Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
HOTĂRÂRE
Ținând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de
Urgență nr. 43/2020 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice,
Art. 1 – Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de
alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea
măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din
14 august 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după
cum urmează:
3. La anexa nr. 3, articolul 1, după punctul 6 se introduc trei noi puncte, pct. 61 - 63, cu
următorul cuprins:
„61. În condițiile pct. 6 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de
spectacole și/sau concerte este permisă, fără a depăși 50 % din capacitatea maximă a spațiului,
1/4
dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/municipiul București este mai
mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.
62. Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a
cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, pot decide
restricționarea sau închiderea într-o localitate din zona de competență, a activităților culturale
prevăzute la pct. 61, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în perioada
menționată, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
63. Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a
cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea
activităților culturale prevăzute la pct. 61, dintr-o localitate situată în zona de competență, dacă
incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în perioada menționată, este mai mică sau
egală cu 1,5/1.000 de locuitori.”
8. La anexa nr. 3, articolul 9, după punctul 1 se introduc trei noi puncte, pct.11 - 13, cu
următorul cuprins:
3/4
„11. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc
este permisă în județele/municipiul București unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14
zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.
12. Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a
cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, pot decide
restricționarea sau închiderea într-o localitate din zona de competență, a activității operatorilor
economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidența cumulată a cazurilor din
această localitate, în perioada menționată, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
13. Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a
cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea activității
operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dintr-o localitate situată în zona
de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în perioada menționată,
este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.”
9. La anexa nr. 3 articolul 11, alin. (3) și alin. (11) se modifică și vor avea următorul
cuprins:
„(3) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 6, 61 - 63 şi 7 se pun în aplicare de către Ministerul
Sănătăţii şi Ministerul Culturii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către
Ministerul Afacerilor Interne.
...
(11) Măsura prevăzută la art. 6 pct. 8 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii,
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Autoritatea Naţională Sanitară
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 6 şi 7
se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.”
10. La anexa nr. 3 articolul 11, după alineatul 13 se introduce un nou alineat alin. 131, cu
următorul cuprins:
„(131) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct.11 - 13 se urmăreşte de către
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.”
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
4/4