BILET DE EXAMEN № 24 (b) Angiotensina II acţionează asupra celulelor zonei glomerulate pentru a creşte

conversia corticosteronului în aldosteron

(c) Aldosteronul creşte resorbţia renală de Na+, astfel crescînd volumul lichidului
1. Glandele suprarenale. Hormonii cortico- si medulosuprarenali, rolul lor fiziologic. extracelular (ECF) şi volumul sanguin inapoi in limitele normei şi inhibînd secreţia
ulterioară de renină
Reglarea secreţiei glucocorticoizilor si mineralocorticoizilor. Hipocorticismul (boala
(2) Hiperkalemia
Addison), hipercorticismul (boala Cushing), diabet steroid. - măreşte secreţia de aldosteron
A. Cortexul Adrenal
3. Acţiunile Glucocorticoizilor (cortizol)
1. Sinteza hormonilor adrenocorticalei
- În general, glucocorticoizii sunt esenţiali in răspuns la stres
- Zona fasciculată produce maimult glucocorticoizi (cortizol)
a. Stimularea gluconeogenezei
- Zona reticulară produce hormoni sexuali (estrogeni şi androgeni)
- Glucocorticoizii măresc gluconeogeneza prin mecanismele ce urmează:
- Zona glomerulară produce mineralocorticoizi (aldosteron)
(1) Măresc catabolismul proteic în muşchi şi micşoreză sinteza proteinelor, astfel oferind
2. Reglarea secreţiei
mai multi aminoacizi pentru ficat pentru gluconeogeneza
a. Secreţia Glucocorticoizilor.
(2) Scad utilizarea glucozei şi sensibilitatea la insulină a ţesutului adipos
- oscilează cu o periodicitate de 24 ore sau ritmul cicardian
(3) Cresc lipoliza, ce oferă mai mult glicerol ficatului pentru gluconeogeneza
- pentru acei care dorm noaptea, nivelul de cortizol este cel mai inalt inainte de trezire
b. Efecte anti-inflamatoare
(aproximativ 6 dimineaţa) şi cel mai mic seara (la miezul nopţii)
(1) Glucocorticoizii induc sinteza lipocortinei un inhibitor al fosfolipazei A2. Fosfolipaza
(1) Controlul Hipotalamic – factorul eliberator e corticotropiă (Corticotropin Releasing
A2 este o enzima care eliberează arahidonatul din fosfolipidele membranare, oferind
Factor – CRF)
precursorul sintezei prostoglandinelor şi leukotrienelor). Deoarece prostoglandinele şi
- neuronii ce conţin CRF sunt situaţi în nucleii paraventriculari ai hipotalamusului
leukotrienele sunt implicate in răspunsul inflamator, glucocorticoizii au proprietăţi
- Cînd sunt stimulaţi, CRF este eliberat în sistemul hipofizal-portal în sînge
anti inflamatoare prin inhibarea formării precursorilor (arahidonatul).
- CRF se uneşte cu receptorii pe corticotrope în adenohipofiză şi direcţionează sinteza
(2) Glucocorticoizii inhibă producerea interleukinei-2 (IL-2) şi inhibă proliferarea T
şi secreţia ACTH
limfocitelor.
- Mesagerul secund pentru CRF este AMP ciclic.
(3) Glucocorticoizii inhibă eliberarea histaminei şi serotoninei
(2) Adenohipofiza – ACTH
c. Supresarea răspunsului imun
- ACTH stimulează steroidogeneza în zona fasciculată şi reticulară prin creşterea
- Glucocorticoizii (cum s-a menţonat mai sus) inhibă producerea interleukinei-2 şi
conversiei colesterolului în pregnenolon
limfocitelor T , lucru critic pentru imunitatea celulară. În doze faracologice
- ACTH de asemenea reglează receptorii proprii astfel sensibilitatea pentru dozele
glucocorticoizii sunt utilizaţi pentru prevenirea rejetului organelor transplantate.
următoare de ACTH este crescută
- Menţinerea răspunsului vascular la catecolamine
- Nivele mărite cronic de ACTH cauează hipertrofia glandelor suprarenale
- Mesagerul secund pentru ACTH este AMP ciclic.
4. Acţiunile mineralocorticoizilor
(3) Controlul de Feed-back negativ - cortizol
a. ↑ resorbţia renală de Na+
- Cortizolul inhibă secreţia de CRF din hipotalamus, şi inhiubă secreţia ACTH din
b. ↑ secreţia renală de K+
adenohipofiză
c. ↑ secreţia renală de H+
- Daca nivelul de cortizol (glucocorticoid) este mereu crescut atunci sinteza CRF şi de
aici şi a ACTH est inhibată
5. Fiziologia patologică a corticosuprarenalei
b. Secreţia Aldosteronului
a. Insuficienţa corticoadrenală
(1) ansa Renin-Angiotensin-Aldosteron
(1) Insuficienţa corticosuprarenalei primare – boala Addison
(a) Scăderea în volum a sîngelui cauzează o descreştere a presiunii de perfuzie renale,
- cel mai frecvent este cauzată de distrucţia autoimună a cortexului suprarenalei şi
care la rîndul său creşte secreţia de renină. Renina catalizează conversia
cauzează criză suprarenală acută.
angiotensinogenului în angiotensina I. Angiotensina I este transformată în
- Se caracterizează prin următoarele:
angiotensina II de către enzima angiotensin convertază.
(a) ↓ glucocorticoizii, androgenii şi mineralocorticoizii suprarenale Bainbridge... Influenţa cortexului cerebral asupra centrului vasomotor. Reglarea
(b) ↑ POMC şi ACTH (nivelul scăzut de cortizol scade feedbackul negativ asupra
umorală a circulaţiei sistemice
adenohipofizei)
(c) Hipoglicemie ( deoarece cortizolul este hiperglicemic)
(d) Pierdere în greutate, slăbiciune, greaţă şi vomă
(e) Hiperpigmentare
(f) ↓ pilozitatea pubică şi axilară la femei (cauzată de absenţa androgenilor suprarenalei)
(g) contracţia volumului ECF, hiperkalemie, şi acidoză metabolică (cauzată de absenţa
aldosteronului)
(2) Insuficienţă corticosuprarenale secundară cauzată de scăderea ACTH
- se datorează insuficienţei primare de ACTH
- nu provoacă hiperpigmentarea (deoarece este o insuficienţă primară de ACTH)
- nu apare hiperkalemia, sau acidoza metabolică deoarece aldosteronul e în normă
- celelalte simptome sunt similare cu cele din boala Addison)
b. Excesul de corticosuprarenală - sindromul Cushing
- este cel mai frecvent cauzat de administrarea în doze farmacologice a
glucocorticoizilor
- este mai rar provocat de hiperplasia bilaterală a suprarenalelor
- este numit sindromul lui Cushing în cazul în care e cauzat de supraproducerea
ACTH
- se caracterizează prin următoarele:
(1) ↑ nivelul cortizolului şi androgenilor
(2) ↑ ACTH ( numai daca e cauzată de suprarpoducerea ACTH)
(3) Hiperglicemie (cauzată de excesul de cortizol)
(4) ↑ catabolismul proteic şi oboseala musculară
(5) Obezitate centrală (faţă rotundă, grăsime supraclaviculară, „gheb de bivol”
(6) Virilizarea femeilor (cauzată de excesul androgenilor)
(7) Hipertensiune (cauzat de excesul de aldosteron)
(8) Osteoporoză(excesul de cortizol cauzează resorbţia osoasă)
(9) Slabă încălzire la răni
- Ketakonazolul, unhibitor al sintezei hormonilor steroizi poate fi ftuilizat pentru
tratamentul bolii Cushing
c. Hiperaldosteroinism – sindromul lui Conn
- este cauzat de o tumoare secretoare de aldosteronse caracterizează prin urmotoarele:
- se caracterizează prin următoarele:
(1) Hipertensiune (din cauza că aldosteronul ↑ resorbţia de Na+
(2) Hipokalemie (deoarece aldosteronu ↑ secreţia de K+)
(3) Alcaloză metabolică (deoarece aldosteronul măreşte secreţia de H+)
(4) ↓ secreţia reninei (din cauza nivelului mărit de aldosteron)

1. Reglarea nervoasă a tonusului vascular. Centrul vasomotor. Rolul zonelor

reflexogene intracardiace şi intravasculare. Reflexele depresore: Goltz, Danini-Aşner,
 BILET DE EXAMEN № 28

1. Anatomia funcţională a sistemului nervos simpatic, neuronii simpatici pre- şi

postganglionari, localizarea, mediatorii şi receptorii lor.

 Partea sistemului nervos care controlează funcţiile viscerelor se numeşte sistem
nervos autonom sau vegetativ.
 Acest sistem controlează tensiunea arterială, secreţia şi motilitatea gastrointestinală,
evacuarea vezicii urinare, transpiraţia, termoreglarea.
 SNV este activat de către centrii din măduva spinării, trunchiul cerebral şi
hipotalamus.
 Impulsurile vegetative eferente ajung la viscere prin două subdiviziuni majore,
numite sistem nervos simpatic şi sistem nervos parasimpatic.
Deosebirile între SNV şi cel somatic
 SNV reprezintă partea sistemului nervos, care controlează funcţiile viscerelor şi nu se
supune controlului cortical, este relativ autonom, pe când cel somatic este controlat de
cortex.
 SNV inervează musculatura netedă a tuturor organelor interne, pe când cel somatic –
musculatura scheletică.
 Centrii vegetativi au o repartizare strict determinată în SNC, iar cei somatici sunt
plasaţi în diferite regiuni ale SNC.
 După ieşirea din măduva spinării fibrele somatice inervează segmentar musculatura
corpului (metamer), iar cele vegetative inervează organe din diferite regiuni ale
corpului.
 Calea eferentă somatică este formată din fibrele unui neuron, pe când cea vegetativă
este formată din fibrele a doi neuroni – 1 neuron în SNC, 2 neuron în ganglionul
vegetativ.
 Fibrele eferente somatice fac parte din grupa A (v = 70-120m/s), cele vegetative
preganglionare sunt din grupul B (v = 3-18m/s) şi cele postganglionare din grupul C
(v = 0,5-2m/s).
 Durata potenţialului de acţiune în fibrele vegetative este de 10 ori mai mare ca în cele
somatice, de acea labilitatea fibrelor vegetative este foarte joasă – 10-15 impulsuri pe
sec.
SNV simpatic
 Neuronii preganglionari simpatici sunt localizaţi în coarnele laterale ale MS în
porţiunea toroco - lombară
(Th1- L3-4 ).
 Ganglionii simpatici se împart în:
paravertebrali – localizaţi pe ambele părţi ale MS, formând trunchiul simpatic;
prevertebrali – localizaţi la o distanţă mai mare de la MS (plexul solar, ganglionii
mezenterici)
 De la neuronii preganglionari pornesc fibrele eferente preganglionare tip B în
componenţa ramurilor comunicante albe
 Din ganglionii vegetativi simpatici, unde este situat al 2-lea neuron simpatic, pornesc
fibre postganglionare tip C în componenţa ramurilor comunicante cenuşii şi ajung la
organul efector.
Ganglionii vegetativi
 Sunt formaţi din numeroşi neuroni uniţi prin sinapse chimice, de aceea, transmiterea
excitaţiei prin ganglion posedă aceleaşi particularităţi ca şi propagarea excitaţiei prin
centrii nervoşi (convergenţa, sumarea, ocluzia, transformarea ritmului ş.a.)
 Toate fibrele preganglionare secretă acetilcolină – fibre colinergice
 Fibrele postganglionare parasimpatice secretă acetilcolină – fibre colinergice
 Fibrele postganglionare simpatice secretă noradrenalină – fibre adrenergice
 Transmiterea excitaţiei de la fibra postganglionară vegetativă are loc prin intermediul
sinapsei chimice, asemenea sinapsei neuromusculare
 La nivelul celulelor efectoare fibra prezintă varicozităţi (varice) ce conţin vezicule cu
neurotransmiţător
 Secreţia mediatorului are loc prin depolarizarea membranei varicozităţilor cu mărirea
permeabilităţii pentru Ca+2 care induce difuziunea mediatorului din varicozități
Clasificarea receptorilor din SNV simpatic
 Receptori colinergici – specifici acetilcolinei
 1. Receptorii colinergici nicotinici – N- colinoreceptori se găsesc la nivelul
sinapselor preganglionare parasimpatice şi simpatice şi sinapsele neuromusculare
  2. Receptorii colinergici muscarinici - M- colinoreceptori se găsesc în sinapsele
postganglionare parasimpatice, şi simpatice (fibre simpatice colinergice)
 Receptori adrenergici – specifici noradrenalinei
 Se găsesc în celulele organelor efectorii inervate de fibrele postganglionare
simpatice, se împart în alfa (α1, α2- adrenergici) şi beta (β1, β2 - adrenergici)
Receptorii din organele efectoare
 Pentru stimularea organului efector mediatorul necesită cuplare specifică cu
receptorul
 La nivelul receptorului mediatorul produce o modificare conformaţională a structurii
moleculare proteice, care poate stimula sau inhiba celula prin 2 căi
1. Modificarea permeabilităţii membranei celulare pentru unul sau mai mulţi ioni prin
deschiderea sau închiderea unor canale ionice ( canale deschise de Na + şi Ca 2+
determină
+
stimularea, cele de K - inhibarea)
2. Activarea sau inactivarea enzimei ataşate de proteina receptoare, c are determină
formarea mesagerilor secunzi ce induc schimbări în metabolismul intracelular .
BILET DE EXAMEN № 29
1. Anatomia funcţională a sistemului nervos parasimpatic, neuronii parasimpatici pre- şi
postganglionari, localizarea, mediatorii şi receptorii lor.
 Partea sistemului nervos care controlează funcţiile viscerelor se numeşte sistem
nervos autonom sau vegetativ.
 Acest sistem controlează tensiunea arterială, secreţia şi motilitatea gastrointestinală,
evacuarea vezicii urinare, transpiraţia, termoreglarea.
 SNV este activat de către centrii din măduva spinării, trunchiul cerebral şi
hipotalamus.
 Impulsurile vegetative eferente ajung la viscere prin două subdiviziuni majore,
numite sistem nervos simpatic şi sistem nervos parasimpatic.
Deosebirile între SNV şi cel somatic
 SNV reprezintă partea sistemului nervos, care controlează funcţiile viscerelor şi nu se
supune controlului cortical, este relativ autonom, pe când cel somatic este controlat de
cortex.
 SNV inervează musculatura netedă a tuturor organelor interne, pe când cel somatic –
musculatura scheletică.
 Centrii vegetativi au o repartizare strict determinată în SNC, iar cei somatici sunt
plasaţi în diferite regiuni ale SNC.
 După ieşirea din măduva spinării fibrele somatice inervează segmentar musculatura
corpului (metamer), iar cele vegetative inervează organe din diferite regiuni ale
corpului.
 Calea eferentă somatică este formată din fibrele unui neuron, pe când cea vegetativă
este formată din fibrele a doi neuroni – 1 neuron în SNC, 2 neuron în ganglionul
vegetativ.
 Fibrele eferente somatice fac parte din grupa A (v = 70-120m/s), cele vegetative
preganglionare sunt din grupul B (v = 3-18m/s) şi cele postganglionare din grupul C
(v = 0,5-2m/s).
 Durata potenţialului de acţiune în fibrele vegetative este de 10 ori mai mare ca în cele
somatice, de acea labilitatea fibrelor vegetative este foarte joasă – 10-15 impulsuri pe
sec.
SNV parasimpatic (segmentul central)
Segmentul central al SNV parasimpatic este localizată în 3 regiuni ale SNC:
Mezencefalul - aici se află nucleul n. oculomotor,
Bulbul rahidian – aici se află nucleele a 3 nervi cranieni: n.facial, n glosofaringian, n.vag
Porţiunea sacrală a MS (S2- S4) – neuronii din coarnele laterale formează fibrele parasimpatice
ale n.pelvius.
În componenţa n. oculomotor n.facial, n. glosofaringian, n.vag fibrele preganglionare părăsesc
trunchiul cerebral şi ajung la ganglionii parasimpatici.
 Fibrele preganglionare parasimpatice ale n.pelvius părăsesc MS şi ajung la ganglionii
parasimpatici.
  Ganglionii vegetativi parasimpatici sunt localizaţi în apropierea organelor inervate  Influxul de Na+ induce depolarizarea cu apariţia excitaţiei
sau în peretele organului inervat – intramural. BILET DE EXAMEN № 30
 Fibrele parasimpatice preganglionare tip B (lungi) şi fibrele parasimpatice
postganglionare tip C (scurte), inervează musculatura netedă a organelor din 1. Fibrele colinergice ale SNV. Mecanismul eliberarii acetilcolinei. Receptorii
cavitatea abdominală şi bazin, de asemenea inervează ţesutul glandular. colinergici, (muscarinici şi nicotinici).

Ganglionii vegetativi  Partea sistemului nervos care controlează funcţiile viscerelor se numeşte sistem
 Sunt formaţi din numeroşi neuroni uniţi prin sinapse chimice, de aceea, transmiterea nervos autonom sau vegetativ.
excitaţiei prin ganglion posedă aceleaşi particularităţi ca şi propagarea excitaţiei prin  Acest sistem controlează tensiunea arterială, secreţia şi motilitatea gastrointestinală,
centrii nervoşi (convergenţa, sumarea, ocluzia, transformarea ritmului ş.a.) evacuarea vezicii urinare, transpiraţia, termoreglarea.
 Toate fibrele preganglionare secretă acetilcolină – fibre colinergice  SNV este activat de către centrii din măduva spinării, trunchiul cerebral şi
 Fibrele postganglionare parasimpatice secretă acetilcolină – fibre colinergice hipotalamus.
 Fibrele postganglionare simpatice secretă noradrenalină – fibre adrenergice  Impulsurile vegetative eferente ajung la viscere prin două subdiviziuni majore,
 Transmiterea excitaţiei de la fibra postganglionară vegetativă are loc prin intermediul numite sistem nervos simpatic şi sistem nervos parasimpatic.
sinapsei chimice, asemenea sinapsei neuromusculare Ganglionii vegetativi
 La nivelul celulelor efectoare fibra prezintă varicozităţi (varice) ce conţin vezicule cu  Sunt formaţi din numeroşi neuroni uniţi prin sinapse chimice, de aceea, transmiterea
neurotransmiţător excitaţiei prin ganglion posedă aceleaşi particularităţi ca şi propagarea excitaţiei prin
 Secreţia mediatorului are loc prin depolarizarea membranei varicozităţilor cu mărirea centrii nervoşi (convergenţa, sumarea, ocluzia, transformarea ritmului ş.a.)
+2
permeabilităţii pentru Ca care induce difuziunea mediatorului din varicozități  Toate fibrele preganglionare secretă acetilcolină – fibre colinergice
 Fibrele postganglionare parasimpatice secretă acetilcolină – fibre colinergice
Clasificarea receptorilor  Fibrele postganglionare simpatice secretă
Receptori colinergici – specifici acetilcolinei noradrenalină – fibre adrenergice
1. Receptorii colinergici nicotinici – N- colinoreceptori se găsesc la nivelul sinapselor  Transmiterea excitaţiei de la fibra
preganglionare parasimpatice şi simpatice şi sinapsele neuromusculare postganglionară vegetativă are loc prin
N – colinoreceptorii intermediul sinapsei chimice, asemenea
 Sunt situaţi la suprafaţa membranei sinapsei neuromusculare
 Legaţi de molecula proteică a canalului ionic  La nivelul celulelor efectoare fibra prezintă
 Complexul mediator- receptor produce modificarea conformaţională a moleculei varicozităţi (varice) ce conţin vezicule cu
proteice neurotransmiţător
+
 Are loc deschiderea canalului ionotrop pentru Na
  Secreţia mediatorului are loc prin depolarizarea membranei varicozităţilor cu mărirea Unitatea structural funcţională a rinichiului este NEFRONUL. Numărul total de nefroni într-un
+2 rinichi este de 1 milion. Nefronul este alcătuit din:
permeabilităţii pentru Ca care induce difuziunea mediatorului din varicozități
Glomerul; tubul proximal; ansa Henle; tubul distal; tubul
colector; pelvisul renal.
Glomerulul – este o reţea de ramuri capilare acoperite cu
Clasificarea receptorilor
capsula Bowman. Această capsulă este formată din foiţa
Receptori colinergici – specifici acetilcolinei parietală şi viscerală, ambele formate din un strat de
epiteliu. Spaţiul dintre aceste două foiţe trece mai apoi în
1. Receptorii colinergici nicotinici – N- colinoreceptori se găsesc la nivelul sinapselor
tubul proximal, acesta apoi coboară în medula renală sub
preganglionare parasimpatice şi simpatice şi sinapsele neuromusculare formă de ansa Henlle, formată din porţiunea descendentă
şi ascendentă, care se întoarce în corticală şi trece apoi în
2. Receptorii colinergici muscarinici - M- colinoreceptori se găsesc în sinapsele
tubul distal, mai mulţi astfel de tubi se revarsă în tubul
postganglionare parasimpatice, şi simpatice (fibre simpatice colinergice) colector, iar apoi se revarsă în pelvisul renal.
N – colinoreceptorii
Particularităţile vascularizării rinichilor. Glomerulul
 Sunt situaţi la suprafaţa membranei primeşte sânge din artera aferentă (ramurile arterei renale
din aortă), care aici formează o reţea capilară care apoi se
 Legaţi de molecula proteică a canalului ionic
termină cu artera eferentă. Aceasta la rândul său
 Complexul mediator- receptor produce modificarea conformaţională a moleculei formează a doua reţea capilară – capilarele peritubulare,
ce se află în corticala renală. De la capilarele peritubulare
proteice
coboară în medula renală vasa recta, formată din
 Are loc deschiderea canalului ionotrop pentru Na+ capilarele localizate în regiunea ansei Henlle, care de
asemenea formează o ansă şi se întorc în corticală. Patul capilar al glomerulului este un pat
 Influxul de Na+ induce depolarizarea cu apariţia excitaţiei
capilar de înaltă rezistenţă, iar capilarele peritubulare – de joasă rezistenţă şi anume:
M- colinoreceptorii Presiunea în artera aferentă – 100 mm/Hg
Presiunea în glomerul – 60 mm/Hg
 Cuplaţi cu proteina G
Presiunea în capilarele peritubulare – 18-10 (13) mm/Hg
 După fixarea mediatorului creşte activitatea GT-pazică a subunităţii α Vasa recta – 6 mm/Hg
Vene – 8 mm/Hg
 Subunităţile β şi γ eliberate modifică permeabilitatea membranei direct sau prin
Timp de 24 ore prin rinichi trece aproximativ 160-180 l sânge, sau 125 ml/minit. Există câteva
intermediul mesagerilor secunzi (PiP, IP3, DAG) teorii care lămuresc autoreglarea circulaţiei sanguine renale:
1) Teoria reflexelor intrarenale: asigurată de plexul simpatic intrarenal ce duce
 Efectul poate fi hiperpolarizant – inhibiţie sau depolarizant - excitaţie
la constricţia vaselor şi micşorarea microcirculaţiei.
2) Teoria metabolică – scăderea presiunii intrarenale duce la apariţia
2. Filtrarea glomerulară, factorii care influenţează filtrarea. Presiunea efectivă de produşilor metabolici intermediari ce duc la dilatatarea vaselor şi duc la creşterea
filtrare. Autoreglarea filtrării. Cantitatea şi compoziţia filtratului glomerular ( urinei microcirculaţiei.
3) ATP – constricţia vaselor
primare). ADP – dilatarea vaselor
Serotonina, bradichinina, calicreina, prostaglandinele – dilată vasele
Medicamentele Teofilina, Papaverina – dilată vasele
Structura rinichiului. Nefronul ca unitate funcţională a rinichilor.
Rinichii constau din: Formarea urinei primare
- zona corticală (externă) Formarea urinei finale include următoarele etape:
- zona medulară (internă) 1. Filtrarea glomerulară – urina primară
între ele se află stratul de ţesut conjunctiv tapetat de vase şi nervi. 2. reabsorbţia tubulară
 3. secreţia tubulară urina finală
URINA PRIMARĂ
Pentru prima dată filtrarea glomerulară şi urina primară a fost studiată de savantul englez
Richarde, care a demonstrat că filtratul glomerular nu este altceva decât plasma sanguină care
nu conţine elemente figurate şi proteine, acest filtrat din capsula Bowman şi poartă denumirea
de urină primară, care se deosebeşte de cea finală.
Factorii ce determină filtrarea glomerulară:
1. gradientul de presiune din interiorul capilarului şi capsulă
2. structura membranei prin care decurge filtrarea
3. suprafaţa membranei de care depinde viteza volumetrică a filtraţiei
1. Gradientul de presiune
Presiunea în capilarele glomerulare este de 60 mm/Hg (in capilarele organismului 15-20
mm/Hh). Această presiune este determinată de:
 Lungimea mică a arterei renale şi ramificarea ei imediată nu permite scăderea bruscă
a presiunii.
 Diametrul arterei aferente este de două ori mai mare ca diametrul arterei eferente
 Impermeabilitatea membranei capilare faţă de proteine, ceia ce provoacă creşterea
presiunii oncotice intracapilare egală cu 32 mm/Hg (această presiune micşorează
filtrarea).
 Presiunea de filtrare este determinată de presiunea intracapsulară – 18 mm/Hg
Structura membranei de filtrare
Trecerea substanţelor din plasmă în filtrat are loc prin mecanismul difuziei
moleculelor prin porii membranei. Raza maximă a porilor este de 35 A 0 Filtrarea are loc
prin membrana bazală. Endoteliul capilarelor are grosimea de 0,1 mm şi porii sunt mari de
1000 Ao prin aşa pori pot trece şi proteinele. Membrana este formată din:
1. endoteliul capilar
2. membrana bazală
3. epiteliul capsulei Bowmen
Suprafaţa membranei prin care are loc filtrarea la om este de 1
m2 la fiecare m2 de suprafaţă corporală.
Puterea de filtrare este constantă, acest fapt se explică prin
constanţa sângelui circulant prin vasele renale indiferent de
schimbările presiunii sângelui. La creşterea presiunii în organism
arteriolele renale se constrictă, la micşorarea presiunii se dilată. În
24 ore se formează 170 l de filtrat (urina primară).
BILET DE EXAMEN № 31
1. Fibrele adrenergice ale SNV. Acţiunea adrenalinei şi noradrenalinei asupra
receptorilor adrenergici (alfa şi beta) postsinaptici.
 Partea sistemului nervos care controlează funcţiile viscerelor se numeşte sistem
nervos autonom sau vegetativ.
 Acest sistem controlează tensiunea arterială, secreţia şi motilitatea gastrointestinală,
evacuarea vezicii urinare, transpiraţia, termoreglarea.
 SNV este activat de către centrii din măduva spinării, trunchiul cerebral şi
hipotalamus.
 Impulsurile vegetative eferente ajung la viscere prin două subdiviziuni majore,
numite sistem nervos simpatic şi sistem nervos parasimpatic.
Ganglionii vegetativi
 Sunt formaţi din numeroşi neuroni uniţi prin sinapse chimice, de aceea, transmiterea
excitaţiei prin ganglion posedă aceleaşi particularităţi ca şi propagarea excitaţiei prin
centrii nervoşi (convergenţa, sumarea, ocluzia, transformarea ritmului ş.a.)
 Toate fibrele preganglionare secretă acetilcolină – fibre colinergice
 Fibrele postganglionare parasimpatice secretă acetilcolină – fibre colinergice
 Fibrele postganglionare simpatice secretă noradrenalină – fibre adrenergice
 Transmiterea excitaţiei de la fibra postganglionară vegetativă are loc prin intermediul
sinapsei chimice, asemenea sinapsei neuromusculare
 La nivelul celulelor efectoare fibra prezintă varicozităţi (varice) ce conţin vezicule cu
neurotransmiţător
 Secreţia mediatorului are loc prin depolarizarea membranei
varicozităţilor cu mărirea permeabilităţii pentru Ca +2 care
induce difuziunea mediatorului din varicozități
Receptori adrenergici – specifici noradrenalinei
 Se găsesc în celulele organelor efectorii inervate de fibrele postganglionare simpatice, se  Acest sistem controlează tensiunea arterială, secreţia şi motilitatea gastrointestinală,
împart în alfa (α1, α2- adrenergici) şi beta (β1, β2 - adrenergici) evacuarea vezicii urinare, transpiraţia, termoreglarea.
a) alfa1 Receptorii  SNV este activat de către centrii din măduva spinării, trunchiul cerebral şi
- se găsesc în muşchii netezi (cu excepţia muşchiului neted bronhial).
hipotalamus.
- produc excitare.
- sunt în măsură egală sensibili la norepinefrină şi epinefrină,  Impulsurile vegetative eferente ajung la viscere prin două subdiviziuni majore,
- Macanismul de acţiune: formarea inozitol triforfatului (IP3) şi mărirea
numite sistem nervos simpatic şi sistem nervos parasimpatic.
concentraţiei intracelulare de Ca2+.
Ganglionii vegetativi
b) alfa2 Receptorii  Sunt formaţi din numeroşi neuroni uniţi prin sinapse chimice, de aceea, transmiterea
- sunt situaţi în membrana presinaptică, celule grase şi muşchi netezi.
- adesea produc inhibiţia. excitaţiei prin ganglion posedă aceleaşi particularităţi ca şi propagarea excitaţiei prin
- Mecanismul de acţiune: inhibarea adenilatciclazei şi micşorarea centrii nervoşi (convergenţa, sumarea, ocluzia, transformarea ritmului ş.a.)
adenozinmonofosfatului ciclic (AMC).
c) β1 Receptorii  Toate fibrele preganglionare secretă acetilcolină – fibre colinergice
- sunt localizaţi în inimă.  Fibrele postganglionare parasimpatice secretă acetilcolină – fibre colinergice
- produc excitaţia.
- sunt sensibili atât la norepinefrină şi epinefrină dar mai sensibili decât  Fibrele postganglionare simpatice secretă noradrenalină – fibre adrenergice
receptorii alfa  Transmiterea excitaţiei de la fibra postganglionară vegetativă are loc prin intermediul
- Mecanismul de acţiune: activarea adenilatciclazei şi producerea
AMPciclic. sinapsei chimice, asemenea sinapsei neuromusculare
d) β2 Receptorii  La nivelul celulelor efectoare fibra prezintă varicozităţi (varice) ce conţin vezicule cu
- se găsesc în muşchii netezi vasculari, muşchii netezi bronhiali şi
tractul gastrointestinal. neurotransmiţător
- produce relaxarea.  Secreţia mediatorului are loc prin depolarizarea membranei varicozităţilor cu mărirea
- sunt mai sensibili la epinefrină decît la norepinefrină.
- sunt mai sensibili la epinefrină decît receptorii alfa. permeabilităţii pentru Ca+2 care induce difuziunea mediatorului din varicozități
- Mecanismul de acţiune: activarea adenilatciclazei şi producerea
AMPciclic.
Clasificarea receptorilor din SNV
BILET DE EXAMEN № 32  Receptori colinergici – specifici acetilcolinei
 1. Receptorii colinergici nicotinici – N- colinoreceptori se găsesc la nivelul
1. Influenţa sistemului nervos simpatic şi parasimpatic asupra funcţiilor organismului. sinapselor preganglionare parasimpatice şi simpatice şi sinapsele neuromusculare
Reflexele vegetative. Centrii superiori de reglare a funcţiilor vegetative:  2. Receptorii colinergici muscarinici - M- colinoreceptori se găsesc în sinapsele
hipotalamusul, sistemul limbic şi cortexul cerebral. postganglionare parasimpatice, şi simpatice (fibre simpatice colinergice)
 Receptori adrenergici – specifici noradrenalinei
 Partea sistemului nervos care controlează funcţiile viscerelor se numeşte sistem  Se găsesc în celulele organelor efectorii inervate de fibrele postganglionare
nervos autonom sau vegetativ. simpatice, se împart în alfa (α1, α2- adrenergici) şi beta (β1, β2 - adrenergici)
 Receptorii din organele efectoare  Scăderea debitului şi creşterea secreţii de renină
 Pentru stimularea organului efector mediatorul necesită cuplare specifică cu  Constricţia m. subcutanaţi
receptorul  ↑ Ejacularea
 La nivelul receptorului mediatorul produce o modificare conformaţională a structurii  ↑ Coagularea sângelui, glicemia şi lipidemia
moleculare proteice, care poate stimula sau inhiba celula prin 2 căi  ↑ Metabolismul bazal şi activitatea mentală
1. Modificarea permeabilităţii membranei celulare pentru unul sau mai mulţi ioni prin Controlul funcţiilor vegetative
+ 2+
deschiderea sau închiderea unor canale ionice ( canale deschise de Na şi Ca determină  1. Hipotalamusul conţine numeroase nuclee care funcţional se divid în:
+
stimularea, cele de K - inhibarea)  Grupul anterior – centrul superior parasimpatic
2. Activarea sau inactivarea enzimei ataşate de proteina receptoare, c are determină  Grupul posterior – centrul superior simpatic şi c. termoreglării
formarea mesagerilor secunzi ce induc schimbări în metabolismul intracelular .  Grupul intermediar – centrul de saţietate, sete, foame, de control neuroendocrin (prin
Efectele SN Parasimpatic secreția liberinelor și statinelor)
 Constricţia pupilei, constricţia m. globului ocular  2. Nivelul pontin este reprezentat de centrii vitali:
 Vasodilatare şi secreţie abundentă în glande  (respirator, cardiovascular) şi
 4 efecte negative cardiace  centrii nervilor cranieni (parasimpatici)
 Constricţia bronhiilor
BILET DE EXAMEN № 33
 ↑ peristaltismului şi tonusului intestinal
 Relaxarea sfincterelor
1. Sinapsele SNC, clasificarea lor. Structurile interne ale presinapsei: veziculele,
 Reduce glicoliza hepatică
mediatorii şi mitocondriile. Etapele transmiterii sinaptice, rolul ionilor de Ca 2+ şi al
 ↑ Erecţia
receptorilor postsinaptici.
 Contracţia detruzorului v. urinare şi relaxarea trigonului
Sinapsele în SNC sunt joncţiuni între diferiţi neuroni. Sinapsa are următoarele componente:
Efectele SN Simpatic 1. Membrana presinaptică
 Dilatarea pupilei, relaxarea m. globului ocular 2. membrana postsinaptică
3. Spaţiul intersinaptic localizat între aceste două membrane. Acest spaţiu conţine un
 Vasoconstricţie şi secreţie scăzută în glande lichid asemănător cu plasma sanguină.
 Excepţie: fibrele simpatice postganglionare ce inervează gl. sudoripare - colinergice În dependenţă de faptul care structură neuronală participă în formarea sinapsei deosebim:
- Sinapse axo-somatice (între axon şi somă)
→ transpiraţie abundentă - Sinapse axo-axonice (între doi axoni)
 4 efecte pozitive cardiace - Sinapse axo-dendritice (între axon şi dendrite)
În dependenţă de mecanismul de transmitere a excitaţiei deosebim:
 Dilatarea (β2) şi constricţia (α) vaselor coronare 1. Sinapsele chimice – în aceste sinapse propagarea excitaţiei are loc cu ajutorul substanţelor
 Dilatarea bronhiilor chimice – mediatorilor. În dependenţă de mediator toate sinapsele chimice se împart în:
- sinapse de excitaţie
 ↓ peristaltismului şi tonusului intestinal - sinapse de inhibiţie
 Constricţia sfincterelor
Corespunzători există mediatori de excitaţie: (adrenalina, noradrenalina, acetilcolina) şi - Unidireţionalitatea – mediatorul se elimină la nivelul regiunii presinaptice dar acţionează
mediatori de inhibiţie: GABA, glicina, histamina, dopamina). numai la nivelul cimioreceptorilor specific de pe membrana postsinaptică.
Mecanismul transmiterii excitaţiei în sinapsele chimice de excitaţie este acelaşi ca în sinapsa - Întârzierea sinaptică – etapele transmiterii sinaptice necesită 0,5-1,0 ms.
neuromusculară. - Fatigabilitatea (oboseala) – la stimularea cu frecvenţe mari rezervele de mediator din
2. Sinapsele electrice – în ele lipseşte mediatorul, spaţiul sinaptic este foarte mic, membrana butonul terminal se epuizează şi blocarea transmiterii sinaptice.
pre- şi postsinaptică sunt unite între ele prin joncţiuni GAP (nişte punţi propeice) prin care - inexcitabilitatea electrică a membranei postsinaptice – se datorează faptului că pe
citoplasma unei celule contactează cu citoplasma celeilalte celule, prin aceste punţi are loc membrana postsinaptică lipsesc canalele voltaj dependente şi sunt canale chimiodependente.
transmiterea excitaţiei. - potenţarea postetanică – apare la stimularea cu frecvenţă mare a neuronului presinaptic şi
3. Sinapse mixte – conţin şi mediator şi punţi proteice. se datorează concentraţiei excesive a ionilor de Ca + în butonul presinaptic din cază că pompa de
Deosebirile între sinapsele chimice şi electrice: Ca+ nu reuşeşte să evacueze excesul de ioni din butonul terminal.
1. propagarea excitaţiei în sinapsele chimice merge numai într-o direcţie, în cele
electrice în ambele direcţii (de la membrana presinaptică la cea postsinaptică şi invers)
2. Viteza de transmitere a excitaţiei este mai mare în sinapsele elestrice (lipseşte retanţia
sinaptică – necesară pentru eliminarea mediatorului, şi fixarea lui cu receptorii de pe membrana 2. Particularităţile mecanismului de secreţie al glandelor intestinale. Sucul intestinal,
postsinaptică).
cantitatea, compoziţia şi acţiunea enzimatică. Mecanismele neuro- umorale ale
3. Spaţiul sinaptic este mai mare în sinapsele chimice.
4. Lipsesc receptorii şi canalele chimiosensibile de pe membrana postsinaptică în secreţiei intestinale.
sinapsele electrice.
Histologic duodenul conţine glandele Brunner care secretă un suc alcalin, bogat în
5. Oboseala apare mai repede în sinapsele chimice (se foloseşte mediatorul şi apare
mucus şi care protejează mucoasa intestinală de acţiunea acidă a chimului alimentar
oboseala).
ce vine din stomac. Glandele
6. labilitatea este mai mare în sinapsele electrice decât în cele chimice.
Liberkuhn a jejunului şi ileonului
Etapele fundamentale ale transmiterii prin sinapsă.
secretă la fel un suc alcalin dar
1Sinteza mediatorului – are loc la nivelul corpului neuronal şi în terminaţiunea nervoasă.
mult mai lichid. Secreţia acestor
2Stocarea mediatorului – se face în veziculile sinaptice şi la necesitate este eliminat.
glande este stimulată de acţiunea
3Eliberarea mediatorlui include următoarea succesiune de evenimente: depolarizarea
mecanică a chimului alimentar şi
membranei presinaptice cu deschiderea canalelor pentru Ca + şi influxul lui în celulă; Ca +
de stimularea colinergică
fiind cu sarcină pozitivă atrage veziculele de acetilcolină care sunt „-„ spre membrana
(umorală).
neuronală; veziculele fuzionează cu membrana şi crapă; prin exocitoză mediatorul este
Acţiunea enzimatică a intestinului subţire
eliminat în fanta sinaptică.
se efectuiază paralel în lumenul intestinal
4Traversarea spaţiului sinaptic – prin mişcare Browneană
şi la nivelul acţiunii apicale a enterocitului.
1. Acţiunea postsinaptică a mediatorului – mediatorul se uneşte cu receptorul de pe
Primul tip este numit digestia cavitară, al
membrana post sinaptică. Fformarea complexului mediator-receptor duce la modificări de
doilea – digestia parietală.
permeabilitate a membranei pentru Na + caliu sau clor. Ca urmare are loc sau depolarizarea
Digestia cavitară este realizată de acţiunea
( potențialul postsinaptic exitator- PPSE) sau hiperpolarizarea (potențialul postsinaptic
sucului pancreatic, intestinal şi a bilei care
inhibitor- PPSI) . PPSE sau PPSI este asemănător cu răspunsul local.
scindează substanţele macromoleculare.
Proprietăţile PPSE sau PPSI
Digestia parietală este realizată de
- nu se răspândeşte de-a lungul membranei axonului
enzimele ce sunt absorbite pe
- se supune legii intensității, adică valoarea lui depinde de cantitatea de mediator.
microvilozităţi şi glicocalix. Aceste enzime
- se sumează.
continuă hidroliza oligomerilor, care se
- se stinge ca rezultat al neutralizării mediatorilui din fanta sinaptică
formează în rezultatul digestiei cavitare.
Hidroliza şi absorbţia pe membrana enterocitelor sunt facilitate, deoarece vilozităţile şi
6.Inactivarea mediatorului – se face sub influenţa enzimelor sau prin recaptare
microvilozităţile intestinală măresc suprafaţa de contact de 300-500 ori.
Vilozităţile sunt foarte bine vascularizate şi posedă o axă limfatică. Ele se pot contracta astfel creând o
Caracteristicile funcţionale ale sinapsei: diferenţă de presiune şi accelerând absorbţia. Contracţiile vilozităţilor sunt induse de villikinină – substanţă
biologic activă intestinală, care se eliberează în lumenul intestinal în prezenţa chimului.
 sub formă de ansa Henlle, formată din
În intestinul subţire se secretă: porţiunea descendentă şi ascendentă, care
• Sucul pancreatic se întoarce în corticală şi trece apoi în tubul
• Bila distal, mai mulţi astfel de tubi se revarsă în
• Sucul propriu al intestinului subţire tubul colector, iar apoi se revarsă în
Secreţia intestinală este predominant umorală
Constantele Fluid incolor, opalescent Cantitatea 1,8 – 2,0 l pH – 7,5-8,3
pelvisul renal.
Compoziţia
Apa Particularităţile vascularizării
Substanţe anorganice: rinichilor. Glomerulul primeşte sânge din
cationi– Na+, K+, Ca+2,Mg+2 artera aferentă (ramurile arterei renale din
anioni- Cl-,PO4-3,SO3-2 aortă), care aici formează o reţea capilară
bicarbonaţi care apoi se termină cu artera eferentă.
Substanţe organice: Aceasta la rândul său formează a doua
Mucină, Enzime,
Leucocite, Epiteliu
reţea capilară – capilarele peritubulare, ce
Enzimele sucului intestinal se află în corticala renală. De la capilarele
1. Enzimele proteolotice - sub acţiunea tuturor enzimelor proteolitice din sucul intestinal are loc peritubulare coboară în medula renală vasa
scindarea totală a proteinelor pînă la aminoacizi liberi: recta, formată din capilarele localizate în
• Aminopeptidaza regiunea ansei Henlle, care de asemenea
• Exopeptidaza formează o ansă şi se întorc în corticală.
• Dipeptidaza Patul capilar al glomerulului este un pat capilar de înaltă rezistenţă, iar capilarele peritubulare –
• Nucleazele intestinale de joasă rezistenţă şi anume:
• Enterokinaza (activează tripsinogenul)
2. Enzimele glicolitice (diastasele) hidrolizează disaharidele în monozaharide:
Presiunea în artera aferentă – 100 mm/Hg
• Zaharaza → zaharoza → fructoza, glucoza Presiunea în glomerul – 60 mm/Hg
• Lactaza → lactoza → glucoza, galactoza Presiunea în capilarele peritubulare – 18-10 (13) mm/Hg
• Maltaza → maltoza → glucoza Vasa recta – 6 mm/Hg
• α - Dextrinaza → dextrani → glucoza Vene – 8 mm/Hg
3. Enzimele lipolitice acţionează asupra grăsimilor neutre, ce reprezintă Timp de 24 ore prin rinichi trece aproximativ 160-180 l sânge, sau 125 ml/minit. Există câteva
2 - 5% din totalul grăsimilor digerate : teorii care lămuresc autoreglarea circulaţiei sanguine renale:
• Lipaza intestinală 4) Teoria reflexelor intrarenale: asigurată de plexul simpatic intrarenal ce duce
la constricţia vaselor şi micşorarea microcirculaţiei.
5) Teoria metabolică – scăderea presiunii intrarenale duce la apariţia
1. Anatomia funcţională a rinichiului. Structura şi funcţia nefronului. Fluxul sangvin
produşilor metabolici intermediari ce duc la dilatatarea vaselor şi duc la creşterea
renal, presiunile şi circulaţia renală, funcţia capilarelor peritubulare. microcirculaţiei.
6) ATP – constricţia vaselor
Structura rinichiului. Nefronul ca unitate funcţională a rinichilor.
ADP – dilatarea vaselor
Rinichii constau din:
Serotonina, bradichinina, calicreina, prostaglandinele – dilată vasele
- zona corticală (externă)
Medicamentele Teofilina, Papaverina – dilată vasele
- zona medulară (internă)
între ele se află stratul de ţesut conjunctiv tapetat de vase şi nervi.
Formarea urinei primare
Unitatea structural funcţională a rinichiului este NEFRONUL. Numărul total de nefroni într-un
Formarea urinei finale include următoarele etape:
rinichi este de 1 milion. Nefronul este alcătuit din:
4. Filtrarea glomerulară – urina primară
Glomerul; tubul proximal; ansa Henle; tubul distal; tubul colector; pelvisul renal.
5. reabsorbţia tubulară
Glomerulul – este o reţea de ramuri capilare acoperite cu capsula Bowman. Această capsulă
6. secreţia tubulară urina finală
este formată din foiţa parietală şi viscerală, ambele formate din un strat de epiteliu. Spaţiul
URINA PRIMARĂ
dintre aceste două foiţe trece mai apoi în tubul proximal, acesta apoi coboară în medula renală
Pentru prima dată filtrarea glomerulară şi urina primară a fost studiată de savantul englez
Richarde, care a demonstrat că filtratul glomerular nu este altceva decât plasma sanguină care
Formarea urinei finale. Reabsorbţia şi secreţia tubulară.
nu conţine elemente figurate şi proteine, acest filtrat din capsula Bowman şi poartă denumirea
Urina primară trece prin sistemul tubular renal, epiteliul căruia reabsoarbe peste 99%
de urină primară, care se deosebeşte de cea finală.
din apa din filtrat, precum şi mari cantităţi de electroliţi şi alte substanţa. Filtratul
Factorii ce determină filtrarea glomerulară:
glomerular care intră în tubii uriniferi curge prin tubul proximal, ansa Henlle, tubul distal,
4. gradientul de presiune din interiorul capilarului şi capsulă
tubul colector cortical, tubul colector medular, pelvisul renal, pe tot acest parcurs are loc
5. structura membranei prin care decurge filtrarea
reabsorbţia şi secreţia.
6. suprafaţa membranei de care depinde viteza volumetrică a filtraţiei
Glucoza din filtrat complet se reabsoarbe în sânge. Excreţia glucozei cu urina are loc
2. Gradientul de presiune
numai în cazul când concentraţia ei depăşeşte capacitatea celulelor la reabsorbţie.
Presiunea în capilarele glomerulare este de 60 mm/Hg (in capilarele organismului 15-20
Molecula de glucoză este transportată prin mecanism activ. Se presupună că prin
mm/Hh). Această presiune este determinată de:
membrana bazală glucoza trece prin difuzie, iar prin membrana apicală – prin mecanism
 Lungimea mică a arterei renale şi ramificarea ei imediată nu permite scăderea bruscă
activ în prezenţa ionilor de Na. Prezenţa glucozei în urină se numeşte glucozurie.
a presiunii.
Pentru proteine membrana capsulei este impermeabilă, dar unii pori pot transporta
 Diametrul arterei aferente este de două ori mai mare ca diametrul arterei eferente
proteinele cu masă moleculară joasă. Urina primară conţine albumine, -globuline, enzime
 Impermeabilitatea membranei capilare faţă de proteine, ceia ce provoacă creşterea
de natură proteică, dar ele sunt absorbite în sânge în canalele proximale, dar în urina finală
presiunii oncotice intracapilare egală cu 32 mm/Hg (această presiune micşorează
se depistează numai în cazurile când cantitatea lor în sânge este mai mare de 8-10gr%.
filtrarea).
Substanţele nepragale – cele care nu au concentraţii pragale în sânge şi urină şi se excretă
 Presiunea de filtrare este determinată de presiunea intracapsulară – 18 mm/Hg
complet (creatinina, ureea, sulfaţii, zaharoza, inulina)
Substanţele pragale – au concentraţie pragală în sânge. Depistarea lor în urină are loc
atunci când concentraţia lor în sânge depăşeşte concentraţia pragală. Deci, rinichiul
menţine cantitatea lor constantă în sânge (glucoză, clorurile, Na, Ca, K, P)
Din toţi electroliţii Na+ este cationul
predominant în lichidul interstiţial şi sânge.
Structura membranei de filtrare
Trecerea substanţelor din plasmă în filtrat are loc prin mecanismul difuziei Concentraţia Na+ determină activitatea vitală a
celulelor.
moleculelor prin porii membranei. Raza maximă a porilor este de 35 A 0 Filtrarea are loc
Natriul este reabsorbit prin mecanismul activ, în
prin membrana bazală. Endoteliul capilarelor are grosimea de 0,1 mm şi porii sunt mari de
canalele proximale – 60-80%de natriu se reabsoarbe,
1000 Ao prin aşa pori pot trece şi proteinele. Membrana este formată din:
dar conţinutul canalelor proximale rămâne izoosmotic
4. endoteliul capilar
plasmei.
5. membrana bazală
În canalele distale
6. epiteliul capsulei Bowmen
reabsorbţia natriului are loc
Suprafaţa membranei prin care are loc filtrarea la om este de 1
contra gradientului de
m2 la fiecare m2 de suprafaţă corporală.
concentraţie în prezenţa
Puterea de filtrare este constantă, acest fapt se explică prin
adenozintrifosfatazei.
constanţa sângelui circulant prin vasele renale indiferent de
K+ este reabsorbit în
schimbările presiunii sângelui. La creşterea presiunii în organism
canalele distale şi proximale, în
arteriolele renale se constrictă, la micşorarea presiunii se dilată. În
cazurile când concentraţia K + în
24 ore se formează 170 l de filtrat (urina primară).
sânge scade ele este reabsorbit
în tuburile colectoare.
1. Formarea urinei finale. Reabsorbţia şi secreţia tubulară. Secreţia are loc la nivelul
tubului colector şi în reţeaua
Transportul activ prin membrana tubulară. Reabsorbţia tubulară.
pasivă. Reglarea nervoasă şi umorală a funcţiilor renale. Reflexul de micţiune. Sunt două mecanisme de secreţie:
1. asigură secreţia acizilor organici