Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Modificări majore
privind TVA
de la 1 ianuarie 2020
www.rs.ro
Raport special:
________________________________________________________________________________________________________________
Toate drepturile rezervate. Nicio parte din acest material nu poate fi reprodusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi
prin niciun fel de mijloace, mecanice sau electronice, fotocopiere, înregistrare audio sau video, fără permisiunea în scris din
parteaeditorului. Autorii sau editorii nu sunt responsabili pentru nicio pierdere provocată vreunei persoane fizice sau juridice
care acţionează sau se abţine de la acţiuni ca urmare a citirii materialelor publicate în această lucrare.
Modificările TVA de la 1 ianuarie 2020
Raport Special
Cuprins
Statele membre ale Uniunii Europene vor aplica începând cu anul viitor o directivă
europeană privind anumite remedii care trebuie implementate rapid, astfel încât să
existe un regim unic de T.V.A. care să funcţioneze în cadrul Comunităţii Europene în
acelaşi mod ca în interiorul unui singur stat membru.
În prezent, această situație dă naștere unei operațiuni considerate livrare (în statul
membru de plecare a bunurilor) și unei operațiuni considerate achiziție
intracomunitară (în statul membru de sosire a bunurilor), urmate de o livrare
„națională” în statul membru de sosire și necesită ca furnizorul să fie înregistrat în
scopuri de TVA în statul membru respectiv.
Pentru a evita acest lucru, în cazul în care operațiunile respective au loc între două
persoane impozabile, astfel de tranzacții ar trebui să fie considerate, în anumite
condiții, ca dând naștere unei livrări scutite în statul membru de plecare și unei achiziții
intracomunitare în statul membru de sosire.
a. Transferul de către o persoană impozabilă de bunuri care fac parte din activele
activității sale economice către un alt stat membru în cadrul regimului de stocuri la
dispoziția clientului nu este tratat ca o livrare de bunuri efectuată cu titlu oneros.
Registrul care este ținut de fiecare persoană impozabilă care transferă bunuri în
cadrul regimului de stoc la dispoziția clientului conține următoarele informații:
(a) statul membru din care au fost expediate sau transportate bunurile și data
expediției sau transportului bunurilor;
(c) statul membru în care sunt expediate sau transportate bunurile, numărul de
identificare în scopuri de TVA al antrepozitarului, adresa antrepozitului în care sunt
depozitate bunurile la sosire și data sosirii bunurilor în antrepozit;
Registrul care trebuie ținut de fiecare persoană impozabilă căreia i se livrează bunuri
în cadrul regimului de stocuri la dispoziția clientului conține următoarele informații:
(d) suma impozabilă, descrierea și cantitatea bunurilor care îi sunt livrate și data la
care se efectuează achiziția intracomunitară de bunuri menționată la articolul 17a
alineatul (3) literă (b) din Directiva 2006/112/CE;
(e) descrierea și cantitatea bunurilor și data la care bunurile sunt scoase din
antrepozit din ordinul persoanei impozabile menționate la literă (a);
(f) descrierea și cantitatea bunurilor distruse sau care lipsesc și data distrugerii,
pierderii sau furtului bunurilor care au sosit anterior în antrepozit sau data la care s-a
descoperit lipsă sau distrugerea bunurilor.
Studiu de caz 1:
Bunurile sunt puse la dispoziţia clientului (clientul doreşte stoc pe minimum trei zile)
şi livrate într-un depozit aflat în proprietatea unui terţ din Germania, societatea C, care
facturează ulterior societăţii A din România servicii de închiriere spaţiu. Clientul B ridică
produsele din acest depozit în masura necesităţilor, iar societatea C informează
societatea A din RO despre ieşirea din stoc a bunurilor pentru a putea întocmi factura.
Răspuns: Conform art 281 alin (4) din Codul fiscal: „Pentru stocurile la dispoziţia
clientului se consideră că livrarea bunurilor are loc la data la care clientul retrage
bunurile din stoc în vederea utilizării, în principal pentru activitatea de productie”.
„Pentru stocurile la dispoziţia clientului prevăzute la art. 281 alin. (4) din Codul
fiscal, se consideră că faptul generator, respectiv transferul proprietăţii bunurilor are loc
la data la care clientul intră în posesia acestora. Stocurile la dispoziţia clientului
reprezintă o operaţiune potrivit căreia furnizorul transferă regulat bunuri într-un depozit
propriu sau într-un depozit al clientului, iar transferul proprietăţii bunurilor intervine,
potrivit contractului, la data la care clientul scoate bunurile din depozit, în principal
pentru a le utiliza în procesul de producţie, dar şi pentru alte activităţi economice (pct
24 alin 3 din normele metodologice de aplicare a art 281 alin 4 din Codul fiscal).
Aşadar, în cazul stocurilor la dispoziţia clientului, exigibilitatea TVA are loc la data la
care clientul intră în posesia acestora, adică data la care are loc faptul generator (art
282 alin 1 din Codul fiscal).
Potrivit art. 270 alin. 10 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal:
„(3) Transportul bunurilor din România în celălalt stat membru, fără să existe o
tranzacţie propriu-zisă, trebuie raportat de către furnizor în registrul nontransferurilor
şi, dacă ulterior bunurile sunt cumpărate, trebuie să se facă o menţiune în registrul
nontransferurilor cu privire la factura emisă pentru această livrare intracomunitară de
bunuri.
Aşadar:
- la momentul fiecărei ieşiri din stoc societatea furnizoare va emite o factură pentru
livrarea intracomunitara de bunuri pe care trebuie să o declare în decontul de TVA şi
declaraţia recapitulativă 390 VIES;
Răspuns: Din datele furnizate mai sus rezultă că este vorba de operaţiuni privind
“stocuri la dispoziţia clientului”.
Dacă furnizorul dvs. din Germania nu are un sediu permanent în România, atunci
poate aplica regimul stocurilor la dispoziţia clientului situaţie în care nu trebuie să se
înregistreze în scopuri de TVA în România.
Prima condiţie:
A doua condiţie:
A treia condiţie:
A patra condiţie:
Potrivit vechiului regulament, fiecare stat membru acordă acces automat autorității
competente din orice alt stat membru la informațiile stocate, fiind accesibile cel puțin
următoarele detalii:
- completează lit „c”, în sensul în care informaţiile stocate la care trebuie să aibă
acces autorităţile fiscale se referă nu numai la numerele de identificare în scopuri
de TVA ale persoanelor care au efectuat livrările de bunuri și prestările de
servicii, ci şi la numerele de identificare în scopuri de TVA ale persoanelor care
au completat în declaraţiile recapitulative informații cu privire la persoanele care
dețin un număr de identificare în scopuri de TVA menționat la literă (a).
- modifică şi completează lit „e”, care va deveni astfel: „valoarea totală a livrărilor
de bunuri și a prestărilor de servicii menționate la literă (b) efectuate de fiecare
dintre persoanele menționate la literă (c) pentru fiecare persoană care deține un
număr de identificare în scopuri de TVA eliberat de către un alt stat membru și
pentru fiecare persoană care a transmis informații în conformitate cu articolul
262 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE, numărul de identificare în scopuri
de TVA și informațiile pe care le-a transmis despre fiecare persoană care deține
un număr de identificare în scopuri de TVA eliberat de către un alt stat membru”.
Operațiunile în lanț se referă la livrări succesive de bunuri care fac obiectul unui
singur transport intracomunitar.
Pentru a se evita folosirea unor abordări diferite în rândul statelor membre, ceea ce
ar putea duce la o impozitare dublă sau la lipsa impozitării, și pentru a spori securitatea
juridică pentru operatori, se consideră că ar trebui stabilită o normă comună potrivit
căreia, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, transportul bunurilor ar trebui atribuit
unei singure livrări din cadrul lanțului de operațiuni.
a. În cazul în care aceleași bunuri sunt livrate succesiv și sunt expediate sau
transportate dintr-un stat membru în alt stat membru direct de la primul furnizor la
ultimul client din lanț, expedierea sau transportul este atribuit numai livrării efectuate
către operatorul intermediar.
Operatorul intermediar înseamnă un furnizor din lanț, altul decât primul furnizor din
lanț, care expediază sau transportă bunurile, fie el însuși, fie prin intermediul unei părți
terțe care acționează în numele său.
Mai mult, declarația VIES este esențială pentru informarea statului membru de
sosire cu privire la prezența bunurilor pe teritoriul său și, prin urmare, reprezintă un
element cheie al luptei împotriva fraudei în Uniune.
Din acest motiv, statele membre ar trebui să se asigure că atunci când furnizorul nu
se conformează obligațiilor sale privind declarația VIES, scutirea nu ar trebui aplicată,
cu excepția cazurilor în care furnizorul acționează cu bună-credință, și anume atunci
când poate justifica în mod corespunzător în fața autorităților fiscale competente toate
deficiențele sale legate de declarația recapitulativă, ceea ce ar putea include, la
momentul respectiv, și comunicarea de către furnizor a informațiilor corecte astfel cum
se prevede la articolul 264 din Directiva 2006/112/CE.
Modificările aduse de
Directiva UE 2018/1910 a Consiliului UE
- - bunurile sunt livrate unei persoane impozabile sau unei persoane juridice
neimpozabile care acționează ca atare în alt stat membru decât cel în care începe
expedierea sau transportul bunurilor;
b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat
membru; și, după caz,
(a) vânzătorul indică faptul că bunurile au fost expediate sau transportate de acesta
sau de o parte terță în numele său și vânzătorul fie se află în posesia a cel puțin două
dovezi care nu sunt contradictorii dintre cele menționate la litera (a), emise de două
părți diferite care sunt independente atât una de cealaltă, cât și de vânzător și de
cumpărător, fie se află în posesia unei singure dovezi menționate la litera (a) împreună
cu o singură dovadă care nu este contradictorie menționată la litera (b) care confirmă
expedierea sau transportul, emise de două părți diferite care sunt independente atât
una de cealaltă, cât și de vânzător și de cumpărător;
(i) o declarație scrisă din partea cumpărătorului, care atestă că bunurile respective
au fost expediate sau transportate de acesta sau de către o terță parte în numele
cumpărătorului și care menționează statul membru de destinație a bunurilor; această
declarație scrisă precizează data emiterii, numele și adresa cumpărătorului, precum și
cantitatea și natura bunurilor, data și locul de sosire a bunurilor și, în cazul livrării de
mijloace de transport, numărul de identificare al mijlocului de transport și identificarea
persoanei care acceptă bunurile în numele cumpărătorului; și
(ii) cel puțin două dovezi care nu sunt contradictorii menționate la litera (a), emise
de două părți diferite care sunt independente atât una de cealaltă, cât și de vânzător și
de cumpărător, sau o singură dovadă dintre cele menționate la litera (a) împreună cu o
singură dovadă care nu este contradictorie menționată la litera (b) care confirmă
expedierea sau transportul, care sunt emise de două părți diferite care sunt
independente atât una de cealaltă, cât și de vânzător și de cumpărător.
***