Sunteți pe pagina 1din 4

SUGESTIA MELC TRAVEL-INCHIRIERI AUTORULOTE CLUJ

PENTRU LUNA FEBRUARIE 2019:

CELEBREAZA IUBIREA LA CARNAVALUL DE LA VENETIA, INTR-UN


SEJUR INEDIT, CU AUTORULOTA

Când:
Februarie 16 - martie 5, 2019
Unde:
Veneția, Italia
Site oficial:
carnevale.venezia.it
Sugestie campare:
http://www.albateo.it/dinamic/pages/main/?section=albateo
ofertă închiriere MelcTravel: 50 euro/zi, fără alte taxe
www.melctravel.ro

Distanţă Cluj-Napoca-Veneţia: 1177 km


MICUL ISTORIC AL ACESTUI FAIMOS CARNAVAL

Dacă auzi că cineva vorbește despre carnavaluri în Europa, spre ce te duce gândul?
Cel mai probabil trebuie să fie carnavalul anual din Veneția.

Carnavalul de la Veneţia (numit şi Carnavalul veneţian; în italiană: Carnevale di


Venezia) este un festival anual sărbătorit în Veneţia, Italia. Carnavalul se termină odată cu
celebrarea creştină a Postului Mare, la 40 de zile înainte de Paşte, pe data Lăsatului secului
de carne, în ziua de dinaintea Miercurii Cenuşii. Acest festival este cunoscut în toată lumea
datorită măştilor si costumelor extravagante specifice.

Punctul de plecare al acestei călătorii ne duce mult în istorie. Carnavalul de la


Veneţia a avut loc pentru prima oară în secolul 11 și a devenit rapid un simbol al orașului
plutitor. A fost oprit în secolul 18, dar a fost readus la viață în 1979. A lansat Veneția mai
sus pe lista de destinații nu numai în Italia, ci și în întreaga Europă, dacă nu în lume. Dacă
intenționezi să vizitezi Veneția în timpul acestui mare eveniment, sunt două lucruri pe care
trebuie să le pregăteşti: desigur, vorbim de măști și costume. Nu este atât de important ce
va arăta masca sau costumul tău; este misterul şi entuziasmul care îţi vor asigura un timp
minunat în timpul sejurului.
CURIOZITĂŢI

Știai că…

…deși Carnavalul a început în 1162, măștile și costumele au fost purtate mult mai târziu,
iar prima dată, numai de către venețienii de vază sau cei care veneau special în oraș în
perioada festivităților, pentru a-și ascunde identitatea? Aceștia își făceau singuri costumele
și măștile, care le permiteau să renunțe la inhibiții, să se bucure de toate plăcerile posibile
și chiar să scape de datoriile făcute la jocurile de noroc, fiind sub adăpostul anonimatului.
De asemenea, o mască le permitea oamenilor să se amestece între ei și să interacționeze,
indiferent de statutul lor social, deoarece nu mai conta dacă posesorul măștii era bărbat,
femeie, sărac, bogat, evreu sau creștin. Toți erau tratați la fel.

… Carnavalul nu putea fi întrerupt, sub nicio formă, orice s-ar fi întâmplat? Aceasta era o
regulă pe care o respectau cu toții, cât timp se desfășurau festivitățile, nimic altceva nu mai
conta. Astfel că, în 1789, când a murit Dogele Paolo Renier, în jurul zilei de 13 februarie,
moartea acestuia nu a fost anunțată decât pe 2 martie, când s-a terminat Carnavalul.

… tradiția Carnavalului a fost întreruptă, 1797 fiind ultimul an în care s-a celebrat oficial
ca sărbătoare publică? Puterea Veneției a scăzut în secolul al XVIII-lea, renunțându-se și
la tradiția festivităților, chiar dacă an de an s-au mai organizat diverse petreceri, însă doar
în rândul nobilimii din oraș.

… în 1930, dictatorul Benito Mussolini a interzis definitiv Carnavalul? Acesta a renăscut


abia în 1979, din dorința unor localnici de a reînvia tradițiile și pentru a atrage mai mulți
turiști. Iar succesul nu a întârziat să apară, astăzi fiind unul dintre cele mai cunoscute
evenimente din lume.

… Zborul Îngerului, o tradiție foarte veche ce aparține de Carnavalul de la Veneția, a fost


întreruptă în 1759 și reluată abia în 2001? Aceasta a luat naștere din inițiativa unui acrobat,
care a traversat piața San Marco de la turnul bisericii, până la balconul dogelui, căruia i-a
înmânat câteva daruri. Ulterior, din motive de siguranță, acrobatului i s-au aplicat și aripi,
iar de atunci a început  să fie cunoscut drept Zborul Îngerului. Cu toate astea, în 1759
acrobatul a căzut peste mulțime, iar de atunci, până în 2001, spectacolul a fost înlocuit de
un porumbel de lemn, care era plimbat deasupra mulțimii, eliberând confetti și flori.

… până în anii 1880, cursele de cai făceau parte din evenimentele specifice Carnavalului?
Acestea erau organizate pe Via del Corso, însă, din cauza unor incidente (caii erau liberi,
fără a fi controlați de călăreți), cursele au fost anulate.

… dacă nu ai un costum sau o mască, peste tot prin oraș găsești artiști care îți pot picta
fața? Prețurile pot porni de la doar 3 euro, pentru a-ți acoperi jumătate din față sau
aproximativ 5 euro, pentru a-ți picta toată fața.

… cea mai cunoscută mască venețiană este Bauta? Aceasta este reprezentată de o mască
albă, cu un nas încovoiat, la care se asortează o pelerină neagră și o pălărie de tip tricorn.
Alte măști populare sunt: Morreta (mască închisă la culoare, care îți acoperă aproape toată
fața), Gnaga (mască ce personifică o femeie, purtată, de obicei, de bărbați), Volto (mască
albă, simplă), Medico della peste (mască albă, cu un nas foarte alungit, care reprezintă
doctorul ciumei) sau cele inspirate de Commedia dell’Arte, precum Arlechinul,
Colombina, Pantalone, Pulcinella sau Balanzone.

Pe www.melctravel.ro, preţul pentru închirierea unei autorulote este în această perioadă

50 de euro/zi, cu toate taxele incluse. Este o ocazie excelentă de a experimenta acest stil
de a călători într-o destinaţie unică în lume.

S-ar putea să vă placă și