În Berlin, Mohammad stă

liniştit, ghemuit pe vine și scuipă pe jos printr-o

gaură dintre dinți.

Dintr-o dată apare o zână și spune:

- Sunt zâna social-liberal socialistă! Am venit la tine,
ca să-ți îndeplinesc trei dorințe!
- Uite ce dinți am în gură! Vreau să-i am pe toți, și reparați!

Nici n-a terminat bine Mohammad să rosteasc ă aceste

cuvinte, că imediat a fost promulgată legea privind
tratamentul si protetica  gratuite pentru străinii
asistați social, și gura lui a început să strălucească
albă ca zăpada, cu un zâmbet ca de Hollywood.
- Mi-e dor cele patru neveste și cei cincisprezece copii,
precum și de părinți, frați și surori, și încă
de părinții, frații și surorile soțiilor mele!
Vreau ca noi toți să locuim într-o vilă de lux și să avem
o mulțime de bani!
Nici n-a terminat bine, că Mohammad s-a pomenit
intr-o vila frumoasa!
Pe masă era textul legii cu privire la reîntregirea
familiei pentru străinii asistați social și multe chitanțe bancare cu
informații despre beneficiile primite. Casa era
complet mobilată și utilată cu aparatura electrică
necesară, în conformitate cu Legea privind ajutorul
pentru achiziționarea de mobilier și aparate de uz casnic,
acordat străiniilor asistați social.

Fericit, Mohammad aproape nu știe ce să mai ceară

zânei la ultima dorință. Și a rugat-o:
- Vreau să fiu un german adevărat și nu numai de
cetățenie. Vreau să fiu blond cu ochi albaștri și
ca numele meu să fie Fritz Schulz!

Înainte de a termina de spus, toate au dispărut, iar

el însuși s-a pomenit iar ghemuit și scuipând pe jos,
printre dinții găuriți. - Ce s-a întâmplat? - a
întrebat-o el pe zână.
- Nu ți-e rușine, domnulel Schulz, să cerșiți de
la stat! Trebuie să vă purtați singuri de grijă!
Mergeți și căutați-vă un loc de muncă!