Ministerul Sănătaţii Republicii Moldova, Universitatea de Medicină şi Farmacie

“Nicolae Testemiţanu
Catedra Chirurgie orală şi maxilo-facială
"Guţan Arsenie
Şeful catedrei: Şcerbatiuc Dumitru, doctor habilitat în ştiinţe medicale,
profesor universitar

Tema: Complicațiile inflamatorii

ale erupției dinților de minte

Profesor: Hîţu Dumitru, conferentiar

universitar, doctor in stiinta
Studentul: Bejenari Igor,anul 3
 Sarcinile lucrării

1. Descifrarea noțiunii de complicație de erupție a

dinților de minte și condițiile apariției lor
2. Prezentarea varietăților de accidente provocate de
erupția dintelui 8
3. Stabilirea etiopatogeniei pericoronaritelor
4. Elucidarea tabloului clinic al complicațiilor de
erupție ale dintelui 8
5. Metodele de tratament și profilaxia complicațiilor
erupției dintelui 8
Conform datelor statistice cel mai des complicațiile
respective antrenează arcada inferioară,fiind provocate de
dinții 3.8ș 4.8.
Se întîlnesc mai frecvent intre 17 și 25 de ani , dar ele pot fi
semnalate la orice vârstă, începând cu 15-16 ani,vârstă spre
care tinde să erupă molarul 3.
Condițiile filogenetice: creșterea constantă a activității
cerebrale a omului care a dus la majorarea cutiei craniene
în detrementul maxilarelor; prepararea actuală a
alimentelor care a dus la diminuarea rolului de masticație al
dinților.Astfel se explică tendința filogenetică de dispariție a
unor dinți.
Condiții ontogenetice: modificarea direcției de orientare
fiziologice a molarului de minte,care reprezintă direcția
gubernaculumului dentis( de jos în sus și dinainte înapoi),
modificarea curbei de redresare Capdepond.
Condiții anatomice: insuficiența de spațiu retromolar ca
urmare a diminuării dezvoltării mandibulei în filogeneză;
independența genetică între dimensiunile maxilarelor și
cele ale dinților(moștenirea dinților și a dimens.maxil.de la
părinți diferiți); rezistența tesuturilor osos și gingival înaltă
 Factorii favorizanți
1.Poziția molarului de minte în structura osoasă
2.Raportul foarte apropiat cu molarul 2
3.Capișonul mucos care acoperă dintele pînă la erupția sa
Factorii determinanți
Factorul esențial este cel septic care poate provoca
inflamația pe două căi:
1.Endogenă-pe cale sanguină de la un oarecare focar
inflamator din organism;
2.Directă-prin deschiderea sacului folicular în mediul septic
bucal , de la un proces septic periapical sau periodontal al
molarului 2 sau după o alveolită postextracțională a
acestuia.
 Accidente septice
Accidente nervoase
Accidente mecanice
Accidente trofice
Accidente tumorale
Accidente și complicații de ordin general
Complicațiile părților moi cu caracter localizat:
1.Abcesul migrator(buccinato-maxilar)-colecție purulentă
situată la distanță de cauză , în vestibulul inferior sau obraz,
la nivelul premolarilor.
2.Abcesul lojii sublinguale-rezultă prin migrarea puroiului
de la nivelul sacului pericoronar înainte și înăuntru
deasupra milohiodianului,pînă la loja sublinguală
3.Abcesul lojii submandibulare-puroiul migrează în același
sens ca și în cazul precedent dar sub milohioidian
4.Abcesul lojii maseterice-difuzia puroiului înapoi și în
exterior ,în imediata apropiere a osului spre maseter
Ele iau naștere prin migrarea puroiului în sus,înăuntru și
înapoi,ajungând în țesutul celular dintre constrictorul
faringian superior și mucoasa pilierelor și ale amigdalelor.
Caracteristic pentru ele este tumefacția edematoasă
considerabilă a vălului , însoțită de durere vie , trismus și
disfagie . Evoluția spontană a supurației este spre o colecție
superficializată care se deschide spontan la nivelul
pilierului anterior
Ele apar în două circumstanțe deosebite:
1. Pe un organ tratat , de obicei cu o depresie imunitară
scăzută;
2. În urma tratamentelor antibiotice greșite
Ele pot antrena două forme:
1. Flegmonul difuz al planșeului bucal
2. Flegmonul difuz hemifacial
Debutul este acut ,însoțit de durere și temperatură
ridicată,apoi în regiunea maseterică se observă
instalarea unui placard de consistență dură ,
mamelonată, lemnoasă.Pielea este de culoare roșie
închisă ,durerile sunt intense,evoluția este de lungă
durată.
Aceste complicații se întîlnesc rar , dar apar ca urmare a
folosirii antibioticelor. După Bordais, difuzarea infecție de
la sacul pericoronar la os are loc prin:
• prin infiltrație bacteriană periosoasă,apoi osoasă
perimaxilară;
• prin difuzarea puroiului din sacul pericoronar dea lungul
ligamentului alveolo-dentar al rădăcinilor, de unde se
infiltrează în pereții osoși alveolari;
• pe cale directă , de la sacul pericoronar la os
Infecțiile osului mandibular generate de pericoronarite
sunt: osteita și osteomielita, osteita hiperestozantă sau
hipertrofiantă.
Tromboflebita sinusului cavernos – este un accident relativ
rar, apare mai frecvent în legătură cu supurația spațiului
infratemporal.
Complicațiile pulmonare- reprezintă consecința aspirației
din cavitatea bucală a conținutului septic ce-și are originea
în pericoronarita supurată. Flora microbiană este
reprezentată de germeni anaerobi, fuzospiralare , care pot
provoca pneumonii grave sau chiar gangrene pulmonare.
Complicații generale- apar prin vehicularea sanguină a
germenilor microbieni , producînd: septicemii sau
septicopiemii, endocardite , nefrite , uveite(inflamarea
ochiului).
Aceste complicații sunt foarte variate și se extind pe toată
gama funcțională a fibrelor nervoase.
Tulburări motorii: contracturi ale musculaturii
faciale(ticuri); trismus, spasme ale buzelor, paralizii faciale.
Tulburări senzitive:
1. durerea
2. algii faciale cu caracter de nevralgii simptomatice
3. algii asociate cu tulburări vasomotorii reflexe
4. nevralgii dentare și otice
5. sinalgii dentodentare și cutanate
6. deficite de sensibilitate, sialoree,xerostomie.
Aceste accidente sunt determinate de erupția în poziții
vicioase a molarului de minte sau de incluzia sa în poziții
anormale.
Ulcerații jugale sau linguale- apar frecvent cînd dintele
erupe în vestibulo sau oropoziție.
Carii ale molarului 2 – prin presiunea exercitată pe fața
distală a sa de către coroana molarului de minte;
Resorbții radiculare ale molarului 2- prin același mecanism;
Deplasări dentare- în cadrul arcadei , prin înghesuirea
consecutivă presiunii dinapoi-înainte exercitată de molarul
3 în erupție;
Tulburări de ocluzie.
Această categorie de complicații este reprezentată de
gingivostomatita odontiazică.
Anatomopatologic aceasta prezintă stadiile:
gingivostomatita eritematoasă, ulceroasă, ulcero-
membranoasă.
În stadiul întîi mucoasa gingivală este roșie , edemațiată , cu
papilele interdentare turgescente , sîngerânde și decolate.
În următoarea fază se accentuiază fenomenele de ulcerație
ale papilelor interdentare , sîngerarea apare la cea mai mică
atingere,reacția ganglionară este pozitivă. Se accentuează
fenomenele locale , apar pseudomembrane.
Starea generală se alterează , crește temperatura,
inapetență, durere la masticație.
Localizarea stomatitei odontiazice este caracteristică:
în jurul molarului de minte, cu intensitate maximă la acest
nivel. Leziunile se întind în vestibul spre anterior , spre
regiunea canină sau chiar dincolo de ea. Ele pot apărea și pe
mucoasa obrazului sau limbii , de aceeași parte cu dintele ,
dar de o intensitate mult mai redusă față de cel din jurul
dintelui. Gingivostomatita odontiazică se mai poate dezvolta
pe un burjon de consistență fermă în zona retromolară.
Deseori gingivostomatita se extinde înapoi și medial spre
vălul palatin și amigdala de partea reactivă,determinînd
angina Vincent.
Tratamentul este cel al stomatitei generale: tratament local
și general medicamentos , urmat de cel radical- extracția
dintelui.
Complicații tumorale- chisturi foliculare,
marginale,keratochisturi, adamantinoame.
Reprezintă cea mai frecventă și cea mai importantă
complicație a erupției molarului de minte.
Are la origine impulsul de erupție a molarului de minte ,
care , în ascensiunea sa pune în tensiune capișonul de
mucoasă pe care îl fisurează ți traumatismul ocluzal al
antagonistului , la care se adaugă infecția din mediul bucal
Pătrunderea infecției în sacul folicular se face cel mai des
consecutiv , prin desprinderea capișonului de fața distală a
molarului 2. Flora microbiană e reprezentată de streptococi,
stafilococi , fuzobacterii
Pericoronarita acută

• congestivă

• supurativă

Pericoronarita cronică
 Clinic:
• Semne subiective- senzație de tensiune locală, ulterior jenă
dureroasă înapoia molarului 2, care treptat se intensifică la
vorbire și apoi la masticație, dureri iradiante în regiunea
auriculară.
• Semne obiective- congestia și edemațierea mucoasei
situate distal de molarul 2 , pe suprafața mucoasei se pot
observa amprentele antagonistului, secreție sero-
sanguinolentă sub capișon,redusă cantitativ.
• Starea generală- poate fi ușor alterată cu indispoziție,
subfebrilitate, fatigabilitate.
Evoluția- procesul poate evolua spre pericoronarita
supurată.
Tratamentul medicamentos : se practică tratamentul local
antiinflamator și antiinfecțios. Spălături locale cu ser
fiziologic călduț sau cu una din soluțiile antiseptice
recomandate care sunt proiectate cu o ușoară presiune cu
seringa sau spray-uri.Se mai practică o ușoară badijonare a
capișonului cu soluții clorură de zinc 10-20% sau nitrat de
argint 10%. Unii recomandă badijonarea cu acid
tricloracetic.Acestui tratament local i se mai adaugă
tratament fizioterapeutic, ultrasonor, diatermie.
Tratamentul cu antibiotice nu este recomandat. Tratament
adjuvant cu vaccinuri nespecifice , vitaminoterapie( A,C,B).
Tratamentul conservativ(decapișonarea):
• anestezia infiltrativă sau de contact ; incizia care
circumscrie coroana molarului 3 , plecând din unghiul
disto-oral al molarului 2 spre posterior și întorându-se
distal de dintele în cauză, urmând un traiect spre unghiul
disto-vestibular al molarului 2.
• îndepărtarea capișonului mucos cu o pensă
• tamponarea plăgii cu o meșă iodoformată
• cauterizarea plăgii postoperator
Tratamentul chirurgical radical – extracția dintelui cauzal
se face după tehnica similară ca la incluzia dentară.
 Clinic:
• Semne subiective-dureri vii în zona molarului de minte,
durerile au un caracter pulsatil și iradiază de-a lungul
mandibulei , în ureche, regiunea temporală sau
pterigoidiană, dificultăți masticatorii și diafgii.
• Semne obiective:
1. Exoorar – la inspecție putem constata la început un edem
care apoi se însoțește de congestia tegumentelor
periangulomandibular, la palpare se atestă mărirea
ganglionilor limfatici, trismus
2. Endoorar- examenul se face dificil ca cauză a trismusului ,
edem și congestia capișonului mucos, a mucoasei din jur, la
palpare se atestă o sensibilitate variabilă, sub capișon se
atestă o secreție purulentă.
La început starea generală a pacientului este destul de
satisfăcătoare , dar pe parcurs se alterează:
febră până la 38,5-40 grade Celsius, puls accelerat ,
tensiunea arterială ridicată, dificultăți în alimentație,
salivație reflexă, agitație, oboseală, insomnii.
Acest act se realizează cu aceleași preparate ca și la
tratamentul pericoronaritei congestive , cărora li se adaugă
clătituri de mai multe ori pe zi cu ser fiziologic călduț sau
cu soluții slab alcaline, tratament antibiotic.

Tratamentul chirurgical
Tratamentul conservativ- prevede etapele de drenaj a
sacului pericoronar care se face prin ridicarea capișonului
cu o pensă, urmată de spălături cu sol. antiseptice. În alte
cazuri se practică drenajul prin incizia capișonului
pericoronar cu tehnica elucidată la tratamentul conservativ
chirurgical al pericoronaritei congestive.
Tratamentul radical- se realizează când dintele nu se
pretează la un tratament chirurgical conservativ și constă
în extracția dintelui cauzal.
 Bibliografia
1. Materialul lectiilor.

2. G.Timoşca, C.Burlibaşa “Chirurgie Buco-Maxilo-

Facială”, Chişinău, 1992,

3. C. Burlibaşa “Chirurgie orală şi maxiofacială” ediţia a II-

a, Bucureşti, 2008,