In primul rand doresc sa fac precizarea ca, scopul acestei lucrari nu este de a cauta greseli

sau erori strecurate in fizica de-a lungul timpului in mod voit sau intamplator.

Scopul acestei lucrari este de a gasi solutii pentru a rezolva o problema mondiala, problema
energiei de care depinde viitorul oamenilor si a fiintelor de pe acesta planeta.

Pretutindeni in jurul nostru exista energie, energia particulelor atmosferice, mediului acvatic
si spatiului cosmic, dar pe care nu stim sa o folosim.

Nu stim sa folosim interactiunile radiatiilor electronice ulraviolete si nucleare g sau X cu

substanta - materia in sitemele atomice izolate si neizolate.

De asemenea, nu stim sa folosim interactiunea campului electromanetic cu substanta-

materia, aflata in starea naturala (apa, aerul si particulele cosmice) de cand s-a creat
Universul.

In criza de energie mondiala in care se afla intreaga planeta in mod voit sau din alte motive,
aceasta lucrare prezinta cateva solutii energetice care ar rezolva problema resurselor de
energie si ar opri construirea de agregate si utilaje mari consumatoare de energie cu un
randamet energetic redus, fiind totodata mari producatoare de reziduri radioactive sau de
alta natura care pun in pericol viata oamenilor si a fiintelor de pe TERRA.

Mai mult, s-ar putea folosi ca element de producerea energiei, chiar rezidurile si deseurile
radioactive care cresc in mod continuu, iar sitemele de stocare a lor sunt din ce in ce mai
reduse si in deplina nesiguranta din punct de vedere al recipientelor si locurilor in care sunt
depozitate.

Aceasta lucrare ar putea constitui o pista spre o noua cercetare care sa ajute la obtinerea
energiei in conditii optime de siguranta, cu un randamet mai bun, nepoluanta si care sa
reduca pretul de cost atat al producerii, cat si al utilizarii ei.

[http://energienucleara.go.ro/index.htm]

4. DEZINTEGRAREA NUCLEARA RADIOACTIVA

PROCESUL DE ANIHILARE DINTRE ELECTRONI SI POZITRONI
NASTEREA RADIATIILOR  UN EXPERIMENT NECONCLUDENT
SI SUPERFICIAL
CAPTURA K INTRE EROARE SI CONFUZIE
Electroni, pozitroni, neutrini si fotoni nucleari  sau X particule de schimb
 
Dezintegrarea nucleara radioactiva este transformarea spontana a nucleului atomic, in
urma caruia din interiorul acestuia sunt expulzate diferite particule sub forma de radiatii   si
.
In cazul dezintegrarii  neutronii emit un electron si un neutrin si se transforma in
protoni.
Acest lucru a fost pus in evidenta prin faptul ca, un anumit tip de nuclee emit particule 
cu cele mai diferite energii care impreuna formeaza spectrul energetic (sau al vitezelor)
caracteristic pentru materia sau substanta radioactiva care emit aceste particule.
De exemplu, particulele ale Ra (radiu) au toate valorile de energie posibile pana la E max
= 1,17 MeV.
 Maximul curbei se gaseste aproximativ in dreptul valorii de 0,035 MeV, de aceea
particulele cu aceasta energie sunt cele mai numeroase.
La inceput era greu de inteles de ce particulele  emise de un anumit fel de nuclee au
energii diferite.
In anul 1931, W. Pauli incearca sa explice acest lucru presupunand ca, odata cu fiecare
electron se emite si un neutrin (00). Lucru dovedit ulterior in 1956 de fizicienii T.D. Uee si C.N.
Young.
Neutrinul este o particula neutra din punct de vedere electric.
Dezintegrarea neutronilor, cunoscuta si dezintegrarea se prezinta in felul urmator:
1
0n => +1p + -1e + 0v
1 0 0

Astfel, se presupune ca energia care devine libera cu prilejul fiecarui proces de

dezintegrare  este egala cu valoarea maxima Emax pe care o au electronii de fiecare data.
Diferenta dintre energia Emax si energia electronului este preluata de neutrinul emis concomitent.
Prin dezintegrarea  are loc emisia unei radiatii  alcatuita din electroni si o radiatie 
compusa din neutrini.
Energia si masa nucleonilor poate sa scada, atunci cand atomii sunt instabili, cum este
cazul substantelor sau metalelor radioactive, printr-un proces nuclear natural radioactiv de
lunga durata, numit dezintegrare nucleara radioactiva.
Nucleonii se transforma succesiv din protoni in neutroni si invers, cu trecerea
acestora de pe o orbita initiala pe o orbita inferioara sau superioara si invers
Acest proces de dezintegrare radioactiva este foarte complex.
In acest caz vom analiza dezintegrarea radioactiva a celui mai cunoscut minereu
radioactiv radiul (Ra).
Se cunoaste faptul ca, atomul de radiu este alcatuit din 88 de electroni, 88 de protoni si
138 de neutroni.
De asemenea, trebuie amintit faptul ca, nucleele atomice au o densitate foarte mare de
particule, iar numarul neutronilor din nucleu cresc pe masura ce masa nucleului se mareste,
deoarece neutronii din nucleu au rol de chit, de a invinge fortele electrostatice de respingere ce
exista intre protoni si de a mentine protonii in nucleu mai apropiati intre ei.

Un neutron n se dezintegreaza (A)emitand un electron (-e) si un neutrin (0) din

interiorul sau si se transforma intr-un proton p.
1
n=
0
1
+1 p+ 0
-1 e + 00
Neutrinul ()este o particula neutra din punct de vedere electric.
Protonul p rezultat, are doua variante de deplasare:
- trece pe o orbita inferioara (A), odata cu aceasta va emite si un foton nuclear (of )
care va avea energia egala cu diferenta dintre energia pe care o avea neutronul pe orbita
initiala si trecerea lui in forma modificata de proton pe o orbita inferioara, plus energia emisa
de electron si neutrin.
Eof = (Es ñ Ei) + (E -e + E ) = h
- trece pe o orbita superioara (B), atunci cand orbitele inferiore sunt ocupate complet
cu numarul de protoni permisi pe aceste orbite.
In acest caz, protonul nu va emite fotonul nuclear.
Protonul p aflat pe aceasta orbita superioara are o stare instabila datorita
modificarilor interne anterioare, va reveni pe orbita fundamentala si va emite un foton
nuclear (of)  dur, iar daca protonul p va trece pe o orbita inferioara celei fundamentale
acesta va emite de asemenea, un foton nuclear (of)  dur care este neutru din punct de
vedere electric.
 Acest proton p modifica structura interna a atomului si a substantei respective, atomul
creste cu o unitate.
Atomul de radiu (Ra) in cazul acesta isi modifica structura sa atomica si
nucleara.
Acesta devine atom de actiniu Ac + ionizat pozitiv prin cresterea numarului de
protoni cu o unitate, iar numarul de electroni din invelisul electronic ramanand
neschimbat, avand un electron in minus.
Electronul (-e) si neutrinul (0) sunt emise de neutron n in exteriorul sau si acestea
constituie radiatiile radioactive  alcatuite din electroni care au sarcina electrica negativa si
radiatiile  moi formate din neutrini care sunt neutri din punct de vedere electric.
In cazul acesta putem face un bilant energetic al dezintegrarii neutronului.
Se stie ca, nucleul de radiu Ra este compus din 88 de protoni si 138 de
neutroni, iar masa nucleului de radiu Ra este:
88 protoni x 1,00783 masa protonului = 88,689004 masa protonilor
138 neutroni x 1,00867 masa neutronului = 139,19646 masa neutronilor
139,19646 + 88,689004 = 227,88546 a.m.u.
Dupa dezintegrarea neutronului avem alta structura atomica respectiv,
actiniu Ac+ care este alcatuit din 89 de protoni si 137 de neutroni, iar masa nucleara
a actiniului Ac+ este:
89 protoni x 1,00783 masa protonului = 89,69687 masa protonilor
137 neutroni x 1,00867 masa neutronului = 138,18779 masa neutronilor
138,18779 + 89,69687 = 227,88466 a.m.u.
Bilantul energetic al dezintegrari neutronului din atomul de radiu Ra este:
Masa initiala a nucleului 22688Ra = 227,88546 a.m.u.
Masa nucleului final 22689 Ac+ = 227,88466 a.m.u.
Defectul de masa m = 0,0008 a.m.u.
Energia corespunzatoare 0,0008 x 931,5 MeV = 0,7452 MeV
De unde rezulta, energia totala la dezintegrarea neutronului:
Energia fotonului nuclear  dur = 0,7452 MeV
Energia neutrinului  moale 0,00055 x 931,5MeV = 0,512325 MeV
Energia electronului 0,00055 x 931,5MeV = 0,512325 MeV
Energia totala emisa la dezintegrarea neutronului = 1,76985 MeV
Un proton p se dezintegreaza (C) emitand un electron (-e) si un pozitron (+e) din
interiorul sau si se transforma intr-un neutron n.
1
+1 p = 10n + 0
-1 e+ 0
+1 e
Pozitronul (+e) este o particula incarcata din punct de vedere electric pozitiv.
Neutronul n rezultat are doua posibilitati de deplasare:
- trece pe o orbita inferioara (C), odata cu aceasta va emite si un foton nuclear of ,
care va avea energia egala cu diferenta dintre energia pe care o avea protonul p pe orbita
initiala si trecerea lui in forma modificata de neutron n pe o orbita superioara plus energia
emisa de electron si pozitron.
Eof = (Es ñ Ei) + (E -e +E ) = h
+e

- trece pe orbita superioara (D), atunci cand orbitele inferioare sunt ocupate complet
cu numarul de neutroni permisi.
Neutronul n aflat pe aceasta orbita superioara are o stare instabil, datorita
modificarilor interne anterioare, va reveni pe orbita fundamentala si va emite un foton
nuclear (of)  dur, iar daca neutronul n va trece pe o orbita inferioara celei fundamentale,
acesta emite de asemenea, un foton nuclear (of)  dur.
Acest neutron n modifica structura interna a atomului si a substantei respective, atomul
scade cu o unitate.
 Atomul de radiu Ra devine atom de franciu Fr - ionizat negativ prin scaderea
numarului de protoni p cu o unitate, iar numarul de electroni ( -e) din invelisul
electronic ramanand neschimbat, avand un electron (-e) in plus.
Electronul (-e) si pozitronul (+e) emise de proton p constituie radiatiile radioactive β
alcatuite din electroni si radiatiile α compuse din pozitroni.
Dupa dezintegrarea protonului avem alta structura atomica respectiv, franciu
Fr - care este alcatuit din 87 de protoni si 139 de neutroni, iar masa nucleara a
franciului Fr - este:
87 protoni x 1,00783 masa protonului = 87,68121 masa protonilor
139 neutroni x 1,00867 masa neutronului = 140,20513 masa neutronilor
140,20513 + 87,68121 = 227,88634 a.m.u.
Bilantul energetic al dezintegrari protonului din atomul de radiu Ra este:
Masa initiala a nucleului 22688Ra = 227,88546 a.m.u.
Masa nucleului final 22687Fr - = 227,88634 a.m.u.
Defectul de masa m = 0,00088 a.m.u.
Energia corespunzatoare 0,00088 x 931,5 MeV = 0,81972 MeV
De unde rezulta, energia totala la dezintegrarea protonului:
Energia fotonului nuclear  dur = 0,81972 MeV
Energia pozitronului  0,00055 x 931,5MeV = 0,512325 MeV
Energia electronului 0,00055 x 931,5MeV = 0,512325 MeV
Energia totala emisa la dezintegrarea protonului = 1,84437 MeV
Protoni si neutroni obtinuti prin procesul dezintegrari nucleare radioactive, reiau ciclul
de emisie de perechi de particule subatomice: electroni-pozitroni si electroni-neutrini, de
transformare a lor, in neutroni si protoni si invers care trec de pe orbitele initiale pe orbite
inferioare emitand fotoni nucleari (of)  sau X duri, ori pe orbite superioare, iar la revenirea
lor pe orbitele fundamentale sau pe ale orbite inferioare emit fotoni nucleari (of)  sau X
duri.
Acesta proces de dezintegrare nucleara radioactiva poate dura chiar mii de ani, fara
intrerupere, datorita interactiunilor nucleare care au loc in interiorul nucleului atomic, intre
perechile de particule subatomice electroni-pozitroni si electroni-neutrini cu protoni si neutroni
care alcatuiesc nucleul atomic.
Electroni emisi in procesul dezintegrari nucleare radioactive in timpul deplasari lor spre
exteriorul nucleului atomic, acestia interactioneaza cu protoni care emit particule subatomice
electroni-pozitroni care se transforma in neutroni. Neutroni trec pe o orbita inferioara si emit
fotoni nucleari  sau X duri, ori va trece pe o orbita superioara si la revenire pe orbita initiala
fundamentala sau pe o orbita inferioara va emite fotoni nucleari  sau X duri.
Procesul este asemanator si in cazul interactiunii electronilor cu neutroni, singura
diferenta consta in faptul ca, de data aceasta se emit particule subatomice electroni-neutrini.
Pozitroni emisi in procesul dezintegrari nucleare radioactive , in drumul lor spre
exteriorul nucleului atomic interactioneaza in acelasi mod, ca si electroni prezentati anterior.
O parte din pozitroni (+e) in drumul lor spre exteriorul nucleului atomic interactioneaza
cu electroni (-e) si atunci are loc anihilarea A, contopirea si transformarea lor in doua cuante
, neutre din punct de vedere electric (o), care contin masa si energia electronilor si pozitronilor
anihilati, conform formulei E = mc2.
In cazul acesta trebuie facuta precizarea ca, viteza v a pozitronului este mica in
comparatie cu viteza c a luminii, ca atare impulsul sau poete fi neglijat, iar cele doua cuante (o)
 sunt imprastiate in sensuri opuse.
Conform cu principiul conservarii impulsului, impulsurile lor trebuie sa se anuleze
reciproc.
Anihilarea este procesul de absorbtie dintre un pozitron si un electron, particule care
dispar, iar dupa contopirea lor, se emit doua cuante .
 In cadrul procesului de anihilare are loc o tranzitie dintr-o forma speciala, sub care
apare materia, in alta forma, masa celor doua particule se pastreaza complet si mai departe,
conform ecuatiei E = mc2, in cele doua cuante  care iau nastere.
Energia fiecarei cuante g se calculeaza conform ecuatiei:
1 a. m. u. x 931,5 MeV
unde, 1 a. m. u. reprezinta unitatea de masa atomica in grame, iar marimea 931,5 MeV este
energia de repaus a unitati de mase atomice si are valoarea conform ecuatiei:
u x c2 = 1,483 . 10-10 J = 931,5 MeV
unde, u este unitatea de masa atomica 1,66043(7) . 10-27 Kg si c este viteza luminii 299870
Km/s.
De unde rezulta ca: 0,00055 x 931,5= 0,512325MeV reprezinta energia unei cuante .
Marimea 0,00055 reprezinta masa atomica a electronului care este aceeasi si pentru
pozitron si neutrin.
In cazul acesta putem spune ca, are loc o atractie electrostatica dintre doua particule
incarcate cu sarcini electrice diferite care se neutralizeaza reciproc, dand nastere la doua
particule neutre din punct de vedere electric.
Neutrini emisi in procesul dezintegrari nucleare radioactive sunt neutri din punct de
vedere electric, iar in drumul lor spre exteriorul nucleului atomic produc numerose interactiuni
in interiorul nucleului atomic identice cu cele ale electronilor si pozitronilor emisi in conditii
asemanatoare.
Acesta este procesul de saracire a energiei si masei nucleelor atomice, ale atomilor
instabili care poate dura chiar mii de ani pana cand, acest proces va inceta.
Nucleele atomilor instabili ai substantelor sau metalelor radioactive prin
procesul dezintegrarii naturale radioactive emit radiatii nucleare radioactive ,  si ,
iar la iesirea lor din nucleul atomic acestea interactioneaza cu electroni din invelisul
electronic al atomului.
Electroni emisi de nucleul atomic, o parte din ei, prin efect fotoelectric smulg
electroni din invelisul electronic al atomului, iar cealalta parte de electroni pot trece
pe langa electroni invelisului electronic al atomului fara sa se produca nici un fel de
interactiuni, constituind radiatia .
Pozitroni emisi de nucleul atomic, o parte intra in procesul de anihilare cu
electroni din invelisul electronic al atomului, ducand la formarea de perechi
decuante ,iar cealalta parte poate trece prin invelisul electronic al atomului fara sa
intalneasca electroni in drumul lor spre exteriorul atomului.
Neutrini si fotoni nucleari  prin efect Compton smulg electroni din invelisul
electronic al atomului, intalniti in calea lor spre exteriorul atomului, iar golurile
produse in structura invelisului electronic, prin smulgerea electronilor de pe orbitele
lor, sunt completate cu electroni emisi de nucleul atomic in procesul dezintegrari
nucleare radioactive.
In urma proceselor amintite atomul emite trei tipuri de radiatii nucleare
radioactive:
- radiatii β alcatuite din electroni (-e) care au sarcina electrica negativa,
- radiatii α alcatuite din pozitroni (+e) care au sarcina electrica pozitiva,
- radiatii γ - moi - alcatuite din neutrini (o) si ñ dure - fotoni nucleari (of),
particule neutre din punct de vedere electric.
Nasterea radiatiilor α s-a produs printr-un experiment neconcludent, superficial
si foarte putin steril, adica spatiul in care s-a produs acest experiment, nu a avut un
grad mare de vidare pentru vremea respectiva, intre anii 1903-1908.
Pentru a putea explica cele afirmate anterior redau identic textul (de la pag.
44) si imaginea (fig. 18) asa cum a fost prezentata NATURA RAZELOR  in cartea
ìATOMII DE AZIî de D-ra. Dr. Gabriela Ghaborski aparuta la Editura CULTURA
NATIONALA- Bucuresti 1926.
Pentru a hotari asupra naturii acestor corpuscule purtatoare de electricitate Rutherford
si, independent de el, Royds, au inchis un preparat de radiu intr-un tubusor de sticla ai carui
pereti aveau o grosime de mai putin de o sutime de milimetru. Grosimea sticlei a fost astfel
aleasa ca sa lase sa treaca nesuparate prin ea razele  a caror putere de patrundere e mica.
(In comparatie cu radiatiile  si  care au o putere de patrundere foarte mare si
despre care nu se aminteste de nici un fel, mai ales ca, aceste radiatii  nu sunt
emise niciodata singure, ci insotesc emisia radiatiilor  si .). Acest tubusor era tinut in
altul, tot de sticla insa cu pereti grosi, fig. 18. Razele  emise de radiu strabat neschimbate prin
peretele subtire al tubusorului interior, strabat, iarasi neschimbate spatiul dintre cele doua
tuburi, care spatiu fusese de mai inainte golit de aer, si ajung astfel la peretele gros al tubului
exterior. Izbindu-se de acesta, razele  isi pierd sarcina electrica. Parte din ele raman in spatiul
dintre cele doua tuburi unde, spectroscopic, se poate recunoaste heliul. O alta parte patrund in
peretele tubului exterior si raman infipte in sticla. Prin pisarea sticlei si calcinarea ei in gol, heliul
se dezvolta. Acesta din urma observare a dat si explicatia existentei heliului in mineralele
radioactive ca torianitul, cleveitul s.a. In adevar 1 gr. De torianit pisat si calcinat in gol, da vreo
9 cmc. De heliu. Particelele  expulzate de mineralul radioactiv, isi pierd sarcina electrica in
drumul lor catre suprafata si lasa heliul drept urma a existentei lor. Cu drept cuvant, atomii de
heliu cari se gasesc in mineralele radioactive au fost numiti cadavrele razelor .
In primul rand acest experiment a fost facut in mod special tocmai pentru
faptul ca, particulele radiatiilor au o putere de patrundere mica, mai mica decat a
radiatiilor  si , iar in urma acestui experiment aceste particule  au o alta valoare
cu mult mai mare decat a radiatiilor  si  luate la un loc.
Din acest experiment rezulta ca, particulele a expulzate din minereul
radioactiv de radiu, pierd sarcina electrica pozitiva, in drumul lor catre suprafata
celui de al doilea tub si apare nucleul de heliu dublu ionizat care are sarcina
electrica pozitiva si este format din 2 protoni si doi neutroni.
Totusi, analizat acest experiment dupa aproximativ 100 de ani, ajungem la
concluzia ca, s-a facut o apreciere superficiala in stabilirea naturii particulelor , cat
si omiterea sau scoaterea teoretica si nu efectiva din experiment a celorlalte
particule emise, componente ale radiatiilor β si γ.
Astfel, ne determina sa credem ca, s-a acceptat cu prea multa usurinta, la
vremea respectiva, nasterea si existenta radiatiei α, ca fiind alcatuita din nuclee de
heliu dublu ionizati.
Afirmam acest lucru din mai multe motive:
- radiatiile  nu sunt emise niciodata singure, ci insotesc intotdeauna emisia
de radiatii  si .
- minereul radioactiv de radiu (sau oricare minereu radioactiv), emite in mod
continuu si concomitent trei tipuri de radiatii α, β si γ.
Inca, nu se cunoaste modalitatea si posibilitatea de a determina un minereu
radioactiv sa emita separat, numai radiatii α, ori numai radiatii β sau numai radiatii
γ
- particulele radiatiilor β si γ sunt cu mult mai penetrante decat radiatiile α,
acestea strabat cu usurinta diferite medii gazoase, lichide sau chiar si solide,
precum o placa de fier avand o grosime de 30 cm., cum este cazul radiatiilor γ
- particulele radiatiilor β si γ emise de minereul radioactiv de radiu
interactioneaza cu particulele primului tub de sticla in care a fost depus initial si pot
smulge in drumul lor spre exterior diferite particule atomice constituente.
In acest caz este necesar sa vorbim despre interactiunea radiatiilor  si  cu
substanta - materia.
Interactiunea radiatiei  cu substanta este de trei feluri:
1- Ionizarea. La trecerea prin substanta particulele  (electronii) se ciocnesc
cu atomii acestuia, iar in urma ciocnirii, pierd o parte din energie (franare prin
ionizare) ducand la ionizarea atomilor intalniti in calea lor.
2 - Imprastierea. Particulele radiatiei  ciocnindu-se de atomii substantei isi
schimba directia.
 3 - Radiatia. Particulele radiatiei , trec prin campul columbian al nucleului
atomic, unde sunt absorbite si franate in interiorul sau de un nucleon, care va emite
o radiatie X sau Rontgen.
Interactiunea radiatiei  cu substanta este tot de trei feluri:
1 ñ Efectul fotoelectric. Particulele radiatiei  smulg electroni din stratul K sau
L, consumandu-si complet energia. Electronii eliberati se numesc fotoelectroni.
2- Efetul Compton. Particulele radiatiei  se ciocnesc de electronii invelisului
electronic al atomului pe care ii smulg din structura atomului, transmitandu-i numai
o parte din energia sa. Particulele radiatiei  sunt deviate de la directia lor initiala,
avand o frecventa mai mica Eí = hí.
Electronii smulsi din invelisul electronic, in urma ciocniri lor cu particulele
radiatiei  se numesc electroni Compton.
3 ñ Formarea de perechi. Radiatia  genereaza perechi electron-pozitron,
electron-neutrin prin ciocnirea lor cu particulele nucleare din nucleul atomic cu
protoni si neutroni.
La toate aceste interactiuni se mai adauga si interactiunea particulelor
rezultate, particule  sau X, pozitroni, electroni la trecerea lor prin substantele
intalnite in calea lor.
In spatiul dintre cele doua tuburi de sticla avem: particulele componente ale
radiatiilor α, β si γ si particulele atomice smulse din peretele tubului mic de sticla
care interactioneaza cu particulele mediului slab vidat dintre cele doua tuburi de
sticla care ionizeaza si descompune particulele respective, iar in prezenta
neutronilor liberi se asimileaza protoni si electroni care formeaza alte structuri
atomice, in cazul nostru heliu.
Acestea consideram ca, au fost elementele care au determinat stabilirea
naturii si componentei radiatiei α, identificata gresit cu un atom de heliu, neionizat
sau dublu ionizat, prin lipsa celor doi electroni din invelisul electronic.
Particulele radiatiilor emise prin dezintegrare nucleara radioactiva sunt
pozitroni (+e) particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv, iar acestia
interactioneaza cu electroni atomilor mediului strabatut unde sunt anihilati, se
contopesc cu acestia rezultand doua cuante  neutre din punct de vedere electric.
In cazul, in care se sustine in continuare ca, radiatia radioactiva α este emisa de
nucleele radioactive, fiind alcatuita din nuclee ale atomilor de heliu (numite particule α sau
helioni si notate simbolic 4 2α), avand numarul de masa 4, particule incarcate electric pozitiv,
consideram ca este o eroare care trebuie cautata si elucidata, deoarece in cazul dezintegrarii
nucleare radioactive naturale nu este posibil si permis sa se elibereze in procesul dezintegrari
radioactive o cantitate asa de mare de energie si particule, deoarece substanta sau minereul
radioactiv respectiv, isi pierde indentitatea.
Daca nucleul atomic emite astfel de particule, el sufera modificari serioase in alcatuirea
sa. In urma proceselor de dezintegrare radioactiva apar modificari ale nucleului atomic, dand
nastere la un alt atom si a unui nou element chimic.
Daca luam ca exemplu, atomul de radiu (Ra) si admitand ideea ca, acest atom in
procesul dezintegrarii radioactive ar emite (sau ar pierde) o particula  alcatuita din doi protoni
si doi neutroni, instantaneu intr-o fractiune de secunda atunci ne-am afla in fata altui atom si a
unui nou element chimic respectiv, radonul (Rn).
Exemplu de proces de dezintegrare radioactiva :
226
Ra => 4+ 2 = 222 86 Rn
88
procesul poate continua, se obtine, poloniu (Po):
86Rn => + 2 =
222 4 218
84 Po
iar in secunda urmatoare, am avea, plumb (Pb):
84Po => + 2 =
218 4 214
82 Pb
ceea ce nu ar fi posibil, deoarece procesul dezintegrarii nucleare radioactive nu se produce la
voia intamplarii si cu emisii masive de particule atomice elementare, cum ar fi, protoni si
neutroni, ci se emit perechi de particule subatomice electroni-pozitroni si electroni-neutrini.
 Daca avem la dispozitie un gram de radiu (Ra), va trece un timp bine stabilit de 1 590
de ani, pana cand jumatate din nucleele existente se vor dezintegra, iar pana cand din
jumatatea de gram ramasa se va dezintegra iarasi o jumatate, mai trec 1 590 de ani si asa mai
departe, dar atentie, dupa aceasta perioada de timp ne aflam in fata unor particule atomice de
radiu (Ra) si nu de alte tipuri de particule atomice, mentionate anterior.
De asemenea, daca in procesul dezintegrari nucleare radioactive s-ar emite helioni
formati din doi protoni si doi neutroni, atunci cati helioni se vor emite pe secunda?
Un gram de radiu Ra contine:
No = N/A = 6,023 . 1023/226 = 2,67 . 1021 nuclee
unde N este numarul lui Avogardo, iar conform ecuatiei de injumatatire T 1/2 = 0,693/avem:
 = 0,693/1590 . 365 . 86400 = 1,382 . 10ñ11 1/s
Ca atare, intr-o secunda se vor dezintegra:
2,67 . 1021 . 1,382 . 10-11 = 3,68 . 1010 nuclee,
De unde rezulta ca: pe secunda se emit 3,68 . 1010 helioni, iar daca s-ar emite acesti
helioni +2adica doi protoni si doi neutroni, timpul de injumatatire al radiului Ra se reduce la
4

397 ani, 182 zile si 43200 secunde, ceea ce nu poate fi adevarat.

Mai mult, daca am urmari bilantul energetic al dezintegrarii nucleului de radiu Ra si
transformarea sa in nucleu de radon Rn am observa ca:
masa initiala a nucleului 22688Ra = 226,0254 a.m.u.
masa nucleului final 22286Rn = 222,0175 a.m.u.
defectul de masa m = 4,0079 a.m.u.
energia corespunzatoare 4,0079 x 931,5MeV = 3733,3588 MeV,
intr-o secunda, in procesul dezintegrarii nucleare radioactive a nucleului de radiu Ra se emite
un helioni 4+2si nucleul de radiu Ra se transforma in nucleu de radon Rn, atunci se degaja o
energie de3733,3588 MeV care este de 23 de ori mai mare decat energia rezultata intr-un
proces de fisiune nucleara dintr-un reactor nuclear care reprezinta numai 160 MeV, ceea ce nu
este adevarat.
Faptul ca, in timpul dezintegrarii nucleare radioactive se emit helioni 4+2adica nuclee
de heliu dublu ionizati este o afirmatie grava si eronata
In procesul de dezintegrare radioactiva  consideram ca, un proton emite un electron
si un pozitron si se transforma intr-un neutron, iar radiatia  este alcatuita din pozitroni 0+1e,
particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv si nu din helioni 4+2.
Pe langa dezintegrarile nucleare radioactive prezentate mai exista si un tip de
transmutatie nucleara care se manifesta la toate nucleele radioactive cu numar mare de
ordine: captura K (sau chiar L).
Aceasta captura K prezinta cateva erorii si confuzii.
Un proton din nucleu se poate transforma intr-un neutron prin smulgerea unui
electron din stratul electronic K al invelisului electronic al atomului.

In felul acesta in stratul K al invelisului electronic al atomului apare un gol, prin lipsa
acestui electron, gol care este umplut la loc de electronii care sar din straturile superioare L,
M, s. a. m. d..
Saltul unui electron de pe stratul electronic L pe stratul electronic K, duce la aparitia unei
cuante de radiatii X sau Rontgen.
In ceea ce priveste starea electrica a atomului ramane neschimbata.
Numarul atomic scade cu o unitate, iar numarul de electroni al atomului derivat nu mai
trebuie completat, deoarece numarul sarcinilor negative din invelisul electronic al atomului este
egal cu numarul sarcinilor pozitive din nucleul atomic, atomul obtinut este din punct de vedere
electric neutru.. Golurile electronice din paturile K, L si asa mai departe, se umplu prin
rearanjarea electronilor pana se realizeaza configuratia electronica a atomului derivat.
 Prin urmare, capturarea de catre nucleu a unui electron orbital micsoreaza cu o
unitate atat numarul sarcinilor electrice din nucleu (protoni) cat si pe cel al sarcinilor electrice
din invelisul electronic al atomului (electroni), ceea ce conduce la pastrarea starii electrice
neutre din punct de vedere electric al atomului, dar in acelasi timp, atomul devine izotop si
alt element chimic cu o unitate mai putin.
Se cunoaste faptul c, straturile electronice sunt asezate pornind de la nucleul atomic
spre exteriorul atomului.
De asemenea, se stie ca stratul electronic K este stratul cu energia cea mai mica din
invelisul electronic al atomului, iar energia straturilor electronice creste cu departarea acestora
de nucleul atomic.
Un fapt cunoscut este si acela ca, un atom emite energie mai mare cu cat saltul
electronului de pe o orbita superioara pe un strat inferior este mai mare.
Saltul electronului de pe stratul L pe stratul K al invelisului atomic pentru a umple
golul creat prin capturarea electronului de pe stratul K de catre nucleul atomic, nu poate
genera o radiatie X sau Rontgen.
Saltul electronului de pe stratul L pe stratul K al invelisului atomic fiind nivele energetice
cele mai slabe ale invelisului atomic, nu ar putea genera decat cel mult o radiatie hertiana,
deoarece se cunoaste faptul ca, salturile electronilor pe orbite apropiate intre ele si de nucleul
atomic genereaza radiatii cu energii foarte mici, respectiv radiatii hertiene si infrarosii, iar saltul
electronilor pe orbite mai indepartate intre ele si de nucleul atomic pot genera radiatii vizibile si
ultraviolete.
In cazul acesta trebuie amintit un lucru deosebit de important, radiatiile radioactive α, β
si γ sunt emise de nucleul atomic si nu au nici o legatura cu particulele invelisului atomic,
respectiv electronii.
Se stie ca, radiatiile X sau Rontgen au fost descoperite in timpul descarcarilor electrice in
gaze si din interactiunea electronilor obtinuti in urma acestor descarcari electrice cu anticatozi
care franeaza electroni in structura lor metalica, la nivelul nucleului atomic si emit radiatii X sau
Rontgen si nu la trecerea electronilor de pe orbita superioara fundamentala pe alta orbita
inferioara, mai ales ca, intre orbite apropiate de nucleul atomic K si L se emit radiatii care au o
energie foarte redusa.
In tuburi de sticla vidate in interior si apoi umplute cu heliu He(sau hidrogen H), iar in
urma descarcarilor electrice in aceste gaze atomii respectivi se desfac in particulele lor
componente, respectiv electroni, ioni negativi, ioni pozitivi, protoni si neutroni.
Electronii sunt atrasi de anticatod, iar in urma interactiunii dintre electronii si atomii
metalului din care este confectionat anticatodul respectiv, au loc fenomene care genereaza
radiatii X sau Rontgen.
Electronii indiferent de sursa din care provin, efect fotoelectric, Compton, descarcari
electrice in gaze, radiatie nucleara radioactiva  sau alte surse electronice si fotoni nucleari 
sau X proveniti din transmutatii nucleare sau capturi K, ori radiatii nucleare radioactive moi
sau dure, interactioneaza in acelasi mod cu nucleul atomic, cu protoni si neutroni.
In cazul interactiunii electronilor (-e) cu protoni, acestia emit perechi de particule
electroni (-e)-pozitroni (+e) si se transforma in neutroni si trec de pe orbita fundamentala pe o
orbita superioara, iar datorita acestei interactiuni atomul a trecut din starea fundamentala in
starea de excitatie.
Electroni (-e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric negativ si formeaza
radiatiile iar pozitroni (+e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv si
alcatuiesc radiatiile .
Aceste particule avand sarcini electrice diferite se atrag si se neutralizeaza reciproc
printr-un proces de anihilare A, in urma caruia rezulta doua particule (o) neutre din punct de
vedere electric care sunt emise sub forma unor cuante de radiatii X sau  moi care sunt identice
si au caracteristici asemanatoare cu radiatiile  radioactive emise de nuclee atomice in procesul
dezintegrari nucleare radioactive.
 La revenirea neutronilor de pe orbita superioara pe orbita fundamentala, acestia emit
fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare.
In cazul capturari unui electron din stratul K al invelisului atomic de catre un proton al
nucleul radioactiv de sodiu 2211Na acesta emite o pereche de particule electron-pozitron si se
transforma intr-un neutron.
Nucleul de sodiu 2211Na prin transformarea protonului in neutron, rezulta o alta structura
nucleara respectiv, nucleul de neon 2210Ne care trece imediat in starea fundamentala, stabila
prin emisia unei cuante  sau X dure.
In cazul acesta putem face un bilant energetic al transformarii protonului in
neutron in nucleul de sodiu 2211Na.
Se stie ca, nucleul de sodiu 2211Na este compus din 11 protoni si 11 neutroni,
iar masa nucleului de sodiu 2211Na este:
11 protoni x 1,00783 masa protonului = 11,08613 masa protonilor
11 neutroni x 1,00867 masa neutronului = 11,09537 masa neutronilor
11,09537 + 11,08613 = 22,1815 a.m.u.
Dupa transformarea protonului in neutron, avem o alta structura nucleara
respectiv, nucleul de neon 2210Ne care este alcatuit din 10 protoni si 12 neutroni, iar
masa nucleara a nucleului de neon 2210Ne este:
10 protoni x 1,00783 masa protonului = 10,0783 masa protonilor
12 neutroni x 1,00867 masa neutronului = 12,10404 masa neutronilor
12,10404 + 10,0783 = 22,18234 a.m.u.
Bilantul energetic al transformarii protonului in neutron din nucleul de sodiu 2211Na
este:
Masa initiala a nucleului 2211Na =22,1815 a.m.u.
Masa nucleului final 2210Ne =22,18234 a.m.u.
Defectul de masa m = 0,00084 a.m.u.
Energia corespunzatoare 0,00084 x 931,5 MeV = 0,78246 MeV
De unde rezulta, energia totala la transformarea protonului in neutron:
Energia fotonului nuclear  sau X dur = 0,78246 MeV
Energia pozitronului (sau cuanta )0,00055 x 931,5MeV=0,512325MeV
Energia electronului (sau cuanta )0,00055 x 931,5MeV=0,512325MeV
Energia totala emisa in captura K a protonului =1,80711 MeV
In cazul interactiunii electronilor (-e) cu neutroni, acestia emit perechi de particule
electroni (-e)-neutrini () si se transforma in protoni si trec de pe orbita fundamentala pe o
orbita superioara.
Electroni (-e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric negativ formeaza
radiatiile iar neutrini () fiind particule neutre din punct de vedere electric alcatuiesc radiatiile
X sau  moi.
Protoni nu au o situatie stabila pe aceasta orbita superioara si revin pe orbita
fundamentala, emitand fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua
orbite nucleare.
Dupa transformarea neutronului in proton, avem alta structura nucleara
respectiv, nucleul de magneziu 2212Mg care este alcatuit din 12 protoni si 10
neutroni, iar masa nucleara a nucleului de magneziu 2212Mg este:
12 protoni x 1,00783 masa protonului = 12,09396 masa protonilor
10 neutroni x 1,00867 masa neutronului = 10,0867 masa neutronilor
12,09396 + 10,0867 = 22,18066 a.m.u.
Bilantul energetic al transformarii neutronului in proton din nucleul de sodiu 2211Na
este:
Masa initiala a nucleului 2211Na =22,1815 a.m.u.
Masa nucleului final 2212Mg =22,18066 a.m.u.
Defectul de masa m = 0,00084 a.m.u.
Energia corespunzatoare 0,00084 x 931,5 MeV = 0,78246 MeV
De unde rezulta, energia totala la transformarea neutronului:
 Energia fotonului nuclear  sau X dur = 0,78246 MeV
Energia neutrinului  0,00055 x 931,5MeV=0,512325MeV
Energia electronului  0,00055 x 931,5MeV=0,512325MeV
Energia totala emisa in captura K a neutronului =1,80711 MeV
Fotonii nucleari  sau X duri emisi sunt particule neutre din punct de vedere
electric si reprezinta diferenta de energie dintre doua orbite nucleare.
Acestea sunt fenomenele care conduc la generarea radiatiilor X sau Rontgen,
daca ar avea loc o captura K.
In urma interactiunilor electronilor cu particulele nucleului atomic sunt emisi
din acesta, fotoni nucleari sau  ori X moi, rezultate in urma procesului de anihilare
dintre electroni si pozitroni si fotoni nucleari sau radiatii  ori Xd dure emise la
trecerea protonilor sau neutronilor de pe orbitele superioare pe orbite inferioare
fundamentale ale nucleului atomic si in ultimul rand, electroni sau radiatia b care
provine din emisia produsa la interactiunea electronului cu neutronul, sunt retinuti
si completeaza golurile existente in invelisul electronic al atomului, in captura K, in
anticatod, unde exista un exces de sarcini pozitive, etc.
Completarea golurilor provocate de electroni capturati din invelisul electronic
de catre nucleul atomic, acolo unde este cazul, se face cu ajutorul electronilor emisi
de catre nucleul atomic si nu dinspre invelisul electronic spre nucleul atomic cum se
sustine.
Aici, trebuie facuta precizarea ca, radiatiile X emise de nucleul atomic, in
drumul lor, prin invelisul electronic al atomului spre exteriorul atomului, provoaca
numeroase interactiuni si perturbari electronice.
Particulele nucleare mentionate, protonii si neutronii sunt numai stari diferite ale unuia si
aceluiasi nucleon.
In cazul acesta putem vorbi de electronii ca particule de schimb care se bazeaza pe
o transformare reciproca, succesandu-se foarte rapid, protonul in neutron si invers.
Electroni nu sunt singurele particule de schimb dintre protoni si neutroni, particule de
schimb sunt si pozitroni, neutrini si fotoni nucleari  sau X care pot interactiona cu particulele
nucleului atomic.
Radiatiile X obtinute in mod artificial prin descarcari electrice in gaze sau in urma unor
procese de transmutatie nucleara radioactiva si radiatiile γ care apar in timpul dezintegrari
radioactive naturale sunt identice si au proprietati asemanatoare.
De aici se poate trage concluzia ca, radiatiile radioactive α, β si γ si radiatiile X sau
Rontgen sunt de natura nucleara si nu au nici o legatura cu procesele care au loc la nivelul
invelisului electronic al atomului. [http://energienucleara.go.ro/cap_04.htm].

10. REACTORUL NUCLEAR

DESEURILE RADIOATIVE
ATENUAREA RADIOACTIVA
INTERACTIUNEA RADIATIILOR RADIOACTIVE ,  SI 
CU SEMICONDUCTORI
GENERATORUL NUCLEAR FOTOTERMOELECTRIC
 
Transmutatiile radioactive naturale precum si reactii nucleare produse artificial, prin
reactii de fisiune nucleara au ca rezultat, degajarea unor mari cantitati de energie pe unitatea
de masa a substantei cu care reactioneaza.
Posibilitatea utilizarii energiei nucleare s-a realizat o data cu descoperirea fisiunii nucleare si
procedeul obtinerii reactiei in lant. Reactia nucleara continua si reglabila se realizeaza in reactori nucleari
(pilele atomice).
 In reactoare se utilizeaza uraniu 23592U. Conditia necesara pentru decurgerea reactiei
nucleare in lant este masa suficienta de uraniu din reactor.
Neutronii care se formeaza in procesul reactiei nucleare, pot iesi prin suprafata uraniului
afara si participa la dezvoltarea reactiei in lant.
Pentru ca fractiunea de acesti neutroni sa fie mica, in comparatie cu volumul lui, trebuie
ca masa uraniului din reactor sa fie suficient de mare si sa depaseasca o anumita masa critica.
Pe de alta parte, pentru ca reactia sa nu decurga prea violent, trebuie reglat numarul de
neutroni, nepermitandu-i s“ creasca prea mult. Aceasta se realizeaza printr-o absorbtie a
neutronilor termici excedentari cu ajutorul unor elemente ca borul (B) si cadmiul (Cd).
Un reactor nuclear este alcatuit din: - spatiul in care sunt asezate blocurile de uraniu
235
( 92U) si de moderatori (de obicei, grafit) A, - reflectorul de neutroni care au parasit spatiul in
care se desfasoar“ reactia B, - strat de protectie care protejeaza spatiul inconjurator de actiunea
radiatiilor emise in timpul desfasurarii reactiei nucleare C, - bare de cadmiu (Cd) sau bor (B) D
si E care sunt introduse in volumul A si incetinesc reactia de fisiune nucleara. Introducerea
barelor se face in mod automat, imediat ce puterea reactiei nucleare depaseste o anumita
limita. Apa este folosita pentru racirea blocurilor de uraniu, iar aburul rezultat din fierberea apei
pune in miscare turbina unui generator electric care produce energie electrica.
Aceasta ar fi un aspect al obtinerii energiei in reactoarele nucleare, dar cel mai trist
aspect il constituie problema deseurilor nucleare radioactive si stocarea lor.
O uzina de preparare a minereurilor radioactive sau o centrala electrica nucleara, in
afara de elementul utilizabil, produce si o cantitate imensa de produse secundare sau
inutilizabile, denumite deseuri radioactive. Se stie ca, deseurile radioactive ca si minereul sau
substanta radioactiva constituie un pericol pentru sanatatea omului.
Gradul de periculozitate se datoreaza duratei, uneori chiar mii de ani in care deseurile isi
pastreaza proprietatile radioactive.
Depozitarea deseurilor radioactive este o problema mondiala si de actualitate, ca sa nu
mai vorbim de accidentele grave produse prin explozia unor astfel de centrale nucleare sau
numai prin deteriorarea unor accesorii din instalatiile complexe ale acestor centrale nucleare.
Explozia centralei nucleare de la Cernobal din fosta U.R.S.S. a produs o catastrofa
ecologica radioactiva de proportii incalculabile, afectand peste 5 000 000 de oamenii din multe
partii ale Europei.
La exact dou“ zile dupa aceasta catastrofa radioactiva, cineva s-a gandit sa organizeze
Crosul Olimpic la Bucuresti. Foarte multi oameni au participat la acest Cros Olimpic, insotiti de
rude si prieteni. Practic a fost o alergare care pornit din Piata Presei Libere, iar sosirea s-a facut
la o scoal“ din cartierul Pajura. O cursa care a avut loc pe un traseu de aproximativ un
kilometru.
Organizatori au stabilit pornirea cursei la ora 8 dimineata, dar plecarea in cursa a avut
loc la ora 13.
Semnalul de pornire l-a dat insasi presedintele Comitetului Olimpic European, cetatean
de origine rusa care ne-a scos in strada din intreprinderi de la ora 6 dimineata. Cursa practic a
durat 15 minute cu premiere cu tot.
A fost o organizare total neinspirata pentru acel moment, deoarece zeci de mii de
Bucuresteni au stat intr-o ploaie radioactiva mai mult de 7 ore pentru a alerga intr-o cursa a
imbolnavirilor cu reziduuri radioactive scapate in urma exploziei nucleare de la Cernobal.
Nici acum dupa zecii de ani de la aceasta catastrofa nucleara, nu inteleg la ce a folosit
acel Cros Olimpic?
Ce ratiunii umane a determinat scoaterea masiva a oamenilor in strada si organizarea
acelei alergari?
Se stie ca, in asemenea situatii oameni trebuie sfatuiti sa stea cat mai mult timp posibil
in casa, in spatii inchise si sa fie informati de pericolul imbolnaviri incurabile prin contaminarea
cu radiatii si reziduuri radioactive, iar periodic sa raporteze evolutia radioactivitatii nucleare din
atmosfera si numai la scaderea intensitati radioactive din atmosfera la parametri normali, numai
atunci se putea iesi si circula cu siguranta afara din casa.
 Deseurile radioactive obtinute in reactoarele nucleare sunt inchise in recipiente din
materiale foarte rezistente la conditiile de impact termic si radiant.
Specialistii sunt de parere ca, cea mai sigura solutie este stocarea recipientelor in depozite
geologice sapate in straturi de roca compacta la adancimi foarte mari sau stocarea lor la
suprafata, in instalatii special construite si tinute sub observatie. O alta solutie este
depozitarea deseurilor radioactive in adancul marilor si oceanelor.
Toate acestea constituie solutii de moment, deoarece in urma incalzirii puternice
datorata dezintegrarii nucleare radioactive materialul recipientilor se deterioreaza in timp si
continutul lor ar reactiona cu mediul inconjurator.
Contaminarea poate fi extrem de periculoasa pentru sanatatea omului prin acumularea
elementelor radioactive in flora si fauna terestra si marina, ce constituie resursele de hrana ale
omenirii.
Energia nucleara emisa de deseurile radioactive prin procesul dezintegrarii nucleare
radioactive sub forma de radiatii radioactive ar putea fi absorbita de un ansamblu de baterii
fototermoelectrice Bf si transformata direct in curent electric continuu.
Daca ne gandim la timpul de injumatatire in care se dezintegreaza jumatate din num“rul
nucleelor atomice ale unei substante radioactive, ar rezulta ca, utilizand o asemenea sursa de energie am
avea energie electrica o vreme indelungata si fara investitii uriase.
Sa presupunem ca, avem la dispozitie un gram de radiu.
Va trece un timp bine stabilit si anume 1590 ani, pana cand jumatate din nucleele
existente vor fi dezintegrate, iar pana cand jumatatea de gram ramasa se va dezintegra iarasi,
vor mai trece alti 1590 ani si asa mai departe.
Se cunoaste faptul ca, radiatiile radioactive care trec prin anumite substante sunt
atenuate.
Radiatia care trece printr-un strat subtire de substanta ii scade intensitatea radioactiva
dI, care este proportionala cu intensitatea I la iesire din stratul cu grosimea dx al substantei
strabatute.
Factorul de proportionalitate este caracteristic pentru fiecare radiatie in parte si se
numeste coeficient de atenuare liniar  l (1/cm).Astfel avem:
dI = - I .l. dx
Integrand aceasta ecuatie rezulta legea atenuarii:
-l x
I = Io . e
unde Io si I reprezinta numarul de particule , respectiv , inregistrate inainte si
respectiv dupa trecerea prin stratul de grosime x.
In calcul utilizam distanta de injumatatire d1/2.
Distanta de injumatatire d 1/2 este distanta parcursa de radiatia radioactiva in mediul
atenuant pana la care intensitatea radiatiei se reduce la jumatate.
Valoarea ei se obtine din ecuatia legi atenuari, unde:
I = Io/2
Atunci x este distanta de injumatatire
d1/2 = 0, 693/
La trecerea radiatiilor radioactive ,  si  prin substanta se produc mai multe fenomene
de interactiune.
Pentru aceasta este necesar sa vedem fenomenele de interactiune dintre radiatiile
radioactive ,  si  emise de aceste minereuri radioactive cu semiconductori.
Radiatia radioactiva  este alcatuita din pozitronii, particule subatomice inarcate din
punct de vedere electric pozitiv.
In general interactiunea radiatiilor  cu substanta-materia este de o intensitate foarte
redusa, poate provoca fluorescenta sau fosforescenta unor anumite substante cum ar fi, sulfura
de zinc, ionizeaza aerul si gazele facandu-le bune conducatoare de electricitate si strabat
straturi foarte subtiri de corpuri opace pentru lumin“.
 1- Ionizarea. La trecerea prin semiconductori particulele  pozitronii se ciocnesc cu
atomii acestuia, iar in urma ciocnirii, pierd o parte din energie ducand la ionizarea atomilor
intalniti in calea lor.
Radiatia radioactiva  este formata din electroni subatomici (identici cu cei din invelisul
electronic al atomului), particule incarcate din punct de vedere electric negativ.
Interactiunea radiatiei  cu semiconductori este de trei feluri:
1- Ionizarea. La trecerea prin semiconductori particulele radiatiei  (electronii) se
ciocnesc cu atomii acestuia, iar in urma ciocnirii, pierd o parte din energie (franare prin
ionizare) ducand la ionizarea atomilor intalniti in calea lor.
2 - Imprastierea. Particulele radiatiei  ciocnindu-se de atomii semiconductorilor isi
schimba directia de deplasare.
3 - Radiatia. Particulele radiatiei  trec prin campul columbian al nucleului atomic al
semiconductorilor, unde sunt franate in interiorul sau de un nucleon care va emite o radiatie X
sau Rontgen.
Radiatia radioactiva  este alcatuita din neutrini, particule neutre din punct de vedere
electric care formeaza radiatia radioactiva  moale si fotoni nucleari, particule
neutre din punct de vedere electric care formeaza radiatia radioactiva  dura.
Interactiunea fotonilor nucleari  cu semiconductori, cu particulele atomice din care sunt
compusi acestia este identica cu interactiunea electronilor si a fotonilor nucleari X, indiferent de
substanta sau materia cu care interactioneaza.
1 - Efectul fotoelectric (absorbtie). Particulele radiatiei  smulg electroni din stratul K sau
L, consumandu-si complet energia. Electronii eliberati se numesc fotoelectroni.
2- Efectul Compton (imprastiere). Particulele radiatiei  se ciocnesc de electronii
invelisului electronic al atomului pe care ii smulg din structura atomului, trasmitandu-i numai o
parte din energia sa. Particulele radiatiei  sunt deviate de la directia lor initiala, avand o
frecventa mai mica E' = h'.
Electronii smulsi din invelisul electronic, in urma ciocniri lor cu particulele radiatiei  se
numesc electroni Compton.
3 - Formarea de perechi. Interactiunea fotonilor  cu nucleonii, respectiv protonii si
neutronii va genera perechi de particule subatomice.
In cazul interactiunii fotonilor nucleari  cu protonii, acestia emit perechi de particule
electroni (-e)-pozitroni (+e) si se transforma in neutroni si trec de pe orbita fundamentala pe o
orbita superioara, iar datorita acestei interactiuni atomul a trecut din starea fundamentala in
starea de excitatie.
Electroni (-e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric negativ si formeaza
radiatiile iar pozitroni (+e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv si
alcatuiesc radiatiile .
Aceste particule avand sarcini electrice diferite se atrag si se neutralizeaza reciproc
printr-un proces de anihilare A, in urma caruia rezulta doua particule (o) neutre din punct de
vedere electric care sunt emise sub forma unor cuante de radiatii  moi care sunt identice si au
caracteristici asemanatoare cu radiatiile  radioactive emise de nuclee atomice in procesul
dezintegrari nucleare radioactive.
La revenirea neutronilor de pe orbita superioara, pe orbita fundamentala, acestia emit
fotonii nucleari (of) d duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare.
In cazul interactiunii fotonilor nucleari  cu neutronii, acestia emit perechi de
particule electroni (-e)-neutrini () si se transforma in protoni si trec de pe orbita fundamentala
pe o orbita superioara.
Electroni (-e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric negativ formeaza
radiatiile iar neutrini () fiind particule neutre din punct de vedere electric alcatuiesc radiatiile
 moi.
Protoni nu au o situatie stabila pe aceasta orbita superioara si revin pe orbita fundamentala,
emitand fotonii nucleari (of) d duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare.
In acest caz, atomul trece din starea de excitatie in starea fundamentala.
 Fotonii nucleari emisi sunt particule neutre din punct de vedere electric si reprezinta diferenta de
energie dintre cele dou“ orbite.
Din aceasta prezentare rezulta ca, radiatiile radioactive ,  si  sunt alcatuite din
particule inarcate din punct de vedere electric sau neutre din punct de vedere electric:
- pozitronii, particule subatomice care au sarcina electrica pozitiva
- electronii, particule subatomice care au sarcina electrica negativa
- neutrini, particule subatomice neutre din punct de vedere electric
- fotoni nucleari, particule neutre din punct de vedere electric.
Toate aceste particule interactioneaza cu substanta care este alcatuita din molecule,
atomi care la randul lor sunt constituite tot din particule incarcate din punct de vedere electric
sau neutre din punct de vedere electric, respectiv:
- electronii din invelisul electronic al atomului care sunt incarati din punct de vedere
electric negativ
- protoni care au sarcina electrica pozitiva
- neutronii care sunt neutri din punct de vedere electric.
In acest caz, interactiunea sarcinilor electrice pozitive, negative si neutre a radiatiilor
radioactive ,  si  cu particulele semiconductorilor din bateriile fototermoelectrice va produce
absorbtia si transformarea lor in curent electric continuu.
In cazul deseurilor nucleare radioactive trebuie sa se aiba in vedere faptul ca, acestea
au o radioactivitate mai redusa, decat cea a unui minereu sau preparat nuclear radioactiv, iar
interactiunea lor cu celulele panourilor fototermoelectrice nu afecteaza in mod substantial
randamentul unei astfel de interactiuni si transformari.
Cunoscand toate acestea putem construi un generator nuclear, folosind bateriile
fototermoelectrice care absorb si transforma deseurile nucleare radioactive in curent electric
continuu.
Un astfel de generator nuclear fototermoelectric se compune din: - deseurile, minereu
sau substanta radioactiva 1, - glob confectionat din cuart care este transparent pentru orice tip
de radiatie electromagnetica in care se depun deseurile sau materiale radioactiv 2, - suportul
metalic format din opt tije metalice reglabile de sustinere a globului de cuart 3, - ansamblul de
baterii fototermoelectrice 4, - bornele electrice ale bateriilor fototermoelectrice 5, - primul strat
protector 6, - al doilea strat protector care constituie si carcasa generatorului nuclear
fototermoelectric 7.
Am facut precizarea ca, in acest generator nuclear se poate folosi ca agent energetic
deseurile radioactive rezultate in urma unor reactii de fisiune nucleara produse in reactoare
nucleare, dar la fel de bine se poate utiliza si minereu de radiu (Ra) care este un metal moale
argintiu si care are o luminescenta vizibila chiar la lumina zilei sau a altor metale sau substante
capabile sa emit“ energia nucleara radioactiva.
Deseurile sau minereurile radioactive se gasesc in partea interioara a generatorului
nuclear fototermoelectric si sunt stocate, inmagazinate in globul de cuart care este montat pe
un suport de sustinere care se gaseste in mijlocul ansamblului de baterii fototermoelectrice in
zona activa.
Generatorul nuclear fototermoelectric intra in stare de functiune odata cu introducerea
globului de cuart umplut cu deseuri, minereu sau substante radioactive in interiorul ansamblului
de baterii fototermoelectrice. Temperatura de lucru in interiorul generatorului este mai ridicata
decat a mediului inconjurator, datorita faptului ca, procesul dezintegrari nucleare radioactive
este insotit de o degajare continua de energie.
Acest generator nuclear fototermoelectric prezinta, datorita sistemului sau de
functionare o securitate si o siguranta maxima pentru protejarea oamenilor si a mediului
inconjurator, impotriva radiatiilor radioactive. De asemenea, poate avea dimensiuni foarte
reduse, dar aceasta nu inseamna ca, nu s-ar putea construi si generatoare de dimensiuni mai
mari si cu un randament mult mai mare, atat al panourilor fototermoelectrice cat si prin
folosirea unor minereuri radioactive cu grad inalt de emitenta nucleara radioactiva.
Aceste generatoare s-ar putea folosi pentru autonomia unor masini electrice, avioane,
nave cosmice sau pentru alimentarea cu energia electrica a unor consumatori electrici casnici,
radio, televizoare, aparate de incalzire, iluminare, etc.
[http://energienucleara.go.ro/cap_10.htm].