Artele decorative

Arta decorativă, domeniu al artelor plastice cu funcţii utilitare sau pur artistice.
Include ceramica, tapiseria şi giuvaiergeria, fiecare cu materialele şi tehnologiile sale, fiecare termen,
fiind definit de specificul său.
Ceramica provine de la grecescul keramos – de argilă, identificat cu arta obiectelor din argilă arsă. Unul
dintre cele mai vechi şi mai răspîndite genuri ale artei decorative, în care se realizau vase utilitare, cu
semnificaţie simbolic -sacrală, de cult.
Sacru- Cu caracter religios(picture sacra- picture religioasa)
Cele mai timpurii forme de ceramică şi cele mai valoroase în spaţiul nostru sunt atestate în perioada
eneolitica, cunoscînd variate forme de piese şi ornamente pictate, aratate prin ceramica culturii Cucuteni-
Tripolie. Civilizaţiile antice (din Grecia, Roma, Dacia) au creat numeroase vase de o fineţe deosebită.
Sunt cunoscute diverse variaţii antice de ceramica neagră, ceramica roşie, ceramica smălţuită.

În secolele IV-V în China se produc obiecte de faianţă, iar în secolul VI apare porţelanul. Prioritatea
producerii ceramicii în Evul mediu aparţine ţărilor orientale (China, Japonia, Iran, Turcia). O deosebită
înflorire capătă arta ceramicii în perioada Renaşterii , iar începînd cu secolele XVI-XVII deja renumitele
manufacturi. În ceramică opera poate fi creată în dependenţă de materialul şi tehnica utilizată - majolică,
porţelan, teracotă, argilă.

Ceramica profesionistă în Moldova este unul dintre genurile care-şi face apariţia mult mai tîrziu decît
pictura, sculptura sau grafica – în anii 50 ai secolului XX
Ceramica contemporană naţională este cel mai răspîndit domeniu al artei decorative, se dezvoltă
concomitent cu tapiseria (goblenul), dar reieşind din specificul genului, cunoaşte o diversitate mai mare
şi o crestere mai rapidă în creaţia artiştilor plastici. Dacă la începuturi (anii 1950) ulcioarele, burluiele şi
gavanoasele sunt peste măsură de eclectice în ceea ce priveşte ornamentaţia, după 1960 se adresează
ceramicii decorative, expresivitatea plastică a căreia depăşeşte limitele tradiţionale ale genului,
compoziţii asimetrice, sculpturale, de factură antropomorfă sau zoomorfă, amintesc cu greu formele
ceramicii obişnuite..