LP 8 ESTETICĂ DENTO-FACIALĂ:

INLAY COMPOZIT

La acest tip de restaurare intracoronară retenţia se realizează prin încastrarea mtr-o cavitate
preparată astfel încât ea să fie autoretentivă. Cimentul perfecteazâ coaptarea dintre suprafeţele cavităţii
şi a incrustaţiei, îmbunătâţind astfel retenţia, dar mai ales împiedicând percolarea fluidelor.
Indicaţiile inlay-urilor ca variante „nobile" la obturaţii sunt similare cu cele ale obturaţiilor:
cavităţi de clasa întâi; cavităţi de clasa a II-a de mărime medie, dacă creasta marginală şi suprafaţa opusă
sunt intacte; cavităţi de clasa a V-a.
Găsirea unui material estetic de reconstituire coronară pentru dinţii laterali care să prezinte
caracteristici acceptabile în ceea ce priveşte adaptarea marginală şi rezistenţa la uzură întâmpină o serie
de obstacole, cu toate că apar mereu noi produse pe piaţa stomatologică.
În 1997, aproximativ 90 % din medicii stomatologi din SUA utilizau tehnica directă de aplicare a
compozitelor. Dar aceasta prezintâ o serie de deficienţe: uzură excesivă, contracţie de polimerizare,
microinfiltraţii marginale, sensibilitate postoperatorie şi contacte proximale deficitare.
Realizarea de incrustaţii din compozit a dus la contracararea unora din aceste inconveniente,
tehnica inlay-onlay adeziv reprezentând o optimizare a modului de utilizare a materialului compozit în
zona laterală a arcadelor dentare.
Faţă de tehnicile directe, cele indirecte, respectiv semidirecte prezintă următoarele avantaje:
- adaptare marginală îmbunătăţită;
- realizarea m condiţii optime a ariei de contact;
- realizarea unei suprafeţe ocluzale funcţionale;
- posibilitatea unei prelucrări şi lustruiri optime.
Dezavantajele sunt reprezentate de timpul de lucru mai lung, necesitatea unor materiale şi
echipamente mai scumpe faţă de tehnicile directe. Ca atare şi preţul de cost este mai mare.
Cavităţile mari de clasa I şi a II-a nu pot fi restaurate printr-o tehnică directă. Dezvoltarea recentă
a tehnicilor semidirecte permite restaurarea cavităţilor mari de clasa I și a II-a fie prin metoda inlay-urilor
realizate intraoral (intra-oral sistem), fie prin tehnica CAD-CAM.
Primele sisteme de inlay-uri compozite (Dentacolor, Isosit, Visio-Gem) şi-au manifestat
deficienţele: apariţia dehiscenţelor marginale (cu consecinţe estetice şi biologice), rezistenţă redusă la
uzură şi deformabilitate în momentul solicitărilor.
Sistemele actuale de inlay-uri din compozit prezintă două calităţi majore:
 - utilizarea sistemelor adezive de generaţia IV, V cu performanţe superioare în ceea ce priveşte
adeziunea (prin crearea stratului hibrid);
- ameliorarea caracteristicilor compozitelor actuale prin:
• îmbunătăţirea structurii şi compoziţiei RDC (structura microhibridă cu 70 % încărcătură
de dimensiuni submicronice, în special sticlă, 30 % matrice organică, ceea ce permite
creşterea rezistenţei, rigidităţii şi rezistenţei la flexiune);
•perfectarea modului de polimerizare (fotopolimerizare urmată de postpolimerizare
termică) sau dublă polimerizare în atmosferă de vid şi presiune de azot;
• încorporări de fibre de sticlă, carbon, aramide-Kevlar, sau polietilenă, ce permit
creşterea rezistenţei mecanice şi asigurarea biocompatibilităţii.
Indicaţiile inlay-urilor din RDC sunt:
- cavitatea să prezinte un istm mai mic decât o treime din distanţa V-O intercuspidiană,
- să existe obturaţii din compozit mai vechi, care trebuie înlocuite datorită faptului că s-au uzat
sau prezintă carii secundare, etc.
- necesitatea înlocuirii vechilor obturaţii de amalgam din considerenţe estetice.

Prepararea cavităţii pentru inlay-urile de compozit se face fie îndepărtând vechea obturaţie de
amalgam, exerând dentina ramolită şi creând o nouă cavitate, fie abordând o cavitate carioasă la nivelul
unui dinte posterior nepreparat.
Există câteva caracteristici ce trebuie să le îndeplinească cavităţile preparate pentru inlay-urile
din compozit, care le deosebeşte de cele pentru inlay-urile din aliaje nobile şi anume:
- pereţii cavităţii trebuie să fie uşor divergenţi (10-20°);
- nu există bizou la nivelul suprafeţei ocluzale a cavităţii;
 - dacă marginea gingivală se realizează la nivelul smalţului, se poate face bizou la nivelul pragului
gingival;
- preparările pentm inlay pot avea bizou la nivelul zonelor vestibulare şi orale pentru
îmbunătăţirea aspectului estetic şi a retenţiei;
- se pot realiza forme de casete, dar trebuie să aibă unghiurile rotunjite;
- prepararea se va realiza cu ajutorul unei freze fisură sau a unui instrument diamantat cilindro-
conic cu vârful rotunjit, fiind foarte important să nu existe retentivităţi sau neregularităţi la
nivelul cavităţii;
- limitele preparării nu trebuie să fie situate la nivelul zonelor de contact ocluzal datorită riscului
de fractură a marginii restaurării;
- trebuie evitate pe cât posibil şanţurile;
- adâncimea cavităţii trebuie să fie de minim 1,5 mm, terminându-se la 0,5 mm în dentină
(grosimea inlay-ului trebuie să fie de minim 1 mm în zonele unde nu există concentrare de stress
şi cel puţin 1,5 mm în zonele de contact ocluzal);
- toate marginile suprafeţelor proximale sunt extinse vestibular şi oral către dinţii adiacenţi,
pentru a putea permite o fnisare corectă cu discuri şi benzi.
În cazul cavităţilor profunde este necesară aplicarea unui liner sau a unui material de obturaţie
de bază care să asigure protecţia pulpară.
Urmează etapa finisării preparării, utilizând instmmente diamantate conice, având aceeaşi
formă, dar cu granulaţie mică. Se va îndepărta tot materialul de obturaţie de bază de la nivelul
marginilor cavităţii şi toate unghiurile se vor rotunji.

Tehnica semidirectă realizatâ intraoral (direct-indirect)

Sistemul Direct Inlay System, Chairside Inlay System (Kulzer), Brilliant DF (Coltenc) presupune
realizarea de inlay-uri din compozit m cabinet, eliminând faza de laborator. Această tehnică presupune
următorii timpi clinici:
- prepararea cavităţii, aplicarea obturatiei de bază (din CIS);
- izolarea (cu digă) şi aplicarea unui agent de izolare (Separator,Coltene);
- aplicarea matricei şi a icului translucid, iar apoi a încă două straturi de compozit şi condensarea
cu ajutorul unui fuloar rotund;
- fotopolimerizarea in situ, din cele trei direcţii, cel putin 60 de secunde după care inlay-ul se va
scoate din cavitate cu ajutorul unui scaler şi se realizează o nouă fotopolimerizare în aparat (DI
 500 Coltene). Această postpolimerizare permite în câteva minute obţinerea unei îmbunătăţiri a
ratei conversiei de polimerizare a compozitului, garantând stabilitatea dimensională şi duritatea
materialului;
- postpolimerizarea termică are loc la la 110° C timp de 7 minute;
- cimentarea adezivă cu ciment dual cure.

B) Tehnica semidirectă extraorală (EOS Vivadent) sau APH -Inlay Modul (De Trey/Dentsply)
presupune următorii timpi operatori:
-amprentarea cavităţii prin tehnica de spălare;
-prelucrarea şi izolarea amprentei;
- turnarea modelului cu sistemul Model Modul, in silicon special extradur ce se găseşte sub
formă de cartuşe;
 - după întărirea modelului se va prelucra şi secţiona la nivelul zonei care ne interesează, apoi se
va aplica un agent de separare pe pereţii cavităţii prin pensulare, cu excepţia pragului cervical, a
bazei cavităţii şi a pereţilor axiali ai cavităţii proximale;
- pe modelul din silicon extradur se va modela inlay-ul din compozit, urmând să se
fotopolimerizeze în aparat timp de 2-3 minute;
- după prelucrare şi lustruire se va trece la etapa adaptării şi fixării adezive. Dintre materialele
utilizate actualmente pentru realizarea inlay-urilor polimerice fac parte sistemul Artglass
(Kulzer), Belle Glass (Bşi St.Claire), Solidex (Shofu), Conquest-Sculpture (Jeneric-Pentron), Targis
(Ivoclar). Aceste materiale prezintă proprietăţi mecanice îmbunătățite, un modul de elasticitate
crescut, rezistență la abrazie și caracteristici optice apropiate dinelui natural.

Bibliografie:
Dorin Bratu, Robert Nussbaum-Bazele clinice şi tehnice ale protezării fixe, Ed.Medicală, Timişoara,2005

Film demonstrativ:
https://www.youtube.com/watch?v=k2Q9WrcUe7g

Temă de studiu individual:

- Care sunt diferențele în ceea ce privește avantajele și dezavantajele inlay-ului compozit
față de obturația coronară de compozit?