1. Care sunt cele doua laturi ale patrimoniului si componenta lor.

Concepţia juridico-patrimonială porneşte de la ipoteza că nu toate faptele administrative sunt reflectate

şi controlate prin contabilitate, ci numai drepturile şi obligaţiile pecuniare ale unui titular de
patrimoniu împreună cu bunurile economice corespunzătoare.
Această concepţie se întemeiază pe ideea de schimb susţinând că, contabilitatea înregistrează
egalitatea de schimb din patrimoniul unei persoane. Deşi faptele economice determină relaţiile
juridice, susţinătorii concepţiei juridico-patrimoniale parcurg un demers invers, prezentând realitatea
economică prin prisma raporturilor juridice, subordonând economicul faţă de juridic, dând prioritate
prezentării structurii şi stării patrimoniului, respectiv drepturilor şi obligaţiilor întreprinderii şi nu
realităţii economice.

Fig. nr. 1. Concepţia

juridică asupra
obiectului contabilităţii.

Concepţia juridică sau

patrimonială consideră că,
contabilitatea este ştiinţa
care elaborează (teoria
contabilităţii) şi aplică
(contabilitatea aplicativă)
postulatele, principiile,
normele şi procedeele cu
ajutorul cărora se asigură
evidenţa, analiza şi controlul patrimoniului în vederea reflectării situaţiei entităţii şi a furnizării
informaţiilor necesare diferitelor categorii de utilizatori. Aceste informaţii se referă la:
- existenţa şi starea elementelor patrimoniale;
- mişcarea şi transformarea acestor elemente.
Patrimoniul este format din universalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, aparţinând
unui subiect de drepturi şi obligaţii (unei persoane fizice sau juridice – denumită titular de patrimoniu)
precum şi din totalitatea bunurilor cu valoare economică la care se referă (Fig. nr. 1).

În practica contabilă această dublă reprezentare a mărimii şi structurii patrimoniului unei entităţi, la un
moment dat, este asigurată cu ajutorul unui tablou special denumit „BILANŢ” (bi-lances, în latină
semnifică două talere).
Bilanţul a fost astfel conceput încât să pună în evidenţă egalitatea valorică denumită „egalitate
bilanţieră” dintre activele patrimoniale şi pasivele patrimoniale. Acelaşi patrimoniu este privit sub
dublu aspect şi, ca urmare, cele două părţi ale bilanţului trebuie să fie egale între ele.
Active patrimoniale = Pasive patrimoniale

A. Activele patrimoniale sunt formate din totalitatea drepturilor pe care le are un titular de
patrimoniu. Aceste drepturi, la rândul lor, îmbracă forma drepturilor de proprietate şi a drepturilor de
creanţă.
a) Drepturile de proprietate (drepturile reale) sunt formate din totalitatea bunurilor economice
(tangibile şi intangibile) asupra cărora se exercită un drept de proprietate.
b) Drepturile de creanţă (creanţele unei entităţi) sunt drepturile aparţinând unei persoane (creditorului)
de a pretinde altei persoane (debitorului) să-şi îndeplinească o anumită obligaţie: să dea sau să nu dea,
să facă sau să nu facă ceva. Drepturile de creanţă sunt structurate de către contabilitate sub diverse
denumiri cum sunt debitori, clienţi etc.
B. Pasivele patrimoniale, datoriile sau obligaţiile formează cea de-a doua latură a patrimoniului.
Datoriile unei entităţi (unui titular de patrimoniu) sunt structurate de către contabilitate în datorii faţă
de proprietari (acţionari, asociaţi, întreprinzători) şi datorii faţă de terţi. Din punctul de vedere al
contabilităţii, cuvântul pasiv desemnează în acelaşi timp datoriile faţă de proprietari (pasive interne)
cât şi datoriile faţă de terţi (pasive externe).
a) Datoriile unei unităţi patrimoniale faţă de proprietari formează capitalurile proprii ale entităţii
respective (pasive interne). Aceste capitaluri proprii sunt, la rândul lor, formate din:
- aportul proprietarilor la constituirea sau majorarea capitalului social sau individual;
- profitul obţinut de întreprindere şi nedistribuit către proprietari, lăsat la dispoziţia entităţii pentru
autofinanţarea activităţii sub forma rezervelor, rezultatelor nerepartizate etc.
Datoriile unităţii patrimoniale faţă de proprietari corespund drepturilor de creanţă pe care le au aceştia
asupra întreprinderii. Aceste raporturi de drepturi şi/sau obligaţii dintre entitate şi proprietarii acesteia
sunt cunoscute şi sub denumirea de situaţie netă sau patrimoniu net, „poziţie financiară”. (În lucrările
de evaluare şi analiză financiară se utilizează într-o accepţiune apropiată şi termenul „activ net”).
Situaţia netă (poziţia financiară) este abordată de către contabilitate şi de către alte ştiinţe de gestiune,
din două puncte de vedere:
1. ca totalitatea obligaţiilor unităţii patrimoniale faţă de proprietarii săi sau ca totalitatea drepturilor de
creanţă ale acţionarilor sau asociaţilor asupra entităţii.
Această abordare corespunde normelor legale referitoare la societăţile comerciale, semnificaţiei
juridice a patrimoniului.
Reglementările naţionale referitoare la societăţile comerciale prevăd că în cazul lichidării unei unităţi
patrimoniale, terţii creditori (salariaţi, furnizor, bănci, organe fiscale etc.) au o prioritate legală faţă de
proprietari. Ca urmare, se achită mai întâi obligaţiile faţă de terţi şi numai valoarea rămasă, „interesul
rezidual” se distribuie între acţionari şi asociaţi. Ca urmare, ecuaţia juridică a patrimoniului ia forma:
SITUAŢIA NETĂ (poziţia financiară) = ACTIVE PATRIMONIALE – DATORII FAŢĂ DE TERŢI
(PASIVE PATRIMONIALE)
2. ca sumă a capitalurilor proprii. Această abordare corespunde cel mai bine tehnicilor contabilităţii şi
terminologiei contabile. Pentru o mai uşoară înţelegere de către utilizatorii externi – care nu au în toate
cazurile suficiente cunoştinţe contabile – a situaţiilor financiare în ultimul timp se constată o înlocuire
a expresiei „capitaluri proprii” cu expresia „interesul rezidual”.
b) Datoriile faţă de terţi (pasivele externe) au o structură complexă formată din:
- datorii bine precizate ca mărime şi scadenţă cum sunt cele faţă de angajaţi, faţă de bănci, faţă de
furnizori, faţă de bugetul naţional public (bugetul consolidat) etc.
- datorii probabile sau angajamente condiţionate cum sunt provizioanele constituite pentru acoperirea
unor riscuri viitoare sau a unor cheltuieli viitoare, veniturile de realizat în viitor etc.
După cum vom constata în continuare, există o distorsiune între conţinutul activelor patrimoniale şi
realitatea economică.

2. Definiți principiile generale ale contabilităţii .

1.Principiul continuităţii activităţii. Trebuie să se prezume că entitatea îşi desfăşoară activitatea pe
baza principiului continuităţii activităţii.
Acest principiu presupune că entitatea îşi continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare
de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii.
2.Principiul permanenţei metodelor. Metodele de evaluare şi politicile contabile, în general,
trebuie aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.
Modificările de politici contabile pot fi determinate de:
a) iniţiativa entităţii, caz în care modificarea trebuie justificată în notele explicative la situaţiile
financiare anuale;
b) o decizie a unei autorităţi competente şi care se impune entităţii (modificare de reglementare),
caz în care modificarea nu trebuie justificată în notele explicative, ci doar menţionată în acestea.
3. Principiul prudenţei. La întocmirea situaţiilor financiare anuale, evaluarea trebuie făcută pe o
bază prudentă .
Activele şi veniturile nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile, subevaluate.
 4. Principiul independenţei exerciţiului. Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile
aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasării veniturilor sau data plăţii cheltuielilor.
5. Principiul evaluării separate a elementelor de active şi de datorii. Conform acestui
principiu, componentele elementelor de active şi de datorii trebuie evaluate separat.
6. Principiul intangibilităţii. Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să
corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.
7. Principiul necompensării. Orice compensare între elementele de active şi datorii sau între
elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă.
8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. Prezentarea valorilor din cadrul
elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se face ţinând seama de fondul economic al
tranzacţiei sau al operaţiunii raportate, şi nu numai de forma juridică a acestora.
9.Principiul pragului de semnificaţie. Valoarea elementelor de bilanţ şi de cont de profit şi
pierdere care sunt precedate de cifre arabe poate fi combinată dacă:
(a) acestea reprezintă o sumă nesemnificativă; sau
(b) o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiţia ca elementele astfel
combinate să fie prezentate separat în notele explicative.
În cazuri excepţionale pot fi efectuate abateri de la principiile contabile generale. Orice astfel de
abateri trebuie prezentate în notele explicative, precum şi motivele care le-au determinat,
împreună cu o evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a
profitului sau pierderii.

3. Definiti cheltuielile. Etapele ocazionarii cheltuielilor.

Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei

contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se
concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cel rezultate din distribuirea acestora
către acţionari.
Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile
sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în
creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţiile acţionarilor.
A. Constatarea cheltuielilor
Cheltuielile sunt reprezentate de diminuarea în decursul unui exerciţiu a unor avantaje economice
viitoare sub forma:
a) ieşirilor de active sau reducerii valorii acestora;
b) creşterilor de datorii.

a) Cheltuielile ocazionate de ieşirea sau scăderea valorilor activelor. Aceste cheltuieli se înregistrează
ca urmare a:
1 – ieşirilor de lichidităţi sau echivalent de lichidităţi datorită plăţii unor servicii primite (cheltuieli cu
serviciile de la terţi), plăţii unor amenzi, penalităţi, dobânzi, despăgubiri etc.
2 – ieşirilor din stocuri ale materiilor prime şi materialelor eliberate în consum, a costului de achiziţie
a mărfurilor livrate. Ieşirii din stoc a produselor finite îi corespunde o reducere a beneficiilor
economice viitoare, o diminuare a veniturilor din variaţia stocurilor. Ieşirea din stoc a produselor nu
determină o creştere a cheltuielilor, ci determină o reducere a veniturilor din variaţia stocurilor
(practic,tot acelasi efect).
3 – utilizării unor active imobilizate. Cheltuielile cu utilizarea imobilizărilor sunt alocate fracţionat pe
întreaga perioadă de utilizare a acestora sub forma amortizărilor (cheltuieli cu amortizările).
Amortizările au rolul de a asigura recunoaşterea în Contul de profit şi pierdere a cheltuielilor aferente
perioadei în care avantajele economice asociate utilizărilor de imobilizări sunt consumate.
4 – pierderilor şi minusurilor de valoare, ca urmare a dezastrelor (calamităţilor); deprecierii
elementelor de activ (cheltuieli cu provizioanele pentru deprecieri); lipsurilor constatate la
inventariere; diferenţelor de curs valutar nefavorabile (reducerea disponibilităţilor şi a creanţelor în
valută); pierderi datorate ieşirii din patrimoniu a activelor imobilizate etc.
b) Cheltuieli determinate de creşterea datoriilor. Aceste cheltuieli cuprind:
1 – consumului de bunuri nestocabile şi a serviciilor de la terţi;
2 – înregistrării datoriilor faţă de personal (cheltuieli cu personalul);
3 – înregistrării obligaţiilor de plată privind unele impozite, taxe şi contribuţii;
4 – creşterii obligaţiilor în valută, ca urmare a modificării cursului valutar;
5 – constituirii provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli;
6 – constatării altor datorii cărora nu le corespund elemente de activ (care nu generează avantaje
economice viitoare) etc.
Ocazionarea cheltuielilor se derulează de regulă în patru etape, după cum urmează:
a – angajarea intervine în momentul cumpărării când se creează obligaţia bănească faţă de furnizori
de a plăti bunurile sau serviciile primite de la aceştia;
b – plata constă în achitarea unei sume de bani ca echivalent în cadrul relaţiilor comerciale sau de
transfer (fără echivalent) în cadrul relaţiilor financiare. Astfel, achitarea obligaţiilor faţă de un furnizor
reprezintă o plată ca echivalent, iar achitarea unui impozit datorat reprezintă un transfer fără
echivalent.
c – consumul sau vânzarea este specific utilizării efective a bunurilor economice în vederea
satisfacerii unor nevoi ale unităţii.
d – încorporarea este o etapă strict contabilă în cadrul căreia cheltuielile sunt decontate asupra
rezultatelor exerciţiului.
Aceste etape derulate în formarea cheltuielilor pot fi succesive sau simultane, astfel:
- aprovizionările de materii prime presupun aprovizionarea şi stocarea acestora, plata făcându-se
concomitent (cash) sau ulterior şi consumul propriu-zis. Deci angajarea poate să preceadă plata şi
consumul.
Uneori materiile prime aprovizionate se consumă înainte de a fi plătite (consumul precede plata), iar în
alte situaţii angajarea se suprapune în timp cu plata (aprovizionări cu plata pe loc în numerar).
- consumurile de bunuri nestocabile (energia, apa, servicii de la terţi) au loc simultan cu angajarea
(aprovizionarea), iar plata lor se face ulterior.
Nu toate cheltuielile iau naştere în urma parcurgerii acestor etape, unele dintre cheltuieli nu presupun o
plată, ci sunt consecinţa unui „joc contabil”. Aceste cheltuieli calculate sunt determinate de
deprecierile ireversibile (amortizarea) şi de deprecierile reversibile (provizioanele) pe care le suferă
elementele patrimoniale, aşa cum s-a arătat. În acelaşi timp, unele plăţi se suprapun cu cheltuielile
corespunzătoare, cum este cazul plăţii dobânzilor bancare.

4. Definiti imobilizarile financiare si aratati criteriile care trebuie satisfacute pentru

inregistrarea lor in contabilitate.

Imobilizări financiare
Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entităţile afiliate, împrumuturile acordate
entităţilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile acordate entităţilor de care compania este
legată în virtutea intereselor de participare, alte investiţii deţinute ca imobilizări, alte împrumuturi.
În conturile de creanţe reprezentând împrumuturi acordate se înregistrează sumele acordate terţilor
în baza unor contracte pentru care entitatea percepe dobânzi, potrivit legii.
La alte împrumuturi acordate se cuprind garanţiile, depozitele şi cauţiunile depuse de entitate la
terţi.
Entităţile care au evidenţiate în contul de creanţe imobilizate creanţele aferente contractelor de
leasing financiar, precum şi alte creanţe imobilizate cu scadenţa mai mare de un an, vor prezenta în
bilanţ, la imobilizări financiare, numai partea cu scadenţa mai mare de 12 luni, diferenţa urmând a fi
reflectată la creanţe.
Imobilizările financiare recunoscute ca activ se evaluează la costul de achiziţie sau valoarea
determinată prin contractul de dobândire a acestora.
 5. Care sunt punctele de vedere sub care contabilitatea abordeaza situatia neta.

Situaţia netă (poziţia financiară) este abordată de către contabilitate şi de către alte ştiinţe de gestiune,
din două puncte de vedere:
1. ca totalitatea obligaţiilor unităţii patrimoniale faţă de proprietarii săi sau ca totalitatea drepturilor de
creanţă ale acţionarilor sau asociaţilor asupra entităţii.
Această abordare corespunde normelor legale referitoare la societăţile comerciale, semnificaţiei
juridice a patrimoniului.
Reglementările naţionale referitoare la societăţile comerciale prevăd că în cazul lichidării unei unităţi
patrimoniale, terţii creditori (salariaţi, furnizor, bănci, organe fiscale etc.) au o prioritate legală faţă de
proprietari. Ca urmare, se achită mai întâi obligaţiile faţă de terţi şi numai valoarea rămasă, „interesul
rezidual” se distribuie între acţionari şi asociaţi. Ca urmare, ecuaţia juridică a patrimoniului ia forma:
SITUAŢIA NETĂ (poziţia financiară) = ACTIVE PATRIMONIALE – DATORII FAŢĂ DE TERŢI
(PASIVE PATRIMONIALE)
2. ca sumă a capitalurilor proprii. Această abordare corespunde cel mai bine tehnicilor contabilităţii şi
terminologiei contabile. Pentru o mai uşoară înţelegere de către utilizatorii externi – care nu au în toate
cazurile suficiente cunoştinţe contabile – a situaţiilor financiare în ultimul timp se constată o înlocuire
a expresiei „capitaluri proprii” cu expresia „interesul rezidual”.
b) Datoriile faţă de terţi (pasivele externe) au o structură complexă formată din:
- datorii bine precizate ca mărime şi scadenţă cum sunt cele faţă de angajaţi, faţă de bănci, faţă de
furnizori, faţă de bugetul naţional public (bugetul consolidat) etc.
- datorii probabile sau angajamente condiţionate cum sunt provizioanele constituite pentru acoperirea
unor riscuri viitoare sau a unor cheltuieli viitoare, veniturile de realizat în viitor etc.
După cum vom constata în continuare, există o distorsiune între conţinutul activelor patrimoniale şi
realitatea economică.

6. Definiti veniturile. Etapele ocazionarii veniturilor.

Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile
sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în
creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţiile acţionarilor.
B. Constatarea veniturilor
Veniturile sunt reprezentate de creşterea, în decursul unui exerciţiu, a unor avantaje economice
(beneficii economice) viitoare, sub forma:
a) Veniturile generate în urma intrării sau creşterii de active.
Aceste venituri cuprind:
1 – venituri din vânzări. În contrapartida veniturilor obţinute în urma vânzării bunurilor şi serviciilor
pot să intre diferite categorii de active, cum sunt: numerarul şi echivalente de numerar, creanţe, bunuri
şi servicii primite în schimbul bunurilor şi serviciilor livrate;
2 – venituri din creşterea stocurilor din producţia proprie şi din producţia de imobilizări, inclusiv
plusurile de inventar constatate;
3 – venituri care corespund activelor primite sub forma subvenţiilor de exploatare, a donaţiilor, a
despăgubirilor, a amenzilor şi penalităţilor, a dobânzilor, dividendelor, redevenţelor şi chiriilor
încasate sau de încasat;
4 – câştiguri din ieşirea activelor imobilizate;
5 – câştiguri din diferenţe de curs valutar favorabile, din reevaluarea unor titluri de plasament, a
creanţelor, datoriilor şi disponibilităţilor în valută etc.
6 – venituri datorate creşterii de valoare a unor active evaluate la valoarea justă sau datorate anulării
provizioanelor pentru deprecieri.
b) Venituri rezultate în urma scăderii datoriilor. În această categorie se includ:
1 – venituri din anularea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli;
2 – venituri din anularea sau prescrierea unor datorii;
3 – venituri din impozitul pe profit amânat etc.
Pentru unităţile bugetare, fundaţii, asociaţii etc. veniturile sunt formate şi din finanţările, cotizaţiile şi
contribuţiile primite din diferite surse.
În cazul agenţilor economici veniturile se creează, de regulă, în urma parcurgerii a patru etape:
a – obţinerea, uneori şi stocarea, producţiei în curs, a lucrărilor şi serviciilor executate, a
produselor finite şi a semifabricatelor recepţionate (venituri din variaţia stocurilor);
b – facturarea producţiei constă în transferul dreptului de proprietate de la vânzător la clienţii săi.
Facturarea dă naştere la un drept de creanţă asupra beneficiarilor de produse;
c – încasarea reprezintă etapa în care se transformă în bani rezultatele activităţii;
d – încorporarea este o etapă contabilă în cadrul căreia veniturile sunt încorporate în rezultate în
vederea acoperirii cheltuielilor.
7. Definiti stocurile de materii prime si aratati criteriile care trebuie satisfacute pentru
inregistrarea lor in contabilitate.

Stocuri
Stocurile sunt active circulante:
a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
b) în curs de producţie în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale a activităţii; sau
c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul
de producţie sau pentru prestarea de servicii.
În cadrul stocurilor se cuprind:
a) mărfurile, şi anume bunurile pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau produsele
predate spre vânzare magazinelor proprii;
b) materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit
integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată;
c) materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de
schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale consumabile), care participă sau ajută
la procesul de fabricaţie sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;
d) materialele de natura obiectelor de inventar;
e) produsele, şi anume:
- semifabricatele, prin care se înţelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o
secţie (fază de fabricaţie) şi care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii (faze de
fabricaţie) sau se livrează terţilor;
- produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricaţie şi nu
mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entităţii, putând fi depozitate în vederea livrării sau
expediate direct clienţilor;
- rebuturile, materialele recuperabile şi deşeurile;
f) animalele şi păsările, respectiv animalele născute şi cele tinere de orice fel (viţei, miei, purcei,
mânji şi altele) crescute şi folosite pentru reproducţie, animalele şi păsările la îngrăşat pentru a fi
valorificate, coloniile de albine, precum şi animalele pentru producţie - lână, lapte şi blană;
g) ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate produselor
vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia restituirii în condiţiile prevăzute în
contracte;
h) producţia în curs de execuţie, reprezentând producţia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile)
de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei
tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul producţiei în curs de execuţie se cuprind, de
asemenea, lucrările şi serviciile, precum şi studiile în curs de execuţie sau neterminate

8. Dubla reprezentare a patrimoniului cu ajutorul Bilantului orizontal.

A. BILANŢURILE ORIZONTALE cuprind două părţi distincte: în partea stângă activele
patrimoniale, iar în partea dreaptă pasivele patrimoniale. Această schemă de bilanţ a fost utilizată şi în
România până în anul 2001.
Din motive pedagogice, pentru uşurarea înţelegerii legăturii dintre dubla reprezentare cu ajutorul
bilanţului şi dubla înregistrare cu ajutorul sistemului de conturi, noi vom utiliza în continuare diferite
variante ale bilanţului orizontal.
Prezentarea în partea stângă a activelor patrimoniale (a drepturilor reale, drepturilor de creanţă şi a
unor drepturi de folosinţă) şi în partea dreaptă a pasivelor patrimoniale (a obligaţiilor faţă de
acţionari/asociaţi şi a obligaţiilor faţă de terţi) facilitează înţelegerea dublei înregistrări, aşa cum se va
constata în continuare. Dubla înregistrare cu ajutorul conturilor a evoluat continuu începând cu
secolele XIII-XIV şi până în secolul al XIX-lea când principiile dublei înregistrări au stat la baza
elaborării primelor bilanţuri contabile.
Denumirea de activ rezultă din faptul că bunurile economice participă nemijlocit la desfăşurarea
activităţii entităţii, adică au un rol activ în atingerea obiectivelor entităţii, astfel: mijloacele de
transport asigură aprovizionarea cu materii prime şi mărfuri, utilajele asigură transformarea materiilor
prime în produse etc. În schimb, elementele din pasivul bilanţului nu au un rol activ, ele sunt o
consecinţă a modificării elementelor de activ; astfel o aprovizionare cu bunuri determină o creştere a
obligaţiilor faţă de furnizori sau prelucrarea materiilor prime determină apariţia unei obligaţii faţă de
salariaţi.

Figura nr. 7. Schema simplificată a bilanţului orizontal.

Bilanţul orizontal se caracterizează prin asigurarea egalităţii valorice dintre cele două părţi ale sale,
dintre sursele de finanţare ale unei entităţi şi utilizările (alocările) resurselor economice şi financiare.
Această egalitate valorică este denumită „egalitate bilanţieră”.

ACTIV = PASIV

Prin intermediul celor două părţi ale sale bilanţul prezintă patrimoniul economico-juridic sub dublu
aspect. Din acest motiv se consideră că cu ajutorul bilanţului se asigură „dubla reprezentare a
patrimoniului”.
Pasivul răspunde la întrebările: De unde provin resursele (originea) entităţii?, Cine a finanţat
entitatea?, Care sunt datoriile entităţii? etc. Activul răspunde la întrebările: Care este structura averii
entităţii?, Cum au fost alocate (utilizate) resursele entităţii?, Care este destinaţia resurselor? etc.

9. Ecuatiile care stau la baza dublei determinari a rezultatelor.

Dubla determinare a rezultatelor
Contabilitatea reflectă şi mişcările complexe, care determină modificări atât în structura cât şi în
mărimea bogăţiei unei întreprinderi. În acest caz, ecuaţia de echilibru se stabileşte în funcţie de
modalitatea aleasă pentru calculul rezultatelor, astfel:
- dacă rezultatele se calculează în funcţie de activitatea desfăşurată în decursul unei perioade, cu
ajutorul Contului de profit şi pierdere, ecuaţia de echilibru va fi:
VENITURI – CHELTUIELI = REZULTATUL EXERCIŢIULUI

- dacă rezultatele se calculează în funcţie de variaţia bogăţiei (a capitalurilor proprii sau a valorii
reziduale), ecuaţia de echilibru va fi:

REZULTATUL EXERCIŢIULUI = CAPITALURILE PROPRII la închiderea exerciţiului (A1 – D1)

– CAPITALURILE PROPRII la începutul exerciţiului (A0 – D0)

Pentru calculul rezultatelor în funcţie de variaţia capitalurilor proprii, se impune excluderea din calcul
a aportului acţionarilor la mărirea capitalului social şi a distribuirilor făcute către acţionari, aşa cum s-a
arătat.

10. Definiti stocurile de semifabricate si aratati criteriile care trebuie satisfacute pentru
inregistrarea lor in contabilitate.

e) produsele, şi anume:
- semifabricatele, prin care se înţelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o
secţie (fază de fabricaţie) şi care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii (faze de
fabricaţie) sau se livrează terţilor;
- produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricaţie şi nu
mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entităţii, putând fi depozitate în vederea livrării sau
expediate direct clienţilor;
- rebuturile, materialele recuperabile şi deşeurile;

11. Criteriile dupa care se ordoneaza posturile (elementele) din Bilant.

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS/IFRS nr. 1 lasă la latitudinea întreprinderilor această

structurare a posturilor bilanţiere, precizând că „Fiecare întreprindere trebuie să determine, pe baza
naturii activităţii sale, dacă să prezinte sau nu, ca şi clasificări separate în bilanţ, activele curente şi
imobilizate sau datoriile curente şi pe termen lung.”
De regulă, ordonarea posturilor (elementelor) de activ şi de pasiv se face în prezent în funcţie de două
criterii:
- criteriul principal - conţinutul economic (uneori şi juridic): natura, destinaţia activelor sau natura şi
provenienţa pasivelor;
- criteriul secundar - lichiditatea activelor şi exigibilitatea pasivelor.
În majoritatea statelor europene, inclusiv în România, activele sunt prezentate în ordinea inversă a
lichidităţii, iar pasivelor în ordinea inversă a exigibilităţii. În lumea anglo-saxonă investitorii de pe
piaţa de capital doresc să cunoască, în primul rând, fluxurile de trezorerie care le sunt destinate pe
termen scurt şi, ca urmare, posturile bilanţiere sunt ordonate în ordinea directă a lichidităţilor de active
şi a exigibilităţilor de pasive.
După cum s-a arătat mai sus, concepţiile juridice, economice şi financiare referitoare la obiectul
contabilităţii şi la conţinutul bilanţului nu satisfac pe deplin necesităţile de informaţii ale tuturor
categoriilor de utilizatori. Pentru reconcilierea acestor concepţii tradiţionale Cadrul General Contabil,
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS/IAS), Directivele europene şi
Reglementările naţionale au impus sau recomandat, prin intermediul concepţiei normative, o structură
şi un conţinut al bilanţului care îmbină elemente ale concepţiilor juridice, economice şi financiare.
Concepţia normativă lărgeşte sfera de cuprindere a activului în sensul că acesta nu se limitează la
recunoaşterea numai a ansamblului de bunuri asupra cărora entitatea exercită dreptul de proprietate şi
dreptul de creanţă.
Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului şi definiţia dată elementelor de activ cer ca în
activul bilanţului să fie cuprinse toate bunurile materiale şi imateriale controlate de entitate. Relaţia de
control asupra avantajelor economice viitoare prevalează asupra relaţiilor de proprietate.

12. Definirea si necesitatea dublei inregistrari.

Relaţiile dintre structurile patrimoniului (active, datorii şi capitaluri Notiţe:

proprii), prezentate cu ajutorul Bilanţului şi interacţiunile dintre ...............
acestea şi structurile Contului de profit şi pierdere (venituri, .
cheltuieli, rezultate), privite la un moment dat, cât şi în dinamică
(mişcarea, transformarea) lor, sunt abordate de către contabilitate cu
ajutorul unor ecuaţii de echilibru (denumite în unele lucrări
raporturi de echivalenţă, raporturi de schimb, raporturi valorice etc.).
Conţinutul acestor ecuaţii de echilibru stă la baza definirii
caracteristicilor esenţiale ale contabilităţii, caracteristici delimitate
prin conceptul de „contabilitate dublă” sau „contabilitate în partidă
dublă”.
Din punct de vedere istoric, principiul partidei duble a fost explicat
în numeroase feluri, în prezent, acest principiu este explicat
independent de geneza şi evoluţia sa istorică, pe baza a două
raţionamente fundamentale:
a) Dacă contabilitatea este privită ca o ştiinţă de gestiune care
furnizează informaţiile necesare fundamentării deciziilor,
contabilitatea dublă este explicată cu ajutorul fluxurilor de sens
contrar generate de relaţiile de schimb dintre entităţi.
Prezentarea mişcării elementelor patrimoniale cu ajutorul fluxurilor
de intrări (F – intrarea, folosinţa) şi a fluxurilor de ieşiri (R = resursa
ieşită din entitate) va fi făcută mai jos.
Această abordare este utilă pentru explicarea fluxurilor generate de
tranzacţiile unei întreprinderi cu alte entităţi, dar este mai puţin
operantă atunci când se încearcă explicarea unor operaţiuni interne
(spre exemplu, explicarea operaţiunilor rectificative şi de
regularizare).
Această accepţiune stă la baza elaborării Tabloului de finanţare.
b) Dacă se consideră că obiectivul contabilităţii îl reprezintă
prezentarea prin intermediul situaţiilor financiare a activelor,
datoriilor şi capitalurilor proprii, a existenţei şi stării elementelor
patrimoniale, cu ajutorul Bilanţului şi, respectiv, a rezultatelor şi
performanţelor cu ajutorul Contului de rezultate, atunci la baza
principiului partidei duble sunt aşezate: 1 - dubla reprezentare; 2 -
dubla înregistrare; 3 – dubla determinare a rezultatelor. Acestor
principii li se pot adăuga: 1 - înregistrarea cronologică şi sistematică;
2 - înregistrarea sintetică şi analitică.
1 - Dubla reprezentare, aşa cum s-a arătat, contabilitatea abordează
acelaşi patrimoniu, privit ca un întreg, sub dublu aspect:
- sub aspectul componenţei şi destinaţiei (alocării, utilizării)
elementelor de ACTIV. După cum s-a arătat, elementele de activ
sunt abordate atât din punct de vedere al concepţiei economice (sunt
controlate de întreprindere, provin din evenimente trecute şi
generează avantaje economice viitoare) cât şi din punct de vedere al
concepţiei juridico-patrimoniale (activul este privit ca totalitatea
drepturilor de proprietate și de creanţă: creanţe asupra terţilor şi
creanţe asupra exerciţiilor viitoare precum şi unele drepturi de
folosinţă);
- sub aspectul surselor de provenienţă ale elementelor de PASIV,
respectiv al capitalurilor proprii (pasive interne) şi al datoriilor
(pasive externe). Elementele de pasiv sunt şi ele explicate de către
contabilitate atât după o concepţie preponderent economică cât şi
după o concepţie preponderent juridică, aşa cum s-a arătat.
Dubla reprezentare a patrimoniului cu ajutorul Bilanţului, se bazează
pe următoarele ecuaţii de echilibru:

ACTIVE PATRIMONIALE = PASIVE PATRIMONIALE

ACTIVE PATRIMONIALE = CAPITALURI PROPRII +

DATORII FAŢĂ
DE TERŢI

Dubla reprezentare a aceluiaşi patrimoniu se bazează pe echilibrul

permanent dintre activele patrimoniale si pasivele patrimoniale,
echilibru cunoscut prin expresia „egalitatea bilanţieră”.
2- Dubla înregistrare
Elementele patrimoniale, deşi se află într-o continuă modificare şi
transformare, ele se află într-un echilibru permanent, echilibru care
stă la baza dublei înregistrări. „Orice mişcare care afectează un
element patrimonial este în mod necesar însoţită de o mişcare
inversă şi de aceeaşi importanţă (valoare) asupra unuia sau mai
multor alte elemente, astfel încât ecuaţia A – (D + Sn) = 0 să fie
întotdeauna verificată”.
Spre deosebire de dubla reprezentare, dubla înregistrare se
caracterizează prin trei trăsături specifice:
- Dubla înregistrare asigură, în primul rând, reflectarea în
contabilitate a mişcărilor individuale ale elementelor
patrimoniale.
Ca urmare, ecuaţiile de echilibru nu se mai stabilesc între totalul
elementelor de activ şi totalul elementelor de pasiv, ci se stabilesc
între elementele individuale care au suferit modificări. Pentru
reflectarea existenţelor, a modificărilor şi transformărilor
elementelor individuale, contabilitatea utilizează „CONTUL”, care
se deschide separat pentru fiecare element (materii prime, mărfuri,
clienţi, furnizori, capital social etc.)
- Dubla înregistrare este, în al doilea rând, o consecinţă a dublei
reprezentări, deoarece, pe toate fazele circuitului economic,
elementele patrimoniale sunt tratate sub dublu aspect: al conţinutului
şi destinaţiei lor şi al surselor de provenienţă. Dubla reprezentare cu
ajutorul Bilanţului este continuată de dubla înregistrare cu
ajutorul contului, aşa cum se va arăta mai departe.
- În al treilea rând, dubla înregistrare este determinată de faptul că
mişcarea şi transformarea structurilor din situaţiile financiare
generează simultan:
1. operaţiuni de ieşire dintr-o fază sau dintr-un loc şi operaţiuni de
intrare într-o alta fază a circuitului economic sau în alt loc
(eliberarea materiilor prime în consum, obţinerea produselor finite,
livrarea produselor către clienţi, încasarea creanţelor, aprovizionarea
cu materii prime);
2. operaţiuni de transformare a unor elemente în alte elemente, atât
din Bilanţ cât şi din Contul de profit şi pierdere. Aceste transformări
determină creşteri, sau scăderi, concomitente ale unor elemente de
activ, şi/sau de pasiv, ale unor venituri şi/sau cheltuieli.
Astfel, consumul de materii prime în procesul de producţie
determină:
- o reducere a stocurilor din activul Bilanţului;
- o creştere a cheltuielilor din Contul de rezultate şi prin aceasta o
scădere a rezultatului exerciţiului (a profitului din pasivul
Bilanţului).
3. - Dubla determinare a rezultatelor
Contabilitatea reflectă şi mişcările complexe, care determină
modificări atât în structura cât şi în mărimea bogăţiei unei
întreprinderi. În acest caz, ecuaţia de echilibru se stabileşte în funcţie
de modalitatea aleasă pentru calculul rezultatelor, astfel:
- dacă rezultatele se calculează în funcţie de activitatea desfăşurată
în decursul unei perioade, cu ajutorul Contului de profit şi pierdere,
ecuaţia de echilibru va fi:
VENITURI – CHELTUIELI = REZULTATUL EXERCIŢIULUI

- dacă rezultatele se calculează în funcţie de variaţia bogăţiei (a

capitalurilor proprii sau a valorii reziduale), ecuaţia de echilibru va
fi:

REZULTATUL EXERCIŢIULUI = CAPITALURILE PROPRII la

închiderea exerciţiului (A1 – D1) – CAPITALURILE PROPRII la
începutul exerciţiului (A0 – D0)

Pentru calculul rezultatelor în funcţie de variaţia capitalurilor

proprii, se impune excluderea din calcul a aportului acţionarilor la
mărirea capitalului social şi a distribuirilor făcute către acţionari, aşa
cum s-a arătat.

Influenţa tranzacţiilor şi operaţiunilor asupra Poziţiei

2.2. financiare şi recunoaşterea structurilor din bilanţ şi din contul
de profit şi pierdere

După cum s-a arătat, tranzacţiile şi operaţiunile unei entităţi sunt de Notiţe:
două categorii: ................
- tranzacţii şi operaţiuni care determină mişcări simple numai în
structura şi volumul elementelor din Bilanţ şi care nu influenţează
rezultatul exerciţiului (profitul sau pierderea);
- tranzacţii şi operaţiuni care determină mişcări complexe atât în
volumul şi/sau structura elementelor din Bilanţ, cât şi în volumul şi
structura elementelor din Contul de profit şi pierdere.

Influenţa tranzacţiilor şi operaţiunilor simple asupra poziţiei

2.2.1.
financiare din bilanţ
Dacă privim bilanţul după o concepţie tradiţională, sub forma Notiţe:
egalităţii: A = P, atunci diversitatea de tranzacţii şi operaţiuni ................
determină patru tipuri de modificări în volumul şi/sau structura
elementelor bilanţiere:
1. Tranzacţii şi operaţiuni care determină modificări numai în
structura activului;
2. Tranzacţii şi operaţiuni care determină modificări numai în
structura pasivului;
3. Tranzacţii şi operaţiuni care determină majorarea (creşterea) atât a
activului cât şi a pasivului;
3. Tranzacţii şi operaţiuni care determină micşorarea (reducerea) atât
a activului cât şi a pasivului.
După fiecare din aceste tipuri de modificări se asigură egalitatea
bilanţieră: A = P. Primele două tipuri de modificări influenţează
structura activelor sau a pasivelor, dar nu influenţează volumul
(totalul) celor două părţi ale bilanţului. Ultimele două tipuri de
modificări determină modificările şi în volumul elementelor de activ
şi de pasiv.
Pentru exemplificare pornim de la următorul bilanţ iniţial:

1. Tranzacţii şi operaţiuni care determină modificări numai în

structura activului:

A+x–x=P

Se încasează în numerar o creanţă de la un client în sumă de 2.000.

Această tranzacţie determină:
- creşterea disponibilităţilor băneşti din casieria entităţii cu 2.000 (A
+ x), şi concomitent, - micşorarea dreptului de creanţă asupra
clientului, cu aceeaşi sumă (A – x).
Această tranzacţie determină modificarea structurii bilanţului iniţial,
astfel:

2. Tranzacţii care determină modificări numai în structura pasivului:

A=P+x–x

Se contractează un credit bancar care se utilizează pentru plata unei

datorii faţă de furnizori în sumă de 4.000. Această tranzacţie
determină:
- creşterea datoriilor faţă de bancă cu 4.000 (P + x) şi, concomitent,
- reducerea datoriilor faţă de furnizori (P – x), cu aceeaşi sumă.
După această tranzacţie, bilanţul se prezintă astfel:
 3. Tranzacţii care determină creşterea volumului atât a activului cât
şi a pasivului:

A+x=P+x

Se recepţionează mărfuri sosite de la un furnizor în valoare de 5.000,

plata urmând să se facă ulterior. Această tranzacţie determină:
- creşterea stocului de mărfuri cu 5.000 (A + x) şi, concomitent,
- creşterea obligaţiilor faţă de furnizori (P + x), cu aceeaşi sumă.
În urma acestei tranzacţii, bilanţul se prezintă astfel:

4. Tranzacţii care determină reducerea volumului atât a activului cât

şi a pasivului:

A–x=P–x

Se achită datoriile faţă de furnizor, prin bancă 5.000 şi în numerar

(prin casă) 1.000. Această tranzacţie determină:
- reducerea disponibilităţilor băneşti (A – x) cu 6.000 din care a
disponibilităţilor din bancă cu 5.000 şi a disponibilităţilor din casă cu
1.000 şi, concomitent,
- reducerea datoriilor faţă de furnizor (P – x), cu suma de 6.000
(5.000 + 1.000).
În urma acestei tranzacţii, situaţia elementelor din bilanţ se prezintă
astfel:

Se observă că în urma celor patru tipuri de modificări în structura şi

volumul elementelor bilanţiere se menţine egalitatea dintre active şi
pasive.

Influenţa tranzacţiilor şi operaţiunilor complexe asupra

2.2.2. poziţiei financiare din bilanţ şi asupra contului de profit şi
pierdere

Tranzacţiile şi operaţiunile exemplificate mai sus au influenţat Notiţe:

numai activele şi datoriile recunoscute în Bilanţ, motiv pentru care ...............
.
au fost denumite tranzacţii şi operaţiuni simple. Aceste tranzacţii şi
operaţiuni nu au influenţat capitalurile proprii, nu au generat
venituri, cheltuieli şi rezultate (profit sau pierdere).
Veniturile şi cheltuielile nu sunt recunoscute în Bilanţ, ci sunt
recunoscute în Contul de profit şi pierdere. Diferenţa dintre venituri
şi cheltuieli reprezintă o îmbogăţire sau o sărăcire a întreprinderii şi
este preluată în Bilanţ în cadrul capitalurilor proprii sub denumirea
„Rezultatul exerciţiului”. Dacă ecuaţia bilanţieră este A = Cp + D
atunci tranzacţiile şi operaţiunile pot provoca nouă tipuri de
modificări în bilanţ.
Un activ este recunoscut în Bilanţ în momentul în care:
- este probabilă obţinerea unor beneficii economice viitoare, ca
urmare a deţinerii, utilizării, vânzării etc. activului respectiv;
- activul respectiv are un cost sau o valoare care pot fi evaluate în
mod credibil.
O tranzacţie sau un eveniment nu este recunoscută în Bilanţ dacă
este imposibil ca el să genereze beneficii (avantaje) economice
viitoare pentru întreprindere. O astfel de tranzacţie este recunoscută
în Contul de profit si pierdere.
Astfel, o aprovizionare cu utilaje, materii prime, mărfuri etc. asigură
avantajele economice viitoare arătate mai sus şi, ca urmare, este
recunoscută în activul Bilanţului, în timp ce aprovizionarea de la
terţi cu materiale nestocabile sau cu utilităţi (energie, apă, gaze
naturale etc.), precum şi plata unor dobânzi, comisioane, amenzi etc.
nu contribuie la avantajele economice viitoare şi, ca urmare, sunt
recunoscute ca o cheltuială, în Contul de profit şi pierdere.
Recunoaşterea activelor în Bilanţ are loc, de regula, concomitent
cu recunoaşterea unei datorii sau a unui venit în Contul de profit şi
pierdere (principiul conectării cheltuielilor la venituri).
O datorie este recunoscută în bilanţ în momentul în care este
probabil ca o ieşire de resurse (purtătoare de avantaje economice) să
rezulte din lichidarea (plata) unei obligaţii prezente, lichidare ce
poate fi evaluată în mod credibil.
Recunoaşterea datoriilor implică recunoaşterea simultană sau
combinată şi a activelor sau a cheltuielilor aferente.
Veniturile sunt recunoscute în Contul de profit şi pierdere atunci
când are loc o creştere a beneficiilor economice viitoare (aferente
creşterii unui activ sau diminuării unei datorii), modificare ce poate
fi evaluată credibil.
Recunoaşterea veniturilor se realizează simultan (sau combinat) cu
recunoaşterea creşterii de active sau a reducerii de datorii.
Creşterea valorii unor active, ca urmare a reevaluării acestora, deşi
corespunde definiţiei date veniturilor, ea se reflectă în contabilitate
direct în categoria capitalurilor proprii, conform principiului
menţinerii capitalului (acest surplus de valoare nu poate fi distribuit
către acţionari, deoarece el corespunde unui venit nerealizat).
Cheltuielile sunt recunoscute în Contul de profit şi pierdere atunci
când are loc o reducere a beneficiilor economice viitoare aferente
diminuării unor active sau creşterii unor datorii, modificare care
poate fi evaluată credibil.
Recunoaşterea cheltuielilor are loc simultan (sau combinat) cu
recunoaşterea diminuării activelor sau a creşterii datoriilor.
O cheltuială este recunoscută în Contul de profit şi pierdere atunci
când apare o datorie, fără ca aceasta să dea naştere la un activ
(constituirea de provizioane pentru produsele vândute cu garanţie),
de asemenea, o cheltuială este recunoscută imediat în Contul de
profit şi pierdere atunci când o plată nu generează beneficii
economice viitoare sau atunci când avantajele economice viitoare nu
mai corespund condiţiilor de recunoaştere în activul Bilanţului
(constatarea deprecierii unor active).
Pentru demonstrarea şi exemplificarea interrelaţionării dintre Bilanţ
şi Contul de profit şi pierdere şi pentru explicarea influenţelor
tranzacţiilor complexe asupra acestor documente pornim de la
Bilanţul întocmit după exemplul nr. 4 de mai sus.
5. Tranzacţii care determină concomitent o creştere a activelor (A +
x) şi o creştere a veniturilor (V + x):
Se facturează către clienţi mărfuri în valoare de 8.000. Această
tranzacţie determină:
- creşterea creanţelor asupra clienţilor (A + x) şi, concomitent,
- creşterea veniturilor din vânzarea mărfurilor (reflectate în Contul
de profit şi pierdere) (V + x).
În urma acestei tranzacţii, Bilanţul şi Contul de profit şi pierdere se
prezintă astfel:

Se observă că în urma recunoaşterii în bilanţ a acestei tranzacţii nu

se mai asigură egalitatea bilanţieră (A > P).

În urma acestei tranzacţii activele au crescut cu 8.000, iar pasivele

nu s-au modificat. Diferenţa dintre total activ şi total pasiv se
regăseşte în Contul de profit şi pierdere. După încorporarea
veniturilor în „Rezultatul exerciţiului” se va reface egalitatea
bilanţieră, aşa cum vom vedea mai jos:
6. Tranzacţii care determină concomitent o creştere a datoriilor (D +
x) şi o creştere a cheltuielilor (C + x):
Se înregistrează factura primită de la un furnizor de energie şi apă în
sumă de 2.000. Această tranzacţie determină:
- creşterea cheltuielilor cu energia şi apa consumată (C + x) şi,
concomitent,
- creşterea datoriilor faţă de furnizorul de utilităţi (D + x).
În urma acestei tranzacţii, Bilanţul şi Contul de profit şi pierdere se
prezintă astfel:
Se observă că, în Bilanţ, activul este mai mare decât pasivul cu
diferenţa dintre venituri şi cheltuieli din Contul de profit şi pierdere.

7. Se înregistrează diminuarea stocului aferent mărfurilor vândute

(exemplul nr. 5), a căror cost de aprovizionare este de 4.000.
Această operaţiune determină:
- reducerea stocurilor de mărfuri (A – x) şi, concomitent,
- creşterea cheltuielilor cu mărfurile vândute (C + x).
În urma acestei tranzacţii, Bilanţul şi Contul de profit şi pierdere se
prezintă astfel:

Se observă că, şi în acest caz, totalul activului este şi mai mare decât
totalul pasivului, cu suma care corespunde diferenţei dintre totalul
veniturilor şi totalul cheltuielilor.
8. Furnizorul acordă întreprinderii o reducere financiară (scont) în
sumă de 500, conform clauzelor contractuale stabilite.
Această operaţiune determină:
- reducerea datoriilor faţă de furnizori (D – x) şi, concomitent,
- creşterea veniturilor din sconturile obţinute (V + x).
După recunoaşterea efectului acestei operaţiuni asupra celor două
documente de raportare contabilă, situaţia se prezintă astfel:

În urma tranzacţiilor şi operaţiunilor de mai sus veniturile sunt mai

mari decât cheltuielilor cu 2.500, iar activele sunt mai mari decât
pasivele tot cu 2.500 (28.000 – 25.500). La sfârşitul fiecărei
perioade de raportare contabilă veniturile şi cheltuielile se
încorporează în „Rezultatul exerciţiului”.
În urma acestei operaţiuni de natură contabilă se restabileşte
egalitatea bilanţieră.
Se încorporează veniturile şi cheltuielile colectate (exemplele nr. 5-8
de mai sus) în „Rezultatul exerciţiului”.
Această operaţiune de natură pur contabilă determină:
- Creşterea capitalurilor proprii, a rezultatului exerciţiului, cu
veniturile preluate în Bilanţ din Contul de profit şi pierdere (P + x);
- Reducerea capitalurilor proprii, a rezultatului exerciţiului, cu
cheltuielile preluate în Bilanţ din Contul de profit şi pierdere (P – x).
După încorporarea veniturilor de 8.500 şi a cheltuielilor de 6.000,
rezultatul exerciţiului este de 2.500, egalitatea bilanţieră fiind
restabilită astfel:

9. La sfârşitul exerciţiului profitul de 2.500 se reportează pentru

exerciţiul viitor (profit nerepartizat de către acţionari sau asociaţi).
Această operaţiune determină modificări numai în structura
capitalurilor proprii (Cp) din pasivul bilanţului, astfel:
- Se reduce rezultatul exerciţiului (Cp – x)
- Creşte rezultatul reportat (Cp + x).
În urma acestei operaţiuni Bilanţul precedent se modifică după cum
urmează:

Sinteza tranzacţiilor şi operaţiunilor exemplificate mai sus, se

prezintă astfel:

2.3. Dubla înregistrare cu ajutorul conturilor

2.3.1. Necesitatea şi conţinutul dublei înregistrări

După cum s-a arătat mai sus, dubla reprezentare prin intermediul Notiţe:
Bilanţului furnizează informaţii despre situaţia întreprinderii la un ................
moment dat. Bilanţul poate fi privit ca un inventar condensat care
prezintă, sintetic, la un moment dat, structura şi volumul activelor,
datoriilor şi capitalurilor proprii.
Utilizatorii de informaţii contabile nu sunt satisfăcuţi numai cu ajutorul
informaţiilor furnizate prin intermediul situaţiilor financiare. Ei doresc
să cunoască în permanenţă cum s-au modificat elementele din Bilanţ,
care au fost existenţele iniţiale, care au fost tranzacţiile şi alte
evenimente care au dus la majorarea sau la reducerea activelor,
datoriilor, capitalurilor proprii, veniturilor şi cheltuielilor şi care sunt
existenţele de la sfârşitul perioadei.

EXISTENŢE FINALE = EXISTENŢE INIŢIALE + CREŞTERI –

MICŞORĂRI

Orice tranzacţie şi operaţiune se înregistrează în contabilitate sub un

dublu aspect: resurse şi utilizări, intrări şi ieşiri, efort şi rezultat,
cheltuieli şi venituri etc.
Întocmirea Bilanţului după fiecare tranzacţie şi operaţiune necesită un
volum mare de muncă, aşa cum am văzut în paragraful precedent.
De asemenea, informaţiile furnizate cu ajutorul bilanţului nu sunt
suficient de analitice (pe furnizori, pe clienţi, pe sortimente de bunuri
etc.) şi sunt exprimat numai în etalon valoric. Managerii şi alţi utilizatori
de informaţii contabile au nevoie de informaţii operative (zilnice sau la
alte intervale de timp), de informaţii analitice şi de informaţii exprimate
şi în etaloane naturale (bucăţi, metrii pătraţi etc.) sau etaloane natural-
convenţionale complexe (to – km, ore – normă, cotaţii bursiere etc.).
Datorită acestor limitări ale utilităţii informaţiile furnizate pe baza dublei
reprezentări cu ajutorul Bilanţului, contabilitatea nu s-a mărginit la
întocmirea unor bilanţuri succesive ci a apelat la „dubla înregistrare cu
ajutorul conturilor”.
Dubla înregistrare cu ajutorul conturilor este o continuare a dublei
reprezentări cu ajutorul bilanţului. Dublelor modificări în structura şi
volumul elementelor din Bilanţ şi din Contul de profit şi pierdere le
corespund dubla înregistrare în conturi.
Dubla înregistrare constă în înregistrarea concomitent şi cu aceeaşi
sumă a unei tranzacţii sau operaţiuni în două conturi, în debitul
unui cont şi în creditul altui cont (dublă înregistrare de sens
contrar), astfel încât totalul sumelor debitoare să fie egal cu totalul
sumelor creditoare.
Legătura reciprocă dintre debitul unui cont şi creditul altui cont,
stabilită pe baza dublei înregistrări (de sens contrar) este denumită
corespondenţa conturilor, iar conturile între care se stabileşte această
legătură sunt denumite conturi corespondente.
Dubla înregistrare cu ajutorul conturilor asigură:
a. – menţinerea echilibrului bilanţier A = P;
b. – dubla determinare a rezultatelor: în funcţie de fluxurile de venituri şi
cheltuieli şi în funcţie de variaţia capitalurilor proprii;
c. – determinarea variaţiei trezoreriei atât în funcţie de fluxurile de
încasări şi plăţi cât şi în funcţie de rezultatul exerciţiului (V – C) şi
variaţia activelor şi datoriilor în decursul perioadei;
d. – verificarea exactităţii unor înregistrări cu ajutorul balanţelor de
verificare (totalul sumelor din debitul tuturor conturilor este egal cu
totalul sumelor din creditul conturilor).
 Componenta de bază a dublei înregistrări este CONTUL. Ansamblul
conturilor folosite într-o entitate şi corelaţiile dintre ele formează
sistemul de conturi, care cuprinde:
- Conturi deschise pentru element de activ;
- Conturi deschise pentru elemente de pasiv;
- Conturi de venituri;
- Conturi de cheltuieli.

13. Definiti stocurile de produse finite si aratati criteriile care trebuie satisfacute pentru
inregistrarea lor in contabilitate.

e) produsele, şi anume:
- semifabricatele, prin care se înţelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o
secţie (fază de fabricaţie) şi care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii (faze de
fabricaţie) sau se livrează terţilor;
- produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricaţie şi nu
mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entităţii, putând fi depozitate în vederea livrării sau
expediate direct clienţilor;
- rebuturile, materialele recuperabile şi deşeurile;

14. Ecuatia care sta la baza Bilantului vertical si a Bilantului orizontal.

Bilanţul orizontal se caracterizează prin asigurarea egalităţii valorice dintre cele două părţi ale sale,
dintre sursele de finanţare ale unei entităţi şi utilizările (alocările) resurselor economice şi financiare.
Această egalitate valorică este denumită „egalitate bilanţieră”.

ACTIV = PASIV

Prin intermediul celor două părţi ale sale bilanţul prezintă patrimoniul economico-juridic sub dublu
aspect. Din acest motiv se consideră că cu ajutorul bilanţului se asigură „dubla reprezentare a
patrimoniului”.
Pasivul răspunde la întrebările: De unde provin resursele (originea) entităţii?, Cine a finanţat
entitatea?, Care sunt datoriile entităţii? etc. Activul răspunde la întrebările: Care este structura averii
entităţii?, Cum au fost alocate (utilizate) resursele entităţii?, Care este destinaţia resurselor? etc.
Directiva a IV-a a UE, la articolul 9, recomandă schema bilanţului orizontal prezentată în Figura nr. 8:

Figura nr. 8. Schema bilanţului orizontal conform Directivei a IV-a a CEE

15. Enumerati elementele contului si explicati “rulajul contului”.

Din punct de vedere grafic contul a fost astfel conceput încât să înregistreze separat existenţele iniţiale
şi creşterile şi separat reducerile şi micşorările.
Pentru simplificarea tehnologiei didactice contul ia forma literei „T”.
Linia verticală separă partea stângă (debitul) de partea dreaptă (creditul) contului.
În practica contabilă conturile pot îmbrăca diferite forme grafice, sub formă de „fişe de cont” sau sub
formă de „jurnale”, aşa cum vom arăta în capitalul rezervat formelor de înregistrare contabilă. O fişă
de cont se poate prezenta astfel:

Figura nr. 13. Fişa de cont

Elementele componente ale contului sunt:

- Denumirea sau titlul contului;
- Explicaţia operaţiei economice înregistrate în cont;
- Debitul şi creditul contului;
- Rulajul contului;
- Total sume;
- Soldul iniţial şi soldul final al contului.

- Denumirea sau titlul contului

Pentru a se putea identifica din totalitatea conturilor, fiecare cont are o denumire stabilită cât mai
aproape sau, dacă e posibil, se identifică cu denumirea elementului pentru care se deschide.
EXEMPLU:
Pentru elementul patrimonial „Materii prime” se deschide contul cu aceeaşi denumire, pentru
numerarul din casierie, contul „Casa” etc.
În practica contabilă nu se foloseşte în toate cazurile numai denumirea contului. Astfel, pentru a uşura
munca în acest domeniu, mai ales în condiţiile utilizării tehnologiei informaţiilor (TI), conturile au un
simbol cifric care va fi explicat în Cap. IV al prezentei lucrări.
- Explicaţia operaţiei economice înregistrate în cont
Operaţiile economice care au loc sunt consemnate în documente justificative, iar pe baza acestora se
înregistrează în conturi. Fiecare înregistrare este explicată fie descriptiv, fie contabil. Explicaţia
descriptivă presupune redarea pe scurt a conţinutului tranzacţiei şi operaţiunii înregistrate în cont.
EXEMPLU
„Recepţionat mărfuri”, „încasări în numerar”, „Plaţi prin bancă” etc.
Explicaţia contabilă presupune ca în dreptul fiecărei sume înregistrate în cont, să se înscrie simbolul
contului analitic corespondent.
- Debitul şi creditul contului
Debitul este partea din stânga a oricărui cont. Denumirea de debit vine de la latinescul „debere” – a
datora.
Creditul este partea din dreapta a oricărui cont. Denumirea de credit vine de la latinescul „credere” – a
avea încredere.
Denumirile de debit şi credit s-au păstrat în decursul timpului deşi ele nu mai corespund conţinutului
economic actual. Acest lucru se explică prin aceea că, iniţial conturile erau deschise pentru persoane,
iar o persoană care datora ceva unei entităţi era înregistrată ca un debitor, în debitul unui cont. În
schimb, persoana care avea de primit un drept de la entitate (care avea încredere) era creditorul acestei
entităţi şi, în contabilitatea acelei unităţi, era înregistrat ca atare – creditor – în creditul unui cont.
Din cele de mai sus se observă că, într-o anumită perioadă istorică, conturile erau utilizate pentru
reflectarea relaţiilor juridice între persoanele care efectuau acte şi fapte de comerţ şi între care se
năşteau drepturi şi obligaţii.
A înscrie o sumă în debitul unui cont, înseamnă a debita acel cont, iar a înscrie o sumă în creditul unui
cont, înseamnă a credita acel cont. În legătură cu cele două noţiuni, de debit şi credit sunt şi în
literatura de specialitate din România păreri diferite.
Astfel profesorul I. Evian, susţine că debitul şi creditul sunt „nişte termeni convenţionali moşteniţi de
veacuri prin tradiţie încă de la Paciolo, care indică printr-un singur cuvânt «partea stângă şi partea
dreaptă» a fiecărui cont” 1. Astăzi, termenii tradiţionali de debit şi credit sunt improprii şi ar fi mai
indicat să se înlocuiască cu semnele „+” şi „–“ care, pe lângă faptul că exprimă mai corect
înregistrările în conturi uşurează mult înţelegerea funcţiunii conturilor 2.
În ceea ce ne priveşte, apreciem că trebuie păstrate în limbajul contabile cele două noţiuni (debit şi
credit), care sunt înţelese de către toţi contabilii din lume 3.Argumente:
1. Unul de ordin practic, deoarece noţiunea de debit şi credit a intrat în limbajul tuturor contabililor de
pe mapamond şi ar îngreuna, dacă nu ar fi chiar imposibil, dialogul dintre producătorii şi utilizatorii de
informaţii contabile;
2. Al doilea argument este de ordin moral, în sensul de respect şi cinstire faţă de multitudinea de
specialişti practicieni, precursori ai contabilităţii moderne.
- Rulajul contului
Totalitatea sumelor înscrise în cont, într-o perioadă de timp, fără existenţele iniţiale formează rulajul
contului. Avem rulaj debitor şi rulaj creditor. Conţinutul economic al rulajului contului este diferit, în
funcţie de conţinutul economic al contului. Astfel:
- Dacă conturile sunt deschise pentru active şi cheltuieli, rulajul debitor reprezintă creşteri de active şi
cheltuieli, iar rulajul creditor reprezintă micşorări de active şi încorporarea cheltuielilor în rezultatele
unei perioade de timp.
- Dacă conturile sunt deschise pentru pasive şi venituri, rulajul debitor reprezintă micşorări de pasive
şi încorporarea veniturilor în rezultate, iar rulajul creditor reprezintă creşteri de pasive şi venituri, pe o
perioadă de timp.
- Total sume
Totalitatea sumelor înscrise în cont într-o perioadă de timp, formate din existenţele iniţiale şi rulaje
reprezintă elementul contului numit total sume.
Avem total sume debitoare şi total sume creditoare.
Conţinutul economic al elementului contului „Total sume” este diferit în funcţie de conţinutul
economic al contului:
- În cazul conturilor deschise pentru active, total sume debitoare se obţine însumând existenţele iniţiale
cu rulajul debitor şi reprezintă totalitatea activelor (sau numai a unui element) de care a dispus o
entitate, într-o perioadă de timp. Total sume creditoare se identifică cu rulajul creditor şi reprezintă
micşorări de active, pe o perioadă de timp.
- În cazul conturilor deschise pentru pasive, total sume debitoare se identifică cu rulajul debitor şi
reprezintă micşorări de pasive, pe o perioadă de timp. Total sume creditoare se obţine însumând
existenţele iniţiale cu rulajul creditor şi reprezintă totalitatea pasivelor (sau numai a unui element)de
care a dispus o unitate patrimonială, pe o perioadă de timp.
- În cazul conturilor deschise pentru cheltuieli şi venituri, total sume se identifică cu rulajele conturilor
deoarece aceste conturi temporare nu au existenţe iniţiale şi finale. Veniturile şi cheltuielile se
încorporează la sfârşitul fiecărei perioade în rezultatul exerciţiului.

16. Definiti stocurile de animale si aratati criteriile care trebuie satisfacute pentru
inregistrarea lor in contabilitate.

f) animalele şi păsările, respectiv animalele născute şi cele tinere de orice fel (viţei, miei, purcei,
mânji şi altele) crescute şi folosite pentru reproducţie, animalele şi păsările la îngrăşat pentru a fi
valorificate, coloniile de albine, precum şi animalele pentru producţie - lână, lapte şi blană;

17. Definiti capitalurile proprii. Care sunt abordarile contabile referitoare la capitalurile
proprii.

Capitalul şi rezervele (capitaluri proprii) reprezintă dreptul acţionarilor asupra activelor unei entităţi,
după deducerea tuturor datoriilor.
1
I. Evian, Contabilitatea dublă, Bucureşti, 1946, p. 217.
2
Idem, Teoriile conturilor, Cluj, 1940, p. 90.
3
Ioan Oprean, op. cit., p. 213.
 Capitalurile proprii cuprind: aporturile de capital, primele de capital, rezervele, rezultatul
reportat, rezultatul exerciţiului financiar.

18. Enumerati etapele inventarierii. Care sunt lucrarile pregatitoare ale inventarierii de
natura contabila.
Răspunderea pentru organizarea şi efectuarea inventarierilor din cadrul societăţilor comerciale,
societăţilor/companiilor naţionale, regiilor autonome, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare,
societăţilor cooperatiste, instituţiilor publice, asociaţiilor şi celorlalte persoane juridice cu şi fără scop
patrimonial, precum şi ale persoanelor fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri,
denumite entităţi sau unităţi, revine administratorilor, ordonatorilor de credite sau altor conducători
care au obligaţia gestionării elementelor de activ sau de pasiv ale entităţilor.
Inventarierea este o lucrare complexă care se derulează în mai multe etape:
1. pregătirea inventarierii;
2. constatarea şi descrierea elementelor supuse inventarierii;
3. stabilirea şi înregistrarea în contabilitate a diferenţelor constatate.

1. Pregătirea inventarierii, este o etapă premergătoare inventarierii propriu-zise, etapă de care

depinde eficienţa tuturor lucrărilor ulterioare.
În cadrul acestei etape se iau o serie de măsuri organizatorice şi se execută unele lucrări contabile.
Printre lucrările de natură organizatorică se pot menţiona:
- se constituie prin dispoziţie scrisă a conducătorului unităţii o comisie centrală de inventariere şi mai
multe subcomisii în funcţie de numărul de gestiuni ce urmează a fi inventariate. Comisia centrală de
inventariere este formată din conducătorii diferitelor compartimente şi are sarcini pe linia instruirii,
supravegherii şi controlului întregii activităţi de inventariere. Subcomisiile de inventariere sunt
formate, de regulă, din două persoane şi au sarcina să efectueze inventarierile propriu-zise şi să
stabilească diferenţele.
Inventarierea se poate efectua atât cu salariaţii proprii, cât şi pe bază de contrate de prestări de servicii
încheiate cu alte persoane juridice sau fizice specializate.
Din comisiile de inventariere nu pot face parte persoanele care nu au o pregătire corespunzătoare
economică şi tehnică necesară pentru identificarea, măsurarea şi evaluarea elementelor care se
inventariază.
De asemenea, din comisiile de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor care se
inventariază, casierii şi contabilii care ţin evidenţa gestiunilor respective.
Conducătorii entităţilor trebuie să asigure condiţiile necesare pentru desfăşurarea inventarierilor în
condiţii corespunzătoare prin:
- aducerea la zi a înregistrărilor din evidenţele operative (fişe de magazie, rapoarte de gestiune) şi din
contabilitatea analitică şi sintetică şi efectuarea confruntărilor dintre aceste evidenţe;
- asigurarea personalului necesar pentru sortarea, cântărirea, măsurarea, numărarea, aşezarea bunurilor
ce se inventariază;
- asigurarea participării la inventariere a tuturor membrilor comisiilor de inventariere şi a altor
specialişti capabili să identifice sortimentele, calităţile, codurile, preţurile etc. ale bunurilor ce se
inventariază;
- dotarea gestiunii ce se inventariază şi a comisiei de inventariere cu: aparatele şi instrumentele
necesare pentru măsurare, cântărire etc.; cu mijloacele de identificare necesare (cataloage, mostre,
sonde etc.); cu formularele şi rechizitele necesare; cu mijloacele de calcul, cu sigilele, cu încuietorile
necesare etc.
Comisiile de inventariere efectuează şi ele un complex de lucrări pregătitoare de natură organizatorică,
cum sunt:
- se sigilează căile de acces în gestiuni cu excepţia locului în care începe inventarierea;
- se cere gestionarului o declaraţie scrisă din care trebuie să rezulte: dacă are în gestiunea sa bunuri
nerecepţionate sau bunuri care nu aparţin gestiunii; dacă are documente de predare-primire a bunurilor
care nu au fost operate în evidenţa sa operativă sau nu au fost predate la contabilitate; dacă a primit
sau predat bunuri fără să se întocmească documentele necesare; dacă are cunoştinţă de existenţa unor
plusuri sau minusuri în gestiune;
- se sistează, de regulă, operaţiunile de intrare-ieşire a bunurilor din gestiune;
- se identifică locurile în care ar putea fi depozitate bunurile ce se inventariază;
- se grupează bunurile ce urmează a se inventaria pe sortimente şi pe categorii de preţuri şi se
întocmesc etichetele de raft. Se aranjează separat bunurile degradate, bunurile primite în custodie, spre
reparare sau pentru prelucrare;
- se verifică dacă aparatele de măsură sunt în bună stare de funcţionare.
Lucrările pregătitoare ale inventarierii de natură contabilă cuprind:
- se asigură înregistrarea tuturor operaţiunilor în contabilitatea sintetică şi analitică şi în evidenţa
operativă condusă în cadrul gestiunilor (fişe de magazie, rapoarte de gestiune etc.);
- se verifică exactitatea înregistrărilor prin confruntarea informaţiilor din contabilitate cu cele din
evidenţa operativă şi prin întocmirea balanţelor de verificare sintetice şi analitice;
- se ridică de la gestiuni toate evidenţele operative şi se vizează după ultima operaţiune (benzi de la
casele de marcat, fişe de magazie, rapoarte de gestiune etc.).
Unităţile comerciale cu amănuntul nu conduc o evidenţă cantitativvalorică pe fiecare sortiment de
mărfuri cu ajutorul fişelor de magazie.
Aceste unităţi conduc o evidenţă global-valorică cu ajutorul raportului de gestiune în care gestionarii
înscriu toate documentele de intrare şi de ieşire a mărfurilor precum şi cele referitoare la numerarul
depus la casieria unităţii şi în care se determină soldul valoric (scriptic) al gestiunii respective.

19. Definiti provizioanele de depreciere pentru materii prime.

39x Provizioane pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs.

Aceste conturi sunt de pasiv, ele rectifică prin scădere valoarea netă contabilă a activelor la care se
referă.

20. Structura (sintetica) a veniturilor si cheltuielilor dupa natura lor.

Structura Contului de profit şi pierdere

Cadrul general contabil stipulează că „Veniturile şi cheltuielile se pot regăsi în Contul de profit şi
pierdere în diferite moduri, astfel încât să furnizeze informaţii relevante procesului decizional” (pt.
72). Necesităţile de informaţii ale diferitelor grupuri de utilizatori sunt diversificate, motiv pentru care
forma şi conţinutul Contului de profit şi pierdere diferă în funcţie de circumstanţele specifice mediului
în care acestea sunt elaborate.
Conturile de profit şi pierdere sunt elaborate în diferite ţări fie sub formă de cont, având în partea
stângă cheltuielile şi în partea dreaptă veniturile entităţii dintr-o perioadă de timp, sau sub formă de
listă, aşa cum vom vedea mai jos.
Gruparea veniturilor şi cheltuielilor în cadrul Conturilor de profit şi pierdere se poate face în funcţie de
două criterii:
A. După natura veniturilor şi cheltuielilor;
B. După funcţiile entităţii sau destinaţia cheltuielilor.

Figura nr. 11. Tipologia conturilor de profit şi pierdere

A. Structura veniturilor şi cheltuielilor după natura lor:

Activităţile generatoare de venituri şi cheltuieli sunt:
– Activităţi ordinare (curente);
– Activităţi extraordinare.
Activităţile curente au un caracter obişnuit, repetitiv. Ele se identifică în bună parte cu obiectul de
activitate al entităţii şi contribuie decisiv la obţinerea rezultatului exerciţiului. Activităţile curente
includ:
- activităţile de exploatare;
- activităţile financiare.
Activităţile extraordinare au, de regulă, un caracter anormal, ele scapă controlului entităţii şi au o
frecvenţă redusă, cum sunt naţionalizările, exproprierile, catastrofele naturale etc.

a) Veniturile şi cheltuielile aferente activităţii de exploatare cuprind:

1. Cheltuieli şi venituri ocazionate de fabricarea producţiei:
Cheltuieli ocazionate de consumul factorilor de producţie, care includ:
- consumul de materii prime, materiale, ambalaje, piese de schimb;
- cheltuieli cu serviciile primite de la terţi cum sunt: întreţineri şi reparaţii, redevenţe şi chirii;
asigurări; studii şi cercetări; comisioane şi onorarii; transporturi de bunuri şi persoane; servicii
bancare, poştă, telecomunicaţii etc.;
- cheltuieli cu remunerarea personalului şi cu asigurările şi protecţia socială;
- cheltuieli cu impozite şi taxe;
- alte cheltuieli de exploatare.
Venituri din variaţia stocurilor şi venituri din producţia de imobilizări. Rezultatul proceselor de
producţie îl reprezintă un activ care aduce avantaje economice viitoare sub forma stocului de produse
sau sub forma activelor imobilizate. Ca urmare, concomitent cu recunoaşterea activului se recunoaşte
şi un venit la nivelul costurilor acelor active. Acest venit se recunoaşte până la vânzarea produselor
respective.
2. Cheltuieli şi venituri ocazionate de vânzarea activelor:
Vânzarea produselor semnifică:
- ieşirea unor active care încorporează avantaje economice viitoare, ceea ce impune reducerea
veniturilor din producţia stocată (veniturilor din variaţia stocurilor), la nivelul costurilor de producţie;
- creşterea avantajelor economice viitoare sub forma lichidităţilor sau a echivalentului de lichidităţi
sau sub forma creanţelor de încasat, evaluate la preţ de vânzare, ceea ce impune recunoaşterea unui
venit din vânzarea stocurilor.
Vânzarea mărfurilor impune recunoaşterea:
- unor cheltuieli cu mărfurile vândute la nivelul costurilor de achiziţie a mărfurilor ieşite din stoc;
- unor venituri din vânzarea mărfurilor la nivelul preţului de vânzare. Principiul necompensării, pe
care îl vom analiza în capitolul următor, nu admite compensarea veniturilor cu cheltuielilor.
Vânzarea imobilizărilor amortizabile determină:
- recunoaşterea unor cheltuieli cu activele cedate la nivelul valorii rămase (a costului istoric minus
amortizarea);
- recunoaşterea veniturilor din cedarea activelor imobilizate la nivelul preţului de vânzare.
3. Cheltuieli şi venituri cu lucrări executate şi servicii prestate:
Lucrările şi serviciile efectuate pentru terţi ocazionează:
- cheltuieli aferente acestor activităţi (vezi cheltuielile aferente consumului factorilor de producţie de
mai sus);
- venituri aferente lichidităţilor încasate sau de încasat.
Lucrările şi serviciile primite de la terţi generează cheltuielile aferente.
4. Alte cheltuieli şi venituri din exploatare:
Sunt ocazionate de plata sau încasarea unor amenzi, penalizări, despăgubiri, donaţii, creanţe prescrise,
creanţe reactivate etc.
b) Veniturile şi cheltuielile aferente activităţilor financiare sunt formate din:
– Cheltuielile sau veniturile cu dobânzile datorate sau plătite, respectiv de încasat sau încasate;
– Veniturile din dividendele încasate sau de încasat pentru titlurile (acţiunile, părţile sociale) deţinute
în cadrul altor entităţi;
– Cheltuieli sau venituri cu diferenţele de curs valutar, nefavorabile sau favorabile, aferente
disponibilităţilor în valută sau creanţelor şi obligaţiilor în valută;
– Cheltuieli sau venituri cu scontul acordat sau cu scontul obţinut;
– Cheltuieli sau venituri din tranzacţiile efectuate cu titlurile deţinute sau vândute.
Rezultatul exerciţiului din activitatea de exploatare (Rexpl.) împreună cu rezultatul din activitatea
financiară (Rf) formează rezultatul curent (Rc):
Rc = Rexpl. + Rf = (Vexpl. – Chexpl.) + (Vf – Chf)
c) Veniturile şi cheltuielile aferente activităţii extraordinare:
Utilizatorii informaţiilor contabile au nevoie să cunoască structura cheltuielilor şi veniturilor care
scapă controlului entităţii. Din acest motiv, contabilitatea reflectă în mod distinct, în Contul de profit şi
pierdere, aceste elemente extraordinare.
Delimitarea veniturilor şi cheltuielilor extraordinare de veniturile şi cheltuielile aferente activităţii
curente se face în funcţie de două criterii:
- în funcţie de natura lor neobişnuită în raport cu activitatea curentă a entităţii (criteriul principal);
- în funcţie de frecvenţa lor redusă, de probabilitatea lor scăzută de a surveni în viitor (criteriul
secundar).
Astfel, pierderile provocate de calamităţi naturale, de războaie etc. generează pentru majoritatea
entităţilor cheltuieli extraordinare. În acelaşi timp, despăgubirile plătite de o societate de asigurări
reprezintă o cheltuială curentă pentru societatea respectivă.
Directiva a IV a CCE la art. 29 prevede că „Veniturile şi cheltuielile care apar altfel decât în cursul
activităţilor curente ale societăţilor comerciale trebuie prezentate la Venituri extraordinare şi Cheltuieli
extraordinare”.
Această prevedere se aplică şi veniturilor şi cheltuielilor „legate de un alt exerciţiu financiar”.
În unele lucrări de specialitate se face distincţie între:
- activităţile extraordinare: calamităţi, războaie, expropieri etc.;
- activităţile excepţionale: donaţii, despăgubiri, amenzi, penalităţi, cesiuni de imobilizări, calamităţi,
războaie, expropieri etc.
d) Venituri şi cheltuieli din ajustarea valorii unor active şi datorii:
Activitatea curentă a entităţilor impune reflectarea în contabilitate a efectului modificărilor de valoare
(a deprecierilor sau a aprecierilor) elementelor de activ sau a unor datorii.
Aşa cum se va arăta mai jos, deprecierile de active determină:
- cheltuieli cu amortizările, dacă deprecierea este ireversibilă;
- cheltuieli cu provizioanele, dacă deprecierea este reversibilă.
Principiul prudenţei contabile nu admite, de regulă, prezentarea în bilanţ a efectului creşterilor de
valoare a activelor (a aprecierilor) decât dacă ele urmează unor deprecieri anterioare. În acest caz, se
anulează provizioanele pentru deprecierea activelor prin reluarea lor la venituri.
Efectul acestor ajustări se prezintă în Contul de profit şi pierdere la valoarea netă determinată ca
diferenţă dintre cheltuieli şi venituri.
Datoriile se ajustează prin intermediul cheltuielilor şi veniturilor aferente „provizioanelor pentru
riscuri şi cheltuieli”.
Contul de profit şi pierdere sub formă de „listă” cu prezentarea cheltuielilor după natura lor este
exemplificat în Figura nr. 12. În Contul de profit şi pierdere elementele de venituri şi cheltuieli pot fi
prezentate mai detaliat sau mai condensat.
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE la data de ...........
- lei -
______________________________________________________________________________
| Denumirea indicatorilor |Nr.| Exerciţiul financiar |
| |rd.|______________________|
| | | Precedent | Curent |
|___________________________________________________|___|____________|_________|
| A | B | 1 | 2 |
|___________________________________________________|___|____________|_________|
| 1.| Cifra de afaceri netă | 01| | |
| | (rd. 02 + 03 - 04 + 05 + 06) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | Producţia vândută | 02| | |
| | (ct. 701 + 702+ 703 + 704 + 705 + 706 + 708) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | Venituri din vânzarea mărfurilor (ct. 707) | 03| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | Reduceri comerciale acordate (ct. 709) | 04| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | Venituri din dobânzi înregistrate de | 05| | |
| | entităţile radiate din Registrul general şi | | | |
| | care mai au în derulare contracte de leasing | | | |
| | (ct. 766*) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | Venituri din subvenţii de exploatare aferente| 06| | |
| | cifrei de afaceri nete (ct. 7411) | | | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 2. | Venituri aferente costului producţiei în curs| 07| | |
| | de execuţie (ct. 711 + 712) | | | |
| | Sold C | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | Sold D | 08| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 3. | Producţia realizată de entitate pentru | 09| | |
| | scopurile sale proprii şi capitalizată | | | |
| | (ct. 721 + 722) | | | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 4. | Alte venituri din exploatare (ct. 758 + 7417)| 10| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL | 11| | |
| (rd. 01 + 07 - 08 + 09 + 10) | | | |
|___________________________________________________|___|____________|_________|
| 5. | a) Cheltuieli cu materiile prime şi | 12| | |
| | materialele consumabile | | | |
| | (ct. 601 + 602 - 7412) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | Alte cheltuieli materiale | 13| | |
| | (ct. 603 + 604 + 606 + 608) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | b) Alte cheltuieli externe (cu energie şi | 14| | |
| | apă) (ct. 605 - 7413) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | c) Cheltuieli privind mărfurile (ct. 607) | 15| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| | Reduceri comerciale primite (ct. 609) | 16| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 6. | Cheltuieli cu personalul (rd. 18 + 19), din | 17| | |
| | care: | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | a) Salarii şi indemnizaţii*30) | 18| | |
| | (ct. 641 + 642 + 643 + 644 - 7414) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia | 19| | |
| | socială (ct. 645 - 7415) | | | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 7. | a) Ajustări de valoare privind imobilizările | 20| | |
| | corporale şi necorporale (rd. 21 - 22) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | a.1) Cheltuieli (ct. 6811 + 6813) | 21| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | a.2) Venituri (ct. 7813) | 22| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | b) Ajustări de valoare privind activele | 23| | |
| | circulante (rd. 24 - 25) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | b.1) Cheltuieli (ct. 654 + 6814) | 24| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | b.2) Venituri (ct. 754 + 7814) | 25| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 8. | Alte cheltuieli de exploatare (rd. 27 la 30) | 26| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | 8.1. Cheltuieli privind prestaţiile externe | 27| | |
| | (ct. 611 + 612 + 613 + 614 + 621 + 622 + | | | |
| | 623 + 624 + 625 + 626 + 627 + 628 - 7416) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | 8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi | 28| | |
| | vărsăminte asimilate (ct. 635) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | 8.3. Alte cheltuieli (ct. 652 + 658) | 29| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | Cheltuieli cu dobânzile de refinanţare | 30| | |
| | înregistrate de entităţile radiate din | | | |
| | Registrul general şi care mai au în derulare | | | |
| | contracte de leasing (ct. 666*) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | Ajustări privind provizioanele (rd. 32 - 33) | 31| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - Cheltuieli (ct. 6812) | 32| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - Venituri (ct. 7812) | 33| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL | 34| | |
| (rd. 12 la 15 - 16 + 17 + 20 + 23 + 26 + 31) | | | |
|___________________________________________________|___|____________|_________|
| PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE: | | | |
|___________________________________________________| | | |
| | - Profit (rd. 11 - 34) | 35| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - Pierdere (rd. 34 - 11) | 36| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 9. | Venituri din interese de participare | 37| | |
| | (ct. 7611 + 7613) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - din care, veniturile obţinute de la | 38| | |
| | entităţile afiliate | | | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 10.| Venituri din alte investiţii şi împrumuturi | 39| | |
| | care fac parte din activele imobilizate | | | |
| | (ct. 763) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - din care, veniturile obţinute de la | 40| | |
| | entităţile afiliate | | | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 11.| Venituri din dobânzi (ct. 766*) | 41| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - din care, veniturile obţinute de la | 42| | |
| | entităţile afiliate | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | Alte venituri financiare | 43| | |
| | (ct. 762 + 764 + 765 + 767 + 768) | | | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| VENITURI FINANCIARE - TOTAL | 44| | |
| (rd. 37 + 39 + 41 + 43) | | | |
|___________________________________________________|___|____________|_________|
| 12.| Ajustări de valoare privind imobilizările | 45| | |
| | financiare şi investiţiile financiare | | | |
| | deţinute ca active circulante (rd. 46 - 47) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - Cheltuieli (ct. 686) | 46| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - Venituri (ct. 786) | 47| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 13.| Cheltuieli privind dobânzile | 48| | |
| | (ct. 666* - 7418) | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - din care, cheltuielile în relaţia cu | 49| | |
| | entităţile afiliate | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | Alte cheltuieli financiare | 50| | |
| | (ct. 663 + 664 + 665 + 667 + 668) | | | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL | 51| | |
| (rd. 45 + 48 + 50) | | | |
|___________________________________________________|___|____________|_________|
| PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă): | | | |
|___________________________________________________| | | |
| | - Profit (rd. 44 - 51) | 52| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - Pierdere (rd. 51 - 44) | 53| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 14.| PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT(Ă): | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - Profit (rd. 11 + 44 - 34 - 51) | 54| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - Pierdere (rd. 34 + 51 - 11 - 44) | 55| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 15.| Venituri extraordinare (ct. 771) | 56| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 16.| Cheltuieli extraordinare (ct. 671) | 57| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 17.| PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA | | | |
| | EXTRAORDINARĂ: | | | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - Profit (rd. 56 - 57) | 58| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - Pierdere (rd. 57 - 56) | 59| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| VENITURI TOTALE (rd. 11 + 44 + 56) | 60| | |
|___________________________________________________|___|____________|_________|
| CHELTUIELI TOTALE (rd. 34 + 51 + 57) | 61| | |
|___________________________________________________|___|____________|_________|
| | PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă): | | | |
| |______________________________________________| | | |
| | - Profit (rd. 60 - 61) | 62| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - Pierdere (rd. 61 - 60) | 63| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 18.| Impozitul pe profit (ct. 691) | 64| | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 19.| Alte impozite neprezentate la elementele de | 65| | |
| | mai sus (ct. 698) | | | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|
| 20.| PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A EXERCIŢIULUI | | | |
| | FINANCIAR: | | | |
| |______________________________________________| | | |
| | - Profit (rd. 62 - 64 - 65) | 66| | |
| |______________________________________________|___|____________|_________|
| | - Pierdere | 67| | |
| | (rd. 63 + 64 + 65); | | | |
| | (rd. 64 + 65 - 62) | | | |
|____|______________________________________________|___|____________|_________|

Figura nr. 12. Contul de profit şi pierdere, sub formă de listă cu prezentarea elementelor după
natura lor.

21. Definiti imobilizarile corporale si aratati criteriile care trebuie satisfacute

pentru inregistrarea lor in contabilitate.

Imobilizări corporale
Imobilizările corporale reprezintă active care:
a) sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii,
pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; şi
b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
 Imobilizările corporale cuprind: terenuri şi construcţii; instalaţii tehnice şi maşini; alte
instalaţii, utilaje şi mobilier; avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie.
Contabilitatea terenurilor se ţine pe două categorii: terenuri şi amenajări de terenuri.
În contabilitatea analitică, terenurile pot fi evidenţiate pe următoarele grupe: terenuri agricole,
terenuri silvice, terenuri fără construcţii, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu construcţii şi altele.
În cadrul imobilizărilor corporale sunt evidenţiate în mod distinct imobilizările corporale în curs
de execuţie.
O imobilizare corporală recunoscută ca activ trebuie evaluată iniţial la costul său determinat
potrivit regulilor de evaluare din prezentele reglementări, în funcţie de modalitatea de intrare în
entitate.

22. Definiti provizioanele de depreciere pentru clienti.

49 Ajustări pentru deprecierea creanţelor

Conturile din grupele 40 şi 41 reflectă datoriile şi respectiv creanţele comerciale ale entităţii. Conturile
din grupa 40 „Furnizori şi conturi asimilate” sunt conturi de pasiv, cu excepţia contului 409 „Furnizori
– debitori” care este un cont de activ în care se înregistrează avansurile acordate furnizorilor.
Conturile din grupa 41 „Clienţi şi conturi asimilate” sunt conturi de creanţe, conturi de activ, cu
excepţia contului 419 „Clienţi – creditori” care este un cont de pasiv, în care se reflectă avansurile
încasate de la clienţi.
Conturile din grupa 49 „Ajustări pentru deprecierea creanţelor” sunt conturi de pasiv, cu ajutorul lor se
rectifică prin scădere valoarea netă contabilă a creanţelor.
Celelalte conturi, din grupele 42 la 48, în majoritatea lor cuprind conturi bifuncţionale, a căror solduri
debitoare reflectă creanţele entităţii, iar soldurile creditoare reflectă obligaţiile întreprinderii faţă de
terţi.

23. Structura cheltuielilor dupa destinatia lor.

Gruparea veniturilor şi cheltuielilor după natura lor nu satisface managementul entităţilor, nu permite
controlul costurilor de producţie, de desfacere, de cercetare, de administrare etc. Conducătorii de
întreprinderi au nevoie de informaţii referitoare nivelului cheltuielilor pe centre de cost (ateliere, secţii,
faze tehnologice), pe sortimente de produse sau pe alte activităţi. Pentru calculul şi controlul
costurilor, cheltuielile trebuie grupate după destinaţia lor (cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte) sau
după dependenţa lor faţă de variaţia volumului de activitate (cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe).
Acesta este unul din considerentele care a dus la sistemul contabil dualist caracterizat prin decuplarea
contabilităţii financiare de contabilitatea de gestiune (managerială).
Prezentarea Contului de profit şi pierdere pe funcţii ale întreprinderii este specifică ţărilor anglo-
saxone unde, de regulă, contabilitatea este organizată într-un singur circuit (contabilitatea monistă).
Această structurare a elementelor Contului de profit şi pierdere satisface în mai mare măsură nevoile
de informaţii ale managerilor (conducerea prin costuri), dar nu furnizează informaţii suficient de
relevante pentru utilizatorii externi.
Gruparea cheltuielilor pe funcţii ale întreprinderilor se poate face în diferite moduri. De regulă, se
delimitează cheltuielile aferente:
- funcţiei de producţie;
- funcţiei de distribuţie;
- funcţiei administrative.
Intercondiţionarea dintre funcţiile întreprinderii face dificilă alocarea unora in cheltuieli pe aceste
funcţii. Astfel, unele cheltuieli indirecte se repartizează pe funcţii ale întreprinderii şi/sau pe purtători
de costuri în funcţie de anumite criterii (baze) de repartizare stabilite convenţional.
Funcţia de producţie include:
- Cifra de afaceri netă, care cuprinde veniturile din vânzarea bunurilor şi serviciilor din activitatea
curentă a întreprinderii, mai puţin reducerile comerciale acordate şi taxe pe valoarea adăugată;
- Costul vânzărilor, cuprinde ansamblul costurilor directe şi indirecte aferente bunurilor şi serviciilor
vândute.
Funcţia de distribuţie, regrupează cheltuielile ocazionate de promovarea şi vânzarea bunurilor şi
serviciilor, cum sunt: cheltuieli de publicitate, cheltuieli de marketing, cheltuieli cu personalul, alte
cheltuieli de desfacere.
Funcţia administrativă, include cheltuielile determinate de administrarea generală a întreprinderii:
salarii, chirii, telecomunicaţii, întreţinerea autoturismelor, birotică etc.
Unele cheltuieli indirecte se repartizează între costul vânzărilor, costul distribuţiei şi costul
administraţiei pe baza unor criterii bine precizate.
Întreprinderile care întocmesc Contul de profit şi pierdere pe funcţii ale întreprinderii trebuie să
furnizeze, printr-o notă anexă, informaţii suplimentare privind cheltuielile după natura lor.

24. Definiti imobilizarile necorporale si aratati criteriile care trebuie satisfacute pentru
inregistrarea lor in contabilitate.

Imobilizări necorporale
Un activ necorporal este un activ identificabil, nemonetar, fără suport material şi deţinut pentru
utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau
pentru scopuri administrative.
Un activ necorporal trebuie recunoscut în bilanţ dacă se estimează că va genera beneficii
economice pentru entitate şi costul activului poate fi evaluat în mod credibil.
În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind:
- cheltuielile de constituire;
- cheltuielile de dezvoltare;
- concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare, cu excepţia
celor create intern de entitate;
- fondul comercial;
- alte imobilizări necorporale; şi
- avansurile şi imobilizările necorporale în curs de execuţie.

25. Definiti amortizarea

Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a imobilizărilor
corporale.
Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează pe baza unui plan de amortizare, de la data
punerii în funcţiune a acestora şi până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform
duratelor de utilizare economică şi condiţiilor de utilizare a acestora.
Entităţile amortizează imobilizările corporale utilizând unul din următoarele regimuri de
amortizare:
a) amortizarea liniară;
b) amortizarea degresivă;
c) amortizarea accelerată.
Amortizarea aferentă imobilizărilor corporale se înregistrează în contabilitate ca o cheltuială.
Terenurile nu se amortizează.
Investiţiile efectuate pentru amenajarea lacurilor, bălţilor, iazurilor, terenurilor şi pentru alte lucrări
similare se recuperează pe calea amortizării, prin includerea în cheltuielile de exploatare într-o
perioadă hotărâtă de consiliul de administraţie sau responsabilul cu gestiunea patrimoniului.
Cedarea şi casarea
O imobilizare corporală trebuie scoasă din evidenţă la cedare sau casare, atunci când nici un beneficiu
economic viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sa ulterioară.
Să se efectueze analiza contabilă a următoarelor operaţiuni economico – financiare și să se
identifice varianta corectă:
1) Receptionarea marfurilor expediate de un furnizor determina:
a – cresterea cheltuielilor cu marfurile aprovizionate (C+x) si
- cresterea obligatiilor fata de furnizor (D+x)
b – cresterea stocurior de marfuri (A+x) si
- cresterea veniturilor din operatiuni cu marfurile (V+x)
c – cresterea stocurilor de marfuri (A+x) si
- cresterea datoriilor fata de furnizor (D+x)
2) Retinerea de la angajati a impozitului pe venituri de natura salariilor determina:
a – cresterea datoriilor fiscale (D+x) si
- cresterea veniturilor financiare (V+x)
b – cresterea disponibilitatilor banesti (A+x) si
- reducerea datoriilor fata de personal (D-x)
c – reducerea obligatiilor fata de personal (D-x)
- cresterea obligatiilor fiscale (D+x)

3) Aportul in numerar adus de actionarii care au subscris sa participe la majorarea capitalului

social se inregistreaza:
a 5121 = 456
b 5121 = 1011
c 1012 = 456
4) Inregistrarea facturii pentru energie si alte utilitati consumate determina:
a – cresterea activelor circulante (A+x) si
- cresterea cheltuielilor cu energia si alte utilitati (C+x)
b – cresterea veniturilor (V+x) si
- cresterea datoriilor fata de furnizor (V+x)
c – cresterea cheltuielilor de exploatare (C+x) si
- cresterea datoriilor fata de furnizor (D+x)
5) Plata dobanzilor catre o banca determina:
a – cresterea cheltuielilor financiare (C+x) si
- reducerea disponibilitatilor banesti (A-x)
b – cresterea obligatiilor fata de banca (D+x) si
- cresterea cheltuielilor cu dobanzi (C+x)
c – cresterea activelor circulante (A+x) si
- cresterea cheltuielilor cu dobanzi (C+x)
6) Achizitionarea si amortizarea unui program informatic se inregistreaza:
a 208 = 404
6811 = 2808
b 214 = 404
6811 = 214
c 614 = 401
2808 = 6811
7) Facturarea marfurilor livrate clientului determina:
a – cresterea creantelor – client (A+x) si
- reducerea stocului de marfuri (A-x)
b – cresterea creantelor – client (A+x) si
- cresterea veniturilor din exploatare (V+x)
c – reducerea stocurilor (A-x) si
- cresterea veniturilor (V+x)
8) Prescrierea unei obligatii fiscale determina:
a – reducerea obligatiilor fata de organele fiscale (D-x) si
- cresterea disponibilitatilor banesti (A+x)
b – reducerea obligatiilor fiscale (D-x) si
- cresterea veniturilor din exploatare (V+x)
c – cresterea disponibilitatilor banesti (A+x) si
- cresterea capitalurilor proprii (Cp+x)

9) Plata taxelor la Registrul Comertului cu ocazia inmatricularii unei noi societati comerciale
se inregistreaza:
a 635 = 531
b 201 = 531
c 531 = 201
10) Contractarea (obtinerea) unui credit de la o banca determina:
a – cresterea cheltuielilor financiare (C+x) si
- cresterea datoriilor fata de banca (D+x)
b – cresterea disponibilitatilor banesti (A+x) si
- cresterea datoriilor fata de banca(D+x)
c - cresterea disponibilitatilor banesti (A+x) si
- cresterea veniturilor financiare (V+x)
11) Incorporarea rezervelor in capitalul social determina:
a – cresterea creantelor asupra actionarilor (A+x) si
- cresterea capitalului social (Cp+x)
b – cresterea capitalului social (Cp+x) si
- cresterea obligatiilor fata de actionari (D+x)
c - cresterea capitalului social (Cp+x) si
- reducerea rezervelor (Cp-x)
12) Incasarea dividendelor pentru participatiile detinute in capitalul altei entitati se
inregistreaza:
a 5121 = 767
b 5121 = 761
c 457 = 5121
13) Inregistrarea dobanzilor datorate tertilor determina:
a – cresterea cheltuielilor financiare (C+x) si
- cresterea datoriilor fata de terti (D+x)
b – cresterea activelor circulante (A+x) si
- cresterea datoriilor fata de terti (D+x)
c – cresterea veniturilor financiare (V+x) si
- reducerea disponibilitatilor banesti (A-x)

14) Distribuirea dividendelor din “Rezultatul reportat” determina:

a – reducerea Rezultatului reportat (Cp-x) si
- cresterea obligatiilor fata de actionari (D+x)
b – reducerea Rezultatului reportat (Cp+x) si
- reducerea disponibilitatilor banesti (A-x)
c – cresterea obligatiilor fata de actionari (D+x) si
- reducerea disponibilitatilor banesti (A-x)

15) Retragerea unui asociat si restituirea sumelor catre acesta se inregistreaza:

a 1012 = 456
456 = 5121
b 1011 = 456
456 = 5121
c 456 = 1012
5121 = 456

16) Achitarea unei datorii fata de furnizori dintr-un credit bancar determina:
a – reducerea datoriilor fata de furnizori (D-x) si
- cresterea datoriilor fata de banca (D+x)
b – reducerea disponibilitatilor banesti (A-x) si
- reducerea obligatiilor fata de banca (D-x)
c – cresterea cheltuielilor financiare (C+x) si
- cresterea datoriilor fata de banca (D+x)
17) Eliberarea in consum a materiilor prime determina:
a – cresterea cheltuielilor de exploatare (C+x) si
- cresterea stocurilor de materii prime (A+x)
b – cresterea cheltuielilor de exploatare (C+x) si
- reducerea stocurilor de materii prime (A-x)
c – cresterea veniturilor din exploatare (V+x) si
- reducerea stocurilor de materii prime (A-x)

18) Achizitionarea si amortizarea unui autoturism se inregistreaza:

a 624 = 404
404 = 5121
b 2133 = 404
6811 = 2813
c 208 = 401
6811 = 2813
19) Incasarea dobanzilor pentru disponibilitatile din contul de la banca determina:
a – reducerea cheltuielilor financiare (C-x) si
- cresterea creantelor asupra bancii (A+x)
b – cresterea disponibilitatilor banesti (A+x) si
- cresterea veniturilor financiare (V+x)
c - cresterea disponibilitatilor banesti (A+x) si
- reducerea creantelor asupra bancii (A-x)
20) Acordarea unui avans catre un salariat in vederea efectuarii unei deplasari in alta localitate
determina:
a – cresterea cheltuielilor de exploatare (C+x) si
- cresterea creantelor asupra salariatului (A+x)
b - cresterea creantelor asupra salariatului (A+x)
- cresterea datoriilor pe termen scurt (D+x)
c – cresterea creantelor asupra salariatului (A+x) si
- reducerea disponibilitatilor banesti (A-x)
21) Distribuirea de dividende in suma de 2.000 lei din profitul exercitiilor precedente se
inregistreaza:
a 117 = 457 2000
b 5121 = 457 2000
c 456 = 457 2000
22) Plata unui impozit datorat bugetului consolidat determina:
a – cresterea cheltuielilor cu impozite (C+x) si
- cresterea datoriilor fiscale (D+x)
b – reducerea datoriilor fiscale (D-x) si
- reducerea veniturilor financiare (V-x)
c - reducerea datoriilor fiscale (D-x) si
- reducerea disponibilitatilor banesti (A-x)
23) Acordarea unui imprumut pe termen lung unei entitati determina:
a – cresterea cheltuielilor financiare (C+x) si
- reducerea disponibilitatilor banesti (A-x)
b – cresterea imobilizarilor financiare (A+x) si
- reducerea disponibilitatilor banesti (A-x)
c – cresterea imobilizarilor corporale (A+x) si
- cresterea datoriilor fata de terti (D+x)
24) Se inregistreaza contributia angajatorului la asigurarile sociale de 200 lei si contributia
angajatilor la fondul de somaj de 60 de lei:
a 6451 = 4311 200
421 = 4312 60
b 6451 = 4312 200
4311 = 421 60
c 6452 = 421 200
6452 = 4312 60

Să se efectueze analiza contabilă a următoarelor operaţiuni economico – financiare și să se

întocmească formula contabilă:
1. Societatea majoreaza capitalul social cu 5.000.000 lei reprezentand incorporarea in masa
acestuia a urmatoarelor elemente:
a) rezerve 2.500.000
b) rezultatul raportat 1.500.000
c) diferente din reevaluare 1.000.000
Pentru aceasta majorare societatea emite 5000 de actiuni noi la V.N. de 1000 lei.
Majorarea capitalului social
1012 “ Capitalul subscris varsat P, +, C
106 “ Rezerve “ P, -D
117 “ Rezultatul reportat “ B, D
105 “ Diferente din reevaluare P, -D

% = 1012 5.000.000
106 2.500.000
117 1.500.000
105 1.000. 000

2. Se inregistreaza amortizarea imobilizarilor corporale si necorporale aferente

exercitiului in curs dupa cum urmeaza :
a) cheltuieli de constituire 100.000
b) cladiri 500.000
c) masini, utilaje, instalatii 4.000.000
d) mijloace de transport 1.000.000

Inregistrarea amortizarilor corporale si necorporale

6811 “ Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizarilor “ A ,+D
2801 “ Amortizarea cheltuielilor de constituire”

3. Societatea vinde produse finite la un pret de vanzare de 30.000.000 lei, TVA 19%, costul
de productie aferent fiind de 24.500.000 lei.
4. Societatea decide diminuarea capitalului social prin rambursarea sumei de 3.000.000 lei
catre asociati, contravaloare ce va fi rambursata prin contul de disponibil bancar.
5. Societatea se aprovizioneaza cu urmatoarele tipuri de stocuri:
a) materii prime 5.000.000
 b) materiale consumabile 3.000.000
c) marfuri 7.500.000
d) obiecte de inventar 3.000.000, T.V.A. 19%
6. Se plateste o penalitate ca urmare a nerespectarii clauzelor contractuale in valoare de
500.000 lei prin contul de disponibil bancar.
7. Se incaseaza prin contul curent contravaloarea creantelor fata de clienti DE 10.980.000 lei.
8. Din procesul de productie se obtin produse finite la un cost de productie de 25.000.000 lei.
9. Se inregistreaza cheltuielile cu salariile aferente exercitiului in curs in valoare de
30.000.000 lei.
10. Se inregistreaza avansul salarial aferent exercitiului in curs in valoare de 10.000.000 lei.
11. Societatea vinde marfuri la un pret de vanzare fara TVA de 9.000.000, TVA 19% costul
de achizitie al marfurilor vandute 6.500.000 lei.
12. Se incasaza prin contul curent dobanda aferenta exercitiului in curs in valoare de
2.500.000 lei.
13. Se incaseaza prin casierie contravaloarea creantei fata de debitori diversi in suma de
5.000.000 lei
14. Societatea achizitioneaza un utilaj la un cost de achizitie de 15000000 lei, cheltuielile de
transport si punere in functiune fiind de 2000000 lei, TVA 19%, DNF 5 ani.
15. Se inregistreaza CAS=20,8% si fond somaj=0,5% apartinand societatii.
16. Societatea primeste cu titlu gratuit un mijloc de transport la nivelul sumei de 5000000 lei,
apreciidu-se DNF la 5 ani.
17. Se inregistreaza uzura obiectelor de inventar in valoare de 2.100.000 lei.
18. Se ridica banii de la banca in vederea platii salariilor nete de 9.500.000
19. Se incaseaza contravaloarea creantei fata de clienti in suma de 10.980.000 lei prin contul
de la banca.
20. La sfarsitul exercitiului financiar are loc reevaluarea activelor imobilizate corporal prin
majorarea valorilor contabile dupa cum urmeaza:
- cladiri cu 10000000;
- utilaje cu 5000000;
- mijloace de transport cu 3000000.
21. Intr-o prima etapa actionarii varsa jumatate din valoarea actiunilor subscrisa, aportul
acestora fiind format din:
a) un utilaj evaluat la nivelul sumei de 5000000
b) un numerar depus in contul de disponibil bancar in suma de 4375000
22. Se incaseaza prin casierie contravaloarea creantei fata de debitori diversi in suma de
1000000 lei
23. Se incasaza prin contul curent dobanda aferenta exercitiului in curs in valoare de 2500000
lei.
24. Societatea decide diminuarea capitalului social prin rambursarea sumei de 3000000 lei
catre asociati, contravaloare ce va fi rambursata prin contul de disponibil bancar.

1. Care sunt funcţiile balanței de verificare ?

Funcţiile balanţei de verificare rezultă din definiţia prezentată mai sus şi anume:
a) Funcţia de verificare a exactităţii înregistrării operaţiilor economice în conturi
Această funcţie constă în controlul şi identificarea erorilor de înregistrare în conturi, prin intermediul
diferitelor egalităţi valorice care trebuie să existe în cadrul balanţei de verificare, precum şi prin
intermediul unor corelaţii valorice stabilite cu ajutorul ei. Înregistrarea greşită a unor operaţii
economice ca urmare a nerespectării principiului dublei înregistrări, trecerea eronată a sumelor din
Registrul Jurnal în Registrul Cartea Mare şi, de aici, în balanţă, efectuarea unor calcule greşite în
formulele contabile complexe, stabilirea eronată a rulajelor şi a soldurilor conturilor determină
inegalităţi între totalurile balanţei, care se semnalizează cu ajutorul ei, fapt ce îi conferă caracterul unui
instrument de verificare, de control. Lipsa unei egalităţi valorice sau a unor corelaţii constituie dovada
existenţei unei erori, care trebuie să fie identificate şi corectate.
Deşi în condiţiile utilizării calculatoarelor electronice în munca de contabilitate creşte exactitatea
calculelor, funcţia de control a balanţei de verificare se menţine, iar corelaţiile pe care se bazează
servesc la prevederea unor chei de control în programele de lucru ale echipamentelor moderne de
prelucrare automată a datelor.
b) Funcţia de legătură dintre conturile sintetice şi bilanţ
Balanţa de verificare concentrează informaţiile din toate conturile folosite în contabilitatea curentă a
unităţii. Conturile furnizează informaţii de detaliu asupra fiecărui element de activ, de datorie sau de
capital propriu, iar bilanţul furnizează informaţii sintetice, generalizate asupra ansamblului poziţiei
financiare.
Această legătură se concretizează în faptul că datele din bilanţul anual reprezintă soldurile finale ale
conturilor, preluate din balanţa de verificare prelucrate şi grupate conform necesităţilor de întocmire a
bilanţului.
Soldurile iniţiale ale conturilor la începutul anului sunt preluate din bilanţul anului precedent, potrivit
principiului intangibilităţii bilanţului de deschidere a unui exerciţiu care trebuie să corespundă cu
bilanţul de închidere a exerciţiului precedent.
c) Funcţia de legătură dintre conturile sintetice şi cele analitice
Această funcţie constă în întocmirea unor balanţe de verificare ale conturilor analitice pentru fiecare
cont sintetic care se desfăşoară pe conturi analitice. Cu ajutorul acestor balanţe, se controlează
concordanţa care trebuie să existe între datele înregistrate în contul sintetic şi conturile sale analitice.
d) Funcţia de centralizare a existenţelor, mişcărilor şi transformărilor elementelor patrimoniale
Gruparea şi centralizarea datelor înregistrate în conturi cu ajutorul balanţei de verificare oferă
conducerii unităţilor posibilitatea de a cunoaşte totalul modificărilor intervenite în volumul şi structura
patrimoniului economic, rezultatele financiare obţinute în urma activităţilor desfăşurate etc.
Cuprinzând, centralizate, toate datele privitoare la existenţele şi mişcările elementelor patrimoniale
înregistrate în conturile sintetice şi analitice, pe o anumită perioadă de timp, balanţa de verificare
asigură compararea datelor de la începutul unei perioade de gestiune cu cele de la sfârşitul ei şi cu alte
perioade de gestiune expirate. Astfel, se pot stabili schimbările produce în mărimea şi structura
patrimoniului economic, eficienţa plasării resurselor etc.
e) Funcţia de analiză a activităţii economice
Balanţa de verificare are un rol deosebit de important în analiza situaţiei economico-financiare pe
perioade scurte de timp, şi în intervalul dintre două bilanţuri, fiind astfel, singurul instrument care
furnizează informaţiile necesare conducerii operative a unităţilor patrimoniale. Această analiză are
anumite limite comparativ cu analiza care se poate realiza pe baza bilanţului contabil, cu ajutorul
balanţelor de verificare obţinându-se un grad mai redus de sintetizare a datelor contabile.

2. Descrieți balanţa de verificare cu o singură egalitate?

Balanţa de verificare cu o egalitate se prezintă în două variante: fie ca balanţă a sumelor, fie ca balanţă
a soldurilor. Ea cuprinde numai o singură egalitate:
Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare
(∑Tsd) (∑Tsc)
sau

Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare

(∑Sfd) (∑Sfc)
3. Descrieți balanţa de verificare cu două egalitaţi?
Denumită şi balanţa sumelor şi soldurilor, rezultă din combinarea balanţei sumelor cu balanţa
soldurilor.
Ea cuprinde patru coloane, două pentru totalul sumelor debitoare şi creditoare şi două coloane pentru
soldurile finale, debitoare şi creditoare.
Egalităţile ei sunt:
1) Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare
(∑Tsd) (∑Tsc)

2) Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare

(∑Sfd) (∑Sfc)

Balanţele de verificare cu o singură egalitate şi cu două egalităţi nu furnizează informaţii referitoare la

volumul activităţii din perioada curentă (rulajele conturilor sunt cumulate cu soldurile iniţiale).
4. Descrieți balanţa de verificare cu trei egalitaţi?
Se caracterizează prin separarea soldurilor iniţiale de rulajele lunii curente. Ea se întocmeşte în două
variante:
- balanţa tabelară
- balanţa de verificare şah
Balanţa de verificare cu trei egalităţi a fost concepută pentru sporirea proprietăţilor informative ale
balanţei de verificare cu una şi cu două egalităţi. Pe baza ei, se pot stabili următoarele egalităţi:
1) Totalul soldurilor iniţiale debitoare = Totalul soldurilor iniţiale creditoare
(∑Sid) (∑Sic)

2) Totalul rulajelor debitoare = Totalul rulajelor creditoare

(∑Rd) (∑Rc)

3) Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare

(∑Sfd) (∑Sfc)

În plus, cu ajutorul acestor balanţe de verificare, se poate stabili şi următoarea corelaţie: totalul
rulajelor din balanţa de verificare trebuie să fie egal cu totalul rulajelor din evidenţa cronologică (din
Registrul Jurnal). Cu toate avantajele pe care le oferă balanţa de verificare cu trei egalităţi în formă
tabelară, faţă de balanţa cu două egalităţi, ea prezintă şi următorul neajuns: deşi redă volumul valoric
al activităţii desfăşurate într-o perioadă de gestiune, nu reflectă natura operaţiilor efectuate.
Pentru înlăturarea acestui neajuns, se foloseşte balanţa de verificare cu trei egalităţi în forma şah.
Aceasta permite şi redarea corespondenţei conturilor în care s-au înregistrat operaţiile economice în
funcţie de conţinutul lor economic.
Balanţa de verificare şah se prezintă sub forma unei table de şah, întocmită după principiul matriceal.
Cu ajutorul ei, se obţin aceleaşi trei egalităţi, cu deosebirea că aceste egalităţi nu se mai obţin între
totalurile coloanelor perechi, ci la întretăierea rândurilor cu coloanele, în care rulajele din perioada
curentă se înscriu pe conturi corespondente.
5. Descrieți balanţa de verificare cu patru egalitaţi?

Această balanţă reprezintă o combinare a balanţei de sume şi solduri cu balanţa de rulaje lunare cu
solduri iniţiale. De aceea, ea mai poartă şi denumirea de balanţa de rulaje lunare cu sume precedente.
Cu ajutorul ei, se obţin următoarele egalităţi:
1. Totalul sumelor debitoare = Totalul soldurilor creditoare
din balanţa (perioada) precedentă din balanţa (perioada) precedentă
(∑Tsdp) (∑Tscp)

2. Totalul rulajelor debitoare ale = Totalul rulajelor creditoare ale

lunii curente lunii curente
(∑Rd) (∑Rc)
3. Totalul sumelor debitoare la = Totalul sumei creditoare la data
data întocmirii balanţei întocmirii balanţei
(∑Tsdf) (∑Tscf)

4. Totalul soldurilor finale = Totalul soldurilor finale creditoare

debitoare
(∑Sfd) (∑Sfc)

Balanţa de verificare cu patru egalităţi se întocmeşte în două variante, care iau naştere din conţinutul
diferit al primelor coloane, astfel:
a) în cazul lunii ianuarie, balanţa de verificare cu patru egalităţi cuprinde soldurile iniţiale debitoare şi
creditoare, iar egalitatea se stabileşte între aceste totaluri ale soldurilor iniţiale debitoare şi creditoare;
b) la sfârşitul celorlalte luni ale anului, primele două coloane conţin date privind totalul sumelor
precedente debitoare şi creditoare.
Cu toate avantajele pe care le prezintă faţă de celelalte balanţe de verificare, balanţa conturilor cu
patru egalităţi are următorul neajuns şi anume, nu reflectă rulajele conturilor din lunile precedente.
Acestea sunt cumulate cu soldurile iniţiale de la începutul anului. Înlăturarea acestui neajuns s-ar
putea realiza prin întocmirea unei balanţe de verificare cu cinci egalităţi.

6. Identificați erorile care se pot constata cu ajutorul balanţelor de verificare?

După cum s-a arătat, balanţele de verificare îndeplinesc şi o funcţie de control şi de identificare a
erorilor de înregistrare contabilă. Între totalul diferitelor coloane, trebuie să se asigure anumite
egalităţi. De asemenea, totalul rulajelor din balanţele de verificare trebuie să fie egal cu totalul sumelor
din registrul jurnal al perioadei respective.
Neasigurarea acestor egalităţi indică faptul că au avut loc anumite erori sau omisiuni în procesul de
prelucrare a datelor de către contabilitate.
În acelaşi timp, asigurarea acestor egalităţi nu garantează că analizele contabile şi înregistrările
contabile sunt neapărat corecte. Cu ajutorul balanţelor de verificare, se pot descoperi trei categorii de
erori sau omisiuni. Aceste erori sau omisiuni pot să intervină în conţinutul Balanţelor de verificare, a
Registrului cartea-mare şi a Registrului-jurnal sau se pot datora lipsei de corelaţii dintre acestea,
transpunerilor greşite pe circuitul:

a) Erori de întocmire a balanţelor de verificare. Aceste erori constau fie în preluarea (transcrierea)
greşită a datelor din Registrul cartea-mare în balanţele de verificare, fie în efectuarea unor adunări
eronate în cuprinsul balanţelor de verificare.
Cu ocazia preluării datelor din Registrul cartea-mare referitoare la soldurile iniţiale, rulajele perioadei,
total sume şi soldurile finale pot să aibă loc:
- inversări de cifre (în acest caz, eroarea este divizibilă cu 9);
- omiterea unor cifre sau adăugarea unor cifre;
- preluarea altei cifre decât cea corespunzătoare rândului sau coloanei respective din balanţa de
verificare, de la alt cont sau din altă coloană.
Identificarea erorilor de transcriere se face prin punctare, adică prin compararea tuturor sumelor
preluate din Registrul cartea-mare în balanţele de verificare.
Erorile de calcul se datorează însumării greşite a coloanelor şi rândurilor din balanţa de verificare.
Identificarea acestor erori se face prin repetarea calculelor.
b) Erori de înregistrare în Registrul cartea-mare. După cum se ştie, în Registrul-jurnal înregistrările se
fac în ordine cronologică prin intermediul formulelor (articolelor) contabile. De aici, cifrele sunt
transpuse (sistematizate) în fişele de cont care, din motive didactice, au fost prezentate şi sub forma
„T”. Totalitatea fişelor de cont (T) formează Registrul cartea-mare.
Cu ocazia sistematizării datelor în Registrul cartea-mare şi cu ocazia determinării în acest registru a
elementelor conturilor (rulaje, total sume, solduri) pot să se înregistreze diferite categorii de erori, cum
ar fi:
- omiterea reportării cifrelor aferente unuia din conturi (trecerea cifrei în debitul unui cont şi omiterea
trecerii în creditul celuilalt cont);
- reportarea de mai multe ori a unei cifre în unul din conturi;
- reportarea greşită a unor cifre (din debitul Registrului-jurnal în creditul contului sau invers);
- preluarea greşită a soldurilor iniţiale în Registrul cartea-mare, calculul greşit a elementelor conturilor
(a rulajelor, total sume şi solduri finale) şi a reporturilor de la o pagină la alta.
Identificarea acestor erori se face prin punctare, adică prin compararea sumelor reportate sau transpuse
din Registrul-jurnal în Registrul carteamare şi prin repetarea calculelor din conturi.
c) Erori de stabilire a sumelor în Registrul-jurnal. În cazul formulelor contabile complexe sau
compuse, apar situaţii în care cifrele sunt greşit adunate. Ca urmare, totalul sumelor din debitul
conturilor poate fi diferit de totalul sumelor din creditul conturilor. Pentru depistarea acestor greşeli, se
refac calculele şi se fac punctaje cu documentele justificative corespunzătoare.
În condiţiile prelucrării informatizate a datelor, aceste erori sunt înlăturate datorită cheilor de control
proiectate în fluxul de prelucrare a datelor. Ca urmare, scade ponderea funcţiei de control a acestor
balanţe şi se amplifică rolul funcţiei de generalizare şi analiză pe baza balanţelor de verificare.
Asigurarea echilibrului dintre sumele înscrise în debitul unor conturi şi sumele înscrise în creditul
altor conturi cu ajutorul dublei înregistrări „nu semnifică în mod obligatoriu că operaţiunile au fost
analizate corect sau înregistrate în conturi corespunzătoare”. Balanţele de verificare pun în evidenţă
doar erorile bazate pe inegalităţi, ele nu depistează erorile de conţinut (de fond) care nu afectează
egalităţile dintre coloanele acestora.
Dintre erorile care nu pot fi descoperite cu ajutorul balanţelor de verificare, reţinem:
a) Omisiunile de înregistrare contabilă constau în faptul că anumite operaţii economice au rămas
neînregistrate în contabilitatea curentă. Astfel de erori se identifică prin: fie punctarea documentelor
care au stat la baza înregistrărilor, fie ca urmare a analizei reclamaţiilor primite de la corespondenţii
unităţii în legătură cu operaţiile economice respective.
Datorită acestor erori, apar anumite anomalii în conturi, cum ar fi:
- solduri debitoare la conturi de pasiv sau solduri creditoare la conturi de activ;
- drepturi de creanţe neîncasate sau datorii băneşti neachitate în termenele stabilite.
b) Erorile de compensaţie se datorează transcrierii greşite a unor sume din documente în Registrul
jurnal sau din acesta în Registrul carteamare, în sensul că s-a trecut o sumă în plus într-o parte a unui
cont sau a mai multor conturi şi o altă sumă în minus, egală cu cea trecută în plus, în aceeaşi parte a
altui cont dau a altor conturi.
Pe total, cele două categorii de erori se compensează reciproc.
Identificarea acestor erori este posibilă datorită soldurilor nefireşti ce apar la unele conturi analitice,
precum şi în urma reclamaţiilor primite de la terţi.
c) Erorile de imputaţie se datorează transcrierii unor sume exacte ca mărime, din evidenţa cronologică
în evidenţa sistematică, atât în debit cât şi în credit, însă nu în conturile la care trebuiau să fie trecute,
ci în alte conturi care nu corespund conţinutului economic al operaţiei respective. Aceste erori se
identifică ca în cazul precedent.
d) Erorile de înregistrare în evidenţa cronologică se produc datorită următoarelor cauze:
- stabilirea greşită a unor conturi corespondente;
- înregistrarea unei operaţii economice de două ori;
- inversarea formulei contabile;
- întocmirea corectă a formulei contabile dar cu o altă sumă.
Aceste erori pot fi identificate cu ajutorul balanţei de verificare şah, care pe lângă unele egalităţi
valorice, redă şi corespondenţa conturilor. Pe baza acestor balanţe se pot identifica astfel
corespondenţele eronate între anumite conturi, erorile de compensaţie şi erorile de imputaţie.
 7. Descrieți modul de utilizare a balanțelor de verificare la întocmirea documentelor
contabile de sinteză?

Pentru toti colegi de la Adm-Afacerilor si ECTS An-1, _DE STUDIAT PENTRU EXAMEN
LA BAZELE CONTABILITATI,INTREBARILE BOLDATE DIN CELE 25
+INREBARILE TIP GRILA. Alte informati la nr de tf 0745360523-0728219288-
emilut_gabriel@yahoo.com-Gutiu Emil