Godeanu Andreea Ana-Maria

IF, anul II, seria I, grupa 203

Eficacitatea măsurilor adoptate de Uniunea

Europeană pentru sprijinirea statelor membre
aflate în stare de urgență

Structură:
Aspecte introductive
Competenţele Uniunii
Clauza de solidaritate
Sprijinul financiar
Restrângerea libertăţilor fundamentale
Concluzie

1
Aspecte introductive

Construcţia unională a cunoscut, de-a lungul istoriei sale, o serie de crize care au
determinat modificarea şi adaptarea normelor de drept comunitar/al UE şi a
structurii instituţionale. Unele dintre aceste crize au avut cauze interne legate de
natura Comunităţilor Europene, altele au fost determinate de acţiuni şi poziţii ale
statelor şi ale popoarelor acestora sau de contextul internaţional, geo-strategic, dar,
până în prezent, Uniunea Europeană nu a fost în situaţia de a gestiona o criză de
natură medicală precum pandemia actuală.
În acest context este pusă în discuţie eficacitatea măsurilor adoptate de Uniunea
Europeană în vederea sprijinirii statelor membre aflate în stare de urgenţă. Astfel,
considerăm că Uniunea Europeană trebuie să se adapteze şi să acţioneze în limitele
a cel puţin 2 parametri : competenţa de care dispune şi necesitatea intervenţiei în
sprijinul statelor membre şi al cetăţenilor.
Atribuirea de competenţe – TUE, art. 5, alin (1) ” Delimitarea competenţelor
Uniunii este guvernată de principiul atribuirii (…); (2) “În temeiul principiului
atribuirii, Uniunea acţionează numai în limitele competenţelor care i-au fost
atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite
prin aceste tratate” şi cooperarea loială – TUE, art. 4, alin (3) “În temeiul
principiului cooperării loiale, Uniunea şi statele membre se respectă şi se ajută
reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate” - reprezintă principiile
fundamentale care reglementează relaţia dintre Uniune şi statele membre în situaţia
dată.
În prisma acestor principii, Uniunea are îndatorirea de a sprijini statele membre să
ducă la îndeplinire dreptul UE.
Totodată, “Uniunea […] respectă funcţiile esenţiale ale statului şi, în special, pe
cele care au ca obiect asigurarea integrităţii sale teritoriale, menţinerea ordinii
publice şi apărarea securităţii naţionale”

2
Competenţele Uniunii

A. În materie de sănătate publică/umană

Conform articolului 4, alin. (2), lit. k) din TFUE “obiectivele comune de
securitate în materie de sănătate publică pentru aspectele definite în prezentul
tratat” intră în competenţa partajată a Uniunii cu statele membre. Aşadar, în
această materie Uniunea poate să intervină, poate adopta acte cu caracter
obligatoriu pentru statele membre.
Totodată, este relevant şi articolul 6 din TFUE care conferă Uniunii competenţa
“să desfaşoare acţiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a acţiunii
statelor membre” în domeniul protecţiei şi îmbunătăţirii sănătăţii umane. Prin
urmare, Uniunea este competentă să adopte acte legislative obligatorii pentru state,
dar acestea nu trebuie să conducă la armonizarea legislaţiei statelor membre, ci să
le sprijine în adoptarea de măsuri proprii.
Cum soluţionăm această divergenţă?

TFUE, Titlul XIV – Sănătatea publică - articolul 168

(1) Acţiunea Uniunii (…) cuprinde combaterea marilor epidemii, favorizând
cercetarea cauzelor, a transmiterii şi prevenirii acestora, precum şi
informarea şi educaţia în materie de sănătate, precum şi supravegherea
ameninţărilor transfrontaliere grave privind sănătatea, alertă în cazul unor
asemenea ameninţări şi combaterea acestora.
Aşadar, în ce priveşte combaterea unei epidemii, Uniunea are competenţă doar în
cercetarea cauzei, a transmiterii şi a prevenirii şi nu de a adopta măsuri concrete
de combatere la nivelul statelor membre.
(3) Uniunea şi statele membre favorizează cooperarea cu ţarile terţe şi cu
organizaţiile internaţionale competente în domeniul sănătăţii publice.
(5) Parlamentul European şi Consiliul (…) pot adopta măsuri de încurajare în
scopul protecţiei şi îmbunătăţirii sănătăţii umane, în special în scopul combaterii
epidemiilor transfrontaliere (…)

3
Uniunea poate adopta măsuri obligatorii pentru statele membre în cazul unei
pandemii, dar, la rândul lor, acestea nu pot avea decât un caracter de “încurajare”,
fără a se defini care este întinderea unor asemenea măsuri, dacă presupun sprijinul
concret, financiar, pentru acele state care se află într-o asemenea situaţie.
Raportându-ne la aceste norme, competenţele nu sunt foarte clare, lăsând Uniunii o
marjă de intervenţie.

B. In domeniul protecţiei civile

Uniunea Europeană dispune de competenţe complementare şi în materie de
protecţie civilă, potrivit art. 196 din TFUE: “Acţiunea Uniunii urmăreşte să
susţină şi să completeze acţiunea statelor membre la nivel naţional, regional şi
local care are ca scop prevenirea riscurilor, pregătirea factorilor implicaţi în
protecţia civilă din statele membre şi intervenţia în caz de catastrofe naturale sau
provocate de om, în cadrul Uniunii”
Fără un text legal de interpretare, de definire a sintagmei “catastrofe naturale sau
provocate de om”, putem pleca de la premisa că, ceea ce ni se întampla astăzi, în
contextul actualei pandemii, intră în domeniul de aplicare al acesteia.
Spre deosebire de domeniul sănătăţii publice, în ceea ce priveşte protecţia civilă,
UE poate interveni cu măsuri concrete care să susţină şi să completeze acţiunea
statelor membre: Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene; rescEU –
“ rezerva strategică rescEU de echipamente medicale, cum ar fi ventilatoarele şi
măştile de protecţie, pentru a ajuta ţările UE afectate de COVID-19. Rezerva va fi
gazduită de unul sau mai multe state membre. Statul gazdă va fi responsabilă cu
achiziţionarea echipamentelor. Comisia va finanţa 90% din rezervă. Centrul de
coordonare a răspunsului la situaţii de urgentă va gestiona distribuţia
echipamentelor pentru a se asigura că acestea ajung acolo unde este cea mai mare
nevoie de ele”.

Prin urmare, Uniunea are competenţă în domeniile incidente – sănătate

publică/umană, protecţie civilă - dar dacă acestea nu sunt suficiente, la ce mai
putem apela?

4
Clauza de solidaritate

Art. 222, TFUE:

(1) Uniunea şi statele sale membre acţionează în comun, în spiritul solidarităţii,
în cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist ori al unei
catastrofe naturale sau provocate de om. Uniunea mobilizează toate
instrumentele de care dispune (…) pentru: acordarea de asistenţă unui stat
membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autorităţilor sale politice, în
cazul unei catastrofe naturale sau provocate de om.
Decizia Consiliului din 24 iunie 2014 privind modalităţile de punere în aplicare de
către Uniune a clauzei de solidaritate, defineşte la art. 3, lit. (a), “dezastrul” ca
fiind “orice situaţie care are sau poate avea efecte grave asupra persoanelor,
mediului sau bunurilor materiale, inclusiv asupra patrimoniului cultural”.
Invocarea clauzei de solidaritate în cazul unei pandemii care provoacă victime
omeneşti poate fi reţinută de catre statele membre ale Uniunii. Noutatea unei astfel
de măsuri nu ar trebui să constituie un impediment în activarea sa nici pentru
statele membre aflate în “dezastru”, respectiv în situaţii de urgenţă, nici pentru
instituţiile Uniunii Europene, iar eficienţa sa nu poate fi dovedită decât prin
utilizare.

Sprijinul financiar

Sprijinul financiar poate fi acordat în baza tratatelor sub diferite forme, fie că este
ajutor financiar direct, fie aprobarea acordarii de ajutoare de stat cu respectarea
prevederilor din tratat, ajutarea mecanismelor fondurilor structurale sau alte
măsuri.
Astfel, amintim :
- Propunerea de Regulament pentru amendarea Regulamentului (CE)
nr.2012/2002 al Consiliului pentru a acorda asistenţă financiară statelor
membre şi statelor care negociază aderarea la Uniune, afectate în mod serios
de o urgenţă majoră de sănătate publică. Statele membre, cât şi statele

5
 candidate, vor putea beneficia de peste 1 500 000 000 euro sau peste 0,3%
din PIB-ul sau.
- Comisia Europeana permite statelor membre să recurgă la ajutoarele de stat,
cu respectarea prevederilor art. 107 alin. (2), lit. c) din TFUE
- Flexibilitatea cadrului bugetar european – activarea clauzei derogatorii
generale din Pactul de stabilitate şi de creştere
- Fondul European de investiţii
- Iniţiativa pentru investiţii în răspunsul la coronavirus
- Extinderea domeniului de aplicare al Fondului de solidaritate al UE prin
includerea crizelor de sănătate publică sub incidenţa acestuia.

Restrângerea libertăţilor fundamentale

Excepţiile de la exercitarea celor 4 libertăţi fundamentale consacrate unional sunt

de natură legislativă, prevăzute în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene
şi în actele de drept secundar adoptate de instituţiile UE, precum şi de natură
jurisprudenţială, statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Menţinerea sănătaţii publice reprezintă o justificare legală pentru a limita exerciţiul
libertăţii de circulaţie a mărfurilor şi a persoanelor, la care instanţa de la
Luxemburg a adăugat, printre altele, şi protecţia consumatorilor.
În condiţiile în care libertăţile constituie însuşi fundamentul construcţiei economice
unionale, limitarea acestora trebuie realizată astfel încât să nu afecteze acest
fundament şi să nu determine perturbări economice dificil de remediat ulterior.
Uniunea Europeană a susţinut restrângerea circulaţiei mărfurilor, cu excepţia celor
care contribuie la lupta împotriva acestui virus, creând, printre altele, culoare
speciale de trecere (green lanes).
Atunci când impun restricţii transportului de bunuri şi pasageri pe motive de
sănătate publică, statele membre trebuie să se asigure că aceste restricţii sunt:
 Transparente (menţionate în documente publice)
 Motivate în mod temeinic; trebuiesc precizate motivele şi legătura acestora
cu virusul COVID-19, bazate ştiinţific şi sustinute de recomandările

6
 Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale Centrului European pentru
Prevenirea şi Controlul Bolilor;
 Proporţionale
 Relevante şi specifice
 Nediscriminatorii
Consiliul European din 17 martie a.c. (reunit prin video-conferinţă) a aprobat
orientările propuse de Comisie cu privire la gestionarea frontierelor. “Trebuie să
asigurăm circulaţia medicamentelor, alimentelor şi bunurilor, iar cetăţenii noştri
trebuie să poată călători în ţările lor de origine” – a declarat preşedintele Michel
după încheierea reuniunii şi “au convenit să întărească frontierele externe prin
aplicarea unei restricţii temporare coordonate a călătoriilor neesenţiale către UE
pentru o perioadă de 30 de zile”.
Se poate remarca noutatea mecanismului de luare a deciziilor şi de cooperare la
nivelul instituţiilor Uniunii care se adaptează situaţiei de criză pe care o traversăm.
Astfel, Consiliul European acţionează ca un decident şi ia măsuri concrete cu
caracter obligatoriu.
Toate persoanele, naţionali din statele membre UE sau non-naţionali, care
traversează frontierele externe pentru a intra în Spaţiul Schengen fac obiectul
controalelor sistematice de natură medicală, statele membre având posibilitatea să
refuze accesul unui nerezident dintr-un stat terţ care prezintă simptome relevante.

Concluzie

Instituţiile UE au încercat să reacţioneze într-o maniera coerentă, în limitele

competenţelor de care dispune Uniunea, luând în considerare starea de urgenţă
declarată de anumite ţări membre (România, Franţa, Bulgaria, Spania, Italia,
Ungaria) însa, din punctul de vedere al cetăţeanului european, apreciem că ar fi
nevoie de o mai buna comunicare şi de o mai bună vizibilitate a acestor acţiuni
adoptate la nivel supranaţional.
Noua Comisie Europeană nu şi-a dezvoltat încă mecanisme politice proprii, lucru
ce are consecinţe şi asupra modului în care devin vizibile, în statele membre şi în
rândul cetăţenilor europeni, măsurile adoptate în această situaţie de criză, la care se

7
adaugă tendinţa autorităţilor naţionale de a aduce la cunoştinţă numai măsurile
naţionale adoptate.
Modul în care instituţiile Uniunii reacţionează faţă de aplicarea excepţiilor de la
libera circulaţie a mărfurilor şi persoanelor trebuie să fie în concordanţă cu spiritul
Tratatelor şi să nu afecteze esenţa integrării europene, însă, în acelaşi timp, trebuie
să fie eficient în raport cu efectele răspândirii COVID-19; este nevoie de un just
echilibru şi de măsuri proporţionale.
Crizele economice, sociale, sanitare sau geo-politice par a se amplifica şi, în aceste
condiţii, apreciem că la nivelul Uniunii ar trebui creat un mecanism distinct,
coerent, care să se activeze în astfel de situaţii şi care să definească rolul
Instituţiilor UE (managerial/operaţional, financiar, structural) şi pe cel al statelor
membre, cu respectarea principiului egalităţii statelor membre în faţa tratatelor.