VALORILE STILISTICE ALE TIMPURILOR VERBALE

PREZENTUL
1. PREZENTUL NARATIV propune o perspectivă sincronică, în care timpul narării si timpul
evenimentelor narate se suprapun. Prezentul narativ dinamizează acțiunea, induce lectorului sentimentul
participării directe la evenimente, creând iluzia că acestea sunt relatate pe măsură ce se desfășoară.
Sugerează dramatism, rapiditate, plasticitate, dar și surpriza, ruptura anulând hotarele semantic-
temporale.
2. PREZENTUL ISTORIC/DRAMATIC - anulează raportul prezent-trecut prin actualizarea unor
evenimente anterioare în prezentul naratorului și implicit al lectorului. Mihai Viteazul intră în Alba-Iulia
3. PREZENTUL ETERN/ATEMPORAL - prin care timpul narațiunii, timpul enunțării și timpul
receptării se înscriu într-un continuum temporal. Valoarea expresiva vizează înscrierea fenomenalului
într-o perspectivă universală, încadrarea experientei individuale, a evenimentului particular într-un tipar
mitic. Vreme trece, vreme vine.
4. PREZENTUL GNOMIC - are ca efect stilistic suspendarea opozitiilor temporale, conferind
enunturilor o valoareomnitemporala si un grad mare de generalitate.E specific proverbelor, zicatorilor,
meditatiilor filosofice, cugatarilor petema conditiei umane, a raportului cu divinitatea.in plan stilistic
genereaza concizie plastica a discursului. Buturuga mica rastoarna carul mare sau Luna se roteste in
jurul pamantului, iar acesta in jurul soarelui.
5. PREZENTUL ANTICIPATIV presupune o perspectivă orientată spre viitor. În plan stilistic
generează o dimnesiune vizionară, o proiecție explicită în imaginar, în spații ipotetice.
6. PREZENTUL ITERATIV reliefează caracterul repetabil al ciclurilor cosmice sau existentiale, al unor
acțiuni. Valoarea expresivă rezidă în figurarea existenței ca succesiune de situații repetabile, de acțiuni
repetitive.
IMPERFECTUL
1. IMPERFECTUL NARATIV/ EVOCATIV are o funcție dinamic-evocativă, proiectează
un eveniment, un proces, o stare într-o perioadă nedeterminată. În poezia populară valoarea
expresivă este conferită de situarea într-o durată indeterminată, specifică timpului baladesc,
mitic.
2. IMPERFECTUL DESCRIPTIV actualizează în imagini plastice o realitate trecută, situând-o
într-o durată nedeterminată. Valoarea descriptiv-evocativă se realizează prin aspectul imperfectiv al
verbului care conferă descrierii un caracter dinamic.
3. IMPERFECTUL ITERATIV convertește capacitatea specifică imperfectului de a prelungi
durata acțiunii in posibilitatea de a exprima fluxul temporal ca înlanțuire a duratelor circulare, a
situațiilor repetabile. Valoarea expresivă a imperfectului unor verbe cu sens iterativ rezidă în forța cu
care exprimă o dublă înscriere a ființei într-un tipar repetabil al existenței. Se întâlneau zilnic
4. IMPERFECTUL ONIRIC situează lumea narată într-un timp imaginar de grad secund. Funcția
stilistică este aceea de a institui un plan al imaginarului oniric și de a semnala caracterul irel al
succesiunii de evenimente sau de stări și trairi lirice. În vis se vedea împărat
5. IMPERFECTUL ANTICIPATIV modifică aspectul imperfectiv, dezvoltând sesul de prezent și
ambiguizand relația dintre real și ireal. Rolul stilistic devine o strategie discursivă prin care se
construiesc premise ale viziunii poetice, se întemeiază lumi posibile, se imaginează experiențe ipotetice.
PERFECTUL SIMPLU
1.PERFECTUL SIMPLU NARATIV exprimă o durată absolută de mare concentrare epică, situând
prim-planul evenimentelor într-un trecut recent, apropiat de timpul narării.Funcția stilistică principală e
determinată de caracterul închis al acțiunii. Poate marca stilistic perspectiva dublu închisă asupra
acțiunii. Reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a unei stări.
2. PERFECTUL SIMPLU DESCRIPTIV plasează secvența descriptivă în prim-plan, iar descrierea are
un caracter livresc, caracter dinamic, vivacitate a imaginilor descriptive.
PERFECTUL COMPUS înscrie evenimentele narate, procesele, stările sau experiențele lirice într-o
durată trecută închisă, într-un interval de timp anterior timpului enunțării. Funcția stilistică principală
este aceea de a crea un decupaj în fluxul duratei, delimitând o secvență de temporalitate situată în
anterioritatea imediată a prezentului sau, dimpotrivă, într-un trecut foarte îndepărtat. Altă funcție
stilistică este delimitarea planului naratorului (exprimat prin perfectul simplu) de planul personajelor
(marcat de perfectul compus). În finalul textului are rol rezumativ sau conclusiv, reliefând caracterul
ireversibil al evenimentelor.
MAI-MULT-CA-PERFECTUL1.
1.MAI-MULT–CA-PERFECTUL deschide seria de evenimente prin evocarea unor circumstanțe
anterioare narațiunii propriu-zise, schițează fundalul evenimentelor care urmează a fi narate. Rolul
stilistic este acela de a diferenția timpul diegetic de timpul istorisirii și al receptării, creând o tensiune
narativă prin relația contrastivă între planul de adâncime al relatării sintetice și primul-plan al
evenimentelor.
2.MAI-MULT-CA-PERFECTUL NARATIV întrerupe seria evenimentelor din prim-planul narativ
pentru a insera o secvență retrospectivă. Valoarea expresivă este conferită de întreruperea fluxului
temporal, de o dislocare semnificativă în ordinea cronologică a evenimentelor, a situațiilor sau a stărilor
communicate.
VIITORUL
1.VIITORUL este o deviere expresivă convenționalizată, având ca punct de reper prezentul enunțării pe
care îl prelungește într-o durată imaginară. Rolul stilistic principal este crearea unei perspective
vizionare, reprezentarea unui plan interior al reveriei sau al dorinței, al anticipării profetice ori al
presimțirilor neliniștite.
2.VIITORUL COLOCVIAL diferențiat la nivelul graiurilor are o mare frecvență la nivelul limbii
vorbite. Valoarea expresivă rezidă în marea încărcătură afectivă, în aspectul modal care îl apropie de
conjunctiv. Marchează caracterul subiectiv ori registrul familiar.

3.VIITORUL ANTERIOR situează evenimentul exprimat înaintea unei alte acțiuni din viitor.Valoarea
stilistică e cea de exprimare a incerititudinii locutorului sau a unei posibilități dezirabile, nesigure ori
irealizabile.

Valorile stilistice ale modurilor verbale

Modul indicativ imprimă un caracter obiectiv actțunilor, proceselor, stărilor pe care le exprimă. Ca mod
al enunțării, exprimă fapte considerate reale sau stări apreciate ca sigure. În textul literar conferă
referentului aparența unei realități validate în universul fictțonal.
Modul imperativ instituie o relație de comunicare directă exprimând dorința sau voința emițătorului de
a determina o acțiune sau de a o împiedica.Valoarea stilistica rezidă în capacitatea de exprimare a unor
atitudini și trăiri subiective, printr-un dublu sistem de semnale: verbale si paraverbale. Are rol de
dinamizare a discursului și împreună cu substantivele în vocativ reprezintă un indice al oralității. În
textul liric semnalizează discursul dialogic sau monologul adresat.
Modul conjunctiv exprimă potențialitatea unei acțiuni realizabile, posibile, probabile sau atitudinea
emițătorului față de actțunea, starea, trăirea enunțate. Funcția stilistică a conjunctivului poate fi de
echivalentă cu condițional-optativul, presupunând dependența acțiunii enunțate de o altă acțiune sau de
o stare, de o dorință. O altă funcție este cea de substituire a imperativului cu rol de accentuare a
subiectivității. În textul liric, modul conjunctiv reprezintă o marcă textuală a unui plan al imaginarului
având rolul de a semnaliza trecerea de la dimensiunea reală la cea ideală.
Modul conditional-optativ dezvoltă două valori modale: exprimarea unei acțiuni dependente de o
condiție și exprimarea unei actțuni realizabile/irealizabile, prezentate ca o opțiune asumată; la timpul
perfect acțiunea este ireală. Marchează scenarii posibile, acțiuni presupuse, realizabile, incertitudinea.
În textul liric are rolul de a marca situația ipotetică, o experienta lirică imaginată.
Modul infinitiv este forma verbală care numește în chip general, abstract acțiunea, procesul sau starea.
Poate marca valoarea sentențioasă a enunțului devenind indice al registrului gnomic.
Modul gerunziu este singurul mod nepersonal care conservă conținutul dinamic specific verbului,
surprinzând o acțiune în desfășurare, un proces, o stare durativă. Funcția stilistică e de a crea imagini
dinamice.
Modul participiu prezintă o acțiune încheiată sau rezultatul acesteia implicând o valoare temporală
trecută, cu efecte care persistă sau au încetat în momentul enunțării.
Modul supin exprimă în chip general, abstract, acțiunea, procesul sau starea văzute ca potențialitate .
Conferă textului un caracter impersonal devenind un indice al stilului oficial.