STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI, GEOLOGIA, XLVI, 1, 2001

REPERE ISTORICE – GEOLOGICO-MINIERE – ASUPRA

STRUCTURILOR DE BRECII ENDOGENE ASOCIATE
MAGMATISMULUI NEOGEN DIN ROMÂNIA
CĂLIN G. TĂMAŞ 1

ABSTRACT. Historical, Geological and Mining Remarks about

Endogenous Breccias Related to the Neogene Magmatism from
Romania. An up-to date exhaustive bibliographic study is presented in
order to highlight the evolution of the knowledge of endogenous
breccias related to Neogene magmatism from Romania during the 19th
and 20th centuries. This approach is based mainly on Romanian
literature but there are also several foreign citations.
Instead of the general opinion (widespread among Romanian
mining companies) according to which the occurrence of the breccia
structures in Romania is scarcely, this paper show the ubiquitous
presence of breccia pipe and breccia dyke structures among the
Neogene ore deposits from Romania, in Apuseni Mountains as well as
in Eastern Carpathians.

Key words: breccia structures, breccia pipe, breccia dyke, Neogene ore deposits.

INTRODUCERE
La o primă vedere asupra literaturii de specialitate din România am
fi tentaţi să afirmăm că problematica stucturilor de brecii endogene (breccia
pipe şi breccia dyke) este extrem de slab reprezentată. Aprofundând totuşi
abordarea noastră am avut, nu de puţine ori, ocazia de a descoperi multe
elemente inedite şi insolite ce privesc structurile de brecii mineralizate şi/sau
sterile asociate magmatismului neogen sau mai vechi din România. Menţionăm
că, în această direcţie, Mârza şi Tămaş (in print 2 ) realizează o primă privire
de ansamblu asupra structurilor de brecii endogene din România.

EVOLUŢIA CUNOAŞTERII STRUCTURILOR DE BRECII ENDOGENE

NEOGENE DIN ROMÂNIA – REPERE GEOLOGICE ŞI MINIERE
Sillitoe (1985) opinează că structurile de brecii mineralizate au fost
identificate spre finalul secolului al XIX-lea, mai precis în 1887 de către Hunt,
în Cornwall (Anglia) şi în 1896 de către Emmons, în Colorado (structurile
breccia pipe Bassik şi Bull Domingo). În acest context, Mârza şi Tămaş (in
print) argumentează caracterul de pionierat al lucrărilor lui Beust (1869) şi

1
Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Biologie şi Geologie, str. M. Kogălniceanu, nr. 1,
3400 Cluj-Napoca, Romania
2
Mârza, I., Tămaş, C.G. (1999) – Ore-related breccias in Romania – an overview. (St. Cerc.
Geol., Ed. Acad, Bucureşti, in print)
 CĂLIN G. TĂMAŞ

respectiv Pošepny (1870 a,b) care menţionează structurile de brecii din

România. Beust (1869) denumeşte structura de brecii de la Rodna Veche
sub termenul de ”brecie trahitică = trachytischen Breccie”, iar un an mai
tîrziu, Pošepny (1870 a) consideră aceeaşi structură de brecie ca o “brecie
eruptivă = Eruptiv Breccie”, sesizând în acelaşi timp caracterul de post-
brecifiere al mineralizaţiei. În acelaşi an, Pošepny (1870 b) interpretează
structura breccia pipe Cetate de la Roşia Montană ca fiind, de asemenea, o
brecie eruptivă. Pe lângă date referitoare la exploatările aurifere, Pošepny
face referiri la aşa numita “Formaţiune de Glamm” sau ”Glauch” pe care o
interpreteaza a fi un material clastic fin - “einer klastichen Masse von
feinkoorniger Beschaffenheit “.
Inkey (1885) menţionează structurile de glauch ce erau cunoscute
la aceea dată în Munţii Metaliferi, la Ruda Barza, Zdrapţi, Vulcoi, Baia de
Arieş şi Săcărâmb, dar şi pe cele din Carpaţii Orientali, de la Cavnic, Baia
Sprie, Turţ şi Bicsad. În zăcământul Săcărâmb, Inkey remarcă anumite
particularităţi ale glauch-ului, în special legate de dimensiuni, distribuţie,
compoziţie precum şi relaţiile spaţiale cu rocile gazdă. Acelaşi autor
avansează şi interpretări cu conotaţie genetică prin separarea a trei
generaţii de glauch.
Anul 1931 readuce în actualitate structurile de brecii din perimetrul
Rodna Veche (Valea Băii). Voiteşti (1931) menţionează “puternica breccie
mineralizată” şi caracterul poligen (polimictic) al fragmentelor de rocă din
cadrul breciei, pe care o considera a fi o “breccie tectonică”. De asemenea,
"… structura ei laxă atragând [mineralizatorii] şi reţinându-i ca un burete.
Întreaga mineralizare de aci cred că este datorită numai existenţei acestei
brecii tectonice".
Ghiţulescu (1931) leagă indisolubil breciile din perimetrul Rodna
Veche de rocile eruptive, oferă informaţii asupra elementelor de rocă din
brecii şi propune un mecanism genetic de formare: “… în jurul erupţiunilor
se găsesc masse, adesea foarte importante, de brecii compuse din bucăţi
de şisturi cristaline, calcare cristaline şi roci eruptive, cimentate într-o
massă compusă de sfărîmăturile acestor elemente. Breccia a fost produsă
prin expansiunea masselor eruptive.”
Ghiţulescu (1931) remarcă amplificarea intensităţii proceselor de
alterare în cadrul breciilor, comparativ cu cele din rocile gazdă, precum şi
organizarea corpurilor de minereu sub formă de stockuri. Sunt oferite, de
asemenea, date de producţie pentru perioada 1876-1895 când s-au obtinut
din 3 lentile - Lentila mare de pirit, Lentila mică de pirit şi Lentila de pirotin -
o cantitate de 39 kg Au, 5.500 kg Ag şi 41.250 t Pb. Faţă de această
situaţie, lucrările de exploatare din anii 1928-1930 erau centrate pe zonele
de la contactul corpurilor de brecii cu calcarele cristaline, areale în care

114
 REPERE ISTORICE – GEOLOGICO-MINIERE – ASUPRA STRUCTURILOR DE BRECII ...

existau, pe lângă conţinutul mare de Zn şi concentraţii de 2-5 g/t Au şi 40-

180 g/t Ag.
Helke (1934) prezintă o primă analiză chimică a glauch-ului de la
Săcărâmb (câmpul filonian Carolina). În plus este menţionată o informaţie
inedită, cu titlu de curiozitate la ora respectivă, dar care în momentul de
faţă reprezintă un indiciu important pentru interpretarea genetică a
respectivelor structuri de brecii, respectiv ocurenţa unor resturi de lemn
(conuri de conifere) în cadrul glauch-ului din câmpul filonian Longin.
Ghiţulescu et al. (1938), într-un studiu geologic şi minier preliminar
al Patrulaterului Aurifer, separă patru tipuri de zăcăminte aurifere sub
raportul formei de zăcământ. Printre acestea se numără şi “stocurile în
brecii” (stocks en breches) de la Porcurea, Curechiu şi Stănija.
Ghiţulescu şi Socolescu (1941) disting structurile de tip stockwork
ca o formă principală de zăcământ în Munţii Metaliferi. Aceste structuri s-au
format, în opinia autorilor citaţi, prin umplerea fisurilor din cadrul breciilor
vulcanice sau prin extensia (dezvoltarea, eventual migrarea) mineralizaţiei
într-o zonă de “măcinare”. Cele mai caracteristice stockwork-uri sunt cele
de la Roşia Montană, unde se prezintă sub formă de corpuri cilindrice, cu
diametre modeste (zeci de metri), dar cu înălţimi ce pot depăşi chiar 100 m.
Aceste stockworkuri reprezintă zone de măcinare-zdrobire (broyage), atât
în interiorul corpurilor eruptive, cât şi în zonele lor marginale. O formă
identică este stockwork-ul Coşul de la Băiţa (cantonat în riolite).
Partea a IV-a a monografiei lui Ghiţulescu şi Socolescu (1941),
respectiv descrierea lucrărilor miniere, oferă citări numeroase asupra
prezenţei structurilor de brecii, în anumite cazuri chiar o descriere sumară a
lor (din perspectiva caracteristicilor acestora - fragmente, liant, alteraţii,
mineralizare). Trecem în revistă, în cele ce urmează, principalele observaţii
ale autorilor sus menţionaţi.
I. Băiţa (galeria Crăciuneşti)
În cadrul acestui zăcământ, cel mai important filon este Suhadia. Pe
traseul filonului, în cadrul corpului de riolit gazdă, structura filoniană se
transformă, datorită multiplelor ramificaţii, într-un veritabil stockwork de
brecii cimentat cu gangă extrem de bogat mineralizată, din care s-au extras
cantităţi foarte mari de aur liber. Această porţiune a filonului Suhadia, cu
alură de coloană sau coş vertical, este cunoscută sub numele de “Coş”. În
perioada 1894-1905, interval ce a marcat maximul exploatării în acest
perimetru minier, producţia zilnică se cifra la cca. 150 tone minereu,
respectiv 30-40.000 t minereu/an, cu un conţiut mediu de 8.71 g/t Au.
Randamentul de amalgamare şi recuperare a aurului pe mese, cifrat la 64 %,
conducea la obţinerea unei cantităţi de 314 – 620 kg Au/an.

115
 CĂLIN G. TĂMAŞ

II. Trestia
Zona de efilare nord-vestică a grupului de filoane Trestia este
reprezentată printr-un stockwork cuprins într-o masă de andezit caolinizat.
Spre sud-estul zonei de dispersie se dezvoltă o zonă de brecie cimentată
cu depuneri foarte bogate de sfalerit şi galenit.
III. Ormindea – Hărţăgani - Măgura Băii
Lucrările miniere de exploatare a Filonului de aur (Goldkluft) au
arătat că această structură mineralizată este situată la contactul unei brecii
dacitice şi andezitele cuarţifere.
IV. Porcurea
Zăcământul Porcurea este alcătuit din mai multe structuri
mineralizate, după cum urmează:
-Stockwork-ul Elma, situat în Dl. Băilor - este format dintr-o brecie
andezitică cu gangă silicioasă caolinizată impregnată cu pirit şi calcopirit; a
fost urmărit pe orizontală pe o distanţă de peste 20 m.
-Stockwork-ul Crăişorul, situat în nordul Dl. Băilor, la contactul
bazaltelor cu andezitele - este alcătuit dintr-o brecie cimentată cu o gangă
mineralizată, cu conţinut variabil de aur (2-10 g/t).
-Sockwork-ul Aurel, situat în andezite fisurate - este traversat de
filonaşe cu calcopirit, sfalerit şi frecvente paiete de aur şi gangă de calcit;
are grosimea de cca. 8 m, fiind impregnat pervasiv cu pirit, care adesea
formează cruste.
-Stockwork-ul Ludovic - a fost exploatat pe o suprafaţă ce depăşeşte
20 m diametru şi pe o înălţime de peste 120 m; este constituit dintr-o brecie
cu elemente andezitice şi fragmente de bazalte (melafire) intens caolinizate
şi silicifiate care sunt cimentate într-o gangă silicioasă bogată în pirit.
V. Băbuţa
În acest sector minier auexistat mai multe sockworkuri, prin a căror
exploatare subterană s-au format excavaţi impresionante. Informaţii orale
(de la mineri) atestă conţinuturi mari de aur.
Filonul Galiţoi din perimetrul mineralizat Băbuţa constă dintr-o
structură breciformă, formată dintr-o brecie tectonică (brèche de friction),
cimentată cu cuarţ şi impregnată cu pirit, care a fost exploatată până la
suprafaţă.
VI. Almaşul Mare
Sunt citate sectoare de îngroşare a filoanelor (de exemplu Tulia,
Jocul, Elena) care reprezintă de fapt zone lenticulare cu brecii mineralizate
ce ating gosimi de până la 12m. Aceste structuri sunt traversate, la rândul
lor, de filoane de glauch cu grosime centimetrică (identice cu cele de la
Săcărâmb).

116
 REPERE ISTORICE – GEOLOGICO-MINIERE – ASUPRA STRUCTURILOR DE BRECII ...

VII. Stănija
Renumitul filon Vilanela de la Stănija se găseşte într-o zonă
brecifiată tip "glauch", cu grosime de pînă la 10m. Este format din blocuri
de andezit propilitizat cu diametru de până la 50cm, ce sunt înglobate într-o
“masă caolinoasă”. Mineralizaţia este reprezentată prin impregnaţii de pirit,
precum şi filonaşe cu galenit, sfalerit, altait şi aur liber.
Prin galeria Muncăceasca de la Stănija s-a interceptat şi exploatat o
brecie andezică cu elemente de şisturi alterate şi cutate. La contactul
breciei cu andezitele gazdă, conţinutul breciei andezice se cifra la 2 g/t Au.
Galeria Alexandra a interceptat un stockwork cu o înălţime, cunoscută
prin lucrări miniere, de peste 175m, cu secţiunea orizontală eliptică variabilă
(75 x 15m la orizontul superior şi respectiv 20 x 5m la orizontul inferior).
Forma structurii este cilindroidă evazată, dar spre suprafaţă se separă în
două ramuri. Conţinuturile în metale preţioase, cunoscute în zona profundă
a structurii, se cifrau la 2,4 g/t Au şi 11,6 g/t Ag.
VIII. Curechi – Coasta Mare
Pe halda exploatării miniere apar, cu frecvenţă ridicată, fragmente
de brecie dacitică, sericitizată, silicifiată şi intens mineralizată.
IX. Valea Morii (Veche şi Nouă)
Sunt menţionate o suită de filoane aurifere, cu conţinut ridicat de
aur, ce se găsesc într-o brecie de crater (brèche de cratère), cantonată la
rândul său în andezitul cuarţifer de Barza.
X. Brădişor
Filonul 25/37, cu conţinut de peste 150 g/t Au, prezintă deasupra
orizontului de bază (Victor), pe o înălţime de mai multe sute de metri,
aspectul unei brecii al cărei ciment este constituit dintr-o mineralizaţie
compactă în care predomină sfaleritul, galenitul, calcopiritul, piritul, într-o
gangă de cuarţ 3 .
Filoanele I şi II Acoperiş sunt constituite, la rândul lor, dintr-o brecie
andezitică cimentată cu cuarţ, sfalerit, calcopirit şi galenit. Elementele de
andezit din cadrul breciei au dimensiuni de 5-10cm, rareori depăşesc
20cm, iar spaţiile libere dintre fragmente sunt “umplute” cu o mineralizaţie a
cărei conţinut în aur depăşeşte pe alocuri 50 g/t Au. Această brecie atinge
pînă la 4 m grosime şi prezintă uneori ramificaţii 4 .
XI. Musariu
În acest perimetru minier există o abundenţă deosebită de filoane
anastomozate, dispuse foarte dens, care conduc la formarea unor adevărate
stockwork-uri de brecie bogat mineralizate.

3
Pe baza caracteristicilor prezentate de autori, considerăm că este vorba de o brecie freatică.
4
Şi această brecie este, în opinia noastră, de tip freatic.
117
 CĂLIN G. TĂMAŞ

XII. Bucureşci - Rovina

Prin galeria Colnic s-a identificat un stockwork de 10m grosime,
alcătuit dintr-o brecie cu numeroase filonaşe cu caolinit şi pirit. Conţinuturile
în aur din această structură au fost relativ reduse.
XIII. Căraci – Măgura Ţebii
La alcătuirea zăcământului, pe lîngă filoane, participă mai multe
stockwork-uri formate din brecii vulcanice. Printre acestea, Ghiţulescu şi
Socolescu (1941) enumeră stockwork-ul Măgura, sau cel deschis prin Galeria
Petru şi Pavel, care posedă o formă cilindroidă şi conţinuturi ridicate de aur;
în aceste structuri metalul preţios apare sub formă liberă sau combinat în
telururi.
XIX. Corabia – Conţu
Lucrările miniere subterane de exploatare a grupului filonian Arama
au pus în evidenţă existenţa unei brecii andezitice de crater alterată
hidrotemal, în care sunt dispuse mai multe structuri filoniene (care atestă
îmbogăţiri substanţiale pe sectoarele care traversează corpul de brecie).
XV. Bucium – Frasin
Galeria Harmonia a servit drept cale de explorare a unui stockwork
situat în sectorul nord-estic de ocurenţă a dacitului de Frasin.
XVI. Roşia Montană
Roşia Montană este un centru minier renumit prin relicvele istorice
păstrate în reţeaua labirintică de galerii, dar în egală măsură prin lucrările
miniere, păstrate în stare ireproşabilă, ce datează din perioada romană şi
pre-romană. Zăcământul auro-argentifer de la Roşia Montană este format din
structuri filoniene, alături de care sunt renumite “volburile” sau stockwork-urile,
respectiv mase lenticulare de brecii, cimentate cu minerale metalice şi de
gangă. De obicei, aceste stucturi de tip “volburi” sunt sunt plasate la contactul
corpurilor dacitice cu rocile sedimentare. În cadrul perimetrului minier Cetate
se individualizează trei aliniamente de volburi orientate aproximativ N-S:
1.Volburile Roşeţe – Stefan – Contact;
2. Volburile Iuho – Borşa – Ierusalim – Chinga, filon 134 şi filon 164;
3.Volburile Racoş – Mangan – Cetate.
“Volburile” au forme neregulate, unele dintre ele reprezentând zona
de ramificaţie anastomozată a două filoane.
Elementele breciilor din stockwork-uri au în general cîţiva centimetri
diametru. Ganga este constituită din cuarţ, uneori varietatea ametist,
acompaniat de rodocrozit şi chingă (un material argilos de culoare neagră,
intens silicifiat). Metalizarea constă din impregnaţii cu pirit, precum şi filonaşe
cu calcopirit, pirit, sfalerit, galenit, Au nativ şi minerale de Ag.

118
 REPERE ISTORICE – GEOLOGICO-MINIERE – ASUPRA STRUCTURILOR DE BRECII ...

În cadrul perimetrului minier Chernic (Cârnic), în zona centrală a

masivului cu acelaşi nume există un aliniament N-S de stockwork-uri:
Cănţălişte, Tisa, Cotreanţa, Corhuri, Sponghie şi Beuţă. În zona sudică a
acestui câmp minier este situat Filonul de Glamm, denumit astfel datorită
argilei negre de fricţiune care îl umple.
Date specifice:
-Volbura Cotreanţa - a reprezentat zona cea mai bogată a
zăcământului (intersecţia filoanelor 31 şi 35);
-Volbura Cănţălişte - este în exploatare intensă (în perioada anilor
'40), pe o lungime de 50 m şi o lăţime de 20 m.
Compoziţia acestor structuri de stockwork din masivul Cârnic este
asemănătoare cu cele din masivul Cetate, dar ganga este mai puţin
silicifiată, fiind formată dintr-un material grezos, slab silicifiat, bogat în
rodocrozit. Printre elementele breciilor se remarcă frecvent fragmente de
roci metamorfice (filite, cuarţite); structurile de stockwork sunt traversate de
filonaşe cu sulfuri care au conţinuturi de aur foarte capricioase.
-Volbura Corhuri – este plasată la intersecţia unor filoane.
La sud de perimetrele miniere Cetate şi Cârnic se găseşte
perimetrul minier Cârnicel, cu o serie de filoane ce traversează stockwork-
ul Arini, iar în apropiere (spre est, în Cârnic) – volbura Piatra Despicată.
În sectoarele miniere de la nord de Valea Roşia se cunosc
stockwork-ul Foieş, Volbura Belhazi şi stockwork-ul Lechi.
XVII. Baia de Arieş
În perimetrul minier Baia de Arieş sunt frecvente reţele de filonaşe
aurifere în cadrul unor structuri de brecii mineralizate, similare cu
stockwork-urile de la Roşia Montană. Sunt menţionate următoarele structuri
mineralizate (volburi sau stockwork-uri): Francisc, Quartzstock, Kiesstock,
Bleistock, Antoniu şi Niculae. Cel mai rentabil sector minier în momentul
respectiv (anii ‘20 – ‘30) era stockwork-ul Antoniu, cu conţinuturi de 2-8 g/t
Au, 50-1500 g/t Ag, 2-30 % Pb, 3-15 % Zn.
Zăcământul Baia de Arieş a reprezentat terenul unor investigaţii
complexe asupra structurilor de brecii (Cochet, 1957), care se pot compara
cu abordări similare pe aceaşi tematică pe plan internaţional. Sunt deosebit
de sugestive şi convingătoare descrierile structurilor de brecii (brecii de
contact, brecii andezitice, stockuri aurifere). Prezentarea acestor structuri
abundă în elemente de detaliu ce fac referiri asupra compoziţiei, formei şi
dimensiunii corpurilor de brecii, dar şi a componentelor acestora (fragmente,
liant, goluri), precum şi asupra mineralizaţiei.
Potenţialul economic major al structurilor de brecii de la Baia de
Arieş reiese din datele de conţinut mediu în metale preţioase:
Stocul 1 - Au = 12 g/t, Ag = 7,7 g/t
Stocul 2 - Au = 6,39 g/t, Ag = 7,38 g/t
119
 CĂLIN G. TĂMAŞ

Stocul 3 - Au = 20 g/t, Ag = 18 g/t

Stocul 4 - Au = 3,11 g/t, Ag = 6,26 g/t.
Cochet (1957) separă două tipuri de brecii, respectiv stocuri propriu-
zise şi stocuri legate de brecii de contact. El enumeră mai multe stocuri
propriu zise (localizate în andezite) – numărul 1 sau Concordia, numărul 2
sau Combinat şi numărul 4 - şi respectiv mai multe stocuri legate de breciile
de contact – numărul 3 sau Aeraj, Ştefania, Nicolae, Crăişor, Cuarţstoc.
Elementul de originalitate, care îi conferă lui Cochet chiar atributul
de premergător al anumitor interpretări de factură genetică, îl reprezintă
explicarea genezei stocurilor. În dezbaterea acestei probleme se menţionează
ideile avansate de V. Lucca (1952) 5 privind această problematică: “Aceste
zăcăminte sunt cuprinse în andezite şi au luat naştere prin exploziile ratate
ale coşurilor parazite, din jurul aparatului vulcanic central”.
Într-o serie de rapoarte nepublicate din perioada 1955-1967, Lucca
(fide Mârza, 1982) menţionează volburile aurifere de la Roşia Montană şi
Baia de Arieş; acestea din urmă reprezentând în opinia sa ”erupţii vulcanice
ratate”.
Cochet (1957) consideră că geneza stocurilor mineralizate de la
Baia de Arieş este rezultatul scufundărilor ce au avut loc prin contracţia
camerei magmatice (a lacolitului subjacent şi a apofizelor sale) care a
generat lavele andezitice, luându-se în calcul şi parametrii care condiţionează
dimensiunea structurilor de brecii: “Prin golurile create atât de magma
emigrată, cât şi datorită contractării rezultate prin răcire, s-a trecut la o
prăbuşire gravitaţională a andezitului, prăbuşire care a luat forma apofizei
(conică, cilindrică) şi a durat pînă la umplerea spaţiului rezultat, când s-a
creat o situaţie stabilă. Dimensiunile stocurilor sunt în funcţie de mărimea
golului existent la începerea fenomenului.”
În opinia noastră aceste constatări sunt echivalente ideii de retragere
a magmei sau “magma withdrawal”, propusă câţiva ani mai tîrziu de
americanul Perry (1961), şi devansează cu aproape două decenii o parte a
afirmaţiilor lui Northon şi Cathles (1973) privitoare la originea şi modalitatea
de dezvoltare a breciilor. Prin urmare, prin lucrarea din 1957, Cochet se
afirmă ca premergător în direcţia abordării genetice a structurilor breccia pipe
şi de asemenea, probabil primul promotor al ideei de “magma withdrawal”.
Un an mai tîrziu Socolescu et al. (1958) analizează mineralizaţiile
de la Cobăşel – Rodna Veche. Punerea în loc a rocilor eruptive (andezite)
din acest perimetru a determinat apariţia unor zone de “brecii la contact”,
formate din fragmente de andezit, şisturi cristaline şi calcare cristaline.
Aceste structuri găzduiesc prin excelenţă concentraţii de sulfuri (pirotin,
calcopirit, arsenopirit) şi sporadic metale preţioase.

5
V. Lucca (1952) – Raport Arhiva Exploatării Miniere Brad.
120
 REPERE ISTORICE – GEOLOGICO-MINIERE – ASUPRA STRUCTURILOR DE BRECII ...

Dimitrescu şi Gheorghiţă (1962) separă mai multe tipuri de brecii în

cadrul zăcământului Văratic (Baia Mare): (1) brecii de explozie formate la
contactul corpurilor andezice cu rocile sedimentare şi (2) structuri de tip brecii
filoniene (sau breccia dyke). Primul tip de structură apare ”… la contactul
unora din coşurile şi apofizele andezite şi de şisturi argiloase”. Al doilea tip
se prezintă sub formă de ”…fracturi, cu grosimi de 10 - 30cm, […] umplute
cu alt tip de brecie formată din elemente de roci sedimentare legate printr-
un ciment de natură argiloasă”.
Szöke şi Steclaci (1962) studiază din punct de vedere geologic şi
petrografic regiunea Toroiaga – Baia Borşa şi remarcă prezenţa breciilor
andezitice în cadrul masivului Toroiaga. Aceste structuri sunt interpretate
ca facies marginal al masivului eruptiv principal. Pe lângă structurile
constituite exclusiv din andezite sunt menţionate structuri de brecii care
conţin andezite şi fragmente de şisturi cristaline; astfel de structuri de brecii
se cunosc la izvoarele văii Izvorul Cailor sau în Valea Colbu. În acest context
este singular cazul breciei din Piciorul Caprii, care pe lîngă fragmente de
roci eruptive conţine şi fragmente de roci sedimentare.
Lazăr (1966) remarcă rolul de control al corpurilor de brecii în
procesul mineralizaţiilor hidrometasomatice de la Baia de Arieş. Sunt analizate
şi reprezentate grafic o suită de brecii de explozie, precum şi o serie de
brecii de contact situate la contactul rocilor andezitice cu calcarele cristaline.
Se fac referiri asupra dimensiunii şi compoziţiei elementelor breciei, asupra
liantului, respectiv asupra proceselor de alterare şi mineralizare.
În cadrul complexelor filoniene de la Măgura – Troiţa (M-ţii Metaliferi)
sunt puse în evidenţă (Cioflica et al., 1966) o gamă largă de structuri de
brecii. Sunt semnalate mai multe “coloane de brecii” cu fragmente angulare
de andezit, subordonat “ofiolite”, galeţi de compoziţie cuaţitică ce provin din
“pietrişurile de Almaşu Mare” şi uneori marne. Astfel de structuri apar în Dl.
Măceşului, Dl. Teascului şi pe cursul superior al Văii Troiţei, unde, prin
lucrări miniere subterane s-a confirmat continuitatea unui corp de brecii pe
o adâncime de peste 200m. Alături de aceste structuri columnare, calificate
drept “coloane de brecii vulcanice" sunt consemnate, cu o apariţie frecventă,
fracturi cu glauch, redeschise parţial şi mineralizate, sau traversate de
filoane. În dinamica proceselor de mineralizare din cadrul perimetrului
Măgura – Troiţa, Cioflica şi colaboratorii distinge trei faze de mineralizare,
acestea fiind separate prin două momente de brecifiere.
Giuşcă et al. (1969) consideră că mineralizaţiile filoniene din Carpaţi
sunt frecvent localizate în zona de contact a corpurilor eruptive sau în
cadrul breciilor de explozie. Sunt menţionate breciile de explozie de la
Rodna ("coloane de brecii andezitice de explozie”), precum şi stockwork-
urile cu mineralizaţii aurifere de la Roşia Montană şi Baia de Arieş şi cele
cuprifere de la Deva. Structuri similare există, conform autorilor citaţi şi în
121
 CĂLIN G. TĂMAŞ

vecinătatea Filonului Principal de la Baia Sprie. În aceeaşi direcţie este

menţionat cazul special al structurii filoniene aurifere de la Şuior, caz în
care fractura mineralizată reprezintă rezultatul unei explozii vulcanice.
În lungul culoarului Mureşului, la Bretea Mureşană, Kraütner (1969)
menţionează, fără a da detalii descriptive, o structură de brecie de explozie,
afectată de transformări hidrotermale. Această brecie este uşor vizibilă în
carieră, fiind bine conturată faţă de andezitele bazaltice gazdă prin intermediul
unor contacte verticale.
Gurău et al. (1970) oferă o primă interpretare genetică a zăcământului
aurifer Borzaş, cantonat în andezite cuarţifere de tip Piscuiatu, intens
transformate hidrotermal (adularizate, silicifiate). În acest context, autorii citaţi
consideră că este vorba despre o mineralizaţie de tip stock, concentrarea
aurului producându-se în zonele “de intensă triturare a andezitelor gazdă”.
Udubaşa (1970) analizează factorii de control structural şi litologic
care guvernează acumulările polimetalice din perimetrul Rodna Veche,
descriind sumar corpurile de brecii de la Valea Vinului.
Borcoş et al. (1972 a,b) oferă primele date asupra “mineralizaţiei de
tip volbură de la Racşa” care este localizată într-o zonă de brecie adularizată
şi silicifiată de la contactul unui corp de andezite piroxenice. Mineralele
metalice (pirit, subordonat sfalerit, galenit) şi de gangă (cuarţ, calcit)
cimenteză elementele breciei sau se dispun pe sisteme de fisuri cu grosimi
centimetrice; distribuţia Au este neuniformă. Aceiaşi autori oferă o suită de
profile sugestive ale părţi vestice a regiunii miniere Baia Mare, pe care sunt
figurate două importante structuri de brecii în Vîrful Şindileu şi Vîrful Piatra
Şoimului, precum şi alte structuri în cadrul zăcămîntului Nistru: brecia din
dealul Handal şi cea de pe pârâul Matei. Sunt amintite de către Borcoş et al.
(1972 c), zăcământul aurifer de tip sock de la Borzaş, plasat pe contactul
nordic al corpului de brecii din Culmea Murgăului, sectorul mineralizat
Aurum, a cărui mineralizaţie este localizată atât pe o fractură filoniană, cât
şi în zona de intensă brecifiere care o flanchează, precum şi fractura
majoră, însoţită de zone de brecifiere în care se localizeză trei lentile cu
minereu polimetalic (Pb-Zn), în parte aurifer, de la Tyuzoşa.
Stanciu (1972) insistă asupra proceselor de alterare hidrotermală
asociate mineralizaţiilor dintre Racşa şi Dl. Crucii, opinând că “fracturile
tectono-vulcanice, contactele corpurilor şi breciile de explozie au constituit
[pentru regiunea dintre Racşa şi Dealul Crucii] principalele locuri de descărcare
ale hidrotermelor, influenţând morfologia şi extinderea zonelor de transformare”.
Într-o serie de profile (Stanciu, 1972) sunt reprezentate "lentilele” de la
Tyuzoşa (în opinia noastră un aliniament de tip mega breccia dyke) precum
şi “breciile filoniene” din perimetrul Săsar-Sofia.
Cioflică et al. (1973) examinează sumar “breciile de explozie” de la
Baia de Arieş şi mineralizaţiile hidrotermal-metasomatice plumbo-zincifere
asociate. Se fac referiri, de asemenea, la stockworkurile cu mineralizaţii
aurifere incluse în “coloanele de explozie” din masivul Cetate (Roşia Montană).
122
 REPERE ISTORICE – GEOLOGICO-MINIERE – ASUPRA STRUCTURILOR DE BRECII ...

Zăcământul Şuior atrage atenţia datorită “filonului” Cremenea care,

după Giuşcă et al. (1973) s-a format în interiorul unei coloane de explozie,
lărgită considerabil în zona mediană. Se aprecizeză că este vorba de un
“dyke de explozie” (explosion dyke) a cărui caracter primar de brecie este
subliniat prin prezenţa fragmentelor heterogene din punct de vedere
compoziţional (roci sedimentare şi eruptive).
Un element insolit în cadrul aşa numitei zone subvulcanice Bârgău,
îl reprezintă structura de brecie de pe pârâul Secu din M-ţii Bârgăului de
Sud (între Vârful Heniu Mare şi Heniul Mic) descrisă de Teodoru et al.
(1973). Structura de brecie este vizibilă în aflorimente, iar autorii citaţi pun
în evidenţă participarea fragmentelor angulare, cu dimensiuni centimetrice,
ce se circumscriu unei game petrografice extrem de variate (eruptive şi
sedimentare). Referitor la liantul breciei, autorii constată că “… cimentului
[este] alcătuit dintr-o mixtură de andezite, şisturi argiloase şi gresii”. Structura
de brecii de pe pârâul Secu este intens alterată hidrotermal, liantul ei fiind
impregnat pervasiv cu pirit.
Jude et al. (1973) conturează imaginea structurii de brecie de la
Căraciu – Măgura Ţebii, ce afloreză pe mai bine de 400 m în lungul Văii
Stocului. Acestă structură este cunoscută ca “brecia eruptivă din Măgura
Ţebii”, “Stockul de la Ţebea” sau “Stockul Petru şi Pavel”. Structura este
interceptată prin galerii pe o înălţime de peste 150m; aceste lucrări miniere
subterane oferă totodată posibilitatea observării inter-relaţiilor complexe ale
corpului de brecie cu rocile eruptive generatoare. Brecia este compusă din
elemente angulare la subrotunjite de andezite amfibolice, andezite cuarţifere,
ofiolite mezozoice (bazalte şi dolerite), sporadic microdiorite cuarţifere
banatitice; dimensiunea fragmentelor este de ordinul centimetrilor (3 - 20cm),
în mod excepţional atingând 50cm sau chiar mai mult. Sunt separate două
tipuri descriptive de brecii din perspectiva liantului: primul tip cu un “ciment
cineritic şi sfărîmături de roci”, iar al II- lea tip este o “brecie cu ciment de lavă”.
Borcoş et al. (1974 a, b) reia invesigaţiile metalogenetice în zona
Baia Mare şi precizează că o serie de filoane din zona Ilba şi respectiv
Nistru sunt localizate în zone de brecie. În plus se reiterează prezenţa
mineralizaţiilor de tip stockwork de la Racşa şi Borzaş.
Perimetrul Vălişoara – Cordurea oferă lui Berbeleac (1975, 1977)
posibilitatea semnalării unor noi structuri de brecii sub apelativul sugestiv
de “brecii de coş andezitice neogene” sau “brecii de explozie a coşurilor”.
Este vorba, pentru Vălişoara, de volbura Crăişor din Dl. Băilor şi breciile din
colina Porcurea, iar pentru Cordurea, de brecia de coş din dealul Coasta
Mare. Caracteristica generală a acestor structuri este omniprezenţa adularului
care “afectează” atât fragmentele de andezit cât şi matricea breciilor.
Borcoş et al. (1975) descrie zăcământul Şuior, considerând că
principalul corp de minereu – Filonul Cremenea – este o structură cu
lungimea de peste 800m, înălţime de peste 1000m şi grosime de până la
123
 CĂLIN G. TĂMAŞ

50m, care reprezintă “… un corp de minereu […] cu pereţii verticali şi alură

de tip pipe” (an ore body […] with a steep walled pipe-like shape).
Stanciu (1976) pune în evidenţă procesele de turmalinizare din
craterul Ostoroş, procese de transformare ce se derulează cu intensitate
crescută, predominant în cadrul unor structuri de brecii considerate "brecii
hidrotermale" puse în evidenţă prin foraje. Structurile de brecii apar pe
intervale cu înălţimea de mai multe zeci de metri; sunt reprezentate prin
fragmente angulare de andezit cu masa fundamentală silicifiată şi fenocristalele
turmalinizate, ce sunt cimentate, de asemenea, cu turmalin. Se remarcă
similitudinea acestor structuri cu structurile breccia pipe cu turmalin din
Chile descrise de către Sillitoe şi Sawkins (1971).
Udubaşa et al. (1976) descriu breciile andezice de la Bocşa (N de
Săcărâmb) care apar în vecinătatea pârâului Ciongan. Aceste structuri se
dezvoltă în zonele marginale ale corpurilor înrădăcinate (andezite de tip
Barza – Săcărâmb) şi indică o tranziţie evidentă (vizibilă în lucrările
miniere), de la andezite fisurate, alterate hidrotermal, la o formaţie brecioasă
cu aspect heterogen. Se presupune o origine mixtă a acestor structuri, prin
combinarea efectelor legate de consolidarea stâlpilor andezitici, cu efecte
tectonice târzii, manifestate cu intensitate mai mare în zonele de fractură şi
în special la intersecţia acestora. Prin cumularea efectelor mecanismelor
de brecifiere se produce triturarea avansată a andezitelor deja intens
fracturate, “peste care s-a suprapus efectul soluţiilor hidrotermale mineralizante
ce s-au insinuat pe aceste zone permeabile, cimentându-le”. Prin suprapunerea
tuturor acestor factori s-au format zone caracteristice, definite ca stock-uri.
Aceste structuri, care conţin fragmente de andezite, gresii şi pietrişuri
(galeţi), posedă o înălţime, cunoscută prin intermediul lucrărilor miniere, de
peste 300 m şi un diametru ce nu depăşeşte 450 m.
Berbeleac (1976) oferă date suplimentare asupra structurilor de
brecii din regiunea Sălişte – Vălişoara – Hărţăgani. În perimetrul Sălişte
sunt bine dezvoltate “breciile de coş” în partea estică a Dl. Draica şi în Dl.
Vulpuş. La Vălişoara sunt renumite breciile de coş cu mineralizaţii aurifere
din Dl. Porcurea (coloanele Preluca, Vrednicuţa, Emma, Baia Mare) şi Dl.
Băilor, sau volburile 3, 4 şi 5 din sectorul Văleni (Vălişoara). La Hărţăgani
“breciile de coş” situate între pâraiele Coasta Mare şi Ursa, reprezintă
arealul de maximă intensitate a transformărilor hidrotermale.
Cu toate că nu îşi propun explicit acest lucru, lucrările lui Ianovici et
al. (1969, 1976), datorită caracterului lor monografic, reprezintă o veritabilă
inventariere a structurilor de brecii asociate vulcanismului neogen din
Munţii Apuseni. S-au identificat peste 40 de citări de structuri de brecii în
cadrul Munţilor Metaliferi, gazde ale unor concentraţii de metale preţioase
(Au, Ag) şi/sau polimetalice (Pb-Zn , Cu).

124
 REPERE ISTORICE – GEOLOGICO-MINIERE – ASUPRA STRUCTURILOR DE BRECII ...

Borcoş et al. (1977 a,b) evidenţiază în cadrul zăcămintelor de la

Cavnic şi respectiv Văratic aspectul de brecii filoniene al unor structuri
filoniene “clasice”. În aceste cazuri, fragmentele andezitice (preponderent
angulare), sunt cimentate cu minereu sau cu diferite minerale de gangă
(cuarţ, rodocrozit).
Acelaşi an -1977- marchează apariţia primelor abordări ce vizează
structurile de brecii din Oaş (Jude, 1977). O primă trecere în revistă a
potenţialului de brecii a regiunii Tarna Mare – Turţ, permite conturarea mai
multor zone de interes prin prisma “breciilor eruptive”:
-Valea Socilor şi Dl. Afinet;
-Valea Comlăuşii – cu două corpuri de brecii eruptive intruse în
sedimentar;
-Dl. Viezuri;
-Băile Turţului, unde apar, atât "brecii eruptive", cât şi "brecii pe
traseul unor fracturi", reprezentând de fapt o formaţiune de glauch.
O lucrare de referinţă, în ciuda preluării mai puţin reuşite a
termenului “pipele de brecii”, aparţine lui Socolescu et al. (1977), care
tratează structurile breccia pipe de la Rodna Veche. Sunt oferite sugestii cu
privire la geneza structurilor de brecii din zăcămintele Izvorul Băilor,
Cobăşel şi Izvorul Roşu.
Contribuţiile lui Ghiţulescu et al. (1979 a,b) reprezintă un important
progres în cunoaşterea complexelor structuri de brecii de la Baia de Arieş.
Structurile de brecii sunt considerate de Ghiţulescu et al. (1979 a) capcane
ideale pentru mineralizatori. În acest context, structurile de brecii sunt
sistematizate după cum urmează: capcane pentru Au, respectiv stockwork-uri
(stocul 1, 2 şi 6) şi semistockwork-urip; capcane mixte (stocul V); capcane
pentru Pb-Zn, respectiv Stocul Iosif, Stocul Nou de Pb, Stocul Vechi de Pb.
Corpurile de brecii sunt integrate organic evoluţiei magmatismului/
vulcanismului din perimetrul Baia de Arieş, fiind în acelaşi timp descrise şi
sub raport dimensional (înălţime, diametru), al formei şi variaţiilor de formă
(ramificaţii), precum şi al relaţiilor dintre structuri. Apreciem ca foarte sugestivă
descrierea componentelor breciilor – fragmentele (formă, dimensiuni,
compoziţie, variaţii în cadrul structurii, sensul şi amplitudinea deplasării),
liantul (compoziţie) şi apariţia spaţiilor libere (goluri) – estimându-se, de la
caz la caz, raportul de participare volumetrică a acestora. Se fac referiri la
tipurile de alteraţii hidrotermale şi la particularităţile proceselor de mineralizare
(Au-Ag, Pb-Zn). Caracterele generale ale structurilor breccia pipe sunt
dezbătute de Ghiţulescu et al. (1979 b) pornindu-se de la cazul particular al
structurilor Afiniş şi Mihai Crăişor. Gradul mai avansat de cunoaştere,
precum şi generalizarea anumitor aspecte, permite, în cele din urmă, dezbateri
convingătoare asupra genezei structurilor de brecii. Autorii confirmă
mecanismul propus de Ghiţulescu în 1958 6 referitor la geneza breciilor,

6
Ghiţulescu, T.P. (1958) – Raport, Arhiva Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei
125
 CĂLIN G. TĂMAŞ

conform căruia breciile s-au format prin erupţii vulcanice (percutante)

punctiforme care au ejectat numai gaze şi cenuşă vulcanică. Similitudinea
distribuţiei spaţiale a rădăcinilor structurilor breccia pipe şi a corpurilor
subvulcanice vine să certifice faptul că aceste entităţi geologice sunt
tributare aceleiaşi cupole magmatice, dar punerea lor în loc este separată
de un interval de timp suficient de extins în care s-a produs consolidarea
corpurilor subvulcanice şi derularea diferenţierii magmatice. Această
succesiune temporală şi spaţială a "evenimentelor" geologice a condus la
acumularea notabilă a gazelor la presiune înaltă, care ulterior au fost
responsabile de producerea unor erupţii puternice, ce au generat coloane
de brecii cu dimensiuni importante (controlate de zonele de minimă
rezistenţă). Traiectul neregulat - sinuos al structurilor este explicat ca
rezultat al manifestării continue a fenomenului exploziv de brecifiere care
se propagă gradat spre suprafaţă, de-a lungul zonelor de minimă rezistenţă.
De asemenea, mişcarea “umpluturii breciei” este determinată de puseurile
de gaze şi erupţii, fiind favorizată de starea “fluidală” a materialului, practic
un amestec gaze - particule solide-cenuşă. Apariţia corpurilor de brecii
secundare şi a ramificaţiilor structurii principale se produce, în opinia lui
Ghiţulescu et al. (1979b), după atingerea suprafeţei de către coloana
principală, ceea ce induce o mişcare şi mai energică în interiorul pipe –ului,
cu efecte distructive intensificate la nivelul pereţilor structurii.
Mârza (1977, 1982) descrie “coşurile de explozie mineralizate” de la
Baia de Arieş şi Roşia Montană, insistând pe precizarea elementelor similare,
dar şi a celor ce diferenţiază aceste structuri clasice pentru România. Din
perspectivă genetică, autorul sus menţionat se raliază opiniei exprimate de
Lucca (1955-1967, fide Mârza, 1982) potrivit căruia, aceste structuri sunt
rezultatul unor “explozii ratate”.
Mineralizaţiile cinabrifere de la Mădăraşul Mare (Harghita Centrală)
sunt controlate şi localizate într-o “brecie intrusivă” (Stanciu, 1982). Structura
de la Mădăraşul Mare a fost urmărită prin foraje pe o înălţime de peste 300
m, punându-se în evidenţă amestecul heterogen de fragmente angulare şi
rotunjite, cu compoziţii petrografice extrem de diverse care sunt “prinse într-
o matrice eruptivă fină cu aspect clastic”. Sunt prezentate date asupra
spectrului dimensional al fragmentelor de rocă precum şi consideraţii asupra
modalităţii de formare a liantului prin “sfărîmarea avansată a materialului
înglobat” cu formarea unei “pulberi expandate” (echivalentul matricii de tip
“rock flour”). După Stanciu (1982) structura de brecie de la Mădăraşul Mare
s-a format ca urmare a activităţii explozive a gazelor colectate sub presiune
înaltă. În aceeaşi lucrare sunt citate şi alte ocurenţe cu structuri de brecii de
acelaşi tip: Şumuleu, Ivo, Seaca – Tătarca, Zebrac – Mermezeu.
Berza et al. (1982) separă cinci faze de intruziune în regiunea
Toroiaga – Ţiganul (Munţii Maramureşului) urmate de formarea sistemului
de filoane metalifere şi de generarea unor structuri de brecii tributare unor
126
 REPERE ISTORICE – GEOLOGICO-MINIERE – ASUPRA STRUCTURILOR DE BRECII ...

intruziuni ascunse, dar cosanguine. Structurile de brecii apar în Masivul

Toroiaga (în andezitul de Toroiaga) şi în Valea Colbu, fiind deschise prin
lucrări miniere subterane. Structurile de brecii conţin fragmente de şisturi
cristaline şi diverse tipuri de andezite care au suferit un proces de
turmalinizare.
Peltz et al. (1982 a) pun în evidenţă “corpuri de brecii endogene” în
aria vulcanică Găineasa, respectiv craterul Seaca – Tătarca din Munţii
Harghita. Aceste structuri reprezintă, în opinia autorilor citaţi, rezultatul unui
“vulcanism exploziv ratat”. Pe considerente litogeochimice este sugererată
existenţa în adîncime a unor mineralizaţii de tip impregnativ axate pe
coloanele de brecii din infrastructura ariei crateriale.
Structura eruptivă complexă Zebrac – Mermezeu de lângă Stânceni
a favorizat apariţia structurilor breccia pipe. Peltz et al. (1982 b) descriu în
acest perimetru “brecii endogene cu liant tufisitic ce constituie corpuri
cilindrice cu numeroase apofize”. Din profilele anexate, ridicate pe baza
lucrărilor miniere şi a forajelor, se pot examina mai multe structuri
columnare, dintre care, cea mai importantă se cunoaşte pe o înălţime de
peste 750m; posedă o secţiune orizontală variabilă, cuprinsă între 100 -
120m în partea superioară şi 50 - 60m în partea inferioară. Fragmentele
breciei se înscriu unui spectru petrografic larg (andezit de Zebrac –
Mermezeu, microdiorite porfirice, andezite cuarţifere, roci sedimentare din
fundament) şi sunt înglobate într-un liant tip “tuf intruziv” care nu este un
cinerit 7 . Structurile de brecii apar cu precădere în Dl. Ursu şi pe pârâul
Auriş, unde se cunosc mineralizaţii aurifere sub formă de filoane (la
contactul corpurilor de brecii cu rocile gazdă şi mai rar în masa breciilor) şi
impregnaţii în corpurile de brecii. Aceste mineralizaţii sunt reprezentate
mineralogic prin arsenopirit aurifer şi/sau pirit aurifer, alături de care
participă telururi (?) şi sulfuri comune (sfalerit, galenit). Mineralizaţiile sunt
însoţite de alteraţii hidrotermale, respectiv o propilitizare generalizată, iar în
cadrul structurilor de brecii se remarcă silicifierile, carbonatările, argilizările
şi sericitizările. Este citat, cu o apariţie sporadică, fenomenul de
turmalinizarea. În opinia lui Peltz et al. (1982 b), breciile endogene de la
Zebrac – Mermezeu prezintă asemănări cu breciile de la Baia de Arieş,
descrise de Ghiţulescu et al. (1979 a,b), atât sub aspect genetic, cât şi a
mineralizării. Colectivul citat adoptă punctul de vedere susţinut de
Ghiţulescu (1958) citat deja, conform căruia “breciile s-au format în urma
unor erupţii punctiforme – percursive, bogate în ejecţii de gaz şi cenuşă,
aceasta precedînd faza hidrotermală”.
Udubaşa et al. (1982) menţionează stockwork-urile cu mineralizaţii
plumbo-zincifere de la Bocşa precum şi breciile tectonice şi eruptive, parţial
mineralizate, de la Coranda – Hondol.

7
matrice de rocă triturată (rock-flour)
127
 CĂLIN G. TĂMAŞ

Vlad (1983) analizează ocurenţele porphyry copper din România şi

menţionează faptul că, în marea lor majoritate, sistemele porphyry copper
neogene includ şi volburi mineralizate. Sunt amintite brecifierile andezitelor
de Poieni (Roşia Poieni), precum şi relaţia intimă dintre procesul de brecifiere
tectonică şi mineralizaţiile de Cu-Mo, care apar mai ales sub formă de
volburi, din acelaşi perimetru minier. În acelaşi context, autorul menţionat
mai sus notează brecifierile produse la contactul corpurilor subvulcanice de
tip porphyry de la Tarniţa şi Rovina, precum şi prezenţa structurilor de tip
volbură în zăcămintele Musariu şi Bolcana. Zăcământul Deva reprezintă un
caz aparte, fiind caracterizat de complexitatea structurilor de brecii, a căror
geneză este intim legată de derularea etapizată a procesului de punere în
loc a corpurilor subvulcanice andezitice. Pe lângă brecifierea de la contactul
structurilor subvulcanice cu rocile gazdă, Vlad (1983) notează formarea
unei “coloane de brecii (breccia pipe) [ce] se dezvoltă la intersecţia a două
fracturi”, eveniment ce se derulează în intervalul de timp dintre punerea în
loc a andezitelor de Nocet şi a andezitelor de Pârâul Băilor.
Boştinescu (1984) trece în revistă zăcămintele porphyry copper din
România. În acest context sunt menţionate “crack-breccia” (echivalentul
breciilor de fisurare descrise de Mârza şi Tămaş, 1997) de la Roşia Poieni,
Bolcana, precum şi brecifierile incipiente de la Rovina. În plus, semnalează
apariţia filoanelor sau dyke-urilor de matrice (penetrations of fluid tuffitic
material) de la Poieni, Bolcana şi Deva. Mineralizaţia porphyry copper de la
Deva este cantonată, după Boştinescu (1984), într-o structură breccia pipe
cu fragmente cu dimensiuni variate de andezite, microdiorite şi alte roci
gazdă, la care se adaugă fragmente de brecii dintr-o etapă premergătoare
de brecifiere.
Lucrarea lui Jude şi Jude (1984) reprezintă prima abordare de
factură modernă a structurilor de brecii din România. Lucrarea abundă în
termeni consacraţi în domeniu – breccia pipe, breccia dyke, blind chimneys,
crackle breccias, collapse breccias etc.. Se urmăreşte sistematizarea
breciilor endogene din România pe baza clasificării propuse de Wright şi
Bowes (1963), respectiv:
- brecii de intruziune (intrusion breccia): Oaş (Tarna Mare), Gutâi (Ilba,
Herja, Cavnic, Băiuţ);
- brecii de explozie (explosion breccia): Baia de Arieş, Roşia Montană,
Deva;
- brecii intrusive (intrusive breccia): Oaş (Băile Turţului), Rodna (Izvorul
Roşu, Cobăşel), Munţii Metaliferi (Căraci, Măgura Ţebii, Baia de Arieş,
Băiţa etc.).
Printre breciile eruptive din Munţii Metaliferi, Jude şi Jude (1984)
menţionează structura din Vârful Măcieşul de la Băiţa Crăciuneşti, şi oferă
un profil din care rezultă relaţiile cu rocile andezice din perimetru.
128
 REPERE ISTORICE – GEOLOGICO-MINIERE – ASUPRA STRUCTURILOR DE BRECII ...

Un alt merit al lucrării lui Jude şi Jude (1984) constă în prima

menţionare în literatura de specialitate din România a termenului de fluidizare.
În opinia lor, fenomenul de fluidizare este responsabil, în anumite cazuri, de
dispunerea orientată a fragmentelor în cadrul structurilor de brecii.
Iştvan et al. (1984) descriu mineralizaţiile de cinabru de la Cămârzana
(M-ţii Oaş), asociate genetic şi spaţial de dacitul de Geamăna, concentrate
în special în brecii de contact, cu alură discontinuă, lenticulară, cu grosime
variabilă. Este remarcat amestecul intim al fragmentelor de roci de origini
diferite (eruptive, sedimentare), precum şi apariţia golurilor în care se
constată îmbogăţiri în cinabru şi în unele cazuri apariţia unor hidrocarburi
fluide, “distilate” din rocile sedimentare adiacente corpurilor eruptive.
Jude et al. (1984) revine cu o descriere riguroasă şi convingătoare a
structurilor de “brecii eruptive” de la Izvorul Roşu, M-ţii Rodnei. Aceste
structuri sunt caracterizate din punct de vedere dimensional şi al formei lor,
oferindu-se date suplimentare asupra corpurilor de minereu. Sunt trecute în
revistă, într-o manieră exhaustivă, caracteristicile fragmentelor (formă,
dimensiuni, compoziţie petrografică, orientare spaţială) şi ale matricii (natură,
variaţia în spaţiu). Este invocată, de asemenea, fluidizarea, ca fiind
responsabilă pentru orientarea fragmentelor.
Geneza “breciilor eruptive” din sectorul Izvorul Roşu este pusă de
Jude et al. (1984) pe seama “brecifierii explozive sub impulsul emanaţiilor
de vapori şi gaze eliberate dintr-o masă magmatică în ascensiune”, în
acord cu mecanismul propus de Norton şi Cathles (1973). În această etapă
şi prin această modalitate s-a format “canalul principal” însoţit de un sistem
de fracturi în care s-au instalat breciile intrusive şi au favorizat depunerea
mineralizaţiei. Această primă generaţie de brecii a fost urmată, în opinia
autorilor citaţi, de noi pulsuri magmatice, cu noi emanaţii de gaze şi
fluidizarea parţială a matricii. Fluidizarea este demonstrată, în acest context,
de “injecţiile de brecii”, sub formă de dyke-uri şi apofize, precum şi de textura
orientată a coloanei principale de brecii.
Segmentul Munţilor Ţibleş din Carpaţii Orientali este analizat din
punct de vedere metalogenetic de către Udubaşa et al. (1984), care
semnalează mineralizaţii impregnative şi de tip stockwork în jurul filoanelor,
respectiv în breciile eruptive localizate la vest de Vf. Tomnatec. Cu acest
prilej sunt prezentate mineralizaţiile de tip stockwork cu molibdenit, însoţite
de turmalin şi rutil, din valea Mesteacănului.
Jude (1986) inventariază structurile de brecii din Munţii Oaş, semnalând
“brecii eruptive” la Bătărcel, Cămârzana (Dealul Geamănă), Penigări – Băile
Turţului (brecii eruptive, brecii tectonice) şi Masivul Viezuri de la Tarna Mare.
În sectorul Penigări-Băile Turţului, pe lângă “breciile eruptive” apar şi
fracturi cu “glauch”. Pentru sectorul mineralizat Afinet – Gruiul Socilor sunt
semnalate două coloane de brecii (Dl. Afinet şi Gruiul Socilor), în timp ce în
perimetrul Bătărcel – Vârful Rădăcinii sunt menţionate mai multe “coloane
de brecii de explozie”.
129
 CĂLIN G. TĂMAŞ

Sub aspectul genezei acestor structuri şi a rolului lor metalogenetic,

Jude (1986) afirmă: “În stadii tardive, când energia vulcanică a fost în parte
epuizată, emisii de vapori şi gaze magmatice au determinat formarea de
canale de explozie, coloane de brecii şi uneori injecţii de magmă. Acestora
le-a urmat o suită de fenomene post-magmatice, unele dintre ele cu rol
metalogenetic”.
Structurile de brecii din masivul Rodna revin în atenţia lui Jude et al.
(1990), care descriu breciile asociate stock-ului intruziv de la Cobăşel. Sunt
separate brecii eruptive (eruptive breccias) şi brecii de intruziune (intrusion
breccias), făcându-se în acelaşi timp o descriere petrografică detaliată a
acestor structuri. Este propus un mecanism de formare bistadial; în prima
etapă se produce cristalizarea periferiei stockului, moment ce este asociat
cu acumularea vaporilor în cupola intruziunii până la momentul critic, de
formare a breciilor de fisurare (crackle breccias), însoţite uneori de deplasarea
(translaţia şi rotaţia) blocurilor de rocă. Al doilea “pas” în geneza breciilor
constă în deplasarea – mişcarea materialului polimictic prin spaţiile interstiţiale
ale breciei de fisurare, prin mobilizarea materialului sub influenţa vaporilor.
Ca şi o curiozitate, Jude et al. (1990) menţionează substituţia parţială
(uneori integrală) a liantului breciei cu granaţi, cărora li se asociază epidot,
actinot, pirit, gips etc..
Mârza et al. (1990) 8 separă mai multe tipuri de brecii în cadrul
zăcământului Roşia Montană. În primul rând, "brecia de contact a stâlpului
magmatic din Cetate" dispusă ca o bordură la periferia neck-ului de Cetate,
sau "Formaţia de Glamm" care reprezintă în opinia autorilor citaţi "o brecie
de contact, respectiv un corp ascensionat sub efectul intruziv al stâlpilor
magmatici Cetate şi Cârnic între care se află". Brecia de Cetate este
considerată brecie de explozie, ce reprezintă o veritabilă structură breccia
pipe. În cadrul Breciei de Cetate sunt separate două tipuri faciesale de
brecii, şi anume o brecie dacitică şi o brecie mixtă, departajarea făcându-se
în funcţie de natura rocilor de contact. Pe lângă aceste tipuri de brecii sunt
discutate în egală măsură breciile tectonice ce corespund zonelor de
intensă fisurare şi brecifiere (volburile mineralizate), care deţin un rol
economic deosebit.
Structurile breccia pipe sunt enumerate de Răduţ et al. (1992)
printre cele şase tipuri majore de structuri mineralizate din cadrul munţilor
Oaş – Gutâi – Ţibleş. Exemplu clasic în acest sens este considerat corpul
Kelemen, cu secţiune eliptică (85 – 135m x 45m) şi alură verticală aproximativ
cilindrică. Analiza fragmentelor şi a deplasării acestora atestă o amplitudine
semnificativă a mişcărilor pe verticală şi indică faptul că brecifierea
urmează punerii în loc a intruziunii (din care sunt antrenate fragmente), dar

8
Mârza, I., Ghergari, Lucreţia, Nicolescu, Şt., Avram, R. (1990)- Raport (nepublicat), Arhiva
E.M. Roşia Montană.
130
 REPERE ISTORICE – GEOLOGICO-MINIERE – ASUPRA STRUCTURILOR DE BRECII ...

este anterioară depunerii mineralizaţiei plumbo-zincifere în care apar în

mod frecvent şi minerale mai rare cu Co-Ni (nichelin, cobaltin, breithaumptit,
skuterrudit, rammelsbergit).
Interes pentru structurile de brecii manifestă Ştefan et al. (1993) 9
care realizează o inventariere a structurilor de brecii afiliate magmatismului
alpin din Munţii Apuseni.
Valdman et al. (1993) descriu sumar structura breccia pipe Rotundu –
Kelemen, situată în extremitatea estică a Munţilor Gutâi, de-a lungul văii
Strâmbului (Băiuţ). Se avansează un model genetic de formare a corpului
de brecie, precizându-se în acelaşi timp, pe scurt, particularităţile morfologice
şi cele mineralogice ale structurii de brecie.
Tratarea vulcanismului şi metalogeniei din Munţii Călimani – Gurghiu –
Harghita permite lui Seghedi et al. (1994) să menţioneze existenţa structurilor
breccia pipe de la Şumuleu, Ivo-Cocoizaş, Zebrac şi Dornişoara, pe care le
consideră brecii endogene.
Borcoş (1994) prezintă o scurtă notă referitoare la structurile breccia
pipe de la Roşia Montană în contextul metalogeniei asociate magmatismului
neogen din Munţii Apuseni.
Un tip aparte de brecie, cunoscut sub numele de glauch la Săcărâmb
şi respectiv de glamm la Roşia Montană este prezentat de Mârza et al. (1995).
Zăcământul Cavnic, renumit prin sistemele sale filoniene, se dovedeşte
a fi un areal propice dezvoltării structurilor de brecii. Mariaş (1996) descrie
mai multe structuri breccia pipe şi breccia dyke, prezintă aspecte inedite
legate de structurile de tip pebble breccias precum şi de exploziile hidrotermale,
intim asociate procesului metalogen de la Cavnic.
Mârza et al. (1997) abordează într-o manieră modernă zăcământul
Roşia Montană, încadrându-l tipului low sulfidation, ceea ce reprezintă o
primă abordare de această factură în literatura de specialitate din România.
În acelaşi context se subliniază importanţa Breciei de Cetate în controlul
alteraţiilor hidrotermale (de tip adular – sericit) şi al mineralizaţiilor (auro –
argentifere) de la Roşia Montană.
Prima lucrare amplă ce abordează problematica structurilor de
brecii din România aparţine lui Mârza şi Tămaş (1997). Sunt trecute în
revistă, atât nomenclatura breciilor prin prisma terminologiei descriptive şi a
celei genetice, cât şi clasificarea structurilor de brecii. Se propune o nouă
clasificare genetică a breciilor şi se prezintă principalele tipuri de brecii.
Vlad şi Borcoş (1997) realizează o privire sintetică asupra metalogeniei
alpine din România. În cadrul metalogeniei asociate magmatismului neogen
sunt dezbătute şi prezentate mai multe modele de zăcăminte epitermale.

9
Ştefan, A., Udubaşa, Gh., Roşu, E., Boştinescu, S., Iamandei, S., Iamandei, E., Munteanu,
M., Milu, V., Ionescu, G., Udrescu, C., Stoian, M., Stelea., G., Gaftoi, F. (1993) - Raport
I.G.G. Bucureşti (nepublicat).
131
 CĂLIN G. TĂMAŞ

Din punctul nostru de vedere atrag atenţia modelul Baia Sprie şi modelul
Roşia Montană, ambele centrate pe structuri breccia pipe.
Structurile de brecii de la Baia de Arieş revin în atenţia lui Cioflică et
al. (1998), care insistă în special pe particularităţile mineralizaţiilor aurifere
asociate. Autorii recunosc rolul major al structurilor breccia pipe în canalizarea
proceselor de alterare/mineralizare şi consideră că aceste structuri sunt
legate genetic de o intruziune subvulcanică microdiorit porfirică. În această
conjunctură se propune denumirea de "brecie hidraulică" (hydraulic breccia)
pentru tipul de structuri breccia pipe din perimetrul Baia de Arieş. În ceea
ce priveşte geneza breciilor, Cioflică et al. (1998) consideră că acestea
sunt formate ca urmare a eliberării din camera magmatică a vaporilor
suprapresurizaţi. Fluxul de vapori migrează ascendent într-o manieră
polistadială şi formează structura breccia pipe, uneori cu aspecte de "brecii
fluidizate" şi "brecii de prăbuşire".
Într-o lucrare recentă (Jude, 1998) sunt reactualizate particularităţile
mineralizaţiilor aurifere de la Căraci – Măgura Ţebii, sector în care, la est
de Valea Şteampurilor apare o "brecie eruptivă" cu caracter polimictic. În
aceeaşi lucrare se fac referiri şi la binecunoscutul stock Petru şi Pavel
(stockwork) din Măgura Ţebii.
Tămaş (1998a) prezintă tipurile descriptive de brecii de la Roşia
Montană şi surprinde tranziţiile ce există în cadrul Breciei de Cetate, de la
corpul de brecie propriu-zis spre rocile gazdă. Structurile de brecii de la
Roşia Montană şi Baia de Arieş sunt reinterpretate din punct de vedere
genetic de Tămaş (1998b) care consideră Formaţia de Glamm de la Roşia
Montană drept conductul de fluidizare al structurii breccia pipe Cetate, iar
pentru Baia de Arieş sunt prezentate cadrul general şi relaţiile dintre
structurile de brecii şi procesul metalogen.
Tămaş şi Bailly (1999) prezintă particularităţi mineralogice inedite
ale structurilor de brecii de la Baia de Arieş. Este vorba de apariţia bournonitului
în coloanele de brecii cu mineralizaţie aurifera (Stockul 4, ramificaţie a
coloanei breccia pipe Afiniş), element inedit pentru inventariul mineralogic
al "puseului" auro-argentifer. Amintim că bournonitul de la Baia de Arieş a
fost semnalat în premieră de Cioflică et al., (1973), însă în contextul
mineralizaţiilor plumbo-zincifere, de geneză hidrotermal – metasomatică.
Mârza şi Tămaş (in print) realizează o sinteză a structurilor de brecii
din România aducând la zi volumul important de informaţii ce vizează acest
subiect. Se atrage atenţia asupra posibilităţii ca structurile de brecii endogene
din România să fie primele structuri de brecii descrise pe plan mondial.
Pentru a încheia această prezentare a structurilor de brecii endogene
din România cunoscute în momentul de faţă, menţionăm autorii străini care
au abordat în demersul lor ştiinţific şi structuri de brecii din România.
Sillitoe (1985), în monografia sa dedicată structurilor de brecii din
arcurile vulcano-plutonice, aminteşte breccia pipe de la Roşia Montană, pe
care o încadrează structurilor de brecii de tip freatic.
132
 REPERE ISTORICE – GEOLOGICO-MINIERE – ASUPRA STRUCTURILOR DE BRECII ...

Laznicka (1988), în monografia sa asupra breciilor, prezintă secţiunile

transversale ale corpurilor de brecii de la Roşia Montană şi Baia de Arieş,
alături de structuri similare din lume.
Un colectiv de geologi francezi 10 , Genna et al. (1994) susţin că
mineralizaţiile din regiunea Baia Mare sunt asociate punerii în loc a
structurilor de brecii. Susnumitul colectiv separă următoarele tipuri de brecii:
brecii de explozie (freato-magmatice) (les brèches d'explosion), brecii hidraulice
(les brèches hydrauliques), brecii tectonice (les brèches de cisaillement).
În completarea imaginii de ansamblu asupra controlului geodinamic
al mineralizaţiilor epitermale din lanţul vulcanic neogen Gutâi, Milesi et al.
(1994) subliniază faptul că există dovezi ale unei activităţi freatomagmatice
cu rol metalogenetic în majoritatea perimetrelor miniere din regiunea Baia Mare.
Este vorba de ocurenţa filonaşelor de brecii (breccia veinlets), a dyke-urilor
de brecii (breccia dykes) şi a structurilor breccia pipe propriu-zise.
Un alt aspect ce scoate în evidenţă importanţa de care se bucură şi
în prezent structurile de brecii endogene mineralizate din România îl
reprezintă activitatea intensă de cercetare geologică ce este condusă pe
teritoriul Munţilor Apuseni şi a regiunii Baia Mare de diverse companii străine
miniere sau de explorare geologică), care, graţie noii legi a minelor au acces,
prin concesionare, la zone cu potenţial metalogen în care, structurile de
brecii reprezintă atracţia majoră.

CONCLUZII
Structurile de brecii endogene din România, prin potenţialul lor
deosebit în concentrarea acumulărilor de minereuri auro – argentifere sau
polimetalice, au atras atenţia specialiştilor minieri şi geologi încă din a doua
jumătate a secolului al XIX – lea. Exploatarea zăcămintelor de minereuri s-a
făcut adesea preferenţial în zonele de brecii, chiar dacă acestea erau
considerate “filoane”. Impedimentele majore în recunoaşterea structurilor
de brecii în lucrările miniere subterane, dar şi în cele de suprafaţă, a făcut
ca în practica geologică şi minieră din ţara noastră să se genereze un
curent de opinie – eronat – conform căruia, pe teritoriul României structurile
de brecii – breccia pipe şi breccia dyke – sunt, cu câteva excepţii (Roşia
Montană, Baia de Arieş, Rodna Veche), practic absente. Prezenta trecere
în revistă a literaturii geologice din România vine să contrazică această idee.
După cum s-a putut remarca, există un număr important de lucrări care insistă
asupra ocurenţei structurilor de brecii endogene din România şi asupra
rolului lor metalogen. Sunt avansate în multe cazuri concepte şi modalităţi
de abordare a problematicii breciilor care devansează uneori abordarea în
acest domeniu reflectată în diverse publicaţii de specialitate recunoscute
internaţional. Ideea de bază ce se desprinde în acest context constă în

10
Din cadrul B.R.G.M., Orléans
133
 CĂLIN G. TĂMAŞ

evidenţierea omniprezenţei structurilor de brecii endogene - mineralizate

sau sterile – asociate zăcămintelor hidrotermale conectate vulcanismului
Neogen din România.

BI BLI OGRA FI E
1. Berbeleac, I. (1975) – Processus de métamorphisme thermique et métasomatique
associés aux andésites quartzifères d'âge tertiaire de Vălişoara, Monts Metallifères.
Rev. Roum. Géol., Géophys., Géogr., Géol., t. 19, p. 37-46
2. Berbeleac, I. (1976) – Alterarea hidrometasomatică a andezitului cuarţifer
neogen din regiunile Sălişte, Vălişoara şi Hărţăgani (Munţii Metaliferi). D.S.,
LXII/1 (1974-1975), p. 327-354
3. Berbeleac, I. (1977) – Adularizarea andezitului cuarţifer din regiunile Vălişoara
şi Cordurea (Munţii Metaliferi). St. Cerc. Geol., Geofiz., Geogr., Geol., t. 22, p.
109-118
4. Berza, T., Borcoş, M., Ianc, Rosette, Bratosin, Irina (1982) – La succession
des intrusions néogènes de la région Toroiaga – Ţiganul (Monts Maramureş).
D.S., LXVII/1 (1979-1980), p. 11-24
5. Beust (1869) – Bewerkungen uber das Erzvorkommen von Rodna in Siebenburgen.
Verhandl. des k.k. Geol. Reich., 16, p. 367-370
6. Borcoş, M. (1994) – Volcanicity/metallogeny in the South Apuseni Mts. (Metaliferi
Mts). P. 32-38. in Borcoş, M., Vlad, Ş. (eds.) – Plate tectonics and metallogeny in
the East Carpathians and Apuseni Mts., 7-19 June, 1994, Field trip guide, 43 p.
7. Borcoş, M., Gheorghiţă, Ioana, Lang. B., Stan, N., Volanschi, Ernestina,
Mândroiu, Viorica (1972a) – Consideraţii privind activitatea metalogenetică
asociată andezitelor piroxenice sarmaţiene din SW- ul Munţilor Gutîi (Ilba -
Nistru – Băiţa). St. Tehn. Ec., Seria I, Nr. 6, p. 65-88
8. Borcoş, M., Lang. B., Peltz, S., Stan, N. (1972b) – Evoluţia vulcanismului
neogen în partea de vest a munţilor Gutîi (Negreşti – Seini – Băiţa). St. Tehn.
Ec., Seria I, Nr. 6, p. 7-35
9. Borcoş, M., Gheorghiţă, Ioana, Lang. B., Russo, Doina, Volanschi, Ernestina,
Mândroiu, Viorica (1972c) – Consideraţii privind activitatea metalogenetică
asociată andezitelor cuarţifere din sudul Munţilor Gutîi. St. Tehn. Ec., Seria I,
Nr. 6, p. 89 – 120
10. Borcoş, M., Gheorghiţă, Ioana, Lang. B. (1974a) – Neogene hydrothermal ore
deposits in the volcanic Gutîi Mountains. I Ilba – Băiţa metallogenetic district.
Rev. Roum. Géol., Géophys., Géogr., Géol., t. 18, p. 19-37
11. Borcoş, M., Gheorghiţă, Ioana, Lang. B. (1974b) – Neogene hydrothermal ore
deposits in the volcanic Gutîi Mountains. I Băiţa – Valea Roşie district. Rev.
Roum. Géol., Géophys., Géogr., Géol., t. 18, p. 39-56
12. Borcoş, M., Lang. B., Boştinescu, S., Gheorghiţă, Ioana, (1975) – Neogene
hydrothermal ore deposits in the volcanic Gutîi Mountains. III Dealu Crucii -
Băiuţ district. A. Herja, Baia Sprie and Şuior ore deposits. Rev. Roum. Géol.,
Géophys., Géogr., Géol., t. 19, p. 21-35
13. Borcoş, M., Boştinescu, S., Mândroiu, Viorica, Volanschi, Ernestina - (1977a) –
Consideraţii privind metalogeneza asociată andezitelor piroxenice ponţiene din
partea de est a Munţilor Gutîi (zăcământul Cavnic). St. Tehn. Ec., Seria A,
Geol. Econ., Nr. 11, p. 7-52
134
 REPERE ISTORICE – GEOLOGICO-MINIERE – ASUPRA STRUCTURILOR DE BRECII ...

14. Borcoş, M., Gheorghiţă, Ioana, Mândroiu, Viorica, Volanschi, Ernestina -

(1977b) – Consideraţii privind procesele metalogenetice desfăşurate în extremitatea
estică a Munţilor Gutîi (zăcământul Băiuţ - Văratec). St. Tehn. Ec., Seria A,
Geol. Econ., Nr. 11, p. 53-96
15. Boştinescu, S. (1984) – Porphyry copper systems in the South Apuseni
Mountains – Romania. An. Inst. Geol. Geofiz., v. LXIV, p. 163-174
16. Cioflica, G., Jude, R., Udubaşa, G.G. (1966) – Caracterele structurale şi
mineralogice ale complexelor filoniene de la Măgura – Troiţa (Munţii
Metaliferi). St. Cerc. Geol., Geofiz., Geogr., Geol., t 11/2, p. 389-401
17. Cioflică, G., Savu, H., Borcoş, M., Ştefan, A., Istrate, G. (1973) – Alpine
volcanism and metallogenesis in the Apuseni Mountains. Guide to Excursion 3AB,
Symposium Volcanism and Metallogenesis, Bucharest 1973, Guidebook Series
No. 13, 70 p.
18. Cioflica, G., Jude, R., Berbeleac, I., Lupulescu, M., Costea, D., Costea, A.
(1998) – Subvolcanic intrusions related breccia pipes and veins gold mineralizations
from Baia de Arieş ore deposit (Apuseni Mountains). Rom. J. Min. Depts., v.
78, Suppl. 1, p. 43-45
19. Cochet, Y.R. (1957) – Contribuţii geologice asupra zăcămintelor aurifere de la
Baia de Arieş. Rev. Minelor, VIII, 10, p. 467-475
20. Dimitrescu, R., Gheorghiţă, I. (1962) – Studiu geologic al minei Văratic (Baia
Mare). D.S., v. XLV (1957-1958), p. 309-320
21. Genna, A., Milési, J.-P., Borcoş, M., Marcoux, E. (1994) – Relations entre
differents types de breches et mineralisations epithermales dans la region
volcanique neogene Gutâi (Baia Mare – Roumanie). In Borcoş, M., and Vlad,
Ş. (eds.) - Plate tectonics and metallogeny in the East Carpathians and
Apuseni Mts., 7-19 June, 1994, Abstract volume, I.G.R. Bucureşti, Romania
22. Ghiţulescu, T.P. (1931) – Comunicare asupra zăcămintelor de minereuri de la
Rodna Veche. D.S. Sed., v. XVII (1929-1930), p. 39-55
23. Ghiţulescu, T.P., Socolescu, M., Giuşcă, D. (1938) – Etudes géologiques et
minières dans le Quadrilatère aurifère (Monts Apuseni). C.R., XXII (1933-1934),
p. 74-92, Bucureşti
24. Ghiţulescu, T.P., Socolescu, M. (1941) – Etude géologique et minière des
Monts Métallifères (Quadrilatère aurifère et régions environnantes). An. Inst.
Geol. Rom., v. XXI, p. 181-465, Bucureşti
25. Ghiţulescu. T.P., Pitulea, G., Ghiţulescu, Ioana (1979a) – The role of the
volcanic breccia pipes in the metallogenesis in the Baia de Arieş mining district.
Rev. Roum. Géol., Géophys., Géogr., Géol., t. 23, nr. 1, p. 3-13
26. Ghiţulescu. T.P., Pitulea, G., Ghiţulescu, Ioana (1979b) – Petrogenesis of the
volcanic breccia pipes at Baia de Arieş (Metalliferous Mountains). Rev. Roum.
Géol., Géophys., Géogr., Géol., t. 23, nr. 2, p. 271-281
27. Giuşcă, D., Cioflică, G., Udubaşa, G.G. (1969) – Metallogenesis associated to
neogene volcanism in the Romanian Carpathians. Rev. Roum. Géol.,
Géophys., Géogr., Géol., 13/1, p. 11-27
28. Giuşcă, D., Borcoş, M., Lang, B., Stan, N. (1973) – Neogene volcanism and
metallogenesis in the Gutăi Mountains. Guide to Excursion 1AB, Symposium
Volcanism and Metallogenesis, Bucharest 1973, Guidebook Series No. 11, 50 p.
29. Gurău, A., Roşu, N., Bălaşa, E., Bordea, R. (1970) – Consideraţii privind
structura şi geneza zăcământului Borzaş (Baia Mare). D.S., LVI/2 (1968-1969),
p. 27-48
135
 CĂLIN G. TĂMAŞ

30. Helke, A. (1934) – Die Goldtellurerzlagerstatten von Săcărâmb (Nagyag) in

Rumanien. Neues Jahrbuch fur Mineralogie, Geologie und Palaontologie, 68,
abt. A., p. 19-85, Stuttgart
31. Ianovici, V., Giuşcă, D., Ghiţulescu, T.P., Borcoş, M., Lupu, M., Bleahu, M.,
Savu, H. (1969) – Evoluţia geologică a Munţilor Metaliferi. Ed. Acad., 741 p.,
Bucureşti
32. Ianovici, V., Borcoş, M., Bleahu, M., Patrulius, D., Lupu, M., Dimitrescu, R.,
Savu, H. (1976) – Geologia Munţilor Apuseni. Ed. Acad., 631 p., Bucureşti
33. Inkey, B. (1885) – Nagyag foldtani es banyaszati visyonyai. Kir. Magyar,
Termesyettudomanyi Tarsulat, Budapest
34. Iştvan, D., Götz, A., Nicolici, A., Barth, P. (1984) – Ivirile de cinabru de la
Cămârzana (Munţii Oaş). D.S., LXVIII/2 (1981), p. 25-37
35. Jude, R. (1977) – Geologia şi petrologia vulcanitelor neogene din nord – vestul
zonei eruptive a Munţilor Oaş (regiunea Tarna Mare – Turţ). St. Tehn. Ec.,
Seria A, Geol. Econ., Nr. 11, p. 111-174
36. Jude, R. (1986) – Metalogeneza asociată vulcanismului neogen din nord –
vestul Munţilor Oaş. Ed. Acad., 132 p.
37. Jude, R. (1998) – Gold mineralization related to neogene volcanic structure
Căraci – Măgura Ţebei (Metaliferi Mountains, Romania). Rom. J. Min. Depts.,
v. 78, Suppl. 1, p. 63-68
38. Jude, R., Borcea-Tabacu, Maria, Ionescu, Olga (1973) – Studiul geologic şi
petrografic al rocilor eruptive din zona vulcanului Căraciu (Munţii Metaliferi).
An. Inst. Geol., v. XL, p. 7-70
39. Jude, R., Jude, Lidia, (1984) – Eruptive breccias associated with some tertiary
magmatites from Romania. An. Inst. Geol. Geofiz., v. LXIV, p. 67-75
40. Jude, R., Jude, Lidia, Popescu, Rodica, Brânda, V. (1984) – Les brèches
éruptives néogène des Monts Rodna, leurs signification métallogénique. Anal.
Univ. Bucureşti, Geol., XXXIII, p. 25-33
41. Jude, R., Jude, Lidia, Popescu, Rodica, Lupulescu, M. (1990) – The Cobăşel
andezitic stock (Rodna Mts.). Petrological and metallogenetic features. Anal.
Univ. Bucureşti, Geol., XXXIX, p. 3-14
42. Kräutner, Florentina (1969) – Magmatites finales alcalines quaternaires dans
la partie NE du Massif de Poiana Ruscă. Rev. Roum. Géol., Géophys., Géogr.,
Géol., t. 13/1, p. 47-67
43. Lazăr, C. (1966) – Contribuţii la cunoaşterea zăcământului polimetalic de la
Baia de Arieş (Munţii Apuseni). St. Cerc. Geol., Geofiz., Geogr., Geol., t. 11/2,
p. 403-416
44. Laznicka, P. (1988) – Vreccias and coarse fragmentites: petrology, environments,
associations, ores. Elsevier, Amsterdam, 832 p.
45. Mariaş, Z.F. (1996) – Câmpul metalogenetic Cavnic, caracterizare geostructurală şi
petrometalogenetică. Teză de doctorat, Univ. Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 224p.
46. Mârza, I. (1977) – Geologia zăcămintelor de minereuri. I. Zăcăminte magmatice.
Curs litografiat, Univ. Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 481 p.
47. Mârza, I. (1982) – Geneza zăcămintelor de origine magmatică. Elemente de
metalogenie magmatică. Vol. I. Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 331 p.
48. Mârza, I., Ghergari, Lucreţia, Forray, F., Tămaş, C. (1995) – The glauch-
glamm formation associated to the hydrothermal deposits from the Apuseni
Mountains: genetic and metallogenetic mechanism. Studia Univ. Babeş-Bolyai,
Geologia, XL, 1, p. 185-194
136
 REPERE ISTORICE – GEOLOGICO-MINIERE – ASUPRA STRUCTURILOR DE BRECII ...

49. Mârza, I., Tămaş, C. (1997) – Structuri de brecii mineralizate. Studia Univ.
Babeş-Bolyai, Geologia, XLII, 1, p. 49-79
50. Mârza, I., Tămaş, C., Lucreţia, Ghergari (1997) – Low sulfidation epithermal
gold deposits from Roşia Montana, Metaliferi Mountains, Romania. St. Cerc.
Geol., 42, p. 13-12, Ed. Acad., Bucureşti
51. Milési, J.-P., Borcoş, M., Genna, A., Stanciu, C., Piantone, P., Andrei, J.,
Crahmaliuc, R., Marcoux, E., Găbudeanu, B., Edelstein, O. (1994) –
Geodynamic controls of epithermal mineralization in the Gutai neogene volcanic
region (Baia Mare, Romania). In Borcoş, M., and Vlad, Ş. (eds.) - Plate
tectonics and metallogeny in the East Carpathians and Apuseni Mts., 7-19 June,
1994, Abstract volume, I.G.R. Bucureşti, Romania
52. Norton, D.L., Cathles, L.M. (1973) – Breccia pipes – products of exsolved
vapor from magmas. Econ. Geol., v. 68, p. 540-546
53. Peltz, S., Peltz, Margareta, Botar, N. (1982a) – Observaţii litogeochimice şi
implicaţii metalogenetice în aria vulcanică Găineasa (Craterul Seaca –
Tătarca, Munţii Harghita). D.S., LXVII/2 (1979-1980), p. 85-112
54. Peltz, S., Stanciu, Constantina, Balla, Z., Gheorghiu, A., Niţulescu, I., Pomârleanu,
V., Udrescu, Constanţa, Anastase, Ş. (1982b) – Date noi privind mineralizaţia
hidrotermală de la Stânceni (Munţii Călimani de Sud). D.S. LXVII/2 (1979-
1980), p. 113-160
55. Perry, V.D. (1961) – The significance of mineralized breccia pipes. Mining
Engineering, v. 13, p. 367-376
56. Posepny, Fr. (1870a) – Die Natur der Erzlagerstatten von Rodna in Siebenburgen.
Verhandl. der k.k. Geologischen Reichsanstalt, 5, p. 95-96, Wien
57. Posepny, Fr. (1870b) – Vorlage der geologisch – monthanistischen Generalkarte
des Goldberg bau – Reviers von Verespatak in Siebenburgen. Verhandl. der
k.k. Geologischen Reichsanstalt, 2, p. 19-20, Wien
58. Răduţ, M., Edelstein, O., Iştvan, D., Pop, N., Kovacs, M., Bîlcu, T., Radu, P.,
Bernad, A., Antal, P. (1992) – Types of mineralized geological structures in the
Oaş - Ţibleş Mountains (Romania). St. Cerc. Geol., t. 37, p. 29-40
59. Seghedi, I., Szakács, A., Stanciu, C., Ioane, D. (1994) – Neogene arc
volcanicity/metallogeny in the Călimani – Gurghiu – Harghita volcanic mts., p.
12-17 in Borcoş, M., Vlad, Ş. (eds.) – Plate tectonics and metallogeny in the
East Carpathians and Apuseni Mts., 7-19 June, 1994, Field trip guide, 43 p.
60. Sillitoe, R.H. (1985) – Ore-related breccias in vulcanoplutonic arcs. Econ.
Geol., v. 80, p. 1467-1515
61. Sillitoe, R.H., Sawkins, F.J. (1971) – Geologic, mineralogic and fluid inclusion
studies relating to the origin of copper-bearing tourmaline breccia pipes, Chile.
Econ. Geol., v. 66, p. 1028-1041
62. Socolescu, M, Diaconu, Fl., Varga, P. (1977) – Structuri de pipe în zăcămintele
de sulfuri polimetalice de la Rodna Veche. St. Cerc. Geol., Geofiz., Geogr.,
Geol., t. 22, p. 59-73
63. Socolescu, M., Vlaicu, Z.C., Superceanu, C. (1958) – Asupra mineralizaţiei de
la Cobăşel – Rodna Veche. Rev. Minelor, IX, 12, p. 542-548
64. Stanciu, Constantina (1972) – Procesele de transformare hidrotermală
asociate mineralizaţiilor dintre Racşa şi Dealul Crucii (Munţii Gutîi). St. Tehn.
Ec., Seria I, Nr. 6, p. 37-63

137
 CĂLIN G. TĂMAŞ

65. Stanciu, Constantina (1976) – Transformări hidrotermale în craterul Ostoroş

(foraj 3) din Munţii Harghita. D.S., v. LXII/1 (1974-1975), p. 199-213
66. Stanciu, Constantina (1982) – Structura eruptivă de la Mădăraşul Mare din
partea centrală a Munţilor Harghita. D.S., v. LXVII/1 (1979-1980), p. 127-144
67. Szöke, Amalia, Steclaci, Livia (1962) – Regiunea Toroiaga – Baia Borşa.
Studiu geologic, petrografic, mineralogic şi geochimic. Ed. Acad., 240 p.
68. Tămaş, C.G. (1998a) – Descriptive breccia types in the Roşia Montană low
sulfidation epithermal ore deposit, Apuseni Mountains, Romania. Studia Univ.
Babeş-Bolyai, Geologia, XLIII, 1, p. 75-88
69. Tămaş, C.G. (1998b) – Roşia Montană. Baia de Arieş ore deposits. In
Lupulescu, M. et al. (eds.) – Student field trip in the Apuseni Mountains.
Neogene volcanism and related hydrothermal activity. TEMPUS project 9248/95,
p. 2-5
70. Tămaş, C.G., Bailly, L. (1999) – Microprobe data regarding the bournonite –
PbCuSbS3 from Baia de Arieş, Apuseni Mts., Romania. Studia Univ. Babeş-
Bolyai, Geologia, XLIV, 1, p. 24-30
71. Teodoru, I., Teodoru, Camelia, Popescu-Tismana, Anca (1973) – Cercetări
geologice şi petrografice în Munţii Bârgău de Sud. D.S., v. LIX/1, (1972), p. 155-174
72. Udubaşa, G.G. (1970) – Die strukturelle und litologische kontrolle der
Polymetallagerstatten von Rodna (Ostkarpaten). Rev. Roum. Géol., Géophys.,
Géogr., (Géol.), t. 14/2, p. 13-24
73. Udubaşa, Gh., Istrate, Gh., Dafin, E., Braun, A. (1976) – Mineralizaţiile
polimetalice de la Bocşa (N de Săcărâmb, Munţii Metaliferi). D.S., v. LXII/2
(1974-1975), p. 97-122
74. Udubaşa, Gh., Istrate, Gh., Vălureanu, M. (1982) – Metalogeneza regiunii
Coranda – Hondol, Munţii Metaliferi. D.S., LXVII/2 (1979-1980), p. 197-232
75. Udubaşa, Gh, Răduţ, M., Edelstein, O., Pop, N., Iştvan, D., Pop, Vera, Stan,
D., Kovacs, M., Roman, L., Bernad, A. (1984) – Metalogeneza complexului
eruptiv Ţibleş, (Carpaţii Orientali). D.S., LXVIII/2 (1981), p. 221-241
76. Valdman, Şt., Rusu, C., Cadar, O. (1993) – A model of study of the distribution
of useful elements in the “breccia pipe” ore deposit, Rotunda – Kelemen. The
Third Geological Symposium, Baia Mare, 21-23 october, 1993, Abstracts
volume, p. 38
77. Vlad, Ş.-N. (1983) – Geologia zăcămintelor porphyry copper. Ed. Acad., 156 p.
78. Vlad, Ş., Borcoş, M. (1997) – Alpine metallogenesis of the Romanian
Carpathians. Rom. J. Min. Depts., v. 78, p. 5-20
79. Voiteşti, I.P. (1931) – Încălecările din regiunea Văii Vinului – Ineul (Rodna
Veche). D.S., vol. XVIII (1929-1930), Bucureşti, p. 273-274
80. Wright A.E., Bowes, D.R. (1963) – Clasification of volcanic breccias. A
discussion. Geol. Soc. America Bull., v. 74, p. 79-86

138