CAPITOLUL IV.

ANALIZA RESURSELOR UMANE

4.1. - ANALIZA CANTITATIVĂ A FORŢEI DE MUNCĂ

Forţa de muncă, alături de mijloacele fixe şi de obiectele muncii, de calitatea conducerii,

alături de pămînt sau de terenul agricol, participă direct la realizarea procesului de producţie.
La nivel microeconomic (întreprinderea) problemele pe care le ridică gestiunea resurselor
umane pot fi sintetizate astfel :
1-analiza modului de realizare a asigurării cu forţă de muncă din punct de vedere
cantitativ şi calitativ;
2-analiza modului de utilizare (exclusiv sau intensiv) a resurselor de forţe de muncă;
3-analiza eficienţei utilizării forţei de muncă.

Analiza cantitativă a forţei de muncă se realizează în dinamică printr-un ansamblu de

indicatori specifici cum ar fi :
1) - Numărul de salariaţi la un moment dat:
= reprezintă efectivul de salariaţi şi se urmăreşte la începutul şi sfîrşitul perioadei de
gestiune;
= acest indicator cuprinde toţi salariaţii cu contract individual de muncă (pe perioadă
nedeterminată sau determinată) la un moment dat;
= acest indicator cuprinde şi persoanele care au lucrat, dar şi persoanele care nu au lucrat
aflându-se în concediu medical, concediu de maternitate, pentru îngrijirea copilului, concedii de
odihnă, concedii fără plată;
= un asemenea indicator pune în evidenţă ansamblul potenţialului uman, dar nu
evidenţiază gradul de utilizare a acestuia.

2) - Numărul de personal existent la un moment dat:

= are acelaşi conţinut informaţional ca şi numărul de salariaţi la un moment dat, însă
acest indicator se referă atât la salariaţi, cât şi la personalul cu contract de prestări servicii,
colaborare, convenţii;
= ca dimensiune, el este mai mare decât numărul de salariaţi la un moment dat.

3) - Numărul mediu de salariaţi:

= acest indicator se calculează ca urmare a existenţei fenomenului de mişcare a
personalului (intrări şi ieşiri de personal);
= este apreciat ca fiind un indicator de flux de personal;
= numărul mediu de personal se calculează ca o medie aritmetică simplă a efectivului
zilnic de salariaţi;
= se calculează zilnic, lunar, trimestrial, semestrial şi anual .

4) - Numărul mediu de personal:

= se calculează ca medie aritmetică simplă a efectivului zilnic de personal.

5) - Numărul maxim admisibil de personal:

= reprezintă limita superioară a numărului de personal;
= se determină având în vedere volumul de activitate şi productivitatea medie a muncii;
= un asemenea indicator este trecut în bugetul de venituri şi cheltuieli al întreprinderii.
 4.2. - ANALIZA STRUCTURII FORŢEI DE MUNCĂ

O asemenea analiză este necesară pentru a scoate în evidenţă anumite caracteristici ale
forţei de muncă dintr-o întreprindere. Analiza economico-financiară presupune împărţirea forţei
de muncă dintr-o întreprindere după ocupaţia acesteia.

În acest sens există următoarea grupare a personalului :

1-muncitori:
a)-direct productivi;
b)-indirect productivi.
2-personal tehnic:
a)-ingineri;
b)-subingineri.
3-personal cu pregătire economică;
4-personal de conducere tehnică : maiştri, tehnicieni;
5-personal de conducere şi administrativ;
6-personal de deservire generală : paznici, pompieri;
O asemenea analiză, în raport cu ocupaţia personalului pune în evidenţă necesităţile de
calificare, de angajare sau de disponibilizare de personal.
Din punct de vedere structural, potenţialul uman dintr-o întreprindere poate fi grupat şi
după alte criterii cum ar fi :
1-după vîrstă :
a)-sub 25 de ani;
b)-între 26-35 de ani;
c)-între 36-45 de ani;
d)-între 46-55 de ani;
e)-peste 55 de ani.
2-după vechimea în întreprindere :
a)-sub 1 an;
b)-între 2-5 ani;
c)-între 5-10 ani.
3-după sex :
a)-bărbaţi;
b)-femei.
4-după pregătirea profesională :
a)-muncitori (calificaţi, necalificaţi) ;
b)-personal de specialitate (cu studii medii sau superioare);
c)-personal tehnic administrativ (cu studii medii sau superioare);
d)-personal de conducere.
5-după funcţiile întreprinderii :
a)-cercetare-dezvoltare;
b)-producţie;
c)-comercializare;
d)-personal;
e)-funcţia financiar-contabilă.

Ca metode de analiză se foloseşte metoda ratelor, prin calcularea ponderii diferitelor

categorii de personal în personalul total al întreprinderii.
 4.3. - ANALIZA DINAMICII FORŢEI DE MUNCĂ PE TOTAL ŞI PE CATEGORII

Analiza dinamicii forţei de muncă se realizează cu ajutorul abaterilor absolute şi cu

ajutorul indicilor cu bază fixă şi cu bază în lanţ. Pentru a aprecia cât mai corect evoluţia în
dinamică a forţei de muncă trebuie să analizăm corelaţia dintre indicele de creştere a forţei de
muncă (referitor la numărul mediu de personal) şi indicii valorici ai principalilor indicatori, cum
ar fi : cifra de afaceri, valoarea adăugată, producţia exerciţiului.
Se apreciază că resursa umană are o evoluţie favorabilă din punct de vedere al utilizării,
dacă indicele numărului mediu de personal este mai mic decît indicii cifrei de afaceri, a valorii
adăugate sau a producţiei exerciţiului.

4.4. - ANALIZA MOBILITĂŢII ŞI STABILITĂŢII FORŢEI DE MUNCĂ

Creşterea performanţei economico-financiare a oricărei întreprinderi este strâns legată de

stabilitatea resurselor umane. Fluctuaţiile de personal (intrări şi ieşiri de personal) perturbă orice
activitate economică care se regăseşte în nivelul presupuşilor indicatori economico-financiari.
Sunt însă situaţii în care întreprinderea angajează personal (prin extinderea activităţii sau
prin modificarea structurii acesteia) sau disponibilizează personal ca urmare a restrângerii
activităţii sau ca urmare a pensionării. Din aceste considerente se poate spune că în cazul oricărei
întreprinderi există o mişcare de personal (intrări şi ieşiri).

Mişcarea de personal se caracterizează cu ajutorul unui sistem de indicatori :

1) - Indicatori ai mobilităţii forţei de muncă:
a)-indicatori ai circulaţiei forţei de muncă:
-coeficientul mediu al intrărilor de personal;
-coeficientul mediu al ieşirilor de personal;
-coeficientul mediu al mişcării totale.
b)-indicatori ai fluctuaţiei forţei de muncă.
2) - Indicatori ai stabilităţii forţei de muncă.

Între circulaţia şi fluctuaţia forţei de muncă există o distincţie clară :

CIRCULAŢIA = reprezintă mişcarea personalului unei întreprinderi în cursul unei
perioade, atât din punct de vedere al intrărilor, cât şi din punct de vedere al
ieşirilor din cauze normale : transfer, boală, pensionare, deces, invaliditate
FLUCTUAŢIA = reprezintă un fenomen anormal care se referă la ieşirile forţei de muncă
din întreprindere fără aprobarea conducerii întreprinderii, sau prin desfacerea
contractului de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor contractului de muncă

COEFICIENTUL INTRĂRILOR DE PERSONAL (Ci):

I
Ci  , unde:
Np

I = intrări
Np = număr mediu de personal

COEFICIENTUL IEŞIRILOR DE PERSONAL (Ce):

E
Ce  , unde:
Np
E = ieşiri
Np = număr mediu de personal
COEFICIENTUL MIŞCĂRILOR TOTALE (Cm) :
IE
Cm  , unde:
Np
I + E = intrări + ieşiri
Np = număr mediu de personal

COEFICIENTUL FLUCTUAŢIEI DE PERSONAL (Cf):

En
Cf  , unde:
Np
En = total ieşiri de personal din motive nejustificate
Np = număr mediu de personal

Analiza pe baza acestor indicatori se realizează în dinamică de la o perioadă la alta, de cel

puţin 3 pînă la 5 ani. O asemenea analiză pune în evidenţă tendinţele de creştere sau de scădere a
fenomenului de mişcare a personalului.
Analiza intrărilor de personal trebuie realizată avînd în vedere angajările şi anume sursa
acestora. Sursele de angajare provin de la :
a)-oficiile de forţă de muncă;
b)-şcoli profesionale;
c)-licee;
d)-şcoli postliceale;
e)-învăţămîntul superior.

Principiul care trebuie să stea la baza angajărilor trebuie să fie cel al competenţei
profesionale. În privinţa plecărilor de personal trebuie făcută o distincţie netă între categoria
plecărilor normale şi cele având cauze nejustificate. Pentru a doua categorie, este necesar să fie
stabilite implicaţiile unui asemenea fenomen asupra activităţii întreprinderii.

Cauzele care pot genera fluctuaţii se împart în 3 mari categorii şi anume :

a) - cauze legate de desfăşurarea activităţii întreprinderii;
b) - cauze legate de lipsa de protecţie socială;
c) - cauze legate de personal.
Pentru limitarea tendinţei de fluctuaţie şi prin evitarea influenţei nefavorabile a fluctuaţiei
se creează premisele unei stabilităţi a forţei de muncă.

Analiza stabilităţii forţei de muncă presupune calcularea unor indicatori specifici cum ar fi :

1) - vechimea în aceeaşi unitate = se calculează după relaţia :

Vt 
t , unde:
T
t = vechimea exprimată în ani a întregului personal din unitatea respectivă;
T = vechimea totală exprimată în ani a fiecărui lucrător.

Se consideră :
Număr lucrători t T
1 6 20
2 2 15
3 8 10
 4 5 8
5 6 14
6 1 5
7 10 12
8 5 5
9 7 25
10 12 20

6  2  8  5  6  1  10  5  7  12 62
Vt    0,46
20  15  10  8  14  5  25  20 134
Valoarea acestui coeficient în condiţii ideale ar trebui să fie 1. O asemenea valoare ar
indica o stabilitate perfectă a forţei de muncă. Cu cât se îndepărtează de valoarea 1, cu atât scade
stabilitatea forţei de muncă, cu implicaţii nefavorabile asupra activităţii întreprinderii.
Calcularea indicatorului vechime medie în aceeaşi unitate şi analizarea acestuia, trebuie
făcută în dinamică pentru a determina tendinţa. Valorile acestui coeficient trebuie corelate cu
nivelul presupuşilor indicatori economico-financiari : producţia exerciţiului, producţia marfă,
cifra de afaceri, valoarea adăugată.

2) - vechimea medie în aceeaşi unitate = se calculează ca medie aritmetică ponderată între

vechimea în ani a muncitorilor din unitate şi numărul salariaţilor avînd aceeaşi vechime:
I 
 N t
N
4.5. - ANALIZA CALIFICĂRII FORŢEI DE MUNCĂ

Forţa de muncă (resursa umană) se analizează în dinamică atât din punct de vedere al
volumului, din punct de vedere structural, dar şi din punct de vedere al calificării acesteia.
Analiza personalului din punct de vedere calitativ are în vedere următoarele obiective :
a) - analiza structurală a personalului pe grade de pregătire profesională;
b) - analiza structurală a muncitorilor pe categorii de calificare.

Indicatorii specifici analizei calitative a forţei de muncă sunt :

1) - Coeficientul mediu de calificare ( K m) :

Km 
 Ni  Ki , unde:
 Ni
Ni = numărul de muncitori pe categorii de calificare
Ki = categoria de calificare
În cazul muncitorilor, aceste categorii variază de la 1 la 7.

2) - Coeficientul mediu de complexitate a lucrătorilor ( Kt ):

Kt 
 Vli  Ki , unde:
 Vli
Vli = volumul de lucrări: exprimat în zile/om, ore/om, norme/om;
Ki = categoria de complexitate a lucrării (de la 1 la 7).

Analiza calificării forţei de muncă trebuie aprofundată prin compararea coeficientului mediu al
calificării ( K m ) cu coeficientul mediu al complexităţii lucrărilor respective ( Kt ).
Se pot întâlni următoarele situaţii :
a) K m K t
Existenţa unei asemenea relaţii pune în evidenţă faptul că întreprinderea are un personal
muncitor mult mai calificat decât necesită volumul de activitate al întreprinderii. Aceasta
înseamnă că pentru lucrări de o complexitate mai redusă, se foloseşte un personal mult
mai calificat decât ar fi necesar.
Deci efortul făcut cu angajarea şi calificarea personalului nu se justifică, ceea ce înseamnă că
resursa de muncă din întreprindere nu este suficient de bine valorificată (utilizată).

b) K m K t
Existenţa unei asemenea relaţii scoate în evidenţă faptul că pentru lucrări ce
necesită o anumită pregătire este folosită forţa de muncă mai puţin calificată.
Aceasta ar putea să însemne lucrări de proastă calitate, cu implicaţii asupra
indicatorilor financiari fundamentali. Nu înseamnă că forţa de muncă este utilizată
eficient.

c) K m K t

Este situaţia ideală, ceea ce înseamnă că resursa umană este folosită la întreaga
capacitate şi calificare a ei.

Asemenea corelaţii se analizează în dinamică pentru a pune în evidenţă tendinţa.

EXEMPLU - Pentru exemplificare să considerăm repartizarea muncitorilor pe categorii de

calificare şi a lucrătorilor pe categorii de încadrare, la nivelul unei întreprinderi, conform
datelor prezentate în tabelul următor :

Categorie Repartizarea Repartizarea Decalajul (diferenţa) între

de muncitorilor pe lucrătorilor pe ponderea muncitorilor pe
calificare categorii de calificare categorii de încadrare categorii şi cea a volumului
Nr % Nr ore % lucrărilor pe categorii
normă (+;-)
1 983 24,7 313.990 24,9 - 0,2 %
2 764 19,2 411.080 32,6 - 13,4 %
3 1.010 25,4 332.900 26,4 - 1,0 %
4 903 22,7 123.580 9,8 12,9 %
5 191 4,8 55.480 4,4 0,4 %
6 111 2,8 17.650 1,4 1,4 %
7 16 0,4 6.320 0,5 - 0,1 %
TOTAL 3.978 100 1.261.000 100 X

(983  1)  (764  2)  (1.010  3)  (903  4)  (191  5)  (111  6)  (16  7) 10.886

Km    2,738
3.978 3.978
(313.990  1)  (411.080  2)  (332.900  3)  (123.580  4)  (55.480  5)  (17.650  6)  (6.320
Kt 
1.261.000
3.056.710
  2,424
1.261.000
 K m K t

CONCLUZII :
 Din datele prezentate, se constată că ponderea mai mare a muncitorilor revine categoriei
3 de calificare (25,4%). Volumul lucrărilor după gradul de complexitate are ponderea cea mai
mare pentru categoria a doua (32,6%). Ţinând cont de acest lucru, precum şi de abaterile
înregistrate la fiecare categorie, se poate observa că valoarea coeficientului mediu de calificare a
forţei de muncă este mai mare decât valoarea coeficientului mediu de complexitate a lucrărilor
executate (2,738 > 2,424).
Aşadar, putem spune că lucrări de categorii inferioare sunt executate de muncitori cu
calificare superioară (muncitorii din categoriile 4, 5 şi 6 execută lucrări de categoriile 1, 2 şi 3,
fiind utilizaţi sub nivelul lor de pregătire profesională). Consecinţele unei asemenea situaţii sunt :
1-utilizarea insuficientă a capacităţii profesionale, a gradului de calificare a forţei de
muncă;
2-creşterea neraţională a costului produselor, întrucât conform codului muncii forţa de
muncă trebuie plătită în raport cu calificarea sa;
3-creşterea cheltuielilor cu salariile, precum şi a celorlalte datorii către stat calculate ca
procent din fondul de salarii sunt o consecinţă a necorelării calificării forţei de muncă cu gradul
de complexitate a lucrărilor;
4-se poate crea şi o mentalitate păguboasă din punct de vedere al scăderii interesului
privind creşterea calificării în condiţiile în care muncitorul este pus să lucreze sub nivelul
pregătirii sale.

4.6. - ANALIZA UTILIZĂRII TIMPULUI DE MUNCĂ

Forţa de muncă la nivelul oricărui agent economic are o utilizare extensivă şi o utilizare
intensivă. În ceea ce priveşte utilizarea extensivă, aceasta urmăreşte modul de folosire a timpului
de muncă. În ceea ce priveşte utilizarea intensivă a forţei de muncă, se calculează şi se analizează
doi indicatori sintetici fundamentali :
1 - productivitatea muncii (eficienţa cu care este utilizată forţa de muncă);
2 - profitul pe salariat, ca efect economic final privind utilizarea forţei de muncă.
Se realizează cu ajutorul datelor existente în balanţa timpului de muncă, document intern
de utilizare a timpului exprimat atât în om-zile, cât şi în om-ore. Analiza utilizării timpului de
muncă presupune o abordare a acestuia în dinamică şi din punct de vedere al structurii timpului
de muncă.
Analiza în dinamică presupune depistarea unei tendinţe de creştere sau de reducere a
timpului de muncă total, iar analiza structurală a acestora presupune evidenţierea unor timpi de
muncă neproductivi sau consumul unui timp de muncă nejustificat.

Pentru aceasta se calculează o serie de indicatori cum ar fi:

- fondul de timp calendaristic (Ftc):
= se determină ca fiind produsul dintre numărul mediu de salariaţi şi numărul de zile
calendaristice ale perioadei analizate (lună, trimestru, semestru, an);
= atunci când acest fond se exprimă în om-zile şi ca produs între Ftc exprimat în om-zile
şi durata normală a zilei de lucru, atunci acest indicator se exprimă în om-ore
- fondul de timp maxim disponibil (Ftmd):
= reprezintă sursa normală de timp care poate fi utilizată în cadrul unui an calendaristic.
Întrucât durata normală a zilei de lucru reprezintă o mărime prestabilită prin lege, prin
contractul individual de muncă sau ca urmare a unei sentinţe judecătoreşti şi este diferită în
funcţie de sectorul de activitate, de ramura economică sau chiar de categoria de salariaţi, se
foloseşte durata medie normală a zilei de lucru.
Dacă fondul de timp maxim disponibil vrem să-l exprimăm în om-ore, atunci se
înmulţeşte Ftmd în om-zile cu durata medie normală a unei zile exprimată în ore :
 Ftmd (om-ore) = Ftmd (om-zile) x dz

Pentru analiza structurală a Ftmd se are în vedere modul de formare a acestuia :

a) - timp efectiv lucrat = reprezintă timpul de muncă utilizat de către un salariat în scopul
desfăşurării activităţii profesionale;
b) - timp nelucrat = care se compune din :
-timp nelucrat din cauze justificate;
-timp nelucrat din cauze nejustificate.

Analiza structurală a timpului de muncă se realizează cu ajutorul ratelor de structură, care se

calculează prin raportarea diferitelor categorii de timp de muncă la total timp de muncă
calendaristic sau la total timp de muncă maxim disponibil.

4.7. - ANALIZA STATICĂ ŞI DINAMICĂ A TIMPULUI DE MUNCĂ

ANALIZA STATICĂ
Pentru analiza utilizării extensive a timpului de muncă se recomandă următorii indicatori :

1) - Gradul de programare a fondului de timp calendaristic ( G Ftc ):

Ftmd
G Ftc   100
Ftc

2) - Gradul de utilizare a fondului de timp calendaristic (GU Ftc):

Fte
GU Ftc   100 , unde:
Ftc
Fte = fond de timp efectiv lucrat
3) - Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (GU Ftmd):
Fte
GU Ftmd   100
Ftmd

ANALIZA ÎN DINAMICĂ
Analiza în dinamică a indicatorilor ce caracterizează timpul de muncă se realizează cu ajutorul
abaterilor absolute şi cu ajutorul indicilor cu bază fixă sau cu bază în lanţ, calculaţi faţă de
prevederile precedente sau faţă de nivelul prevederilor pe total şi pe categorii.

4.8. - INFLUENŢA TIMPULUI DE MUNCĂ ASUPRA PRINCIPALILOR INDICATORI

ECONOMICO-FINANCIARI

Utilizarea timpului de muncă (utilizarea extensivă) la nivelul unei întreprinderi

influenţează în final o serie de indicatori economico-financiari fundamentali şi anume :
1) - asupra valorii producţiei obţinute destinate vânzării, determinat de faptul că producţia
destinată vânzării este rezultanta timpului total de muncă exprimat în ore şi productivitatea
medie orară a muncii;
2) - influenţează valoarea producţiei exerciţiului, întrucât valoarea producţiei exerciţiului
este determinată de numărul mediu de salariaţi (Ns), timpul de muncă pe un salariat şi
productivitatea medie orară a muncii (Wh), calculată pe baza producţiei exerciţiului;
 3) - influenţează cifra de afaceri, întrucât timpul total de muncă este determinat de
numărul mediu de salariaţi, de timpul mediu de muncă pe un salariat şi de productivitatea medie
orară a muncii calculată prin raportarea producţiei fabricate, de cifra de afaceri ce revine la 1 leu
producţie fabricată;
4) - influenţează valoarea adăugată;
5) - influenţează profitul pe salariat.

În ceea ce priveşte utilizarea intensivă a timpului de muncă se folosesc doi indicatori

sintetici fundamentali şi anume :
1) - productivitatea muncii (W);
2) - profitul pe salariat.

4.9. - ANALIZA PRODUCTIVITĂŢII MUNCII

Productivitatea muncii:
= este indicatorul ce caracterizează gradul de folosire eficientă a resursei umane;
= se calculează cu ajutorul unor indicatori în expresie valorică sau cu ajutorul unor
indicatori în expresie fizică.

I - Calculul în baza unor indicatori valorici :

1) - productivitatea medie ( W )
= se calculează valoric cu ajutorul indicatorilor : cifra de afaceri, valoarea
adăugată, producţia fabricată destinată vânzării, producţia vândută, valoarea adăugată netă,
după relaţiile de forma :

P
Efect/efort: W  , unde:
T
P = producţia exprimată valoric : cifră de afaceri, valoarea adăugată
T = consumul total de timp de muncă
Sau

T
Efort/efect: W   1000
P

Din aceste considerente, Wse încadrează în sistemul de indicatori ai eficienţei economice.

__
Întîlnim următoarele modalităţi de calcul a W în expresie valorică :

a) - productivitatea medie anuală ( W a ):

P
Wa  , unde:
Np
P = producţia în expresie valorică;
Np = numărul mediu anual de personal.

Np
sau Wa   1000
P

b)-productivitatea medie zilnică( W z ):

P
Wz  , unde:
Np  tz
tz = timpul de muncă exprimat în zile realizat de un salariat într-un an
 N p  tz
sau Wz   1000
P
 reprezintă numărul de zile-om ce revine la 1.000 lei producţie

c)-productivitatea medie orară ( Wh ) :

P
Wh  , unde:
Np  tz  th
Np  tz  th = consumul de timp total exprimat în ore;
th = timpul de muncă zilnic pe 1 salariat exprimat în ore
N p  tz  th
sau Wh   1000
P
 reprezintă consumul de ore-om la 1000 lei producţie

Un rol important îl are W în calculul corelaţiilor de echilibru şi eficienţă şi anume:

IW > ISm , unde:
IW = indicele de creştere a W ;
ISm = indicele de creştere a salariului mediu.

2 - productivitatea marginală (Wm) :

= un indicator complementar de analiză a eficienţei resurselor umane;
= se determină ca raport între creşterea producţiei şi variaţia timpului de muncă:

 Q  Q1  Q0 T T  T0
Wm   sau Wm   1
T T1  T0 Q Q1  Q0

= ne arată efectul pe care-l are o unitate de timp de muncă suplimentară consumată.

Un indicator sintetic fundamental în caracterizarea utilizării resurselor umane îl

reprezintă elasticitatea muncii(E). În mod concret, aceasta face legătura dintre Wm şi W :

Q / Q Q T Q Q
E    :  Wm : W
T / T T Q T T

Elasticitatea astfel calculată are semnificaţia de rată de creştere procentuală a volumului

de activitate determinată de creşterea cu 1% a resursei umane (timp de muncă). În funcţie de
elasticitate, curba volumului de activitate poate fi împărţită în trei zone :
Zona I: E >1 ne situăm în zona randamentelor crescătoare;

Zona II : 0<E<1 ne situăm în zona randamentelor descrescătoare;

Zona III: E<0 ne situăm în zona randamentelor negative .

II – Calculul în baza unor indicatori fizici :

Q T
W  sau W  Q , unde:
T
Q = producţia obţinută în expresie fizică;
T = total timp de muncă consumat.
 Q Np
Wa 
Np
sau Wa  , unde:
Q
Q= producţia fizică obţinută într-un an;
Np = numărul mediu de personal.

Q Np  tz
Wz  sau Wz  , unde :
Np  tz Q
Q= producţia fizică obţinută într-o zi.

Q Np  tz  th
Wh  sau Wh  , unde:
Np  tz  th Q
Q= producţia fizică obţinută într-o oră.

În condiţiile în care producţia rezultată se exprimă în condiţii de STAS :

r
Q T
W  sau W  r Q , unde:
T
r
Q = producţia recalculată sau în condiţii de STAS

Q Q K
r
Wa  
Np Np

r
Q Np

Q K

Q r
Np  tz
Wz  sau Wz  r
Np  tz Q

Q r
Np  tz  th
Wh  sau Wh  r
Np  tz  th Q

EXEMPLUL 1 – Pentru exemplificare să considerăm W în cazul unei întreprinderi cu profil

complex, a cărei situaţie în dinamică este prezentată în tabelul următor :

Qf Qf Qf
Wa  , Wz  Np  tz , Wh  Np  tz  th ;
Np

Wz Wa
Wh  , Wz  , Wa  Wz  tz  (Wh  th)  tz .
th tz
 Wa

tz Wz

th Wh

INDICATORI SIMBOL REALIZAT ÎN ANUL %

ANTERIOR CURENT
Producţia obţinută destinată Qf 87.080 112.440 129,12
vînzării (mil.lei)
Numărul mediu de salariaţi Np 140 120 85,71
Numărul de zile lucrate de 1 tz 240 210 87,5
salariat într-un an
Durata medie a unei zile de lucru th 7,6 7,8 102,63
(ore)
Fond total de timp de muncă T 33.600 25.200 75
(om-zile)
Fond total de timp de muncă T 255.360 196.560 76,97
(om-ore)
Productivitatea medie anuală Wa =Qf 622 937 150,64
(mil. lei) Np
Productivitatea medie zilnică Wz = 2,592 4,462 172,14
(mil. lei) Qf_
Np x
tz
Productivitatea medie orară Wh = 0,341 0,572 167,74
(mil. lei) Qf / Np x
tz x th

Să se analizeze variaţia Wa după modelul şi schema factorială de mai sus.

Wa = Wa1 – Wa0 = 937 – 622 = 315 mil. lei/persoană

Din care :

1. Wa (tz) = Wz0 x (tz1 – tz0) = 2,592 (210 – 240) = - 77,76 mil lei

2. Wa (Wz) = (Wz1 – Wz0) tz1 = 210 (4,462 – 2,592) = 392,7 mil lei

Din care :

2.1 Wa(th) = tz1 x [ Wh0 x (th1 – th0)] = 210 x 0,341 x (7,8 – 7,6) = 14,32 mil lei

2.2 Wa(Wh) = tz1 x th1 x (Wh1 – Wh0) = 210 x 7,8 x (0,572 – 0,341) = 378,38 mil lei
 ∆Wa=315 mil. lei

∆Wa(tz) = -77,76 mil. lei ∆Wa(Wz) = 392,7 mil.lei

∆Wa(th) = 14,32 mil. lei ∆Wa(Wh) = 378,38 mil. lei

CONCLUZII :
Productivitatea medie anuală a muncii a înregistrat în anul curent faţă de anul anterior o
creştere de 315 mil.lei/angajat, această creştere datorându-se influenţei a doi factori cu acţiune
directă (timpul exprimat în zile şi productivitatea medie zilnică Wz) şi a doi factori cu acţiune
indirectă (timpul exprimat în ore şi productivitatea medie orară Wh).
Factorii cu acţiune directă au influenţat diferit variaţia productivităţii medii anuale Wa :
factorul extensiv tz a influenţat negativ şi în sens nefavorabil creşterea Wa.
Scăderea timpului de muncă pe un salariat într-un an de zile de la 240 zile la 210 zile a
avut ca efect o diminuare a Wa cu 77,76 milioane lei.
Productivitatea medie zilnică Wz, indicator ce reflectă utilizarea intensivă a resurselor
umane, a influenţat pozitiv şi în sens favorabil creşterea Wa cu 392,7 milioane lei.
De asemenea, factorii indirecţi (atît cel extensiv th, cît şi cel intensiv Wh) au influenţat
pozitiv şi în sens favorabil creşterea Wa.
Pe ansamblu, din cei patru factori de influenţă, trei au acţionat pozitiv şi în sens favorabil
şi unul în sens negativ şi nefavorabil, rolul hotărâtor avându-l utilizarea intensivă a resurselor
umane (Wz şi Wh), ceea ce înseamnă că întreprinderea şi-a organizat corespunzător activitatea în
domeniul folosirii eficiente a forţei de muncă.

EXEMPLUL 2 – Productivitatea medie anuală (Wa) :

INDICATORI SIMBOL REALIZAT ÎN ANUL %

ANTERIOR (0) CURENT (1)
Producţia obţinută destinată Qf 12.350 14.275 115
vînzării (mil.lei)
Numărul mediu de salariaţi Np 125 130 104
Numărul mediu de zile lucrate Nz 224 228 101
de 1 salariat într-un an
Durata medie a unei zile de Nh 7,8 8,0 102
lucru (ore)
Fond total de timp de muncă tz 28.000 29.640 105
(zile/om)
Fond total de timp de muncă th 218.400 237.120 108
(ore/om)
Productivitatea medie anuală Wa 
Qf 98,8 109,8 111
(milioane lei) Np
Productivitatea medie zilnică Qf 0,441 0,481 109
Wz 
= Qf / fond de timp zile/om tz

Productivitatea medie orară Qf 0,0565 0,0602 106

Wh 
= Qf / fond de timp ore/om th
Modelul folosit este următorul:

Wa  Nz  Wz  Nz  Nh  Wh  Nz  Wh 
 gi  whi
100
Schema factorială este:
Wa

Nz Wz

Nh Wh

gi whi

Analiza productivităţii medii anuale :

Wa = Wa1 – Wa0 = 109,8 – 98,8 = 11 mil. lei

productivitatea a crescut cu 11 mil. lei (creşterea s-a datorat tuturor factorilor).

Din care :

1. Wa(Nz) = (Nz1 – Nz0) x Wz0 = (228 – 224) x 0,441 = 1,764 mil. lei

 productivitatea a crescut cu 1,764 mil. lei datorită numărului mediu de zile

lucrate de 1 salariat într-un an (Nz).

2. Wa(Wz) = Nz1 x (Wz1 – Wz0) = 228 x (0,481 – 0,441) = 9,12 mil. lei

Se verifică egalitatea parţială : Wa = Wa(Nz) + Wa(Wz)

11 = 1,764 + 9,12

Din care :

2.1 Wa(Nh) = Nz1 x (Nh1 – Nh0) x Wh0 = 228 x (8 – 7,8) x 0,0565 = 2,5764 mil. lei

2.2 Wa(Wh) = Nz1 x Nh1 x (Wh1 – Wh0) = 228 x 8 (0,0602 – 0,0565) = 6,7488 mil. lei

Se verifică relaţia parţială : Wa(Wz) = Wa(Nh) + Wa(Wh)

9,12 = 2,5764 + 6,7488

Schema factorială va fi :

Wa=11.000.000 lei

Nz = 1.764.000 lei Wz = 9.120.0000 lei

 Nh = 2.576.4000 lei Wh = 6.748.800 lei

COMENTARII :

Se constată o creştere a productivităţii medii anuale (Wa) calculate pe seama producţiei

destinate vînzării (Wa = Qf / Np) cu 11 mil. lei, adică cu 11%. Această creştere s-a datorat atât
creşterii numărului mediu de zile (Nz) lucrate de un salariat, cât şi creşterii (Wz) cu 9%.
Creşterea numărului mediu de zile lucrate de un salariat a determinat creşterea
productivităţii cu 1,764 milioane lei, iar sporirea eficienţei utilizării forţei de muncă (Wz) a
determinat creşterea productivităţii cu 9,12 milioane lei.
Aportul celor doi factori indirecţi (Nh şi Wh) a fost de asemenea pozitiv şi favorabil.
Depăşirea duratei medii a zilei de muncă cu 2,5% a determinat o sporire a productivităţii cu
2,5764 milioane lei.
Creşterea productivităţii medii orare a muncii, prin folosirea eficientă (Wh) a timpului de
lucru la nivelul unei zile a determinat creşterea productivităţii cu 6,7488 milioane lei.

4.10. - ANALIZA PROFITULUI PE SALARIAT

Din categoria indicatorilor ce exprimă folosirea eficientă a resurselor umane, un loc

important îl ocupă nivelul profitului pe salariat.
Analiza acestui indicator se realizează în baza mai multor metode factoriale, ţinând seama
de corelaţia care trebuie urmărită între gradul de utilizare a resursei umane şi capacitatea de
producţie (dotarea tehnică a muncii).

I) - Un prim model de analiză a profitului pe salariat este cel ca caracterizează

profitul/salariat în raport cu capacitatea de producţie :

P Qf CA P CA
    Wa   pr , unde:
Ns Ns Qf CA Qf

Qf = producţia fabricată destinată vînzărilor

pr = profitul la 1 leu CA
t = timpul exprimat în ore
CA = cifra de afaceri
Wa = productivitatea anuală
Wh = productivitatea medie orară
CA
Qf
gradul de valorificare a producţiei fabricate (CA la 1 leu producţie
fabricată)

Schema factorială corespunzătoare acestui model :

P
Ns

Wa CA pr
Qf
 t Wh
gi p c

gi = structura cifrei de afaceri

p = preţ mediu de vînzare/ produs
c = cost unitar de producţie

P P P
  1  0
Ns Ns 1 Ns 0

Din care :
CA0 CA CA
1. P / Ns (Wa )  Wa 1   pr 0  Wa 0  0  pr 0  Wa 1  Wa 0   0  pr 0 ,
Qf 0 Qf 0 Qf 0
 această relaţie arată influenţa productivităţii anuale asupra indicatorului
profit/salariat.

 CA1 CA0 
)  Wa 1  
2. P / Ns ( CA
Qf  Qf  Qf   pr 0 ,
 1 0 

această relaţie arată influenţa exercitată de gradul de valorificare a producţiei

fabricate asupra indicatorului profit/salariat.

CA1
3. P / Ns ( pr )  Wa 1   ( pr 1  pr 0 )
Qf 1
această relaţie arată influenţa exercitată de profitul la 1 leu cifră de afaceri
asupra indicatorului profit/salariat

Se verifică corelaţia :

P / Ns  P / Ns (Wa )  P / Ns ( CA / Qf )  P / Ns ( pr )
II) - Un al doilea model de analiză este următorul :

CA P
P / Ns    Wa  pr
Ns CA

Schema factorială este :

P
Ns

Wa pr

t Wh gi p c
 P / Ns  P1 / Ns1  P0 / Ns0 , din care:

1. P / Ns (Wa )  (Wa 1  Wa 0 )  pr 0 ;

2. P / Ns ( pr )  Wa 1  ( pr 1  pr 0 ) .

Se verifică dacă este respectată corelaţia :

P / Ns  P / Ns (Wa )  P / Ns ( pr )

III) - Un al treilea model se referă la :

P T CA P
    t  Wh  pr , unde:
Ns Ns T CA

P
Ns

t Wh pr

gi whi gi p c

T = timpul total de muncă;

t = consumul de timp de muncă anual/ salariat;

P
= profitul ce revine la 1 leu cifră de afaceri.
CA

P / Ns  P1 / Ns1  P0 / Ns 0 ,

Din care :

1. P / Ns (t )  (t 1  t 0 )  Wh0  pr 0

2. P / Ns (Wh )  t 1  (Wh1  Wh 0 )  pr 0

3. P / Ns ( pr )  t1  Wh1  ( pr1  pr0 )

Se verifică dacă este respectată corelaţia :

P / Ns  P / Ns (t )  P / Ns (Wh)  P / Ns ( pr )
IV) - Al patrulea model factorial este cel în care intervine volumul mijloacelor fixe. Acest model
stabileşte corelaţia dintre profitul/salariat şi dotarea tehnică:
, ,
Mf Mf CA P Mf CA
P / Ns    ,
  Kt   ,
 pr , unde:
Ns Mf Mf CA Mf Mf

Mf = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe ;

,
Mf = valoarea medie a mijloacelor fixe direct productive (sau a mijloacelor fixe
active);

Kt = înzestrarea tehnică a muncii;

,
Mf
= ponderea mijloacelor fixe direct productive în totalul mijloacelor fixe
Mf
(structura tehnică a capitalului);

CA
, = eficienţa utilizării mijloacelor fixe direct productive;
Mf
pr = profit mediu la 1 leu cifră de afaceri;
P
Ns

Kt Mf , CA pr
,
Mf Mf

Analiza profitului pe salariat stabileşte o corelaţie între analiza eficienţei utilizării

factorului muncă pe baza productivităţii şi analiza rentabilităţii.
Pe baza primului model, poate fi evidenţiat efectul modificării gradului de valorificare a
producţiei fabricate, cu scopul de a se stabili măsuri pentru asigurarea desfacerii producţiei
obţinute şi diminuarea producţiei stocate.
În cazul celui de-al patrulea model, se evidenţiază în plus influenţa pe care o exercită
modificarea gradului de înzestrare tehnică a muncii, a compoziţiei tehnice a mijloacelor fixe,
precum şi a randamentului acestora. Cu ajutorul acestui model, se stabileşte corelaţia cu analiza
utilizării mijloacelor fixe.