Sunteți pe pagina 1din 2

1.

Să se afişeze toate modurile posibile de a descompune un număr natural n în suma de k numere naturale
distincte (n şi k sunt cunoscute). Soluţiile se vor scrie în fişierul ‘descomp.txt’, numerele care alcătuiesc
fiecare descompunere se vor scrie pe câte un rând, separate prin spaţii.

2. Să se afişeze toate numerele formate din cifre distincte cu proprietatea că suma cifrelor este S. Valoarea
variabilei S se citeşte de la tastatură. Soluţiile vor fi afişate pe ecran.

3. Să se genereze şi să se afişeze toate numerele prime de n cifre (n<10) formate numai cu ajutorul cifrelor
0, 2 şi 9. Valoarea numărului natural n se citeşte de la tastatură.

4. Să se afișeze toate submulţimile mulţimii {1, 2, …, n}, unde valoarea lui n se citeşte de la tastatură.

5. Să se afişeze toate şirurile strict crescătoare formate din numere naturale cu proprietatea că primul
element din şir este n, iar ultimul element al şirului este n+k. Numerele n şi k sunt citite de la tastatură.
Fiecare şir generat va fi scris pe o linie, elementele unui şir fiind separate prin spaţiu.

6. Fiind date n mulţimi A1, A2, …, An, să se afişeze elementele produsului cartezian A1*A2* … *An

7. Scrieţi un program care tipăreşte produsul cartezian a n cuvinte citite de la tastatură, în fişierul cart.txt.
O soluţie a produsului cartezian conţine un caracter din fiecare cuvânt şi se scrie pe un rând în fişier.

8. La o sărbătorire sunt invitate un număr de perechi, soţ, soţie, iar organizatorul are de rezolvat
următoarea problemă: invitaţii trebuie să fie aşezaţi în jurul unui mese rotunde astfel încât membrii
aceleiaşi perechi să nu fie unul lângă celălalt, dar în acelaşi timp fiecare femeie să aibă vecini de masă
doi bărbaţi şi desigur, fiecare bărbat să aibă drept vecini de masă două femei.

9. Se dă o tablă de şah de dimensiune n*n. Un cal se află în unul dintre colţurile tablei. Să se găsească
toată modalităţile prin care acesta poate să parcurgă întreaga tablă fără să treacă de două ori prin acelaşi
loc.

10. Să se afişeze toate numerele naturale de n cifre care conţin k cifre de 1.

11. Să se scrie un program care afişează toate numerele de n cifre egale cu de k ori produsul cifrelor.

12. Se dau n bile albe şi albastre. Fiecare bilă are o etichetă de tip caracter. Să se afişeze toate posibilităţile
de a selecta k bile din care cel puţin a să fie albe.

13. Scrieţi un program care să afişeze toate modalităţile de a aranja elementele unui vector dat de numere
întregi, astfel încât în şirul rezultat să nu existe două elemente alăturate negative.

14. Se dă un cuvânt de maxim 20 de litere. Să se afişeze toate cuvintele ce conţin literele distincte ale
cuvântului iniţial şi nu conţin două vocale sau două consoane alăturate.

15. Să se afişeze numerele de n cifre pentru care suma cifrelor este egală cu 5n.

16. Să se afişeze toate numerele de cel mult n cifre, formate doar din cifre pare, cifre aflate în ordine strict
crescătoare.

17. La un magazin, vânzătorul trebuie să dea unui client un rest de s lei. Cunoscând valorile fiecărui tip de
monedă şi faptul că vânzătorul nu vrea să dea rest două monede de aceeaşi valoare, afişaţi toate
variantele în care vânzătorul poate da restul.

18. Se consideră o bară, a cărei lungime se exprimă printr-un număr natural. Să se scrie un program care să
determine toate modalităţile de tăiere a barei în segmente de lungimi date, exprimate prin numere
naturale nenule, astfel încât din fiecare segment să existe cel puţin o bucată. Lungimea iniţială a barei şi
lungimile segmentelor în care se taie bara se vor introduce de la tastatură.

19. Să se descompună un număr natural n în toate modurile posibile ca sumă de p numere naturale nenule,
distincte. Soluţiile care diferă doar prin ordinea termenilor nu se vor considera distincte.

20. Să se descompună un număr natural n ca sumă de 3 şi 5. Se vor afişa toate soluţiile. Soluţiile care diferă
doar prin ordinea termenilor nu se vor considera distincte.

21. Să se descompună un număr natural n ca sumă de numere prime distincte. Se vor afişa toate soluţiile.
Soluţiile care diferă doar prin ordinea termenilor nu se vor considera distincte.

22. Pe o tablă de şah de dimensiune n se află un cal în poziţia (x 0, y0). Afişaţi cel mai scurt traseu pe care
trebuie să-l parcurgă calul pentru a ajunge în poziţia (x1, y1), fără a trece de două ori prin aceeaşi poziţie.

23. Un soldat trebuie să parcurgă un teren minat pentru a ajunge în propriile linii. Să se determine cel mai
scurt drum prin care soldatul ajunge nevătămat la camarazii săi. Se dau: poziţia iniţială a soldatului,
poziţiile minelor şi se ştie că propriile linii se află în afara ternului minat, de orice parte a sa. Deplasarea
soldatului se poate face doar ortogonal.

24. Se dă un careu de dimensiune m*n cu litere şi un cuvânt. Să se găsească prefixul de lungime maximă al
cuvântului în careu. Două litere consecutive ale prefixului se vor afla în careu pe două poziţii
consecutive ale aceleiaşi linii sau coloane.

25. Având la dispoziţie n tipuri de monede de valori v1, v2, …, vn, să se tipărească toate modalităţile de a
plăti o sumă dată S, folosind numai aceste monede. Pentru fiecare tip de monedă, se cunoaşte numărul
monedelor existente.

26. Un teren dreptunghiular poate fi reprezentat sub forma unei matrice a cu m linii şi n coloane şi elemente
numere întregi. Elementele a[i,j] reprezintă cotele porţiunilor din acest teren. O bilă se găseşte pe una
dintre aceste porţiuni. Să se afişeze toate traseele pe care le poate urma bila aşa încât ea să iasă din teren,
ştiind că se poate deplasa numai într-o porţiune învecinată, cu o cotă inferioară celei a porţiunii în care
se află.

27. Se citeşte un număr natural n. Să se determine numărul maxim obţinut prin eliminarea din numărul dat a
k cifre.

28. Să se genereze toate numerele naturale de n cifre care sunt supermultiple de k, adică numărul respectiv
şi toate numerele ce se obţin din el prin eliminarea cifrelor sale începând cu cifra unităţilor sunt multiple
de k.

29. Să se genereze toate numerele prime de n cifre formate numai cu ajutorul cifrelor c 1, c2, c3, citite de la
tastatură.

30. Se dau p litere mici ale alfabetului englez. Se cere să se genereze toate cuvintele de lungime n care nu
conţin trei vocale sau trei consoane alăturate. O literă nu se poate repeta în cadrul cuvântului.

31. Se citesc denumirile a n culori. Să se alcătuiască toate steagurile tricolore posibile astfel încât în mijloc
să se afle doar una din ultimele două culori citite. Se va afişa pe fiecare rând: numărul drapelului:
culoare 1, culoare 2, culoare 3.

S-ar putea să vă placă și