Un bătrân trecut în zile

Fiind foarte ţermonos,

La dame şi la copile

Era şi mai cu prisos.

Într-o zi văzând că vine

O damă a-l cerceta,

El cu părere de bine

Vrând ei a se arăta,

Ieşind să o-ntâmpineze,

Pe loc de brăţet o ia,

Chip să o ajutoreze

Ca să suie scara ea.

Dama începu să zică:

- "Lasă, mă rog, n-osteni!

Că nu sunt vro mititică,

Poci şi singură veni!"

El îi răspunse: "- Prea bine,

Te-aş lăsa, sufletul meu!

Dar să te ascult nu-mi vine,

Că mă tem să nu caz eu"

Mulţi sunt carii ne arată

Politică de prisos,

Dar ţermonia cea dată

Priveşte-n a lor folos.