Lacuna

de Eugen Ionescu
Adaptare

Personaje: Prietenul
Academicianul
Soția Academicianului
Decor: Salon, diplome pe pereți

Soția: Hai, dragă prietene, spune mai repede.

Prietenul: Nu știu cum să vă spun...
Soția: Am înteles.
Prietenul: Știam de-aseară. N-am vrut să dau telefon. Dar nu mai suferea amânare.
Îmi pare rău că v-am sculat din pat ca să vă dau așa o veste.
Soția: N-a reușit! Ce nenorocire! Am sperat până în ultima clipă.
Prietenul: Nu vă lăsați doborâtă, scumpă prietenă, asta-i viața.
Soția: Trebuie să mă țin tare. Mă gândesc la el, nenorocitul. N-aș vrea să apară
în ziare. Dar ce parcă poți conta pe discreția ziariștilor?
Prietenul: Încuiați-vă în casă. Nu mai răspundeți la telefon.
Soția: Oricum o să se afle.
Academ: Ah, te-ai trezit?(Prietenului) Ai venit foarte devreme. Ce se-ntâmplă?
Ai aflat rezultatul?
Soția: Ce rușine!
Prietenul, catre Soție: Nu-l mai chinuiți, scumpă prietenă.(Academicianului:) Ați picat.
Academ: Ești sigur?
Prietenul: Nu trebuia să vă prezentați la bacalaureat.
Academ: Să mă pice pe mine la bac! Măgarii! Să-mi facă mie una ca asta!
Prietenul: Au afișat rezultatele seara, foarte târziu.
Academ: Dacă era întuneric, poate că nu s-au văzut. Cum ai reușit să le citești?
Prietenul: S-au pus reflectoare.
Academ: Ăștia sunt în stare de orice numai ca să mă compromită.
Prietenul: Am trecut iar în dimineața asta; listele erau tot acolo.
Academ: Trebuia să-l ungi pe portar, ca să le smulgă.
Prietenul: Asta am și făcut. Din nenorocire, era și poliția acolo. Numele dumneavoastră
e în fruntea listei de picați. S-a făcut coadă. Se calcă lumea în picioare ca să
vadă.
Academ: Cine? Părinții elevilor?
1
Prietenul: Nu numai.
Soția: Trebuie să fie acolo toți rivalii, toți colegii tăi. Toți cei pe care i-ai atacat în
presă pentru ignoranța lor: foști elevi, studenți, asistenți de-ai tăi, pe care
i-ai picat pe vremea când erai președintele Comisiei.
Academ: Sunt compromis. Dar nu mă las. O fi o greșeală.
Prietenul: M-am dus la examinatori. Am vorbit cu ei. Mi-au arătat ce note ați luat.Zero
la matematică.
Academ: Eu nu sunt om de știință.
Prietenul: Zero la greacă, zero la latină.
Soția, catre soțul ei: Tu, un umanist, purtătorul de cuvânt oficial al umanismului, autorul
cărții Apărarea și ilustrarea umanismului!
Academ: Pardon! În cartea mea e vorba despre umanismul modern.(Prietenului:) Dar
la franceză cum stau, ce notă am luat la compunere?
Prietenul: Ați luat nouă sute. Nouă sute de puncte.
Academ: Păi, e perfect. Asta drege nota la celelate materii.
Prietenul: Din păcate, nu! Numărul maxim de puncte e două mii. Nota de trecere e o
mie de puncte.
Academ: Ăștia au schimbat regulamentul.
Soția: N-au făcut-o special pentru tine. Întotdeauna îți închipui că ești persecutat.
Academ: Ba da, l-au schimbat.
Prietenul: Au revenit la regulamentul vechi, de pe vremea lui Napoleon.
Academ: E demodat. Dar întâi și-ntâi, când au schimbat ei regulamentul ăsta? E ilegal.
Sunt președintele Comisiei de Bacalaureat a Ministerului Educatiei Naționale
Nu m-au consultat, nu pot schimba Regulamentul fără acordul meu. Am să-i
atac în Consiliul de Stat..
Soția: Iubitule, nu știi ce spui. Te-ai ramolit. Ți-ai dat chiar tu demisia înainte să te
prezinți la bacalaureat, ca să nu planeze nici un dubiu asupra obiectivității
examinatorilor.
Academ: O să-mi retrag demisia.
Prietenul: E o copilărie . Știți foarte bine că nu se poate.
Soția: Nu trebuia să te prezinți. Doar ți-am zis. Nu era nevoie. Tu vrei să ai toate
Atestatele, niciodată nu ești mulțumit. Ce nevoie aveai tu de diploma asta?
Acuma s-a dus naibii totul. Oricum, e un dezastru. Ai doctoratul, ai licența,
certificatul de studii elementare, certificatul de absolvire a școlii primare, ai
chiar și prima parte a bacalaureatului.
Academ: Rămasese un gol, o lacună.
Soția: Nu bănuia nimeni.

2
Academ: Eu însă știam. Puteau afla și alții. Am fost la secretariatul facultății și am
cerut o copie după diploma de licență. Mi s-a spus: „Cum să nu, bineînțeles
domnule Academician, bineînțeles domnule președinte, bineînțeles domnule
decan…” Pe urmă au căutat. Secretarul general s-a întors cu un aer jenat,
chiar foarte jenat, și mi-a spus: „E ceva ciudat, un lucru ciudat, ați luat
licența, e-adevărat, dar nu mai e valabilă.” L-am întrebat bineînțeles de ce.
Mi-a raspuns: “Exista un gol înainte de licență.Nu știu cum s-o fi-ntâmplat.
V-ați înscris la Facultatea de Litere fără să aveți a doua parte a bacalaureatului.”
Prietenul: Ei și?
Soția: Licența nu mai e valabilă?
Academ: Nu. Mă rog, nu de tot. Au suspendat-o. „Vă eliberăm copia pe care o cereți
dacă vă prezentați la bacalaureat. Veți fi acceptat, fără discuție.” Eram pur
și simplu obligat să mă prezint.
Soția: Ba nu erai obligat. De ce te-ai dus să scotecești prin arhive? Cu poziția ta,
n-aveai nevoie de diploma aia. Nu-ți cerea nimeni nimic.
Prietenul: Soțul dumneavoastră, scumpă prietenă, voia să umple un gol. E conștiincios.
Soția: Da’ de unde! Nu-l cunoști. Vrea glorie, vrea onoruri. Nu se mai satură. Vroia
Să agațe diploma aia pe perete, diploma de licență, printre zecile de alte diplome.
Ce importanță mai are o diplomă în plus sau în minus? Nu le bagă nimeni în
seamă. Numai el vine să le admire. De câte ori nu l-am prins. Se scoală, vine
aici, în salon, în vârful picioarelor, se uită la ele și le numără.
Academ: Și ce-ai vrea să fac când am insomnii?
Prietenul: Subiectele de la bacalaureat sunt în general cunoscute dinainte. În funcția pe
care o aveți, le puteați afla fără probleme. Puteați la fel de bine să trimiteți
un delegat să dea examenul în locul dumneavoastră. Unul dintre elevi, de pildă
Sau, dacă vroiați să vă prezentați fără să se afle că știți subiectele dinainte, o
puteați trimite pe menajeră să le cumpere de pe piața neagră. Acolo se vând.
Academ: Nu pricep cum de m-au trântit la franceză. Am umplut totuși trei coli. Am
dezvoltat tema. Am ținut seama de contextul istoric, am dat o interpretare exactă
a situației... Oricum, plauzibilă. Nu meritam o notă proastă.
Prietenul: V-aduceți aminte de subiect?
Academ: Ăă...ăă....
Soția: Nici nu mai știe despre ce-a vorbit.
Academ: Ba da... ăă....ăă
Prietenul: Subiectul era: „Influența pictorilor Renașterii asupra romancierilor francezi
din vremea celei de-a Treia Republici.” Am o fotocopie a lucrării. Ia uitați
ce-ați scris.

3
Academ: (luând copia și citind) “Procesul lui Benjamin: După ce Benjamin a fost judecat
și achitat, asesorii, nefiind de accord cu președintele, s-au revoltat împotriva
acestuia, l-au asasinat și l-au condamnat pe Benjamin la suspendarea drepturilor
civile și la o amendă usturătoare de nouă sute de franci…”
Prietenul: De aici și cele nouă sute de puncte.
Academ: (continuând sa citească)„...Benjamin a făcut recurs, Benjamin a făcut recurs…”
Nu înțeleg ce scrie mai departe, intotdeauna am scris foarte urât.
Soția: (smulgandu-i foaia) Aici nu-i vorba de scris urât, nici de ștersături sau pete.
Academ: (își ia textul înapoi și continuă să citească) “Benjamin a făcut recurs…” E
Întuneric, nu vad ce scrie mai departe. N-am nici ochelarii la mine.
Soția: N-are nici în clin nici în mânecă cu subiectul.
Academ: Oi fi tratat al doilea subiect.
Prietenul: Era unul singur.
Academ: Chiar dacă era un singur subiect, eu am tratat altul, dar l-am tratat corect. Am
dus povestea până-n panzele albe. Am scos totul în evidență, am explicat
caracterele personajelor, le-am subliniat comportamentul, am demistificat
semnificația acestui comportament. La urma am tras concluziile. Restul nu-l
mai deslușesc. (Prietenului:) Poți să citești dumneata?
Prietenul: (privind textul) E ilizibil. Nici eu n-am ochelarii la mine.
Soția: (luând textul) E ilizibil. Și totuși, eu am ochi buni. Te-ai prefăcut că scrii ceva
acolo. Ai mâzgălit.
Academ: Ba nu. Am scris chiar și concluzia. E scoasă în evidență cu litere mari:
“Concluzie sau sentință”. “ Concluzie sau sentință”. Nu las eu lucrurile așa. Am
să cer anularea examenului.
Soția: De vreme ce n-ai tratat subiectul care trebuia, de vreme ce l-ai tratat prost, n-ai
pus decât titluri, nota asta, din păcate, e meritată. Ai să pierzi procesul.
Prietenul: O sa-l pierdeți. Lăsați-o baltă. Luați-vă o vacanță.
Academ: Mereu le dați dreptate celorlalți.
Soția: Profesorii ăștia știu ei ce fac. Nu degeaba au fost numiți profesori. Au câștigat
concursuri, s-au pregătit temeinic, știu cum se face o compunere.
Academ: Cine făcea parte din Comisie?
Prietenul:La matematică, D-na Binom, la greacă Dl Kakos. La latină Dl Nero junior și alții
Academ: Dar ăștia nu știu mai multă carte decât mine! Și la franceză?
Prietenul: O femeie, secretara de redacție a revistei Ieri, alaltăieri și azi.
Academ: Aha, gata, am înțeles! O cunosc bine pe ticăloasa asta. Mi-a dat notă proastă
ca să se răzbune. N-am vrut să mă înscriu în partidul ei. Ca să se răzbune a
facut-o. Știu cum să anulez examenul. Îl sun pe șeful statului.

4
Soția: Să nu care cumva! Te faci și mai rău de râs.(Prietenului) Oprește-l. Ai asupra
lui mai multă autoritate decât mine.(Prietenul ridică din umeri a neputință. Către
soțul ei care a ridicat receptorul) Nu suna!
Academ: (Soției) Știu eu mai bine ce am de făcut. (La telefon) Alo! Președinția…
Președinția… Bună ziua domnișoară, vreau să vorbesc cu președintele. Chiar cu
el. Personal. Alo! Jules? Eu sunt… Cum?... Cum?... Păi, bine, dragă prietene…
ascultă-mă totuși… Alo!
Soția: El e?
Academ: (Soției) Taci din gură. (La telefon) Glumești dragă prietene…Nu glumești?...
(Pune receptorul în furcă)
Prietenul: Ce-a zis?
Academ: A zis… A zis…:”Nu mai vreau să am de-a face cu dumneata. Mămica mi-a
interzis să stau de vorbă cu repetenții clasei” și a închis.
Soția: Era de așteptat. S-a dus naibii totul. Ce mi-ai făcut? Ce mi-ai făcut?
Academ: Dar totuși! Am ținut conferințe la Sorbona, la Oxford, la universități americane.
Despre opera mea s-au scris peste zece mii de teze, sute de exegeți se apleacă
asupra textelor mele, sunt doctor honoris causa al universității din Amsterdam,
al facultăților secrete din ducatul de Luxemburg; am luat de trei ori premiul
Nobel. Regele Suediei era uluit de erudiția mea. Doctor honoris causa... doctor
honoris causa... picat la bac!
Soția: Toată lumea o să-și bată joc de noi!
Academ ( își frânge spada de academician pe genunchi)
Prietenul (aplecându-se sa ridice bucățile) Le voi păstra cu sfințenie, în amintirea gloriei
noastre trecute.
Academ ( furios, își smulge decorațiile, le aruncă pe jos, le calcă în picioare)
Soția (încercând să-l împiedice și strângând de pe jos tot ce poate) Oprește-te! Oprește-te!
E tot ce ne-a rămas!

----------------