DEX

Dicționarul explicativ al limbii române

 Cuprins

A...............................................................................................................................................................3
B................................................................................................................................................................5
C................................................................................................................................................................6
D...............................................................................................................................................................9
E..............................................................................................................................................................12
F..............................................................................................................................................................13
G.............................................................................................................................................................14
H.............................................................................................................................................................15
I...............................................................................................................................................................16
J...............................................................................................................................................................19
K.............................................................................................................................................................20
L..............................................................................................................................................................21
M.............................................................................................................................................................22
N.............................................................................................................................................................25
O.............................................................................................................................................................26
P..............................................................................................................................................................27
R..............................................................................................................................................................31
S..............................................................................................................................................................32
T..............................................................................................................................................................35
U.............................................................................................................................................................38
V.............................................................................................................................................................39
W............................................................................................................................................................40
X.............................................................................................................................................................40
Y.............................................................................................................................................................40
Z..............................................................................................................................................................40

Pagina …..din……….
A

aviditate sf [At: (a. 1848) URICARIUL X, 3/14 / Pl: ~tăți / E: fr avidité] 1 Dorință arzătoare,

nemăsurată. 2 Pasiune. 3 Interes foarte puternic pentru ceva. 4 (Prt) Poftă necumpătată.

AVIDITÁTE s. f. însușirea de a fi avid; străduință de a satisface un interes nobil. Citește cu aviditate. ◊

(Peiorativ) Lăcomie, poftă nemăsurată. Mănîncă cu aviditate.
aviditáte s. f., g.-d. art. avidității
AVIDITÁTE s. v. lăcomie.

AVIDITATE s. lăcomie, nesaț, poftă.

avíd, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 367 / Pl: ~izi, ~e / E: fr avide] 1 Stăpânit de dorințe

puternice. 2 Cuprins de interes, de pasiune. 3 (Prt) Cuprins de poftă necumpătată.

avid a. 1. care dorește cu ardoare: avid de glorie; 2. lacom.

AVID adj. 1. lacom, mîncăcios, nesătul, nesățios, pofticios, (livr.) insațiabil, vorace, (rar) lăcomit,
lăcomos, (înv. și reg.) mîncător, (reg.) lingareț, mîncăreț, (Mold.) hulpav, (înv.) hrănaci, mîncaci. (~ la
mîncare.) 2. lacom, neîndestulat, (livr.) cupid, (fig.) nesătul, nesăturat, nesățios. (~ de cîștig, de
bani.) 3. ahtiat, dorit, dornic, jinduit, jinduitor, rîvnitor, (fig.) înfometat, însetat, lacom, setos. (~
după senzații tari.)

 Aviditatea de a învăța, pe care o manifestati acum, arata constientizarea neputintei tale

prezente.
 În jurul vârstei de trei ani, când cei mici pot lega foarte ușor cuvintele în propoziții și fraze,
așteaptă-te să fii atacată de aviditatea de cunoaștere a micului năzdrăvan.
 A citi repede și cu aviditate.

AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.
AGASÁ vb. v. enerva.
agasá vb., ind. prez. 1 sg. agaséz, 3 sg. și pl. agaseáză
A agasa ≠ a calma

 Sunt agasat de un vecin

 Nu ca alții ce se agită gratuit, căutând totdeauna să se agațe de-un cât de mic amănunt spre
a agasa oamenii ce le trebăluiesc prin ogradă.
 „Deci”, a fost amuzant o perioadă, mai ales când pe ultimele pagini ale caietului de fizică
mâzgăleam câte un x pentru fiecare „deci” folosit, iar la sfârșitul orei făceam calculul, dar după un
timp a devenit agasant și obositor, mai ales când paginile cu x-uri au început să depășească
paginile cu notițe luate la clasă.

ANTAGONÍSM, antagonisme, s. n. Formă a contradicției dintre grupuri și clase cu interese

fundamentale opuse; p. gener. contradicție de neîmpăcat. – Din fr. antagonisme, rus. antagonizm.
antagonísm s. n., pl. antagonísme

Pagina …..din……….
ANTAGONÍSM ~e n. 1) Opoziție, rivalitate, luptă între două forțe contrare; opoziție de idei sau de
atitudini. 2) fiziol. Activitate a organelor care au funcții opuse. /<fr. antagonisme, lat. antagonismus

 Al doilea antagonism al iubirii este cel pe care îl stabileşte cu ura.

 ... viziunile filosofice ireductibil antagoniste

Pagina …..din……….
B

Pagina …..din……….
C

CLISTÍR, clistire, s. n. (Pop.) 1. Irigator. 2. Clismă. – Din ngr.limba neogreacă klistír.

CLISTÍR s. v. clismă, irigator, spălătură.

CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte
calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se)
clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la
îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig.
(Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din
cumpănă.

cumpăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 sg. și pl.
cumpăneáscă

CUMPĂNÍ vb. v. echilibra.

CONDESCENDENȚĂ f. fapta prin care se acordă ce s’ar putea refuza.

Pagina …..din……….
CLIȘÉU, clișee, s. n. 1. Imagine fotografică negativă (pe peliculă de film sau pe sticlă) obținută în
camera obscură și după care se face reproducerea fotografică; p. ext. placă sau film fotografic
impresionat, developat și fixat. 2. (Tipogr.) Planșă de metal, de lemn etc. pe care s-a reprodus sau s-a
gravat o imagine, spre a fi imprimată. 3. Fig. Formulă stilistică, expresie etc. banalizată din cauza
repetării excesive; șablon. – Din fr. cliché.
clișéu sn [At: GHEREA, ST. CR. III, 62 / Pl: ~ee, ~ri / E: fr cliché] 1 Imagine fotografică negativă (pe
peliculă de film sau pe sticlă) obținută în camera obscură, după care se face reproducerea fotografică.
2-3 (Pex) Placă sau film fotografic impresionat, developat și fixat. 4 (Tip) Planșă de lemn, metal etc.
pe care s-a gravat sau s-a reprodus o imagine, spre a fi imprimată. 5 (Fig) Formulă stilistică, expresie
etc. banalizată din cauza repetării excesive Si: șablon.
clișéu s. n., art. clișéul; pl. clișée
CLIȘÉU s. (LIT.) loc comun, (fig.) șablon, tipar. (Un scriitor care folosește multe ~ee.)

CONSÓRȚIU, consorții, s. n. Înțelegere încheiată între mai multe bănci sau societăți comerciale mari
pentru efectuarea în comun a unor operații avantajoase de mare amploare. – Din lat., fr. consortium,
germ. Konsortium.

consórțiu s. n. [-țiu pron. -țĭu], art. consórțiul; pl. consórții, art. consórțiile (sil. -ți-i-)

*consórțiŭ n. (lat. con-sortium, participare, comunitate. V. sorț, consoartă). Asociațiune, societate,

cartel, sindicat, trust: consorțiŭ de ferarĭ.

Pagina …..din……….
consórțiu sn [At: GHICA, S. 450 / Pl: ~ii / E: fr, lat consortium, ger Konsortium] Înțelegere încheiată între mai
multe bănci sau societăți comerciale mari pentru efectuarea în comun a unor operații de mare amploare.

Pagina …..din……….
D

descumpăní vtr [At: SADOVEANU, P. M. 192 / Pzi: ~nésc / E: des- + cumpăni] A face pe cineva să-

și piardă echilibrul sufletesc Si:a dezorienta, a dezechilibra, a zăpăci.

descumpănít1 sns [At: DA ms / E: descumpăni] Dezorientare.

DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a

dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni.

descumpăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3

sg. și pl. Descumpăneáscă
DESCUMPĂNÍT adj. 1. v. dezorientat. 2. v. zăpăcit.

DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -e, adj. 1. (În filozofia marxistă; adesea ca o determinare a noțiunilor
«metodă», «gîndire», «filozofie», «concepție» etc.) Care este conform cu principiile dialecticii sau
confirmă aceste principii; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii sau se bazează pe
dialectică. Pentru filozofia dialectică nu există nimic definitiv, absolut, sacru; la toate și în toate ea
dezvăluie caracterul lor trecător; în fața ei nu există nimic altceva decît procesul neîntrerupt de
apariție și dispariție, de ridicare continuă de la inferior la superior. MARX-ENGELS, O. A. II 393. ◊
Materialism dialectic v. materialism. 2. (În antichitate) Care utilizează raționamente în contradictoriu
sau se face pe baza unor astfel de raționamente. În antichitate, unii filozofi socoteau că descoperirea
contrazicerilor în gîndire și ciocnirea părerilor contrarii constituie cel mai bun mijloc de a ajunge la
adevăr. Acest mod dialectic de gîndire, extins mai tîrziu asupra fenomenelor naturii, a devenit metoda
dialectică de cunoaștere a naturii. STALIN, PROBL. LEN. 553. – Pronunțat: di-a-.

Dialectic ≠ metafizic
DIALÉCTIC, -Ă adj. 1. Conform principiilor dialecticii; bazat pe pozițiile dialecticii. 2. (În filozofia
antică) Care folosește raționamente contradictorii. [Cf. fr. dialectique, lat. dialecticus].

DIALÉCTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de dialectică; propriu dialecticii. Metodă ~că. 2) (în filozofia
antică) Care recurge la teze și antiteze pentru a demonstra un adevăr; bazat pe teze și antiteze. Discurs
~. [Sil. di-a-] /<fr. dialectique, lat. dialecticus

Pagina …..din……….
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Despre oameni) Care se mișcă liber, degajat; (despre
manifestări ale oamenilor) care se produc liber, nestingherit. Picu Hartular își lipise cocoașa de-un zid
să-i deschidă drum, silindu-se să dea salutului o grație dezinvoltă de paj. C. PETRESCU, O. P. II 34.

DEZINVÓLT adj. v. natural.

dezinvólt adj. m. (sil. mf. dez-), pl. dezinvólți; f. sg. dezinvóltă, pl. dezinvólte

DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta
și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). –
Din lat. disjungere.
disjúnge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
DISJÚNGE vb. v. disocia.

disjúnge [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) des~ / Pzi: disjúng / E: lat disjungere] 1 (C.i. idei,
probleme) A separa dintr-un ansamblu. 2 (Jur; c.i. pricini, proceduri) A despărți spre a cerceta și
soluționa în mod separat.

DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiect, în vorbire sau în scris; excurs; parte a unei
lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s. f.] – Din fr. digression,
lat. digressio, -onis.
DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiectul tratat (în vorbire sau în scris), mai ales pentru
a lămuri o chestiune secundară sau pentru a varia expunerea. Convorbirea lor era de obicei fără
digresiuni inutile. CAMIL PETRESCU, N. 28. Înainte de a începe să scriem despre Caragiale, sîntem
nevoiți a face o digresiune cam mare, dar care e absolut necesară... pentru priceperea mult
talentatului nostru scriitor. GHEREA, ST. CR. I 326. – Pronunțat: -si-u-. – Variantă: (învechit)
digrésie, digresii (NEGRUZZI, S. I 344), s. f.
digresiúne s. f. (sil. -gre-si-u-), g.-d. art. digresiúnii; pl. digresiúni

Pagina …..din……….
DIGRESIUNE s. divagare, divagație, (livr.) excurs, (fig.) ocol, paranteză. (A făcut o lungă ~.)

Pagina …..din……….
E

EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦
Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. limba latină effeminatus.
efeminá vb., ind. prez. 1 sg. efeminéz, 3 sg. și pl. efemineáză
EFEMINÁ vb. tr., refl. a face să devină, a deveni asemănător, psihologic sau fizic, cu o femeie; a (se)
deviriliza; (fig.) a (se) moleși, a (se) înmuia. ◊ (despre homosexuali) a adopta habitudini feminine. (<
fr. éffeminer, lat. effeminare)
EFEMINÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) asemăna psihologic sau fizic cu o femeie; (fig.) a (se) moleși, a
(se) înmuia. [< fr. efféminer].

Pagina …..din……….
F

Pagina …..din……….
G

GROSOLÁN, -Ă, grosolani, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre manifestările lor) Lipsit de
delicatețe, de finețe în felul de a se purta cu alții; nepoliticos, bădăran, brutal, necioplit. Purtare
grosolană. ▭ Caragiale își ridiculizează personajele și pentru structura lor sufletească grosolană.
IBRĂILEANU, SP. CR. 228. Boierii de atunci erau naivi, cei de astăzi sînt adînci; aceia erau
grosolani, din topor, aceștia sînt cilibii și subțiri. CARAGIALE, O. III 163. ◊ (Substantivat) O
dragoste frumoasă și gingașă este un lucru de preț, pentru care ești invidiat și care se apără de
poftele celor cinici și grosolani. CAMIL PETRESCU, T. II 36. 2. Lipsit de finețe, insuficient
prelucrat; brut, necizelat. Priveam cu mirare la schița grosolană, care cuprindea planul temeliei.
SADOVEANU, O. V 492. Sub scoarța atît de grosolană cu care sînt acoperit... am și eu în sufletul
meu multă simțire. CARAGIALE, O. VII 494. ◊ (Adverbial) Erau la cealaltă masă, de lemn cioplit
grosolan, localnicii statornici, în straiele lor aspre de cînepă și păr. C. PETRESCU, R. DR. 3.

grosolán adj. m., pl. grosoláni; f. sg. grosolánă, pl. grosoláne

GROSOLÁN adj., adv., s. 1. adj. v. butucănos. 2. adj. v. brut. 3. adj., adv. primitiv, rudimentar.
(Grindă cioplită ~.) 4. adj. v. ordinar. 5. adj., s. v. mitocan. 6. adj. v. mitocănesc. 7. adv. v.
mitocănește. 8. adj. (livr.) cras. (O ignoranță ~.)

grobian, ~ă smf, a [At: CREANGĂ, GL. / V: grub~ / P: ~bi-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: ger grobian] 1-2
(Om) prost crescut Si: bădăran, mojic, necioplit.
grobián adj. m. (sil. -bi-an), pl. grobiéni (sil. -bi-eni); f. sg. grobiánă, pl. grobiéne

GROBIÁN adj., s. v. bădăran, grosolan, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat,
nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopârlan, vulgar.

Pagina …..din……….
H

Pagina …..din……….
I

ignorant, ~ă smf, a [At: BĂLCESCU, M. V. 4 / Pl: ~nți, ~e / E: fr ignorant, it ignorante, ger

ignorant] 1-2 (Persoană) care nu are cunoștințe elementare. 3-4 (Persoană) care nu are studii. 5-6
(Om) incult. 7-8 (Persoană) care nu cunoaște ceva.
IGNORÁNT, -Ă, ignoranți, -te, adj., s. m. și f. (Om) incult, fără cunoștințe elementare; neștiutor. –
Din fr.limba franceză ignorant.
ignoránt adj. m., s. m. (sil. mf. i-), pl. ignoránți; f. sg. ignorántă, pl. ignoránte
IGNORÁNT adj., s. 1. v. incult. 2. v. incapabil. 3. v. necunoscător.

Ignorant ≠ erudit, învățat, știutor

INERȚÍE s. 1. v. imobilitate. 2. (CHIM.) inactivitate. (~ unei substanțe.) 3. v. inactivitate. 4. v.

indiferență.
Inerție ≠ activitate

INERȚÍE s.f. 1. Proprietate a corpurilor în virtutea căreia ele își păstrează starea de mișcare sau de
repaus în care se află atâta timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 2. Calitate a unor
corpuri de a nu reacționa față de alte substanțe. ♦ (Med.) Inerție uterină = lipsă de contracție și de
retractare a mușchiului uterin după naștere. 3. (Fig.) Înclinare către inactivitate; indolență, apatie.
[Gen. -iei. / cf. fr. inertie, it. inerzia, lat. inertia].

Pagina …..din……….
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum
este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează,
arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite.
ipocrít adj. m., s. m. (sil. -crit), pl. ipocríți; f. sg. ipocrítă, pl. ipocríte

IPOCRÍT s., adj. 1. s. fățarnic, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean, (livr.) fariseu, (reg.) proclet,
(înv.) telpiz, (fig.) iezuit, tartuf, trombonist. (Mare ~ mai e și ăsta!) 2. adj. duplicitar, fals, fariseic,
fățarnic, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.)
proclet, (înv.) fățărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriț, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (O
comportare ~ă.)

IPSO FÁCTO loc. adv. prin chiar acest fapt, înțeles de la sine, implicit. (< lat. ipso facto)

ípso fácto loc. adv.

infama vt [At: DN3 / Pzi: ~mez / E: lat, it infamare] (Liv) 1 A defăima. 2 A dezonora. 3 A acuza pe
nedrept.
infamá vb., ind. prez. 1 sg. infaméz, 3 sg. și pl. infameáză
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie
înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. 1. Josnic, nedemn. Taci... taci... cu prostiile tale infame. CAMIL
PETRESCU, T. II 151. Puneți ordin lucrurilor voastre, spre a nu se vătăma sacra libertate de către
dușmanii patriei prin intrigile lor cele infame. BOLINTINEANU, O. 248. ♦ (Substantivat) Om care se

Pagina …..din……….
comportă în chip nedemn; canalie. Spre răsplata tuturor acestor jertfe, o azvîrliți cu dispreț, zicînd:
atita e tot! cruzi, nesimțitori, infami, nelegiuiți. NEGRUZZI, S. I 48. 2. Fig. Oribil, de nesuferit. După
o vreme infamă, trei nopți și trei zile de furtună și întuneric, de azi dimineață norii se risipesc.
CARAGIALE, O. VII 19.
INFÁM adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos.

Infam ≠ sublim

Pagina …..din……….
J

JOVIÁL, -Ă, joviali, -e, adj. Bine dispus, vesel, voios, glumeț, comunicativ. [Pr.: -vi-al] – Din fr.
jovial.
joviál adj. m. (sil. -vi-al), pl. joviáli; f. sg. joviálă, pl. joviále
JOVIÁL adj. v. vesel,voios.

Jovial ≠ mâhnit, mohorât, posomorât, sumbru, trist

Pagina …..din……….
K

Pagina …..din……….
L

laconic, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr laconique] 1 a (D. exprimare, stil, texte etc.)

Care se exprimă în puține cuvinte Si: concis, (îvr) laconesc, (înv) laconicesc, lapidar,
succint. 2 a (D. oameni) Care vorbește puțin și la obiect. 3 av $Concis.

lacónic adj. m., pl. lacónici; f. sg. lacónică, pl. Lacónice

LACÓNIC, -Ă, laconici, -e, adj. (Despre vorbire, stil, texte etc.) Exprimat în puține cuvinte, concis,
lapidar și uneori greu de înțeles; succint. Am primit ieri seară, duminică, laconica ta
scrisoare. CARAGIALE, O. VII 522. Acesta e limbagiul adevăratului amor! Laconic și
înfocat. NEGRUZZI, S. I 61. Proiectul de față e foarte laconic. RUSSO, S. 119. ♦ (Despre oameni)
Care se exprimă scurt și concis, scurt la vorbă. Pe tot timpul mersului Eminescu s-a arătat... foarte
laconic și a umplut mereu carnețelul cu însemnări.CĂLINESCU, E. 107. Eu, cum mă vezi! – rosti
amar Comșa... – Ești cam laconic, Radule. C. PETRESCU, Î. II 266.

LACÓNIC adj. v. concis.

Pagina …..din……….
M

MEMÓRIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisă, amănunțită și documentată, asupra unei probleme, unei

situații etc. ◊ Memoriu de titluri și lucrări = listă în care sunt consemnate titlurile și lucrările de
specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisă a activității desfășurate de o
persoană într-un anumit domeniu științific. 2. (La pl.) Colecție de conferințe, comunicări, discuții etc.
ale unei societăți științifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristică cu caracter evocator, conținând însemnări
asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului (și la care el a luat parte). 4. Petiție, cerere
(colectivă) în care motivele sunt expuse pe larg. 5. (În vechea organizare a armatei) Dosar personal
al unui ofițer sau al unui subofițer. – Din lat.memorium, fr. mémoire.

MEMÓRIU, memorii, s. n. 1. Expunere documentată, raport, dare de seamă asupra unei probleme

sau asupra, unui fapt. Era cel dinții memoriu al profesorului Alexandru Opriș asupra săpăturilor din
Piscul Voievodesei. C. PETRESCU, R. DR. 45. De ne vor cere un memoriu mai întins sau special
asupra cutănd sau cutărui punct sau părți ai chestiei romîne, lesne îl putem face. GHICA, A. 437.
◊ Memoriu de titluri și lucrări = listă în care candidații: la unele concursuri (în special pentru ocuparea
unui: post în învățămîntul superior) prezintă titlurile academice și bibliografia lucrărilor personale de
specialitate. ♦ Text care cuprinde descrierea și justificarea soluțiilor sau a dispozițiilor adoptate în
proiectul unei lucrări pe care îl însoțește. ♦ (La pl.) Culegere de conferințe, comunicări, discuții care
au avut loc la dezbaterile unei societăți culturale, literare, științifice etc. Memoriile Secțiunii literare a
Academiei. 2. Petiție, cerere în care motivele și faptele sînt expuse pe larg. Memoriul d-tale nu
conține un răspuns precis. CAMIL PETRESCU, P. II 586. 3. (Mai ales la pl.) Scriere care cuprinde
însemnări asupra evenimentelor la care a luat parte cineva sau desfășurate în timpul existenței
sale. Te îndemn. a scrie memoriul vieții tale. EMINESCU, N. 61. Petreceau citind istorii militare:
campaniile lui Napoleon, memoriile lui Frederic cel Mare și scrieri de ale poeților în renume. GHICA,
S. 660. 4.(În vechea organizare a armatei) Dosar personal cuprinzînd date biografice și notările
periodice ale șefilor ierarhici asupra activității și capacității unui ofițer sau unui subofițer. Nu e vorba
de protecție, dar te gîndești la memoriu. Zece note bune nu fac cît una rea. BRĂESCU, V. A. 32.

memóriu (raport, listă, cerere, deviz, dosar personal) s. n. [-riu pron.-riu],

art. memóriul; pl. memórii, art. memóriile (sil. -ri-i-)

METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filozofiei având drept obiect
cunoașterea absolută, studierea fenomenelor care nu pot fi percepute cu simțurile noastre, care
depășesc cadrul experienței. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor
la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu

Pagina …..din……….
principiile metafizicii (1) – Din gr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik,
metaphysisch, fr. métaphysique.

METAFÍZIC adj. (FILOZ.) transcendent, (înv.) metafizicesc.

MÓDUS VIVÉNDI subst. 1. Mod de existență. 2. Posibilitate de împăcare a două părți aflate în
litigiu; compromis. A găsi un modus vivendi. – Expr.expresie lat.

modus-vivendi n. (mod de a trăi), locuțiune latină exprimând o învoeală, o înțelegere reciprocă.

MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos,
dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ.
mârșav adj. m., pl. mârșavi; f. sg. mârșavă, pl. mârșave

MÂRȘAV adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos.

Pagina …..din……….
MIGNÓN, -Ă, mignoni, -e, adj. (Franțuzism; adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] –
Din fr. mignon.
mignón s. n. invar. [-gnon pron. fr. -nion]
mignón adj. m. [-gnon pron. fr. -nion], pl. mignóni; f. sg. mignónă, pl. mignóne

MIGNÓN, -Ă, mignoni, -e, adj. (Franțuzism; adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] –
Din fr. mignon.

Pagina …..din……….
N

NOTORIETÁTE s. f. Însușirea de a fi notoriu, faptul de a fi cunoscut de multă lume; reputație,

faimă. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. notoriété.

NOTORIETÁTE s. v. faimă.

NOTORIETATE s. faimă, prestigiu, renume, reputație, vază, (înv.) vîlvă. (~ cîștigată de un medic.)

Pagina …..din……….
O

Pagina …..din……….
P

PEZEVÉNCHI, -CHE pezevenchi, -che, s. m. și f. (Pop.) Om șarlatan, șmecher, escroc, pungaș.

[Var.: pezevénghi, -ghe s. m. și fi] – Din tc. pezevenk.
PEZEVÉNCHI, pezevenchi, s. m. Șarlatan, coțcar, pungaș. Un pezevenchi, care știa că baba are la
gălbînași hăt multișori, au venit la dînsa. SBIERA, P. 280. Di aieste îmi faci, măi
pezevenchiule? ȘEZ. XXIII 56. – Variantă: pezevénghi (DUMITRIU, N. 7, VORNIC, R. 22) s. m.
pezevénchi/pezevénghi s. m., pl. pezevénchi/pezevénghi
PEZEVÉNCHI s. v. codoș, escroc, hoț, impostor, înșelător, mijlocitor, proxenet, pungaș, șarlatan,
șnapan.

pezevenchi s. v. CODOȘ. ESCROC. HOȚ. IMPOSTOR. ÎNȘELĂTOR. MIJLOCITOR.

PROXENET. PUNGAȘ. ȘARLATAN. ȘNAPAN.

PERPLEXITÁTE, perplexități, s. f. Stare a celui perplex; surprindere, uimire, amestectă cu

nedumerire; uimire, dezorientare (a cuiva, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze). –
Din fr. perplexité.
PERPLEXITÁTE, perplexități, s. f. Surprindere amestecată cu nedumerire; dezorientare, uluire. Dacă
aș putea să vă descriu perplexitatea care m-a cuprins, aș fi fără îndoială unul din marii scriitori ai
lumii. BOGZA, Î. 656. Fericirea mea a dat în perplexitate și, dacă aș fi avut pălăria la mine, plecam
pe loc. GALACTION, O. I 97.
perplexitáte s. f., g.-d. art. perplexității; pl. perplexități

PERPLEXITÁTE s. 1. v. uimire. 2. v. buimăceală. 3. v. dezorientare.

Pagina …..din……….
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de
erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și
f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri
neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.
pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; f. sg. pedántă, pl. pedánte
PEDÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care are pretenții neîntemeiate de erudit; meticulos, chițibușar,
formalist. [< fr. pédant].

PEDANT adj. meticulos, scrupulos, tipicar, (înv.) pedantic, (rar fam.) tabietliu. (Om ~.)

PERVERTÍT, -Ă, pervertiți, -te, adj. Care s-a schimbat în rău (din punct de vedere moral); stricat,
depravat, corupt. – V. perverti.
PERVERTÍT adj. v. corupt.
pervertí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 sg. și pl.
perverteáscă
PERVERTÍ vb. 1. v. corupe. 2. v. seduce.

PERVERTIT adj. corupt, decăzut, depravat, desfrînat, destrăbălat, dezmățat, imoral, nerușinat,
stricat, vicios, (livr.) libertin, (rar) deșănțat, (pop. și fam.) parșiv, (pop.) deșucheat, (înv. și reg.)
rușinat, (reg.) șucheat, teșmenit, (înv.) aselghicesc, demoralizat, spurcat. (Om ~.)

PUERÍL, -Ă, puerili, -e, adj. Caracteristic copilului sau copilăriei, de copil; copilăresc, copilăros; p.
ext. naiv; neserios. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puéril.

Pagina …..din……….
PUERÍL, -Ă, puerili, -e, adj. De copil; copilăresc, copilăros, naiv, neserios. Se socotea mosafir,
zeflemisind cu stringeri din umeri un pueril capriciu feminin. C. PETRESCU, C. V. 178. O nepăsare
zgomotoasă caracteriza convorbirea colegilor săi: preocupări puerile, o oarecare trivialitate intimă.
ZAMFIRESCU, R. 80. ◊ (Adverbial) Nu s-a mărginit, ca un dascăl de școală... la teorii pueril
negative. CARAGIALE, N. F. 160. ♦ Eclampsie puerilă v. eclampsie.
pueríl adj. m. (sil. pu-e-), pl. pueríli; f. sg. puerílă, pl. pueríle
PUERÍL adj. 1. v. copilăresc. 2. v. neîntemeiat.

PUERIL adj. 1. copilăresc, infantil, naiv. (Ce sînt gesturile astea ~?) 2. neîntemeiat, neserios.
(Argumente ~.)

PREROGATÍVĂ, prerogative, s. f. Împuternicire, privilegiu acordat în exclusivitate șefului unui stat

sau unui demnitar. – Din fr. prérogative, lat. praerogativa.
PREROGATÍVĂ, prerogative, s. f. Drept deosebit acordat prin uz sau prin lege unui demnitar. V.
privilegiu. Legalmente, arhiducele nu are prerogative împărătești. VORNIC, P. 110. Cu a mea
prerogativă ce Carol Quint mi-a dat, Azi te numesc al Curții poet laureat. ALECSANDRI, T. II 155.
prerogatívă s. f., g.-d. art. prerogatívei; pl. prerogatíve

PREROGATÍVĂ s. privilegiu, (înv.) pronomion. (~ unui demnitar.)

PERSEVERÉNT, -Ă, perseverenți, -te, adj. (Despre oameni) Care perseverează; stăruitor, tenace. ♦
(Despre manifestările, acțiunile etc. oamenilor) Care demonstrează perseverență, stăruință, tenacitate.
– Din fr. persévérant.
perseverént adj. m., pl. perseverénți; f. sg. perseveréntă, pl. perseverénte

Pagina …..din……….
PERSEVERÉNT adj. 1. v. stăruitor. 2. v. tenace. 3. dârz, îndârjit, stăruitor, tenace. (O muncă ~.) 4.
asiduu, insistent, silitor, sârguincios, sârguitor, stăruitor, susținut, tenace, zelos. (Eforturi ~.) 5. v.
încăpățânat.

PERSEVERENT adj. 1. insistent, persistent, răzbătător, statornic, stăruitor, tenace, (livr.) persuasiv,
(rar) străbătător. (Om ~ în acțiunile începute.) 2. răbdător, stăruitor, tenace, (livr.) pacient, (rar)
răbduriu, (astăzi rar) străduitor, (pop.) pilos, (înv.) nevoitor. (O fire ~.) 3. dîrz, îndîrjit, stăruitor,
tenace. (O muncă ~.) 4. asiduu, insistent, silitor, sîrguincios, sîrguitor, stăruitor, susținut, tenace, zelos.
(Eforturi ~.) 5. ambițios, încăpățînat, îndărătnic, îndîrjit, stăruitor. (Se dovedește extrem de ~ în
atingerea țelurilor sale.)

PREDILÉCȚIE, predilecții, s. f. Înclinație, atracție deosebită pentru cineva sau ceva; preferință. ◊
Loc. adj. De predilecție = preferat, favorit. ◊ Loc. adv. Cu (sau de) predilecție = de preferință, mai
ales, îndeosebi. – Din fr. prédilection.

predilécție s. f. (sil. -ți-e), art. predilécția (sil. -ți-a), g.-d. art. predilécției; pl. predilécții, art. predilécțiile (sil. -ți-
i-

PREDILÉCȚIE s. 1. v. aptitudine. 2. v. preferință.

PREDILÉCȚIE, predilecții, s. f. Dragoste deosebită pentru cineva sau ceva; preferință, înclinare. Are
o predilecție marcantă pentru păcăleli în versuri sau în proză. MACEDONSKI, O. IV 142. Ca poet,
Coșbuc asemenea cîntă dragostea și chiar cu predilecție. GHEREA, ST. CR. III 120. [Eminescu] își
făcuse studiile universitare în Berlin, ș-avea o deosebită predilecție pentru filozofii nemți.
VLAHUȚĂ, O. A. 239. ◊ Loc. adj. De predilecție = de preferat, predilect. Danțul urmează a fi încă
ocupațiunea de predilecție a tinerilor. DEMETRESCU, O. 106. Studiul istoriei, domnii mei, a fost în
toate timpurile ocupația de predilecție a oamenilor gînditori. KOGĂLNICEANU, S. A. 52.

Pagina …..din……….
R

RECTIFICÁ, rectífic, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta, a corecta. 2. (Tehn.) A prelucra mecanic prin
așchiere o suprafață metalică cu ajutorul unor unelte abrazive. 3. (Chim.) A separa dintr-un amestec
lichid componentele volatile cu puncte de fierbere diferite. – Din fr. rectifier, lat. rectificare.

RECTIFICÁ vb. 1. v. corecta. 2. a corecta, a corija, a îmbunătăți, a îndrepta, a retușa, (fig.) a repara.
(Și-a ~ dicțiunea.)

REITERÁ vb. v. repeta.

reiterá vb. (sil. re-i-), ind. prez. 1 sg. reiteréz, 3 sg. și pl. reitereáză

REITERÁ vb. I. tr. (Rar) A face din nou ceea ce s-a mai făcut, a repeta. [< fr. réitérer].

Pagina …..din……….
S

SINCÓPĂ, sincope, s. f. 1. Încetare subită (momentană sau definitivă) a funcției inimii, cu

întreruperea respirației și pierderea sensibilității și a mișcărilor voluntare. 2. (Muz.) Efect ritmic, cu
caracter dinamic, obținut prin mutarea accentului unei măsuri de pe timpul tare pe cel slab anterior. 3.
Fenomen fonetic care constă în dispariția unei vocale sau a unui grup de vocale neaccentuate între
două consoane ale unui cuvânt. 4. (Rar) Întrerupere, pauză. – Din fr. syncope.

sincópă s. f., g.-d. art. sincópei; pl. sincópe

sincopă (< gr. synkopé din syn, „laolaltă”, și koptein, „a tăia”, „a rupe”). 1. Una din modalitățile de a
deplasa accentul* metric – cealaltă fiind contratimpul*, la care se adaugă dislocările metrice rezultând
exclusiv din frazare*. S. este o formulă ritmică ce operează prin cumul valoric pe note de aceeași
înălțime: o durată* accentuată este legată de durata neaccentuată imediat anterioară, asupra căreia își
deplasează accentul. Astfel accentul apare în avans față de momentul când ar fi trebuit să se producă în
mod normal. S. poate avea loc între valori* egale (s. regulată) sau inegale (s. neregulată), între timpi
întregi sau fracțiuni de timpi, între măsuri diferite (încălecând bara) sau în cadrul aceleiași măsuri – în
care caz, legato*-ul nu mai este totdeauna necesar. În măsurile cu trei timpi, s. deplasează accentul
metric secundar de pe timpul trei (sau de pe segmentul lui accentuat) pe timpul doi (sau pe segmentul
lui accentuat) și poartă numele de s. moale. S. poate implica întreaga structură polifonică (armonică)
sau numai o singură voce, decalajul metric produs astfel între voci fiind, de regulă, generator de
disonanțe. Diversele școli polifonice au elaborat reguli complexe de tratare a acestor disonanțe iar J.J.
Fux, renumitul pedagog al contrapunctului (1660-1741), a consacrat s.-ei o „specie” (contrapunctul
sincopat). Adeseori, s.-le se produc în lanț, rezultatul fiind modificarea temporară a structurii metrice
(de pildă, 3/4 devine 6/8 și invers), crearea de unități metrice „peste bară” (ca seria de sincope „moi”
din Scherzo-ul Simfoniei „Eroica” – în care doimea sincopată, sforzando, e mai puternică decât
pătrimea staccatissimo de pe timpul tare, ceea ce face ca ponderea timpilor să fie inversată). În fine, s.-
le în lanț, când nu afectează întregul ansamblu, duc la autonomia metrică a vocilor, structura decalată
auzindu-se simultan cu cea de bază. De regulă, nuanțele și frazarea subliniază s. dar se întâlnesc și
cazuri când o contracarează pentru obținerea de efecte expresive și coloristice deosebite (Cvartetul op.
76 nr. 2 de Haydn – p. I – unde s.-le sunt doar formale, indicațiile de nuanțe și articulație făcând ca
accentele să cadă de fapt acolo unde le este locul, pe prima optime a fiecărui timp). 2. Majoritatea
teoreticienilor includ sub denumirea de s. toate abaterile metrice, fără a diferenția s. de contratimp*,
deși acțiunea celor două formule este divergentă: s. face ca accentul metric să se audă în avans, în timp
ce contratimpul îl întârzie. În plus, utilizarea lor practică este diferită. ♦ Apărută de la începuturile
polifoniei, s. a fost inițial apreciată mai mult în relațiile intervalice pe care le provoca față de celelalte
voci. Utilizarea ei ca formulă eminamente ritmică a evoluat paralel cu consolidarea metrului* și
măsurii*, proces ce s-a încheiat în Barocul muzical. Romanticii au utilizat pe scară largă s.-le în serie.
S. este endemică într-o serie de culturi tradiționale, cum ar fi cele africane, de unde a fost preluată de
jazz*.

Pagina …..din……….
SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe
sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin
sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din
fr. sentencieux, lat. sententiosus.
sentențiós adj. m. (sil. -ți-os), pl. sentențióși; f. sg. sentențioásă, pl. sentențioáse

SENTENȚIÓS adj. 1. aforistic. (Stil sentențios.) 2. pretențios, (fig.) prețios. (Ce e tonul ăsta
sentențios?)

SINÓPTIC, -Ă, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este întocmit astfel încât
permite o privire generală asupra tuturor părților componente. ◊ Hartă sinoptică = hartă cu date
meteorologice culese simultan în diferite localități, servind la stabilirea timpului probabil pentru
următoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. synoptisch.
SINÓPTIC, -Ă I. adj. care permite o privire generală. ♦ meteorologie ~ă = ramură a meteorologiei
care reprezintă și analizează mișcările de ansamblu ale atmosferei; hartă ~ă = hartă cu date
meteorologice culese simultan în diferite localități, servind la prognozarea timpului pentru următoarele
ore sau zile. II. s. f. metodă de lucru a meteorologiei din analiza sinoptică a vremii. (< fr. synoptique,
gr. synoptikos)

sinóptică s. f., g.-d. art. sinópticii

Pagina …..din……….
SUSCEPTÍBIL, -Ă, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se simte imediat ofensat, care se
supără repede, supărăcios. 2. Capabil, în stare să... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificări,
care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat în diferite feluri. – Din fr. susceptible.
SUSCEPTÍBIL, -Ă, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care poate suferi modificări, care poate
lua diferite forme, care poate fi lucrat în diferite feluri. [Cărămizile] sînț încă umede și moi și
netezimea lor e susceptibilă de a păstra orice urmă, evocînd timpurile cînd a fost născocită caldeeana
scriere cuneiformă. BOGZA, C. O. 219. 2. Capabil de a..., în stare să... Se credea obligată să facă tot
ce e susceptibil să o ridice deasupra. REBREANU, R. I 186. Talangiu este un om... susceptibil de a
se entuziasma îndată. BOLINTINEANU, O. 419. 3. (Despre oameni) Care se supără repede, care se
simte numaidecît ofensat; supărăcios. V. sensibil. Fire susceptibilă.
susceptíbil adj. m., pl. susceptíbili; f. sg. susceptíbilă, pl. susceptíbile
SUSCEPTÍBIL adj. I. 1. v. supărăcios. 2. sensibil, (ir.) sensibilos. (De ce ești atât de ~?) II. 1. v. apt.
2. v. pasibil.

SUSCEPTIBIL adj. I. 1. supărăcios, (reg.) supărelnic, supăros, (fam.) țîfnos. (Om ~.) 2. sensibil, (ir.)
sensibilos. (De ce ești atît de ~?) II. 1. apt, bun, capabil, convenabil, potrivit. (~ pentru un anumit
scop.) 2. pasibil. (~ de îmbunătățire.)

Pagina …..din……….
T

TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros. [Pr.: -vi-al] –

Din fr. trivial, lat. trivialis.

TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. 1. De prost gust, vulgar, ordinar. Călătorul pleacă deprimat, chemat prea
repede din visul său la o realitate trivială. RALEA, O. 86. Scrisorile sale... au ceva trivial; gluma lui e
greoaie. Gesticulează, cîntă, lovește oamenii peste pîntece.GHEREA, ST. CR. I 15. Pentru aceasta...
s-ar cere o știință... un fel de, dacă pot întrebuința acest cuvînt trivial, un fel de economie a
sensibilității. CARAGIALE, T. II 200. 2. Obscen, indecent, scabros. Auzise de atîtea ori... glume
nesărate, triviale. CAMILAR, N. I. 155. ◊ (Adverbial) Vorbele prietenului pîngăreau brutal, coborau
trivial pe pămînt ceea ce era pur și inalterat în toată suferința lui și a Luminiței. C. PETRESCU, Î. II
102.
TRIVIÁL adj. v. obscen.
triviál adj. m. (sil. -vi-al), pl. triviáli; f. sg. triviálă, pl. triviále

TRIVIAL adj. deșănțat, imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen,

pornografic, scabros, scîrbos, vulgar, (livr.) licențios, (înv. și pop.) scîrnav, slobod, (reg.)
porcotos, (fam.) deșucheat, porcos, (fig.) decoltat, deocheat, îmbălat, picant, piperat,
porcesc, spurcat. (O glumă, o atitudine ~.)

TANDÉM, tandemuri, s. n. 1. Bicicletă pentru două persoane, cu două șei așezate una în spatele
celeilalte și acționată de două perechi de pedale. 2. Cilindru compresor mecanic cu doi tăvălugi egali
ca mărime, formă și greutate. 3. Sistem tehnic acționat din două sau din mai multe puncte, situate pe
direcția mișcării întregului sistem sau pe direcția mișcării elementului conducător al mecanismului
motor. ♦ Mașină-unealtă cu mai multe posturi de lucru, pentru operațiuni succesive în procesul de
prelucrare a aceleiași piese.

Pagina …..din……….
TRUÍSM, truisme, s. n. Adevăr evident, banal; loc comun. – Din fr.limba franceză truisme.
truísm s. n., pl. truísme
TRUÍSM s. v. banalitate, loc comun, platitudine, prozaism.

TRUÍSM s.n. (Liv.) Adevăr banal, evident, care nu merită enunțat; banalitate. [Pron. tru-ism. / < fr.
truisme, cf. engl. truism < true – adevărat].

TÁGMĂ, tagme, s. f. Totalitatea persoanelor care aparțin aceleiași categorii profesionale sau sociale;
breaslă; ceată. ♦ (Peior.) Clică, gașcă. – Din ngr. tághma.
TÁGMĂ, tagme, s. f. Totalitatea persoanelor aparținînd aceleiași categorii profesionale sau sociale;
breaslă, corporație, cin, ceată, clică. Se afla în acea vreme... o tagmă de publiciști fără talent care...
trăiau din expediente. SADOVEANU, E. 155. De nu va fi dintre boieri, apoi tot cu tertipuri prin
tagma prostimei să-l caut. ISPIRESCU, L. 376. Am găsit multă lume adunată și din boierime și din
tagme și prostime. CARAGIALE, P. 25.
TÁGMĂ s. 1. v. breaslă. 2. rând. (A intrat în ~ negustorilor.) 3. v. cin. 4. v. castă.
TÁGMĂ s. v. bandă, categorie, cârdășie, clan, clasă, clică, gașcă, grup, grupare, șleahtă.

TAGMĂ s. 1. breaslă, corporație, (înv.) cin, isnaf, orta, rufet. (~ cizmarilor.) 2. rînd. (A intrat în ~
negustorilor.) 3. (BIS.) cin, (înv.) ceată, schimă. (~ preoțească.) 4. castă. (Alcătuiesc o ~.)

Pagina …..din……….
TEVATÚRĂ s. f. Zarvă, gălăgie, scandal. ♦ Bucluc, neplăcere. ♦ Tulburare, încăierare, răscoală,
răzmeriță. – Din tc. tevatür.
TEVATÚRĂ s. f. sg. Zgomot, zarvă, gălăgie (mai ales pricinuită de oameni care se ceartă). Nu
credea să se facă atîta tevatură pentru nimicul ăsta. ISPIRESCU, L. 272. Peste vreo cîteva zile a
pornit la părinții fetei... și aceștia văzîndu-l că vine cu un mare alai și tevatură, s-au bucurat cu toții.
POPESCU, B. IV 29. Un zgomot și o tevatură la poarta raiului, de gîndeai că vin tătarii.
CARAGIALE, S. 56. ♦ Bucluc, neplăcere, necaz, zbucium. Cum era și rupt de osteneală de atîta
călătorie și de atîta tevatură ce avu pe drum, adormi. ISPIRESCU, L. 212. ♦ Tulburare, încăierare;
răscoală, răzmeriță. În Prahova nu fusese cine știe ce tevatură și... de o instigație a oamenilor fostului
domnitor nu era vorba. PAS, L. I 35. Mălurenii au veche învățătură și pătimire de la tevatura din
1907. SADOVEANU, M. C. 206.
tevatúră s. f., g.-d. art. tevatúrii
TEVATÚRĂ s. v. hărmălaie.
tevatură s. v. RĂSCOALĂ. RĂSCULARE. RĂZMERIȚĂ. RĂZVRĂTIRE. REBELIUNE.
REVOLTĂ.

TEVATURĂ s. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tumult, vacarm,
vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.)
haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.)
lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era o ~
de nedescris.)

Pagina …..din……….
U

Pagina …..din……….
V

VANITÁTE, (2) vanități, s. f. 1. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie,

îngâmfare, înfumurare. 2. (La pl.) deșertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanité, lat. vanitas, -atis.

VANITÁTE, vanități. s. f. Ambiție deșartă, dorință de a face impresie; trufie, îngîmfare, înfumurare;

(la pl.) deșertăciune. Simplă ca un înger fără vanitate. CAMIL PETRESCU, T. II 26. Părea că surîde
neputînd clătina din cap ca totdeauna în fața atîtor vanități.ANGHEL, PR. 66. Nu sufăr de trista
infirmitate a vanității. CARAGIALE, O. VII 248. Vanitatea ta Cu merit patriotic voiești a
deghiza.BOLINTINEANU, O. 135.
vanitáte s. f., g.-d. art. vanității; (lucruri zadarnice) pl. Vanități
VANITÁTE s. v. înfumurare.
Vanitate ≠ modestie, simplețe, simplitate
VANITÁTE s.f. Ambiție deșartă și trufașă; trufie, înfumurare, îngâmfare. ♦ Deșertăciune. [Cf.
lat. vanitas, fr. vanité].

VANITATE s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu,

semeție, trufie, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie,
(înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie,
laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie,
zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)

VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e, adj. Care pare real, care are o aparență de adevăr; posibil, plauzibil.
– Din it. verosimile.
verosímil adj. m., pl. verosímili; f. sg. verosímilă, pl. verosímile

VEROSÍMIL adj. v. plauzibil.

Pagina …..din……….
W

Pagina …..din……….