CAPITOLUL 2.

EFECTE PROBLEMATICE

Regresia este procesul de reintoarcere la efectele experientelor neasimilate. Aceste efecte

pe care inca le purtam cu noi se pot manifesta ca:

-traume
-hangovers
-postulate
-pseudo-obsesii
-obsesii
-alienari

Tratamentul fiecarui tip de efect este diferit. De exemplu, pentru terapia egostarilor este
adesea util sa folosm disocierea subpersonalitatilor insa pentru pseudo-obesesii disocierea
este o tehnica esentiala.

Wilhelm Reich si mai tarziu Ron L. Hubbard, au folosit termenul engrama pentru a descrie
resturile unei experiente neasimilate. Hubbard a spus ca o experienta traumatica slabeste
“mintea analitica” si astfel impresiile ajung la partea mai mecanica, instinctiva, la “mintea
reactiva”, fara selectie sau interpretare. El vede engramele ca unicele surse de devieri si
boli. Multe engrame isi au originile in momentele de inconstienta sau de relativa
inconstienta, cum ar fi socurile. Acest capitol explica conceptul de engrama.

Karma si Dharma

Opinia ezoterica populara foloseste termenul de karma pentru toate efectele care prezinta
probleme (repercursiuni problematice). Exista multe idei despre karma, dar cred ca cele mai
multe sunt imprecise sau gresite. Ceea ce a spus Adler mi se pare cel mai corect: “Nu este
important ceea ce avem, ci ceea ce facem cu ce avem.”

In timpul terapiei unele din ideile pe care pacientii le pot avea despre karma ii pot impiedica
mai ales atunci cand ei privesc karma ca pe o lege universala si de ireversibila. Aceasta
viziune asupra karmei reduce optiunile si responsabilitatile unei persoane, si promoveaza
speculatiile asupra unor relatii obiective.

23
Aceasta evita experienta confruntarii directe, subiective. Oamenii speculeaza asupra
legaturilor spirituale si karmice pe care le au cu altii. Astfel de reflectii se pot intinde de
exemplu, pana la a include societatea si dezvoltarea umanitatii.

Legaturi speciale exista. Relatii personale si de grup intr-adevar se intind pe mai multe vieti.
Grupuri de suflete se pot chiar angaja in proiecte comune. Din ceea ce am vazut, cred in
karma de grup, dar nu trebuie sa credem ca aceasta se afla in spatele fiecarui eveniment
colectiv. Evenimentele care se produc in masa pot sa nu aiba nimic de-a face cu karma.
Faptul ca milioane de oameni au murit in lagarele de concentrare sau la Hiroshima nu
implica o karma comuna, si in mod sigur, nu creeaza o karma comuna intre ei. Nu a fost
creeata o karma comuna intre echipajul lui Enola Gay si populatia orasului Hiroshima. La fel,
victimele naufragiului Titanicului, pot sa nu aiba o karma comuna.

Karma, si termenul sau asociat dharma1, deriva din datorii personale si interactiuni
personale. Prietenia, camaraderia dintre doi oameni creeaza o legatura atunci cand aceasta
devine un factor in intalnirea lor personala. Inainte de acea intalnire, ramanem subiecte ale
dinamicii generale a evolutiei; evenimente si intalniri nu sunt planificate si intelese ca lectii,
ci ne invata prin acumularea de experienta.

Experienta lagarelor de concentrare produce legaturi numai intre oamenii care au

interactionat direct – colegi sau brute si victime. Ceea ce oamenii cred unii despre altii, ceea
ce simt unii pentru altii, ceea ce fac sau nu fac, creeaza responsabilitatile karmei si
beneficiile dharmei.

Evenimente ca atunci cand zece mii de oameni mor de foame in Africa, sau doua sute se
inneaca in Bangladesh nu se pot explica prin karma. Aceste dezastre produc o experienta si
deci o invatare, insa nu sunt planificate ca sa creeze invatarea. Intelesul lor vine din
invatarea a cum sa evitam astfel de dezastre, sau cum sa le prevedem, sau cum sa
imbunatatim sistemele de avertizare, sau cum sa crestem protectia oamenilor fata de ele.
Toate aceste raspunsuri fac parte din evolutie, si nu din karma. O evaluare corecta este
rezultatul experientei. Experienta este rezultatul unei evaluari incorecte.

Dar daca noi in Vest acceptam aceste dezastre, daca nu ajutam, nu ne impovaram cu
karma? Mai de loc, deoarce nu suntem responsabili acolo. Guvernele etiopian sau sudanez
au mai multa responsabilitate fata de ceea ce se intampla acolo decat avem noi. Etiopia de
exemplu,

1
Karma si Dharma: Karma este orice responsabilitate care ramane din vietile anterioare, in timp ce Dharma
este o calitate care ramane din aceste vieti. Ambele, Karma si Dharma, sunt realitati eterice. Karma include
efectele problematice din tot ceea ce am facut sau nu, in special din vietile anterioare. In timp ce cele mai
multe experiente, decizii sau fapte lasa foarte putine urme, unele evenimente sunt atat de intense in
consecintele lor, incat sunt descrise ca evenimente karmice. De obicei, un eveniment karmic, care este deja
foarte intens in sine, a implicat o decizie cu o consecinta importanta pentru viitor – sa renunti la ceva, sa
doresti sa te razbuni, sau sa te protejezi in ciuda obstacolelor.

Karma de grup rezulta din experienta comuna sau repsonsabilitatea comuna a unui grup de persoane care iau
parte la acelasi eveniment.
24
are un singur asistent medical la 122 de soldati, cand media in lume este de 1 la 2,3. Putem
sa influentam guvernul etiopian? Nu. Poate cu gandurile noastre? Cred ca nu. Nu suntem
responsabili pentru ceea ce se intampla in Etiopia. Putem ajuta, dar destul de modest.
Desigur, nimeni nu ne impiedica sa devenim un politician sau o persoana oficiala intr-o
organizatie internationala. In acest sens, avem o responsabilitate, insa prima data fata de
ceea ce se afla exact in fata noastra. Multi oameni se simt impovarati pentru ca nu fac destul
pentru Africa. Ingrijorarea sau autoinvinuirea pot parea nobile, dar aceste sentimente ne pot
oferi doar scuza ca din cauza lor nu facem ceva cu viata noastra. Nu sugerez ca toti ar
trebui acum sa ne interiorizam sa nu ne mai gandim la lume, dar invinuindu-ne pe noi sau pe
altii nu aduce nici o contributie. Nu cred ca in acest fel ne putem imbunatati pe noi sau
lumea in general.

Multi dintre cei care sunt interesati in terapia vietilor trecute vad viata intr-un mod opus: sunt
fatalisti, chiar cu propria lor viata. Se vad ca pe victimele imprejurarilor. Nu se simt
responsabili pentru ei insisi. Vad tot ceea ce li se intampla ca pe karma; totul li se intampla
lor.

Schimbarea unei astfel de atitudini este dificila, si doar regresia nu va fi suficienta. In

Explorarea Reincarnarilor am scris ca, in legatura cu aceasta atitudine, a fi crestin sau a
crede in reincarnare, nu inseamna nici o diferenta. Un crestin fatalist poate spune ”Isus a
murit pe cruce si ne-a spalat pacatele”. Un fatalist care crede in reincarnare poate spune:
“Daca nu reusesc astazi, poate reusesc maine”.

In regresie, de multe ori descoperim intai experientele noastre ca victime. Numai dupa
aceea vedem si experientele ca agresori. Amintirile noastre ca agresori tind sa fie mult mai
ascunse. Explorarea unei teme karmice include adesea vieti de agresor, vieti de victima si
vieti de observator. Oameni care au trait mai multe vieti la rand ca agresor, dar s-au
razgandit, nu mai experimenteaza in mod necesar si vietile ca victima. Schimbarea atitudiinii
poate fi suficienta pentru a nu mai face necesare vietile ca victima. Iar experientele ca
victime nu ne fac in mod automat agresori. Poate dorim razbunare, dar razbunarea este o
decizie si nu o reactie emotionala. A ramane victima poate fi tot o decizie, de obicei in
prezenta unui postulat cum ar fi: “Bietul de mine, toata lumea ma invinuieste” sau “Ei sunt
mari iar eu sunt mic si nu este cinstit”.

Astfel de postulate sunt ca un comutator blocat pe o singura pozitie. Putem si sa ne fie frica
de propria noastra agresiune, mai ales daca

25
agresiunea a scapat de sub control. O asemenea teama poate da o scuza de genul: “Sunt o
victima, deci nu trebuie sa ma dezvolt”. Sau, mai profund, aceasta poate implica: “Eu sunt
mai bun, mai cald” sau “Nu apartin acestei planete primitive, grosolane”.

Sentimentele de inferioritate si de superioritate sunt toate probleme de caracter. Oamenii pot

trai o serie de experiente traumatice fara nici un beneficiu, pentru ca propria lor atitudine sau
mod de comportare i-a mentinut in situatii de suferinta. Caracterul este destin.

Auto-compatimirea este usor de remarcat in regresii. Auto-compatimirea si mentalitatea de

pacient (“Eu sunt slab si sufar si ceilalti trebuie sa aiba griija de mine”) sunt atitudini care
blocheaza propria decizie de rezolvare; aceste atitudini sunt recursive. Atitudinea lor poate
fi: “Bietul de mine, toti de iau de mine”, “Si sesiunea asta va confirma din nou acelasi lucru”
sau “Am nevoie de tine, depind de tine acum”, “Eu nu pot sa fac asta, te rog, fa-o tu pentru
mine”. Fiti atenti la auto-compatimire, chiar si la voi insiva. Pacientii pot suferi din cauza
terapeutului gresit, incompetent sau rau-voitor, iar terapeutul poate suferi din cauza
pacientilor neresponsivi.

De asemeni, nu jucati nici jocul vinei. Nu este de folos sa va invinuiti pentru fiecare sesiune
nereusita, si nu este de folos nici sa invinuiti pacientul pentru aceasta. Faceti cat de bine
puteti, incercati sa aveti discernamant in alegerea pacientilor si intelegeti ca nu-i puteti
castiga pe toti. Media conteaza.

Mila fata de altii nu este mai buna decat auto-compatimirea. Directioneaza atentia catre altii,
insa amesteca perceptia cu sentimentele. Un terapeut care este milos simte mai mult, dar
vede mai putin. De asemeni, poate induce auto-compatimirea pacientului. Este un moment
si un loc potrivit pentru orice, chiar si pentru a plange impreuna, dar sa nu va castigati
existenta din asta. Treaba noastra este sa vindecam, nu sa suferim impreuna.

Empatia, perceptia si increderea sunt pietre pretioase in coroana atitudinii profesionale. Mila
nu are loc aici. Compasiunea, poate, ca un vizitator care apare intr-un moment delicat, insa
nu ca un musafir permanent. Terapia este despre sentimentele pacientului, nu despre
propriile noastre sentimente. Terapia functioneaza cel mai bine cand terapeutul are o
casnicie fericita si o viata implinita, in afara practicii, astfel incat nevoile emotionale ale
terapeutului nu contamineaza sesiunile.

Terapia este despre pacient. Cand o femeie vrea sa discute despre sotul ei pastrati discutia
la femeie. Daca ea crede ca sotul ei ar trebui sa se schimbe, ar trebui sa va viziteze el
insusi. Povestile lungi despre alte persoane sunt total nefolositoare;

26
discutiile lungi despre altii sunt barfe. Barfa in vocabularul profesional nu are decenta pe
care ar avea-o poate in ordinar: suculenta si picanta. Intr-o sedinta de terapie nu vorbiti
despre altii.

Caracterul este atitudine care dureaza. Exemplul urmator arata exact acest fel de
perseverenta. O femeie nu-si mai putea suporta bolile cronice. Vroia sa stie de ce le avea.
Terapeutul a folosit formele de explorare verbala (vezi Capitolul 4), incepand cu propozitiile
Nu acept asta si Nu vreau sa raman in pat. Aceste declaratii au declansat memoria unei vieti
in care era o fata paralizata, nemultumita ca trebuie sa stea toata viata in pat. Furia si
nemultumirea ei erau adanci si ramasesera pana in ziua de azi. Folosind interventia sinelui
superior2 (vezi Cap.6), terapeutul a intrebat care este motivul pentru aceasta viata a ei.

Inainte de a fi o fata paralizata, a fost un fermier care avea un copil diform si paralizat.
Fermierul considera acest copil o bucata de carne oribila si il dispretuia. Dupa moartea
fermierului a mai ramas acolo pentru o vreme, sa vada cum si-au dus viata ceilalti fii.
Aceasta a condus la urmatoarea parte a sesiunii, in care pacientul a primit comunicari de la
o prezenta radianta:

Terapeutul: Te gandesti din cand in cand la copilul tau diform?

Pacientul: Nu. Nu vreau sa ma gandesc la asta.
T: Deci nu te gandesti la lipsa ta de dragoste?
P: Si celalat vorbeste despre asta.
T: Care celalalt?
P: Nu stiu cine este. Doar ii simt prezenta.
T: Ce incearca sa-ti transmita?
P: Ca trebuie sa-l urmez.
T: Si de ce nu te duci?
P: Ma distruge lipsa de dragoste pentru primul meu copil.
T: Si nu accepti asta?
P: Nu! Daca o vaca naste un vitel diform, nu te apuci sa plangi din cauza lui.

Prezenta radianta nu l-a putut convinge de rigiditatea si incorectitudinea atitudinii sale.

Sustinea cu incapatanare analogia cu vitelul diform: Pe o bestie ca asta pur si simplu o dai
deoparte, nu?

Atunci prezenta radianta a folosit principiul Cei care nu invata, trebuie sa sufere, care a
condus la bine-cunoscuta experienta

2
In text: higher-self intervention
27
a nasterii involuntare (nedorite). Atunci acest om a fost absorbit intr-un nou pantec, devenind
fata paralizata. Deoarece a refuzat sa invete in perioada dintre vieti, a inceput o lectie dura
pe pamant. Lectia a continuat in viata prezenta. Dupa o sesiune lunga, pentru prima data
pacienta a acceptat sa ramana in pat pentru cateva zile.

Caracterul are deasemeni si trasaturi pozitive. Dar unele trasaturi pozitive, unele talente,
sunt ascunse. In plus fata de incarcaturile si structurile karmice, mai sunt de descoperit si
incarcaturile si structurile dharmice. Aceste incarcaturi dharmice apar din experiente
asimilate, probleme integrate, care pentru un anumit motiv au ramas ascunse. In mod
obisnuit, terapia nu trateaza direct cu dharma, dar daca inhibitiile se desprind si asimilam
ceea ce nu este inca integrat, totul se deruleaza mai bine si problemele dharmice ajung la
suprafata.

Uneori este nevoie sa intervenim in eliberarea acelor energii si capacitati. O astfel de

interventie poate fi mica, insa efectele sale sa fie marete. Uneori, recunoasterea din partea
cuiva poate fi suficienta sa elibereze dharma. Alteori, o remarca despre o viata trecuta poate
aduce recunoasterea si poate elibera energia.

O calitate sau o capacitate pot apare brusc. De exemplu, pregatesti o tema si dintr-o data
ceva din tine incepe sa vibreze si poti face totul fara sa mai citesti. Aceasta experienta este
un fel de auto-obsesie pozitiva. O parte puternica din tine da la o parte grijile legate de
pregatire si spune: Lasa-ma pe mine sa fac asta. Cu cat mai multe asemenea
subpersonalitati ai, cu atat mai bine, atata timp cat sunt echilibrate si nu se dau una pe alta
la o parte.

Un alt exemplu: o fata de 16 ani intalneste un violator. Deodata, stie exact ce trebuie sa
spuna si sa faca si reuseste sa scape.
Printr-o regresie se pare ca ea fost o mare curtezana, o femeie care stia cum sa se poarte
cu barbatii. In tema acelui viol, apare “Madame”: “Individul asta, destul de murdar, n-ar
trebui sa stea prea aproape de fata mea!”
“Madame” n-a mai aparut pana acum. Nu se potriveste deloc cu persoana unei fete tinere.
Dar acum este nevoie de ea si vine in ajutor. Dupa aceasta intamplare, “Madame” va incepe
sa se integreze in viata tinerei cu toate capacitatile sale si fata va face un pas urias catre
viata de adult.
O structura dharmica, o subpersonalitate care in acest sens este pozitiva, ajunge la fata.
Deoarece “Madame” a intrat cu usurinta si plina de succes in viata fetei,

28
probabil nu a adus probleme grave cu ea, hangovers sau traume. A fost eficienta, si a ramas
ea insasi chiar intr-o situatie dificila.

Capacitatile dharmice apar atunci cand o persoana mobilizeaza o personalitate pozitiva

dintr-o viata trecuta, sau elibereaza o personalitate negativa dintr-o viata trecuta sau un
pseudo-obsesor3. De obicei capacitatile cuiva nu sunt blocate de un pseudo-obsesor ci mai
degraba de catre o subpersonalitate negativa a vietii prezente.

Unii oameni prezinta o personalitate de fatada care este cel mai mare inhibitor. Acesti
oameni sunt proprii lor pseudo-obsesori. De exemplu, ei si-au creeat o fatada plina de
probleme si griji, plina de postulate, adesea plina de hangovers. Constiinta lor este ca o
“camasa murdara” care acopera multe lucruri pozitive. Uneori, o presiune destul de mare da
la o parte camasa murdara, exact asa cum razboiul face multe lucruri posibile. In loc ca
personalitatea interioara sa fie distrusa, cel care dispare este de fapt ego-ul artificial, si
apare in locul sau o personalitate mult mai capabila.

Talentele sunt structuri dharmice. Rareori trebuie sa alergam dupa ele. Prin indepartarea si
rezolvarea problemelor, prin integrarea a ceea ce nu este inca integrat, trezim aspectele
noastre ascunse. Aceasta este adevarat si cu traumele noastre. O trauma dintr-o viata
trecuta poate fi inca adormita, daca nu a fost restimulata. O persoana pare ca nu are nici o
problema si dintr-o data ceva restimuleaza trauma si o trezeste. Lucrurile pozitive se trezesc
in acelasi fel, insa nu intotdeauna prin restimulare.

Nu ar fi mai bine sa integram toate subpersonalitatile pozitive, astfel incat sa raspundem

intotdeauna potrivit, si nu numai atunci cand avem nevoie? Nu. Astfel de integrari pot fi de
fapt contra productive. Acea “Madame” cu toate admirabilele sale calitati nu se potriveste de
loc in viata unei tinere fete. Este mai bine pentru moment sa apara doar cand este nevoie.
Daca o subpersonalitate are calitati pe care le poate exprima in mai putin de 1% din timp,
integrarea acelei subpersonalitati ar fi pur si simplu un exercitiu de frustrare. Este mai bine
sa dam voie acestei subpersonalitati sa ramana dormind sau visand in fundal.

Cand subpersonalitatile se cunosc, se accepta si se plac unele pe altele, si cand pot intra si
iesi dupa voie [in viata noastra], atunci am atins cea mai buna integrare posibila. Cu toate
acestea, subpersonalitatile care sunt complet intrepatrunse pot sa previna adaptarea la
diferitele conditii ale diferitelor vieti, si acelora care apar in cadrul fiecarei vieti. Cea mai buna
optiune este sa putem folosi fiecare subpersonalitate atunci cand este nevoie. Interactiunea
dintre

3
Pseudo-obsesor: personalitate a unei vieti anterioare care poate ramane blocata intr-o stare auto-limitativa
in perioada de dupa moarte. Acest pseudo-obsesor isi poate gasi un loc in sau in jurul corpului fizic, ca si un
atasament.
29
subpersonalitati ne duce catre dezvoltare si flexibilitate, pe cand integrarea completa a
tuturor personalitatilor descurajeaza dezvoltarea. A te simti intreg este aproape sa te simti
perfect. Fiti atenti la intregirea prematura.

De asemeni, tratamentul pseudo-obsesiilor si interferarea personalitatilor trecute nu rezulta

intotdeauna in integrare. Intrebati fiecare subpersonalitate: “Ce vrei? Ce ar trebui sa fac?” O
subpersonalitate se poate infiltra innauntrul nostru, poate ajunge intr-un loc fara substanta
sau poate ramane ascunsa si numai rareori sa intre in noi. Absorbtia unei subpersonalitati in
in personalitatea prezenta nu este o necesitate. Intotdeauna intrebati subpersonalitatea: “Ce
vrei, ce ar trebui facut acum?”

Unele subpersonalitati sunt atat de negative, atat de virulente, incat apar ostile, straine.
Acestea nu sunt pseudo-obsesori ci obsesori. Edelstien a separat unul, “Razbunatorul”.

Edelstien trateaza starile ego-ului ca pe stari ale prezentului care au inceput la momente
specifice in istoria vietii noastre ca moduri de raspuns, si care nu s-au separat niciodata de
personalitatea nostra de baza, doar daca, precum Sybil, avem mai multe fete care sunt mai
mult sau mai putin independente unele de altele. Cand suntem constienti intr-o
personalitate, putem uita de celelalte. Voi reveni la acest subiect cand vom discuta despre
pseudo-obsesii.

Restimularea efectelor

Nu tot ceea ce ni se intampla este amuzant. Cand sosesc acasa de la servici sunt obosit.
Am nevoie de o jumatate de ora sau o ora ca sa-mi revin, imi pun papucii, iau un ziar, cu
pisica in poala, imi iau pipa, o cafea sau un ziar. Cu alte cuvinte, simt efectele oboselli si
iritarilor din ziua respectiva si incet, imi revin din toate acestea.

Aceasta oboseala si iritare pot rezulta din lucruri diferite: vorbaria de la birou, scaunul
incomfortabil, mirosul de pe hol, o sarcina neplacuta, un coleg obosit, sau orice combinatie a
acestor factori. Sau poate pur si simplu sa apara din plictiseala si uzura. Sau poate nu-mi
mai place munca, o urasc. Efectele acestor situatii se numesc hangover.

Pentru hangover lipseste ocazia specifica, bine definita. Cresc gradual si sunt mai putin
definite. Au cauze cronice si nu acute, ca si cum o ceata, sau nisip, sau praf sau murdarie,
sau ceva lipicios sau alunecos a intrat in suflet. Daca oamenii sunt atat de letargici incat nu
se mai pot regenera sau recupera ei insisi, procesul

30
se inrautateste. Aceasta letargie este ca o camasa murdara care se lipeste si e nevoie de
timp si efort ca s-o scoti. Cu aceast hangover, poate persoana viseaza la ea. Acea persoana
se trezeste dimineata si se simte grea. Munca ii place tot mai putin in fiecare zi. Camasa
murdara se ingroasa, hangoverul creste.

De obicei hangoverul include anumite compulsii, care implica evitarea sau imposibilitatea
luarii unei decizii. Daca eu, de exemplu, hotarasc sa imi parasesc slujba, aceasta hotarare
ma va face sa ma simt mai bine. M-as simti eliberat. In ultimele zile de lucru, m-as duce
fluierand la birou. Exact din cauza ca nu-mi mai pasa de nimic, totul este in regula.

Putem rezolva hangoverurile prin relaxare, sau prin jogging, sau prin a face altceva ce ne
face placere. Prevenim hangoverul prin activitati care ne plac, sau care sunt stimulante si
importante. Daca functionam usor avem Funktionlust. Functionarea fluida a masinii umane,
mai ales la nivelul de varf, curata in timpul procesului “deseurile psihice”. Totusi,
hangoverurile care ne intereseaza pe noi, terapeutii, sunr cele care nu se pot trata in viata
de zi cu zi. De obicei sunt hangoveruri dintr-o perioada plictisitoare a copilariei. Adesea, sunt
o forma a unei vieti trecute plictisitoare.

Un hangover este rezultatul unei perioade lungi de frustrare, de acumulare de mici neplaceri.
Copii pot pana la varsta de sase ani sa aiba hangoveruri de la parintii lor, chiar fara incidente
traumatice. O mama care isi trateaza copilul dur, folosind o perie aspra cu un sapun moale,
nu cauzeaza hangoverul, insa daca continua asta cativa ani la rand, copilul poate prelua un
hangover.

Somnul si visele ajuta la restabilire. Ne putem scula relaxati a doua zi dimineta. Somnul este
micul regenerator. Viata de apoi, viata dintre vieti, este marele regenerator. Putine lucruri ne
relaxeaza ca un somn bun, si nimic nu ne relaxeaza mai bine ca o moarte buna. Dar uneori,
ca atunci cand ne trezim dimineata distrusi, intram intr-o viata noua cu o povara.

Persoanele cu o energie redusa adesea au acest fel de hangoveruri. Schimbarea centrala a

hangoverurilor este impotenta si marea lor problema este dorinta intensa de boala. Prin
hranirea dorintei de boala ramanem victime, ne afundam in auto-compatimire si nu simtim
nevoia sa ne schimbam comportamentul. In acest mod, postuatele caracterului ingheata
hangoverurile in sistemul nostru.

Hangoverurile sunt engrame, ca si traumele, insa hangoverurile sunt diferite tipuri de

engrame. Un hangover este o povara, o camasa murdara.

31
O trauma, pe de alta parte, este o rana. Esenta unei traume este ca atunci cand moare
brusc cineva apropiat: copilul tau, sotul, sotia, sau cand esti tanar, tatal sau mama.

Sa spunem de exemplu ca ai sase ani. Ai tot plans pana cand mama ti-a dat voie sa iesi cu
copii la joaca. Ei nu i-a placut, dar a cedat. In mod obisnuit, ar veni sa te certe, dar de data
asta n-o face. Putin mai tarziu, apare un vecin, dezorientat, care iti cere sa vii cu el. Tu esti
socat. Primul lucru pe care il auzi cand ajungi acasa este tatal tau strigand: “Mama a murit
intr-un accident, cand venea sa te certe”.

Si atunci ego-ul tau se prabuseste, nu gradat ci brusc, ca si cand cineva ar fi infipt un cutit in
tine sau o bomba a explodat in interiorul tau. Ego-ul tau poate fi atat de socat, incat mintea
ta nu mai este protejata. Intra orice, fara control. Mai tarziu, cand trauma este reprimata sau
depasita, viata isi reia cursul obsinuit. Cu toate ca ego-ul si-a revenit, el poarta o rana care
se poate agrava.

In anumite ocazii trauma reapare. Fiind strigat brusc de catre cineva, sau certat, te poate
innebuni. Cineva cu un pulover verde poate sa-ti dea fiori, pentru ca vecinul acela purta un
pulover verde. Tatal tau avea o privire bantuita cand a tipat la tine si oricine cu privirea
aceea te va face sa te simti ingrozitor. Aceasta a avut loc exact cand iti scoteai haina. Acum
cand cineva spune ceva atunci cand iti scoti haina, te simti inspaimantat.

Traumele sunt blocate intr-un strat al psihicului care reactioneaza mecanic. Si daca se
intampla ceva similar? Atunci psihicul interpreteaza noul eveniment ca si pe cel vechi. Orice
componenta senzoriala, emotionala sau verbala a unei experiente poate prin asociere sa
restimuleze incarcarea experinetei traumatice. Restimularea produce asocierea, insa cu o
incarcatura emotionala, astfel incat fiecare restimulare poate inghiti incarcatura originala.

Un exemplu tipic de restimulare sunt fetisurile sexuale. Unii barbati sunt excitati la vederea
unor tocuri inalte sau chiar de o fereastra deschisa. Regresia este potrivita pentru astfel de
cazuri. In timpul regresiei ei se pot vedea in diferite situatii cu femei care poarta astfel de
pantofi sau se afla in spatele unor ferestre deschise.

32
 Sarcina si nasterea

Foarte multa restimulare se produce in timpul sarcinii si in momentul nasterii. Evenimente

care se intampla mai tarziu in viata restimuleaza experientele traumatice ale sarcinii si
nasterii. Sarcina si nasterea aduc atat de des legaturi traumatice cu vietii trecute, incat
terapeuti prin regresie ca Morris Netherton, cred ca aceasta legatura este necesara. Ei cred
ca fara restimularea din timpul sarcinii si al nasterii, nimic nu ar putea intra din timpul unei
vieti trecute. Parerea mea este ca o asemenea concluzie este prematura, insa nu vreau sa
scad importanta sarcinii si nasterii.

Lee Salk, un psiholog pentru copii de la Colegiul Medical al Universitatii Cornell din New
York, a comparat 52 de adolescenti care s-au sinucis, cu 104 care nu au vrut asta. Salk a
aflat ca adolescentii care s-au sinucis au suferit probleme medicale in timpul nasterii, si ca
mamele lor fusesera mai des bolnave in timpul sarcinii. Problemele care apar inainte sau in
timpul nasterii cresc vulnerabilitatea la stress. Intre cei care s-au sinucis, de trei pana la
patru ori mai des (Findlay, 1985):
- Au avut mame care in timpul sarcinii au sufert de o boala cronica sau de un
handicap, cum ar fi: anemia, artrita, tensiune marita, probleme de rinichi, astma,
hepatita sau obezitate;
- Au avut probleme cu respiratia in orele imediat de dupa nastere (metodele moderne
salveaza acum copii care in trecut mureau);
- Au avut mame care nu au avut parte de ingrijiri prenatale in primele 20 de sap tamani
ale sarcinii, sugerand o sarcina nedorita si deci un copil nedorit.

Netherton considera ca oamenii care se simt izolati sau care au trasaturi autiste au fost
adesea nascuti de catre mame care au fost inconstiente in timpul nasterii sau care au fost
rapid introdusi in incubator. Regresiile in perioada prenatala descopera adesea un amestec
al experientelor mamei si fatului. Netherton incheie fiecare regresie prenatala cu o
confirmare verbala de la pacient si mama sa, ca problema este incheiata. Urmatorul
exemplu vine de la unul din studentii mei terapeuti:

O tanara studenta nu are incredere in oameni. Ii este dificil sa stabileasca relatii si este
nefericita. Ea crede ca neincrederea poate proveni din faptul ca parintii sai nu au dorit-o. Ea
isi uraste tatal din cauza asta.

33
Dupa cateva amintiri care au dus-o gradat inapoi in timp, se vede in pantec. Este destul de
nesigura pana cand terapeutul o ajuta sa se fixeze. Atunci isi da seama ca tatal ei nu
doreste sarcina si ii cere mamei sa faca un avort.

Cand mama s-a gandit la lucrul asta, viitorul copil s-a suparat atat de tare incat a incercat
sa-si otraveasca mama. Mama a renuntat la ideea avortului, cu toate problemele legate de
sarcina toxica. In ciuda hotararii mamei, fata isi otravea mama in continuare. A incetat numai
cand si-a dat seama ca facand rau mamei ei isi facea rau ei insisi.

Catarsisul a avut loc cand terapeutul a intrebat de ce tatal sau dorea ca mama ei sa faca
avort. Atunci a vazut ca el se simtea nesigur ca stalp al familiei. Se considera prea tanar
pentru asemenea responsabilitate si credea ca nu va putea castiga suficienti bani ca sa
intretina familia. Cand a realizat ca imediat dupa nastere tatal sau isi exprima emotia cu
dificultate, dar cu siguranta era fericit de existenta fiicei sale, ea s-a umplut de bucurie.
Intelegerea a inlocuit ura.

Oare ii schimba ei aceasta intamplare caracterul? Da si nu. O intareste. Ea pierde o

emotie constanta si aduce la suprafata atitudinile lasate in umbra. Procesul este unul de
integrare, vindecare, terapie. Dar asta nu inseamna ca devine prea moale, slaba sau naiva.
Dand la o parte armura grea, inseamna ca scapa de un handicap. Dar asta in timp de pace.

Regresia nu are de-a face cu iertarea universala sau iubirea neconditionata. Este despre
intelegere, acceptare si crestere; despre echilibru si implinire. Nu inseamna ca corpul tau sa
devina capabil4 ci ca spiritul si sufletul sa devina capabile.

Caracterul adevarat este libertate.

4
Able = capabil, destept, inteligent, talentat, dotat, competent
34