Sunteți pe pagina 1din 1

Holocaustul este considerat cel mai mare genocid al tuturor timpurilor.

Se
estimează că, într-un deceniu, au fost omorâţi în jur de 11 milioane de oameni.
Jumătate dintre ei erau evrei.

Holocaust este un cuvânt care derivă din grecescul holókauston care este o
traducere a termenului ebraic olah. Tradus, înseamnă „ardere de tot” şi denumeşte
vechiul ritual iudaic de sacrificiu în care (bucăţi de) animale sau plante erau arse pe
altar.
La sfârșitul anului 1943, aproape toți evreii din Danemarca au fost salvați de la
deportarea în lagărele de concentrare naziste. Acțiunea colectivă de rezistență din țările ocupate a
fost posibilă plecând de la semnalul de alarmă tras chiar de un diplomat german, sub organizarea
Rezistenței daneze, cu ajutorul oficialilor danezi și al Suediei vecine (care a reușit să-și păstreze
neutralitatea) și datorită sprijinului multora dintre simplii cetățeni ai Danemarcei.
Lois Lowry a fost sensibilizată și impresionată de istoriile cutremurătoare și emoționante
relatate de prietena sa daneză Annelise Platt, care era copil în perioada Ocupației germane Fiind
copil, și autoarea a fost afectată de cel de-al Doilea Război Mondial. Tatăl său – dentist – făcea
parte din armata americană și era detașat în Pacific, dar pentru Lowry războiul era o imagine
îndepărtată.
Peste ani, prietena sa i-a istorisit ce-a însemnat să trăiești sub Ocupație, să îți ajuți
prietenii să fugă cu bărci pescărești, noaptea, străbătând strâmtorile ce leagă Marea Baltică de
Marea Nordului, spre incertitudinea (totuși, salvatoare) din Suedia. Sau să fii unul dintre fugari.
Aceste istorisiri au stat la baza romanului Numără stelele. O poveste din Copenhaga, apărut în
1989.
Povestea, deși are drept public- țintă copiii, abordează una dintre cele mai dureroase
problem istorice, Holocaustul.
Annemarie Johansen are 10 ani, nu înțelege multe din lucrurile care se întâmplă în jurul
său, dar recunoaște pericolul la fiecare colț de stradă. Atunci când e pusă în situația de a-și salva
prietena, pe Ellie Rosen, Annemarie se va preface că prietena este de fapt sora sa – moartă la
începutul Ocupației. Planul de salvare presupune un drum până într-un mic orășel pescăresc și
multe dovezi de curaj, iar Annemarie nu știe dacă poate fi o fată curajoasă. Dar va afla.

S-ar putea să vă placă și