Capitolul 6 – Taxa pe înălțime

Hoinărind prin oraş, Jonathan zări imediat un bărbat cu înfăţişare demnă şi bine îmbrăcat, care
făcea eforturi dureroase de a umbla în genunchi. Bărbatul nu părea infirm - ci doar pitic.
Jonathan îi întinse mâna pentru a-l ajuta să se ridice, dar bărbatul îl respinse scurt.
"Nu, mulţumesc", spuse bărbatul icnind de durere, "pot să merg foarte bine. Dar va mai dura
ceva până mă voi obişnui să merg în genunchi."

"Vă simţiţi bine? Dar de ce nu vă ridicaţi în picioare să puteţi umbla mai uşor?"

"Oh!", icni bărbatul, vizibil deranjat de poziţia în care stătea, "e vorba de o mică îmbunătăţire
adusă codului taxelor".

"Codul taxelor?", repetă Jonathan. "Dar ce-are codul taxelor de-a face cu umblatul?"

"Are totul de-a face cu umblatul! Au!" Între timp, bărbatul se aşezase pe călcâie, încercând să-şi
mai aline chinul. Cu o batistă scoasă din buzunar îşi ştergea sudoarea prelinsă pe sprâncene.
Apoi, mutându-şi greutatea de pe un picior pe celălalt, îşi masă genunchii. În jurul acestora,
pantalonii aveau mai multe straturi de petice. "Codul taxelor", spuse, "a fost recent amendat
pentru a-i face egali pe oamenii de înălţimi diferite".

"Pentru a-i face egali?" întrebă Jonathan.

"Vino te rog mai aproape, ca să nu fiu nevoit să strig", îi ceru bărbatul. "Da, acum e mai bine.
Consiliul Lorzilor a decis că oamenii înalţi au prea multe avantaje."

"Sunt avantajaţi pentru că sunt înalţi?"

"Desigur. Oamenii înalţi sunt întotdeauna favorizaţi la angajare, sau atunci când se fac
promovări. Ei sunt avantajaţi în sport, în lumea spectacolelor, în politică, ba chiar şi atunci când
se căsătoresc! Auu!" Bărbatul îşi înfăşură batista în jurul locului în care tocmai i se rupsese
pantalonul. "Aşa că Lorzii au decis să mai reducă din avantaje printr-o taxă pe înălţime."

"Oamenii înalţi plătesc taxă?" Jonathan privi în jurul său şi simţi cum începe să scadă în
înălţime.

"Suntem taxaţi proporţional cu înălţimea noastră."

"Şi s-a opus cineva?" întrebă Jonathan.

"Doar cei care au refuzat să stea în genunchi", spuse bărbatul. "Acum, desigur, am hotărât ca
politicienii să fie exceptaţi de la această taxă. Pentru că de regulă votăm pentru cei mai înalţi.
Doar ne place să privim în sus spre liderii noştri!"

Jonathan era mut de uimire, şi încerca să se facă tot mai mic. Arătând cu amândouă mâinile
către genunchii bărbatului, întrebă plin de neîncredere: "Şi veţi merge în genunchi doar ca să
plătiţi mai puţin?"
"Evident", răspunse bărbatul, cu durere în voce. "Codul taxelor ne modelează întreaga viaţă.
Unii au început chiar să se târască".

"Oo, asta chiar că n-are cum să nu doară!" exclamă Jonathan.

"Mda, totuşi doare mai mult dacă nu te supui. Au! Numai proştii stau în picioare şi plătesc taxa
întreagă. Aşa că dacă vrei să fii deştept, aşează-te în genunchi. Te costă prea mult să rămâi în
picioare".

Jonathan privi în jur şi văzu mai mulţi oameni care mergeau în genunchi. De cealaltă parte a
străzii, o femeie se târa cu greutate. Alţi oameni treceau pe lângă el pe jumătate ghemuiţi, cu
umerii încovoiaţi. Doar câţiva păşeau normal, mândri că ignoră complet sancţiunile. Apoi
Jonathan văzu trei domni pe o bancă în parc. "Oamenii ăia trei de ce îşi acoperă ochii, urechile şi
gurile?"

"A, ei se pregătesc să propună noi taxe", răspunse bărbatul în timp ce se îndepărta de Jonathan
târându-se în genunchi.