ANXIETATEA GENERALIZATĂ

MODELE COGNITIVE EXPLICATIVE

“Maria îşi aşteaptă soţul. Trebuie să se întâlnească la ora 17.00. Este ora 17.10, Maria se
gândeşte: “au trecut doar 10 minute, se întâmplă să mai întârzie 10 minute, e ok mai aştept.” Se
face ora 17.20, deja, Maria se simte tot mai neliniştită. Se face ora 17.25, Maria începe să se
îngrijoreze, se gândeşte la ce e mai rău: “trebuia să ajungă până acuma. Nu are de ce să
întârzie 20 de minute. Dacă i s-a întâmplat ceva? Dar dacă a avut un accident? Dar dacă i s-a
întâmplat ceva la serviciu şi nimeni nu mă sună să-mi spună? Sigur i s-a întâmplat ceva. Eu ce
ma fac?” La 17.30 apare soţul Mariei, cerându-şi scuze pentru că a întârziat din cauza
traficului. În acest moment, Maria se linişteşte, catastrofa la care se gândise ea nu s-a
întâmplat.”

A-ţi face griji pentru cineva este normal. Toţi ne îngrijorăm, din când în când. În
anxietatea generalizată (AG) această îngrijorare este, însă, exagerată şi pierdută de sub control.
Soţul Mariei a întârziat 20 de minute, o nimica toată într-un oraş unde traficul este
aglomerat. Cel mai probabil, nu s-a întâmplat nimic rău; fie este prins în trafic, fie l-a reţinut
ceva la birou. Dar Maria se gândeşte la ce e mai rău. Nici nu mai ia în calcul alte variante. Toată
atenţia ei e alocată îngrijorării. În final, soţul apare, nu i s-a întâmplat nimic rău.
Starea ei de nelinişte se declanşează în momentul în care vede că soţul ei întârzie. În acest
moment, ea detectează un posibil pericol (“ceva rău i s-a întâmplat”). Starea de nelinişte se
atenuează, când începe să se îngrijoreze. Îngrijorarea excesivă devine, însă, o problemă.
“Catastrofa” anticipată de Maria nu a avut loc, astfel îngrijorarea este “justificată”. Maria
consideră că nimic rău nu s-a întâmplat, pentru că ea s-a îngrijorat. Aşadar, a făcut bine că s-a
îngrijorat, a prevenit o catastrofă şi data viitoare va face la fel.
Îngrijorarea este o trăsătură caracteristică a anxietăţii generalizate. Studiile, care au
încercat să clarifice atât natura cât şi procesul, care se află în spatele acestui construct, au insistat
asupra naturii incontrolabile a îngrijorării şi a rolului pe care aceasta îl are în evitarea
consecinţelor negative ale unor evenimente viitoare.
Ceea ce face ca îngrijorarea să devină patologică în anxietatea generalizată nu este
conţinutul de care se leagă îngrijorarea, ci, mai degrabă, faptul că aceasta este excesivă şi dificil
de controlat.
Se pare că există patru mari tematici ale conţinutului îngrijorării, în anxietatea
generalizată: familie, probleme economice, probleme legate de locul de muncă şi sănătate.
Studiile au arătat că lucrurile pentru care oamenii se îngrijorează sunt aceleaşi, atât la subiecţi
clinici, cu anxietate generalizată, cât şi la subiecţi normali.
Diferenţa este dată de faptul că, în anxietatea generalizată, îngrijorarea este excesivă şi
dificil de controlat.

1
 Există mai multe teorii, care încearcă să explice cauza şi menţinerea anxietăţii
generalizate (AG). De exemplu, teoria procesării de informaţie subliniază rolul importanţei
proceselor cognitive automate “specializate” în detectarea şi interpretarea informaţiei
ameninţătoare. Din perspectiva acestei teorii, tendinţa cognitivă de a procesa preferenţial stimuli
ameninţători şi de a interpreta situaţiile ambigue ca fiind ameninţătoare, poate avea un rol cauzal
în dezvoltarea anxietăţii generalizate.
Barlow vorbeşte despre o vulnerabilitate biologică şi psihologică, care, în interacţiune cu
evenimentele negative de viaţă, are un rol în dezvoltarea anxietăţii generalizate.
Conform teoriei evitării a lui Borkovec, îngrijorarea excesivă are funcţia de a evita o stare
emoţională negativă, prevenind expunerea la o catastrofă anticipată.
Pentru persoana cu anxietate generalizată, îngrijorarea este strategia prin care ea face faţă
problemei pe care o are. Deoarece, atunci când se îngrijorează, starea de disconfort dispare, data
viitoare, când se va confrunta cu o situaţie similară (anticiparea unei catastrofe) va apela din nou
la îngriorare, ca strategie de a-i face faţă.
Barlow vorbeşte despre o vulnerabilitate biologică şi psihologică, care ar sta la baza
tulburărilor de anxietate, inclusiv a anxietăţii generalizate. Această vulnerabilitate nu este
specifică unei anume tulburări de anxietate, mai degrabă te predispune la o afectivitate negativă
şi la detectarea preferenţială a pericolului, care pot duce la diferite manifestări ale tulburărilor
emoţionale. Această vulnerabilitate nu declanşează în mod sigur anxietatea, ea lasă doar
propensiunea de a reacţiona anxios, prin emoţii negative sau printr-o activare fiziologică intensă,
în situaţii stresante. Altfel spus, având această vulnerabilitate biologică şi psihologică, eşti mai
predispus să reacţionezi negativ în situaţii stresante. Tendinţa de a răspunde printr-un nivel
ridicat de anxietate sau activare fiziologică în interacţiune cu evenimente de viaţă stresante duce,
în consecinţă, la nivele crescute de anxietate.
Din interacţiunea vulnerabilităţii biologice şi psihologice cu evenimentele stresante de
viaţă rezultă această stare de anxietate, manifestată printr-o stare de tensiune şi hipervigilenţă la
stimuli potenţial ameninţători. Astfel, persoana învaţă foarte uşor să detecteze prioritar
pericolele, adesea interpretând situaţiile ambigue sau neutre ca fiind ameninţătoare, periculoase.
Studiile arată că persoanele cu anxietate interpretează situaţiile ambigue ca fiind mai degrabă
ameninţătoare, periculoase.
Barlow sugerează că, în anxietatea generalizată, individul dezvoltă credinţe că lumea din
jurul lui este periculoasă şi că el/ea nu are abilităţi să-i facă faţă. În încercarea sa de a dobândi
controlul asupra ameninţărilor percepute şi de a scăpa de starea de nelinişte, îngrijorarea devine
principala strategie de a face faţă experienţelor nedorite, pericolului.
Gîndurile, în general, au un caracter efemer, apar şi dispar din mintea dumneavoastră,
fără să provoace un impact fundamental asupra stării dumneavoastre de bine. De multe ori, nu vă
mai aduceţi aminte ce gînduri aţi avut cu cîteva zile în urmă, indiferent dacă au fost foarte
plăcute sau, poate, la momentul respectiv, foarte deranjante.
O premisă centrală a teoriei metacognitive a lui Wells asupra anxietăţii generalizate este
că apariţia acestei tulburării este strîns legată de gîndurile care nu sunt « lăsate » de
dumneavoatră să dispară, ba mai mult, sunt păstrate şi prelucrate într-un mod aparte.
Nu doar conţinutul gîndului contează, ci modul în care răspundeţi, reacţionaţi la aceste
gînduri.

2
 Anxietatea generalizată se caracterizează printr-o îngrijorare excesivă, foarte dificil de
controlat. Îngrijorarea este caracteristica cognitivă principală a tulburării şi poate fi definită drept
un « lanţ » de gînduri negative, predominant verbale, îndreptate spre rezolvarea de probleme.
(Borkovec, Robinson, Pruzinsky, & DePree, 1983).
“Trebuia să vină pînă acum. Nu are de ce să întîrzie 20 de minute. Dacă i s-a întîmplat ceva?
Dar dacă a avut un accident? Dar dacă i s-a întîmplat ceva la serviciu şi nimeni nu mă sună să
îmi spună? Sigur i s-a întîmplat ceva. Eu ce mă fac?”
În momentul în care vă îngrijoraţi, dumneavoastră priviţi situaţia dintr-o perspectivă
catastrofică, negativă.
Strategiile de control al gîndurilor, precum suprimarea gîndurilor se referă la încercarea
dumneavoastră de a nu vă gîndi la ceva, care ar putea să vă declanşeze starea de îngrijorare.
Acestea nu sunt întotdeauna eficiente şi, de multe ori, eşecul de a suprima aceste gînduri nu face
decît să vă confirme credinţele referitoare la pierderea controlului.
O dată ce aţi început să vă îngrijoraţi, observaţi, de regulă, că vă este foarte greu să nu vă
mai îngrijoraţi, sau să găsiţi o modalitate de a vă distanţa de propria grijă.
Aceasta se întîmplă fie deoarece credeţi că a nu te îngrijora este echivalent cu a nu
încerca să faci faţă problemei, fie nu sunteţi conştient de resursele dumneavoastră şi capacitatea
dumneavoastră de a vă controla. Aşa că presupuneţi că problema e de nerezolvat sau consideraţi
că a vă îngrijora e parte din dumneavoatră, e ceea ce vă defineşte.

Pe scurt,modelul explicativ al anxietăţii generalizate include următoarele secvenţe:

1. Îngrijorarea apare o dată cu un gînd intruziv formulat, de obicei, pe structura Dar oare
dacă… Dar dacă soţul meu va face un accident?

2. Acest gînd activează alte gînduri pozitive despre starea de îngrijorare resimţită. Mă
îngrijorez pentru a face faţă, pentru fi pregătit dacă se întîmplă ceva rău. Îngrijorarea este
văzută, deci, drept anticipare şi adaptare cu problema respectivă.
Starea de îngrijorare reduce, în general, intensitatea emoţiilor negative, deoarece vă apare
sentimentul că veţi putea face faţă problemei sau că aţi luat în considerare toate scenariile
negative posibile.

3. Îngrijorarea, însă, activează şi gînduri negative despre incontrolabilitatea şi natura sa

periculoasă. Acestea duc la interpretări negative ale îngrijorării şi la creşterea anxietăţii
resimţite. În acest moment, nu vă mai consideraţi atît de capabil să faceţi faţă îngrijorării şi
situaţiei respective.

4. Comportamente de evitare, asigurare, informare sau strategii de control, de suprimare a

gîndurilor sunt activate pentru a face faţă îngrijorării. Acestea, de multe ori, au un efect
contrar, ducînd la o confirmare a credinţelor negative despre pierderea controlului şi a
efectelor negative fizice, psihice şi sociale ale îngrijorării.

3
4