II C o n stru c ţii - M a nual p e n tru clasa a IX -a

APLICAŢIA 2
Asociază materialele de construcţii şi instalaţii din coloana A cu
categoriile de lucrări din coloana B.
A b "W M M M .
a. materiale plastice 1. lucrări de structuri
b. betoane 2. instalaţii
c. produsele ceramice 3. căi de comunicaţii
d. metale - - 4. lucrări de finisaje
e. lemnul 5. izolaţii
Fig. 2.3. Balanţe

2.2. Proprietăţi fizice şi mecanice ale

materialelor de constructii
Materialele de construcţii şi instalaţii, pentru a rezista cât mai
bine solicitărilor la care sunt supuse de lucrările de construcţii şi
de agresiunile mediului înconjurător, trebuie să prezinte anumite
proprietăţi, care le fixează, totodată, domeniul de utilizare.
Aceste proprietăţi pot fi de natură fizică sau mecanică.

• Agregatele şi lianţii sunt materiale
foarte importante, folosite ca
adaosuri la fabricarea cimentului.
Adaosul se introduce în ultima
fază a fabricaţiei, şi anume la
măcinarea clincherului de ciment.
Cu cât fineţea de măcinare este
maimare,cuatâtcalitatealiantului
este mai bună, deoarece liantul
măcinat fin are un număr mult
mai mare de particule care vin în
contact cu apa.
' Mortarele şi betoanele sunt
materialele folosite în domeniul
construcţiilor. Mortarul bogat în
liant este un mortar prea gras şi
prea costisitor, pentru că liantul
este componentul cel mai scump.
Betonul este un material al
a viitorului, el se produce de 10-20
§ de ori mai mult decât în anii ’60.
Proprietăţile fizice
Proprietăţile fizice ale materialelor de construcţii şi instalaţii
sunt următoarele: masa., densitatea, greutatea specifică, compactitatea,
porozitatea, dilatarea, contractarea.
Prin proprietăţi fizice înţelegem caracteristicile dimensionale,
estetice (formă şi culoare) ale materialelor de construcţii şi
instalaţii.
Aceste proprietăţi sunt verificate în vederea determinării calităţii
materialelor.
□ Masa (m) a unui corp reprezintă cantitatea de materie conţi-
nută de acesta; ea este constantă şi nu depinde de locul de pe supra-
faţa pământului în care se află corpul. Masa se determină prin cân-
tărire şi se exprimă în kilograme-masă sau, pe scurt, kilogram (kg).
In figura 2.3, este prezentată balanţa de cântărire pentru
determinarea masei.
□ Densitatea sau masa specifică (p) a unui corp reprezintă
masa unităţii de volum a acestuia şi se măsoară în kg/dm3
sau g/cm 3.
p = m /V
unde p este densitatea,
ni - masa,
V - volumul corpului.
□ Greutatea specifică (y) a unui corp este greutatea unităţii de
volum şi se măsoară în N /m 3.
y = G/V
unde G este greutatea.

76 ■
 M ateria le de c on stru cţii
II
□ Greutatea (G) a unui corp este forţa cu care acesta este atras
spre centrul pământului; depinde de latitudine şi altitudine şi se
măsoară în N (Newton).
G = mxg
unde G este greutatea,
m - masa,
g - acceleraţia gravitaţională (pentru România g = 9,81 m /s2).
1 N este forţa care imprimă masei de 1 kg o acceleraţie de
1 kgf=l daN= 9.80665 N = 9.81 N
□ Compactitatea (C) arată gradul de îndesare a materialului pe
unitatea de volum şi se exprimă în procente.
C = p a/ p - 1 0 0 [ % ]
unde pa este densitatea aparentă.
□ Porozitatea (P) se exprimă în procente şi este de două tipuri:
porozitate totală şi porozitate aparentă.
Porozitatea totală (Pt) reprezintă totalitateaporilor materialului.
Aici intră atât porii închişi, cât şi cei deschişi.
Porozitatea aparentă (Pa) se determină prin cantitatea de apă
absorbită de materialul cufundat în apă un anumit timp.
P = 100 - C [%] - P = p / p a • 100 [%] - C + P = 100
□ Dilatarea/contractarea - toate corpurile se dilată sau se
contractă sub influenţa creşterii sau a scăderii temperaturii,
adică îşi măresc sau micşorează volumul; această mărire sau
micşorare de volum dispare atunci când temperatura revine
la valoarea ei iniţială.
□ Proprietăţile în raport cu apa sunt următoarele: ascensiunea
capilară, absorbţia de apă, umiditatea, permeabilitatea, rezis-
tenţa la îngheţ - dezgheţ.
Ascensiunea capilară reprezintă Pătrunderea apei în beton.
Continuitatea structurii capilar-poroase a betonului este do-
vedită prin permeabilitatea lui, întrucât la presiuni ridicate fluidele
pot pătrunde în betonul de ciment de cea mai bună calitate.
Datorită structurii eterogene şi caracterului evolutiv al struc-
turii, determinarea permeabilităţii betonului este una din cele mai
complexe încercări. Caracterul hidrofil îi determină o comportare
diferită la difuzia soluţiilor apoase sau a gazelor, iar pentru acelaşi
fluid, capilare cu diametre diferite se comportă diferit.
în capilare fine, potenţialul capilar al apei este mai mare decât
potenţialul gravitaţional (corp capilar), iar în capilare mai largi şi în
pori, potenţialul capilar al apei este mai mic decât cel gravitaţional
(corp poros).
Ca urmare, căile prin care apa pătrunde în beton sunt:
- sorbţie capilară; Fig. 2.4. Presă hidraulică pentru determ inarea
rezistenţei
- difuziune;
- presiune hidraulică.

77
II C o nstru c ţii - M anu al p e n tr u clasa a IX -a

Sorbţia capilară. Sucţiunea.

Fig. 2.5. D eterm inareasorbţiei capilare
a betonului: a- cercetare pe epruvete; b-
repre/entarea curbei de sorbţie in tim p si a
perm eabilităţii
Prezenţa capilarelor în betonul întărit şi caracterul lui hidrofil
dă posibilitatea apei să pătrundă în beton sub acţiunea forţelor
capilare (sucţiune), fenomen apreciat cantitativ prin înălţimea
ascensiunii capilare, h0:
Cercetarea sorbţiei capilare pe epruvete a căror suprafaţă laterală
nu permite evaporarea (peliculizarea cu poliesteri) este dată, după
Teoreanu, iar rezultatele cinetice obţinute se înscriu sub forma
unor grafice ca în figura 2.5, b, în care curba continuă reprezintă
ascensiunea capilară, iar curba întreruptă reprezintă pătrunderea
apei sub presiune.
Absorbţia de apă - este proprietatea unui material de a absorbi
şi a reţine apa în porii şi capilarele sale. Absorbţia se determină
experimental prin saturarea cu apă a unei probe de material uscat
(la 105... 110 °C ) de volum Va şi masă (răcită) mus. Proba saturată
se cântăreşte msa, absorbţia de apă calculându-se fie raportată la
masă am, fie raportată la volum a^,:

m r„ - m „ m„
=- - 100 % -100%

Absorbţia de apă variază în limite foarte largi la materialele

de construcţii: de ia valori neînsemnate pâna la 300 % pentru
A supra m aterialelor acţionează materialele poroase.
forţe şi mom ente diverse. Acestea Permeabilitatea corpurilor solide este proprietatea lor de a
sunt prezentate în imaginile de lăsa să treacă un volum oarecare de apă (lichid), aer sau vapori în
mai jos. anumite condiţii date.
M om entulreprezintăforţaP înm ul- Permeabilitatea la apă se apreciază după indicele de permea-
ţită cu deplasarea 1 (M = P • 1). bilitate care reprezintă cantitatea de apă, în litri, ce trece printr-un
încSrcarea metru pătrat de suprafaţă, pe o grosime de un metru, timp de o
Forţa de întindere
oră, la presiune şi temperatură constante. Permeabilitatea la lichide
a materialelor depinde de porozitate, de mărimea şi orientarea
porilor, de vâscozitatea mediului lichid etc.
Forţa de com presiune
Umiditatea (U) - reprezintă cantitatea de apă absorbită din
atmosferă în porii materialelor poroase şi se exprimă în procente.
Rezistenţa la îngheţ - dezgheţ sau rezistenţa Ia gelivitate
□
Forţa de fo rfecare reprezintă umiditatea cuprinsă în porii materialelor de construcţie
folosite în aer liber. Degradarea intervine în special la materialele
cu porozitate deschisă, în care apa pătrunde şi îngheaţă, mărindu-le
volumul cu circa 10%. Rezultă că, prin îngheţ, se creează tensiuni
Moment de înco vo iere
interne care provoacă deteriorarea acestor materiale.
R

Răsucire Proprietăţile mecanice

Proprietăţile mecanice ale materialelor de construcţii şi instalaţii
sunt date de: rezistenţa la compresiune, la întindere şi la uzură.
Prin proprietăţi mecanice înţelegem capacitatea materialului
de a se opune acţiunii forţelor mecanice exterioare. Sub acţiunea

78
 M ateriale d e co nstrucţii II
acestor forţe, apar modificări ale formei şi ale dimensiunii corpului,
numite şi deformaţii.
30-
□ Rezistenţa Ia compresiune (Rc) şi rezistenţa la întindere
(Rî) a unui material se determinăpe epruvete (fig. 2.6) şi se măsoară în
daN/cm2.
Fig. 2.6. Epruvete p entru determ inarea rezistenţei
Rc = P/A [daN/cm2] Rî = P/A [daN/cm2]
la întindere /la com presiune
unde P - presiunea,
A - aria feţei epruvetei pe care se exercită forţa.
□ Rezistenţa la uzură este strâns legată de duritatea materialului
şi se verifică prin gradul de uzură, adică prin cantitatea de material
pierdută în timp.

2.3. Unităţi de măsură pentru

proprietăţile materialelor
Unitatea de măsură este o mărime care serveşte ca măsură de bază
pentru toate mărimile de acelaşi fel. In fizică este necesară o definire
clară a mărimii, pentru a garanta utilitatea şi reproductibilitatea
rezultatelor experimentale, ca bază a metodei ştiinţifice. Sistemele
ştiinţifice de măsură s-au dezvoltat iniţial cu scopuri comerciale,
în special pentru a crea o serie de instrumente cu care vânzătorii şi
cumpărătorii să poată măsura într-o manieră unitară o cantitate de
• Există unităţi SI suplimentare,
marfa tranzacţionată. Există diverse sisteme de unităţi de măsură,
şi anume radianul (rad), pentru
bazate pe diverse unităţi de măsură fundamentale. Sistemul cel mai
unghiul plan, şi sterradianul (sr),
folosit în ziua de azi este Sistemul Internaţional - SI, care are şapte
unităţi de măsură de bază (fundamentale), toate celelalte unităţi Ă l pentru unghiul o solid.
9x*x>o<><>o<x><><>c^^
fiind derivate ale acestora.
Cele şapte unităţi de măsură sunt:
• kilogramul (kg) - pentru greutate;
• metrul (m) - pentru lungime;
• secunda (s) - pentru timp;
• amperul (A) - pentru intensitatea curentului electric;
• kelvinul (K) - pentru temperatura termodinamică;
• molul (mol) - pentru cantitatea de substanţă;
• candela (cd) - pentru intensitatea luminoasă.

Toate u n ită ţile de m ă s u ră din SI au m ultipli şi sub-

m ultipli. A ceştia s u n t p re z e n ta ţi în tab elul 2.2.

79