Sunteți pe pagina 1din 1

Anexa A1.

Model declarație

Declarație pe propria răspundere privind autenticitatea planșelor din


portofoliul de lucrări prezentat pentru admiterea la studii de licență și
master integrat la Facultatea de Arhitectură ”G.M.Cantacuzino”

DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Subsemnatul (a) ,
domiciliat în localitatea , județul ,
strada nr. , bloc sc. ap. ,
legitimat cu CI, seria nr. , CNP ,

Declar că toate cele de mai jos sunt adevărate. De asemenea, declar că am citit și cunosc
prevederile art. 326 din Codul Penal cu privire la falsul în declarații:
Art. 326. - Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau
unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau
pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Prin prezenta declar pe proprie răspundere următoarele:

- conținutul portofoliului de lucrări îmi aparține integral;


- planșele au fost desenate de mine, în totalitate și nu au fost publicate, postate sau transmise
în mediul online;
- la solicitarea Comisei de admitere, pot prezenta planșele din componența portofoliului de
lucrări, în original.

Numele și prenumele candidatului:

Semnătura:

Data _____________

S-ar putea să vă placă și