Familia Regala La Iasi Final PDF

Complexul Muzeal
Național „Moldova”
Iași
Aurica ICHIM Sorin IFTIMI
Familia Regală la Iași

(1916-1918)
Editura Palatul Culturii,

Iași, 2017
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
I. ICHIM, Aurica
IFTIMI, Sorin
Familia regală la Iaşi : (1916-1918) /
Aurica Ichim, Sorin Iftimi - Iaşi: Palatul Culturii, 2017
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-8547-22-0
94
DTP: Virgil LEIŢOIU
Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această publicație nu poate fi reprodusă sau folosită
în niciun fel și prin niciun mijloc– fotografic, electronic sau mecanic, inclusiv prin fotocopiere,
înregistrare sau sisteme de stocare și interogare a datelor – fără acordul prealabil scris al editurii
și/sau al autorilor. Autorii poartă responsabilitatea textului și fotografiilor conținute în această
publicație.
© Editura PALATUL CULTURII, 2017

Piața Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 1, Iași 700028, Romania
Tel./fax: 0040 232 218383 www.palatulculturii.ro www.muzeul-moldova.ro
ISBN 978-606-8547-22-0
Argument
Împlinirea „Centenarului” Marelui Război (1916) și a Marii Uniri (1918) readuce în atenție
rolul major pe care l-a avut orașul Iași în desfășurarea acestor evenimente istorice. O temă care se
evidențiază cu precădere în cadrul Centenarului este aceea a prezenței Familiei Regale în dramaticul
refugiu de la Iași (1916-1918). Atât Regele Ferdinand, cât și Regina Maria au ținut ridicat stindardul
demnității naționale și au insuflat tuturor curaj și energie pentru susținerea rezistenței până la capăt.
Astfel, într-un teritoriu restrâns, dar liber, s-a păstrat ființa neamului românesc și nucleul statalității
noastre.
În luna iunie 2017, Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal „Moldova” a organizat, o
expoziție de postere pe pietonalul „Alexandru Lăpușneanu”, intitulat „Palatul Unirii – Cartier Regal”.
Ieșită în stradă, expoziția se adresa mai ales trecătorilor care nu au obiceiul de a trece pragul unui
Muzeu. Scopul expoziției a fost acela de a cultiva interesul Comunității pentru propria istorie și de
a crea o punte de legătură între cetățenii de astăzi și cei de acum un secol. Recuperarea memoriei
în folosul societății, restabilirea solidarității generațiilor, evidențierea dimensiunii de „oraș istoric” a
Iașilor sunt argumente ce au putut fi aduse în realizarea acestui proiect.
Palatul care găzduiește astăzi Muzeul Unirii a fost, în anii 1917-1918, reședința Regelui
Ferdinand și a întregului său Cartier Regal. Expoziția a constituit nucleul acestui album care își
propune să ilustreze, într-o formă mai generoasă, prezența Familiei Regale la Iași, precum și rolul
fundamental pe care aceasta l-a avut în perioada refugiului.
Primăria Municipiului Iași a sprijinit această inițiativă menită să pună în valoare istoria
orașului, privită ca un tezaur cultural și ca o adevărată carte de vizită. Finanțarea a fost posibilă,
în cadrul Festivalului Internațional al Educației (FIE). În acest proiect, alături de Complexul Muzeal
s-au aflat, ca parteneri, Arhivele Naționale ale României – Filiala Iași, precum și Biblioteca Centrală
Universitară „Mihai Eminescu” din Iași. Cele două prestigioase instituții sunt mari depozitare de
imagini și documente privitoare la istoria Iașilor. Aducem mulțumirile noastre colegiale conducerii
celor două instituții, domnilor dr. Florin Cîntic și dr. Bogdan-Petru Maleon. Fără acest sprijin colegial
realizarea proiectului de față nu ar fi fost posibilă. În afară de marile colecții muzeale și arhivistice,
am avut alături și distinşi colecționari particulari dr. Adrian Popovici (Paris), Ștefan Sălăjan și
Valeriu Dornescu din Iași. Pentru reconstituirea structurii personalului Marelui Cartier Regal și a
Casei Militare a Regelui am beneficiat de sprijinul domnului Locotenent colonel dr. George-Gabriel
Pătrașcu, de la Serviciul Istoric al Armatei.
În ultimul timp societatea românească a început să-şi recapete, treptat, normalitatea, și
vechile valori să revină în spațul public. Acesta este și cazul orașului Iași, mare iubitor de istorie, care
prețuiește amintirea prezenței la Iași a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria și încearcă o recuperare
a memoriei acestora în conștiința generațiilor prezente.
Autorii
GÂNDURI DESPRE IAȘI
Regina Maria a României
8
FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)
Regina Maria a României Regele Ferdinand
Stema Regatului României (1921)

9
Înainte de a vă părăsi, să vorbesc de orașul care ne-a deschis brațele în rătăcirea

noastră de drumeți care cu jale au plecat de la vetrele lor. Mult am cerut de la dânsul, dar el a fost
mărinimos și ne-a luat la sânul lui, deși mulți dintre noi nu l-am ținut în samă în zilele de belșug și
pace.
Iașul. Numele acesta are un sunet deosebit în urechile noastre! Mai ales clipa când
primejdii nouă și nemaiauzite ne privesc în față. Când trebuia să fugim din București, Iașul a fost
orașul unde alergarăm cu toții, odată el însuși o mândră Cetate de Scaun, care fusese jertfită
gloriei alteia și care deodată avu să adăpostească pe aceea care o ignoraseră atâția ani. Iașul
făcu tot ce era cu putință ca să ne primească, dar puținele lui mijloace au fost greu încercate!
Iașul! Oraș de soartă schimbătoare, oraș scump oricărei inimi moldovenești, odată centrul
îngrijit cu dragoste și înfloritor, iar în anii din urmă foarte neglijat, foarte părăsit, trăind numai
din amintirile sale, după ce plecaseră chiar și aceia la care ținuse mai mult. Numele lui a păstrat
dulceața lucrurilor odată îndrăgite, ca numele unei femei pe vremuri iubite pentru frumusețea ei,
dar pe care anii trecând au dat-o uitării cu atâtea altele.
Așezat pe mai multe dealuri, între verdeață și grădini, înconjurat de grădini roditoare,
Iașul are toate motivele să fie mândru de situația sa, pe care multe orașe i-ar invidia-o. Bisericile
lui sunt nenumărate și, văzut de departe într-un amurg, când ceața plutește ca un văl deasupra
neajunsurilor sale, Iașul pare o cetate fermecată din mijlocul căreia turnurile și cupolele de multe
feluri ale locașurilor sale se înalță ca stafiile gloriilor trecute pe care nimic nu poate să le șteargă.
Tristele întâmplări ale toamnei trecute au smuls Iașului din ațipitele-i visuri de trecut. Străzile lui,
care de atâția ani erau așa de părăsite și de tăcute, au fost iarăși pline de mulțimi grăbite, casele
lui, dintre care atâtea fuseseră de mult închise, avură să-și deschidă larg ușile ca să primească
oaspeți de să nu-i poată încăpea. Pacea-i prăfoasă a fost scuturată în cele patru vânturi de afluxul
tuturor acelora care, trebuind să plece din Capitală, veniseră la adăpost între zidurile Cetății pe
care o dăduseră în sama uitării și părerilor de rău. Aproape brutală a fost această năvălire, care
nu i-a plăcut cu totul Iașului; el ar fi vrut mai bine o monopolizare mai puțin violentă a singurătății
sale; dar dorințele nu i-au fost întrebate, ci el a fost îndatorit, pur și simplu, să-și încordeze cât
putea mijloacele puține și să găzduiască pe aceea care nu mai aveau casele lor înseși.
Orașul cel liniștit a simțit dintru început o oarecare amărăciune năcăjită; de ce să fie luat
astfel în stăpânire, după ce așa de mult fusese trecut cu vederea? De ce pavagiul lui șubred să fie
zguduit de mii de automobile? De ce aceia care-l lăsase a se ruina deodată se așezau ca stăpâni,
atunci când în zilele de belșug nimeni nu se gândise la dânsul?
Cunoscusem Iașul în alți ani – în ani de pace. Venisem aici uneori, prea arareori, deși
nu din vina mea; și totdeauna orașul mă primise loial, cu manifestații de bucurie. Acuma venisem
la Iași, mamă cu inima ruptă, Regină căutând adăpost, ca atâția alții, pribeagă de la vatra mea, și
Iașul m-a primit în ceasul meu de suferință și m-a ajutat, ajungând astfel puțin câte puțin casa
mea. Totdeauna avusesem simțiri față de oraș, căci, în zilele celei dintâi a mele tinerețe, când
am venit ca tânără măritată în această țară, se zvonise că noi, tinerii, ne vom așeza în a doua
Capitală a țării. Iașul o dorea, și, după cea dintâi cercetare a singurătății lui pitorești, mi-aș fi
făcut bucuroasă locuința între zidurile lui. Dar bătrânii Suverani aveau nevoie de noi; atât de mult
doriseră ei copii, încât nu puteau primi gândul de a trăi noi departe de dânșii. Astfel Iașul ne-a
văzut rar, dar totdeauna cu bucurie.
Îmi aduc aminte cum strălucea soarele întâia oară când am venit la Iași; îmi aduc aminte
de fețele voioase care înțesau străzile pentru a ne ura bună venire, de aclamări, de florile, de
multele flori ce ni se aruncau în trăsură. Îmi aduc aminte că aveam numai optsprezece ani și eram
plină de speranță.
10
Când am venit în urmă, era cu totul altfel! În doliu eram, și nici lumină de soare, nici
flori, nici vesele strigăte de bună venire, ci numai fețe cercetătoare, pline de neliniște, și nici un
alt sunet decât al depărtatelor tunuri care ne sunau osânda. Fără să fiu anunțată, m-am furișat
în oraș pribeagă, fără vatră, fără casă, fără cel mai mic copil al meu... Și iarna se apropia, și
ceva asemenea cu deznădejdea zăcea la rădăcinile inimii mele. Dar nebiruită se arunca din nou
speranța, sfioasă întâi, dar pe fiecare zi mai puternică, încetul pe încetul biruind lacrimi, năcaz și
părere de rău.
O, Iașule! Vom uita vreodată lunile ce au trecut cheltuindu-se în cuprinsul tău! De
nedescris sunt suferințele cărora le-au fost martore străzile tale; zăpada stătea ca munții lângă
casele tale, cete de cerșetori îți băteau pietrele, și atâția dintre ei, biruiți de nevoie, se culcau pe
dânsele ca să moară. Te-am văzut, icoană a mizeriei, zguduită de groază, tremurând de frig; și în
cele mai întunecate și nenorocite colțuri ale tale am răzbătut, căutând pe cei în nevoie de ajutor,
dând tot ce puteam. Dar era totdeauna prea puțin; toată iubirea mea și toată mila mea puteau să
ușureze numai o părticică din restriștea ce o întâmpinam la fiecare pas.
Cu adevărat sumbră-ți era înfățișarea în acele luni de iarnă, o, Iașule! Simțeai cum
fiecare casă adăpostește suferință ascunsă; crude taine păreau că plutesc dincolo de orice zid.
Mâncarea era puțină, și mai puține legume; spitalele erau pline cu vârf, așa încât cei ce nu se
îndreptaseră cu totul trebuiau să facă loc altora, ale căror nevoi păreau a fi mai grabnice, și de
aceea fețe atât de palide rătăceau pe străzile tale. Ca niște stafii, soldații noștri neîndestulător
hrăniți rătăceau de la un adăpost la altul, adesea neputând găsi nicăieri unde să-și plece capetele
chinuite de friguri. Munceam, ne trudeam, încercam să facem minuni, dar mijloacele de transport
erau neîndestulătoare, comunicația era întreruptă; pretutindeni zăpada stătea ca niște bariere
crude care ne împiedica să ajungem unde voiam!... Și a venit o clipă grozavă, când nu se găseau
scânduri destule pentru a face sicrie morților! O, jalea acestor îngropări care se furișau pe străzi!
Câte nu le-ai întâlnit !...
De două ori scumpă, pentru că dorisem cu atâta foc de dânsa, primăvara a răsărit în
sfârșit strălucitoare asupra restriștii noastre, și atunci, o Iașule, ce deosebită ți-a fost înfățișarea
și, pentru năcazul ce împărțisem cu tine, deodată ne-am dat sama ce aproape de inimile noastre
ajunseseși! Într-o clipă te-ai făcut frumoasă, o cetate a lacrimilor! Grădinile tale s-au umplut de
flori care mi se aduceau în mănunchiuri mari de aceia cari doreau să nu plâng prea mult grădinile
ce pierdusem. Ca un vis rău ce se împrăștie, se pierdură în zare ceasurile întunecate; și cei mai
nenorociți, cei mai părăsiți simțeau că tot mai poate fi o nădejde!
Deși opera mea nu era mai puțin grea, ea se făcuse mai dulce: zările se deschiseseră,
zăpada se topise; acum eram liberă să călătoresc în larg departe. Atunci, dragi cu adevărat mi
s-au făcut împrejurimile tale, Iașule. Am descoperit frumusețea pretutindeni. Unduitoarele tale
dealuri erau acum o strălucire verde, fragedă și minunată; plin de viața cea nouă era pământul
cel bun al lui Dumnezeu; moartea părea să fi fost înfrântă – dar într-un colț liniștit știam o mie de
cruci și mai bine care purtau mărturie că grozăvia trecută nu fusese un vis!
Totul se făcuse mai lesnicios de când zăpada nu mai trăgea o barieră între noi și lumea
din afară. Eram acum prizonieri scăpați din lanțuri; ceva ca o bucurie sfântă umplea sufletele
noastre, care fuseseră așa de năcăjite, și multă ispravă se săvârșea. De fapt ne trudeam împotriva
așa de întinsei epidemii de tifos; o parte din țara noastră era năvălită, și alte grozăvii ne urmăreau
pas cu pas, dar Primăvara biruise iarna; și nu era oare un semn că Viața trebuie să biruie Moartea?
Și astfel fiecare mergea mai ușor la lucru, și încredere nouă umplea fiecare inimă. Cu adevărat era
o înviere, și toți munceau laolaltă ca s-o facă mai deplină, după mijloacele ce avea fiecare.
11
În orice sară, când îmi isprăvisem munca, făceam să mi se puie șaua pe cal și călăream
departe printre dealurile ce încunjură Iașul, mergând ceasuri întregi pe cărări necunoscute până
la locuri de pace înverzită, minunate, în față cu toate grozăviile ce văzusem. Fiece frumusețe
nouă era ca un balsam pentru inima mea plină de năcaz, dar ea trezea în mine un dor grozav
de casa ce am pierdut-o! Pline de o emoție aproape dureroasă erau aceste ceasuri de amurg
în tăcută împărtășire cu învierea pământului: simțeam o pace mare și totodată o nemăsurată
tristețe: Dumnezeu făcuse lumea așa de frumoasă, și omul o prefăcuse într-un Iad ca acesta!
Aici, pe aceste înălțimi învălurate, departe de zgomot, de muncă și suferință am
recunoscut iarăși pământul cum l-a făcut Firea, fără vălmășagul pe care omul i l-a săpat pe
faţă. O, strălucirea amurgurilor de-asupra acestor colțuri liniștite! Neatinsa lor covârșire era un
răspuns la atâtea întrebări care îmi apăsau sufletul, dragi mie peste cât se poate spune, mi s-au
făcut aceste Ținuturi ce mi se vădiseră odată cu noua trezire la nădejde a anului.
Mai târziu, când terenul se făcu prea tare pentru călărie, în automobil mi-am prelungit
rătăcirile de amurg în lung și în larg. Necontenit locuri nouă descopeream, fiecare plin de un
farmec al său deosebit; Încântătoare sate, adânci păduri pline de umbră, râuri ca panglici de
argint șerpuind prin câmpii acoperite cu îndulcitoare ceață, singuratice biserici, vechi mănăstiri
ascunse între pomi. În fiecare sătișor copiii mi se făceau prieteni; mâniile nu-mi erau niciodată
goale, oriunde mergeam, fețe bucuroase de a mă vedea mă întâmpinau, și atâtea binecuvântări
făcuseră calea mai dulce.
Cu zilele tot mai lungi, și drumurile mele se lungiră, și tot mai prietenoase mi se păreau
aceste ținuturi. Am prins să le am adânc iubite. Am făcut și altă descoperire: Iașul era orașul
crinilor! A venit vremea când locul acesta care până deunăzi fusese o lume de năcaz se prefăcuse
într-o grădină mare, unde această floare a florilor stăpânea împărătește. Pretutindeni îl aflam,
în smocuri înalte de alb nepătat, dând o înfățișare sfințită și celui mai sărac colțișor și o stranie
demnitate celei mai umile căsuțe, când mândrele lor tulpini se plecau ușor sub dezmierdarea
vântului. Cum crinii mi-au fost totdeauna floarea cea mai iubită, acest belșug de frumusețe era o
vădire deosebită trimisă pentru ca mai drag să fie orașul inimii mele, și deodată odăile mele care
în iarnă fuseseră așa de pustii, se prefăcură într-o dumbravă plină de mireasmă a florii pe care
am îndrăgit-o mai mult!
Frumusețea are o ciudată putere asupra inimii omului; îl ajută să treacă peste multe dureri,
călăuzindu-l prin această „vale de lacrimi” către tainele lui Dumnezeu. Când pe neprevestite dau
de un strat de crini cari și înalță mândra strălucire dintr-un pământ crăpat și setos, parcă-mi vine
să cad în genunchi și să mă închin Mânii aceleia Mari care face astfel de minuni. În asemenea
clipe, pare că deodată înțeleg taina adevărurilor ascunse care sunt îndeobște prea adânci ca
să le priceapă inimile omenești. În asemenea ceasuri nicio tristețe nu mai pare să însemne ceva,
nădejdea răsare în triumf! Dar stângaci pot vorbi eu de asemenea minuni, cuvintele mele sunt prea
slabe, emoția sufletului nu poate fi cuprinsă în grai de om! Totuși adesea o vădire a Frumuseții
mi-a ridicat inima, mai presus de năcaz, spre o mai adâncă înțelegere care se află sub praful de
care ochiul omului se orbește. Nu pot spune limpede în ce fel!
Dar în asemenea clipe am priceput subit că suferința e învățătorul cel mare și ca într-o
vedenie limpede am simțit că un popor care a știut cum să sufere are și dreptul la viață. Niciun
foc nu curăță ca focul jertfei; nicio flacără nu se suie mai drept până în inima Dumnezeirii!
12
De aceea, o Țara mea, nu te gândi niciodată care ți-au fost încercările, nici care pot să
mai fie. Prin flacără trebuie să treacă oțelul înainte de a fi o bună sabie tare. Fie-ți nezguduită
credința și susține-ți speranța; mai mare ești prin suferințele tale și prin felul cum le-ai purtat,
mai vrednică ești de biruință. Mai sunt încă destule ceasuri care ne despart de biruință, dar jertfe
așa de grele nu pot fi toate în zadar. Țara și poporul meu au trecut prin foc, și eroismul lor, care
se face necontenit din nou, va aduce ziua când, micuțule Mircea, întorcându-mă, sunt sigură, din
pribegie, voi îngenunchea în extazul recunoștinței și voi săruta piatra mormântului vostru… Amin!
Regina Maria, Țara mea (My Country), traducere din engleză de
N. Iorga, Tipografia „Neamul Românesc”, Iași, 1917,text prescurtat
Regina Maria cu crini Însemnare autografă a Reginei

(Muzeul de Istorie a Moldovei) (Muzeul de Istorie a Moldovei)
PALATUL ROZNOVANU
ȘI
„A DOUA CAPITALĂ”
14
După unirea Moldovei cu Valahia la 1859, orașul Iași „leagăn al atâtor proiecte
generoase” se retrăgea din prim-planul istoriei. Vechea capitală înțelegea să își sacrifice propriul
statut pentru unificarea deplină a tânărului stat. După modelul francez, țara urma să aibă o singură
capitală și aceasta avea să poarte stindardul național. Trebuia să se facă Unirea, „chiar dacă ar fi
să crească iarbă pe străzile Iașului”, după expresia contemporanilor. Aristocrația moldovenească
și ieșenii de frunte s-au mutat în noua capitală, contribuind la mersul înainte al istoriei. Cei
rămași la Iași au căutat soluții pentru ca orașul să își conserve ceva din vechea identitate și să
consolideze poziția de al doilea oraș al țării. După pierderea statutului de capitală (1862) orașul,
lipsit de vechile resurse, a evoluat lent, fără însă a abandona procesul de integrare în spațiul
civilizației occidentale. Cel puțin în plan cultural, orașul a continuat să joace un rol însemnat în
deceniile următoare. Regele Carol I a sprijinit aceste speranțe, denumind în mai multe rânduri
orașul Iași ca „a doua mea capitală”.
Regele Carol I a câștigat simpatia ieșenilor angajând restaurarea a două monumente
însemnate pentru identitatea urbei: biserica Sf. Nicolae Domnesc, zidită de Ștefan cel Mare
(1492), și biserica Trei Ierarhi, ctitoria voievodului Vasile Lupu (1639). În plus, Catedrala ortodoxă,
clădire monumentală, zidită în anii 1833-1839, dar ajunsă în paragină, a fost restaurată sub
patronajul regelui, între anii 1880-1887. În aceeași domnie, Iașul a fost împodobit cu o serie de
clădiri semnificative, devenite mai târziu simboluri ale orașului. Palatul Universității de la Copou a
fost construit la 1897, după planurile arhitectului elvețian Louis Blanc. Teatrul Național, înălțat la
1896, este opera vienezilor Fellner și Helmer, fiind considerat unul dintre cele mai reușite edificii
de acest gen.
În aceeași epocă, orașul a dobândit și câteva remarcabile monumente de for public.
Primul este statuia lui Ștefan cel Mare (1883), eroul Moldovei medievale, realizată de sculptorul
Emmanuel Frémiet, cel mai talentat realizator de ecvestre din epocă. O altă statuie este cea
a lui Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Piața Unirii, la 1912, executată de florentinul Raffaelo
Romanelli, un alt sculptor celebru în epocă. Acest monument public a dat orașului un nou centru,
Piața Unirii, aceasta trecând înaintea celorlalte. Amplasamentul ales era unul o mare valoare
simbolică, marcând în acest fel locul în care s-a jucat pentru prima dată Hora Unirii, la 1859.
Toate aceste compensații acordate orașului Iași nu au fost în măsură să dea substanță
statutului de „a doua capitală”. Ele au oferit însă ieșenilor câteva locuri de memorie și repere
identitare. Astfel, când locuitorii orașului caută în trecut „epoca de aur” a orașului lor, perioada
de referință nu este cea în care Iașul era capitală a Moldovei, ci epoca regelui Carol I. Totuși, la
Iași s-a construit foarte puțin în comparație cu realizările din aceeași epocă apărute la București.
România nu avea, în momentul intrării sale în Primul Război Mondial, o „capitală de rezervă”, care
să poată asigura o alternativă în fața surprizelor istoriei.
La sfârșitul veacului al XVIII-lea, pe locul din faţa Mitropoliei, stăpânit cândva de
familia Cantacuzino, îşi avea reşedinţa vistiernicul Nicolae Rosetti-Roznovanu. Vechiul palat
Roznovanu își luase această denumire după moşia Rosetteștilor de la Roznov (jud. Neamţ).
Casa moştenită de marele vistier Iordache Rosetti a fost mistuită de marele incendiu din anul
1827, cel care a schimbat fața orașului. La 1832, Iordache Rosetti va construit din temelii un nou
palat, în stil neoclasic, considerat a fi cel mai elegant din capitală. Atunci când a venit la domnie,
Mihail Sturdza cerea Țării să-i ridice un palat la fel de măreț ca acel a Roznovanului. Palatul, a
fost construit după planurile arhitectului vienez Gustav Freywald, cel care a înălţat şi Catedrala
cea nouă. Pentru pictarea încăperilor din palat, vistiernicul a apelat la tânărul Ludowic Stawski,
iar pentru zugrăvirea paraclisului la Ioan Balomir. O descriere detaliată a interioarelor acestui
edificiu, aşa cum arătau acestea pe la 1860, o datorăm memorialistul D.C. Moruzi.
15
Reședința marelui vistiernic Iordache Rosetti-Roznovanu, refăcută după marele incendiu,

a fost inaugurată printr-un fastuos bal, în ziua de Sf. Gheorghe (23 aprilie) a anului 1832. Palatul,
avea pe frontispiciu statuile zeilor Apollo şi Diana, stâlpii porţii de acces fiind decorați cu statui
reprezentând pe Minerva, Hercule, Atlanta şi Marte. În finalul anunțului din „Albina Românească”
se amintește despre paraclisul palatului, zugrăvit de Ion Balomir, precum şi apartamentele pictate
de Stawski.
Pentru decorarea camerelor Stawski a compus o serie de figuri alegorice în stil
Renaissance.
D.C. Moruzi a lăsat o descriere a palatului Roznovanu aşa cum l-a cunoscut la 1861:
,,Fiecare tavan înfăţişa câte o scenă mitologică, ca de pildă Moartea lui Icar, Carul lui Apollo,
ori Venera ieşind din fundul Mării, într-un phaeton tras de patru cai. Mările erau zugrăvite în
cafeniu deschis, cu alb pentru a înfăţişa spuma valurilor. Munţii erau „vineți” cu verde închis la
margini, pădurile şi cerul albastre, caii verde deschis, iar zeii, de culoare galben-auriu... Pe tavanul
salonului cucoanei Anica, mama vistiernicului, era înfățișat Jovis patronând Olimpul. Cromatica
fantezistă marca o desprindere de real, de naturist, fiind un mijloc prin care se arată că este
zugrăvită o altă lume, aceea a supra-realului, a zeilor…”.
Palatul a fost cumpărat de la Nicolae Rosetti-Roznovanu în 1891, pentru a servi ca sediu
al Primăriei oraşului Iaşi. În 1893 palatul a fost amenajat ca reşedinţă pentru prinţul-moştenitor
Ferdinand și tânăra sa soție, Maria. Se spera că aceștia vor locui mai mult la Iaşi, iar oraşul îşi va
putea menţine astfel statutul de „a doua capitală”. Paul Gottereau, cunoscut ca arhitectul Casei
Regale, a primit însărcinarea de a reamenaja palatul pentru a putea fi locuit de tânăra familie
regală. Lucrările desfășurate în anii 1895-1897 au transformat cu totul faţadele clădirii, aspectul
fiind foarte diferit de cel al clădirii anterioare. Cu acest prilej, vechea clădire a fost mansardată,
primind un acoperiş înalt. Tot atunci a fost desfiinţat şi paraclisul Sf. Gheorghe, care era amplasat
în axul clădirii, spre Teatru Național.
Perechea princiară a luat contact oficial cu reședința renovată cu prilejul vizitei din
zilele de 26-30 martie 1894. Situat în plin centru orașului, chiar peste drum de Mitropolie, palatul
întrunea toate condițiile pentru a servi de reședință oficială. Dimensiunile clădirii, considerate
prea mari, forfota străzii și sunetele de la clopotul Catedralei au făcut ca viitoarea regină să nu
agreeze acest edificiu. Pentru găzduire a fost preferat vechiul palat al lui Dimitrie Cantacuzino, de
la poalele Copoului.
Mai multe momente protocolare au avut totuși loc la Palatului Roznovanu. Astfel, la 27
martie 1894, în spațiosul salon de la etaj a avut loc balul „Societății Studenților”. Gazetele vremii
consemnau că, pentru această ocazie, palatul Roznovanu a fost decorat și iluminat feeric de Dl.
Grand. A doua zi, pe 28 martie, în același salon a avut loc un banchet oficial. „Prințul a ridicat un
toast pentru Iași și ieșeni, în mijlocul cărora speră să se găsească mai deseori de aici înainte, și
mulțumi pentru frumoasa primire ce i se făcu”. Marți, 29 martie, s-a desfășurat un alt banchet la
Palatul Roznovanu, la care au participat tânăra familia regală, Lascăr Catargi și Tache Ionescu,
împreună cu notabilitățile orașului (profesori și comercianți).
Nici cu ocazia vizitei din 1904 a perechii princiare aceasta nu a locuit în palatul
Roznovanu, ci în același discret palat Cantacuzino. Astfel, deși în ilustratele de epocă clădirea a
fost inscripționată ca „Palatul Principelui Ferdinand”, acest fapt a rămas doar o convenție.
După 1906, în acest palat s-au instalat, provizoriu, Curtea de Apel şi Tribunalele, odată
cu începerea lucrărilor de reconstrucție la Palatul de Justiție (Palatul Culturii). Respectivele lucrări
nu erau finalizate la intrarea României în Război (1916). În felul acesta, când regele Ferdinand
și Regina Maria s-au refugiat la Iași, în vechea capitală a Moldovei nu exista o clădire oficială
rezervată acestora.
16
După încheierea războiului (1919), o parte din instanțele Judecătorești au rămas în

Palatul Roznovanu. Abia după inaugurarea noului Palat de Justiție, în octombrie 1925, Tribunalele
au eliberat Palatul Rosetti-Roznovanu, mutându-se în noile spații. Vechiul Palat Roznovanu a fost
preluat de Armată, urmând lucrări susținute pentru îndepărtarea urmelor războiului. Din 1927,
în casa Roznovanu a devenit sediul Corpului IV Armată, iar din 1953 a fost preluată de Sfatului
Popular Regional Iaşi. În anul 1970, Primăria Municipiului Iaşi a revenit, definitiv, în vechiul ei
local, în care funcţionează şi astăzi.
Palatul Rosetti-Roznovanu înainte de reamenajarea fațadei (1880)

(Eug. Heroveanu, Orașul amintirilor, 1935)
17
Palatul Rosetti-Roznovanu. Planul etajului (c. 1860)

(după Dan Dumitru Iacob)
Stema palatului Roznovanu
Fațada originală a Palatului Roznovanu (c. 1840)

(BCU-Cluj, detaliu)
Statuia lui Melagru
(foto Muzeul de Antichități Iași)
18
Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale,

cel care a reamenajat Platul Roznovanu
Palatul Rosetti-Roznovanu din Iași

reconstruit de Paul Gottereau
19
Principesa Maria și Principele Ferdinand, căsătoriți la 1892, Sigmaringen

(Arhivele Naționale, SJAN Iași)
Palatul din Iași al Prințului Ferdinand (după 1893)

(Arhivele Naționale, SJAN Iași)
20
Palatul Primăriei devenit Palat Princiar

(Arhivele Naționale, DJAN Iași)
Ornamentele porții Palatului Ferdinand. Detaliu

(Arhivele Naționale, DJAN Iași)
21
Prințesa Maria (1875-1938) Prințul Ferdinand (1865-1927)

(Muzeul Universităţii din Iaşi) (Muzeul Universităţii din Iaşi)
Drapel militar din domnia regelui

Carol I (md. 1882)
folosit în Primul Război Mondial
22
Stema României (md. 1882) Stema orașului Iași (c. 1880)
Catedrala Mitropolitană și Palatul Rosetti-Roznovanu (colecția Narcis Dorin Ion)

23
Defilare în fața Palatului Roznovanu, în prezența Familiei Regale (c. 1918)

(Biblioteca Academiei Române)
24
Misiunea Crucii Roșii americane găzduită în Palatul Roznovanu, din septembrie 1917
Defilare cu prilejul sosirii la Iași a Crucii Roșii Americane

PALATUL
CANTACUZINO,
REȘEDINȚĂ REGALĂ
26
Abia sosită în refugiu la Iași, Familia Regală a primit ca locuință sediul Comndamentului
Corpului IV Armată. Această veche clădire era situată în vecinătatiea Pieței Jockey-Clubului, la
poalele Copoului. Casa fusese zidită pe la 1840 de Dumitrache Cantacuzino-Pașcanu și a fost
stăpânită mai târziu de familia Cozadini, înrudită cu Sultana, mama domnitorului Alexandru Ioan
Cuza.
Regele Carol I, dar și Ferdinand și Maria, au mai fost găzduiți aici pe parcursul vizitelor
la Iași din anii 1904 şi 1911. Maria nu agrea această casă, a cărei arhitectură i se părea învechită
și provincială. S-a împăcat însă cu ideea că va putea reamenaja imobilul pentru a-l transforma
într-o locuință agreabilă. Ea nu a acceptat să se mute în clădire decât după ce aceasta a fost
amenajată cu piese de mobilier aduse de la Sinaia. Regina a ținut în special să poată folosi micul
său pat de la palatul Pelișor: „Dorm în încăperea în care s-a pus mobila mea din Camera de Aur,
pe pătuțul îngust pe care mi l-a sculptat bătrânul Liemann după o imagine care mi-a plăcut”. De
altfel, palatul a fost mobilat și decorat cu obiecte aduse de la palatele Cotroceni și Peleș, menite
să păstreze vechea atmosferă de „acasă” a Reginei Maria.
Clădirea nu era suficient de spațioasă. Regina, cu fiicele sale Elisabeta, Maria, Ileana,
locuiau la etajul casei Cantacuzino, împreună cu fiul cel mai mic, Nicolae. Pentru Prințul moștenitor
Carol, s-a amenajat apartamentul din dreapta de la parter. În scurtele șederi la Iași, Regele a
folosit odaia mare de la parter, din stânga. Salonul mare, de la etaj, era utilizat pentru consilii și
consfătuiri, dar și pentru împachetat ajutoare pentru soldații de pe front și pentru răniți. Timp
de o lună și jumătate regele a folosit această clădire ca sediu oficial al său la Iași. Doar după
ce Ferdinand a trebuit să se stabilească la Iași, i s-a căutat o reședință specială. Decretul de
ratificare a înființării Ordinului „Mihai Viteazul” a fost semnat de regele Ferdinand, la 21 decembrie
1916, în biroul său din casa Cantacuzino. Nu întâmplător Monumentul Unirii și Fundația Regală
„Ferdinand I”, înălțate după război, au fost amplasate în fața acestei case.
Regina rămăsese să reprezinte familia regală la Iași, Regele fiind prezent mai mult pe
front. Regina Maria și-a asumat misiunea menținerii stării de spirit a celor refugiați în capitala
Moldovei, militari și civili. Cu eforturi admirabile, aceasta a reușit să sprijine mai multe organizații
care se străduiau să asigure un minim de condiții pentru toți cei năpăstuiți. O preocupare specială
a avut Regina pentru răniții din spitalele ieșene, după cum vom vedea. Firea sa pozitivă a ieșit
biruitoare, reușind să insufle încredere tuturor.
După stabilirea sa în casa Cantacuzino-Cozadini, Regina a fost asaltată de numeroase
vizite, mai ales din partea consulilor, precum și a misiunilor militare sau umanitare. Palatul Reginei
se afla în centrul acțiunilor privitoare la distribuirea de ajutoare către răniții din spitale și soldații
din tranșee. Regina Maria era neclintită în credința sa că, în ciuda dificultăților, finalul va fi unul
bun pentru România și că alegerea de a intra în război de partea Antantei a fost decizia corectă.
Treptat, Palatul familiei regale a devenit Palatul Reginei.
Pe 22 decembrie 1916 a sosit la Iași Ducky, sora mai mare a Reginei, ceea ce a oferit
acesteia un important suport moral. Aceasta era Victoria-Melita, devenită prințesă Kiril prin
căsătorie, deci membră a familiei imperiale rusești. Pe 18/31 ianuarie Ducky a sosit din Rusia
aducând un tren cu donații însemnate destinate soldaților și răniților din spitale, un ajutor
important pentru regina Maria. Salonul cel mare de la etajul casei Cantacuzino a fost transformat
de regină în atelier de croitorie și sală de ambalaj pentru pachetele ce urmau a fi distribuite
răniților din spitale sau soldaților de pe front. Un comitet de doamne selectate de Regină, o ajuta,
cu deosebit devotament, în aceste activități.
27
În afara vizitelor la spitale sau de pe front, regina Maria mai lua parte la scurte ieșiri
în împrejurimile Iașilor, la Mănăstirea Cetățuia, la Palatul Olgăi Sturdza de la Miroslava, la casa
Marukăi Cantacuzino din vârful Copoului, sau chiar mai departe, la Conacul Rosetti-Roznovanu
de la Stânca. Îndeplinindu-şi îndatoririle de regină, Maria găsea suficient timp pentru a fi mamă
și de a dedica suficient timp copiilor săi, pe care îi antrena în asemenea vizite. Durerea pierderii
mezinului, micul prinț Mircea − răpus de febră tifoidă chiar în ajunul plecării de la București − nu
o părăsise, amintirea sa duioasă fiind mereu prezentă în gândurile reginei.
După război Corpul IV Armată a dăruit Reginei această clădire,ea cedându-le Palatul
Roznovanu. Clădirea în care a locuit regina Maria, până la 17 noiembrie 1918, a continuat să
îi poarte numele, ca Școală destinată fiicelor de ofițeri (1929) sau Institut de Ocrotire Socială
(1940). Regina a dăruit, la rândul său clădirea Fundației „Regele Ferdinand” al cărei sediu a fost
construit peste stradă.
Anturajul Reginei Maria

Sosită la Iași, Regina beneficia în continuare de sprijinul lui Barbu Știrbey, administrator
al Domeniilor Coroanei și a lui Henry Catargi, mareșalul Palatului Regal. Cel mai apropiat
colaborator, aflat zilnic în compania Reginei, era însă colonelul Ernest Ballif, aghiotant loial și
energic.
„Casa Reginei” cuprindea persoane precum: indispensabila doamnă Elena Kopkov;
Gaetan Denize (1879-1830) secretar al Reginei Maria, preceptor al prințului Nicolae; miss Leila
Milne era institutoarea engleză a prințeselor şi guvernanta principesei Elisabeta; Lucia Păun era
profesoară de franceză a prințeselor Elisabeta și Maria; aceasta a predat și pictura Elisabetei
(tatăl ei fusese trimis în Germania pentru a-l învăța limba română pe viitorul principe moștenitor
Ferdinand).
Doamnele de onoare ale Reginei, în timpul refugiului de al Iași, erau Simona („Simky”)
Lahovary și Constanța Cincu („Cinculaki”, „Țațulina”), născută Greceanu. Același statut l-au avut,
de-a lungul vremii Irina Procopiu (1873-1827) născută Berindey şi căsătorită cu Ion Procopiu,
președintele Sindicatului Ziariștilor; Elena Mavrodi (1863-1941) căsătorită cu diplomatul Eugeniu
Mavrodi, şi Olga Elena Prezan (1877-1943), născută Elian, căsătorită cu generalul Constantin
Prezan.
Între prietenele apropiate ale Reginei, aflate în refugiu la Iași, pot fi amintite Nadeja
Știrbey, Colette Lahovary, Sybille Chrisoveoni, Cella Delavrancea şi Olga Sturdza, născută
Mavrocordat. Jurnalul Reginei, din acei ani, face numeroase referiri la aceste personaje.
„Cartierul” Reginei era o structură neoficială, constituită din personal detașat din cadrul
Marelui Cartier Regal. În ajunul intrării în război, la 14 august 1916, dintre adjutanții de serviciu ai
Casei Militare a Regelui, fusese detașat colonelul Ernest Ballif, adjutant regal, devenit aghiotant
al Reginei Maria. Acesta avea să demisioneze din armată, în 1920, pentru a deveni administratorul
Domeniilor Coroanei. George Moruzi (1876-1939), viitor general, era comandantul Regimentului 4
Roșiori „Regina Maria”. Zilnic în preajma Reginei a fost Aurel Georgescu („Micul George”), căpitan
în Regimentul 4 Roșiori „Regina Maria”; el a ajutat la pregătirea palatului Cantacuzino pentru
mutarea Reginei. De la Serviciul Siguranței din cadrul Marelui Cartier Regal, sublocotenentul în
rezervă Constantin Costescu a fost atașat pe lângă M.S. Regina. Mobilizat în armată, Dr. Eduard
Romalo (1859-1930) a primit misiunea de a fi medic al Reginei pe timpul refugiului. Spre sfârșitul
lunii ianuarie 1917, prințul Carol se afla la Cartierul Reginei iar sublocotenentul Gheorghe Denize
fusese deja detașat pe lângă prințul Nicolae. Această reconstituire a listei „oamenilor Reginei”,
abia schițată aici, poate fi continuată cu alte personaje, remarcabile sau mai discrete, pe care
Regina Maria s-a sprijinit în activitatea sa pe timpul Refugiului de la Iași.
28
Regele Ferdinand Regina Maria
Casa Cantacuzino-Cozadini din Copou, sediul Corpului IV Armată, Reședință regală în timpul Refugiului (1916-1918)
(Arhivele Naționale ale României – DJAN Iași)
29
Intrarea Palatului D. Cantacuzino, reședința Casei Regale Piața Jockey Club de lângă Palatul Regal
(Arhivele Naționale ale României – DJAN Iași) (Arhivele Naționale ale României – DJAN Iași)
Trăsura regală intrând la Palatul Cantacuzino-

Cozadini
(după N.A. Bogdan, Carol I și a doua sa capitală,
1904)
30
Intrarea în Palatul Regal din Iași, pe sub bolta de trăsuri

(după N.A. Bogdan)
Stema României md. 1881

31
Portretele regelui Ferdinand și Reginei Maria,

cu autografele suveranilor
32
Portretele copiilor din Famlia Regală:

Carol, Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana și Mircea
33
Regele Ferdinand în salonul casei D. Cantacuzino

(Arhivele Naționale ale României, Jurnalul Reginei)
Regina Maria, principele Nicolae și Elise Brătianu Victoria Melita și Regina, în mijlocul ajutoarelor venite
(Arhivele Naționale ale României, Jurnalul Reginei) prin Rusia (Arhivele Naționale ale României, Jurnalul Reginei)
34
Victoria-Melita, sora Reginei Marele Duce Kiril
Victoria-Melita împreună cu soțul ei, Mare duce Kiril

35
Prințul Carol Prințul Nicolae
Prințul Nicolae și cercetașii, în fața Catedealei Mitropoliei

36
Prințesele Elisabeta și Maria Autografele copiilor Familiei Regale

(Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași) (Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași)
Prințul Nicolae cu prințesele Maria și Ileana

(Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași)
37
Calendarul „Regina Maria” pe 1918

38
Prințesa Elisabeta
Desen de Prințesa Elisabeta, pentru

Calendarul „Regina Maria” pe 1918
39
Prințesa Ileana
Desen făcut de
Prințesa Ileana
pentru
„Calendarul Regina
Maria”, 1918
40
Regina Maria cu prințesa Ileana și micul prinț

Nicolae, decedat la București, în ajunul refugiului
Regina Maria,
Regele Ferdinand
și copiii lor
41
Barbu Știrbey, fost administrator

al Domeniilor Coroanei
Meniu oferit Reginei de Regimentul său de Gardă

(Arhivele Națiomale ale României)
Principesa Maria în uniforma Regimentului Său de Gardă

(Muzeul de Istorie a Moldovei)
42
Ernest Baliff și căpitanul Georgescu („Micul George”), Ernest Baliff, aghiotantul Reginei
în serviciul Reginei (Biblioteca Academiei Române)
Regina Maria în
inspecție pe front
(Arhivele Naționale
ale României -SANIC)
43
Nadeja Știrbey,
soția lui Barbu Știrbey
Olga Mavrogheni, fostă doamnă de onoare
Maruka Cantacuzino-Enescu
Cella Delevrancea, prietenă a Reginei

(foto 1880)
Colette Lahovari-Plaghino, doamnă
de onoare a Reginei
(Muzeul Național de Istorie a României)
44
Simki Lahovary,
doamnă de onoare
Prințesa Maria Moruzi-Cuza
Olga Mavrocordat-Strudza
(Muzeul de Istorie a Moldovei Iași)
Eliza Știrbey, fostă doamnă de onoare

(căsătorită cu Al Marghiloman, apoi cu I.C. Brătianu) Regina Maria și Olga
Strudza la Peleș
45
Fotografie cu dedicație dăruită de Regina Maria

lui Iorga, în ziua de Sf. Nicolae
Fotografie cu autograf a Reginei Maria

Căpitan Aurel I.Gheorghiu, La Hotarele Moldovei,
ed. II, 1925, București, Tipografia „Dimitrie M Ionescu”
Fotografie cu autograf oferită de Regina Maria

Lui Ch. Vopicka, consului Statelor Unite a Americii în România
(Ch. Vopicka, Secrets of the Balkans, Chicago, 1921)
46
Fotografia oferită de Regina Maria col.

Henry Watkins Anderson, șeful Misiunii
Crucii Roșii Americane
Dedicație a Reginei Maria Dedicație a Reginei Maria

(Calendarul Reginei Maria, 1918) (Calendarul Reginei Maria, 1918)
47
Regina Maria, în deplasările sale cu mașina

(Arhivele Naționale ale României- SANIC)
Regina Maria făcând echitație,

alături de colonelul H.W. Anderson
Regina Maria în ținută de campanie

48
Generalul H.M. Berthelot
Generalul Al. Averescu
Autografe din canetul

al Reginei Maria
(Muzeul de Istorie a
Moldovei, Iași)
49
Autograful muzicianului George Enescu
George Enescu
Autograful dramaturgului Robert de Flers

Robert de Flers
50
Nadeja Știrbey Autograful prințesei Nadeja Știrbey, prietena Reginei
Maria Ventura Autograful actriței Maria Ventura

PALATUL UNIRII ȘI
„CASA MILITARĂ”
A REGELUI
52
În decembrie 1916 și prima jumătate a lunii ianuarie 1918, Regele s-a aflat mai mult pe
front, în sudul Moldovei. În palatul „Cantacuzino-Cozadini” avea rezervat un spațiu de locuit, cu
birou de lucru. Abia după decizia de a transfera Marele Cartier General la Iași a apărut necesitatea
ca Regele să aibă o reședință specială în fosta capitală a Moldovei. Pentru aceasta a fost ales
Palatul din strada Lăpușneanu, care avea un patrimoniu simbolic însemnat. Pavilionul Regelui,
drapelul personal care semnaliza locul în care se afla suveranul, a fost înălțat pe vechiul Palat al
lui Cuza Vodă. Era un tricolor special, cu flamură pătrată, cantonată de patru coroane de oțel. Cu
prilejul recentei expoziții de pe pietonal, a fost reconstituit acest pavilion, care a fost înălțat pe
catarg, într-un cadru solemn. A fost aceasta o modalitate de a-l readuce pe regele Ferdinand la
Iași, în plan simbolic.
La 17 ianuarie 1917, Regina arăta că se pregătește o casă pentru rege: „e destul de
frumoasă, mare și luminoasă, e palatul în care a locuit pe vremuri Cuza, înfăptuitorul Unirii de
la 1859. Mobila e o adunătură de tot soiul: câteva dulapuri și scaune frumoase de la Sinaia,
înghesuite la un loc; ferestre fără perdele, nici un covor...”. Dar regelui îi păsa prea puțin de
condițiile în care avea să locuiască, fiind deosebit de sobru în toate privințele. În final, palatul
a dobândit eleganța și fastul cuvenit, fiind decorat cu piese din colecțiile regale de la palatele
Peleș și Cotroceni, evacuate aici pe timpul războiului. Secretarul misiunii Crucii Roșii Americane
aprecia, în memoriile sale, că Palatul Regelui era decorat mai luxos și era mai elegant decât Palatul
Cantacuzino, în care locuia Regina. Regele și-a instalat biroul într-o încăpere dinspre grădină.
Această aripă din spate a dispărut în urma bombardamentelor din 1944. Pentru consilii și primiri
oficiale folosea salonul cel mare al casei, dinspre strada Lăpuşneanu.
În timpul refugiului, autoritățile Iașului au făcut apel la locuitori să cultive fiecare palmă
de pământ de lângă casă, pentru a contribui la aprovizionarea populației. Numărul locuitorilor
orașului crescuse de patru ori prin sosirea refugiaților de război. Presa locală a surprins un
moment în care însuși regele Ferdinand supraveghea amenajarea straturilor pentru zarzavat chiar
în grădina palatului care îi servea de reședință.
Marele Cartier Regal

Ferdinand I era capul oștirii iar în timp de război și șef al Marelui Cartier General Român.
În luna martie 1917, Marele Cartier Regal a fost instalat în clădirea care aparținea la acea dată
Creditului Funciar Urban. Aici era biroul de lucru al Regelui, dar și locuința sa stabilă, în timp ce
Regina și ceilalți membri ai familiei Regale locuiau în Palatul Cantacuzino de la poalele Copoului.
Regele ocupa câteva încăperi de la etaj, biroul său având ferestrele spre grădină. Sălile au fost
amenajate cu mobilier și obiecte de artă decorativă aduse de la Peleș și Cotroceni. În salonul
mare de la etaj se țineau Consiliile de Coroană, Consiliile de Război și se făceau primirile oficiale.
Marele Cartier Regal și-a stabilit sediul la Palatul Creditului Urban (Palatul Cuza) și zona
învecinată ce cuprindea și terenul pe care a fost construit ulterior Cinematograful („Republica”).
Casa Militară a Regelui, cuprindea 3 generali, 9 ofițeri superiori, un medic dentist, un căpitan,
2 sublocotenenți, șeful cancelariei − Apostol Popescu, 5 civili, 14 sergenți, 15 caporali, 35 de
soldați, un comisionar, doi agenți speciali de siguranță, cărora a trebuit să li se asigure locuri
de cazare la unele cazărmi s-au în oraș, cât mai aproape de reședința suveranului. La parter s-a
instalat toată Administrația Regală, birourile militare, oficiul telegrafic și popota Cartierului Regal.
Casa Militară a Regelui avea ca șef, în momentul stabilirii la Iași, pe Gen. Adj. Gen. de Div. Leon
Mavrocordat. Acesta a primit o nouă misiune și a fost înlocuit, la scurtă vreme, de Gen. Adj.
de Brig. Theodor Râmniceanu, care devenit astfel șeful Statului Major Regal. Din Casa Militară
a Regelui mai făcea parte și Gen. Adj. Contra Amiral Nicolae Graçoski, care a fost trimis însă,
curând, într-o misiune specială.
53
Adjutanții regali de serviciu erau: col. Ernest Baliff, atașat pe lângă M.S. Regina; Lt. Col.
Ioan B. Florescu, comandantul Cartierului regal, Lt. Col. Traian Stârcea (cavalerie), șeful Biroului
Decorații, Lt. Col. Gh. Atanasescu, atașat pe lângă Principele Moștenitor Carol. Acestora li se
adăugau colonelul C. Găvănescu, ofițer cu însărcinări speciale; maiorii Florian Țenescu (artilerie)
și Ștefan N. Cezărescu (infanterie), erau ofițeri de ordonanță; se adăuga Barbu Știrbey ca maior
de rezervă.
Marele Cartier Regal era condus, de Lt. Col. Jean B. Florescu. Din această structură
făceau parte medicul Lt. Col. rez. Ioan Mamulea; Medicul Lt. Col. rez. Eduard Romalo; Lt. Col.
rez. Nicolae Drossu, însărcinat cu Direcția Grajdurilor Regale; medic subșef dentist Iosif Krainik;
căpitanul Petre P. Georgescu, atașat pe lângă M.S. Regina; sublocotenentul Denise Gheorgheat,
atașat pe lângă Principele Nicolae; sublocotenent în rezervă Filip Ionescu, casier; sublocotenent
în rezervă Aurel Cazacu interpret (translator).
Ofițerii din Escorta Regală erau: Vlădăianu (din Ministerul de Externe), Coșoi și Cazacu.
Serviciul poștal era asigurat de Eugeniu Arthur Buhman, șeful Serviciului, D. Dumitrescu, oficiant
superior grd. I; Grigore Goilav, oficiant superior grd. II; Grigore Paplica oficiant inferior grd.
III; I.V. Rădulescu, oficiant inferior grd. III. Serviciul Siguranței din cadrul Cartierului regal era
asigurat de subdirectorul Const. Smântânescu și sublocotenentul în rezervă Constantin Costescu,
atașat pe lângă M.S. Regina. Serviciul Transporturilor pe C.F.R., era reprezentat de inspectorul N.
Pavelescu, șeful Serviciului.
Casa Civilă a Regelui era reprezentată de Al. Stan, directorul Domeniilor Coroanei, N.
Butculescu contabilul șef, Filip Ionescu, Florian Marinescu și Gh. Kirileanu bibliotecar.
Alături de reședința Regelui se afla un vechi parc, „Grădina Primăriei”, pe terenul căruia au fost
amenajate garajele pentru mașinile care deserveau Casa Militară a Regelui. În incinta palatului
se mai păstrau vechile clădiri anexe care puteau fi folosite de militarii din garda regală. Garda
ecvestră a Regelui, refugiată de la București, își ținea caii la Unitatea de Cavalerie din Copou.
Consiliile de Război.
Reședința regelui Ferdinand I a fost locul unde s-au desfășurat consiliile de război.
Încăperea destinată acestor întruniri era marele salon de la etaj. Aici aveau loc întrunirile legate de
discutarea relațiilor militare româno-ruse. Tot în acest salon s-au confruntat generalii Constantin
Prezan și Alexandru Averescu în privința planului de campanie pe frontul român pentru anul 1917.
Generalii ruși și români au dezbătut și, în cele din urmă, au ajuns la consens în privința acțiunilor
și desfășurării strategice a forțelor române și ruse de pe frontul din Moldova.
Regele Ferdinand asigura nominal conducerea supremă a forțelor româno-ruse,
comanda operativă unică a Comandamentului Frontului Românesc era exercitată de generalul
Saharov și apoi de generalul Șcerbacev. Anterior, generalul francez Henri Mathias Berthelot
ocupase poziția de principal consilier militar al Regelui. Generalii ruși recomandau o retragere
strategică a Armatei Române pe teritoriul Rusiei, în timp ce partea franceză a sprijinit ideea
rezistenței până la capăt în micul teritoriu rămas neocupat din vechea Românie.
În prezența Regelui, aici a avut loc ceremonia prin care cei doi generali români, Prezan
și Averescu, au primit Ordinul „Legiunea de Onoare” în grad de Mare Ofițer iar generalul Henri
Mathias Berthelot a fost decorat cu Ordinul „Steaua României”.
În luarea deciziilor importante, la consilii erau invitați și Miniștri aliați aflați la Iași:
contele de Charles de Saint-Aulaire, sir George Barklay, Ch. Vopicka, baronul Carlo Fasciotti. Cel
mai frecvent, consultările se făceau la nivel de atașați militari: Henri Mathias Berthelot (Franța),
englez C. B. Thomson (Anglia), Luciano Ferigo (Italia) sau cu reprezentanții misiunilor medicale.
54
Vizite diplomatice la Palatul Regelui

Interesul special al Aliaților pentru soarta României a fost manifestat și prin câteva
vizite diplomatice însemnate petrecute în mai-iunie 1917. Este vorba despre vizitele făcute de
Albert Thomas, ministrul francez al Armamentului, Vandervelde ministrul belgian de Război și
de Generalul american Hugh L. Scott, la care se adaugă Thomas Masaryk, viitorul președinte al
Cehoslovaciei.
Albert Thomas a fost prezent trei zile pe teritoriul românesc, făcând o deplasare și pe
front. Ministrul francez a avut prilejul de a se adresa românilor din sala Parlamentului (Teatrul
Național). El a luat cuvântul în fața Camerelor reunite și a membrilor Guvernului, elogiind eroismul
armatei române și arătând sprijinul Franței pentru desăvârșirea unității naționale a României.
Alt oaspete a fost Vandervelde, reprezentantul Belgiei, care a fost găzduit în Palatul
Mitropolitan. Acesta l-a vizitat a doua zi pe Ferdinand, la Palatul Regal de pe strada Lăpușneanu.
Ministrul belgian a vizitat Divizia I și a avut prilejul de a se adresa Parlamentului în ședință
solemnă, unde au putut fi apreciate calitățile sale de orator. Em. Vandervelde a fost și președinte
al Internaționalei socialiste, iar mesajul său a fost marcat de această orientare politică. El a
transmis celor prezenți încrederea neclintită pe care o avea în destinul luminos al celor două țări,
România și Belgia.
Generalul american Hugh L. Scott, era reprezentantul Statului Major al Armatei
americane. El s-a adresat Parlamentului reunit, la 21 iunie 1917, arătând dimensiunile efortului de
război al Statelor Unite și asigurând partea română de tot sprijinul prietenesc ce putea fi oferit.
Generalul Scott era un bun vorbitor, care reușea să entuziasmeze auditoriul.
Thomas Masaryk, a fost în Rusia pentru a organiza legiunile ceho-slovace iar de acolo,
a făcut o vizită la Iași. El dorea să organizeze un Congres a naționalităților din Austro-Ungaria
și spera într-o sincronizare a acțiunilor cu guvernul român. Take Ionescu a oferit un ospăț în
onoarea lui Masaryk, din parte guvernului. Masaryk a fost primit de rege în audiență la Palatul din
strada Lăpușneanu, conversația continuând și la masa de prânz. Gheorghe Mârzescu i-a oferit,
de asemenea, ospitalitatea casei sale.
În pofida izolării geografice în care se afla România, aceste vizite au demonstrat
solidaritatea țărilor aflate de partea Antantei și faptul că țara noastră nu se afla singură în fața
încercărilor istoriei. Pentru menținerea stării de spirit al societății românești asemenea contacte
au avut un rol deosebit de important. Astfel, s-a întărit încrederea în victoria finală, care va
deschide pentru România calea spre înfăptuirea aspirațiilor sale istorice.
Palatul Regal și premisele Marii Uniri
Corpul voluntarilor ardeleni s-a format în Ucraina, la Darnița (Kiev), din prizonieri
de naționalitate română, proveniți din rândurile armatei austro-ungare. În contextul refacerii
efectivelor armatei române din Moldova, a existat un acord între guvernul român și cel rus
cu privire la eliberarea a 30 000 de voluntari etnici români. Primii voluntari ardeleni sosiți la
Iași au fost 1500 de soldați și 200 de ofițeri. Aceștia au depus jurământul în dimineața zilei de
8 iunie 1917, pe platoul de la Șorogari. Voluntarii, cu mâna stângă ridicată spre cer, au rostit
legământul: „În numele lui Dumnezeu, jurăm credință Regelui Ferdinand 1-ul. Jurăm credință în
toate împrejurările. Așa să ne ajute Dumnezeu. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Amin!”.
Marșul spre oraș a voluntarilor, desfășurat în aceeași zi, după ora 17.00, a fost un adevărat
triumf. Trupele voluntarilor ardeleni au pornit spre Piața Unirii, cu fanfara militară în frunte. În
piața centrală s-a încins o „Horă a Unirii”, așa cum se vede și în fotografiile din epocă. Au fost
rostite discursuri patriotice de către Ionel. I. C. Brătianu, șeful guvernului, istoricul bucovinean
Ion Nistor și poetul ardelean Octavian Goga. Istoricul N. Iorga le-a adresat îndemnul: „Frați
ostași, intrați în luptă pentru România!”.
55
Din rândurile voluntarilor, remarcabil a fost discursul locotenentului Victor Deleu:

„Munții Carpați sunt prea mici față de înălțimea inimilor care bat în piepturile voluntarilor și
oștirii românești” (...). „Eram datori să venim noi la voi, azi, când voi trăiţi zile atât de grele. Noi
am pornit din ţară străină, dar am pornit cu un singur gând: să mergem acasă. De aceea drumul
nostru nu era decât unul singur, înainte. Şi mergând înainte vom birui! Vom birui, pentru că nu
sunt aşa de înalţi Carpaţii cât ne sunt inimile de înălţate!”
Din piață, voluntarii ardeleni, însoțiți de mulțimea entuziastă, au urcat pe strada
Lăpușneanu, până la palatul Regelui, acesta salutându-i din balcon, după cum se vede în
fotografia publicată în presa franceză („Le Miroir”). Un grup de voluntarilor a interpretat câteva
cântece patriotice. Ardelenii au făcut Regelui o formidabilă manifestație de simpatie, iar apoi s-au
îndreptat spre palatul Reginei. Impresia generală a fost aceea că Ardealul s-a unit cu România
chiar atunci, la Iași, înainte de marele moment din 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia.
La 27 martie1918, și Sfatul Țării de la Chișinău, „întrunit în ședință solemnă, sub
președinția lui Ion Inculeț” a votat unirea Basarabiei cu Țara-Mamă, România. Delegația oficială
a noilor autorități de la Chișinău s-a deplasat la Iași, aducând Regelui Ferdinand decizia Sfatului
Țării. Din aceasta făceau parte: Ștefan Ciobanu, Ion Pelivan, Pan Halippa și Al. Ciugureanu. În ziua
de 30 aprilie 1918 au fost organizate la Iași festivități dedicate Unirii Basarabiei, care au debutat
la Mitropolie, cu participarea regelui Ferdinand.
Importanța acelor evenimentelor ce au avut un rol decisive pentru istoria noastră și
care s-au petrecute în Palatului Regelui Ferdinand a determinat pe istoricul Nicolae Iorga să le
fixeze în memoria publică printr-o inscripția pusă pe clădire. Placa a dispărut, fiind înlăturată în
anii dictaturii. Cu prilejul „Centenarului Unirii”, o nouă placă pe care a fost reinscripționat textul
lui Iorga a fost așezată pe fațada fostei Reședințe Regale, astăzi Muzeu al Unirii.
56
Regele Ferdinand, „căpetenia Oștirii” Pavilionul regelui Ferdind în 1915 înălțat pe reședința de la Iași
(Biblioteca Academeie Române) (reconstituire)
Palatul Regelui Ferdinand de pe str. Lăpușneanu, cu aripa dispărută, unde se afla biroul personal al acestuia.
(Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu”, Iași)
57
Piața Unirii din Iași, cu amplasara Palatului Regelui Ferdinand

(Arhivele Naționale ale României- SJAN Iași)
Palatul Regelui Ferdinand, sediul Marelui Cartier Regal

(Arhivele Naționale ale României- SJAN Iași)
58
Schimbarea Gărzii la Palatul Regal din Iași

(Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu”, Iași)
Cavaleria Gărzii Regale,

adusă de la București
la Iași
(imagine publicată
în „Le Mirroir”, Paris)
59
Eugeniu Arthur Buhman, secretarul Regelui Ferdinand
Gheorghe Chirileanu,
bibliotecarul Casei Regale
Carte poștală
adresată Regelui
Ferdinand, la
„Cartierul Regal”
din Iași
(Muzeul de Istorie
a Moldovei Iași)
60
Monedă de hârtie cu efigia Regelui Ferdinand, emisă la Iași în 1917.

Piesa de 10 bani a fost considerată „cea mai mică bancnotă din lume”
61
Telegrama președintelui Franței, Raymond Poincare,

din 28 iulie 1917, adresată regelui Ferdinand, la
Cartierul Regal din Iași
(Arhivele Naționale ale României - SANIC)
Drapelul de luptă a
lui Ștefan cel Mare
recuperat de trupele
franceze de la Muntele
Athos și transmis
ambasadorului
României de la Paris
(1917).
62
Generalu D. Scerbaciov Generalul C. Prezan

comandantul armatelor ruse din Moldova
Generalul Al. Averescu Generalul H. M. Berthelot

comandantul Misiunii Franceze
63
Telegrama președintelui Woodrow Wilson, către regele Ferdinand,

la Cartierul Regal din Iași (18 iulie 1917)
(Arhivele Naționale ale României - SANIC)
Consuli ai statelor Antantei la Iași.

Sir Barklay, Ch. Vopicka, contele Saint-Aulaire,
baronul Carlo Fasciotti.
Regele și membri Misiunii SUA la intrarea în Palatul

de pe strada Lăpușneanu: Consului Ch. Vopicka, col.
W. Anderson șeful misiunii medicale și căpitanul Yeats,
atașatul militar.
64
Discursul lui I.C. Bratianu, în „Le Miroir”,

21 Octombre 1917
(Colecția prof. Valeriu Dornescu, Iași) Regele Ferdinand salutând pe voluntarii ardeleni, imagine
publicată în „Le Miroir”, 21 octombre 1917
(Colecția prof. Valeriu Dornescu, Iași)
Întâmpinarea voluntarilor ardeleini în Piața Unirii (8 iunie 1917)

65
Harta Națiunii Române

Delegatia Basarabiei la Iași: Șt. Ciobanu, I. Pelivan, Pan Halippa,

Al. Ciugureanu în 1918
Actul Unririi Basarabiei cu Regatul României,

foaie volantă de popularizare
(Arhivele Naționale ale României- SANIC)
66
Regele Ferdinand și Regina Maria ieșind de la Catedrală

Membri Familiei Regale pe treptele Catedralei mitropolitane la 30 martie 1918,

după ceremonia religioasă dedicată unirii Basarabiei cu țara
(Arhivele Naționale ale României -SANIC )
ACTIVITATEA REGINEI
MARIA ÎN SPRIJINUL
RĂNIȚILOR ȘI
REFUGIAȚILOR
68
Regina Maria a îmbrăcat uniforma Crucii Roșii și s-a pus, cu deosebită dăruire și curaj,
în serviciul celor aflați în nevoie. „Regina, cu o energie mai presus de orice laudă, ajutată de
fiicele ei, mergea din spital în spital. Cu dispreț desăvârșit de pericol, nu pregeta să se arate unde
epidemia era mai violentă. Nu mii, zeci de mii de soldați răniți și bolnavi au văzut-o în acele luni la
căpătâiul lor. Ea a trăit atunci cea mai frumoasă pagină a vieții ei, o pagină pentru care România
îi datorește o admirativă recunoștință” (I.G. Duca).
Asupra activității Reginei în sprijinul răniților și a refugiaților de război cititorul își
poate face o idee parcurgând cele trei volume de jurnal care acoperă perioada Primului Război
Mondial. Totuși, pentru imaginea de ansamblu a acestei opere patriotice și caritabile este
necesară studierea surselor care înfățișează structura instituțională ce a dat anvergura acestui
proiect. Societăți, asociații, nume și chipuri, alcătuiesc un puzzle care merită a fi reconstituit.
În paginile de față vom detalia două generoase surse documentare ce aduc informații noi și de
substanță în zugrăvirea activităților desfășurate în acest domeniu, în anii 1916-1917, sub înaltul
patronaj al Reginei Maria. Vom rezuma aici cele două rapoarte de epocă, ce oferă o imagine
sintetică asupra activității unor instituții. Pentru ilustrarea acestui capitol am beneficiat, în afară
de marile colecții muzeale și arhivistice, de prețioasa colecție a domnului Dr. Adrian Popovici
(Paris), alcătuită cu o pasiune veche și constantă.
Comitetul de Asistență a Crucii Roșii Române din Franța

Prin amabilitatea colecționarului ieșean Ștefan Sălăjan, a putut fi consultat „Rapport
sur l’Oeuvre accomplie par le Comité d’Assistance à la Croix-Rouge Roumanie”. Constituirea
în Franța a unui Comitet de Asistență a Crucii Roșii din România a reprezentat inițiativa doamnei
Ana Lahovary, soția Alexandre-Emmanuel Lahovary, ambasadorul român la Paris. Aceasta a făcut
apel la sentimentele fraterne ale francezilor pentru a sprijini un asemenea proiect. Regina Maria a
acceptat ca activitatea Comitetului să fie pusă sub înaltul său patronaj. Președinta Comitetului a
fost doamna Lahovary (Ana Kretzulescu), iar ca vicepreședinte au fost patru cunoscute doamne:
prințesa Ioan Callimachi, contesa Anna de Noailles, prințesa Dimitrie Soutzo și doamna Elena
Văcărescu. Vicepreședinte era domnul Mihail C. Suțu, primul guvernator al Băncii Naționale a
României.
Cele trei mari societăți ale Crucii Roșii franceze au sprijinit această inițiativă, acceptând
să își trimită reprezentanți în Comitetul de administrație: Société de Secours aux Blassés Militaires,
L’Association des Dames Françaises, L’Union des Femmes de France. Comitetul „Ambulanțe
Regina Maria”, a fost întemeiat în Franța, cu finanțarea Reginei și sub coordonarea prințesei D.
Suțu, la 1 februarie 1917. Sediul Comitetului era pe Aveune des Champs-Elysée, nr. 114.
Ziarul „Le Figaro” a făcut apel la subscripție publică în favoarea Crucii Roșii din
România, având un ecou remarcabil în rândurile societății franceze. Sindicatul Presei s-a alăturat
acestei inițiative de sprijinire a aliaților români. Ziarul „L’Illustration” a oferit gratuit un brevet
desenat de M. Simont, pe care l-a tipărit în 5000 de exemplare, în beneficiul Comitetului de
sprijin. Inițiativa a fost preluată de mai multe gazete, precum „La Revue des Deux-Mondes”,
„Revue Hebdomadaire” și „Le Revue et le Correspondent”; acestea au retipărit în ziarele lor
brevetul destinat donatorilor către „Crucea Roșie” română.
Trei medalii cu efigia Reginei Maria în costum de infirmieră bătute în aur, argint și vermeil,
au fost destinate colaboratorilor Comitetului; acestea erau personalizate, numele destinatarilor
erau gravate pe verso.
Începând din noiembrie 1916, au fost susținute o serie de conferințe și reprezentații
în beneficul Crucii Roșii din România. Sindicatul ziariștilor francezi a organizat o interesantă
expoziție etnografică în care a fost expus un interior de casă țărănească și o serie de costume
tradiționale românești (tapiserii, broderii, costume ș.a. ).
69
La 27 iunie 1917, Opera din Paris a găzduit o mare reprezentație în favoarea Crucii Roșii
din România. Pentru a ilustra programele tipărite cu prilejul acestei reprezentații, s-a apelat la doi
mari artiști: M.A. Faivre a oferit desenul „La Paysanne Roumaine”, iar Georges Scott a realizat
acuarela „Le soldat Français et le Soldat Roumain”. Aceste imagini au avut un deosebit succes,
fiind reproduse ulterior sub formă de cărți poștale. Un exemplar original al acuarelei lui Scott
se află în colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași. Potrivit însemnării de pe această
lucrare, se știe că pentru soldatul român a pozat Mihail Vulpescu, tânăr muzicolog, aflat la studii
în capitala Franței. Mai târziu, acuarela lui Georges Scott a fost reprodusă și sub forma unei
plachete din bronz, care a fost oferită personalităților care au sprijinit activitatea Comitetului
Crucii Roșii Române din Paris.
Mai poate fi amintită și întemeierea unui Spital al Crucii Roșii române, cu ajutorul
Service de Santé Français, în imobilul din aveune d’Iéna. Dotat cu toate facilitățile, spitalul era
deservit de medici români din cadrul Misiunii coordonate de Dr. Ioan Cantacuzino. Aici au fost
tratați 700 de prizonieri de război români.
Opera de Asistenţă „Regina Maria” a refugiaţilor și evacuaţilor

(9 decembrie 1916 - 31 martie 1917)
Sub acest titlu a fost publicat în epocă un raport, al cărui conținut îl vom reda într-o
formă rezumată. Din înalt Ordin, în ziua de 9 decembrie 1916, au fost convocate la o consfătuire
mai multe persoane, în localul Orfelinatului „Regina Maria” din Copou (Str. Codrescu nr. 2),
consfătuire pe care M. S. Regina a binevoit să o prezideze. Erau prezenţi: Î. P. S. Pimen Georgescu
Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, ministru Al. Constantinescu, principesa Olga Sturdza, doamna
Filitti, doamna Economu, doamna Climescu, domnii C. I. Brătianu, directorul Creditului Funciar
Rural, Gheorghe Gh. Mârzescu, primarul oraşului Iași, Fotin Enescu directorul Băncilor Populare,
bancherul Aristide Blank, C. Kilimoglu inspector general administrativ şi S. Haliţa inspector
general şcolar.
Regina Maria, arătând scopul acestei convocări, a insistat asupra necesităţii de a
se organiza ajutorarea refugiaţilor prin înfiinţarea unui comitet. Acest comitet va trebui să se
adreseze marilor instituţii financiare, băncilor şi inimilor caritabile, pentru adunarea fondurilor
necesare. Refugiaţii vor trebui grupaţi după categorii şi profesiuni. Celor capabili de muncă li se
vor procura mijloacele necesare ca să-şi poată câştiga singuri existenţa, iar femeilor, bătrânilor
şi copiilor li se va asigură adăpost, hrană şi îmbrăcăminte.
În urma părerilor exprimate de Al. Constantinescu ministrul Domeniilor şi Gheorghe
Gh. Mârzescu primarul Iaşilor, s-a hotărât înfiinţarea unui Comitet mai restrâns, numit Comitetul
de Acţiune al Operei de asistenţa Regina Maria a refugiaţilor şi evacuaţilor lipsiţi de mijloace.
Au fost propuşi şi aprobaţi ca membri: principesa Olga Sturdza, Maria Balş, Gh. Gh. Mârzescu,
Dr. Romalo, ca delegat al M. S. Reginei şi S. Haliţa, inspector general şcolar. Principesa Olga
Sturdza a fost desemnată ca președintă, Maria Balş vicepreședintă, iar domnului Haliţa i s-a dat
însărcinarea de secretar-casier. În aceeaşi şedinţă, Al. Constantinescu, ministrul Domeniilor, a
declarat că pune la dispoziţia Comitetului 100.000 lei, din fondul „Familiei Luptătorilor”, arătând
că situaţia precară a refugiaţilor fiind o consecinţă a stării de război, este just ca ei să fie ajutaţi
din acest fond. C. I. Brătianu şi Aristide Blank s-au oferit a interveni la instituţiile de credit şi la
băncile particulare, pentru a se înscrie cu sume cât mai însemnate pentru sporirea fondului.
70
Potrivit dorinţei exprimate de M. S. Regina de a se grupa refugiaţii după profesiuni şi a

se găsi de lucru celor capabili de muncă, Gh. Mârzescu a convocat a doua zi, la Primărie, pe toţi
preşedinţii corporațiilor de meseriaşi la o consfătuire. S-a decis a se face o grabnică anchetă
la toţi patronii, după meserii, spre a se cunoaşte cine şi de câţi lucrători are trebuinţă şi în ce
condiţii: cu sau fără locuinţă, cu sau fără hrană şi cu ce plată. Rezultatele acestei anchete au fost
comunicate la cancelaria Comitetului. Pe baza lor s-au întocmit tablouri de locurile disponibile,
după felul meseriilor şi, pe măsură ce se prezentau pentru ajutoare meseriaşi refugiaţi, ei erau
plasaţi în ateliere, cu adresă de serviciu.
Meseriaşii care, fie din cauza sănătăţii lor, fie din cauza lipsei de locuri, nu puteau fi
plasaţi imediat, au fost grupaţi la Şcoala Superioară de Arte şi Meserii. Aici, puşi sub privigherea
şi conducerea directorului Școlii, li s-a dat toată întreţinerea, au fost deparazitaţi, îngrijiţi cu
medicamente, cu haine şi cu încălţăminte. Cei în stare de a munci au fost întrebuinţaţi, chiar în
atelierele Școlii, până când li se găsea loc în ateliere particulare. Toată cheltuiala pentru instalarea
şi întreţinerea meseriaşilor la Şcoala de Arte şi Meserii privea Comitetul, până la 1 martie 1917. De
la această dată, refugiaţii grupaţi aici, au fost luaţi pe socoteala Ministerului Instrucțiunii Publice,
având în vedere că aproape toţi erau elevi de ai Școlilor de Meserii din teritoriul ocupat.

Căminul din Cartierul Ferdinand
Locuinţele ieftine din Cartierul Ferdinand au fost construite de Primărie în vara anului
1916, pe un loc viran, numit Movila lui Cuza, din Tătăraşi, cu scopul de a strămuta acolo pe o
seamă de locuitori din mahalaua Ţicăul de Sus, ale căror case începuseră a se nărui, din cauza
alunecării terenului, subminat de izvoare de apă. Aceste locuinţe au fost construite din fondul
creat cu prilejul distribuirii ajutoarelor acordate Iaşului, din darul de un milion de lei făcut de M.
S. Regele Ferdinand, care a contribuit cu lei 20.000 la construirea acestor locuinţe, iar „Familia
Luptătorilor” cu 50.000, iar restul a fost adunat de la diferite instituţii. Șansa refugiaţilor a fost
că aceste locuinţe erau încă libere atunci când au început a se revărsă asupra Iaşului primii sosiți
din teritoriile ocupate de inamic. După constituirea Comitetului Operei de asistenţă ”Regina
Maria,, Primăria a pus la dispoziţia acestuia întreg cartierul Ferdinand. Conducerea Căminului şi a
Cantinei de acolo au fost încredinţate doamnei Agata Apostolescu, fostă institutoare şi directoare
în Macedonia. În total au găsit adăpost şi hrană aici 269 de persoane: mame cu copii, părinţi cu
copii, câteva familii de funcţionari şi eleve de şcoală. La cantina din Cartierul „Ferdinand” s-au
servit, de la 6 decembrie și până la 31 martie inclusiv, 10.061 porţii de mâncare, și s-a dat numai
pâine la 22 refugiaţi, de la 28 februarie până la 31 martie.
Colonia de la Şcoala „Colonel Langa”, din Miroslava

Această colonie a fost instalată definitiv la 5 ianuarie 1917, cu un număr de 109 refugiaţi,
tineri între 12-20 de ani. Între aceştia erau 36 şcolari, 31 muncitori de pământ, 26 meseriaşi şi 16
băieţi de prăvălie. Pentru instalarea Coloniei tacâmurile au fost luate cu împrumut de la Societatea
Cantinelor Şcolare din Iaşi. Conducerea coloniei a fost încredinţată profesorului C. Sudeţeanu,
ajutat de profesorul P. Teodorescu şi de învăţătorului M. Diaconescu, refugiaţi şi ei. Lemnele de
foc au fost oferite gratuit de principesa Olga Sturdza din pădurea de pe moşia sa Miroslava. De
la 1 martie 1917, colonia a trecut sub administraţia Ministerului Instrucțiunii Publice.
71
Cantina de la Biserica Bărboi

La 9 ianuarie 1917 s-a deschis cantina în localul „Ligii Culturale” din curtea bisericii
Bărboi, sub conducerea doamnei şi domnului T. Berescu, profesori. Zestrea cantinei a fost parte
procurată din comerţ, parte împrumutată, şi o mică parte dăruită de persoane particulare.

Azilul de noapte, Infirmeria, Spitalul şi Cantina de la Institutul de Anatomie
Toate localurile mai mari fuseseră rechiziţionate pentru spitale. Numai în subsolul
noului local al Facultăţii de Medicină rămăseseră libere câteva săli neterminate. Ministerul a pus
la dispoziţie acest local şi s-a început amenajarea lui, punându-i-se uşi, ferestre, sobe, iar pe jos
s-a pavat cu cărămidă, din lipsă de scânduri. La 18 ianuarie una din săli a început a fi populată
deocamdată cu elevi, care până atunci fuseseră adăpostiţi pe culoarele de la Universitate.
Conducerea acestui azil a fost încredinţată institutorilor A. Ivanovici şi St. Caracudovici.
Pentru înființarea unei Infirmerii, şi a unei Băi, Ministerul Instrucţiunii a oferit întreg localul
Institutului de Anatomie de alături. Aici s-au instalat un mic spital de 45 paturi, două camere
pentru deparazitare şi baia, o cantină şi depozitul de alimente şi îmbrăcăminte. Pentru infirmerie,
Societatea Crucea Roşie a binevoit a detaşa pe Dr. Niţescu. Întreaga cheltuială necesară la
amenajarea sălilor din localul nou al Facultăţii de Medicină şi la instalarea dormitoarelor, la
construirea bucătăriei pentru cantină, înzestrarea ei şi a sufrageriei cu vasele şi tacâmurile
necesare şi înfiinţarea unei băi în localul Institutului de Anatomie s-a făcut din sumele donate
de doamnele Maria Balş de Eliza Brătianu. Pentru instalarea Spitalului, M. S. Regina a oferit
lenjeria necesară, învelitoarele, pernele iar paturile au fost donate de Crucea Roşie. Întreaga
operă de igienizare a refugiaţilor reclama îmbrăcarea lor cu alte haine după deparazitare, de
aceea s-a înfiinţat un depozit de haine şi alte efecte de îmbrăcăminte. Acest depozit s-a format la
început din donaţiile făcute de M. S. Regina, Ministerului de Război și Crucea Roşie engleză, prin
Lady Barklay, Eliza Brătianu, Elena General Perticari, Constanţa Cincu, Dr. Romalo, moştenitorii
defunctului profesor V. Palade, Dr. Al. Ciucă, profesorul Emil Panaitescu, doamna Theodosia
Motaş.
Atelierul şi Căminul de la Muzeul de Istorie Naturală

Pentru femeile şi fetele de condiţie mai bună, pricepute la croitorie şi cusutul cu maşina,
s-a înfiinţat la începutul lunii ianuarie 1917 un atelier, care s-a instalat provizoriu într-o sală din
localul Școlii profesionale a „Reuniunii Femeilor Române”.
S-a simţit însă îndată nevoia unui Cămin pentru fetele refugiate fără părinţi şi un local
mai spaţios pentru atelier şi pentru depozitul materialului. În urma intervenţiei ce s-a făcut la
Comitetul Societăţii Medicilor şi Naturaliştilor, s-au obţinut șase camere din localul Muzeului
de Ştiinţe Naturale, proprietatea acestei societăţi. Aici s-a înfiinţat, la 20 ianuarie 1917, un
cămin pentru 16 fete refugiate, care s-a pus sub conducerea doamnei Lucreţia Istrati, soţia unui
funcţionar de la Societatea Naţională, mort în accidentul de tren de la Ciurea (30 decembrie
1916). Cheltuiala pentru dotarea Căminului cu paturi, aşternuturi și altele s-a făcut din fondul
despre care s-a vorbit mai sus, pus la dispoziţie de doamna Eliza Brătianu. Pe lângă cele 23
maşini de cusut întrebuinţate în atelier, s-au dat femeilor acasă 37 maşini. În total aveau 60 de
maşini de cusut, din care 10 au fost cumpărate de comitet, 9 au fost donate de Maria Filipescu,
Adina Ştirbey, Nadeja Barbu Ştirbey şi Jeana Ghica; restul de 41 maşini au fost cumpărate din
fondul pus la dispoziţie de doamna Eliza Brătianu.
72
Căminul din localul Școlii „Hristache Zănescu”

Primarul Gh. Mârzescu a delegat pe inspectorul-general şcolar S. Halița cu distribuirea
ajutoarelor la unii din refugiaţi (învăţători studenţi etc.) şi în special refugiaţilor ardeleni, bănăţeni,
bucovineni, în majoritate învăţători, preoţi, studenţi, funcţionari. Pentru adăpostirea provizorie a
acestora, primarul i-a pus la dispoziţie localul Școlii Profesionale de fete „Hristache Zănescu”
(str. Cuza Vodă, nr. 22), proprietatea Primăriei. Pentru mobilarea camerelor cu strictul necesar,
Serviciul Tehnic al Primăriei a construit paturi simple de lemn. Aşternuturile şi mai multe obiecte
necesare pentru bucătărie şi sufragerie au fost obținute de la Depozitul Școlii Profesionale a
„Reuniunii Femeilor Române”, administrat de directoarea instituției, doamna Gavrilescu. La
2 noiembrie 1916, Căminul a putut adăposti prima serie de refugiaţi, care nu-şi putuseră găsi
locuinţă. După înfiinţarea Comitetului Operei de Asistenţă Regina Maria, Căminul acesta a trecut
sub administrarea noastră. Au fost adăpostite aici, de la înfiinţare până la 31 martie, 49 persoane.
La 31 martie 1917 se aflau la Cămin 17 persoane.
Magazinul alimentar din localul Școlii „Hristache Zănescu”

Având în vedere dificultățile de aprovizionare cu alimente a refugiaților, Comitetul
a decis, la 28 martie 1917, înființarea unui Magazin alimentar, în dependinţele localului Şcolii
„Hristache Zănescu”. Conducerea magazinului a fost încredinţată lui Radu Orghidan, comerciant,
ajutat de Ioan Dariu, institutor pensionar, amândoi refugiaţi din Braşov. Astfel, s-a putut procura
făină de porumb, cartofi, arpacaş, ceapă, fasole, sare, icre roşii de Rusia, peşte sărat, făină de grâu
şi puţin zahăr. Toate mărfurile s-au dat la preţul costului, pentru persoanele refugiate.
Prin acest fel de documente de sinteză ne putem face o imagine mai adecvată cu privire la
dimensiunile activităților sociale desfășurate sub patronajul reginei. În același timp, din aceste
surse avem o imagine mai detaliată cu privire la istoria orașului Iași în timpul Primului Război
mondial.
Regina Maria, Țara mea (My Country),
traducere din engleză de N. Iorga, Tipografia „Neamul Românesc”, Iași, 1917,text prescurtat
73
Regina Maria în vizită la Spitalul organizat la

Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași.
(Arhivele Naționale ale României -SANIC)
Regina Maria și prințesa Ecaterina la

Spitalul Englez de la Maternitatea Cuza Vodă
(„Spitalul Marukăi Cantacuzino”). Fotografie
publicată în „The New York Times”, 1917.
Regina Maria în vizită la Spitalul organizat la

Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași.
74
Cărți poștale tipărite în Franța, distribuite în

folosul Crucii Roșii din România „M.S. La Reine Marie de Roumanie. Une grande
(colecția Dr. Adrian Popovici, Paris) ami de France”. Imagine din „L’Illustration” după
care s-au tipărit numeroase cărți poștale în Franța,
vândute în folosul Crucii Roșii din România.
(colecția Dr. Adrian Popovici, Paris)
Diplomă M.A. Faivre „La Paysanne Roumaine” pentru susținerea cauzei răniților
și prizonierilor români
75
„Le soldat Français et le Soldat Roumain”. Acuarela

originală realizată la Paris de Georges Scott.
Afiș a Operei Naționale dii Paris Anunțînd reprezentații

susținute în folosul Crucii Roșii române
(colecția Dr. Adrian Popovici, Paris)
Plachetă oferită
personalităților care
au sprijinit activitatea
Comitetului Crucii
Carte poștală realizată la Paris după acuarela Roșii române din Paris
lui Georges Scott (Muzeul de Istorie a
(Colecția „Adrian Popovici”, Paris) Moldovei Iași)
76
Societatea Ambulanțele
„Regina Maria”
Piese din colecția
Dr. Adrian Popovici, Paris
77
Monograma Reginei Maria folosită ca insignă a Societății de Ambulanțe

pe care a fondat-o
Crucea „Regina Maria” cls. I, confetită pentru

merite sanitare pe timp de război
Ambulanță cu însemnul Reginei Maria

78
Prințesa Elisabeta și alte doamne din elita societății la Spitalul Crucii Roșii de la Liceul Național,
însoțite de consulul SUA, Ch. Vopicka și colonelul Anderson de la Crucea Roșie americană
(Biblioteca Centrală Universitară„Mihai Eminescu” Iași)
Regina Maria și membrii

Misiunii „Crucii Roșii”
britanice, 7 martie 1918.
În dreapta imaginii,
descoperit, colonelul
canadian J. Boyle
(Muzeul Național de Istorie a
României)
79
Sublocotenent Ecaterina Teodoriu internată la Spitalul

de la Liceul Național din Iași. Aceast a fost vizitată și
decorată de Regină.
(atelier Nestor Heck, Iași, 1917)
80
Regina Maria, însoțită de prințul Nicolae și prințesa Ileana, în vizită la Orfelinatul „Principele Mircea”
de la Popricani, județul Iași
(Biblioteca Centrală Universitară„Mihai Eminescu” Iași)
MEMORIA FAMILIEI
REGALE LA IAȘI
82
Relația Regelui Ferdinand și a Reginei Maria cu vechea capitală a Moldovei a evoluat

diferit în timp, cunoscând mai mult etape. Ieșenii și-au dorit ca familia princiară să locuiască
mai multă vreme la Iași, pentru a împărtăși doleanțele acestui oraș, aflat într-un vădit declin
istoric. Palatul „Rosetti-Roznovanu” oferit la 1893, pentru a servi ca reședință princiară, nu a
fost un argument suficient de convingător pentru ca acest deziderat să devină realitate. Drama
războiului a făcut ca Familia Regală să locuiască totuși vreme de doi ani (1916-1918) în orașul de
pe cele șapte coline, să-l înțeleagă și să îl iubească.
La Iași, după o perioadă de suferință și incertitudini, ”Ferdinand cel învins,, cepe să se
preschimbe în „Ferdinand Întregitorul”, conducătorul unei țări mari, cu un alt statut decât micul
Regat de până atunci. Experiențele întâlnirii cu voluntarii ardeleni, cu delegațiile românilor din
Basarabia și Bucovina, îi conturează acestuia dimensiunile și identitatea noii Românii.
Regina Maria, de asemenea, s-a redescoperit pe sine, se poate spune s-a „reinventat”
în timpul refugiului de la Iași. În contact cu necazurile și deznădejdea celor mulți, aceasta și-a
regăsit o energie și o putere de muncă pe care nu știa că o posedă. Devotamentul, compasiunea,
spiritul de sacrificiu au definit noul portret al acesteia. Se poate spune că, înainte ca Regina
să primească pe frunte coroana de aur de la Alba Iulia, a purtat la Iași „coroana de spini” și a
sorbit din cupa smereniei. În plan metaforic, se poate spune că „statuia” Reginei s-a forjat la Iași.
Experiențele de aici i-au dat acesteia o nouă identitate și o altă anvergură istorică.
Orașul Iași a simțit dorința de a păstra amintirea Familiei Regale prin o serie de
monumente înălțate în spațiul public, la un deceniu după încheierea Marelui Război. Acestea
s-au concentrat la poalele Copoului, în fața Palatului Cantacuzino, care i-a servit drept reședință
în anii 1916-1918.
Monumentul Întregirii Neamului (1927)

Evocând Marea Unire din 1918, monumentul avea o mare valoare simbolică. Grupul
statuar a avut un destin dramatic, deoarece a fost distrus şi apoi refăcut, peste jumătate de secol.
În varianta iniţială, monumentul fusese sculptat de prinţesa Olga Sturdza (1884-1971) care a
studiat sculptura la Dresda şi Paris, ca discipolă a maestrului Rodin.
Grupul statuar, realizat dintr-o singură bucată de marmură albă, avea o înălțime de cinci
metri. Sculptura a fost lucrată la Viena și donată de către autoare Primăriei oraşului Iaşi (1 august
1924). Monumentul a fost inaugurat la 28 mai 1927, pe amplasamentul pe care se află astăzi
monumentul lui Mihai Eminescu. Locul fusese ales special, deoarece se află în faţa palatului
Cantacuzino-Cozadini în care a locuit regina Maria pe timpul refugiului de la Iaşi.
Ansamblul înfăţişa Patria-Mamă îmbrăţişând trei tinere, în costume naţionale, care
simbolizau provinciile reintegrate Ţării: Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Un băieţel cu
braţele ridicate amintea de românii de pretutindeni rămaşi în afara graniţelor naţionale. Patria era
reprezentată ca o femeie în mantie militară, cu cască pe cap, având chipul reginei Maria.
Monumentul a fost distrus după 1947, deoarece simbolul Marii Uniri devenise incomod
în contextul în care Basarabia a trecut în componența Uniunii Sovietice. Peste un deceniu, în
1957, pe soclul vechiului monument a fost montată statuia poetului Mihai Eminescu, adusă din
faţa Universităţii.
Într-un gest recuperator, monumentul a fost reînviat de dalta sculptorului ieşean
Constantin Crengăniş. Locația originală fiind ocupată, monumentul a fost reamplasat în faţa
Universităţii de Medicină şi Farmacie. Spaţiul ce înconjoară statuia a fost amenajat special, după
proiectul arhitectului şef al Primăriei, Ionel Oancea, căpătând denumirea de „Piaţa Naţiunii”.
Inaugurare oficială a avut loc la 1 decembrie 1999.
83
Palatul Fundației Ferdinand (1930-1934)

În 1925, la împlinirea vârstei de 50 de ani, regele Ferdinand a dorit înființarea unei
Fundații care să îi poarte numele, după modelul Fundației „Carol I” din București. Fundația Regele
„Ferdinand I” a devenit funcțională din 1926, sediul central și comitetul de conducere aflându-se
la București. În semn de recunoștință față de orașul Iași, care a adăpostit familia regală în anii
primului Război Mondial, Fundația și-a extins activitatea și în orașul de pe Bahlui, prin crearea
a două structuri proprii: Palatul „Ferdinand I” și Institutul de Educație „Regina Maria”, destinat
fiicelor de ofițeri. Ambele sedii străjuiau capătul bulevardului Carol I. Pentru Institutul Fiicelor
de Ofițeri, regina Maria a donat Casa Cantacuzino-Cozadini, fostul sediu al Comandamentului
Corpului IV Armată.
Pentru Palatul ce va purta numele regelui Ferdinand a fost ales terenul aflat vizavi
de Casa Cantacuzino-Cozadini. Pentru construirea viitoarea clădire a avut loc un concurs de
arhitectură proiectul fiind câștigat de arhitectului Constantin Jotzu. Lucrările de construcție au
fost executate în anii 1930-1934, sub conducerea inginerului Emil Prager. Din partea Fundației
„Ferdinand I”, construcția clădirii a fost vegheată de generalul Ernest Ballif, fostul aghiotant
al Reginei. În holul de onoare al Palatului Fundației a fost instalată statuia regelui Ferdinand I,
realizată din bronz în anul 1933, operă a sculptorului Ion Jalea. Statuia a fost distrusă după 1947
și refăcută recent de sculptorul Constantin Crengăniș.
Statuile Voievozilor (1933)

Amplasarea acestui grup statuar în scuarul de lângă Biblioteca Centrală Universitară
poate părea astăzi o simplă întâmplare. Impozanta clădire şi statuile voievozilor au însă o istorie
comună. Din proiect se prevăzuse amplasarea lor pe atticul din în jurul cupolei Palatului Ferdinand.
Cele opt statui reprezentau pe cei mai glorioşi voievozi din istoria noastră, în rândul cărora erau
trecuţi şi primii doi regi, Carol I şi Ferdinand I. Ideea de a decora frontispiciul noii clădiri cu statui
nu era nouă: alături, în aceeaşi piaţă, se afla clădirea Jockey-Clubului ieşean, al cărui acoperiş
fusese împodobit cu un mare număr de statui în mărime naturală. Soluţia aleasă nu făcea, deci,
decât să integreze noua clădire în peisajul arhitectural deja existent.
Iniţial, perechile de statui erau următoarele: Dragoş Vodă şi Alexandru cel Bun
(descălecătorul şi organizatorul Moldovei medievale), Ştefan cel Mare şi regele Carol I
(simbolizând domniile lungi şi înţelepte), Mihai Viteazul şi regele Ferdinand I (unificatorii
pământurilor româneşti), Vasile Lupu şi Dimitrie Cantemir (domniile culturale).
Sculpturile au fost amplasate provizoriu, în 1934, de cealaltă parte a Palatului Ferdinand,
pe platforma din faţa bisericii Prepadoamna (Sf. Paraschiva). După marele cutremur din 1940
s-a renunţat definitiv la încărcarea atticului cu greutatea sculpturilor din piatră. Autorităţile
comuniste au distrus statuile regilor Carol I şi Ferdinand I, înlocuindu-le, în 1983, cu personaje
mai convenabile viziunii lor ideologice asupra istoriei patriei.
În anul 1968 statuile rămase au fost amplasate în micul parc de lângă Palatul Reginei,
alături de noua Casă de Cultură a Tineretului. Cu această ocazie statuile au fost regrupate,
constituindu-se alte perechi şi comandându-se altele două în locul celor regale, care au fost
eliminate. Astăzi perechile sunt după cum urmează: Dragoş Vodă şi Alexandru cel Bun, Petru
Rareş şi Ion Vodă cel Viteaz, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, Vasile Lupu şi Dimitrie Cantemir.
Din perspectivă istorică amplasamentul actual este foarte potrivit. El permite şi astăzi privitorului
informat să amplaseze, cu ochii minţii, statuile din faţa sa pe rotonda clădirii căreia i-au fost
destinate.
84
Monumentul Marii Uniri realizat de Olga Sturdza (1927)

(Arhivele Naționale ale României –SJAN Iași)
85
Imaginea pe care s-a decis amplasamentul monumentului

Monumentul Unirii pe amplasamentul original.

86
Patria Mamă îmbrățișându-și fiicele: Băiatul cu brațele ridicate reprezenta

Basarabia, Bucovina Transilvania. pe românii din diaspora.
(Arhivele Naționale ale României –SJAN Iași) (Arhivele Naționale ale României –SJAN Iași)
Patria-Mamă avea chipul Reginei Maria Olga Sturdza-Mavrocordat, autoarea

(Arhivele Naționale ale României –SJAN Iași) monumentului
87
Începerea lucr[rilor la Fundația Regală „Regele Ferdinand I”

88
Fundația Regală „Regele Ferdinand I” în construcţie

89
Statuia originală a Regelui Ferdinand, realzată de I. Jalea

90
Statuia originală a
Regelui Ferdinand,
realzată de I. Jalea
(1933)
(Arhivele Naționale ale
României – SJAN Iași)
Fundația Regală „Regele Ferdinand I” (1933)

91
Cupola Fundației, pe care sunt proiectate statuile de pe Jockey-Club

Fundația Regală „Regele Ferdinand I și Monumentul Unirii

92
Statuile Voievozilor amplasate inițial lângă clădirea Fundației, în fața bisericii Sf. Paraschiva (str. Păcurari)
93
94
Statuile Regelui Ferdinand și Mihai Viteazul, „Întregitorii” de Țară

95
Regele Ferdinand în ținută de campanie (1917)

96
BIBLIOGRAFIE
• Agrigoroaiei, Ion, Iaşii în anii 1916-1918. Opinie publică şi stare de spirit în timp de război 1916-
1917, Editura Anteros, Iași, 1998;
• Agrigoroaiei, Ion, Orașul Iași – „Capitala rezistenței pană la capăt” (1916-1917), Editura Junimea,
2016;
• Amalbert, Marthe, Genevieve Henett de Goutel, Paris, Gabriel Beauchesne, 1920;
• Argetoianu, Constantin, Pentru cei de maîne. Amintiri din vremea celor de ieri (1917-1918), vol.
III-V, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2008;
• Averescu, Alexandru, Notiţe zilnice de război, 1916-1918, Editura Militară, Bucureşti, 1992;
• Berthelot, Henri, general, Memorii şi corespondenţă (1916-1919), editor Glenn E. Torrey, Editura
Militară, Bucureşti, 2012;
• Berthelot și romanii (album), Editura Neculai Moghior, Tiberiu Valter, Ileana Vulpescu, Dumitru
Preda, 1997;
• Blondel, Yvonne, Jurnal de război 1916–1917. Frontul de sud al Romaniei, Editura Institutului Cultural
Roman, Bucureşti, 2005;
• Bogdan, N.A., Iașul, leagăn al unirii neamului romanesc. Amintiri și însemnări din 1916-1919
(manuscris), SJAN-Iași, Colecția „N.A. Bogdan”;
• Boia, Lucian, Germanofilii. Elita intelectuală romanească în anii Primului Război Mondial, Editura
Humanitas, București, 2014;
• Bostan, Ionel, Căpitanul Sadoveanu şi Marele Cartier General, în „Curierul Armatei”, nr. 36, 27 iunie
1916;
• Buhman, Eugeniu Arthur, Patru decenii în serviciul Casei Regale a Romaniei, Editura Sigma,
București, 2006;
• Cantacuzino-Enescu Maria, Umbre și lumini: amintirile unei prințese moldave, traducere din limba
franceză de Elena Botez, Editura Aristarc, Onești, 2005;
• Corban, Costel, Potârnichiile gri. Spitalele femeilor scoțiene în România (1916-1917), Targoviște,
Cetatea de Scaun, 2012, 248 p.;
• Constantin, Cristina; Iordache, Luminiţa, Instantanee de Război /World War I în photographs
1916-1918, Editura Alpha MDN, Buzău, 2008;
• Constăchescu, Neculai, Jurnal de front (1916-1917), studiu introductiv și îngrijirea ediției Constantin
Cloșcă”, Editura Steff, Iași, 2016;
• Doboș, Fabian, Congregația „Notre Dame de Sion”. 150 de ani de activitate în Moldova (1866-
2016), Editura Sapientia, Iași, 2016;
• Dumas Olivier, Dumas Felicia, La France et Iași. 600 ans d’une histoire d’amor, Casa Editorială
Demiurg, 2009;
• Duca, I.G., Amintiri politice, Jon Dumitriu-Verlag, Munchen, vol. 2, 1981; vol. 3, 1982.
• Evreii din România în războiului de reîntregire a țării, 1916-1919, București, 1996;
• Fotografii din Războiul pentru întregirea neamului 1916-1919, publicată în 1924 de Muzeul Militar
Naţional din România;
• Florescu Gh. I, Unitatea naţională în dezbaterea Parlamentului de la Iaşi (1916-1918), „Vrancea”–
Studii și comunicări, IV, 1981;
• Grandhomme, Jean-Noel, Le General Berthelot auxiliaire de la diplomatie francaise en Roumanie
(1922-1930), în La fin de la Premiere Guerrre mondiale et la nouvelle architecture geopolitique
europeenne, sous la direction de G. Cipăianu et V. Vesa, Presses Universitaires de Cluj, 2000,
p.108;
97
• Iacob, Dan Dumitru, Planurile palatului Roznovanu din Iași, după o copie din 1883, în „Monumentul”,
XVII,/2, 2016, Iași, p. 249-264.
• Iftimi, Sorin, Iaşii în bronz şi marmură. Memoria statuilor, în „Cercetări Istorice” (serie nouă), XXIV-
XXVI, 2005-2007, Iaşi, 2010, 495-543;
• Ilie, Cornel Constantin, România în Marele Război, catalog de expoziție, Muzeul Național de Istorie
a Romaniei, București, 2016;
• Ionescu, Adrian-Silvan, Serviciul Fotografic al Armatei şi contribuţia sa la iconografia Războiului
cel Mare, în „Muzeul Naţional” XXV/2013;
• Ionescu, Adrian-Silvan, The Great War. Photography from the Românian front, 1916- 1919, Institutul
Cultural Roman, București, 1915;
• Kirițescu, C., Istoria războiului pentru întregirea Romaniei 1916–1919, vol. I, București, 1922;
• La România nella Grande Guerra (1914-1917)/ România în primul Război Mondial. Documente
militare și diplomatice italiene, editate de Ion Bulei și Rudolf Dinu, Editura Militară, 2006;
• Leontin Stoica, Serviciul Sanitar al Armatei Romane în perioada 1914-1919, Teză de doctor în ştiinţe
istorice, conducător ştiinţific, Chicuş Nicolae doctor în ştiinţe istorice, conferenţiar universitar,
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Facultatea de Istorie și Etnopedagogie, Catedra
de Istorie a Romanilor, Chişinău, 2012;
• Mannerheim, Carl Gustav Emil, Jurnal de pe frontul romanesc (1916-1917), Cetatea de Scaun, 2010;
• Misiunea Berthelot. România în Primul Război Mondial, Editura Nemira, 2008;
• Mitican, Ion, Palatul din Iaşi al Marilor Uniri, Iaşi, Editura Tehnopress, 2007;
• Mitican, Ion, Salutări din Iași, capitala Romaniei întregite, Iași, Editura Tehnopress, 2007;
• Mitican Ion, Urcând Copoul cu gândul la Podul Verde, Editura Tehnopress, Iași, 2006, p. 90-116;
• Mosolov, A., Misiunea mea în România: Curtea Imperială a Rusiei și Curtea Regală a României
în timpul războiului, ediție pregătită pentru tipar, prefațată și adnotată de Marin C. Stănescu,
București, Editura Silex, 1997;
• Muşat, Virginia, Mihail Sadoveanu povestitor şi corespondent de război, Bucureşti, Editura
Militară, 1978;
• Netea, V.; Marinescu C. Gh., „Liga Culturală” și unirea Transilvaniei cu România, Iași, 1978;
• Nițelea Mădălina, Marele Război, Muzeul Național Cotroceni, București, 2016 (catalog de
expoziție);
• Opera de Asistenţă „Regina Maria” a refugiaţilor și evacuaţilor. Dare de seama asupra activităţii
desfăşurate de Comitetul Central de Acţiune în perioada 9 decembrie 1916 - 31 martie 1917, Iaşi,
Tipografia „Dacia” P. & D. Iliescu, 1917;
• Pentelescu, Aurel; Preda, Gavriil, Mitropolitul Pimen Georgescu. Viața și înfăptuirile sale (1853-
1934), Ploiești, 2003;
• Rapport sur l’Oeuvre accomplie par le Comité d’Assistance à la Croix-Rouge Roumanie, Paris,
1917;
• Refugiul de la Iași, în „Vremea”, București, director Vladimir Al. Dornescu, an VIII, nr. 401, duminică,
20 octombrie1935 (număr aniversar, ilustrat cu imagini din colecția N.A. Bogdan);
• Regina Maria, Jurnal de Război 1916-1918, vol. I-III, traducere din engleză de Anca Bărbulescu,
ediție îngrijită și prefață de Lucian Boia, București, Editura Humanitas, 2014-2016;
• Regina Maria, Țara mea (My Country), traducere din engleză de N. Iorga, Tipografia „Neamul
Românesc”, Iași, 1917;
98
• România în Războiul Mondial 1916-1919, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria

naţională, Bucureşti, 1934-1940;
• România în anii Primului Război Mondial, Editura Militară, Bucureşti, 1987;
• Roussin, Michel, Pe urmele generalului Berthelot, Iași, 2016;
• Rustoiu, Ioana; Rustoiu, Gabriel; Cutean, Smaranda, Corpul voluntarilor romani din Siberia (1918–
1920), Editura Marist, Baia Mare, 2010;
• Saint-Aulaire, Comte, Confession d’un vieux diplomat, Paris, 1953;
• Scurtu, Ioan, Viața cotidiană în Iași la sfarșitul anului 1916 și începutul lui 1917, în vol. Politică și
viață cotidiană în România în secolul al XX-lea și începutul celui de-al XXI-lea, Editura mica
Valahie, București, 2012;
• Socec, Alexandru I.V., general, Zile de restrişte din anii 1916-1918 şi episodul din bătălia de pe
Argeş, „Tiparniţa”, Bucureşti, 1928;
• Stoica Leontin, Serviciul Sanitar al Armatei Romane în perioada 1914-1919, Teză de doctor în ştiinţe
istorice, conducător ştiinţific, Chicuş Nicolae doctor în ştiinţe istorice, conferenţiar universitar,
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Facultatea de Istorie și Etnopedagogie, Catedra
de Istorie a Romanilor, Chişinău, 2012;
• Tzigara-Samurcaş, Al., Memorii (1910–1918), vol. II, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională,
Bucureşti, 1996;
• Teodorescu, Virgiliu Z., Oraşul Iaşi, capitală a Romaniei în anii 1916-1918, „Monumentul” X, 2008,
p. 165- 226;
• Theodorescu Virgiliu Z., Contribuţii documentare referitoare la monumentele de for public din
oraşul Iaşi, „Revista Arhivelor”, 1994, nr. 3, p. 257-261;
• Thibaudet, Jean, Genovieve Hannet de Goutel, infirmiera franceză moartă la Iași, la 7 martie 1917,
pentru România, Iași Tipografia Terek, 1942;
• Torrey, Glen E., Armata revoluționară rusă și România, 1917, Editura Militară, București, 2005;
• Torrey, Glen E., România în primul Război Mondial, Meteor Publishing, București,2014;
• Țucă, Cornel, Prizonierii romani din armata austro-ungară internați în Rusia. Problemele repatrierii,
Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2011;
• Știrbey, Nadeja, Jurnal de prințesă (1916-1919), Editura Istoria Artei, București, 2016;
• Urussov, Prince Serge Dimyreievich, Memoirs of Russian governor, translated from the Russian
and edited by Herman Rosenthal, Authorized Edition, London and New York, Harprer& Brothers
Publishers, MCMVIII;
• Vesa,Vasile, Les Rapports entre les Generaux Henri Mathias Berthelot et Louis d’Esperey durant
l’hiver 1918-1919, în: La presence francaise en Roumanie pendant la Grande Guerre (1914–1918),
Cluj Napoca, Presa Universitară Clujeană, 1997 p.163.
CUPRINS
Argument ................................................................................................... 5
Gânduri despre Iași .................................................................................. 7
Palatul Roznovanu și „a doua Capitală” .................................................. 13
Palatul Cantacuzino, Reședință Regală ................................................... 25
Palatul Unirii și „Casa Militară” a Regelui .............................................. 51
Activitatea Reginei Maria în sprijinul răniților și refugiaților ............... 67
Memoria Familiei Regale la Iași ................................................................ 81
Bibliografie ................................................................................................. 96

Familia Regala La Iasi Final PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Familia Regala La Iasi Final PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Complexul Muzeal

Aurica ICHIM Sorin IFTIMI

Familia Regală la Iași

Editura Palatul Culturii,

DTP: Virgil LEIŢOIU

© Editura PALATUL CULTURII, 2017

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Regina Maria a României Regele Ferdinand

Stema Regatului României (1921)

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Înainte de a vă părăsi, să vorbesc de orașul care ne-a deschis brațele în rătăcirea

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Regina Maria cu crini Însemnare autografă a Reginei

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Reședința marelui vistiernic Iordache Rosetti-Roznovanu, refăcută după marele incendiu,

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

După încheierea războiului (1919), o parte din instanțele Judecătorești au rămas în

Palatul Rosetti-Roznovanu înainte de reamenajarea fațadei (1880)

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Palatul Rosetti-Roznovanu. Planul etajului (c. 1860)

Stema palatului Roznovanu

Fațada originală a Palatului Roznovanu (c. 1840)

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale,

Palatul Rosetti-Roznovanu din Iași

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Principesa Maria și Principele Ferdinand, căsătoriți la 1892, Sigmaringen

Palatul din Iași al Prințului Ferdinand (după 1893)

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Palatul Primăriei devenit Palat Princiar

Ornamentele porții Palatului Ferdinand. Detaliu

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Prințesa Maria (1875-1938) Prințul Ferdinand (1865-1927)

Drapel militar din domnia regelui

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Stema României (md. 1882) Stema orașului Iași (c. 1880)

Catedrala Mitropolitană și Palatul Rosetti-Roznovanu (colecția Narcis Dorin Ion)

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Defilare în fața Palatului Roznovanu, în prezența Familiei Regale (c. 1918)

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Defilare cu prilejul sosirii la Iași a Crucii Roșii Americane

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Anturajul Reginei Maria

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Regele Ferdinand Regina Maria

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Trăsura regală intrând la Palatul Cantacuzino-

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Intrarea în Palatul Regal din Iași, pe sub bolta de trăsuri

Stema României md. 1881

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Portretele regelui Ferdinand și Reginei Maria,

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Portretele copiilor din Famlia Regală:

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Regele Ferdinand în salonul casei D. Cantacuzino

FAMILIA REGALĂ LA IAŞI (1916 - 1918)

Victoria-Melita, sora Reginei Marele Duce Kiril

Victoria-Melita împreună cu soțul ei, Mare duce Kiril