Tesutul epitelial

Prof. Dr. Cornelia Amalinei

Membrana celulara P- fata protoplasmatica
E- fata citoplasmatica
 Domenii
• Ţesutul epitelial de acoperire în contact cu:
• ţesutul conjunctiv (prin MB)
• mediul extern/ intraluminal
• polarizarea:
• PB spre MB
• PA opus, cu distribuţia asimetrică a moleculelor membranei
plasmatice şi a organitelor proporţional cu gradul specializării-
domenii:
 Domenii
• Domenii apicale:
• H+-ATP-ază (adenozin trifosfatază)
• hidrolaze
• canale ionice (Na+)
• proteine de transport via glicozil-fosfatidil inozitol
• glicoproteine
• aquaporine
• funcţii:
• reglarea preluării nutrimentelor, a apei
• eliberarea produşilor de secreţie
• protecţie.
• Domenii bazo-laterale:
• canale anionice pentru Cl¯, HCO3¯, Na+/K+-ATP-ază
• receptori pentru hormoni, neurotransmiţători, factori de creştere
• funcţii:
• recepţie şi transducţie a semnalelor
• generare de gradienţi ionici
• situsuri ai secreţiei constitutive
• zona bazala: situsuri de cuplare pentru constituenţii moleculari ai laminei bazale.
 Complexe joncţionale
• Joncţiuni strânse (zonula occludens), înconjură perimetrul apical al celulelor adiacente; fuziunea
foiţelor externe ale membranei plasmatice în 2-4 puncte, prin proteine transmembranare- claudine si
occludine- creste joncţionale. Proteinele asociate: ZO-1, ZO-2, ZO-3, JAM, cingulina, cadherine-
legătura cu citoscheletul.
• Funcţia: barieră pentru proteinele integrale între domenii şi pentru pasajul paracelular al moleculelor mari şi
mici.
• Joncţiuni intermediare (zonula adherens): material de densitate redusă în ME, fine striaţii
transversale, înconjură tot perimetrul celulelor epiteliale imediat subdiacent joncţiunilor strânse.
• cadherine E (clasice) cuplate intracelular la:
• cateninele , ,  (plakoglobina)
• proteina p120
• vinculină
• radixină
• zixină
• -actinină (proteină asociată actinei).
• placa subplasmalemală densă: filamente de actină; spaţiul intermediar: molecule de adeziune
celulară specifice joncţiunilor aderente (A-CAM, adherens junction-specific cell adhesion molecule).
• Funcţia: coeziunea celulelor epiteliale şi stabilizarea specializărilor PA.
Zonula occludens

Ross, 2015
Zonula occludens; Zonula adherens; Desmozom
Desmozom (macula adherens)
• situs adeziv mic, discoidal, poate fi situat şi în afara complexelor
joncţionale; o placă densă de proteine- cadherine desmozomale:
• desmogleina I
• desmocolina I, II
• desmoplakina I, II
• plakoglobina
• polipeptidul bazic
• desmiokina.
• Cadherinele desmozomale cuplate cu filamentele intermediare de citokeratină.
• calciu-dependent: disocierea celulelor la tratarea cu un agent chelator.
• Pemfigus vulgar: autoAc anti-proteine desmozomale→ vezicole
• puncta adherentes: densificare moderata subplasmalemala, cu -actinină şi
vinculină, paxilina, talina- situsuri de ataşare pentru sistemele contractile bazate pe actină.
Desmozomul
Joncţiunile gap. Interdigitaţiile laterale
• Joncţiuni gap/ de comunicare/ nexus, mai frecvente în sistemul nervos
central, în muşchiul cardiac şi neted
• cuplează metabolic şi electric celulele adiacente.
• şiruri ordonate de subunităţi- conexoni- 6 subunităţi cilindrice, alcătuite dintr-o
proteină- conexină, aranjată în rozetă, în jurul unui tunel central- canal ce
permite trecerea ionilor, a moleculelor < 12000 Da; permeabilitatea influenţată
de pH şi de concentraţia calciului.
• Surditate non-sindromică, Eritrokeratodermia variabilă, migrarea
disfunctională a celulelor crestelor neurale: mutatiile genelor conexinei
• Interdigitaţii laterale: proiecţii neregulate, digitiforme care
interconectează celulele adiacente.
Jonctiune gap
 Specializari bazale
• Lamina bazală: structură extracelulară de suport- coloraţii PAS şi argentică; compusă
din:
• Colagen tip IV, neasamblat în fibre
• Laminină- trimer, cuplat cu un capăt la receptorii specifici din MB şi cu celălalt capăt la colagenul
din lamina densa
• Entactină
• Fibronectină- dimer situat în partea opusă celulelor; ataşarea fibrelor de reticulină la stroma
subdiacentă
• Proteoglicani bogaţi în heparan-sulfat- filtru selectiv, prin încărcarea negativă
• Colagen tip VII.

• Lamina bazală este compusă din 2 zone:

• Lamina lucida/ rara, bogată în laminină
• Lamina densa: reţea densă de colagen tip IV, laminină, proteoglicani; situată în vecinătatea
laminei reticulare a ţesutului conjunctiv subdiacent.
• Lamina bazală împreună cu lamina reticularis (alcătuită din colagen tip III), compun
MB.
MEMBRANA BAZALĂ

- structură histologică specială: TE / TC

- neidentificabilă în coloraţia de rutină HE
- denumită complex bazal  aspect ultrastructural

- formată din 3 lamine:

lamina lucida
lamina densa
lamina reticularis

- lamina lucida + lamina densa

 lamina bazală 
sintetizată de ţesutul epitelial

- lamina reticularis
 sintetizată de ţesutul conjunctiv
MEMBRANA BAZALĂ

Lamina lucida
- zonă aparent clară, 45 nm grosime
- conţine condensări moderate în zonele corespunzătoare
hemidesmozomilor, constând în filamente foarte fine, numite filamente de
ancorare, care traversează lamina lucida

- biochimic: glicoproteine:
- laminină
- entactină
- antigenul pemfigoidului bulos
- glicoproteina de membrană bazală
- proteine transmembranare din familia integrinelor
care se proiectează din
membrana celulară epitelială în lamina bazală
MEMBRANA BAZALĂ
Lamina densa
- strat de material fin granular sau filamentos, de Lamina reticularis
50 nm grosime - colagen tip I
- organizare moleculară: - colagen tip III
- laminină - interacţionează, sunt legate la microfibrilele de
- colagen tip IV fibrilină şi la fibrilele de ancorare din lamina
aranjate sub formă de “gard de plasă metalică” densa
şi înconjurate de proteoglicani (perlecan)
- componente extrinseci:
- fibronectină
- colagen tip V
- molecule de adeziune din familia integrinelor
- colagen ti VII - anse mici de fibrile bandate fin =
fibrile de ancorare, prin care trec fibrilele de colagen
tip I şi III din lamina reticularis
- ataşament flexibil
• Fibrilele de ancorare, de tipul colagenului de tip VII- anse în jurul
celorlalte fibre de colagen din ţesutul conjunctiv, pornind de la MB şi
se termină în plăcile de ancorare- asemănătoare laminei densa
(colagen tip IV şi VII); mai numeroase în derm.

• Funcţiile membranei bazale:

• Suport pentru epitelii
• Conferă rezistenţă la întindere şi flexibilitate
• Substrat care ghidează migrarea celulelor nou formate de la marginile unei
plăgi→ continuitatea epiteliului lezat
• Filtru molecular, cu pori delimitaţi de o reţea de colagen tip IV.
MB
A: renal: fuziunea laminelor bazale produse de epiteliu si endoteliu- lamina densa centrala cu cate o lamina lucida (rara) de
fiecare fata
B: MB tipica: lamina bazala+ lamina reticulara; fibrile de ancorare unesc lamina bazala la colagenul subdiacent
 Specializari bazale
• Hemidesmozomii: echivalentul a jumătate de desmozom; mediază
adeziunea celulelor epiteliale la matricea extracelulară subdiacentă;
placă citoplasmatică densă de desmoplakin-like, BP 230, plectina,
erbina unită prin proteine receptor transmembranare- integrine, la
lamininele din lamina bazală; filamentele de ancorare (colagen tip VII)
din lamina bazală se extind subdiacent şi se inseră pe plăcile de colagen
tip IV, XVII- plăci de ancorare. Filamentele de keratină se termină în
plăci, realizând legătura dintre citoschelet şi matricea extracelulară;
• Pemfigoidul bulos: autoanticorpi anti-hemidesmozomi- vezicule cronice
generalizate.
Contactul focal:
integrine- heterodimeri transmembranari,
subunităţi  şi ,
extremitatea extra-celulară- domenii care recunosc
componentele matricei extracelulare,
extremitatea intra-citoplasmatică se leaga la talină şi
aceasta la vinculină , paxilina care, prin -actinină,
se cuplează la actină.
Labirintul bazal: falduri ale membranei plasmatice bazale care compartimentează numeroase
mitocondrii; amplifica suprafaţa, aduce pompele ionice Na+/K+ ATP-azice din membrana plasmatică
în vecinătatea sursei lor de energie, deoarece ATP este produs în mitocondrii.
 Microvili
• proiecţii digitiforme
• cresc suprafaţa de contact a PA cu lumenul.
• acoperiţi de glicocalix- PAS pozitiv- lanţuri oligozaharidice cuplate covalent la
proteinele şi glicolipidele plasmalemei, alături de proteoglicani; aspect neregulat în
ME de transmisie.
• central: mănunchi de 25-35 de filamente de actină dispuse longitudinal în miez,
extinse spre cadrul terminal din citoplasmă (actină, spectrină, filamente
intermediare).
• filamentele de actină solidarizate prin punţi de spectrină şi vilină (apex).
• menţinerea paralelismului: fimbrina, fascina, espina şi tenascina.
• periferie: filamente de ancoraj lateral de tip: miozină I, calmodulină.
• apex: regiune proteica amorfa- limitează gradul de polimerizare al actinei şi
dimensiunile microvililor.
• microvili foarte numeroşi (câteva mii)- în MO: banda intens acidofila cu striaţii
transversale fine- margine în perie (epiteliu intestinal- enterocite: membrana microvililor
bogată în enzime implicate în digestia carbohidratilor, tubi contorţi proximali renali).
Microvili
Stereocilii:
microvili foarte lungi, cu filamentele de actină mai neregulat dispuse spre vârf, cu tendinţa de aglutinare în
grupe- “în flacără de lumânare” (ducte genitale masculine- rolul de a concentra fluidul spermatic- absorbţia a
90% din fluidul spermatic; celule păroase cohleare din urechea internă).
Stereocilii

Ross, 2015
 Cili/kinocili
• extensii motile, miez de microtubuli longitudinali- tubulină  şi .
• Origine dintr-un corpuscul bazal, în timpul ciliogenezei.
• Axonema: 9 dublete de microtubuli periferici şi din 2 microtubuli centrali.
• Din microtubulul complet (13 protofilamente, cel incomplet- 10 protofilamente) pornesc câte 2 braţe
de dineină spre dubletul vecin- dinein ATP-aza (scindează ATP)- energia mişcării cilului.
• spiţe radiare pornesc de la dubletele periferice către peretele cortical central care înconjură
dubletele centrale.
• Spiţele împreună cu peretele cortical- reglarea bătăii ciliare, în ritm izocron sau metacron
(secvenţial, în valuri).
• Nexina: proteină elastică, rolul: menţine forma cilului, prin conectarea dubletelor.
• Corpusculul bazal: structură cilindrică, 9 triplete de microtubuli aranjate radiar.
• Sindromul Kartagener: imotilitatea ciliară datorită absenţei braţelor de dineină; infecţii recurente ale tractului
respirator, reducerea fertilităţii şi sterilitate masculină; Sindromul Young: defecte spite radiare si brate de
dineina; Sindrom al diskineziei ciliare primare (PCDS)- toate anormalităţile ciliare.
• Flagelul- structură similară cilului, cu un rând adiţional de fibre dense longitudinale situate periferic faţă de
dublete; flagel unic- agita fluidele din interiorul lumenelor respective (tubi renali, ducte glandulare, rete testis,
celulele secretorii ale endometrului).
Cili
 Cuticula/ placa membranară
• alcătuită din plăci poligonale articulate prin membrană obişnuită;
• proteine grupate în rozetă, alcătuite din uroplakine (UPIa, UPIb, UPII,
UPIIIa, UPIIIb);
• pliurile membranei apicale care le conţine determină aspectul de
vezicole în ME;
• protecţie antideshidratare;
• rezistenţă la întindere.
 Cuticula/
placa membranară

Ross, 2015
Citoschelet
 Ţesutul epitelial- caracteristici
• predominant elemente celulare în contiguitate, apoziţionate pe o mare porţiune
din suprafaţa lor, cu numeroase joncţiuni intercelulare
• citoschelet: filamente intermediare de citokeratină
• ţesut relativ pur (doar celule de natură epitelială)
• avascular (nutrit prin difuziune de la ţesutul conjunctiv subdiacent)
• separat de ţesutul conjunctiv prin- membrană bazală, produsă de ambele
ţesuturi; selectivă; colorată prin:
• tehnica acid periodic-reactiv Schiff (PAS)- roşie-violacee
• tehnica impregnării argentice- neagră
• inervat mai ales de terminaţii nervoase senzoriale
• capacitate ridicată de regenerare
• polarizarea organitelor celulare
• originea în toate cele trei foiţe embrionare.
 Ţesutul epitelial de tapetare
• Originea:
• ectoderm→ epiteliul cornean şi epidermul
• endoderm → epiteliul intestinal
• mezoderm → epiteliul renal, tractelor genitale, endoteliile şi mezoteliile
• foiţe care acoperă/ tapetează organele
• adaptări funcţionale → clasificare: 2 criterii:
1. Histoarhitectonic- tipul de contact cu MB:
• toate celulele se ancorează pe MB- epiteliu simplu /unicelular
• numai 1 strat în contact cu MB- epiteliu stratificat.
 Tipuri
2. Citologic- tipuri morfologice ale celulelor epiteliale:

• Celula pavimentoasă/ scuamoasă- aplatizată

• Celula cubică/ prismatică poligonală/ prismatică joasă- înălţime 
diametrul transversal
• Celula prismatică înaltă/ cilindrică/ columnară- înălţime: dimensiunea
cea mai mare.
 Epitelii simple
• Epitelii simple pavimentoase
• endotelii, mezotelii, epiteliul alveolar,
foiţa externă a capsulei Bowman,
segmentul subţire al ansei Henle, rete
testis
• barieră selectivă (joncţiuni strânse)
• coordonarea activităţii celulare
(joncţiuni de comunicare)
• celule aplatizate, citoplasma redusă, mai
abundentă perinuclear, N aplatizat/
poligonale (în suprafaţă)
• N unici, centrali, rotunjiți
Endoteliul vascular
Mezoteliul
 Epitelii simple
• Epitelii simple cubice
• tubii contorţi renali, ductele
glandulare, suprafaţa ovarului,
foliculii tiroidieni, plexurile coroide
• celule cuboidale, N unici, rotunzi,
centrali (secţiuni verticale)
• poligonale, celulele pavimentoase
(vederi de suprafaţă)
Epiteliul simplu cubic
Epitelii simple
• Epitelii simple prismatice:
• neciliate (intestin, stomac,
ducte glandulare mari)
• ciliate (trompe uterine,
bronhiole, sinusuri paranazale,
canal ependimar, uter).
Epiteliul simplu prismatic
Epitelii stratificate

• strat bazal/ de regenerare- celule cubico-prismatice, pe MB ondulată→

creşterea suprafeţei de contact cu ţesutul conjunctiv subdiacent

• straturi intermediare, în număr variabil, cu forme diverse (polimorfe)

• strat superficial→ se desprind celule care sunt eliminate.

Epitelii stratificate pavimentoase

•denumirea conferită de morfologia celulelor

din stratul superficial:
Epitelii stratificate pavimentoase- celulele
intermediare devin treptat aplatizate, stratul
superficial fiind alcătuit din celule
pavimentoase, 2 tipuri:
•fără N, citoplasma înlocuită cu o
scleroproteină dură- keratina- rezistenţa la
abraziune şi deshidratare - epiteliu
stratificat pavimentos keratinizat
(epiderm), deasupra dermului, intrând în
alcătuirea pielii, cu 2 variante:
Epitelii stratificate pavimentoase
Epiderm gros- palme şi plante; straturi:
• Strat bazal: celule cubico-prismatice de regenerare ataşate prin numeroşi
hemidesmozomi la MB
• Strat spinos: 6-10 straturi de celule poligonale joncţionate prin desmozomi
numeroşi, spaţii inter-celulare lărgite- sistem labirintic de canale interfaciale,
material nisipos sau ”spini” în spaţiile dintre celule
• Strat granulos: celule rombice, axul mare paralel cu al MB, N ovalari, citoplasma
cu granule bazofile de keratohialină- precursor al keratinei
• Strat lucios: celule aplatizate, N piknotici sau lizaţi, citoplasma încărcată cu alt
precursor al keratinei, eleidina, aspect acidofil, refringent, strălucitor
• Strat cornos: grosime egală cu a celorlalte straturi adiţionate, cu scuame sau
“solzi” celulari, fără N, încărcaţi complet cu keratină, care le conferă acidofilia
Epiderm gros
Epiderm subtire
Epitelii stratificate pavimentoase
• Epiderm subţire (restul corpului):
• Strat bazal
• Strat spinos, cu 4-6 straturi
• Strat granulos discontinuu
• Strat cornos, cu o grosime redusă
• Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat cu N, cu cantitate
redusă de keratină fără a suferi procesul de keratinizare datorită
umectării de către secreţiile glandelor situate la nivelul respectiv
(cavitatea bucală, esofag, corzi vocale, epiteliul anterior al corneei,
faringe, vagin, anus) :
• Strat bazal
• Strat intermediar: celule poligonale
• Strat superficial/ descuamant: celule aplatizate, nucleate.
Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat
Epitelii stratificate cubice si prismatice
• Epiteliu bistratificat cubic (ductele excretoare ale glandelor
sudoripare)- suprapunerea a 2 straturi de celule cubice, cu N rotunzi:
• strat bazal: regenerare
• strat superficial.

• Epitelii stratificate prismatice (ducte excretorii mari, uretra

cavernoasă), compuse din:
• strat bazal
• strat intermediar: 1/ mai multe şiruri de celule poligonale
• strat superficial: celule prismatice.
 Epitelii pseudostratificate
• Localizari: trahee, bronhii, cavitatea nazală (de tip respirator), ducte excretorii ale
glandelor salivare
• toate celulele se ancorează pe MB dar înălţimi diferite- nu ajung toate la suprafaţă-
falsă impresie de stratificare.
• Celule mature: înălţimea cât tot epiteliul, atingând lumenul, mai largi spre
suprafaţă, de 2 tipuri: ciliate şi caliciforme
• Celule în curs de diferenţiere spre cele mature- înălţime intermediară
• Celule bazale, mici, de regenerare
• Celule granulare/ celule “în perie”: granule mici, conţinut mucigen, microvili
numeroşi apicali, sinapse cu terminaţii nervoase aferente, funcţie de receptori
senzoriali
• Celule granulare mici neuroendocrine (Sistemul neuroendocrin difuz-DNES): granule
infranucleare care conţin bombezină, calcitonină şi enkefaline.
Epiteliu pseudostratificat
 Uroteliul
• epiteliul care tapetează căile urinare;
• formă de tranziţie între epiteliul prismatic şi cel stratificat pavimentos;
• Plasticitate: aspecte variabile după gradul de distensie în momentul fixării:
• stadiu de vacuitate/ contracţie: pe MB ondulată, straturi:
• Stratul bazal: celule cubico-prismatice, de regenerare
• Stratul intermediar: celule poligonale, fuzifome şi “rachetă de tenis”
• Stratul superficial: celule mari, suprafaţa liberă rotunjită, acidofilă- cuticula- celule în
“umbrelă”.
• stadiu de plenitudine/ distensie: mai subţire, 2 straturi:
• Strat bazal: celule cubice (inclus şi stratul intermediar: celulele glisează printre celulele de
regenerare datorită unor fine prelungiri care le ataşează la MB)
• Strat superficial: celule pavimentoase mari care acoperă mai multe celule subdiacente- celulele
în “umbrelă” etalate.
Uroteliu
Uroteliu
 Regenerare. Metaplazie
• capacitate de regenerare variabilă, măsurată prin indicele mitotic (numărul
celulelor în mitoză la 100 de celule) şi prin indicele de încorporare a timidinei
tritiate (TMT), măsurat autohistoradiografic.
• Capacitatea de regenerare este influenţată de factorii de creştere (EGF, IGF, STH,
somatomedine), cât şi de factorii inhibitori ai creşterii (chalone).
• Când celulele epiteliale nu răspund la mecanismele normale de reglare a creşterii-
tumori benigne (polipi, când au originea în epitelii simple sau papiloame, când îşi au
originea în epitelii stratificate) şi maligne (carcinoame).
• capacitatea de metaplazie- se transforma într-un alt tip (de exemplu, la fumători se
constată transformarea epiteliului pseudostratificat respirator în epiteliu stratificat
pavimentos, la nivel bronhic; în deficitul cronic de vitamina A, atât epiteliul
respirator cât şi cel urinar suferă metaplazie scuamoasă).
 Epiteliul glandular
• originea în epiteliul de tapetare → proliferarea in ţesutul conjunctiv→
diferenţiere: celule cu proprietatea de secreţie.
• menţinerea contactului cu epiteliul de suprafaţă- ducte tubulare
(eliminare produs de secreţie)- glande exocrine.
• pierderea conexiunii cu epiteliul de suprafaţă, fără ducte- glande
endocrine (produşii eliberaţi în sânge, prin capilare fenestrate/ în
limfă → celulele ţintă- R adecvaţi).
• glande mixte (porţiune exocrină + endocrină: pancreas şi celule cu
funcţie dublă: hepatocite).
• Secreţia: procesul prin care moleculele mici sunt preluate şi
transferate (biosinteză intra-celulară) → produs complex eliberat activ
din celulă. ≠ Excreţie: eliminare de cataboliti (difuziune).
Morfogeneza glandulara
ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR EXOCRIN

Ca şi în cazul ţesutului epitelial de tapetare, în structurile ţesutului

epitelial secretor exocrin se pot deosebi câteva tipuri celulare ce intră
în structura adenomerelor şi, respectiv, în structura canalelor.

Clasificarea glandelor exocrine  criterii:

 histoarhitectonica adenomerelor şi a canalelor
 tipuri celulare în raport de natura chimică a produsului de secreţie
 modalităţile de eliminare
 Clasificari
• După numărul celulelor componente:
• Glande unicelulare:
• exocrine, celula caliciformă
• endocrine, celulele DNES
• Grupe de celule specializate pentru secreţie:
• Epitelii de tapetare cu capacitatea de secreţie: stomac, uter
• Glande intraepiteliale: grupe de celule secretante în epitelii: mucoasa nazala, uretra
• Depresiuni în ţesutul conjunctiv:
• Canaliculi secretorii intercelulari (canaliculul biliar intralobular)
• Canaliculi inter- şi intracelulari (celulele parietale gastrice).
• Glandele exocrine:
• susţinute de o MB- glandilem
• porţiune secretorie/ adenomer: celulele responsabile de secreţie
• ducte care transportă produşii de secreţie la exterior.
• După tipul de ducte, glandele exocrine sunt:
• Simple: un singur duct neramificat
• Compuse: ducte ramificate în mod repetat.
 Tipuri
• După modul de organizare al celulelor din porţiunea secretorie,
glandele exocrine pot fi:
• Simple
• Tubulare simple: glande intestinale
• Tubulare glomerulate: glanda sudoripară
• Tubulare ramificate: glandele pilorice, cardiale
• Acinare
• Compuse
• Tubulare: glandele fundice, glandele bulbo-uretrale
• Acinare: glandele salivare, pancreasul exocrin
• Tubulo-acinare: glande esofagiene proprii, duodenale (Brunner)
• Tubulo-alveolare: glanda mamară, prostata
• Sacciformă: glanda sebacee.
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR EXOCRIN
VARIETĂŢI DE GLANDE EXOCRINE

Glande unicelulare
- celule secretoare dispersate în grosimea unui epiteliu
- exemplul caracteristic: celula caliciformă (celulă mucigenă cu pol mucos
deschis), localizată în grosimea epiteliului respirator şi digestiv - în raport cu
epiteliul, celula caliciformă este considerată şi o glandă intraepitelială
MO
- polul bazal conţine nucleul, citoplasma şi majoritatea organitelor celulare
- 2/3 apicale: citoplasmă fină periferică („teacă”), în interior o multitudine de granule de
mucigen, care conferă un aspect palid în coloraţia de rutină
ME
- vacuole de origine golgiană, delimitate de unităţi membranare, cu conţinut glicoproteic
Glande multicelulare
- marea majoritate a glandelor exocrine este constituită din glande
multicelulare
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR EXOCRIN
• TIPURI MORFOLOGICE DE ADENOMERE

ADENOMERUL - componenta secretoare propriu-zisă

CLASIFICARE:
tubular
acinos/alveolar
sacciform

Adenomerul tubular
- structură de tub, “deget de mănuşă”
- perete: celule cubice sau cubico-prismatice, situate pe o membrană bazală
- celulele realizează un lumen situat în centrul adenomerului, care se va
continua cu lumenul canalului
- citologic: un singur tip celular, două sau mai multe tipuri celulare
Tipuri de glande exocrine
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR EXOCRIN
• TIPURI MORFOLOGICE DE ADENOMERE

Adenomerul tubular
- traiect
 rectiliniu (adenomer tubular drept – glanda intestinală Lieberkühn)
 ramificat (adenomer tubular ramificat – glanda pilorică)
 sinuos (adenomer tubular sinuos – glanda fundică)
 întortocheat, sub formă de ghem (adenomer tubular glomerulat – glanda sudoripară)
Celula caliciforma
Celulele Paneth
Glanda tubulara, tubulara ramificata si tubulo-acinara
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR EXOCRIN
• TIPURI MORFOLOGICE DE ADENOMERE

Adenomerul acinos/alveolar
- structură sferică (acin) sau alungită elipsoidală (alveolă)
- celule în formă de trunchi de piramidă, cu un pol bazal mai larg
şi un pol apical ceva mai redus  lumen de dimensiuni diferite  continuare canal
- după natura produsului de secreţie: acin seros, mucos sau mixt

Acinul seros
- celulele secretoare de tip zimogenic (citoplasmă bazofilă)
- lumen central, mic şi stelat, datorită distanţării polurilor
apicale ale celulelor secretoare, deasupra complexelor
joncţionale apicale
- localizare: pancreasul exocrin, parotidă, glandele salivare mixte

Acinul mucos
- celule de tip mucigen (cu pol închis) (citoplasmă palidă)
- lumen mai larg comparativ cu acinul seros, şi aparent rotund
- localizare: glande salivare mixte, glanda palatină
Acini
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR EXOCRIN

• TIPURI MORFOLOGICE DE ADENOMERE

Adenomerul acinos/alveolar
Acinul mixt
- format majoritar din celule mucigene (în număr de 4-5) şi din câteva celule seroase (în număr de
1-5) ce coafează de obicei, sub forma unei semilune – semiluna Gianuzzi, un pol al adenomerului
- localizare: glandele salivare mixte
Observaţie:în toate tipurile de acini sunt prezente, între polul bazal al celulelor şi membrana bazală,
celule mioepiteliale.
Adenomerul alveolar
- variantă morfologică a celui acinos
- localizare limitată la glanda mamară şi la prostată
- citologic: celule cubico-prismatice
- natura produsului de secreţie este complexă, nu este posibilă încadrarea celulelor, ca şi tip
secretor, în categoria seros sau mucos
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR EXOCRIN
• TIPURI MORFOLOGICE DE ADENOMERE

Adenomerul sacciform

- glanda sebacee
- formă de sac, fără lumen, alcătuit –
în cea mai mare parte – din celule
sintetizante de lipide
- MB periferică
- strat de celule cubico-prismatice cu rol de strat generator
- straturi suprapuse de celule poliedrice, în stadii progresive de încărcare lipidică şi degenerare:
! porţiunea de deschidere a glandei sebacee – celule cu citoplasmă de aspect spumos, fără nuclei
- în interior, travee intens colorate (ca nişte septuri): coloane de celule keratinizate, provenite prin diferenţiere din acelaşi strat
generator şi având rol de susţinere a celulelor producătoare de sebum
- nu există canal de excreţie propriu-zis: adenomerul prezentând o porţiune îngustată, („gâtul glandei”), tapetată de un epiteliu
stratificat pavimentos în continuitate cu teaca epitelială externă a foliculului pilos (dacă glanda este ataşată la folicul) sau
cu stratul bazal şi spinos al epidermului (dacă glanda este independentă de folicul şi se deschide direct la suprafaţa pielii)
Glanda sebacee
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR EXOCRIN
TIPURI MORFOLOGICE DE CANALE

Canale/ ducte
- structuri tubulare ce leagă adenomerele de o suprafaţă epitelială, permiţând eliminarea şi scurgerea produşilor
de secreţie
- delimitate de o membrană bazală pe care se găsesc celule epiteliale cu multiple joncţiuni intercelulare
- după diametru, epiteliul de tapetare poate fi:
simplu cubic
simplu prismatic
bistratificat cubic
pseudostratificat
stratificat cilindric

- în anumite glande, unele segmente sunt formate din celule transportoare de ioni (rol în formarea produsului de
secreţie - glandele salivare, căile biliare)
- histoarhitectonic:
(i) simple (unul sau mai multe adenomere îşi varsă conţinutul într-un canal unic);
(ii) compuse, atunci când canalele ramificate converg progresiv spre un canal principal
 Modalităţi de acţiune
• După tipul celulelor secretorii din adenomer:
• Mucoase
• Seroase
• Mixte.
• modalităţi de acţiune a mesagerilor chimici:
• Paracrinie: mesagerul difuzează în fluidele extra-celulare şi acţionează asupra
celulelor vecine
• Juxtacrinie: o citokină ancorată la membrana celulară se direcţioneză spre un R
membranar al unei celule adiacente, fără difuziune
• Autocrinie: moleculele sintetizate modifică activitatea celulei ce a sintetizat-o
(feedback)
• Intracrinie: moleculele sintetizate se cuplează la un R din celula ce a sintetizat-o
• Neurocrinie: neuromediatori/ neurotransmiţători sunt eliberaţi la interfaţa
dintre extensiile citoplasmatice şi suprafaţa celulei ţintă.
 Modalitate de eliminare
• După modalitatea de eliminare- 3 tipuri de glande exocrine:
• Merocrine: eliminare prin exocitoză (majoritatea glandelor exocrine)
• Holocrină: produsul de secreţie este eliminat odată cu celula respectivă (glanda
sebacee)
• Apocrină: difuziunea apei şi a electroliţilor, exocitoza G, P şi eliminarea L învelite
într-o mică cantitate de citoplasmă şi membrană celulară (glanda mamara).
Organizarea generală a glandelor
• Organizarea generală a glandelor exocrine :
• Capsulă conjunctivă
• Septuri- extensii ale capsulei; vase, nervi şi ducte
• Lobi, lobuli delimitaţi de septuri; suport/ stromă conjunctivă; parenchimul-
adenomeri şi ducte.
• Glandele endocrine constituite:
• Capsulă conjunctivă
• Septuri în număr variabil, cu vase şi nervi
• Lobi, lobuli cu stromă conjunctivă şi 2 tipuri de organizare a parenchimului:
• Cordonală: cordoane de celule poligonale, cu trasee variabile şi capilare fenestrate între
cordoane.
• Foliculară: structuri secretorii sferice înconjurate de capilare fenestrate (tiroida).
 Controlul activităţii glandulare

• Mecanismul genetic: expresia unei/ mai multor gene → sinteza şi secreţia de

compuşi specifici
• Mecanismul exogen nervos şi endocrin, cu predominenţa uneia, prin mesageri
chimici (neurotransmiţători, hormoni). 2 tipuri de R la nivelul celulelor ţintă:
• R la nivelul suprafeţei externe a membranei celulare: P, polipeptide, neurotransmiţători,
mesagerul I cuplat la acest R → sinteza mesagerului II intracelular → evenimente → acţiune
specifică; activarea adenilat-ciclazei cuplată la R I → producerea de AMPc/ GMPc din ATP sau GTP
şi inozitol fosfat (iPP). AMPc/ GMPc → mesageri II → sinteza proteinkinazelor specifice.
• R intra-celulari pentru steroizi: traversează membrana plasmatică → activarea uneia/ mai multor
gene → iniţierea producerii de proteine specifice.
• Feedback: nivelul hormonului circulant → sistemul hipotalamo-hipofizar → comandă
activitatea glandelor endocrine.
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR EXOCRIN

• PARTICULARITĂŢI CITOLOGICE LA NIVELUL EPITELIULUI EXOCRIN

- 4 grupe mari, în raport de procesul de sinteză şi secreţie a

materialului elaborat: - celule sintetizante de polipeptide-proteine
- celule sintetizante de glicoproteine
- celule sintetizante de lipide
- celule transportoare de ioni
- * celule mioepiteliale – deosebite sub raport funcţional, dar descrise aici, datorită existenţei lor în
unele tipuri de adenomere
 Celule sintetizante de proteine
• Toate celulele sintetizează mici cantităţi de P- proteine integrale-
secreţie constitutivă.

Sinteza proteinelor membranare

 Celulele sintetizante de proteine
• celule: proces de sinteză reglată- celule sintetizante de proteine:
• P libere în citoplasmă (RL/ PR) (eritroblaste, celule embrionare, maligne)
• P sintetizate separate prin “injectarea” în RE- 2 subtipuri:
• P acumulate- leucocite şi macrofage (enzime litice în granule)
• P exportate prin procesul de secreţie
• Fără acumulare în celulă (plasmocit, fibroblast)
• Cu acumulare în regiunea apicală → eliminate la stimuli (celulele acinare pancreatice,
parotidă); caracteristici:
• piramidale
• N rotunzi, situaţi în 1/3 bazală, cu n evident (ARNm)
• Bazofilie bazală (RER: şiruri paralele de cisterne cu PR)
• mitocondrii numeroase
• Complex Golgi supranuclear
• Granule de secreţie (rotunde) apicale (zimogenice- celulele acinare pancreatice, acidofilie/
bazofilie- pH)
• Microvili apicali.
Celule sintetizante de proteine
Celule endocrine secretante de proteine
• Celulele endocrine secretante de proteine (celulele pancreatice,
tireotrope, gonadatrope, adrenocorticotrope hipofizare): aspect similar
celor exocrine, cu diferenţe:

• RER mai redus, corespunzător volumului de secreţie

• Granule: tendinţa de acumulare la polul vascular/ dispersare în toată citoplasma.

• Excepţie: celulele foliculare tiroidiene (tireoglobulina nu se stochează,

se descarcă în interiorul foliculilor de unde e preluată prin endocitoză).
 Celule secretante de mucus
• Cu pol deschis (celula caliciformă- epiteliul intestinal şi din epiteliul
tractului respirator); caracteristici:
• Formă prismatică înaltă
• PA destins ca un caliciu (granule numeroase, mari, fuzionate, aproape necolorate
în tehnicile uzuale; glicoproteine hidrofile- mucine/ mucigen- coloraţia PAS (roşu
carmin), Albastru Alcian (albastru deschis)
• Citoplasma apicală: teacă înconjurând incluzia de mucine
• N rotund bazal
• RER perinuclear: sinteză proteine şi iniţiere a glicozilării
• RL mai abundenţi perinuclear
• Complex Golgi dezvoltat supranuclear: glicozilarea proteinelor şi sulfatarea
glucidelor
• Eliminarea mucinelor urmată de hidratarea lor- mucusul- gel lubrefiant vâscos,
elastic, rol de protecţie a epiteliului.
 Celule secretante de mucus
• Cu pol închis (glande salivare, acini
mucoşi şi micşti, glande esofagiene,
cardiale, pilorice, duodenale, glandele
tractului respirator, glandele tractului
genital); caracteristici:
• Formă piramidală
• N aplatizaţi bazali
• PA palid, aproape necolorat în tehnicile
uzuale
• Secreţie continuă de mucus, stimulată de
iritanţii chimici şi de sistemul nervos
vegetativ parasimpatic.
 Celule mioepiteliale
• Celulele epiteliale- glande cu origine ectodermică (sudoripare, lacrimale, salivare,
mamare) + celule mioepiteliale:
• aspect fuziform sau stelat
• numeroase procese lungi, radiare îmbrăţişează celulele secretorii/ dispuse
longitudinal de-a lungul ductelor, între MB şi PB al celulelor glandulare
• (inter)conectate la celulele epiteliale: joncţiuni gap şi desmozomi.
• microfilamente numeroase de actină, tropomiozină şi miozină, cât şi filamente
intermediare- citokeratine- contracţia facilitează propulsia produsului de secreţie
spre exterior
• Contracţia lor poate fi indusă hormonal: reflex iniţiat de alaptare, hipotalamusul →
oxitocină de către hipofiza posterioară → contracţia celulelor mioepiteliale la nivelul
glandelor mamare → eliberarea laptelui.
 Celule producătoare de sebum
• în exclusivitate la nivelul glandelor sebacee:
• Formă poligonală
• Citoplasma: trigliceride (sebum), din acizi graşi şi glicerol; incluzii dispersate în citoplasmă, fără a
fuziona - elemente de citoschelet (citokeratine)
• epuizare funcţională: pierderea organitelor citoplasmatice şi N, odată cu deplasarea spre gâtul
glandei- duct
• N rotunzi, centrali → piknoză, cariorexă şi carioliză, pe măsura ascensiunii spre gâtul glandei
• Eliminarea sebumului cu întreaga celulă pe suprafaţa epidermului (holocrin) → liza membranei
plasmatice, eliminarea TG de-a lungul firului de păr- lubrefiere, creşterea rezistenţei
• Regenerarea: celule bazale nediferenţiate care înconjură celulele producătoare de sebum
• Travee: celule încărcate cu keratină- scheletul de susţinere al glandei
• Glanda este înconjurată de muşchiul erector al firului de păr care substituie rolul celulelor
mioepiteliale.
Tipuri de celule epiteliale glandulare

• Celulele transportoare de ioni:

• Aspect palid în coloraţiile uzuale (predominanţa REN)
• transporta ioni împotriva unui gradient de potenţial electric, ATP ca sursă
energetică: transport activ
• Suprafaţa apicală permeabilă pentru Na + (cantităţi echimolare de Cl¯ şi apă
urmând pasiv intracelular)
• Suprafaţa bazală puternic faldată: numeroase mitocondrii cu dispoziţie verticală-
sursă de ATP (labirint bazal) → aspect acidofil, granular/ striaţii transversale (MO)
• Extruzia bazală a Na+ (pompe de Na+/K+- ATP-ază activate de Mg+), urmată pasiv
de Cl¯ şi apă
• Suprafeţele laterale: joncţiuni occludens, interdigitaţii cu Na+/K+-ATP-aze
 Celule secretante de steroizi
• Celulele secretante de steroizi- glanda interstiţiala a ovarului, a testicolului,
corticosuprarenala:
• Formă poligonală, margini rotunjite
• Citoplasma slab acidofilă, numeroase picături L necolorate datorită solvirii: esteri de colesterol şi
colesterol, ca precursori hormonali
• REN bine reprezentat: tubuli anastomozaţi- enzime necesare sintezei colesterolului din acetat şi
transformarii pregnenolonului produs în mitocondrii în androgeni, estrogeni şi progesteron
• Mitocondrii sferice sau elongate, creste tubulare şi echipament enzimatic pentru clivajul braţelor
laterale ale colesterolului şi producerea pregnenolonului
• Complex Golgi bine dezvoltat
• Lizozomi
• Peroxizomi
• Pigment de lipocrom
• Stocare redusă/ absentă a hormonilor în celulă
• N rotund, central.
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN

HISTOARHITECTONICA EPITELIULUI SECRETOR ENDOCRIN

Organizarea cordonală
reticulată
glomerulată
fasciculată
Celule secretante de steroizi
Celule ale Sistemului neuroendocrin difuz (DNES)
• dispersate printre celulele non-endocrine.
• iniţial evidenţiate în tractul digestiv.
• Celulele DNES- impregnaţii argentice, ME şi imunohistochimie.
• coloraţia cu săruri de Argint- clasificare:
• argentafine (precipitat brun)
• argirofile (reacţia necesită o substanţă reducătoare ca adjuvant).
• Celule cubico-prismatice, N rotunzi în 1/3 bazala, granule electronodense şi
argentafine sau argirofile infranucleare.
• Granule: hormoni polipeptidici/ amine biogene, capabile să preia amine din lumen şi
să le decarboxileze- acronimul APUD (amine uptake and decarboxylation).
• tractul respirator, tiroidă (celulele parafoliculare), tractul gastro-intestinal, hipofiză.
• Tumori- carcinoid ± sindroame paraneoplazice (producere excesiva de hormoni).
Celula DNES
Ciclul secretor- etape necesare sintezei şi eliminării unui produs de secreţie; P:
• Preluarea precursori (sânge) şi concentrare- transfer aa prin perete capilar, prin MB, membrana
plasmatică si transportul activ prin citoplasmă
• Sinteza: asocierea aa cu ARNt; PR iniţiază sinteza P- aa asociaţi ARNt- translaţia mesajului codificat în
ARNm (- Dactinomicină)
• ARNm: codon-semnal transcrie sinteza pp-semnal- cuplare cu un adaptor (ARNr)
• RER: por- pătrunderea pp-semnal, începând cu capătul amino-terminal
• pp-semnal: ataşează pp → produsul de secreţie
• capătul carboxi-terminal pătrunde în RER→ porul se închide (+ peptidaza-semnal)
• asamblare lanţuri pp şi injectarea în RE: alţi R se adiţionează la ARNm şi la RE, PR cuplaţi la
membrana RE
• Pp: preproproteină → clivaj pp-semnal → proproteină
• P transportate către compelxul Golgi- vezicole de transfer
• Acumulare în cisternele golgiene pe faţa concavă → granule de secreţie imature → proteoliză
limitată (Golgi) → granule de secreţie sau după secreţie
• Granulele migrează spre apex (actină, microtubulilor (- Colchicină) → concentrate, mature
• Eliminarea: fuzionarea membranei granulelor cu membrana celulară şi eliberarea conţinutului-
exocitoză, cu energie- ATP.
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR EXOCRIN

VARIETĂŢI DE GLANDE EXOCRINE

În definirea şi caracterizarea unei glande exocrine se iau în considerare toate criteriile de

clasificare.

Exemple de utilizare a nomenclaturii:

- glanda parotidă: glandă extraepitelială, multicelulară, tubulo-acinoasă compusă, seroasă (tip
celular – celulă sintetizantă de proteine/polipeptide), merocrină;
- glanda mamară: glandă extraepitelială, multicelulară, tubulo-alveolară compusă, apocrină;
- glanda sebacee: glandă extraepitelială, multicelulară, sacciformă, tip celular – celulă sintetizantă
de lipide, holocrină;
- glanda intestinală Lieberkühn: glandă extraepitelială, multicelulară, tubulară simplă dreaptă;
- glanda pilorică: glandă extraepitelială, multicelulară, tubulo-ramificată, mucoasă (tip celular –
celulă sintetizantă de glicoproteine);
- celula caliciformă: glandă intraepitelială, unicelulară, mucoasă (tip celular – celulă sintetizantă de
glicoproteine), merocrină;
Ciclul secretor vs. ciclul celular. Neoplazii
• durata ciclu secretor / ciclu celular- variabilitate:
• Ciclul secretor  ciclu celular (celulele secretante de sebum)
• 2-3 cicluri secretorii în timpul unui ciclu celular (celula caliciformă)
• mai multe cicluri secretorii  într-un ciclu celular (celula pancreatică exocrină).
• tumorile benigne cu orgine în epiteliul glandular:
• adenoame (benigne)
• adenocarcinoame (maligne).
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN

- varietate de epiteliu alcătuit din celule

secretoare endocrine
- produsul de secreţie este eliminat direct în
mediul intern, fără a mai fi
transportat printr-un sistem canalicular

HISTOGENEZĂ
- toate cele trei foiţe embrionare
- apare ca şi epiteliul exocrin:
 muguri dezvoltaţi pe seama epiteliului de suprafaţă 
 cordoane celulare compacte / structuri tubulare

 legătura celulară cu zona de emergenţă dispare  mase celulare

izolate, în ţesut conjunctiv foarte bogat în capilare sanguine
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN

HISTOARHITECTONICA EPITELIULUI SECRETOR ENDOCRIN

Organizarea cordonală
- mod de aranjare în cordoane celulare
- fiecare cordon: unul sau mai multe şiruri de celule, delimitate periferic de o fină membrană bazală, prin
care se realizează raportul cu ţesutul conjunctiv bogat în capilare sanguine

Organizarea cordonală reticulată

- cordoane celulare în reţea anastomozată, care prezintă în ochiurile ei ţesut conjunctiv şi numeroase vase sanguine
- specifică pentru adenohipofiză, paratiroidă, glanda suprarenală – zona reticulată, pancreas endocrin
Organizarea cordonală glomerulată
- cordoane celulare aranjate în vârtejuri, ghemuri şi/sau arcuri de cerc - specifică pentru glanda suprarenală – zona
glomerulată
Organizarea cordonală fasciculată
- cordoane celulare aranjate lor mai mult sau mai puţin paralele între ele, respectând orientarea într-o anumită direcţie
- specifică pentru glanda suprarenală – zona fasciculată
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN
CLASIFICARE (după tiparul histogenezei)
 ansambluri de celule endocrine structurate sub formă de organe
independente constituite, cunoscute sub denumirea de glande endocrine
(adenohipofiza, tiroida, paratiroida, suprarenala);
 grupe de celule endocrine, prezente în structura altor organe (insulele
Langerhans situate în pancreas, celulele Leydig în interstiţiul tubilor
seminiferi ai testiculului);
 celule endocrine izolate printre celulele altei varietăţi de ţesut, formând,
în totalitatea lor, un sistem endocrin difuz (în epiteliul mucoasei gastro-
intestinale, a căilor respiratorii)
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN

PARTICULARITĂŢI CITOLOGICE LA NIVELUL

EPITELIULUI ENDOCRIN

- 4 grupe, în raport de proprietăţile funcţionale:

celule sintetizante de polipeptide
celule sintetizante de steroizi
celule sintetizante de amine biogene (biologic active)
* categorie aparte: celula sintetizantă de hormoni tiroidieni
ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN
PARTICULARITĂŢI CITOLOGICE LA NIVELUL EPITELIULUI ENDOCRIN

 Celula sintetizantă de polipeptide

MO
- formă şi dimensiuni diferite, în raport cu histoarhitectonica fiecărei glande
endocrine
- citoplasma moderat bazofilă, nucleu central
- tehnici speciale şi imunohistochimie: granule de secreţie
ME
- polarizare neevidentă: eliminarea produşilor de sinteză are loc pe toată
suprafaţa celulei, cu zone preferenţiale în vecinătatea capilarelor
sanguine
- organite celulare:RER, ribozomi, polizomi
- vacuolele golgiene reprezintă granulele de secreţie
- forma, dimensiunile (diametru 150-350 nm), structura,densitatea şi
omogenitatea vacuolelor variază de la glandă la glandă
- elemente de citoschelet celular (microtubuli, microfilamente)
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN
PARTICULARITĂŢI CITOLOGICE LA NIVELUL
EPITELIULUI ENDOCRIN

 Celula sintetizantă de steroizi

MO
- formă poliedrică, nucleu central, citoplasmă cu aspect evident
spumos sau spongios (“spongiocite”)
ME
- REN foarte bine dezvoltat, sub forma unei largi reţele de tubi şi
cisterne anastomozate
- numeroase mitocondrii de diferite dimensiuni
- complex Golgi bine dezvoltat, paranuclear, care însă nu
prezintă vacuole golgiene (granule de secreţie)
- lizozomi, peroxizomi, RER redus, câţiva ribozomi, incluzii
lipidice şi pigment lipocrom
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN
PARTICULARITĂŢI CITOLOGICE LA NIVELUL
EPITELIULUI ENDOCRIN

 Celula sintetizantă de amine biogene

- structură şi mecanism de sinteză similare celulei
sintetizante de polipeptide
ME
- element caracteristic: structura granulelor de secreţie: mai
mici, delimitate de membrană, conţin un miez electron-dens
în jurul căruia există un halou clar

 Celula sintetizantă de hormoni tiroidieni

- existentă în structura foliculilor tiroidieni
- implicată în elaborarea hormonilor triiodotironină şi
tetraiodotironină
- morfologie şi histofiziologie caracteristică, funcţionând
concomitent după modelul unei celule exocrine şi,
respectiv, endocrine
ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN
HORMONI ŞI RECEPTORI PENTRU HORMONI

Hormonii
- molecule cu structură chimică diferită, care au proprietatea ca
în cantităţi mici să acţioneze la distanţă asupra unor celule ţintă, la nivelul
cărora se găsesc receptori specifici

După natura lor chimică, hormonii pot fi grupaţi în două mari categorii:
- hormonii hidrofili/hidrosolubili
- peptide, polipeptide, proteine sau glicoproteine, amine biogene;
- sintetizaţi sub formă de precursori (prohormoni)  proces de clivaj  stocaţi în vacuole golgiene (formă de
granule de secreţie)  eliberare prin exocitoză, în raport cu semnalele primite de celula secretoare;
- hormonii hidrofobi/lipofili
- clasa steroizilor
- principalul precursor: colesterol  etape biochimice, sub efectul unor sisteme enzimatice (REN,
mitocondrii)
- nu sunt stocaţi sub formă de vacuole golgiene
- acţiune lentă şi durabilă

* hormonii tiroidieni - non-lipidici, hidrofobi: acţiune rapidă şi de scurtă durată

 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN
HORMONI ŞI RECEPTORI PENTRU HORMONI

Raport spaţiu celula epitelială endocrină - celula ţintă

 modalităţi de acţiune:
- intracrinia: molecula semnal acţionează asupra unui receptor
intracelular (nuclear), localizat chiar în celula sintetizantă
- autocrinia: molecula semnal părăseşte celula, dar acţionează tot asupra ei, prin intermediul unui
receptor de membrană, realizând de regulă un feed-back;
- paracrinia: molecula semnal DIFUZEAZĂ în mediul intercelular şi acţionează asupra unei celule
imediat învecinate; şi în acest caz, receptorul este de tip membranar;
- juxtacrinia: molecula semnal rămâne LEGATĂ de membrana celulei sintetizante şi, prin contact
intercelular, vine în raport cu un receptor membranar al celulei ţintă;
- endocrinia: transportul la distanţă a moleculelor semnal, pe calea vaselor sanguine şi limfatice; se
ajunge la o celulă ţintă care posedă un receptor corespunzător
ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN
HORMONI ŞI RECEPTORI PENTRU HORMONI

Receptorii pentru peptide şi amine biogene

- proteine transmembranare cu o extremitate extracelulară
(recunoscută de hormon), un segment transmembranar şi un segment
intracitoplasmatic, transmiţător de semnal
- reactivitatea celulei ţintă - dependentă de numărul de receptori

Receptorii pentru steroizi

- liposolubili
- traverseaza liber membrana plasmatică  recunoscuţi de un receptor din superfamilia
receptorilor intracelulari
- localizaţi la nivelul nucleului, posedă un domeniu de recunoaştere al
ADN şi un domeniu transactivator al transcripţiei
 2. ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN

2.3. HISTOARHITECTONICA EPITELIULUI SECRETOR ENDOCRIN

Datorită lipsei canalelor de excreţie, organizarea structurală a ţesutului

epitelial endocrin este mult mai simplă, comparativ cu cea a ţesutului
epitelial exocrin

TIPURI
- organizare cordonală
- organizare foliculară
- organizare difuză
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN
HISTOARHITECTONICA EPITELIULUI SECRETOR ENDOCRIN

Organizarea foliculară
- caracteristic pentru glanda tiroidă
- foliculul tiroidian: celulele epiteliale endocrine (tireocite)
aranjate pe un singur rând
polul bazal pe o membrană bazală
polul apical delimitând un lumen
puternic legate prin joncţiuni
 ŢESUTUL EPITELIAL SECRETOR ENDOCRIN
HISTOARHITECTONICA EPITELIULUI SECRETOR ENDOCRIN

Organizarea difuză
- sistemul endocrine difuz: celule de tip endocrin ce conţin granule de
secreţie, prezente izolat sau în mici grupuri printre celulele epiteliale ale
tubului digestiv şi ale căilor respiratorii

IHC: celulele sintetizează peptide biogene cu activitate predominant

paracrină, implicate în activităţi locale; au capacitatea de a capta precursori
ai aminelor pe care îi decarboxilează, de unde şi denumirea de sistem
APUD