Cuprins

Capitolul I. Aspecte introductive.......................................................................................3

 1.1. Scopul proiectului...........................................................................................3

 1.2. Materiale și metode folosite............................................................................3
 1.3. Cadrul natural și social...................................................................................3

Capitolul II. Analiza activităților economice din Franța.....................................................6

 2.1. Sectorul primar...............................................................................................6

 2.2. Sectorul secundar..........................................................................................9
 2.2.1. Industria.................................................................................................9
 2.2.2. Transporturile.......................................................................................10
 2.3. Sectorul terțiar...............................................................................................11

 2.3.1. Comerțul...............................................................................................11
 2.3.2. Turismul................................................................................................11
 2.4. Sectorul cuaternar.........................................................................................14
 2.4.1. Sistemul de învățământ........................................................................14
 2.4.2. Cercetarea............................................................................................17
 2.4.3. Cultura..................................................................................................18

Anexe.............................................................................................................................19

Bibliografie......................................................................................................................28

1
 Capitolul I. Aspecte introductive

1.1. Scopul proiectului

Scopul acestui proiect este de a analiza activitățile economice din Franța. În

economia modernă există patru sectoare principale de activitate: sectorul primar
(agricultura), sectorul secundar (industria), sectorul terțiar (servicii) și sectorul cuaternar
(educația și cercetarea).

2.2. Materiale și metode folosite

Pentru realizarea acestui proiect am preluat informații oficiale de pe site-ul

Institutului Național pentru Statistică și Studii Economice din Franța (INSEE), Eurostat,
site-ul oficial al Serviciilor Publice Franceze, site-ul oficial pentru turism al Guvernului
Francez, precum și surse bibliografice de la Biblioteca Universității Ovidius.

2.3. Cadrul natural și social

Franța, sau Republica Franceză, este situată în Europa occidentală (fig.1), are o
suprafață de 547 030 km2 (inclusiv Insula Corsica) și este al doilea stat, ca mărime, din
Europa (după Ucraina). Teritoriul său se extinde pe 12 o longitudine și 9o latitudine,
având o lungime de 962 km de la nord la sud si 950 km de la est la vest. Vecinii Franței
sunt: Marea Nolrdului și Belgia la nord, Luxemburg și Germania la nord-est, Elveția și
Italia la est, Monaco la sud-est, Marea Mediterană la sud, Andorra și Spania la sud-
vest, Golful Biscaya și Oceanul Atlantic la vest, iar la nord-vest Canalul Englez. Linia
costieră franceză totalizează o lungime de 3 427 km. (Lungu, 2004)

Franța este formată și din numeroase teritorii aflate în afara continentului

european, denumite în vorbirea curentă „teritorii de peste mări”, ceea ce face ca Franța
să aibă teritorii în toate oceanele lumii cu excepția Oceanului Arctic.

Teritoriul Franței oferă forme de relief și peisaje naturale deosebit de variate.

Mari părți din teritoriul actual al Franței s-au înălțat de-a lungul mai multor episoade
tectonice, în special în orogeneza hercinică din paleozoic. Munții Alpi, Pirinei și Jura

2
sunt munți mai tineri, și sunt mai puțin erodați - Alpii ating 4.810 m altitudine în Mont
Blanc (cel mai înalt punct al Franței).

Aceste masive delimitează mai multe bazine sedimentare, cele mai mari fiind
bazinul Aquitaniei în sud-vest și Bazinul Parisului în nord - acesta din urmă cuprinzând
mai multe regiuni cu soluri deosebit de fertile, în special platourile cu soluri acide din
Beauce și Brie. În rest, diferite căi naturale de trecere, cum ar fi valea Ronului, permit
comunicații facile. Zonele litorale oferă și ele peisaje diverse: maluri abrupte ale
masivelor muntoase (Coasta de Azur), câmpii ce se termină cu faleze , regiuni umede și
forestiere, cum ar fi Sologne sau mari câmpii nisipoase (Câmpia Languedoc).

Rețeaua hidrografică a Franței este, în principal, drenată de patru mari fluvii:

Loara, Sena, Garonne și Ron, la care se mai pot adăuga și Meuse și Rinul, mai puțin
importante pentru Franța, dar fluvii majore la nivel european. Bazinele hidrografice ale
primelor patru acoperă peste 62% din teritoriul metropolitan. Franța dispune de 11
milioane de km² de ape marine teritoriale, în trei oceane, 97% din această suprafață
fiind asociată teritoriilor de peste mări.

Clima Franței este una temperată, influențată de anticiclonul Azorelor, ca și restul

Europei de Vest, cu variante regionale sau locale destul de însemnate. Tipologia
actuală reține șase mari zone climatice:

 sfertul nord-vestic al țării aparține zonei bretone, cu nuanțe pariziene și

flamande; aceasta este caracterizată printr-un regim de temperatură blând, cu
variații reduse de temperatură și cu precipitații relativ importante;
 la sud de aceasta, zona aquitană, cu aceleași caracteristici ca și zona bretonă,
dar cu temperaturi mai ridicate;
 în nord-estul țării, zona Lorenei deține caracteristici semicontinentale, cu ierni
reci și precipitații mai reduse decât în vest;
 pe coasta Mării Mediterane, zona provensală este caracterizată prin numeroase
zile însorite, cu veri calde și uscate și cu ierni blânde și umede;
 între zona Lorenei și cea provensală se află zona dunăreană cu rol de zonă de
tranziție, cu variații mari de temperatură;

3
  zona montană, ce corespunde regiunilor de altitudini ridicate, este caracterizată
prin ierni reci și umede.

Franța beneficiază de o largă varietate de peisaje: câmpii agricole sau

împădurite, lanțuri montane mai mult sau mai puțin erodate, litoraluri diversificate, văi,
orașe și spații antropice.

Franța este marcată de multiple dezechilibre spațiale. Aceasta are o capitală de

șase ori mai populată decât a doua arie urbană a țării și care grupează un sfert din
studenți și aproape toate sediile centrale ale marilor companii ale țării. Linia Le Havre-
Marsilia este adesea considerată a fi limita între un vest rămas de multă vreme agrar și
care, astăzi, beneficiază de o importantă dezvoltare demografică și economică, și un
est industrializat și de multă vreme urbanizat. În cele din urmă, de la departamentul
Ardenilor în nord-est până la departamentul Landes în sud-vest se observă o „diagonală
a densității reduse”, care prin comparație cu restul țării se caracterizează printr-un grad
redus de populare și printr-o economie, adesea, în dificultate. (Bălaj, 1976)

După un îndelungat exod rural în secolul al XIX-lea și până în a doua jumătate a

secolului al XX-lea, sporul migratoriu al zonelor rurale franceze a redevenit pozitiv în
anii 1990. Creșterea populației urbane are loc predominant în zonele periurbane, din ce
în ce mai îndepărtate de aglomerația centrală.

La 1 ianuarie 2014, în Franța trăiau 66 milioane de oameni. În 2010, rata

fertilității era de circa 2,01 și 27,3% dintre nou-născuții din metropolă aveau cel puțin un
părinte născut în străinătate, dintre care 23,9% aveau un părinte născut în afara Uniunii
Europene.

Structura piramidei vârstelor a evoluat de la începutul secolului al XXI-lea. Partea

din populație cu vârste înaintate a crescut, din cauza creșterii speranței de viață (Franța
se bucură de una dintre cele mai mari speranțe de viață din lume). Proporția celor de
peste 60 de ani în cadrul populației a crescut, astfel, de la 17% în 1980 la 22% în 2009
și va depăși o treime în 2050. (fig.2.)

4
 Capitolul II. Analiza activităților economice din Franța

2.1. Sectorul primar

Franţa deţine o suprafaţă agricolă de aproape 30 milioane hectare, ceea ce

reprezintă mai mult de jumătate din suprafaţa totală a teritoriului. Terenurile situate de o
parte şi de cealaltă a paralelei 45 latitudine nordică permit o mare diversitate a
producţiei. Circa 61% din suprafaţa agricolă a ţării este ocupată de culturi, 35% de
păşuni şi 4% de vii.

Dacă în 1960 Franţa importa de două ori mai multe produse agroalimentare
decât exporta, la sfârşitul anilor 70, investiţiile masive la nivel tehnologic au schimbat
total această situaţie. În 2010, soldul pozitiv al balanţei comerciale în cazul produselor
agroalimentare a atins 11,639 miliarde de euro.

În prezent, fermele franceze exportă mai multe produse agricole decât orice altă
naţiune europeană (respectiv 22% din producţia agricolă totală a UE), Franţa urmând
să devină prima ţară de pe continent complet auto-suficientă în ceea ce priveşte
alimentele de bază. Chiar dacă activitatea economică se concentrează în jurul unui
număr redus de întreprinderi de mari dimensiuni, agricultura rămâne de domeniul
micilor exploataţii de tip familial. (fig.3)

Cele mai productive ferme vegetale se află în nordul ţării, în timp ce producţia de
lactate, carne de porc şi păsări de curte este concentrată în vest. Pe de altă parte, cei
mai mulţi crescători de vită se găsesc în centru, iar producţia de porumb, legume, fructe
şi vin este realizată în special în regiunile centrale şi de sud.

Potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), Franţa este

cel mai mare cultivator de cereale de pe continent şi lider la producţia de grâu, orz şi
porumb dintre statele UE. (fig.4) De asemenea, în 2010, Franţa a ocupat primul loc în
ceea ce priveşte producţia de carne de pasăre (1,7 milioane tone) şi, respectiv, carne
de vită (1,5 milioane tone).

5
 Franța dispune de:

 Teren agricol: 29,4 milioane ha (cca. 53,4% din suprafaţa totală a ţării);
 Teren arabil: 18,4 mil. ha (cca. 62,5% din totalul terenului agricol);
 Păduri: 15,9 mil. ha;
 Păşuni şi pajişti permanente: 10,7 mil. ha.

Sectorul agricol al Franţei a cunoscut un uşor declin în ultimul deceniu. Numărul

exploataţiilor a scăzut cu 26 la sută în intervalul 2000-2010, iar locurile de muncă cu
normă întreagă în acest sector s-au diminuat cu aproape acelaşi procent, până la
750.000. În 2010, Franţa avea 490.000 de ferme, faţă de 663.000 în 2000. Cauzele
acestui regres sunt reducerea numărului de ferme clasice funcţionând după modelul
„policultură - creşterea animalelor” şi producerea unei concentrări în favoarea
exploataţiilor foarte mari.

Tipul de exploataţii al căror număr a crescut uşor din 2010 sunt cele care cultivă
cereale şi plante oleoproteaginoase (rapiţă, floarea soarelui). Toate celelalte categorii
de exploataţii sunt însă în regres, mai ales fermele de creştere a animalelor. „Micile
ferme de bovine de lapte aproape că au dispărut, iar marile ferme de animale s-au
dezvoltat”.

Consecinţa acestei situaţii este faptul că, în ultimii zece ani, suprafaţa medie a
exploataţiilor a crescut cu 13 hectare, ajungând la 55 hectare în 2010. Un sfert din
fermele franceze au mai puţin de şase hectare şi alte 25% au peste 82 hectare. Un
procent de 10% din cele mai mari exploataţii au peste 143 de hectare.

Cele 490.000 de exploataţii franceze generează 750.000 de locuri de muncă cu

normă întreagă, ceea ce reprezintă o scădere de 22%. Aceste locuri de muncă sunt
ocupate de mai puţin de un milion de persoane. În total, 970.000 de persoane participă
„în mod regulat”, la activitatea agricolă.

Între 2006 şi 2010, Franţa a pierdut 82.000 hectare de teren agricol, ceea ce
înseamnă că în numai cinci ani suprafaţa agricolă utilă a Franţei s-a redus cu aproape
20 la sută. Principala cauză este urbanizarea. Falimentele, ieşirea la pensie a

6
agricultorilor sau dificultatea de a găsi un moştenitor care să preia activitatea în fermă,
sunt tot câteva dintre motivele care favorizează vânzarea terenurilor agricole.

Deşi recesiunea economică a adus cu sine o scădere a preţurilor la terenurile din

Franţa, un hectar de pământ inclus în circuitul agricol se vinde în medie cu 5.090 euro
pe hectar. Desigur, există diferenţe majore între regiuni. Astfel, cele mai ieftine terenuri
se găsesc în provinciile Pays de Loire (3.120 euro/ha) şi Limousin (3.310 euro/ha), iar
cele mai scumpe în Corsica (19.290 euro/ha) şi pe Coasta de Azur (13.480 euro/ha).
Chiar şi aşa, preţurile sunt la doar 53% din nivelul record înregistrat în 1974.

De departe cel mai mare beneficiar al actualului sistem de subvenţii, Franţa s-a
pronunţat în favoarea unei Politici Agricole Comune (PAC) puternic reglementate şi
împotriva unei rate de repartizare unice a ajutoarelor, care să reformeze actualul sistem
bazat pe nivelurile de producţie istorice. În 2010, plăţile de sprijin în cadrul PAC au
totalizat peste 10 miliarde euro, dintre care aproximativ 8,78 miliarde au constituit plăţi
directe, 1,091 miliarde au fost alocate prin programul de dezvoltare rurală şi circa 847
milioane euro pentru măsurile de intervenţie pe piaţă.

Valoarea totală a producţiei agricole obţinută în 2011 a fost evaluată la 63,398

miliarde euro, ceea ce reprezintă 17,7 la sută din totalul înregistrat pe teritoriul Uniunii
Europene. Sectorul vegetal a contribuit cu 61 la sută, dintre care 16,1% a însemnat
valoarea producţiei de cereale, iar 8,3% producţia de legume şi produse horticole.
Valoarea economică a sectorului zootehnic a reprezentat 39 procente din totalul
producţiei agricole.

Franţa este cel mai mare producător de vin din lume, însă ocupă locul doi în
Uniunea Europeană, după Spania, în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu viţă-de-vie.
Anul trecut Franţa a obţinut 45,669 milioane hectolitri de vin, de pe o suprafaţă de
854.000 hectare. În 2010, exporturile de vin şi băuturi spirtoase au adus Franţei venituri
de 9,09 miliarde euro, în creştere cu 18,3% comparativ cu anul precedent. (fig.5)

7
2.2. Sectorul secundar

2.2.1.Industria

Franța este a patra putere industrială a lumii. În ciuda polarizării către sectorul
serviciilor, la nivelul economiei naționale, întreprinderile industriale reprezentau în 2006
71,4% din PIB și 79% din exporturi.

Industria se caracterizează prin evoluții contrastante: pe lângă industrii moderne

și dinamice, care fac din Franța unul din liderii mondiali în numeroase domenii (industria
automobilelor, aeronautică, aerospațială, agro-alimentară, electronică, energetică
nucleară, farmaceutică, cosmetică, a produselor de lux), numeroase industrii
tradiționale (minerit, industria textilă, industria lemnului, a încălțămintei, a construcțiilor
navale, siderurgia) sunt în curs de reducere a efectivelor și a cifrei de afaceri, obligând
întregi regiuni (în special Nord-Pas-de-Calais și Lorena) la o dureroasă reconversie
economică. Unei perioade de descentralizare industrială din anii 1960, care a permis
dezvoltarea a numeroase orașe din vestul și din sudul țării, i-a urmat o perioadă de
creștere slabă a producției industriale, care se explică îndeosebi prin delocalizări către
țările în care forța de muncă este mai ieftină. Totuși, deși producția se face din ce în ce
mai des în străinătate, întreprinderile franceze rămân predominante în numeroase
domenii. Unele ocupă primul loc mondial în domeniul lor de activitate (de exemplu,
Areva - în cel al construcției de centrale nucleare, Danone - în cel al produselor lactate,
L'Oréal - în cosmetică, sau Michelin - în industria anvelopelor).

După dispariția completă a producției franceze pe bază de cărbune, în 2005,

petrolul, gazele naturale și, mai ales, electricitatea sunt principalele forme de energie
consumate în Franța. Dacă Franța nu mai produce țiței decât marginal, cele
treisprezece rafinării în funcțiune de pe teritoriul țării permit satisfacerea a peste 90%
din cererea națională. Grupul francez Total, care deține concesiuni în întreaga lume,
este a șasea companie mondială și a cincea din domeniu. Ponderea în consumul
energetic a gazelor naturale a crescut din anii 1970, dar 97% din gaz este importat, în
special din Rusia, Algeria și din Marea Nordului. În schimb, Franța produce mai multă
energie electrică decât consumă, mai ales datorită celor 59 de reactoare nucleare (al

8
doilea parc nuclear din lume după cel american), care, în 2008, produceau peste 76%
din energia electrică a țării, dar al cărui impact asupra mediului este subiect de
controverse. În ceea ce privește sursele de energie regenerabilă, rolul lor în producția
franceză de electricitate este în creștere și, în 2008, depășise 13%, datorită, în mare
parte, energiei hidroelectrice. (fig.6)

2.2.2. Transporturile

În Franța, infrastructura de transport este foarte bine dezvoltată cu un număr

mare de kilometri de cale ferată, autostrăzi și drumuri naționale și peste 400 de
aeroporturi.

Rețeaua de cale ferată are aproximativ 30.000 km cu ecartament standard de

1.435 mm din care peste 14.000 km sunt electrificați. Franța este renumită pentru
sistemul de trenuri TGV ce pot circula, pe linii dedicate, cu viteze de peste 300 km/h.
(fig.7) Există conexiuni cu toți vecinii săi, (cu excepția Andorei care nu posedă sistem
de cale ferată), inclusiv cu Regatul Unit prin intermediul Tunelului Canalului Mânecii.
Numeroase orașe dispun de sisteme de trenuri suburbane și metrou. De asemenea în
marile orașe tramvaiul a început să fie din ce în ce mai prezent, după ce, în anii 1960
majoritatea liniilor au fost deființate.

Rețeaua rutieră are peste 890.000 km drumuri publice, marea majoritate

asfaltate, din care rețeaua de autostrăzi are peste 10.000 km, majoritatea fiind cu taxă
și unele sunt operate de companii private. De asemenea există o rețea bine dezvoltată
de drumuri naționale, de peste 30.000 km, care leagă principalele orașe. Piața auto
este dominată de producătorii interni cum ar fi Renault (27% din piața auto în 2003),
Peugeot (20,1%) și Citroën (13.5%). De asemenea, cu 70% din mașinile nou vândute în
2004, utilizarea motoarelor de tip diesel devine alegerea preferată, înaintea benzinei
sau a GPL-ului.

Din cele 478 aeroporturi franceze, 176 sunt aeroporturi cu piste pavate, cel mai
mare fiind Aeroportul Internațional Charles de Gaulle în apropierea Parisului. Air France
este compania națională, în curs de privatizare, care este cea de a treia companie
mondială de transport aeronautic. Până în secolul al XIX-lea transportul fluvial era

9
foarte dezvoltat, existând în continuare peste 14.000 km de canale și cursuri de apă
navigabile, din care peste 6.000 km sunt foarte dens navigate. Există numeroase
porturi, Le Havre, Saint-Nazaire, Bordeaux și Marsilia fiind printre cele mai importante.

2.3. Sectorul Terțiar

2.3.1. Comerțul

Începând cu anii 1970, sectorul comerțului a fost bulversat de explozia marilor

magazine de retail, care atrăgeau două treimi din cheltuielile alimentare în Franța, în
2008. Ca urmare, numeroase magazine mici au dispărut, deși în 2009 se constata o
mică revenire a lor în zonele centrale ale orașelor. Puterea deținută de câteva mari
companii - Carrefour, de exemplu, a doua companie mondială din sector - le permite
acestora să impună, într-o oarecare măsură, prețul producătorilor. În ciuda concurenței
întreprinderilor industriale, artizanatul a reușit să-și păstreze un loc important în
economia franceză.

2.3.2. Turismul

Franța este țara cea mai vizitată din lume de turiști străini, cu peste 82 de milioane de
vizite primite în 2007, dar numai a treia din lume după achizițiile de pachete turistice
internaționale. Sectorul turistic reprezenta, în 2005, aproape 900.000 de angajați direcți,
și cel puțin tot atâția angajați indirecți. Peste 1,3 miliarde de nopți de cazare au fost
efectuate de turiști în Franța, în 2007, din care o parte în cele 3,178 milioane de case
de vacanță din țară. Motivele acestui tip de turism sunt diverse: este vorba atât despre
turismul cultural (îndreptat, în special, către Paris), cel balnear (în special pe Coasta de
Azur), cel natural, turismul de afaceri (Parisul este principala destinație mondială pentru
acest tip de turism), de recreere (Disneyland Paris este de departe cel mai frecventat
parc de distracții din Europa) și de practicarea sporturilor de iarnă (în special, în Alpii de
Nord). Atracțiile turistice cele mai vizitate sunt, în marea lor majoritate, situate în Île-de-
France (Disneyland Paris, Muzeul Luvru, Turnul Eiffel, Palatul de la Versailles ), dar și
câteva obiective din provincie atrag și ele numeroși turiști, cum ar fi castelele din Valea
Loarei, mont Saint-Michel, Rocamadour, Castelul Haut-Kœnigsbourg, muzeul
Unterlinden din Colmar, Centrul Pompidou-Metz sau parcul Futuroscope.
10
 Cele mai importante atracții turistice din Franța sunt:

 Catedrala din Chartres:

Catedrala din Chertres este unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură în stil
gotic. Majoritatea vitraliilor originale au fost păstrate în stare perfectă iar arhitectura
construcției a suferit doar câteva modificări minore față de construcția inițială, care a
avut loc între 1194 și 1250. Chartres se află la circa 80 km sud-vest de Paris și e
binecunoscut faptul că, de la sfârșitul secolului 12, catedrala de aici a reprezentat o
importantă destinație pentru călători, în special pentru pelerinii creștini. (Fig.8)

 Duna din Pilat:

Situată în Golful Arcachon, la 60 km de Bordeaux, Duna din Pilat este cea mai înaltă
dună de nisip din Europa. Având 107 metri, o lungime de 2,7 km şi oferind o privelişte
spectaculoasă asupra coastei Oceanului Atlantic, duna a devenit o populară destinaţie
turistică, mai mult de un milion de oameni vizitând-o anual. (Fig.9)

 Palatul papilor din Avignon:

Palatul papilor din Avignon este una dintre cele mai mari şi mai importante construcţii
gotice din lume, fiind ridicat de către Papa Clement al V-lea, după ce a părăsit Roma (în
1309) şi s-a stabilit în Avignon. Palatul are ziduri groase de 3 m, turnuri de pază şi este
rezultatul muncii a doi dintre cei mai mari arhitecţi francezi: Pierre Peysson şi Jean du
Louvres, decoraţiunile aparţinând renumitilor studenţi ai şcolii de la Siena, Simone
Martini şi Matteo Giovanetti. (Fig.10)

 Castelul Chambord:

Chambord, castelul de pe Valea Loirei, este al doilea cel mai vizitat castel din Franţa,
după Versailles. Opera de artă din vremea Renaşterii, Chambord are ca dată de
naştere anul 1519, sub “amprenta” regelui Francois I, care şi-a dorit un castel ca
reşedinţă a escapadelor sale vânătoreşti din regiune. Construcţia are 440 de camere iar
Francois a locuit în Chambord mai puţin de 40 de zile. (Fig.11)

11
  Gorges du Verdon:

Gorges du Verdon e un canion lung de 25 km care se întinde pe răul Verdon (în sud-
estul Franţei), renumit pentru apele sale de culoarea smaraldului. Mulţi vin aici să
practice sporturi acvatice – rafting, caiac, schi nautic etc – dar şi să admire peisajele
fantastice. Cea mai frumoasă zona se află între localităţile Castellane şi Moustiers-
Sainte-Marie. La capătul canionului, răul se varsă în lacul artificial Sainte-Croix-du-
Verdon. (Fig.12)

 Muntele Saint Michel:

O insuliță situată la numai 600 m de coasta Normandiei, pe a cărei stâncă se află o

abație benedictină extrem de bine conservată, înconjurată de un mic oraș medieval,
Muntele St. Michel e cunoscut ca fiind o destinație pentru numeroșii pelerini care
ajungeau ușor aici în perioadele de reflux. (Fig.13)

 Palatul Versailles:

Construit în 1624 de către Louis al XIII-lea, Palatul Versailles a fost reşedinţa oficială a
regilor Franţei până în octombrie 1789, când familia regală a fost forţată să se întoarcă
la Paris, în timpul Revoluţiei Franceze. Interesant este că în anul 1685, 36.000 de
oameni şi 6000 de cai lucrau la construcţia palatului care avea să aibă o lungime de
500 m. Construcţia a durat nu mai puţin de 50 de ani şi include celebra Sala a
Oglinzilor, care a fost apoi “copiată” de numeroşi monarhi europeni din secolul 18,
printre cele mai cunoscute palate care au o asemenea sala numărându-se Schonbrunn,
din Viena şi Peterhof din St. Petersburg. Palatul este deschis zilnic, mai puţin lunea, de
la ora 9 la 17.30 iar grădinile sunt deschide zilnic de la 8 la 18.00, vizitarea acestora
fiind gratuită. (Fig.14)

 Chamonix:

12
Chamonix este o celebră staţiune de schi, aflată în Alpii Francezi, la poalele muntelui
Mont Blanc. A fost gazda Jocurilor Olimpice de iarnă din anul 1924 iar schiorii vin aici
pentru a descoperi unele dintre cele mai încântătoare părţii din Europa, multe dintre ele
adevărate provocări pentru cei care iubesc acest sport. În lunile de vara, Chamonix e un
loc iubit de amatorii de plimbări montane. (Fig.15)

 St. Tropez:

Staţiunea St. Tropez e faimoasă pentru faptul că atrage anual mii de turişti, mulţi dintre
aceştia fiind vedete sau oameni înstăriţi, mai ales în perioada sezonului estival.
Staţiunea a devenit cunoscută şi datorită seriei de filme în care protagonist a fost
actorul francez Louis de Funes. (Fig.16)

 Turnul Eiffel:

Simbol al Parisului și una dintre atracțiile de top ale lumii, Turnul Eiffel a fost construit
de Gustave Eiffel pentru Expoziția Internațională din anul 1889, cu intenția ca după
expoziție să fie dărâmat. Din fericire nu s-a întâmplat asta iar din acel an turnul a fost
vizitat de peste 200 milioane de oameni din întreaga lume, devenind cea mai vizitată
atracție turistică pentru care se plătește bilet de intrare. (Fig.17)

2.4. Sectorul cuaternar

2.4.1. Sistemul de învățământ

Şcolarizarea în Franţa este gratuită şi obligatorie pentru vârstele cuprinse între 6

şi 16 ani. Ultimii doi ani de pregătire sunt optionali, iar dacă elevul decide să îi urmeze,
la final trebuie să susţină proba de Bacalaureat în franceză tradus "Le Bac". După
absolvirea celor 12 ani de studii şi trecerea cu brio a exemenelor finale, elevul poate
opta pentru a merge la facultate.

Şcolile private din Franţa sunt contra cost şi se împart în două categorii: cu
contract Sous sau contract Hors. Diferenţa dintre ele este că cele cu contract Hors au
un nivel de învățămânț mai ridicat şi nu sunt subordonate Ministerului Educaţiei.

13
Cheltuielile unui an şcolar se încadrează între 1500 Euro şi 4000 Euro. Şcolile cu
predare bilingvă sunt în marea lor parte private.

Programul de învăţământ este împărţit în 158 de zile şcolare pe an şi în 26 de

ore pe săptămâna, pentru ultimii 2 ani de studii adăugându-se până la 40 de ore pe
săptămâna, ore ce sunt introduse pentru pregătirea elevilor pentru bacalaureat. Elevii
trebuie să vină la şcoală de Luni până Vineri, cu o zi pauză Miercuri, iar în multe şcoli
elevii sunt chemaţi şi Sâmbătă pentru o jumătate de zi. Şcoală începe pe dată de 2
septembrie de obicei, dar poate varia uşor.

Orele de studii sunt împărțite în 3 ore de curs dimineața şi 3 ore de curs după
amiază, elevii având 2 ore pauză de masă, pauză în care pot opta pentru cantina şcolii
sau pot să plece acasă.

Vacanţă şcolară în Franţa este împărţită în 4 perioade a câte 2 săptămâni fiecare

şi vacanţă de vara, lunile de vacanţă fiind: Octombrie-Noiembrie, Decembrie, Februarie-
Martie şi Aprilie-Mai.

Pentru înscrierea unui copil la o şcoală publică în Franţa, este necesară

adresarea la "service des ecoles" la primăria sau arondismentul de care aparţine. Dacă
se dorește înscrierea copilul la un colegiu sau la un liceu, părinții acestuia trebuie să se
adreseze mai întâi la Ministerul Educaţie din Franţa, pentru a primi mai multe informaţii,
pentru fiecare caz în parte.

Orice copil poate fi înscris de la vârstă de 2 ani la o creşă, acestea fiind finanţate
de către statul francez. Inscrierea este opţională iar locurile nu sunt garantate. De
aceea marea majoritate a părinţilor aleg creşă şi şcoala copilului înainte de a se naşte.
La creşe pot fi aduşi şi copii care nu au împlinit vârstă de 2 ani, dar în aceste cazuri
copilul trebuie să fi deprins încă de acasă anumite abilităţi pentru a fi acceptat.

Grădiniţa durează 3 ani, prima etapă numindu-se "des apprentissages premiers",

unde copilul va învăța cum să se integreze în societate, urmând ca la pragul denumit
"Grande Section" să prindă abilităţile necesare începerii şcolii primare "Ecole Primaire"
(citire, scris şi noţiuni elementare de matematică).

14
 La fel ca şi în România, şcoala începe la vârstă de 6 ani, fiind împărţită după
cum urmează:

 CP(cours preparatoire) - Clasa a I-a;

 CE1(cours elementaire 1re annee) - Clasa a ÎI-a - copii în acest an având prima
lor evaluare;
 CE2(cours elementaire 2e annee) - Clasele a III-a - se mai numeşte etapă "des
approfondissements"
 CM1(cours moyen 1re annee) - Clasa a IV-a
 CM2(cours moyen 2e annee) - Clasa a V-a
 Colegiu - College (6em-3em)

În general copilul este înscris la colegiul de care aparţine, indicat de adresa

părinţilor, dar dacă se doreşte, părinţii pot cere o derogare de la prefectură, în care se
specifică motivul şi colegiul la care doresc să îşi mute copilul. Etapele colegiului francez
sunt:

 6eme - Clasa aIV-a;

 5eme - Clasa a VII-a;
 4eme - Clasa a VIII-a;
 3eme - Clasa a IX-a.

În etapa 6eme(clasa a IV-a) este obligatorie studierea unei limbi străine, de

obicei fiind aleasă limba engleză. A două limbă obligatorie este introdusă în programul
de studii în etapă a 4eme(clasa aVIII-a).

La finalul etapei 3em(clasa a IX-a), elevii susţin examenele naţionale, unde obţin
diploma de "Brevet des colleges". Tot la această etapă, "Conseil de classe" decide pe
baza notelor obţinute, dacă elevul va urmă un liceu normal - "Lycee Baccalaureat" sau
o şcoală profesională - "Lycee Professionelle".

La liceu studentul are aceeaşi materie ca la colegiu (8 materii obligatorii), dar

posibilitatea să îşi aleagă încă 3 materii după preferinţele lui şi un curs artistic. Această
etapă a studiilor se mai numeşte şi "Cycle de determination".

15
 Există 3 tipuri de specializări: limba şi literatură (L) , informatică şi matematică
(S) şi economie şi educaţie socială (ES). Mai există şi licee de profil: tehnologie,
muzică, dans etc.

Examenul de bacalaureat începe încă din clasa a XI-a "Premiere", unde se

susţine testul la limba şi literauta Franceză, examenul fiind scris şi oral. Ultimele
examene se susţin în Clasa a XII-a "Terminale", unde studenţii sunt supuşi mai multor
materii, bazate pe specializarea pe care au urmat-o. Un examen pe care trebuie să îl
susţină toţi elevii la toate specializările este filozofie, iar dacă elevul nu ia o notă
satisfăcătoare la acest examen, poate opta pentru încă 2 materii prin care să îşi ridice
nota finală. După absolvirea bacalaureatului elevul are dreptul să între la o facultate de
stat sau privată.

În ceea ce privește învățământul superior, situaţia diferă de la o facultate la alta.

Gradul de dificultate creşte exponenţial cu renumele fiecărei universităţi. În general la
facultate în Franţa se intră pe baza unor examene, stabilite de către fiecare entitate în
parte, examen oral şi examen scris, admiterea fiind prin concurs. Admiterea la o
universitate se susţine de maxim 2 ori, dacă persoană nu reuşeşte să treacă de
examene nu mai poate participa niciodată la ele.

Sunt anumite universităţi din Franţa care au o reputaţie foarte bună, iar
absolvirea unei asemenea instituţii garantează un viitor strălucit în toată ţara. Marea
majoritate a politicienilor, administratorilor de firme sau managerii din marile companii
din Franţa, deţin o astfel de diplomă.

2.4.2. Cercetarea

Franța dedică o parte ridicată din PIB cercetării și dezvoltării (2,02% în 2009),
dar aceste cheltuieli sunt finanțate, mai ales, de sectorul public (41% în 2008) și sunt
dedicate cercetării fundamentale mai mult decât în alte țări ale Uniunii Europene. Dacă
cercetarea franceză se află la originea a numeroase descoperiri și a fost răsplătită în
numeroase rânduri, numărul de brevete deținute de întreprinderile franceze este relativ
scăzut, mai ales că relațiile între întreprinderile private și cercetarea publică sunt,
adesea, considerate mediocre.

16
 Mare parte din cercetători lucrează în centrele publice de cercetare, cum ar fi
CNRS (Centre national de la recherche scientifique). Începând cu 2002, majoritatea
acestor centre de cercetare sunt organizate în colaborare cu universitățile și companiile,
pentru a forma poli de competitivitate.

2.4.3. Cultură

Franța deține un patrimoniu arhitectural bogat, mărturie a unei lungi istorii și a

întâlnirii mai multor curente diferite. Dintre cele 753 de bogății culturale clasificate în
patrimoniul mondial de către UNESCO la 27 ianuarie 2012, 34 sunt din Franța, ea fiind
a treia țară din lume după numărul de situri culturale de pe această listă. Patrimoniul
arhitectural francez clasificat în lista UNESCO include atât edificii culturale religioase
(cum ar fi, de exemplu, Abația Fontenay), cât și civile (castelele din Valea Loarei),
industriale (Ocnele regale de la Arc-et-Senans), militare (orașele fortificate de Vauban)
și urbane (piața Stanislas din Nancy, centrul istoric al Strasbourgului). Ea conține
exemple de arhitectură din toate epocile, de la arhitectura romană (Pont du Gard ) până
la cea postbelică (centrul orașului Le Havre), trecând prin capodoperele arhitecturii
romane (Biserica din Saint-Savin sur Gartempe), gotică (catedrala din Chartres) (Fig.8)
și clasică (canal du Midi).

Anexe

17
Fig.1. Poziția Franței în cadrul Europei (Sursa: http://www.franta.hartaeuropa.com/ )

Fig.2. Piramida Vârstelor a Franței în 2007 (Sursa: http://www.indexmundi.com/ )

18
Fig.3. Spațiile de producție agricolă în legătură cu piețele europene și mondiale (Sursa:
http://www.wikiwand.com/ )

Fig.4. Producția de grâu din Franța (Sursa: https://cereals.ahdb.org.uk )

19
 Fig.5. Producția de vin (Sursa: http://www.wine-searcher.com/ )

Fig.6. Producția de electricitate in 2010 (Sursa: http://www.wrsc.org/ )

20
 Fig.7. TGV (Sursa: http://www.jurnal.md/ )

Fig.8. Catedrala din Chartres (Sursa: http://www.tuktuk.ro/ )

21
 Fig.9. Duna din Pilat (Sursa: http://www.tuktuk.ro/ )

Fig.10. Palatul papilor din Avignon (Sursa: http://www.tuktuk.ro/ )

22
Fig.11. Castelul Chambord (Sursa: http://www.tuktuk.ro/ )

Fig.12. Gorges du Verdon (Sursa: http://www.tuktuk.ro/ )

23
Fig.13. Muntele St. Michel (Sursa: http://www.tuktuk.ro/ )

Fig.14. Palatul Versailles (Sursa: http://www.tuktuk.ro/ )

24
 Fig.15. Chamonix (Sursa: http://www.tuktuk.ro/ )

Fig.16. Stațiunea St. Tropez (Sursa: http://www.tuktuk.ro/ )

25
Fig.17. Turnul Eiffel (Sursa: http://www.tuktuk.ro/ )

26
 Bibliografie

 Bălaj T., 1976, Franța, Ed. Ștințifică și Enciclopedică, București;

 Lungu M., 2006, Statele lumii, Ed. Steaua Nordului, Constanța;
 Institutului Național pentru Statistică și Studii Economice din Franța -
http://www.insee.fr/fr/
 Serviciile Publice Franceze - https://www.service-public.fr/
 Oficiul pentru Turism al Guvernului Francez - http://ee.france.fr/
 Eurostat - http://ec.europa.eu/eurostat
 World Resources SIM Center - http://www.wrsc.org/

27