Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

Delta Dunării între Deltele lumii

La capătul celor 2860 km pe care-i parcurge de la izvoare (Munţii Pădurea
neagră din Germania) până la Marea Neagră, Dunărea construieşte, de mai bine de
10 000 ani, una dintre cele mai frumoase delte din Europa şi chiar din lume. Chiar
dacă este a doua din Europa (după cea a fluviului Volga) şi abia a douăzeci şi treia
de pe Terra (după cea a fluviului Indigirca din Asia), prin bogăţia peisagistică şi
prin biodiversitate, Delta Dunării prezintă un interes deosebit din punct de vedere
ştiinţific, turistic şi chiar economic.
Extensiune spaţială
Suprafaţa propriu–zisă a Deltei Dunării este de 4152 km 2, din care cea mai
mare parte se găseşte pe teritoriul României, adică 3446 km 2 (82%), iar restul 706
km2 (18%) pe teritoriul ţării vecine – Ucraina. Foarte aproape de Delta Dunării şi
chiar legate de aceasta, există şi numeroase lacuri mari (limane sau foste lagune
marine), lacuri marine costiere care s-au format în jurul deltei completâbd peisajul
de zonă umedă pe o suprafaţă de peste 6700km2.
În România, cele mai importante componente din această zonă, cuprinzând
în principal Delta Dunării propriu–zisă, complexul lacustru Razim–Sinoie, şi zona
costieră a Mării negre, au fost declarate rezervaţie a biosferei, în 1990. În Ucraina,
de asemenea, delta formată de braţul Chilia, de fapt cea mai tânără formaţiune de
pământ a întregii delte, a fost declarată rezervaţie a biosferei, în 1998, având o
suprafaţă de circa 465km2.
Delta Dunării are trei braţe – Sfântu Gheorghe, Sulina şi Chilia. Cele trei
braţe au vârste diferite, cel mai vechi fiind Sfântu Gheorghe, din Sud, şi cel mai
tânăr Chilia, din nord.
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării din România (RBDD) este situată în
partea de est a Europei şi se întinde la intersectia paralelei de 45° latitudine N cu
paralela de 29° longitudine E. Paralela de 45° marchează jumătatea distanţei dintre
ecuator şi polul Nord, cu semnificaţii climatice asociate cu un teritoriu de o mare
diversitate (predominant amfibiu) influenţat de Marea Neagră, au atras ţi au hotărât
1
în decursul timpului traseele păsărilor migratoare, Delta Dunării fiind locul de
clocire şi de iernare a sute de specii.

CLIMA DELTEI DUNÃRII. Delta Dunãrii se încadreazã în spatiul cu climat

temperat semiarid specific stepelor pontice. Spaţiile acvatice plane şi foarte întinse,
acoperite în diferite grade cu vegetatie, întrerupte de insulele nisipoase ale
câmpurile marine, alcãtuiesc o suprafatã activã specificã deltei si lagunelor (lac de
litoral provenit de închiderea totală sau parţială a unui golf de mare printr-o fâşie
îngustă de pământ sau barieră de corali) adiacente, cu totul diferitã de cea a
stepelor pontice. Aceastã suprafatã activã reactioneazã fatã de radiatia totalã
receptionatã si de circulatia generalã a atmosferei rezultând un mozaic de
microclimate.

In functie de intesitatea activitãtii centrilor barici (ce âin de presiunea atmosferică)

principali se instaleazã conditii specifice de vreme : zile de iarnã blânde (când
activeazã centrul baric nord-est european), zile de iarnã geroase, cu vânturi
puternice (când actioneazã anticiclonii nord-atlantici), zile de varã calde si uscate
(când actionazã anticiclonii tropicali atlantici), zile de varã ploioase (când
interactioneazã aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul
Europei). Durata de strãlucire a soarelui este mare, media multianualã fiind de
2250 ore, dar poate ajunge la 2600 ore în anii cu nebulozitate redusã. Temperatura
se distribuie neuniform pe suprafata deltei. Mediile multianuale indicã cresterea
temperaturii de la vest spre est. Umezeala aerului înregistreazã cele mai mari valori
de pe teritoriul României. Precipitatiile sunt reduse cantitativ si scad de la vest spre
est datoritã efectului suprafetei active specifice deltei, precum si al Mãrii Negre.

Stratul de zãpadã este subtire si se mentine perioade scurte de timp, numai în

iernile mai aspre. Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul
sudic, cele mai intense accelerãri de vânt înregistrându-se iarna si în sezoanele de
tranzitie. Sezoanele sunt distribuite foarte neuniform în spatiul Deltei Dunãrii. La
intrarea în deltã, la Tulcea, mediile pe 90 ani relevã cã sunt 142 zile de varã si 60
zile de iarnã, iar primãverile au duratã aproape egalã cu toamnele. La Sulina

2
aceleasi medii multianuale indicã 145 zile de varã si numai 15 zile de iarnã, iar
primãverile sunt mai lungi (122 zile) decât toamnele (83 zile).

BIODIVERSITATEA. Operatiunile de inventariere a speciilor de plante si

animale din Delta Dunãrii efectuate sub conducerea Administratiei Rezervatiei
Biosferei Delta Dunãrii (ARBDD), au dus la identificarea a 5200 specii, ceea ce
reprezintã o biodiversitate remarcabilã. Desigur, numãrul total de specii este mai
mare, cercetãrile viitoare urmând sã-l precizeze. Printre cele 29 regiuni umede din
jurul Mãrii Negre aflate în atentia forurilor mondiale pentru protectia naturii, Delta
Dunãrii ocupã locul întâi, nu numai ca suprafatã, dar si ca biodiversitate. Prezenta
unui numãr atât de mare de specii se datoreazã atât mozaicului de biotopi care
oferã cele mai diferite conditii, de la cele pur acvatice, la cele palustre, sãrãturi,
dune de nisip uscate, asezãri omenesti etc., cât si pozitiei geografice la interferenta
stepelor pontice, pãdurilor central-europene, regiunilor balcano-moesice si
mediteraneene.

FLORA DELTEI DUNÃRII. Cercetãrile recente au dus la identificarea a 955

specii de cormofite spontane, reprezentând elemente eurasiatice (28%), estice
(24%), europene (14%), cosmopolite si adventive. Din punct de vedere ecologic
numai un sfert dintre specii (26%) sunt legate de mediul acvatic (hidrofile,
higrofile si higromezofile), restul fiind mezofile, xerofile, eurifile, halofile,
psamofile. Nota dominantã o dau stuful, papura, sãlciile, plantele plutitoare
(nuferii, cornacii, cosorul). In deltã îsi gãsesc refugiul o serie de specii rare, cum
sunt : Ephedra distachya, Carex colchica, Nymphaea candida, Convolvulus
persicus.

VEGETATIA. In Delta Dunãrii predominã vegetatia de mlastinã stuficolã, care

ocupã cca. 78% din suprafata totalã. Principalele specii stuful, papura, rogozul, în
amestec cu salcia piticã si numeroase alte specii. Vegetatia de sãrãturi ocupã 6%
din total, dezvoltându-se pe soluri saliniazte si solonceacuri marine. Specificul este
dat de prezenta spciilor : Salicornia patula, Juncus marinus, Juncus littoralis,
Plantago cornuti. Zãvoaiele sunt pãduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe

3
grindurile fluviatile, sunt periodic inundate si se dezvoltã pe 6% din totalul
suprafetei. Sunt specifice deltei fluviale, unde dau nota caracteristicã peisajului.
Intâlnim patru tipuri de zãvoaie : zãvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase,
sunt inundate cea mai mare parte a anului si sunt formate mai ales din Salix alba si
Salix fragilis; pe grindurile mai înalte cresc zãvoaile formate din Salix alba,
Populus alba, Populus canescens; pe grindurile fluviatile cele mai înalte cresc
zãvoaie foarte rar inundate formate din plop (Populas canescens si P.alba), la care
se adaugã speciile plantate : plopul negru hibrid, arţarul american si frasinul de
Pensilvania ; un tip de zãvoi mai rar este arinişul (predominã Alnus glutinosa) care
apare pe grindurile fluviatile din delta marinã. Vegetaţia pajiştilor de stepă
nisipoasã este extinsã pe 3% din totalul deltei, dezvoltându-se mai ales pe
câmpurile marine Letea, Caraorman si Sãrãturile. Sunt specifice speciile Festuca
bekeri, Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra distachya. Vegetatia pajistilor
mesofile de grind se dezvoltã pe cca. 3% din totalul suprafetei deltei, în special pe
pe grindurile fluviale supuse inundãrii periodice. Predominã Glyceria maxima,
Elytrigia repens. Vegetatia acvaticã din ghioluri, bãlti si japse ocupã 2% din totalul
deltei. Pentru vegetatia submersã sunt specifice speciile Ceratophyllum
submersum, Myriopyllum verticillatum, Potamogeton sp., Helodea
canadensis.Vegetatia plutitoare este mai variatã. Predominã Lemna minor, Salvinia
natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides peltata, Nymphaea alba, Nuphar luteum,
Trapa natans. Vegetatia emersã este dominatã de stuf (Phragmites australis),
papurã (Typha latifolia si T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus lacustris).
Vegetatia tufisurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe
tãrmurile marine active se extind numai pe 1% din totalul suprafetei deltei si sunt
dominate de Tamarix ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae
rhamnoides. Pãdurile de câmpurile marine Letea si Caraorman sunt sleauri de
silvostepã, numite local hasmace, cu stejar brumãriu (Quercus pedunculiflora),
stejar pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurãtor
(Populus tremula), ulm (Ulmus foliacea), si cu plantele agãtãtoare Periploca
graeca, Vitis silvestris, Hedra helix. Reprezintã nmai 0,8% din totalul suprafetei
Deltei Dunãrii.
4
PLAURUL. Formatiune specificã stufãriilor masive, plaurul este un strat gros de 1
? 1,6m format dintr-o împletiturã de rizomi de stuf si de rãdcini ale altor plante
acvatice în amestec cu resturi organice si sol. Initial fixat, plaurul se desprinde de
fundul ghiolurilor si bãltilor transformându-se în insule plutitoare cu diferite
mãrimi care, împinse de vânt, se deplaseazã pe suprafata apei. Vegetatia plaurului
diferã de restul stufãriilor. Stuful (Phragmites australis) se dezvoltã aici în cele mai
bune conditii, fiind mai înalt si mai gros. Alãturi de stuf întâlnim rogozul, menta,
feriga de apã (Nephrodium thelypteris), cucuta de apã, troscotul, salcia piticã,
precum si plantele agãtãtoare Calystegia sepium si Solanum dulcamara. Pe plaur se
formeazã coloniile de pelicani comun si cret. Tot pe plaur trãiesc porcul mistret,
câinele enot, bizamul, lutra, nurca, vulpea.

FAUNA. Delta Dunãrii este un adevãrat paradis faunistic. Aici vietuieste 98% din
fauna acvaticã europeanã, întreaga faunã de odonate (ordin de insecte vare au
corpul lung şi subţire, ex. libelula), de lepidoptere acvatice si de moluste
gasteropode de Europa si tot aici îsi gãsesc refugiul mamifere rare cum sunt
Mustela lutreola, Lutra lutra si Felis silvestris. Vertebratele care, prin prezenta lor,
dau nota specificã faunei deltei. Amfibienii sunt reprezentati prin 2 specii de
caudate si 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea serpi (4 specii).
Pestii sunt prezenti prin 65 specii, cei mai multi de apã dulce (60%), restul migrând
primãvara din Marea Neagrã. Intre acestia din urmã, sturionii si scrumbiile au rol
important, atât stiintific, cât si economic. Pãsãrile sunt cele care au creat faima
deltei, cunoscutã, încã de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se
datoreazã celor 327 specii pe care le putem întâlni în deltã si care reprezintã 81%
din avifauna României. Dintre acestea cuibãresc 218 specii, restul de 109 specii
trecând prin deltã si rãmânând diferite perioade de timp toamna, iarna si primãvara.
Pãsãrile acvatice sunt cele mai numeroase : cuibãrersc 81 specii si trec prin deltã
60 specii, în total 141 specii, ceea ce reprezintã 82% din avifauna acvaticã
europeanã. Avifauna acvaticã din Delta Dunãrii este alcãtuitã dintr-un nucleu de
specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adãugã, speciile accesorii si
speciile cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 specii a cãror viatã este

5
legatã de prezenta apei. Acestea se grupeazã în 5 tipuri ecologice principale : specii
strâns legate de apã, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani,
cormorani, unele anatide), specii de stufãrii (toate speciile de paseriforme
acvatice), specii de tãrmuri (stârci, lopãtari, tigãnusi, unele anatide), specii de
pajisti hidrofile cu vegetatie bogatã continuate cu stufãrii (ralide), specii de tãrmuri
marine (unele laride). Multe specii, mai ales dintre rate, gâste, pescãrusi, apar
frecvent în diferiti biotopi. Speciile accesorii sunt cele care se integreazã secundar
în avifauna acvaticã, devenind din ce în ce mai numeroase pe mãsura transformãrii
ecosistemelor acvatice. Zãvoaiele sunt populate de silvii, muscari, filomele, pitigoi,
cinteze, la care se adaugã, în timpul cuibãritului, rate, cormorani si stârci. In
pãdurile de pe câmpurile marine Letea si Caraorman cuibãresc 64 specii tipice
avifaunei pãdurilor nemorale (silvii, mierle, ciocãnitori, mãcãleandru, pitigoi,
graur, precum si codalbul (Haliaetus albicilla), gaia brunã, acvila piticã, vulturul
pescar etc. Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus prin colonizare populatia
dezvoltându-se rapid. In pajistile de stepã nisipoasã sunt specifice potârnichea,
prepelita, cicârliile, pasãrea ogorului (Burchinus oedicnemus). In satele deltei, pe
lângã gospodãrii, sunt frecvente gugustiucul, vrabia de casã, rândunica, barza,
lãstunul. Coloniile de cuibãrit. O serie de specii acvatice se asociazã în timpul
cuibãritului formând colonii care sunt aglomerãri de cuiburi pe spatii, în general
mici. Cauzele asocierii sunt legate de penuria suprafetelor de constructie a
cuiburilor, precum si de avantajele oferite de prezenta unui numãr mare de pãsãri
în apãrarea cuiburilor cu ouã sau pui. Coloniile de cuibãrit au reprezentat
dintodeauna atractia deltei. Miile de cuiburi construite pe crengile zãvoaielor de
salcie sau în stufãrii, zgomotul infernal, atmosfera specificã altor ere geologice,
zborul sãgetãtor al miilor de pãsãri care îsi hrãnesc puii, transformã coloniile de
pãsãri într-un rai nu numai al ornitologilor, dar si al oricãrui iubitoar al naturii. In
Delta Dunãrii sunt mai multe tipuri de colonii : de stârci, lopãtari, tigãnusi si
cormorani, de pelicani si cormorani, de pescãrusi, de avoazete si ciocântorsi, de
chirighite, de chire. Colonia de pelicani din zona cu regim de protectie integralã
Rosca-Buhaiova este cea mai mare din Europa si este un exemplu de colonie
mixtã*. Aici se asociazã mai multe mii de perechi de pelican comun, cu zeci, pãnã
6
la sute de perechi de pelican cret si cormoran mare, într-un peisaj care de aminteste
de Jurasic Park. Accesul în apropierea coloniilor este permis numai specialistilor,
care au autorizatii speciale obtinute de la ARBDD din Tulcea.

BIOMUL DELTAIC. Din punct de vedere ecologic Delta Dunãrii este o asociere
de ecosisteme într-un sistem de rang superior care este biomul deltaic. Acesta este
alcãtuit din 27 ecosisteme strâns legate prin interconexiuni într-o structurã care se
schimbã continuu pe mãsurã ce delta evolueazã. Dinamica foarte activã,
caracteristicã oricãrui sistem teritorial tânãr, determinã fragilitatea deosebitã a
biomului deltaic. Orice modificare apãrutã într-un loc se va propaga rapid pe spatii
largi dereglând întregul. Este vorba de o functionare dupã principiul ?pânzei de
pãianjen? : orice rupturã al unui nod al pânzei se va repercuta imediat asupra
întregii pânze. De aceea protectia naturii deltei trebuie sã fie preocuparea
principalã a tuturor : populatie localã, turisti, economisti, manageri, administratii
de la dierite niveluri. Ecosistemele din Delta Dunãrii se grupeazã în 4 categorii :
acvatice (11 ecosisteme), palstre (4), terestre (5) si antropizate (7). Cel mai mic
numãr de ecosisteme se înregistreazã pe spatii întinse în stufãriile masive (2 . 3
ecosisteme), iar cel mai mare numãr pe câmpurile marine Letea si Caraorman (16
ecosisteme), ceea ce reprezintã o diversitate ecologicã remarcabilã.

PEISAJELE DIN DELTA DUNÃRII. Peisajul deltaic ocupã pe Terra o surafatã

totalã de 684.000 Km.p. Fiecare deltã are personalitatea sa peisagisticã rezultatã
din evolutia în anumite conditii hidrologice, climatice, oceanografice, tectonice,
dar toate deltele au trãsãturi comune , între care definitorii sunt : abundenta apei,
biodiversitatea mare si dinamica foarte activã a tuturor proceselor. Delta Dunãrii se
încadreazã în categoria peisajelor deltaice din zona temperatã si poate fi divizat în
mai multe tipuri si subtipuri. Peisajul deltei fluviale se caracterizeazã prin
alternanta zãvoaielor (pădurice) de salcie si plop bine dezvoltate, cu stufãrii,
ghioluri (lac sau baltă cu fundul plin de mâl), gârle (depresiune alungită în lunca
unei ape curgătoare, care acoperită de apă, leagă un rău de lacurile sau bălţile din
jurul acestuia) sahale si canale. Putem subdiviza identificând peisajul deltei
fluviale înalte cu zãvoaie bogate, dar cu ghioluri mici si stufãrii mai putin extense,
7
si peisajul deltei fluviale joase cu stufãrii si ghioluri întinse, prin care serpuiesc
galeriile gârlelor, sahalelor si canalelor mãrginite de zãvoaie. Peisajul deltei
marine, cu douã subtipuri : peisajul deltei marine joase cu stufãrii întinse, ghioluri
mari si cu foarte putine zãvoaie si peisajul câmpurilor marine înalte. Acesta din
urmã este foarte variat : pãdurile de silvostepã marinã de pe câmpurile Letea si
Caraorman, câmpurile cu dune înalte, întinsurile sãrãturate, reprezintã fatete foarte
diferite ale peisajului deltei marine. Peisajul bratelor Dunãrii, Chilia, Tulcea ,
Sulina si Sfântu Gheorghe, este dominat de volumul enorm de apã care se scurge,
de meandre, difluente, zãvoaie. Si aici apar trãsãturi proprii în functie de
morfologia fiecãrui brat si de extensiunea si intensitatea presiunii umane. Peisajul
deltelor secundare Chilia si Sfântu Gheorghe este identic cu toatã diferenta de
mãrime. Despletirile bratelor si dominanta mlastinilor stuficole, la care se adaugã
zãvoaie mai mult sau mai putin închegate, sunt specifice acestui peisaj. Peisajul
lagunelor are drept caracteristicã extensiunea largã a oglinzilor de apã, mãrginite
de stufãrii sau de faleze (Capul Dolojman, Capul Iancine). Peisajul tãrmului deltaic
si lagunar este cel mai complex, datoritã îmbinãrii elementelor deltaice cu cele
marine. Procesele actuale morfodinamice impun diferentiefrea mai multor nuante :
peisajele tãrmului dezvoltat pe câmpuri marine cu dune (Sulina, Sfântu Gheorghe,
Chituc), peisajul tãrmurilor dezvoltate pe bariere deltaice sau lagunare în retragere
rotationalã spre interiorul deltei (Sud Sulina ? Câsla Vãdanii, Periteasca- Edighiol),
peisajul tãrmurilor dezoltate pe bariere cochilifere (Ciotic ? Perisor), peisajul
insulei barierã Sacalin, cea mai mare si mai complexã din nord-vestul Mãrii Negre.
Peisajul polderelor amenajate pentru agriculturã (Sireasa, Pardina, Rusca,
Carasuhat, Dunavãtu, Sud Sulina), caracterizate prin monotonia specificã
câmpurilor cultivate cu cereale si plante tehnice.

Populatia deltei în anul 1992 era de 15.950 locuitori.

PRESIUNEA UMANÃ ÎN DELTA DUNÃRII. Mult timp presiunea umanã

asupra deltei a avut caracter conservativ datoritã, atât modului traditional de
utilizare a resuselor, cât si numãrului redus de locuitori. Primul impact dur a avut
loc la sfârsitul secolului trecut, când a fost amenajat pentru navigatie canalul
8
Sulina. Tãierea meandrelor (sinuozitate a cursului unei ape curgătoare) si
consolidarea malurilor a rupt unitatea deltei si a modificat regimul scurgerii. Al
doilea impact dur a fost declansat de Gr. Antipa la începutul secolului în vederea
cresterii prodctivitãtii pescãriilor si s-a materializat prin tãierea a zeci de kilometri
de canale pentru asigurarea circulatiei apelor între bratele Dunãrii si ghioluri (lac
sau baltă cu fundul plin de mâl). A treia interventie de proportii s-a desfãsurat în
perioada 1950 - 1970 si a avut ca scop exploatarea stufului. Ca urmare au fost
ridicate diguri, au fost tãiate canale noi, au fost construite numeroase statii de
pompare pentru controlul nivelului apelor din incintele îndiguite. La gura bratului
Sulina digurile care protejeazã intrarea în canal înainteazã cu 250 - 300 m pe an
provocând schimbarea întregului regim litoral. In acelas timp sunt distruse
coloniile de cuibãrit ale pelicanilor, cormoranilor si stârcilor, si sunt împuscate sute
de mii de pãsãri. Dacã la începutul secolului erau în deltã cca. 10 - 15 milioane de
pãsãri, dupã cel de al doilea rãzboi mondial se ajunsese la cca. 7 milioane, iar în
anii -70 la cca. 500.000. Este perioada în care activitãti umane foarte agresive
afecteazã întreaga suprafatã a deltei provocând cele mai intense transformãri din
istoria acesteia. A patra etapã de artificializare a deltei a avut caracter agricol si s-a
desfãsurat în anii -80. Atunci au fost îndiguite si desecate marile poldere (porţiunr
joasă de uscat, smulsă unui lac, prin îndiguire şi drenare, pentru a fi redate
agriculturii) Sireasa si Pardina, precum si alte 22 incinte cu suprafata totalã de
53.505 Ha. Alte amenajãri cu caracter piscicol sau silvic au impus constructia de
noi diguri, astfel încât la sfârsitul anilor ?80 suprafata totalã îndiguitã din interiorul
deltei era de 103.385 Ha. Recapitulând, formele presiuinii umane asupra deltei au
caracter conservativ prin pescuit traditional, pãsunat, turism, sau destructiv prin
amenajãri pentru transporturi, pisciculturã, agriculturã, silviculturã, stuficulturã,
precum si prin combaterea unor specii considerate dãunãtoare.