Sunteți pe pagina 1din 9

GHID PENTRU CONSUMATORI

Euroins România
Asigurare Reasigurare

CE MĂSURI DE PROTECȚIE EXISTĂ


PENTRU CONSUMATORI ÎN
ACEASTĂ SITUAȚIE?
Autoritatea de Supraveghere Financiară
Pentru a proteja consumatorii de produse și servicii de asigurare, în România există FGA,
(ASF) a emis Decizia nr. 262/2023 privind
ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor. FGA are ca scop protejarea creditorilor
retragerea autorizației de funcționare a
de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător persoană juridică română.
Societăţii Euroins România Asigurare-
Reasigurare S.A., constatarea stării de
insolvenţă şi promovarea cererii privind
deschiderea procedurii falimentului
Destinaţia principală a sumelor aflate la dispoziția FGA este plata către creditorii de
împotriva acesteia, în temeiul prevederilor
asigurări a indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare
legale aplicabile. Societății îi este interzis să
facultative şi obligatorii încheiate în condiţiile legii și a primelor datorate de asigurător
încheie noi contracte.
pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării
contractelor de asigurare, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut de lege
În cazul reînnoirii contractelor sau polițelor
(500.000 lei/creanță de asigurare, aproximativ 100.000 euro).
de asigurare, deținătorii vor alege o altă
societate de asigurare.

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) Creditor de asigurare în raport cu Euroins este:


publică informații utile cu privire la situația persoana asigurată - are încheiat un contract de asigurare cu Euroins,
în cauză, aplicabile activităților desfășurate beneficiarul asigurării - o terță persoană căreia Euroins ar fi urmat să îi achite sumele
pe teritoriul României, respectiv cuvenite conform condițiilor prevăzute de contractul de asigurare, ca urmare a
transfrontalier, pe teritoriul statelor membre producerii riscului asigurat,
gazdă, de către societatea de asigurare persoana păgubită – persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru
autorizată în România. prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de
asigurare de răspundere civilă, inclusiv RCA, acoperit de Euroins (inclusiv
asigurătorul îndreptățit să recupereze de la Euroins sume plătite propriului asigurat
atunci când a acoperit prejudiciile produse acestuia de un asigurat al Euroins).
CE ESTE O CREANȚĂ DE CUM VINE FGA ÎN SPRIJINUL Creditorii de asigurări care au daune avizate
de Euroins înaintea publicării deciziei ASF de
ASIGURARE CONSUMATORILOR retragere a autorizației de funcționare și
Creanțele de asigurări, indiferent de Procedura de plată instrumentată de FGA constatare a existenţei indiciilor stării de
momentul nașterii acestora în raport cu este una administrativă, necontencioasă, insolvenţă a asigurătorului, dar pentru care
deschiderea procedurii de faliment, sunt cele fiind reglementată de Legea nr. 213/2015, cu asigurătorul nu a deschis dosarele de daună,
care rezultă dintr-un contract de asigurare. modificările și completările ulterioare şi de precum și creditorii de asigurări care suferă o
normele ASF. Practic, creditorii de asigurare daună acoperită de un contract de asigurare
Creanțele de asigurări ale creditorilor de nu trebuie să se adreseze instanțelor încheiat cu Euroins în intervalul de timp dintre
asigurări se referă la: judecătorești pentru obținerea din decizia ASF și 90 de zile de la data pronunțării
despăgubiri/indemnizații datorate în disponibilitățile FGA a sumelor cuvenite de instanța judecătorească a hotărârii
temeiul unui contract de asigurare; reprezentând despăgubiri/restituiri de primă, privind deschiderea procedurii falimentului
cota parte din prima de asigurare ei se vor adresa FGA cu o cerere de plată. societății, vor adresa o solicitare scrisă FGA
datorată de asigurător pentru perioada în pentru deschiderea dosarului de daună
În urma analizării cererii de plată, FGA va respectiv.
care riscul nu mai este acoperit, ca
emite o decizie de soluționare a cererii de
urmare a încetării contractului de
plată. Creditorii de asigurări care nu sunt
asigurare înainte de expirarea perioadei În cazul în care creditorului de
mulțumiți de această decizie (în sensul
de valabilitate înscrisă în acesta asigurări nu i-a fost comunicat un
respingerii parțiale sau totale a cererii de
(restituirea unei cote părți a primelor de număr de identificare care se referă
plată) o pot contesta, fiind astfel garantat
asigurare achitate); la un dosar de daună, este sfătuit să
dreptul de acces la justiție.
sumele rezervate pentru acești creditori contacteze FGA.
atunci când unele elemente ale datoriei
nu sunt cunoscute încă. Dreptul creditorilor de asigurări de a
solicita sume de la FGA se naște la data
Un creditor de asigurare poate avea creanțe publicării în Monitorul Oficial al
de asigurare în temeiul unui sau mai multor României a deciziei ASF de retragere a
contracte de asigurare. Plafonul de garantare autorizației de funcționare și constatare
a sumelor care pot fi plătite de FGA se referă a existenţei indiciilor stării de insolvenţă
la fiecare creanță în parte pe care un creditor a asigurătorului Euroins, dată de la care
de asigurare o poate avea în raport cu pot fi adresate FGA cereri de plată.
asigurătorul în insolvență.
CÂND MĂ ADRESEZ FGA? Pentru ca orice creditor de asigurare să
urmărească termenele aferente procedurii, Cererea de plată privind acordarea
Orice persoană care pretinde un drept de ASF va face public prin diferite canale de restituirilor de primă (model) se
creanţă de asigurări împotriva Euroins, ca comunicare data hotărârilor judecătorești regăsește în norma ASF nr. 24/2019 și
urmare a producerii unor riscuri acoperite pronunțate de instanțele competente în pe pagina de internet a FGA.
printr-o asigurare valabilă, poate formula o cauza având ca obiect cererea ASF privind
cerere de plată motivată adresată FGA nu deschiderea procedurii de faliment la
mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii societatea Euroins S.A.
definitive a hotărârii de deschidere a Cererea de plată privind acordarea
procedurii falimentului sau de la data naşterii Contractele de asigurare încheiate cu despăgubirilor/indemnizațiilor (model)
dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a societatea Euroins sunt valabile până la data se regăsește în norma ASF nr. 24/2019
născut ulterior, sub sancțiunea decăderii din la care intervine una dintre următoarele și pe pagina de internet a FGA.
drept. situații:
data expirării menționată de contract.
Pentru daunele avizate de Euroins înainte de data denunțării contractului de asigurare
publicarea în Monitorul Oficial al României a de către asigurat printr-o notificare Decizia de denunțare este o decizie ce
Deciziei ASF și pentru care Euroins nu a transmisă societății; în acest caz, petenții nu poate fi adoptată decât în baza
deschis dosarul de daună, FGA procedează la vor primi un mesaj prin care se confirmă propriei analize de oportunitate
deschiderea acestui dosar, la solicitarea transmiterea cu succes a cererii lor către efectuată de asigurat sau lichidatorul
scrisă a petentului. adresa de e-mail a Euroins, dedicată judiciar.
primirii cererilor de denunțare.
În termen de 60 de zile de la data publicării în în termen de 90 de zile calculate de la
Monitorul Oficial al României a Deciziei ASF, data pronunțării hotărârii de deschidere a
FGA este în drept să efectueze plăti din procedurii de faliment, contractele de
disponibilitățile sale, în vederea achitării asigurare încheiate de asigurător
sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu încetează de drept.
respectarea dispozițiilor legale, după data denunțării contractului, după
parcurgerea de creditorul de asigurări a deschiderea procedurii de faliment,
procedurii administrative de plată. (denunțarea adresată lichidatorului
judiciar, care își produce efectele în 30 de
zile de la recepționarea solicitării de
denunțare, dacă lichidatorul nu răspunde
sau, în cazul în care denunțarea este
făcută de lichidator, la data notificării
denunțării de către lichidator).
CE TREBUIE SĂ ȘTIU?
Conform prevederilor legale aplicabile, FGA va
proceda la deschiderea dosarelor de daună, va
întreprinde cele necesare pentru constatarea
CONTRACTELE DE ASIGURARE tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de
daună, precum și pentru avizarea lor din punct
Contractele de asigurare facultativă sunt
de vedere tehnic.
contracte între cele două părți – societatea
de asigurare și asigurat, prin care au fost
stabilite drepturile și obligațiile părților.
Contractele pot conține clauze exprese FGA pune la dispoziție cererea-tip de
privind denunțarea de către oricare dintre deschidere a dosarului de daună pe care
părți. În cazul în care astfel de clauze nu sunt urmează să o completați și vă va informa cu
cuprinse în contract, se aplică legislația privire la documentele justificative care trebuie
aferentă. să însoțească această cerere.

În România, noul Cod Civil prevede că un


contract poate fi denunțat în termen de 20 de Informațiile vor fi disponibile pe pagina de Pentru a recupera o creanță
zile calculate de la data la care cealaltă internet a FGA. Cererea de deschidere a (despăgubire, indemnizație etc.) de la
parte primește notificarea privind dosarului de daună (model) se regăsește în FGA, veți depune la FGA:
denunțarea contractului. norma ASF nr. 24/2019 și pe pagina de internet pentru despăgubire/indemnizație: o
a FGA. cerere de plată motivată însoțită de
Este important de menționat că, pentru o documente justificative.
perioadă de 20 de zile, contractul este valabil, pentru recuperarea primelor plătite
iar riscul este acoperit și, astfel, nu va fi în avans, proporțional cu timpul
acordată o restituire în acest caz. În cazul Orice persoană care invocă vreun drept de
rămas până la expirarea asigurării:
ratelor lunare, aceste plăți nu sunt creanţă împotriva societății Euroins S.A. ca
o cerere de plată motivată (cerere
considerate noi activități și nu constituie urmare a producerii unor riscuri acoperite
tip) însoțită de documente
reînnoiri lunare. printr-un contract de asigurare valabil poate
justificative.
solicita deschiderea dosarului de daună.
Perioada de valabilitate a asigurării se Urmăriți informațiile disponibile pe
regăsește în documentațiile aferente. pagina web a FGA și a ASF pentru
Situațiile menționate la primul paragraf detalii.
rămân aplicabile.
CE FACE FGA ÎN VEDEREA Orice persoană care invocă vreun drept de
Sumele acceptate la plată vor fi achitate creanţă împotriva societății Euroins S.A. ca
PLĂȚII SUMELOR CUVENITE de FGA, conform prevederilor legale. Lista urmare a producerii unor riscuri acoperite
va fi publicată și va fi disponibilă printr-un contract de asigurare valabil poate
publică pe pagina web proprie informații
publicului pe pagina web a FGA. solicita deschiderea dosarului de daună, prin
referitoare la demersurile necesare pentru
obținerea de la FGA a sumelor cuvenite. completarea „Cererii de deschidere a
preia de la societatea Euroins evidența dosarului de daună”, împreună cu
completă a contractelor de asigurare în „Declaraţia privind evenimentul” şi
În cazul în care aveți un contract de
vigoare, a dosarelor de daună și transmiterea acestor acte către FGA.
asigurare încheiat cu Euroins sau aveți
evidențele tehnico-operative și contabile un dosar de daună deschis anterior
aferente acestor contracte și dosare. Orice potențial creditor de asigurare care
deciziei ASF și numele dumneavoastră
primește cereri de deschidere a dosarelor pretinde un drept de creanţă de asigurări
nu apare în lista potențialilor creditori de
de daună, ia toate măsurile pentru împotriva societăţii Euroins S.A. trebuie să
asigurare, va trebui să vă adresați FGA,
constatarea tehnică a avariilor, completeze o cerere de plată motivată în
transmițând documente care să
instrumentarea și avizarea dosarelor de acest sens, conform modelului prevăzut de
dovedească calitatea de creditor de
daună din punct de vedere tehnic. legislația în vigoare.
asigurare.
publică lista potențialilor creditori de
asigurări pe pagina web, conform Este important să rețineți că și în cazul
evidențelor preluate. deschiderii dosarului de daună la FGA trebuie
Fie că figurați sau nu în lista potențialilor să depuneți separat de cererea de
primește cereri de plată (model stabilit de
creditori de asigurări publicată pe deschidere a dosarului de daună și această
lege) de la orice persoană care pretinde
pagina web a FGA, în vederea încasării cerere de plată, în vederea încasării
un drept de creanță de asigurări împotriva
indemnizațiilor/despăgubirilor de la FGA indemnizației/despăgubirii cuvenite.
asigurătorului.
sau a sumelor reprezentând restituiri de
verifică dosarele de daună și creanțele de
prime de asigurare, este necesar să vă Toate documentele și anexele necesare
asigurări înregistrate în evidențele sale, în
adresați FGA, formulând și înregistrând o pentru completare sunt disponibile pe
condiţiile legii și ale contractelor de
cerere de plată. pagina web a FGA
asigurare încheiate cu Euroins.
întocmește listele creditorilor de asigurări
ale căror creanțe certe, lichide și exigibile
urmează a fi plătite din disponibilitățile
sale. După aprobarea acestor liste de
către comisia specială, va efectua plăţile
indemnizațiilor/despăgubirilor către
creditorii de asigurări.
CUM SE COMPLETEAZĂ O CERERE
DE DESCHIDERE DOSAR /DE PLATĂ
CĂTRE FGA

Cererea trebuie întocmită conform


CE FAC ÎN CAZ DE DAUNĂ? formularului (model unic) pus la dispoziție de
După transmiterea cererii, veți fi contactat de FGA pe pagina web. Cererea, completată și
FGA în vederea deschiderii dosarului de semnată, trebuie formulată în scris, în limba
daună și a constatării pagubelor. FGA va română și transmisă direct la sediul FGA, prin
comunica părţii prejudiciate documentele poștă, cu scrisoare recomandată cu
care trebuie depuse pentru soluţionarea confirmare de primire, prin poștă electronică
pretenţiilor de despăgubire (contractul de (e-mail) sau prin alte mijloace care asigură
asigurare, documentele care atestă transmiterea și confirmarea primirii.
producerea evenimentului asigurat, emise de
autorităţile publice competente sau alte
documente din care să reiasă cauzele şi
Cererea pentru deschiderea unui dosar de
împrejurările evenimentului, întinderea
daună poate fi realizată și prin completarea
daunei, acte privind interesul patrimonial,
formularului online de pe pagina web a FGA.
documente justificative privind cuantumul
despăgubirii etc.).

Constatarea daunelor se face de FGA, direct Conținutul cererii de plată trebuie să reflecte:
sau prin mandatarii acestuia, împreună cu natura creanței, momentul nașterii sale,
părţile interesate. Constatarea avariilor cuantumul sumei pretinse, dacă există vreun
rezultate în urma producerii evenimentului se privilegiu ori o garanție reală în ceea ce
va efectua în conformitate cu prevederile privește creanța, care sunt bunurile acoperite
legii şi ale condiţiilor de asigurare. de asigurare.

Pentru evenimentele asigurate produse în


străinătate, declararea acestora se face în Cererea de plată se poate depune și prin
conformitate cu prevederile legii aplicabile şi mandatar, anexând documentele necesare.
a condiţiilor de asigurare. Pentru RCA, Toate acestea sunt precizate pe pagina web a
despăgubirile vor fi acoperite conform FGA, unde se găsesc și cererile tip.
sistemului Carte Verde, dacă se aplică.
Vă rugăm să rețineți că cererea de plată
trebuie depusă și pentru dosarele de daune Documentele se depun la FGA în limba română și, dacă sunt întocmite într-o limbă
deschise/avizate spre plată de asigurătorul internațională, se depun împreună cu traducerea autorizată.
în insolvență, dar pentru care nu a fost După instrumentarea dosarului de daună, analizat de direcțiile de specialitate din cadrul
efectuată nicio plată. FGA în vederea avizării, conform prevederilor legale, acesta se înaintează comisiei
speciale constituită în cadrul FGA. Comisia specială este cea care aprobă valoarea finală
În cazul în care reclamantul nu deține a despăgubirii. Plata despăgubirilor se face pe măsura aprobării cererilor de plată de
documente justificative care să ateste către comisia specială.
cuantumul prejudiciului pentru care se
solicită despăgubiri, pierderea va fi evaluată
de personalul de specialitate al FGA în cadrul Dacă la analizarea cererii de plată adresată FGA, Fondul solicită creditorului de asigurare
procesului de analiză a cererii de plată. documente suplimentare, acesta trebuie să le transmită în termen de 30 de zile la FGA, în
caz contrar cererea sa fiind respinsă. Termenul de 30 de zile poate fi prelungit, la cererea
DENUNȚAREA CONTRACTELOR creditorului de asigurare, pentru motive întemeiate, în cazul în care documentația trebuie
completată cu documente emise de alte entități publice sau private.
DE ASIGURARE
Asiguraţii societăţii Euroins S.A. au dreptul de Dacă există motive temeinice ale petentului, acesta poate cere FGA prelungirea perioadei
a denunţa contractele de asigurare încheiate de timp necesare completării documentației și FGA va putea emite o decizie de
şi de a recupera primele de asigurare plătite, suspendare a soluționării cererii de plată.
în cadrul acestor contracte, proporţional cu
perioada cuprinsă între momentul denunţării
şi cel al expirării duratei de valabilitate a Potrivit plafonului de garantare stabilit de
contractelor. Denunțarea contractelor de lege, FGA poate asigura efectuarea plății în
asigurare încheiate cu Euroins se face prin sumă de maxim 500.000 lei (aproximativ
transmiterea, către societate, a unei notificări 100.000 euro) pentru fiecare creanță de
de reziliere. Cererea de denunțare trebuie să asigurare (indiferent câte creanțe de
conțină obligatoriu seria și numărul poliței de asigurare are un creditor de asigurare).
asigurare, copia CI/BI sau împuternicirea în
cazul asiguraților persoane juridice. Aceasta Cursul valutar oficial al BNR va fi luat în
va fi transmisă pe adresa de e-mail considerare pentru dosarele de daună care
dedicată: reziliere@euroins.ro. urmează să fie plătite în diferite valute.
Depuneți apoi la FGA o cerere de plată
privind acordarea restituirii de primă
(disponibilă pe www.fgaromania.ro),
împreună cu documentele necesare.
Ce fac dacă am un accident rutier și
vinovatul are asigurare RCA la Euroins sau
asigurarea mea CASCO este la Euroins?

În termen de 60 de zile de la data


FGA eliberează documentul
publicării în Monitorul Oficial al
Întocmiți constatarea amiabilă necesar introducerii în reparație a
României a deciziei ASF de
sau adresați-vă poliției pe raza 4 vehiculului, inclusiv în cazul în care
retragere a autorizației de
căreia s-a produs accidentul. se constată daună totală și
funcționare și constatare a
Dacă sunt mai mult de 2 vehicule vehiculul nu se poate repara.
indiciilor de insolvență a societății
implicate sau există victime, vă Euroins S.A. și după parcurgerea
1 adresați doar poliției. Pentru FGA comunică în scris părții 8 de creditorul de asigurări a
constatarea amiabilă, puteți folosi prejudiciate documentele care procedurii administrative de plată,
aplicația Amiabila (disponibilă în 5 trebuie depuse pentru FGA poate începe efectuarea de
AppStore/GooglePlay) , va ușura soluționarea pretențiilor de plăți din disponibilitățile sale
procesul. despăgubire. pentru sumele cuvenite
creditorilor de asigurări ai
Completați cererea de deschidere societății Euroins S.A.
Completați declarația privind
a dosarului de daună conform evenimentul conform cererii tip
2 modelului FGA și o transmiteți FGA. 6 pusă la dispoziție de FGA și o Plata se efectuează conform
FGA vă va comunica când și unde transmiteți FGA, pentru avizul prevederilor legale și a drepturilor
veți face constatarea daunei. comisiei FGA. cuvenite, în ordinea din lista
creditorilor de asigurări publicată
9 de FGA și în contul menționat în
FGA deschide dosarul de daună, Conform prevederilor legale și în
cerere de creditorul în drept, sau
ordinea soluționărilor FGA, suma
3 analizează și instrumentează 7 care reprezintă despăgubirea va fi
prin poştă dacă sunt sub valoarea
acest dosar, conform prevederilor de 5.000 de lei).
legale. pe lista creditorilor de asigurare.
Plata va fi efectuată în lei, pentru creanțele certe,
lichide și exigibile, prin intermediul poștei (mandat
poștal) sau al unei bănci autorizate de BNR, în
limita plafonului legal. Sumele plătite prin mandat
poștal vor fi în limita unui plafon stabilit de ASF,
acesta fiind în prezent de 5.000 lei (aproximativ
CÂND PRIMESC BANII 1.000 euro).
În termen de 60 de zile de la data publicării în Dacă creanța respectivă este în valută, plata se
Monitorul Oficial al României a Deciziei ASF de poate face și în moneda creanței, în contul indicat
retragere a autorizației de funcționare și de creditorul de asigurări.
constatare a existenței indiciilor de insolvență
a Euroins S.A., FGA poate începe efectuarea
de plăți din disponibilitățile sale, pentru
sumele cuvenite creditorilor de asigurări ai Consumatorii care au încheiat un contract
societății Euroins S.A. Plățile se efectuează de asigurare cu societatea Euroins S.A.,
după parcurgerea de creditorul de asigurări beneficiarii și terții păgubiți în raport cu un
a procedurii administrative de plată, așa cum contract de asigurare încheiat cu Euroins
este prevăzută de legislația în vigoare. S.A. sunt rugați să urmărească informațiile
Dreptul creditorilor de asigurare de a solicita
publicate de ASF și FGA sau să solicite
sume datorate de la FGA ia naștere la data
telefonic detalii la numerele de telefon de
publicării în Monitorul Oficial al României a
deciziei ASF privind retragerea autorizației mai jos.
asigurătorului insolvent, dar nu mai târziu de
90 de zile de la data rămânerii definitive a
hotărârii judecătorești de începere a Contacte utile
procedurii de lichidare sau de la data nașterii AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR (FGA)
dreptului de creanță, când aceasta a apărut (ASF)
ulterior.
+4 021 201 10 60 Tel Verde 0800 825 627
Pentru sumele de recuperat care depășesc www.fgaromania.ro www.asfromania.ro
plafonul legal de despăgubire, orice office@fgaromania.ro office@asfromania.ro
persoană este în drept să urmeze procedura Str. Vasile Lascăr nr. 31, sect. 2, București Splaiul Independenţei nr. 15, sect. 5,
legală prevăzută de Legea insolvenței nr. Bucureşti
85/2014, cu modificările și completările
ulterioare.

S-ar putea să vă placă și