IMPERIUL BIZANTIN

11 mai 330, împăratul Constantin cel Mare inaugurează o nouă capitală a Imperiului Roman, pe locul
cetăţii greceşti Bizantion – Constantinopol.
395 – împăratul Teodosius împarte Imperiul Roman între fiii săi:
 Honorius - Imperiul Roman de Apus
 Arcadius -Imperiul Roman de Răsărit

Ideologia imperială şi diplomaţia bizantină

Acceptarea creştinismului ca religie de stat în 313 şi 392, a modificat coordonatele ideologiei
imperale:
- imperiul – emanaţie a puterii divine
- împăratul ( imperator)- alesul lui Dumnezeu pe pământ
- puterea sa este absolută ( autocrator sau basileu)
- şeful armatei şi legiuitor, şeful Bisericii
- urmaşul împăraţilor romani

Imperiul Bizantin între glorie şi decădere

Secolul V - însemnele imperiale sunt aduse la Constantinopol

Secolul VI – Imperiul Roman de Răsărit - avea o administraţie centralizată
- era o monarhie absolută
- avea o Biserică dependentă de stat ( lb.
oficială fiind lb. greacă).

Secolul VII – legăturile între Occident şi Orient se rup ( datorită aşezării slavilor în
Balcani şi a arabilor în Mediterana).
- teritoriul imperiului se limitează la Asia Mică
- imperiul se grecizează şi se va numi Imperiul Bizantin
- ortodoxia devine religie de stat

Secolul VIII - împăraţii ISAURIENI ( 717-802), au reuşit să dea statului strălucirea unei
civilizaţii naţionale, greceşti, creştin – ortodoxe.

Dinastia Macedoniană ( 867- 1057) – a reprezentat apogeul civilizaţiei bizantine.

Începând din 1025 – 1081, apar primele semne de criză.
Dinastiile COMNENILOR (1081-1185) şi ANGELILOR ( 1185 – 1204) au impus un regim de
aristocraţie militară care au salvat pentru moment imperiul.
În 1261, MIHAIL al III-lea a inaugurat dinastia PALEOLOGILOR.
Pe 29 aprilie 1453, Constantinopolul este cucerit de turci.