Culorile purceluşului Pighi

-povestire creată de educatoare-

Era o zi de primăvară. Norişori albi şi pufosi pluteau pe cerul senin, soarele cernea
scânteie de lumină iar animalele fermierului Tomas se jucau de minune prin ogradă. Glasul
cocoşului se auzea în toată ferma cum cânta melodios “cucuriguuuu”, vaca era si ea bucuroasă de
fânul proaspăt primt si se auze cum spunea “muuuu” în semn de mulţumire, raţa ce se scălda
într-un lighenaş striga şi ea “mac-mac”, numai glasul purceluşului Pighi nu se auzea!
-Hei! Pighi! Strigă fermierul Tomas. Unde eşti? Ţi-am pregătit nişte mere gustoase pentru masa
de prânz, nu ai vrea să le guşti?
Însă Pighi,nici chip să apară! Ei bine, el dispăruse de la fermă. O pornise la drum încă de
dimineaţă, prin pădure, spre cea mai mare baltă din sat, deoarece îşi dorea tare mult să se
bălăcească în noroi, alături de prietenii săi purceluşi, la fel de năzdrăvani.
Merse ce merse şi când colo, auzi nişte paşi galopând. Era un cal zvelt,înalt, puternic, cu coama
frumos pieptănată. Văzându-l aşa drăguţ îşi spuse în mintea sa: “vai,ce culoare interesantă are
acest cal, cred că mi-ar plăcea şi mie să fiu astfel!” şi degrabă începu să se tăvălească într-o
gropiţă plină cu noroi, devenind şi el maro, precum calul mult admirat!
Continuându-si drumul, în cale îi apare o răţuşcă sprintenă, ce cânta cu veselie “mac-mac”. Însă
purceluşul crezu că defapt aceasta se amuză pe seama culorii lui şi că defapt galben, culoarea
raţei ar fi cea mai potrivită pentru pielea lui catifelată. Atunci, degrabă începe să se tăvălească
prin câteva tufe de păpădii, aşternându-şi pe corp, galbenul sclipitor, apoi cu bucurie îşi
continuă drumul către baltă. Însă, printre copaci aude deodată “muuu-muuu”. Cine credeti că era
oare? Hm..aţi ghicit! Era Lola-văcuţa, buna lui prietenă!
-Bună, Pighi! Să nu te recunosc! Ce piele plină de pete colorate ai! Eşti simpatic, nu zic nu însă
petele mele negre sunt senzaţionale!
-Vai, Lola! Ai dreptate! Petele tale negre chiar sunt interesante! Cred că am să îmi fac şi eu
câteva degrabă! Vreau să fiu la fel de frumos ca şi tine! Şi degrabă, căută câţiva cărbuni, ce
fusese nasturii omuleţilor de zăpadă proaspăt topiţi.
-“Curigguuu-cucuriguuuu” se auzi într-un copac! Cocoşul sprinten, îşi umfla penele de la
înălţime!
-Cocoşule! Ce faci acolo? Întrebă curios, Pighi?
-M-am urcat aici în copac, ca să poată vedea toată lumea penele mele roşii si frumoase!
Are dreptate, spuse purceluşul cu deznădejde în mintea sa. Cocoşul acesta este grozav. Roşu este
o culoare minunată. Voi mânca îndată câteva mere roşii şi poate că şi pielea mea va deveni
astfel!
Drumul fusese destul de lung iar Pighi deja se apropia de baltă însă ceva mic, verde şi ţopăitor
văzu în faţa sa. Sărise chiar din lac! Cine credeţi că era? Aţi ghicit şi de data asta! Era într-adevăr
o broscuţă. O fi sărit din lac sau de la voi din grupă?
-Hei! Broscuţo!
Credeam ca esti o frunza picata din copac, asa culoare frumoasa ai!
-Vai! Multumesc, Pighi! Mi-ar placea sa-ti spun si eu la fel, însă tu ai pe corp o multime de
culori. Daca ai fi fost doar verde, altfel ar fi fost situatia.
Auzind acestea, binenteles ca Pighi s-a întristat îngrozitor. Vroia cu orice chip să devină verde!
Însă aruncând o privire în jur, imediat îşi dădu seama că sosise primăvara iar iarba proaspăt
răsărită l-ar putea ajuta să îi redea culoarea dorită. Şi începu să se tăvălească acolo cu mare
veselie.
Si iată! Drumul se sfarsise si Pighi ajunseră la destinaţie, la balta mult visată plină de
noroi, acolo unde-i plăcea să se distreze cu pritenenii lui.
-Hei! Salutare prieteni, bine v-am gasit! Dar nimeni nu raspundea…
-Salutareee! Salutareee! Salutareee! Hei nimeni nu ma aude?
-Ba da, raspunse timid unul dintre purcelusi. Însă noi nu te cunoastem! Cine esti?
-Sunt eu, Pighi, prietenul vostru!
-Pai nu prea cred! Pighi prietenul nostru este un purcelus roz, curat, catifelat…tu arati precum
un curcubeu. Ai pielea in toate culorile! Si indata ii si intinse o oglinda pentru a se putea
convinge.
Vai, mare ii fu mirarea purcelusului cand isi vazu chipul si corpul. Pielea lui era multicolora si
nici el nu se mai recunostea. A vrut sa fie precum toti prietenii intalniti in cale si a uitat sa fie
asa cum era defapt , roz, curat si catifelat. Vazandu-se incepu sa planga cu putere deoarece
nimeni nu se mai juca cu el si totodata se gandea la o solutie, astfel incat sa-si recapete
frumoasa culoare. Si, da! Ii venise o idee geniala! Sa renunte la joaca in balta cu noroi si sa se
intoarca acasa, la ferma lui Tomas, în speranţa că acesta îl poate ajuta!
Ajuns în ogradă merse direct la fermier!
-Bună,Tomas!
-Pighi, tu eşti? Îl întrebă surprins micul fermier.Să nu te recunosc! Ce s-a întâmplat cu tine?
-Păi am plecat către baltă,fără să te anunţ şi te rog să mă ierţi pentru asta iar în drumul meu mi-
am tot pictat corpul cu diverse culori, dorindu-mi să fiu maro,precum calul, galben precum raţa,
cu pete negre precum vaca, roşu precum mândrul cocoş apoi verde precum broasca ţopăitoare.
Aşa multicolor nu m-au recunoscut prietenii mei purceluşi şi m-am gândit să mă întorc la tine în
speranţa că ai putea să mă ajuţi cumva să îmi recapăt culoarea.
-Pighi, nu te îngrijora! Culorile aduc multă bucurie de fiecare dată şi nu cred că ai făcut nimic
greşit! Plus de asta, te poţi spăla cu mare grijă şi cu sigurantă vei redeveni roz, curat şi catifelat!
Eu cunosc nişte copii, la grupa broscuţelor, pe care îi voi ruga să devină ajutoarele noastre şi te
vei convinge alături de ei, că e tare distractiv să te joci cu culorile!
Hai să-i cunoşti!