ELEMENTELE MINERALE

MACROELEMENTELE
Macroelementele se gasesc in cantitati mari in organism. Acestea se impart la randul lor in
cationi (calciu, magneziu, potasiu sodiu) si in anioni (sulf, fosor si clor).
Calciul este cel mai frecvent element mineral din organismul uman. Se gaseste in trei mari
componente: schelet, tesuturi moi si lichid extracelular. In proportie de 99% calciul este
depozitat sub forma de hidroxiapatita in oase si dinti, iar restul de 1% este distribuit la tesuturi
si in lichidul extracelular unde joaca un rol vital pentru diverse procese.
Principalele functii ale acestui mineral sunt : in contractia musculara, in coagularea sangelui, in
conducerea neuromusculara, in excitabilitatea musculaturii shceletice si cardiace, in activarea
unor enzime si in integritatea si transportul prin membrana. Calciul ionizat ( aproximativ 50%
din totalul calciului plasmatic) este fractia biologic activa ce intervine in procesele vitale de
reglare a exictabilitatii neuromusculare si hemostaza. Fractia legata de proteine (45%) este
inactiva biologic , iar o mica fractie (10%) formeaza complexe cu anioni organici sau anorganici.
Nivelul seric al calciului si fosforului este controlat de catre hormonul paratiroidian PTH
( parathormon), calcitonina si de catre vitamina D. Orice perturbare a acestor modulatori va
duce la alterari ale concentratiei de calciu. Calcemia reprezinta nivelul sanguin al calciului.
Calciuria reprezinta cantitatea de calciu in urina. Determinarea nivelului seric al calciului este
recomandata pentru evualarea functiei paratiroidiene, pentru a diagnostica osteoporoza sau
modificari vizibile pe radiografiile osoase, pentru a aprecia activitatea tumorala si afectarea
biliara si renala prin calculi, pancreatite acute, tulburari de crestere etc.

Pe langa functiile enumarate calciul intervine, de asemenea in procesul de coagulare al sangelui

prin transformarea protrombinei in trombina, activeaza factorul intrinsec Castle si faciliteaza
absorbtia vitaminei B12, activeaza enzimele labferment, tripsina, lipaza, FA, colinesteraza.
Un adult normal necesita zilnic 12-15 mg/kg, cu dublarea sau triplarea necesitatilor in perioada
de crestere. Deoarece la persoanele varstnice capacitatea de absorbtie intestinala a calciului
scade, necesitatile tind sa creasca. Ca urmare a scaderilor importante ale nivelului calciului,
parathormonul incepe sa creasca. La randul sau, PTH stimuleaza secretia de 1,25(OH)2D3 care
va favoriza absorbtia intestinala de calciu. Pentru a mentine in limite normale valorile calciului,
PTH va reduce si excretia renala a acestuia.
Hipercalcemia apare in hiperparatiroidismul primar (adenom) sau secundar ( din starile de
uremie sau acidoza) si se caracterizeaza prin spolierea calciului din oase, cu stimularea
paratiroidelor care secreta mai mult PTH; acesta actionand asupra osului pentru a elibera
calciu. Valori crescute ale calciului mai apar si in neoplazii, mai ales in sindroame paraneoplazice
din leucemii, limfoame, mielom multiplu cu liza osoasa, metastaze osoase. Inxtoxicatia cu
vitamina D, boala Paget, hipercalcemia familiara hipocalciurica, sindromul Williams si sindromul
Burnett reprezinta, de asemenea, cauze de hipercalcemie.
exogen scazut de calciu, vitamina D), rahitism, osteomalacie, hipoalbuminemie.
Excesul de calciu se poate manifesta prin oboseala, apatie, confuzie, letargie, hipotonie , stupor
si poate ajunge pana la coma. Manifestarile cardiovasculare sunt aritmiile, scurtarea
intervalului QT, blocuri de ram si hipertensiune arteriala. Printre simptomele gastrointestinale
se enumera greata, varsaturile, inapatenta, ileusul si pancreatita. Bolnavii pot dezvolta litiaza
renala, nefrocalcinoza, iar din punct de vedere osteoarticular acestia pot manifesta dureri,
osteoporoza, osteite si artrite. Calcificarile vasculare oculare reprezinta de asemenea o
complicatie a hipercalcemiei.

Magneziul este un cation cu localizare predominant intracelulara, care contribuie la formarea

oaselor si a dintilor. Magneziul este un activator al fosfatazelor, iar sub forma ionizata activeaza
enzimele care intervin in metabolsmul glucidelor, deprima excitabilitatea neuro-musculara si
are rol in contractia musculara normala si mentinerea echilibrului acido-bazic. Magneziul joaca
un rol important in mentinerea intracelulara a calciului, infulentandu-i absorbtia intestinala.
Deficitul de magneziu duce la mobilizarea calciului din oase. Necesarul de magneziu este de
350mg pe zi la barbat, 300mg pe zi la femeie, cu cresterea necesitatilor la 450mg pe zi in
sarcina. Hipomagnezemia poate aparea in urma unui aport neadecvat, in greata, varsaturi
avand ca manifestari slabiciunea, confuzia, paresteziile, tremorul, dificultati la inghitire si
modificari pe ECG. Hipermagnezemia apare cel mai frecvent in insuficienta renala si se
manifesta prin paralizie, ataxie ameteli si confuzie.
Potasiul este principalul cation al lichidului intracelular. 90% din potasiu este concentrat in
interiorul celulei, doar mici cantitati fiind prezente in oase si sange. Lezarea celulelor duce la
eliberarea potasiului in sange. Pentru a mentine balanta potasica in limite normale este necesar
un aport alimentar de 80-200mEq/zi. Potasiul se absoarbe la nivelul intestinului iar excretia
acestui cation se face 80-90% prin urina, iar restul prin transpiratie si scaun. Principalele roluri
ale potasiului sunt: desfasurarea normala a fenomenelor electrice in membrana, in conducerea
nervoasa si contractia musculara, in mentinerea echilibrului acido-bazic si a presiunii osmotice.
Valori crescute ale potasiului apar in insuficienta renala, medicamente, boala Addison, acidoza,
anemie hemolitica, hipoaldosteronism. Valori scazute apar in nefropatii, acidoza renala,
depletie de magnezu, neoplazii secretante de renina, leucemii, afectiuni endocrine si
administrarea unor medicamente. Pierderi extrarenale pot avea loc si in varsaturi, diaree
severa, trasnpiratie excesiva, plagi supurate si deficite ale dietei.
Sodiul se gaseste in fluidele din organism, sub forma ionizata. O cantitate mare se gaseste in
cartilaje , iar o cantitate mai mica in oase. Principalele roluri ale sodiului in organism sunt in
determinarea deplasarilor de apa, fiind componentul principal al fortei osmotice a fluidelor.
Concentratia plasmatica a sodiului este identica cu cea din lichidul interstitial. Sodiul intervine in
excitabilitatea neuro-musculara si in dinamica fenomenelor de polarizare ale membrane
celulalare. Valori crescute apar in sindromul Conn, boala Cushing, aport crescut de sodiu, dializa
hipertona, insuficienta cardiaca congestiva, sindrom nefrotic si ciroza hepatica. Valori scauze
apar dupa administrarea de diuretice, nefrite cu pierderi de sare, boala Addison, diureza
osmotica, acidoza tubulara renala, alcaloza metabolica etc.

Anionii sunt reprezentati de catre sulf, fosfor si clor. Fosforul este compusul esential al acizilor
nucleici si are rol in formarea fosfoproteinelor si fofsolipideor ce intra in structura membranei
celulare. Printre rolurile fosforului sunt participarea la sistemele tampon, participarea la
procesul de fosforilare si activarea vitaminelor din grupul B. Clorul este principalul anion al
lichidelor extracelulare si se gaseste in sucul gastric, pancreatic, intestinal, lichidul cecal si
lichidul cefalorahidian. Clorul este responsabil de volumul lichidului extracelular si de
osmolaritatea plasmatica. Acesta mentine intergritatea celulara prin influenta asupra presiunii
osmotice si prin mentinerea echilibrului acido bazic.

MICROELEMENTELE
Fierul prezinte numeroase roluri in organism printre care: participa la procese metabolice
complexe, fierul din hemoglobina este important pentru transportul oxigenului la celula,
citocromii si citocromul C contin fier, creierul este cel mai important loc de concetrare a fierului
in organismal uman. Deficitul de fier duce la scaderea rezistentei organismului la infectii.
Neceseral de fier al organismului in copilarie este de 0,5-1 mg/kg/zi si este asigurat prin aport
exogen alimentar. Carenta de fier se insoteste de tulburari hematologice, digestive,
neuropsihice, cardiace, imunologice si osoase.
Iodul se gaseste in organism in cantitate de 20-50 mg dintre care 8-10mg se gasesc in glanda
tiroida si participa la formarea hormonilor tiroidieni. Aportul recomandat de iod este de 100-
200 ug/zi la adult, 40-50 ug/zi in primul an de viata si 120-150 ug/zi la scolari.

In concluzie, organismul este compus dintr-o multitudine de elemente minerale necesare

pentru mentinerea homeostaziei, acestea fiind implicate in metabolism, in echilibrul apei din
organism, in contractiile musculare, coagularea sangelui, reactiile nervoase si in functionarea
tuturor sistemelor. Aceste elemente contribuie la toate procesele celulare, de aceea valorile lor
nu trebuie sa depaseasca limitele normale.

Bibliografie
1. Foia L, Filip F, Corelatii clinic in interpretarea parametrilor biochimici , Ed Junimea , 2010
2. Luca V, Mocanu V, Fiziopatologie generala , Ed 2000
3. Gavat V., Igiena. Lucrari practice, Iasi U.M.F. “Gr. T. Popa” 1998
4. Ionica E, Costache M, Vitamine si elemente minerale , vol III, Ed. Docendi