Sunteți pe pagina 1din 1

Cine sunt?

De unde vin?
Încotro mă îndrept?
Care este scopul meu în viaţă?
Cum pot să contribui pentru o lume mai bună?- sunt întrebări care mă preocupă şi
asupra cărora reflectez adesea.
Am fost crescută într-o familie simplă, care mi-a transmis ca valori sinceritatea,
cinstea, respectul, altruismul, empatia, echilibrul, credinţa în Dumnezeu, pe care iniţial
l-am perceput prin prisma religiei creştin ortodoxe. Ajunsă la o anumită vîrstă am început
să îmi pun întrebări şi să îmi construiesc propria imagine despre divinitate, o imagine mai
universală, mai intimă, a iubirii şi a toleranţei şi să mă detaşez de apartenenţa la religie
pentru a căuta esenţa spiritualităţii şi a afla răspunsuri despre mine însămi.
Căutarea este însă anevoioasă în lipsa unui ghidaj, a unui cadru de dezvoltare, în
care să domnească încrederea, sentimentul de acceptare şi de spaţiu în care să fii stimulat
să creşti în propriul ritm.
Pe baza lecturilor şi documentarelor vizionate pe tema francmasoneriei, cred din tot
sufletul că posibilitatea integrării într-un grup precum cel al frăţiei m-ar ajuta şi m-ar
impulsiona să mă dezvolt ca om, pe plan personal, intelectual, spiritual, aducându-mi
astfel, la rândul meu, contribuţia la crearea unei lumi mai bune.
De asemenea, fiind preocupată de îmbunătăţirea relaţiilor cu cei din jur, consider că
exersarea abilităţilor de comunicare, ascultare, dezbatere, în cadrul frăţiei, într-un cadru
securizant, lipsit de prejudecăţi, în care sa mă simt acceptată necondiţionat şi în care să
practic acceptarea necondiţionată, ar aduce un aport semnificativ la dezvoltarea personală.
De ce Frăţia şi nu un grup pe Facebook? 
Pentru că îmi doresc o relaţie autentică, vie, apartenenţa la un grup real, cu interese
comune intelectuale, de evoluţie, de contribuţie, de păstrare şi transmitere a valorilor
tradiţionale.
Pentru că întotdeauna m-am simţit atrasă de simboluri şi de înţelesul lor ascuns.
Pentru că ritualurile îmi inspiră un adânc respect.
Mulţumesc cu recunoştinţă!

Ioana Eliza Man


13.12.2019

S-ar putea să vă placă și