Caricatura este un gen aparte al artelor vizuale, de obicei un desen, deși poate fi executată și

în alte tehnici, care reprezintă o persoană sau o situație printr-o exagerare intenționată a unor
trăsături sau caracteristici, în scopul satirizării, ridiculizării sau atragerii atenției.
Prezentare generalăModificare
Funcțiile esențiale ale caricaturii sunt de a destinde, de a amuza și a atrage atenția, dar și de a
echilibra estetica vizuală a oricărei pagini tipărite și, nu în ultimă instanță, de a ilumina prin
relevanță. O caricatură reușită poate avea o țintă directă și poate fi mai elocventă decât multe
alte mijloace vizuale sau auditive complexe și/sau sofisticate. Caricatura de calitate
esențializează într-o singură formă vizuală ceea ce nu poate fi rostit de numeroase cuvinte sau
discursuri întregi.
Caricatura este o reprezentare intenționat amplificată sau deformată, de obicei grotescă, prin
exagerarea unor trăsături caracteristice ale înfățișării fizice sau ale caracterului unei persoane
(chip, trup, caracteristici morale sau psihice), sau a unei situații. Având variate modalități de
expresie, după țelul pe care îl vizează (șarjă amicală, umoristică, satirică, critică, atragerea
atenției), caricatura se realizează cu mijloace grafice diferite, în creion, în peniță sau chiar
în acuarelă sau guașă, respectiv mai rar în pictură sau sculptură.
Prezentă în arta figurativă a tuturor popoarelor și a tuturor timpurilor, începuturile sale se
plasează probabil în antichitatea veche, fiind atestată de desenele pe papirus sau de parodiile
scenelor mitologice de pe vasele grecești. Prima datare, pe care o cunoaștem, a unei astfel de
notații ironice datează cu circa 7.000 de ani în urmă, pe un papirus egiptean. Imaginea
reprezintă o orchestră zoologică, cu un leu ce cântă la liră, un măgar la harpă, o maimuță la
un fluier și un crocodil la un flaut. Acest veritabil cvartet cameral, poate desigur interpreta o
piesă compusă de un bou.
La Muzeul Anatolian al civilizației, putem vedea desene și obiecte ce posedă un caracter
distinct umoristic. Chiar și imaginea lui Buda în postura sa de reverie și seninătate, are o notă
umoristică distinctă. Statuetele de lut din Grecia antică cu satiri veseli, cu falusuri gigantice,
sunt și ele obiecte de amuzament cu semnificații erotice. Forma cea mai uzuală a unei
reprezentări caricaturale o constituie disproporționarea și exagerarea unor anumite parți ale
anatomiei.
Stil grafic echivalent pamfletului scris, caricatura poate fi considerată un gen al artelor
plastice care își trăiește cu precădere existența în paginile publicațiilor. Caricatura ironizează
în forme directe, simbolice sau metaforice, cu text ori fără cuvinte, aspecte și mentalități
sociale, persoane de notorietate sau indivizi oarecare. Caricatura amuză majoritatea dar îi și
irită pe alții, oricum, de cele mai multe ori creează reacții de receptare și nu trece neobservată.
Mass-media de pretutindeni e guvernată de legea nescrisă „If it bleeds, it leads”, care într-o
traducere liberă ar însemna: „Orice știre în care curge sânge e o știre de prima pagină” și nu
este de mirare că adeseori, spațiul tipografic destinat caricaturii deține o poziționare
importantă în conceptul paginației.

În general se face o distincție clară între caricatură și ilustrație editorială dar, adesea o
ilustrație la text poate avea aceeași încărcătură satirică ca și o caricatură de sine stătătoare.
Caricatura se distinge și ea prin câteva specii distincte: caricatura de satiră, de gag (cu text sau
fără), caricatura portretistică, caricatura de metaforă sau simbol (prin excelența fără cuvinte),
banda desenată sau comicsul, rareori colajul. Pe lângă aceste forme mai întâlnim caricatura de
„șevalet”, cu o lucrătură mai laborioasă destinată sălilor de expoziție sau saloanelor de umor.
O specie aparte a desenului satiric îl reprezintă desenul animat.

Încă de la apariția primelor gazete, caricatura a fost un ingredient sine qua non al publicațiilor.
Prin caricatură se transmite un mesaj de opinie dar care poate fi în perfectă concordanță cu
opțiunile privitorului. Caricatura a devenit atât de răspândită odată cu apariția tiparului și
implicit a presei, devenind un barometru al evenimentelor sociale. Prin apariția internetului, se
pare că ne aflăm în zorii unei noi (r)evoluții a comunicării. Internetul deschide căi nebănuite
de mediatizare a imaginii, având un cost minimal și fiind accesibil oricui. Programele de soft
ce creează imagini tridimensionale, facilitează descripția amănunțită. Site-uri destinate în
exclusivitate caricaturii le putem accesa cu ușurință de pe diverse web-uri. Muzeul umorului
din Montreal este poate cea mai complexă și la zi colecție de umor cu reprezentări în toate
mediile plastice.
Comicul este unic prin geneză și conținut, „Redus la tipul său cel mai general, comicul este
totdeauna o impostură demascată” enunța Tudor Vianu. Ralph Waldo Emerson a sintetizat
genial genul caricaturii în următorul aforism: „Caricatura este adesea cea mai adevărată istorie
a timpului”.