Celulă (biologie)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți
la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor,
consultați pagina de îndrumări.

 Trebuie pus(ă) în formatul standard. Marcat din noiembrie 2013.

 Are bibliografia incompletă sau inexistentă. Marcat din noiembrie 2013.

 Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.

Pentru alte sensuri, vedeți Celulă (dezambiguizare).

Imagine tridimensională, la microscopul electronic cu baleiaj, a unor globule albe (formă sferică cu excrescențe
pe membrană) și roșii (formă de discuri concave). Obs.: globulele roșii sunt celule specializate anucleate.

Celula este unitatea de bază structurală, funcțională și genetică a

tuturor organismelor vii. Aceasta a fost descoperită de către Robert Hooke și este
unitatea funcțională a tuturor organismelor vii cunoscute. Este cea mai mică unitate de
viață, care poate fi clasificată ca o vietate și este adesea numită bloc de viață. [1] Unele
organisme, cum ar fi cele mai multe bacterii, sunt unicelulare (constau dintr-o singura
celula). Alte organisme, cum ar fi oamenii, sunt multicelulare.
Oamenii au aproximativ 100 bilioane sau 10 14 celule; dimensiunea tipică celulei este de
10µm iar masa tipică celulei este de 1 nanogram. Cea mai lungă celulă umană este de
aproximativ 135 µm și se găsește în cornul anterior din măduva spinării în timp ce
celulele granulare din cerebel, cele mai mici, pot avea circa 4 µm. Cea mai lunga celulă
poate ajunge de la degetul de la picior la partea inferioară a trunchiului cerebral.[2] Cele
mai mari celule cunoscute sunt celulele de ou de struț nefertilizate, care se cântăresc
aproximativ 1,5 kg.[3][4]
În 1835, înainte ca teoria finală despre celulă să fie dezvoltată, Jan Evangelista
Purkinje a observat mici "granule", în timp ce privea prin microscop țesuturi de
plante. Teoria celulară, dezvoltată pentru prima oară în 1839 de către Matthias Jakob
Schleiden si Theodor Schwann, afirma că toate organismele sunt compuse din una sau
mai multe celule, că toate celulele provin din celulele preexistente, că funcțiile vitale ale
 unui organism au loc in interiorul celulelor, și că toate celulele conțin informațiile
ereditare necesare pentru reglarea funcțiilor celulare și de transmitere a informațiilor
pentru următoarea generație de celule.[5]
Cuvântul celulă provine de la cuvântul latin cellula, care înseamnă, o cameră mică.
Termenul descriptiv pentru cea mai mică structură de viață biologică, a fost inventat de
către Robert Hooke într-o carte pe care a publicat-o în 1665, când a comparat celulele
de plută pe care le-a văzut prin microscopul său cu micile camere de locuit ale
călugărilor.[6]

Cuprins

 1Definiții
 2Anatomia
o 2.1Procariote
o 2.2Eucariote
 3Componentele celulare
o 3.1Membrana
o 3.2Citoplasma
o 3.3Materialul genetic
 4Compoziția chimică a celulei
o 4.1Substanțe anorganice
o 4.2Substanțe organice
 5Proprietăți fiziologice generale
o 5.1Metabolismul
o 5.2Excitabilitatea
 6Diviziunea celulară
o 6.1Diviziunea directă: Amitoza
o 6.2Diviziunea indirectă
 7Mitoza
o 7.1Cariokineza (diviziunea nucleului)
o 7.2Citokineza (diviziunea citoplasmei)
o 7.3Importanța mitozei
 8Meioza
o 8.1Meioza I
o 8.2Importanța meiozei
 9Istoria descoperirii celulei
 10Vezi și
 11Referințe
 12Legături externe

Definiții[modificare | modificare sursă]
Pentru celulă au fost date numeroase definiții. Astfel chiar aceiași autori (Toma C. și
Niță Mihaela în „Celula vegetală”, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 1995) dau două
definiții diferite în funcție punctul de vedere din care este abordată problema. Aceste
definiții sunt:

 „Celula este o unitate morfo funcțională elementară a tuturor organismelor

procariote și eucariote. Ea reprezină un prim nivel de organizare a materiei vii, dotat
cu capacitatea de autoreglare, autoconservare și autoreproducere.”
 „ Privită prin prisma teoriei sistemice, celula poate fi definită ca un sistem biologic
deschis, deosebit de dinamic, aflat în relații de echilibru cu mediul înconjurător – în
cazul protofitelor și protozoarelor – sau ca un subsistem când devine parte
componentă a unui țesut, organ sau organismpluricelular.”

Anatomia[modificare | modificare sursă]

Celula eucariotă(stânga) și procariotă (dreapta)

Există două tipuri de celule: procariote și eucariote. Celulele procariote sunt, de obicei,
independente, în timp ce celulele eucariote sunt adesea găsite în organisme
multicelulare.
Tabel 1: Comparație între proprietățile celulelor procariote și eucariote

  Procariote Eucariote

Tipuri de organisme bacterie, archaea protiste, ciuperci, plante, animale

~ 10–100 µm (spermatozoizi, separați de coadă, sunt mai

Dimensiuni ~ 1–10 µm
mici)

Tipul nucleului
fără nucleu individualizat nucleu cu membrană dublă
celular

ADN circular (în general) cromozomi lineari cu proteine histone

ARN-/sinteza sinteză de ARN în nucleu

cuplat în citoplasmă
proteinelor sinteză de proteine în citoplasmă

Ribozomi 50S+30S 60S+40S

Structură structură complexă cu membrane intracitoplasmatice

structură simplă
citoplasmatică și citoschelet

Mișcarea celulelor flagel făcut din flagelină flagelară și ciliară făcută de tubulină;

Metabolism anaerob, aerob de obicei aerob

de la una până la câteva mii (cu toate acestea unele duc lipsă
Mitocondria nu are
de mitocondrii)

Cloroplaste nu are în alge și plante

celule izolate, colonii, organisme evoluate multicelulare cu

Organizare de obicei celule izolate
celule specializate

diviziune binară (diviziune Mitoză (pentru celulă somatică)

Diviziunea celulelor
simplă) Meioză (pentru formarea gameților)

Procariote[modificare | modificare sursă]
Structura celulei procariote

Celula procariotă este mai simplă și mai mică decât o celula eucariotă. Este lipsită
de nucleu individualizat, și de cele mai multe organite ale celulei eucariote. Există două
tipuri de procariote: bacteriile si archaea; amândouă au o structură similară. Materialul
nuclear al celulelor procariote constă dintr-un singur cromozom, care este în contact
direct cu citoplasma. La aceste celule, regiunea nucleară nedefinită din citoplasmă se
numește nucleoid.
O celulă procariota are trei regiuni arhitecturale:

 La exterior, flagel și pilus care se proiectează de pe suprafața celulei. Acestea

sunt structuri (nu sunt prezente în toate celulele procariote) din proteine care
faciliteză deplasarea și comunicarea între celule;
 Ceea ce înconjoară celula este învelitoarea celulară. - în general, constând dintr-
un perete celular care acoperă o membrană celulară, totuși unele bacterii au în plus
un strat suplimentar de acoperire numit capsida. Învelișul ofera rigiditate celulei și
separă interiorul celulei de mediul în care se află, servind ca un filtru de protecție.
Deși cele mai multe procariote au un perete celular, există și excepții, cum ar fi
Mycoplasma (bacterie) și Thermoplasma (archaea). Peretele celular este format
din peptidoglican la bacterii, și acționează ca o barieră suplimentară împotriva
forțelor exterioare. Acesta previne, de asemenea, celulele de la dezvoltarea
exagerată și în cele din urmă de spargerea (citoliza) din cauza presiunii
osmotice împotriva unui mediu hipotonic. Unele celule eucariote (celule de plante și
celule de ciuperci) au de asemenea, un perete celular;
 În interiorul celulei este regiunea citoplasmatică care conține genomul
celulei (ADN), ribozomi și diferite tipuri de incluziuni. Un cromozom procariot este de
obicei o moleculă circulară (o excepție este cea a bacteriei Borrelia burgdorferi, care
provoacă boala Lyme). Deși nu formează un nucleu, ADN-ul este condensat într-un
nucleoid. Procariotele pot transporta elemente ADN extracromosomiale
numite plasmide, care sunt de obicei circulare. Plasmidele activează funcții
suplimentare, cum ar fi rezistența la antibiotice.
Eucariote[modificare | modificare sursă]
Celula eucariotă. Organite celulare: (1) nucleol (2) nucleu (3) ribozomi (4) vezicule, (5) reticul endoplasmatic
rugos, (6) aparatul Golgi, (7) citoschelet, (8) reticul endoplasmatic neted, (9) mitocondrie, (10) vacuole,
(11) citoplasmă, (12) lizozom, (13) centriol.

Plantele, animalele, ciupercile, mucegaiurile, protozoarele și algele sunt toate eucariote.

Aceste celule sunt de aproximativ 15 ori mai mari decât o procariotă tipică și pot avea
volumul de 1000 de ori mai mare. Diferența majoră dintre procariote și eucariote este că
celulele eucariote conțin compartimente legate de membrană în care pot avea loc
activități specifice metabolice. Cea mai importantă dintre acestea este nucleul celular,
un compartiment delimitat de membrană, care adăpostește ADN-ul celulelor eucariote.
Acest nucleu dă eucariotei numele ei. Alte diferențe pot fi:

 Membrana plasmatică se aseamana cu cea a procariotelor în funcție, cu

diferențe minore în configurare. Pereții celulelor pot fi sau nu prezenți.
 ADN-ul eucariotei este organizat într-unul sau mai multe molecule liniare,
numite cromozomi , care sunt asociate cu proteine histone. Toate ADN-urile
cromozomiale sunt stocate în nucleul celulei, separate de citoplasma printr-o
membrană. Unele organite eucariote, cum ar fi mitocondriile conțin de asemenea
ADN.
 Eucariotele se pot deplasa folosind flagelul. Flagelul acestor celule este mult mai
complex decât al procariotelor.

Celulă tipică animală

Celulă tipică vegetală

Tabel 2: Comparație între structurile celulelor animale și vegetale

Celulă tipică animală Celulă tipică vegetală

Organit  Nucleu  Nucleu

e o Nucleol (în o Nucleol (în
nucleu) nucleu)
 Reticul endoplasmatic  Reticul endoplasmatic
rugos rugos
 Reticul endolasmatic  Reticul endolasmatic
neted neted
 Ribozomi  Ribozomi
 Citoschelet  Citoschelet
 Aparat Golgi  Aparat
 Citoplasmă Golgi (dictiozomi)
 Mitocondrii  Citoplasmă
 Vezicule  Mitocondrii
 Vacuole  Plastide
 Lizozomi  Vezicule
 Centrozom  Vacuole
o Centrioli  Perete celular

Componentele celulare[modificare | modificare sursă]

Toate celulele, indiferent dacă sunt procariote sau eucariote, au o membrană care
inconjoară celula, separă interiorul acesteia de mediul său, reglementează ceea ce
trece înăuntru și afară (permeabilitate selectivă) și menține potențialul electric al celulei.
Toate celulele posedă ADN (materialul ereditar de gene) și ARN (care conține
informațiile necesare pentru construirea diferitelor proteine cum ar fi enzimele,
mașinăriile primare ale celulelor). În celule există de asemenea și alte tipuri de
biomolecule. Lista de mai jos conține componentele principale ale celulei.
Membrana[modificare | modificare sursă]
Citoplasma celulei este înconjurată de o membrană celulară sau membrană plasmatică.
Membrana plasmatică din plante și procariote este de obicei acoperită de un perete
celular. Această membrană are rolul de a separa și de a proteja o celulă de mediul său
înconjurător și în general este formată dintr-un strat dublu de lipide (hidrofil -
asemănătoare celulelor de grăsime) și molecule cu fosfor hidrofil; stratul se
numește fosfolipid bistratificat. Integrate în cadrul acestei membrane sunt o varietate de
proteine moleculare care acționează ca și canale și pompe facilitând mișcarea diferitelor
molecule la intrarea și ieșirea din celulă. Membrana are permeabilitate selectivă, în
sensul că poate să fie substanțe (moleculă sau ioni)care pot trece nestingherite, pot
trece într-o măsură limitată sau nu pot trece. Membranele de pe suprafața celulară
conțin de asemenea proteine receptoare care permit celulelor să detecteze molecule de
semnalizare externe, cum ar fi hormonii.
La unele celule, citoplasma prezintă diferite prelungiri acoperite de plasmalemă.
Acestea pot fi temporare și neordonate, cum ar fi pseudopodelor (leucocitele), sau
permanente: microvili (epiteliul mucoasei intestinale, epiteliul tubilor renali), cili (epiteliul
mucoasei traheei), desmozomi - corpusculi de legătură care solidarizează celulele
epiteliale.
Citoplasma[modificare | modificare sursă]
Citoplasma acționează în organizarea și menținerea formei celulei; ancorează
organitele în loc; are rol în timpul endocitozei, absorbția de materiale externe, de către o
celulă, și citochineză, separarea celulelor imature după diviziunea celulară; și mută părți
din celulă în procesele de creștere și de mobilitate. Citoscheletului eucariotelor este
compus din microfilamente, filamente intermediare și microtubuli. Există un număr mare
de proteine asociate acestora, fiecare controlând structura unei celule prin îndrumarea,
gruparea și alinierea filamentelor. Citoscheletului procariotelor este implicat în
menținerea formei celulei, polaritate și citochineză.
Materialul genetic[modificare | modificare sursă]
Există două tipuri diferite de material genetic: acidului dezoxiribonucleic (ADN)
și acidul ribonucleic (ARN). Cele mai multe organisme folosesc ADN-ul pentru
stocarea informaților pe termen lung, dar unii viruși (de exemplu, retroviruși) au ARN
ca material genetic. Informațiile biologice cuprinse într-un organism sunt codificate
în secvența ADN sau ARN. ARN-ul este, de asemenea, utilizat pentru transportul de
informații (de exemplu, mRNA) și funcții enzimatice (de exemplu, ARN ribozomal) în
organisme care utilizează ADN pentru codul genetic in sine. Moleculele ARN de
transfer (ARNt) sunt folosite pentru a adăuga aminoacizi în timpul interpretării
proteinelor.
Materialul genetic al procariotelor este organizat într-o moleculă de ADN circular
simplu (cromozom bacterial), în regiunea nucleoidului din citoplasmă. Materialul
genetic al eucariotelor este împărțit în diferite molecule liniare numite cromozomi
în interiorul unui nucleu separat, de obicei, cu material genetic suplimentar în
unele organite cum ar fi mitocondriile si cloroplastele.
O celula umana conține material genetic în nucleul celulei (genomul nuclear)
și în mitocondrii (genomul mitocondrial). La om genomul nuclear este
împărțit în 23 de perechi de molecule de ADN liniar numite cromozomi.
Genomul mitocondrial este o molecula de ADN circular distinct de ADN-ul
nuclear. Cu toate acestea ADN-ul mitocondrial este foarte mic în comparație
cu cromozomi nucleari.
Materialul genetic străin (cel mai frecvent ADN) poate fi, de asemenea,
introdus artificial în celulă printr-un proces numit sintezare. Acest lucru
poate fi trecător, în cazul în care ADN-ul nu este introdus în genomul
celulei, sau stabil, în cazul în care există. Anumiți viruși introduc de
asemenea materialul lor genetic în genom.
Compoziția chimică a celulei[modificare | modificare sursă]
Celula este formată din diferite molecule cu rol diferit. În componența
acestor molecule intră atomi reprezentând 63 elemente chimice. În
funcție de proporția în care iau parte la formarea celulelor, elementele
chimice se pot clasifica în:

 macroelemente, (elemente prezente în proporție de 98%):

o oxigen, (66%)
o hidrogen, (10%)
o carbon, (18%)
o azot, (3,5%)
 microelemente, (elemente prezente în proporție de 2%):
o calciu, (1,2%)
o sulf, (0,9%)
o potasiu, (0,15%)
o sodiu, (0,15%)
o clor, (0,1%)
o magneziu, (0,1%)
 ultramicroelemente, (elemente prezente în proporție redusă - 0,01%):
o iod
o fier
o mangan
o zinc
o cobalt, etc.
Substanțe anorganice[modificare | modificare sursă]
Substanțele anorganice, sau minerale, sunt prezente în celulă atât sub
formă de molecule, cât și sub formă de ioni.Ele impregneaza unele
membrane , polarizeaza membranele celulare, schimba proprietatile
fizice ale protoplasmei
Substanțe organice[modificare | modificare sursă]
Sunt pilonii moleculari ai vieții, care constituie elementele structurale și
funcționale și asigură organismele vii cu energie.
Aceste substanțe sunt cele mai importante, ele luând parte activ la toate
procesele intracelulare.

 Acizi nucleici;
 Glucide;
 Lipide;
 Proteine.

Proprietăți fiziologice generale[modificare | modificare

sursă]
Printre proprietățile care diferențiază materia vie de corpurile lipsite de
viață se pot aminti:
Metabolismul[modificare | modificare sursă]
Din substanța intercelulară în celulă pătrund substanțe
nutritive: oxigen, glucoză, lipide, apă, săruri, iar din ea se elimină
substanțe sub formă de deșeuri. Substanțele care intră în celulă participă
la procesele de biosinteză. Biosinteza semnifică
formarea proteinelor, glucidelor, lipidelor din substanțe mai simple, ce
sunt specifice celulei date. De exemplu, în celulele mușchilor se
formează niște proteine speciale, care le asigură contractilitatea. O dată
cu biosinteza, în celule are loc și descompunerea substanțelor organice.
În urma descompunerii se formează niște substanțe de structură mai
simplă. Reacțiile de descompunere decurg cu
participarea oxigenului (reacții de oxidare) și sunt însoțite de degajare de
energie. Această energie se consumă în procesul activității vitale a
celulei sub formă de energie chimică, termică, mecanică. Procesele de
biosinteză și descompunere constituie metabolismul.
Excitabilitatea[modificare | modificare sursă]
Această proprietate a materiei vii este reprezentată prin capacitatea
oricărui corp viu de a răspunde, în mod activ, la unele modificări în
mediul său de viață și, în general, la orice acțiune care îi tulbură
echilibrul. Factorii de mediu care provoacă în celula vie tulburări
reversibile sunt numiți excitanți. În celulele excitate se schimbă viteza
proceselor de biosinteză și de descompunere a substanțelor, consumul
de oxigen și temperatura. Celulele își îndeplinesc funcțiile lor firești numai
în stare de excitație. Celulele grandulare produc și secretă anumite
substanțe, cele musculare se contractă, în celulele nervoase apare un
semnal electric foarte slab numit impuls nervos, care se propagă pe
membranele celulare.

 adaptabilitatea

Diviziunea celulară[modificare | modificare sursă]

Diviziunea (în latină divisio, divisionis = diviziune, împărțire) se realizează
pe două căi:

 - directă (amitoză)
 - indirectă (mitoză și meioză).
Diviziunea este procesul prin care o celulă ajunsa la maturitate (celula
mamă) va da naștere la doua celule identice (celulele fiice) care vor avea
cromozomi identici cu aceasta.
Diviziunea directă: Amitoza[modificare | modificare sursă]
Diviziunea amitotică este caracteristică procariotelor. Ea reprezintă
diviziunea care are loc fără fus de diviziune. Se poate întâlni și la unele
eucariote cum ar fi: unele ciuperci (drojdiile), alge albastre verzi (alga
Pleurococcus - verzeala zidurilor), celule maligne, celule pe cale de
regenerare, în gale (țesuturi ale plantelor).
Amitoza la procariote decurge astfel:
 cromozomul bacterian se atașează de peretele celulei divizându-
se și formându-se astfel doi cromozomi identici;
 apariția celor 2 cromozomi fie va determina creșterea celulei; între
cromozomi fie se va stabili un perete despărțitor ce îi va separa în
final;
 separarea cromozomilor și formarea celor două celule fiice.
Amitoza poate decurge prin două moduri:

 prin clivare: apariția unui perete transversal sau longitudinal la

nivelul ecuatorial al celulei mamă, avansarea acestuia prin
membrana celulară și peretele celular, până la formarea celor
două celule fiice;
 prin ștrangulare: apariția unei ștrangulări la nivelul zonei
mediane a celulei mamă, avansarea acesteia prin membrana
celulară, citoplasmă și nucleu, până la formarea celor două
celule fiice.
Diviziunea indirectă[modificare | modificare sursă]
Diviziunea indirectă se realizează în prezența fusului de diviziune.
Fusul de diviziune se formează din centrozom. Fusul de diviziune
este format din fibre polare (mențin distanța dintre cei doi poli ai
celulei) și kinetocorale (de acestea se atașează centromerii
cromozomilor). Fusul de diviziune asigură distribuția echilibrată a
cromozomilor în cele două celule fiice.
Diviziunea indirectă este de două tipuri:

1. Mitoza: diviziune ecvațională/equațională;

2. Meioza: diviziune reducțională.

Mitoza[modificare | modificare sursă]
Mitoza este diviziunea prin care din celula mamă iau naștere două
celule fiice cu numărul de cromozomi egal cu cel al celulei mamă.
Mitoza presupune:

1. Diviziunea nucleului: Cariokineza/Cariochineza;

2. Diviziunea citoplasmei: Citokineza/Citochineza.
Cariokineza (diviziunea nucleului)
[modificare | modificare sursă]
Are 4 faze:
1) Profaza:

 celula este în stare diploidă;

 are loc diviziunea centrozomului, astfel încât spre fiecare pol
al celulei să se deplaseze câte unui;
 se dezorganizează membrana nucleară și nucleolul;
 cromatina se fragmentează, se condensează și se
spiralizează;
 cromozomii încep să se individualizeze, putând fi astfel
observați la microscopul optic;
 se formează fusul de diviziune alcătuit din fibre polare și
kinetocorale (fibre de natură proteică).
2) Metafaza:

 celula este în stare diploidă;

 cromozomii sunt individualizați la maxim, observându-se
foarte bine la microscopul optic;
 cromozomii bicromatidici se află în planul ecuatorial al
celulei, în placa metafazică;
 la sfârșitul acestei faze are loc clivarea cromozomilor
bicromatidici.
3) Anafaza:

 celula este în stare tetraploidă (are 4 seturi de

cromozomi monocromatidici);
 spre fiecare pol al celulei se îndreaptă câte două seturi
de cromozomi;
 deplasarea cromozomilor spre polii celulei se face
pasiv prin scurtarea (contractarea) fibrelor kinetocorale.
4) Telofaza:

 cromozomii monocromatidici încep sa își piardă din

individualitate, nemaiputând fi observați la
microscop;
 cromatina se decondensează și se despiralizează;
 fusul de diviziune se dezorganizează;
 are loc reorganizarea membranei nucleare și a
nucleolului;
 se formează, în final, doi nuclei fii/două nuclee fiice,
fiecare având același număr de cromozomi ca și
celula mamă.
Citokineza (diviziunea citoplasmei)
[modificare | modificare sursă]

 Are loc în cadrul telofazei.

 Se finalizează cu cele două celule, fiecare
având același număr ce celule cu celula mamă.
 În celulele animale, citokineza se realizează
printr-un șanț de clivare.
 La celulele plantelor, citokineza se realizează
printr-o placă celulară ce se formează prin
unirea peretelui celular cu membrana celulară.
 Placa celulară se dispune la nivelul ecuatorului
celulei mamă între cele două nuclee fiice, în
final separându-le.
Importanța mitozei[modificare | modificare
sursă]

 Asigură formarea embrionului din celula ou.

 Asigură creșterea organismelor până la
maturizare.
 Asigură refacerea țesuturilor lezate sau a
părților pierdute.

Meioza[modificare | modificare sursă]
 Este procesul prin care, dintr-o celulă mamă
iau naștere 4 celule fiice, fiecare având
numărul de cromozomi redus la jumătate
față de celula mamă.
 Are două etape:
1) Etapa reducțională (meioza I): în
această etapă, celula se divide formând
două celule fiice cu numărul de cromozomi
redus la jumătate; această etapă este
heterotipică.
2) Etapa ecvațională (meioza II): se
realizează ca o mitoză în celulele
haploide (n).

 Între meioza I și meioza II are loc o

interfază scurtă fără sinteză de ADN,
deoarece cromozomii sunt deja
bicromatidici.
Meioza I[modificare | modificare sursă]
Profaza I

 celula este în stare diploidă;

 are loc diviziunea
centrozomului, astfel încât
spre fiecare pol al celulei să
se deplaseze câte unul;
 se dezorganizează
membrana nucleară și
nucleolul;
 cromatina se fragmentează,
se condensează și se
spiralizează;
 cromozomii încep să se
individualizeze, putând fi
astfel observați la
microscopul optic;
 se formează fusul de
diviziune alcătuit din fibre
polare și kinetocorale (fibre
de natură proteică);
 cromozomii omologi se
grupează în perechi numite
bivalenți sau tetrade
cromozomiale;
 cromozomii omologi ai
bivalentului fac schimb
reciproc de gene (proces
numit crossing-over);
 în urma crossing-overului
rezultă cromozomi
recombinați.
Metafaza I

 celula este în stare

diploidă;
 cromozomii
bivalentului sunt
individualizați la
maxim, observându-se
foarte bine la
microscopul optic;
 bivalenții se află în
planul ecuatorial al
celulei, în placa
metafazică;
 la sfârșitul acestei faze
are loc separarea
cromozomilor
bicromatidici ai
bivalentului.
Anafaza I

 celula este în
stare diploidă
(2n);
 spre fiecare pol
al celulei
migrează câte
un set de
cromozomi
bicromatidici;
 deplasarea
cromozomilor
spre polii
celulei se face
pasiv prin
scurtarea
(contractarea)
fibrelor
kinetocorale;
Telofaza I

 celula este
în stare
haploidă
(n);
 cromozomii
bicromatidic
i încep sa
își piardă
din
individualita
te,
nemaiputân
d fi
observați la
microscop;
 cromatina
se
decondens
ează și se
despiralizea
ză;
 fusul de
diviziune se
dezorganiz
ează;
 are lor
reorganizar
ea
membranei
nucleare și
a
nucleolului;
 se
formează,
în final,
două celule
fiice, fiecare
având
numărul de
cromozomi
redus la
jumătate
față de
celula
mamă.
După
finalizarea
meiozei I
are loc
meioza II.
Astfel,
fiecare
dintre
celulele
fiice
rezultate în
meioza I
intră în
meioza II.
Meioza
II
decurge
ca o
mitoză
în celule
haploid
e și
presupu
ne
cariokin
eză și
citokine
ză.
Meio
za II
are
4
faze:

 P
r
o
f
a
z
a
II
;
 M
e
t
a
f
a
z
a
 II
;
 A
n
a
f
a
z
a
II
;
 T
e
l
o
f
a
z
a
II
.
L
a
s
f
â
r
ș
it
u
l
t
e
l
o
f
a
z
e
i
a
r
e
l
o
c
ș
i
c
it
o
k
i
n
e
z
a
,
i
a
r
î
n
fi
n
a
l,
d
i
n
c
e
l
e
d
o
u
ă
c
e
l
u
l
e
fi
i
c
e
h
a
p
l
o
i
d
e
(
e
x
e
m
p
l
u
:
n
=
2
c
r
o
m
o
z
o
m
i
b
i
c
r
o
m
a
ti
d
i
c
i)
i
n
t
r
a
t
e
î
n
d
i
v
i
z
i
u
n
e
,
r
e
z
u
lt
ă
4
c
e
l
u
l
e
fi
i
c
e
h
a
p
l
o
i
d
e
(
e
x
e
m
p
l
u
:
n
=
2
c
r
o
m
o
z
o
m
i
m
o
n
o
c
r
o
m
a
ti
d
i
c
i)
.
I
m
p
o
r
t
a
n
ț
a

m
e
i
o
z
e
i
[
m
o
d
if
i
c
a
r
e 
| 
m
o
d
if
i
c
a
r
e
s
u
r
s
ă
]
D
uc
e
la
for
m
ar
ea
ce
lul
el
or
re
pr
od
uc
ăt
oa
re
se
xu
at
e
(g
a
m
eți
)
și
as
ex
ua
te
(s
po
ri).

I
st
o
ri
a
d
e
s
c
o
p
e
ri
ri
i
c
el
u
le
i[
m
od
ifi
ca
re 
| 
m
od
ifi
ca
re
su
rs
ă]
C
el
ul
a
a
fo
st
de
sc
op
eri
tă
de 
R
ob
ert
H
oo
k î
n 
16
65 
ca
re
fă
ce
a
st
ud
ii
pe
tul
pi
ni
de
pl
ut
ă
fol
os
in
d
mi
cr
os
co
pu
l.
Ac
es
ta
a
ob
se
rv
at
că
m
at
eri
al
ul
da
ta
fo
st
îm
pă
rțit
în
m
ai
m
ult
e
co
m
pa
rti
m
en
te,
eg
al
e
ce
se
m
an
au
cu
ni
st
e
ca
m
ar
ut
e.
Ac
es
te
a
au
pri
mi
t
nu
m
el
e
de
ce
lul
e
(la
t.
ce
lla
=c
a
m
er
a) 
A
nt
on
ie
va
n
Le
eu
w
en
ho
ek 
a
ob
se
rv
at
pri
m
ul
or
ga
ni
s
m
el
e
un
ic
el
ul
ar
e
înt
r-
o
pi
că
tur
ă
de
ap
ă,
fol
os
in
d
mi
cr
os
co
pu
l.T
eo
ria
ce
lul
ar
ă 
a
fo
st
en
un
țat
ă
pe
ntr
u
pri
m
a
da
tă
de 
M
att
hi
as
Ja
ko
b
Sc
hl
ei
de
n 
și 
Th
eo
do
r
Sc
h
w
an
n î
n
18
39
.
În
18
58
, 
R
ud
olf
Vi
rc
ho
w 
e
mi
te
te
ori
a
sa
, 
O
m
ni
s
ce
llu
la
ex
ce
llu
la,
po
tri
vit
că
rei
a
ce
lul
el
e
ap
ar
în
ur
m
a
di
vi
zi
un
ii
ce
lul
ar
e.

V
e
zi
 și
[m
od
ifi
ca
re 
| 
m
od
ifi
ca
re
su
rs
ă]

Wikimedia
Commons
onține
materiale
multimedi
legate
de Celulă

 A
D
N
 Cit
ol
og
ie
 Co
d
ge
ne
tic
 G
en
ă
 Ne
ur
on
 Pi
g
m
en
t
 Pr
oc
ari
ot
 Re
tin
ă
 Re
spi
raț
ie
cel
ul
ar
ă
 Ce
lul
ă
pr
ec
ur
so
ar
e

R
ef
e
ri
n
ț
e[
m
od
ifi
ca
re 
| 
m
od
ifi
ca
re
su
rs
ă]

1. ^ C
ell
Mo
ve
me
nts
and
the
Sha
pin
g of
the
Ver
tebr
ate
Bod
y in
Ch
apt
er
21
of 
Mol
ecu
lar
Biol
ogy
of
the
Cel
l fo
urth
edit
ion,
edit
ed
by
Bru
ce
Alb
erts
(20
02)
pub
lish
ed
by
Gar
lan
d
Sci
enc
e.
The
Alb
erts
text
disc
uss
es
ho
w
the
"cel
lula
r
buil
din
g
blo
cks
"
mo
 ve
to
sha
pe
dev
elo
pin
g e
mbr
yos
. It
is
als
o
co
mm
on
to
des
crib
e
sm
all
mol
ecu
les
suc
h
as 
ami
no
aci
ds 
as
"mo
lec
ular
buil
din
g
blo
cks
".
2. ^ In
tegr
ativ
e
Biol
ogy
131
-
Lec
ture
03:
Ske
leta
l
Sys
tem 
pe 
You
Tub
e fir
st
12
min
 ute
s of
the
lect
ure
cov
ers
cell
s
(by
Mar
ian
Dia
mo
nd).
3. ^ C
am
pbe
ll,
Nei
l A.
(20
06)
.  Bi
olo
gy:
Ex
plor
ing
Life
.
Bo
sto
n,
Ma
ssa
chu
sett
s:
Pe
ars
on
Pre
ntic
e
Hal
l.  I
SB
N  0
-
13-
250
882
-6. 
Cita
re
cu
par
am
etru
dep
ășit 
|
co
au
th
 or
s= 
(aju
tor)
4. ^ 
Mit
zi
Per
due
.  „F
act
s
abo
ut
Bir
ds
and
Eg
gs”.
Acc
esa
t
în 
15
apri
lie
201
0.
5. ^ 
Mat
on,
Ant
hea
(19
97)
.  C
ells
Buil
din
g
Blo
cks
of
Life
.
Ne
w
Jer
sey
:
Pre
ntic
e
Hal
l.  I
SB
N  0
-
13-
423
476
-6. 
Cita
re
cu
par
 am
etru
dep
ășit 
|
co
au
th
or
s= 
(aju
tor)
6. ^ ".
.. I
cou
ld
exc
eed
ingl
y
plai
nly
per
cei
ve
it to
be
all
per
for
ate
d
and
por
ous
,
mu
ch
like
a
Ho
ney
-
co
mb,
but
that
the
por
es
of it
wer
e
not
reg
ular
[..]
the
se
por
es,
or
cell
s,
[..]
wer
e
ind
eed
the
first
mic
ros
cop
ical
por
es I
eve
r
sa
w,
and
per
hap
s,
that
wer
e
eve
r
see
n,
for
I
had
not
met
wit
h
any
Wri
ter
or
Per
son
,
that
had
ma
de
any
me
ntio
n of
the
m
bef
ore
this
. . ."
–
Ho
oke
des
crib
ing
his
obs
erv
atio
ns
on
 a
thin
slic
e of
cor
k. R
obe
rt
Ho
oke

L
e
g
ă
t
u
ri
e
x
t
e
r
n
e[
m
od
ifi
ca
re 
| 
m
od
ifi
ca
re
su
rs
ă]

 An
tio
xid
an
tii
si
cel
ul
 el
e
 Ce
lul
a,
cul
m
e
a
te
hn
ol
og
iei,
20
iuli
e
20
12
,
Pa
ul
Co
cei
, 
Cr
es
tin
Or
to
do
x.r
o
C
at
eg
ori
e: 
 B
i
o
l
o
g
i
e

c
e
l
u
l
a
r
ă