ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

1. Definiţi conceptul temperament.

Temperamentul este ansamblul unor trăsături care ne caracterizează individualitatea mai ales din punct
de vedere al capacității energetice și al dinamicii comportamentale. 

2. Prin ce se exteriorizează dinamica temperamentală?

Dinamica temperamentală se exteriorizează în:

 mişcările persoanei,
 în afectivitate,
 în conduitele voluntare
 în procesele cognitive;
 în mimica individului,
 în viteza şi ritmul vorbirii,
 în particularităţile scrisului său etc

3. Ce indicatori ai temperamentului cunoaşteţi?

Putem identifica temperamentele cu ajutorul unor indicatori psihocomportamentali:

● impresionabilitatea → adâncimea şi tăria cu care sunt trăite fenomenele psihice, în special cele
senzoriale şi afective.

● impulsivitatea→ se referă: o la caracterul brusc al răspunsurilor, o la descărcări sacadate în

desfăşurarea proceselor sau înregistrând perioade de latenţă prelungită, desfăşurări domoale şi
intensitate redusă.

● ritmul reacţiilor şi trăirilor psihice → ne înfăţişează : o alternarea lor uniformă sau neuniformă; o
modificările accelerate sau încetinite, o o anumită regularitate între răspunsuri şi pauze sau o
instabilitate şi iregularităţi evidente.

● tempoul modificărilor neuropsihice temperamentale → se exprimă în frecvenţa trăirilor psihice într-o

anumită unitate de timp.

● expresivitatea psihică →

 intonaţia vorbirii;
 debitul şi viteza limbajului;
 mişcările de mers automatizate;
 expresiile emoţionale şi mimice;
 actele voluntare complexe;
 direcţia orientării dominante (extraversie/introversie);
 isponibilitatea la comunicare interpersonală;
 ascendenţa sau obedienţa raţională;
 locul controlului (dependenţa de activismul intern propriu);
 capacitatea generală de lucru şi rezistenţa la solicitările puternice şi de lungă durată;
 capacitatea de adaptare la situaţii noi;
 rezistenţa la frustraţie, la stres, la situaţii conflictuale.

4. Numiţi criteriile în baza cărora au fost elaborate tipologiile temperamentale.

De-a lungul timpului au fost elaborate o multitudine de tipologii temperamentale, în funcţie de diverse
criterii:

1) criterii morfologice sau bioconstituţionale;

2) criterii psihofiziologice;

3) criterii psihologice;

4) criterii psihosociologice;

5) criterii psihopatologice.

5. Ce criterii stau la baza tipologiilor bioconstituţionale?

Aceste tipologii se bazează pe parametrii constituţiei corporale, morfologice a individului, mai exact pe
raporturile cantitative dintre diferitele dimensiuni ale corpului, considerând că o anumită constituţie
predispune la un anumit comportament.

In cadrul lor, se diferenţiază trei tipuri constituţionale:

1. unul cu dimensiunile orizontale mai accentuate (tipul brevilin),

2. altul cu dimensiunile de lungime mai accentuate (tipul longilin)

3. şi un al treilea tip intermediar.

5. Teoriile căror savanţi stau la baza tipologiilor bioconstituţionale?

 Tipologia psihiatrului german E. Kretschmer

 Tipologia lui W. H. Sheldon

6. Ce criterii stau la baza tipologiilor psihofiziologice?

Criteriile considerate în cadrul tipologiilor psihofiziologice sunt atât psihologice cât şi fiziologice,
realizându-se o sinteză între subiectiv şi obiectiv

7. Explicaţi tipologia lui I.P.Pavlov.

Tipologia lui I.P. Pavlov

Conform postulatelor de bază ale psihologiei ştiinţifice, psihicul este funcţie a creierului, Pavlov
consideră că principalii factori care condiţionează tipul temperamental sunt proprietăţile naturale
înnăscute – intensitatea (forţa), echilibrul şi mobilitatea – ale celor două procese nervoase
fundamentale: excitaţia şi inhibiţia. Cele trei proprietăţi definesc tipul de activitate nervoasă superioară
sau tipul de sistem nervos. În funcţie de cele trei criterii fundamentale ale activităţii nervoase
superioare, distingem:

1. după criteriul forţei - tipuri puternice şi slabe

2. după criteriul echilibrului - tipuri echilibrate şi neechilibrate

3. după criteriul mobilităţii - tipuri mobile şi inerte

9. Numiţi indicatorii psihocomportamentali.

a) Indicatori ai forţei proceselor nervoase

Indicatori ai tipului puternic Indicatori ai tipului slab

● capacitate de lucru intensă şi prelungită, inclusiv în condiţii de suprasolicitare, stres;

● capacitate de lucru în regim de dozare uniformă a efortului; consum mic pe unitate de timp, dar
eşalonat în continuitate; declin rapid în situaţii de stres;

● restabilirea rapidă după efort sau oboseală;

● oboseala se instalează rapid şi este persistentă;

● capacitate de a cuprinde sarcini complexe, rezistenţă la stimuli supraadăugaţi;

● volum mai mic al activităţii (nu poate duce suprasarcini), dificultatea atenţiei distributive; stimulii
supraadăugaţi exercită o influenţă inhibitivă accentuată;

● menţinerea îndelungată, în probe de învăţare a platoului atins prin exerciţiu;

● suprasolicitarea inhibiţiei duce la suprimarea reacţiilor învăţate, la conduită haotică;

● relaţie aproximativ liniară între nivelul mobilizării energetice şi dificultatea sarcinilor (indicator şi al
echilibrului);

● mobilizare excesivă în raport cu sarcina;

● praguri senzoriale ridicate, sensibilitate redusă.

● praguri senzoriale joase, sensibilitate ridicată.

b) Indicatori ai echilibrului proceselor nervoase Indicatori ai tipului echilibrat Indicatori ai tipului

neechilibrat

● efectuarea în mod egal în timp a aceleiaşi activităţi;

● evoluţie sincopată a activităţii;

● coordonare motorie;

● coordonare mai dificilă;

● concurenţa (suprapunerea) a două activităţi nu are efecte negative; uşurinţa atenţiei distributive;

● suprapunerea de activităţi (sarcini) perturbă sarcina de bază;

● suportă situaţii de aşteptare prelungită;

● tendinţă spre supraexcitare; suportă greu „afectul aşteptării prelungite”;

● dezvoltă uşor stăpânire de sine.

● izbucniri nervoase frecvente, reacţii explozive;

● intensitatea reacţiei de orientare se asociază cu predominarea excitaţiei.

c) Indicatori ai mobilităţii proceselor nervoase Indicatori ai tipului mobil, vioi Indicatori ai tipului inert

● adaptare rapidă la împrejurări noi de viaţă; viteză sporită în formarea reacţiilor noi;

● ritm lent de adaptare la situaţii noi, inerţia deprinderilor şi stereotipiilor;

● trecerea uşoară de la repaus la activitate, şi invers;

● trecerea anevoioasă de la repaus la activitate şi invers;

● mobilitate motorie şi verbală.

● lentoare în mişcări şi limbaj

10. Descrieţi tipologiile psihologica.

Tipologii psihologice

În cadrul tipologiilor psihologice se consideră drept criteriu de clasificare a temperamentelor

fenomenele de natură psihică.

11. Ce cunoaşteţi despre tipologia lui C.G.Jung?

Tipologia lui C.G. Jung Jung fundamentează din punct de vedere psihologic tipologia temperamentelor în
termeni de trăsături polare. El consideră că personalitatea umană este diferit orientată: fie spre lumea
externă, spre obiecte (tipul extravertit), fie spre lumea interioară, spre sine (tipul introvertit). Persoanele
la care aceste orientări nu sunt predominante, ci se află în stare de echilibru, aparţin tipului ambivert. Pe
baza dimensiunii polare extraversie – introversie se pun în evidenţă diferenţele interindividuale,
exprimând atât modalitatea dominantă a interacţiunii individului cu lumea, cât şi orientarea energiei
sale psihice.

Tipul extravertit:

● este orientat predominant spre lumea externă, spre lumea obiectelor şi fenomenelor reale (atenţie
externă);

● rolul predominant în determinarea preferinţelor, a alegerilor, a deciziilor îl are factorul extern raportat
la cel intern;

● energiile psihice sunt orientate spre obiect, parcă ar fi atrase de acesta ca de un magnet;

● se caracterizează prin: gândire concretă, obiectivitate, simţ practic, inventivitate în tehnică,

sociabilitate, iniţiativă, deschidere, tendinţă de dominare, agresivitate, platitudinea sentimentelor etc.

Tipul introvertit:

● este orientat predominant spre lumea interioară (subiectivă) cu toate componentele sale (atenţie
interioară);

● viaţa psihică se centrează mai mult în jurul propriilor idei despre lucruri şi despre sine;

● energiile psihice sunt orientate spre subiect, parcă ar fi respinse de obiect;

● se caracterizează prin: gândire abstractă şi profundă, capacitate de convingere, hotărâre,

corectitudine, subiectivitate, tendinţă de izolare, încăpăţânare, indiferenţă, anxietate, egocentrism etc.

12. Ce criterii sunt puse la baza tipologiei olandeze – G. Heymans şi E.D. Wiersma?

Tipologia olandeză – G. Heymans şi E.D. Wiersma Cei doi autori definesc temperamentul pe baza a trei
dimensiuni (însuşiri) psihice fundamentale:

a) emotivitatea sau instabilitatea emoţională: vizează reacţiile individului la evenimentele cu care

se confruntă; când evenimentele sunt importante, tensiunea psihică se descarcă deseori prin
emoţii;

distingem două tipuri:

 tipul emotiv (tendinţa de a se tulbura puternic)

 tipul nonemotiv (se emoţionează foarte greu).
b) activitatea: constă în prezenţa sau absenţa dispoziţiei spre acţiune; este legată de forţa
sistemului nervos folosită de Pavlov în tipologia sa;

se disting două tipuri:

 tipul activ (mereu angajat în acţiune, tendinţa de a înlătura obstacolele care împiedică
desfăşurarea acţiunii)
 tipul non-activ (depune efort pentru desfăşurarea acţiunii ca şi cum totul ar fi împotriva
dorinţelor sale).
c) rezonanţa afectivă: se referă la „ecoul” pe care un eveniment îl are asupra individului;

se diferenţiază două tipuri:

 tipul primar (individul se detaşează cu rapiditate de evenimentul petrecut, prezentul fiind

trăit imediat, reacţiile fiind spontane şi imediate)
 tipul secundar (un eveniment îl preocupă pe individ multă vreme; evenimentul este analizat,
clasat şi intervine în experienţa anterioară a subiectului; chiar şi un eveniment minor poate
avea un „ecou” foarte profund).