A șasea extincție

Planeta Pământ este a treia planetă după distanța față de Soare, a cincea ca
mărime din sistemul solar și singura planetă din Universul observabil cunoscută ca
adăpostind viață, având o vechime de 4,5 miliarde de ani. Apariția primei forme de viață
de pe Terra se consideră ca a avut loc acum aproximativ 4 miliarde de ani, când
puternica activitate chimică de pe planeta noastră a dus la apariția unei molecule cu
capacitatea de a se inmulți spontan, un predecesor al ADN-ului și al ARN-ului. Evoluția
a permis ca planeta Pământ să fie astăzi un adevărat paradis al Biodiversității și casa a
milioane de specii de plante și animale.

Totuși, de-a lungul timpului, au existat perioade de extincție, în care s-au produs
dispariții ale unor grupuri de viețuitoare, în general specii cu o capacitate de adaptare
mai mică. Cercetătorii au identificat cinci mari perioade de extincție în care un număr
uriaș de plante și animale au dispărut, iar în prezent se ia tot mai mult în calcul varianta
că o a șasea extincție este în plină desfșurare.

Totuși, de-a lungul timpului, au existat perioade de extincție în care s-au produs
dispariții ale unor grupuri de viețuitoare, în general specii cu o capacitate de adaptare
mai mică, întru-un interval de timp relativ scurt. Cercetătorii au identificat cinci mari
perioade de extincție în care un număr uriaș de plante și animale au dispărut, iar în
prezent se ia tot mai mult în calcul varianța că o a șasea extincție este în plină
desfășurare.

Prima mare extincție a avut loc în Ordovician, acum aproximativ 443 de milioane
de ani în urmă, când din cauza unei glaciații rapide nivelul oceanelor a scăzut cu peste
100 metri iar ecosistemele marine superficiale au fost devastate. Cea de-a doua fază a
extincției a avut loc după mai puțin de 1 milion de ani, când ghețarii s-au topit, nivelul
oceanelor a crescut iar viețuitoarele care nu s-au putut adapta la noile condiții ecologice
au fost distruse (circa 86% dintre specii).

1
 Cea de-a doua extincție s-a desfășurat acum 359 milioane de ani în urmă, în
Devonian, datorită unei glaciații globale urmată de o încălzire globală, care a dus la
dispariția a 75% dintre speciile existente în acel moment.

O a treia extincție s-a petrecut în Permian, acum aproximativ 251 milioane de ani
în urmă și a fost cea mai mare extincție dintre cele cinci, producând dispariția a circa
95% din toate speciile existente. Aceasta s-a datorat cel mai probabil unor explozii
vulcanice uriașe în Siberia care au provocat revărsări masive de lavă vulcanică și
degajarea unor cantităţi mari de gaze cu efect de seră. Ele au provocat încălzirea
globală, acidificarea oceanelor şi ploi acide, epuizarea oxigenului marin și otrăvirea
speciilor cu metale toxice, cum ar fi mercurul.

A patra extincție a avut loc acum 200 milioane de ani, în Triasic, datorită unei alte
activități vulcanice intense, de data aceasta în Oceanul Atlantic, ce a dus la creșterea
concentrațiilor de CO2 și a temperaturilor, și prin urmare la dispariția a aproximativ 80%
din specii, printre care și cea a trilobiților.

Cea de-a cincea extincție a avut loc în Cretacic, acum aproximativ 53 de

milioane de ani în urmă, din cauza unei coliziuni cu un asteroid, care s-a scufundat în
Golful Mexic. Anterior impactului, o intensă activitate vulcanică în zona Deccan din India
a pus și ea la încercare existența viețuitoarelor din acea perioadă. Rezultatul a fost
dispariția a 76% din specii.

Dispariția catastrofică a dinozaurilor a creat o nișă biologică pe care, în cele din

urmă, au umplut-o mamiferele, ale căror ultimi reprezentanți sunt genul Homo cu
singura specie existentă, Homo sapiens. Cu alte cuvinte, noi, oamenii, ne datorăm
prezența pe acest pământ unei nenorociri (pentru dinozauri) și unui noroc (pentru noi).

Cea de-a șasea extincție în masă a fost sugerată de biologi, pe baza dispariției
speciilor din ultimele secole și milenii. În secolul al XX-lea rata de extincție a speciilor a
fost de până la 100 de ori mai mare decât ar fi fost normal, dacă nu exista impactul
uman. De exemplu, în loc de nouă extincții ale vertebratelor, care ar fi apărut în
circumstanțe geologice normale începând din 1900, au fost identificate alte 468 de
extincții printre mamifere, păsări, reptile, amfibieni și pești.

2
 Cauzele posibile ale acestei extincții în curs de desfășurare ar fi: pierderea
habitatului speciilor, supraexploatarea lor în scopuri economice și schimbările climatice.
Dacă pentru primele cinci extincții în masă cauzele au fost pur naturale, în cazul celui
de-al șaselea eveniment similar apare factorul antropogen, adică Homo sapiens. O
singură specie care, deși terestră, a devenit top prădător și pentru oceane, producând
diminuarea drastică a populațiilor de pești și balene.

Importanța impactului antropogen asupra biosferei nu poate fi ignorată. Există

studii care estimează că specia noastră singură este responsabilă pentru 20-40% din
productivitatea primară a Terrei. Această productivitate este alimentată de o hiper-
fertilizare produsă de extragerea azotului din aer și a fosfaților din subsol. Se obțin,
astfel, suprarecolte, care hrănesc, cu o mare eficiență, animalele de fermă pe care noi
le mâncăm. Scara la care are loc această operație este una dintre principalele cauze
ale actualei extincții a altor organisme vii.

Dacă am putea cântări toate vertebratele care trăiesc în prezent pe Pământ,

masa celor peste șapte miliarde de oameni ar reprezenta 30%, iar a animalelor pe care
ei le consumă (porci, vaci, oi ș.a.m.d.), ar constitui peste 67%. Toate animalele
sălbatice cântăresc acum sub 3% din masa totală a vertebratelor terestre. Cu alte
cuvinte, zoo-masa vertebratelor sălbatice este acum surprinzător de mică în comparație
cu biomasa animalelor domestice.

Specia umană a obținut, în secolul al XX-lea, și alte instrumente de influențare a

biosferei: de exemplu, ingineria tehnologică, prin care se creează specii noi de animale
pentru satisfacerea necesităților alimentare. De multe ori, noile specii create au caracter
invaziv, determinând regresia și, în cele din urmă, extincția unor specii autohtone.

În mod indirect, specia noastră influențează și actualele condiții climatice:

extragerea și consumarea energiei stocate în cărbuni, petrol și gaze naturale poate
conduce la creșterea concentrațiilor de gaze cu efect de seră (CO2, CH4) în atmosferă
și, de aici, la creșterea temperaturilor globale și modificarea climei. Ca o paranteză,
trebuie spus însă că și natura contribuie din plin la creșterea concentrațiilor de CO2 prin

3
erupții vulcanice, expansiunea fundurilor oceanelor, descompunerea rocilor carbonatice
etc.

În 2004, un grup de oameni de știință a decis să folosească relația dintre

specie și areal ca să genereze o estimare asupra riscului de extincție presupus de
încălzirea globală. În urma datelor analizate, s-au imaginat două scenarii extreme. Într-
unul, toate speciile erau inerte, iar pe măsură ce au crescut temperaturile, acestea au
rămas pe loc și, în majoritatea cazurilor, arealul lor climatic s-a micșorat, uneori
dispărând cu totul. Proiecțiile fundamentate pe acest scenariu privind „nondispersia" au
fost destul de pesimiste. Dacă încălzirea ar fi menținută în limite minime, echipa a
estimat că între 22 și 31% dintre specii ar fi „condamnate la extincție" până în anul
2030. Dacă încălzirea ar ajunge în punctul maximal posibil, până la mijlocul acestui
secol, între 38 si 52% dintre specii ar dispărea. După un alt scenariu, mai optimist,
speciile imaginate sunt foarte mobile. De data aceasta, temperaturile au crescut, dar
creaturile au putut coloniza arealuri noi, care îndeplineau condițiile climatice la care sunt
adaptate. Chiar și așa, multe specii nu mai au încotro să se ducă. Pe măsură ce planeta
s-a încălzit, condițiile cu care erau ele obișnuite au dispărut cu totul. (Kolbert, 2014)

Există chiar o propunere ca perioada începută în 1850 să fie numită Antropocen,

pentru a semnifica importanța speciei umane ca factor geologic și influența sa asupra
biosferei și climei. Termenul nu a fost însă adoptat oficial și sunt oameni de știință care
nu îl recunosc.

În concluzie, putem spune că relevarea ratelor de extincție de până la 100 de ori

mai mari decât cele din trecut aduce elemente de îmbunătățire a bazei de date
referitoare la extincția speciilor, dar nu confirmă încă a șasea extincție în masă. Se
poate totuși vorbi de o criză majoră a biodiversității - actualele dispariții ale unor specii
sunt dramatice și serioase, dar avem nevoie de mult mai mult timp pentru a obține o
confirmare solidă a ratelor care justifică termenul de extincție în masă.

4
 Bibliografie:

 Kolbert E., 2014, The Sixth Extinction: An Unnatural History, Henry Holt and Co.,
New York;
 Ceballos G., Ehrlich P.R., Barnosky A.D., Garcia A., Pringle R.M., Palmer T.M.,
Accelerated modern human – induced species losses: Entering the sixth mass
extinction, Iunie 2015, Science;
 Crânganu C., A șasea extincție a vieții pe Terra?, Iunie 2015 – www.enpg.ro ;
 Drake N., Will Humans Survive the Sixth Great Extinction?, Iunie 2015 -
http://news.nationalgeographic.com/ ;
 Macdonald F., It’s official: scientists say we're entering Earth's sixth mass
extinction, Iunie 2015 - http://www.sciencealert.com/ .