Costei Marian

Design ambiental

Eseu comparativ între caracteristicile specifice curentului De

Stijl și cele specifice Constrictivismului

De Stijl

De Stijl a reprezentat atât o revistă olandeză fondată de Theo Van Doesburg in 1917 şi publicată în
Leiden până în anul 1932, precum şi numele unei mişcări şi a unui grup de artişti asociaţi acesteia începând
cu anul 1920. Se presupune că numele revistei “De Stijl” a fost preluat din scrierile arhitectului Gottfried
Semper, Der Stil in den technischen und tektonischen Künsten oder Praktische Ästhetik, termenul fiind
preluat şi răspândit de H.P. Berlage, de unde şi inspiraţia.
Influența De Stijl asupra arhitecturii a rămas considerabilă mult timp după înființare; Mies van der
Rohe a fost printre cei mai importanți susținători ai ideilor sale. Între 1923 și 1924, Rietveld a proiectat
Casa Rietveld Schröder, singura clădire care a fost creată complet după principiile lui De Stijl. Exemple de
lucrări influențate de Stijl de JJP Oud pot fi găsite în Rotterdam ( Café De Unie [ nl ] ) și Hoek van Holland
. Alte exemple includ Casa Eames de Charles și Ray Eames, precum și decorația interioară pentru sala de
dans Aubette din Strasbourg, proiectată de Sophie Taeuber-Arp, Jean Arp și van Doesburg.

Casa Rietveld Schröder , 1924 - Scaun Roșu și Albastru , proiectat de

singura clădire realizată complet după Gerrit Rietveld , versiune fără culori 1919,
principiile „De Stijl” versiune cu culori 1923

Lucrările membrilor De Stijl sunt împrăștiate în întreaga lume, dar expozițiile cu tematică De Stijl
sunt organizate în mod regulat. Muzee cu colecții mari De Stijl includ Gemeentemuseum din Haga (care
deține cea mai extinsă, deși nu exclusiv Stijl legate, de colectare a Mondrian) și Amsterdam e Muzeul
Stedelijk , în cazul în care mai multe lucrări de Rietveld și Van Doesburg sunt expuse. Muzeul Centraal din
Utrecht are cea mai mare la nivel mondial de colectare Rietveld; deține, de asemenea, casa Rietveld
Schröder, „casa de spectacol” adiacentă a lui Rietveld și arhivele Rietveld Schröder.

Mișcarea a inspirat estetica de design a stațiilor Rumyantsevo și Salaryevo din metroul din
Moscova, deschisă în 2016.
 Constructisvul

Constructivismul este ultima şi cea mai influentă mişcare de artă modernă din Rusia, care a luat
naştere în secolul XX. Termenul “constructivism” denumeşte o filosofie artistică şi arhitecturală care
respinge ideea că arta este autonomă. Constructiviştii consideră că arta trebuie să reflecte direct lumea
industrială modernă, deci rolul acesteia trebuie să fie unul social. A avut impact în arhitectură, design
grafic, design industrial, teatru, film, dans, modă şi, într-o mică măsură, muzică.
Artistul Vladimir Tatlin a fost influenţat în mod crucial de lucrările cubiste ale lui Pablo Picasso, cu
care ia contact în 1913, în atelierul acestuia din Paris. Aceste lucrări ale lui Picasso erau naturi statice 3D,
realizate din resturi de materiale. Tatlin începe să creeze propriile sale sculpturi, complet abstracte şi
concepute din materiale industriale. Din 1921, artişii ruşi care aderau la ideile lui Tatlin se autodenumeau
“constructivişti”, iar în 1923, în revista “Lef”, este publicat “Manifestul Constructivist”. Ideile promovate
în acest manifest sunt renunţarea la valorile estetice ale obiectului în favoarea materialului din care este
creat acesta. Obiectul trebuie să fie tratat ca un tot, fără atenţia pentru stil, acesta devenind doar un produs
de factură industrială. Constructivismul este măiestrie tehnică pură şi asociere de materiale.
În 1920, Constructivismul a fost suprimat în Rusia dar a fost introdus în Vest de către Naum Gabo şi
fratele său Antoine Pevsner şi a influenţat puternic sculptura modernă. Principalii exponenţi ai
constructivismului sunt El Lissitzky, Vladimir Tatlin, Alexander Rodchenko, László Moholy-Nagy, Naum
Gabo, Katarzyna Kobro, Antoine Pevsner.