Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ro/
1
http://referate.wyz.ro/
În decembrie 1913 ajunge pentru prima dată la Paris, unde este găzduit de
cizmarul Gheorghe Ionescu. Acesta îi va oferi subsolul locuinţei sale, unde
Istrati îşi va scrie cea mai mare parte a operei în limba franceză. Lucrează ca
zugrav şi trimite corespondenţe pentru „România muncitoare”. În martie 1914,
aflând că a murit militantul socialist şi bunul său prieten Ştefan Gheorghiu,
revine în ţară. În mai 1915 se căsătoreşte cu Jeaneta Gheorghiu (născută
Maltus), văduva lui Ştefan Gheorghiu, de care se desparte în 1921; se va
recăsători la Paris cu croitoreasa Arma Munsch şi apoi cu studenta Margareta
Izescu. La începutul anului 1916 boala agravându-i-se, se hotărăşte să plece în
Elveţia. În aprilie soseşte în staţiunea Leysin, unde timp de patru luni stă izolat
pentru a-şi îngriji sănătatea, citeşte cu pasiune şi se străduieşte să înveţe limba
franceză cu ajutorul dicţionarului. Apoi munceşte ca zugrav, servitor, zilier la
terasamente, tractorist.
În primăvara anului 1917 pleacă la Lausanne, unde face iarăşi tot felul de
munci manuale. În ianuarie 1919 este internat de Crucea Roşie Americană în
Sanatoriul Sylvanne-sur-Lausanne. Aici îl cunoaşte pe ziaristul Josue Jehouda,
care va juca un rol esenţial în viaţa lui Istrati. Acesta îl îndeamnă să citească
scrierile lui Romain Rolland. Părăsind sanatoriul, merge la Geneva şi se
angajează muncitor la garajul firmei Peugeot. La 21 aprilie 1919 mama sa
moare la Brăila. Prăbuşit, Istrati se redresează citind ce i se recomandase:
„Opera lui Romain Rolland a fost pentru mine o revenire la viaţă, când eram
mai deznădăjduit. Am sorbit din ea forţe de rezistenţă împotriva amărăciunilor
pe care le aduce viaţa, oricare ar fi omul”. Aflând din „La Tribune de Geneve”
că „celebrul scriitor Romain Rolland a descins la Hotelul «Victoria» din
Interlaken”, Istrati îi scrie de îndată o lungă scrisoare-confesiune, datată 20
august 1919, cu acest început: „Un om, în pragul morţii, vă roagă să-i ascultaţi
spovedania”. Iar în încheiere îl imploră: „Dumneavoastră mă puteţi salva. Mă
veţi salva”. După 4 zile, Hotelul „Victoria” din Interlaken îi returnează
scrisoarea, cu menţiunea „Plecat fără adresă”.
În martie 1920 Istrati părăseşte Elveţia şi ajunge iar la Paris, unde
lucrează ca zugrav. În octombrie era la Nisa, angajat într-o librărie ca să
ambaleze cărţi sau vânzând ochelari pe Promenade des Anglais. Ulterior nu mai
găseşte de lucru şi trăieşte în condiţii de mizerie. La 1 ianuarie 1921 scrie
confesiunea „Ultime cuvinte” şi o încuie într-un cufăr, împreună cu scrisoarea
către Romain Rolland. La 3 ianuarie face o tentativă de sinucidere în Parcul
Albert din Nisa, tăindu-şi gâtul cu un brici, şi este internat la Spitalul Saint-
Roche. Poliţia descoperă în hainele lui misiva către scriitorul francez şi o trimite
ziarului „L’Humanite”.
La începutul lunii martie Fernand Despres, redactor la ziar, transmite
scrisoarea celui căruia îi era adresată, relevând primul că „acest Istrati are o
sensibilitate profundă” şi „dezvăluie o forţă de gândire şi revoltă asemănătoare
cu a lui Gorki. Cred că dacă şi-ar povesti viaţa de luptă şi vagabondaj, de
înflăcărare şi deznădejde, el ar izbuti să scrie una dintre cele mai zguduitoare şi
2
http://referate.wyz.ro/
mai sumbre cărţi din câte s-au scris până acum”. La 15 martie Romain Rolland
îi trimite prima epistolă, îndemnându-l să-şi scrie opera. Ieşit din spital, devine
fotograf ambulant pe Promenade des Anglais. La începutul anului 1922 se
retrage la Hautil-sur-Triel, lângă Paris, şi termină primul manuscris, însumând
peste patru sute de pagini şi cuprinzând Oncle Anghel, Sotir, Kir Nicolas şi
Mikhail, pe care i-l expediază lui Romain Rolland.
În decembrie termină de scris Kyra Kyralina şi Stavro, pe care le trimite
de asemenea celui care îl încurajase să scrie. Acesta îi răspunde de îndată:
„Dragă prietene, nu mai aştept să-mi găsesc timpul necesar ca să-ţi răspund. Nu
mai pot aştepta, după ce am devorat Kyra Kyralina, în toiul nopţii. Trebuie să-ţi
spun numaidecât: e formidabilă. Nu există nimic în literatura de azi care să aibă
tăria aceasta. Nu există nici un scriitor de astăzi - nici eu, nici oricare altul - care
să fie capabil s-o scrie.” În numerele din 15 august şi 15 septembrie 1923 ale
revistei „Europe”, apare Kyra Kyralina, cu prefaţa lui Romain Rolland,
intitulată Un Gorki balcanic. În numărul din 15 februarie 1924 al aceleiaşi
reviste, se publică povestirea Oncle Anghel, iar la 1 martie, în „La Revue
europeenne”, povestirea Godine. În 1924 apare în volum Kyra Kyralina şi tot
atunci, Oncle Anghel.
În 1925, la Bucureşti, se tipăreşte Trecut şi viitor, prima carte a lui Istrati
în limba română, urmată de Moş Anghel, volum tradus de el însuşi în limba
maternă. În septembrie, întorcându-se în ţară, Istrati se simte urmărit continuu
de agenţii Poliţiei şi ai Siguranţei Generale. La Paris i se editează prima parte
din Les Haidoucs (1925), iar mai târziu povestirea Nerrantsoula e publicată în
„Europe” (15 februarie - 15 aprilie 1927). În calitatea sa de vicepreşedinte al
Asociaţiei „Les Amis de l’URSS” din Franţa, este invitat să participe la cea de a
X-a aniversare a Revoluţiei din Octombrie. Sosind la Moscova la 20 octombrie
1927, vizitează URSS timp de şaisprezece luni şi suferă un şoc de revoltă şi
decepţie în faţa realităţilor patronate de puterea bolşevică. La 15 februarie 1929
revine la Paris, unde în toamnă îşi publică, în volumul Vers l’autre flamme,
impresiile şi constatările.
În 1932, aflat din nou în ţară, se internează la Sanatoriul Filaret din
Bucureşti, apoi se retrage la Mănăstirea Neamţ, unde va sta până în februarie
1933. În cele din urmă, în ianuarie 1934 se stabileşte la Bucureşti. În februarie
1935, în ziarul „Le Monde” din Paris, Henri Barbusse plasează un articol
injurios la adresa lui Istrati, intitulat Le Haidouk de la Sigurantza, căruia
scriitorul român îi răspunde prin articolul „Obiectivitatea presei independente
comuniste”, apărut în „Cruciada românismului”, cu puţin timp înainte de a se
stinge din viaţă: „Una din caracteristicile comunismului este că, atunci când el
nu sfârşeşte prin a dezgusta de moarte pe un intelectual cinstit, sfârşeşte prin a-l
tâmpi de moarte. Cazul din urmă e şi al lui Henri Barbusse”.
Limpezirea „cazului Istrati” avea să se facă mult mai târziu, după
publicarea de către Alexandru Oprea (în „Manuscriptum”, 3/1974) a dosarului
de la Siguranţă al lui Istrati. Documentele au fost traduse în limba franceză de
3
http://referate.wyz.ro/
4
http://referate.wyz.ro/
5
http://referate.wyz.ro/
6
http://referate.wyz.ro/
de bureţi este tulburătoare. Fiu al unui barcagiu din Sulina, băiatul îndură
mizeria şi foamea de la 13 ani, trudind în port. Vrea să trăiască însă altă viaţă, să
se bucure de frumuseţile gândului şi ale lumii.
La Pireu, pentru a putea trăi, se angajează la istovitoarea muncă a
pescuitului de bureţi. E aproape sfârşit la întoarcerea de pe coastele Siriei şi se
lasă „vărsat uscatului ca o unealtă netrebnică.” Idealul incoruptibil al eroilor lui
Istrati este prietenia, comuniunea sufletească până la sacrificiu. Cu Codin,
personaj din povestirea omonimă, Adrian Zograffi, atras de curajul şi bărbăţia
lui, de spiritul de libertate care îl animă, se leagă prin frăţia de cruce. În ciuda
aparenţelor, Codin nu este o brută, ci fructul unei lumi cu multe păcate. Frăţia
de cruce cu Adrian stă sub semnul curăţiei sufleteşti. Codin se poartă cu
duritate, stârnit de adversitatea realităţilor din jur, căci, mărturiseşte el: „deşi
viaţa mea a fost ticăloasă, să ştii că totdeauna am căutat să fac binele... Dar n-
am întâlnit decât răutate.”