Contractul de vânzare-cumpărare

1. Introducere. Originea contractului de vânzare-cumpărare

Vânzarea ne apare ca fiind contractul cel mai des uzitat în zilele noastre. Astfel, se poate
spune că vânzarea reprezintă un schimb perfecționat deoarece pornind din vechile
societăți unde oamenii schimbau mărfuri și ajungând în zilele de astăzi când ei plătesc în
bani, iar uzul cambiei, cecului și conturilor curente în materie comercială, oamenii au
realizat progrese uimitoare, înlesnind încheierea vânzărilor nenumărate de mărfuri și
materii prime. Cu privire la originea vânzării, s-a spus că aceasta trebuie căutată în
schimbul de mărfuri. Operațiunea juridică a vânzării s-a realizat încă din epoca foarte
veche, dar contractul consensual de vânzare, ca formă de realizare a acestei operațiuni, a
apărut abia spre sfârșitul Republicii romane. Vânzarea consensuală (încheiată prin
simplul acord de voință al părților) a fost practicată mai întâi în dreptul public și
numai după aceea a trecut în dreptul privat. Cu timpul, datorită avantajelor pe care le
prezintă această practică, insuficient conturată pe plan tehnic în dreptul public, a fost
preluată de către particulari și perfecționată prin intervenția pretorului.
Prin urmare, în dreptul roman, contractul de vânzare-cumpărare era definit ca fiind
contractul consensual în temeiul căruia o persoană, denumită vânzător, se obligă să
transmit alteia, numită cumpărător, posesiunea liniștită și trainică (res, merx) în schimbul
unei sume de bani numită preț (pretium)
Vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să
transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care
cumpărătorul se obligă să îl plătească”. Din acest text rezultă că două trăsături cumulative
sunt definitorii pentru contractul de vânzare. Întâi, contractul trebuie să
aibă ca efect transferul unui drept din patrimoniul unei părți în patrimonial celeilalte, fie
că acest transfer se produce chiar prin încheierea contractului, fie că face obiectul unei
obligații. Apoi, dobânditorul dreptului trebuie să se oblige în schimb la plata unui preț.

Caracterele juridice ale contractului de vânzare

Caracterele juridice ale contractului de vânzare
Vânzarea este un contract esențialmente sinalagmatic, întrucât vânzătorul acceptă să
transfere proprietatea în scopul de a primi prețul, iar cumpărătorul se obligă să plătească
prețul urmărind să dobândească dreptul vândut. De asemenea, vânzarea este un contract
esențialmente oneros, întrucât fiecare dintre părți urmărește să obțină prin încheierea
contractului un câștig echivalent valorii patrimoniale de care este lipsit. În principiu,
contractul de vânzare este un contract comutativ, deoarece la încheierea contractului,
părțile cunosc de regulă existența și întinderea prestațiilor la care se angajează. Prin
excepție, contractul poate fi aleatoriu atunci când existența sau întinderea prestațiilor este
incertă, astfel încât determină ca fiecare parte să aibă șansa unui câștig și riscul unei
pierderi. Elementul de incertitudine poate afecta fie existența ori întinderea bunului
asupra căruia poartă dreptul transmis (spre exemplu, dimineața, pescarul vinde pentru
1000 de lei peștele pe care îl va prinde în năvodul său în cursul zilei, fie modul de
determinare a cuantumului prețului (de pildă, se vinde astăzi un automobil pentru o sumă
de bani egală cu prețul pe care îl vor avea 1000 de acțiuni emise de o societate comercială
listată potrivit cotației cu care se va închide ziua bursieră
peste o lună).
După cum rezultă din însăși definiția vânzării, aceasta reprezintă un contract
esențialmente translativ în sensul că implică în mod necesar transferul unui drept dintr-un
patrimoniu în altul.
Datorită caracterului esențialmente translativ al vânzării, ea are de asemenea, character
instantaneu. Într-adevăr, transferul unui drept nu poate avea loc decât uno ictu, iar nu
succesiv și, cum obligația ce are ca obiect un asemenea transfer este una dintre obligațiile
esențiale în orice vânzare, caracterul său instantaneu se va impune asupra întregului
contract. Contractul de vânzare este în principiu consensual, întrucât legea nu prevede
condiții de formă specifice pentru încheierea tuturor vânzărilor, astfel încât
acestora le este aplicabil principiul consensualismului. Totuși, în virtutea caracterului
său translativ, vânzarea este supusă unor condiții de formă ad validitatem impuse de lege
în considerarea acestui caracter în funcție de natura bunurilor la care ele se aplică.
Spre exemplu, întrucât transferul și constituirea drepturilor reale imobiliare sunt
supuse înscrierii în cartea funciară, vânzarea care are ca efect un asemenea transfer sau o
asemenea constituire este supusă formei autentice ad validitatem.