COLEGIUL NAŢIONAL DE MEDICINĂ „R.

PACALO”

LECŢIE ŞTIINŢIFICĂ:

„ INFLAMAŢIILE SPECIFICE ALE ORGANELOR GENITALE”

Chişinău
PLANUL:

1. Actualitatea subiectului.
2. Clasificarea inflamaţiilor organelor genitale;
3. Clamidioza urogenitală: etiologia, tabloul clinic, diagnosticul,
tratamentul.
4. Micoplazmoza urogrnitală: etiologia, tabloul clinic,
diagnosticul, tratamentul.
5. Toxoplazmoza urogenitală: etiologia, tabloul clinic,
diagnosticul, tratamentul.
6. Infecţia papilomovirală: etiologia, tabloul clinic, diagnosticul,
tratamentul.
7. Tuberculoza organelor genitale: etiologia, tabloul clinic,
diagnosticul, tratamentul.
CHLAMIDIOZA UROGENITALĂ

Cauza clamidiozei urogenitale sunt chlamidia trachomatis – agent patogen al

omului şi chlamidia psittaci – afectează mamiferele şi păsările.
Ciclul de dezvoltare în organismul gazdă este de 48-72ore.
Infecţia se transmite preponderent pe cale sexuală şi prin căile de naştere.
Chlamidiile se înmulţesc în celulele epiteliale ale uretrei, vaginului şi pe
conjunctivă.
Pot condiţiona:
Sterilitate
Anomalii de dezvoltare
Avort spontan
Evoluţia: Chlamidiile provoacă afecţiuni inflamatoare ale sistemului urogenital,
care după evoluţie se aseamănă cu procele inflamatoare nespecifice. Infecţia
decurge în forma subacută, cronică, persistentă, rar – forma acută. Pacienţii pot fi
divizaţi în:
Bolnavi cu forma acută
Bolnavi cu formă lentă
Bolnavi ce nu ştiu de existenţa maladiei
Purtători ai infecţiei
Diagnosticul:
Examen bacterioscopic
Examen bacteriologic
Principii de tratament:
Tratament etiotrop (tetraciclina, doxiciclina, eritromicina)
În formele torpide şi cronice – tratament pentru stimularea reactivităţii
nespecifice: (pirogenal, prodigiozan, pentoxil, metiluracil)
Vitaminoterapia
Tratament local: igiena organelor genitale externe, ulterior în dependentă de
localizare. (Băiţe de şezut cu furacilină, muşeţel, permanganat de kaliu,
supozitoare cu extract de beladonă, sol. Uleioasă de clorfilipt 2%).

MICOPLASMOZA UROGENITALĂ
Micopălasma hominis – agentul patogen. Micoplasmele ocupă un loc intermediar
între viruşi, bacterii şi protozoare. Durata medie a perioadei de incubaţie este de
15-19zile.
Infectarea cu micoplasme nu întotdeauna provoacă maladia. De regulă decurge
asimptomatic.
Poate provoca:
Avort septic
Infecţie post-partum
Infecţie intrauterină
Sursa de infecţie este omul purtător sau bolnav, infecţia se transmite preponderent
pe cale sexuală.
Diagnostic:
Examen bacteriologic
Serologic
Principii de tratament: Complex, patogenic.
Antibioticoterapia – tetraciclina, eritromicina
Stimularea rezistenţei nespecifice a organismului – pirogenal, prodigiozan
Fizioterapie
Tratament local depinde de localizare

Toxoplazmoză
În majoritatea cazurilor infecţia dată se manifestă în urma pătrunderii
agentului Toxoplasma în organismul matern, evoluează în formă latentă sau
asimptomatică. Infectarea practic nu are influenţă asupra ravidei, dar trecerea prin
bariera placentară cauzează leziuni importante a fătului.
Contaminarea fătului are loc:
 practic în 50%
 transplacentar;
 numai în faza acută a procesului.
Tabloul clinic: limfadenopatie – mărirea ganglionilor limfatici (cervicali,
axilari, inghinali, occipitali), fatigabilitate şi indispoziţie fără febră.
Riscul pentru sarcină: riscul matern este minimal.
Riscul pentru făt şi nou-născut:
 meningoencefalită cronică necrotică
  hidrocefalee
 coreoretinită
 hepatosplenomegalie
Diagnosticul:
screeningul serologic la gravide este costisitor şi nejustificat (titrul IgM se
determină din a 2-a săptămână de la infectare, atingând maxim peste o lună (scade
şi dispare la 6-9 luni). Rezultatul negativ nu exclude infecţia.
Tratamentul:
eficacitate apreciată în 50% cazuri. În faza acută, la un termen mai mare de 14
săptămâni, se folosesc preparate sulfanilamide (sulfadimezin 0,5 mg x 3 ori x 7
zile) combinate cu cloridină (0,25 mg x 2 ori x 5 zile). Nu sînt date certe despre
tratamentul infecţiei cronice.

Tuberculoza organelor genitale.

Organele genitale feminine se afectează de tbc secundar. Omul se îmbolnăveşte de

tbc în urma pătrunderii micobacteriilor în plămîni prin căile respiratorii. Dar pentru
instalarea tbc nu este suficient numai pătrunderea agentului patogen ci şi de
virulenţa micobacteriei şi de strea macroorganismului.
Apariţia şi instalarea infecţiei tbc în organele genitale este legată de perioada
generalizării tbc primare şi depinde de factorii mediului extern şi intern şi servesc
ca manifestări locale ale maladiei întregului organism. Este posibilă calea
limfogenă de infectare cu trecerea nemijlocită de la organele vecine.
Cel mai des în procesul tbc se includ trompele, mai ales bilateral, mai rar corpul şi
mult mai rar – colul.
Evoluţia tbc se caracterizează printr-o simptomatologie săracă, decurgere cronică
fără ridicarea temperaturii sau cu ridicarea periodică a ei. Ca urmare a formării
aderenţelor în abdomen apare sindromul algic.
Tbc organelor genitale feminine nu întotdeauna decurge pe fundalul intoxicaţiei.

Simptomele de bază ale tbc sunt:

 Dereglări de ciclu menstrual

 Eliminări vaginale
 Durere
 Sterilitate
Procesul tuberculos evoluiază lent, cu febră neînsemnată, transpiraţie noaptea,
dureri în abdomen cu caracter permanent, mai accentuate în zilele
premenstruale şi menstruale, la actele sexuale.

Tratamentul trebuie să fie complex - precoce, la timp, adecvat stării bolnavei:

 Chimioterapeutic
 Regim igienodietetic (alimentaţie bogată în vitamine)
 Simptomatic