Formele de guvernământ

Republica (lat. res publica – treburi publice) – forma de guvernământ în care cetăţenii deţin şi
exercită puterea suverană prin reprezentanţii aleşi (parlament, preşedinte). Guvernarea
republicii este opusă guvernării monarhice, ea nu este ereditară şi nici viageră. Republica este
considerată cea mai democratică formă de guvernământ. Republicile se împart în:
prezidenţiale, parlamentare şi semiprezidenţiale.
Republica parlamentară:este fundamentată pe concepţia separării puterilor în stat. Această
formă de guvernământ se caracterizează prin următoarele aspecte:
–          şeful statului este ales de către parlament;
–          guvernul se formează în baza parlamentară şi poartă răspundere faţă de parlament;
–          parlamentul este investit cu dreptul de a exercita control asupra activităţii guvernului;
–          parlamentul este ales de către popor prin vot universal, direct, secret şi liber exprimat;
–          parlamentul poate dizolva guvernul prin acordarea votului de neîncredere;
–          atribuţiile şefului statului sânt exercitate, de regulă, de către guvern prin intermediul
şefului guvernului sau a ministrului, care contrasemnează actele şefului statului.
Republica parlamentară este actuala formă de guvernământ a Germaniei, Ungariei, Italiei,
Indiei, Cehiei, Slovaciei, Estoniei, etc. Datorită evoluţiei istorice a acestei forme de
guvernământ, astăzi se vorbeşte despre : regim parlamentar dualist (guvernul este responsabil
şi în faţa parlamentului şi în faţa şefului de stat) şi regim parlamentar monist (guvernul e
responsabil doar în faţa parlamentului).
Germania: Puterea legislativă este reprezentată de Parlament care cunoaște două Adunări, și
anume Bundestagul și Bundesratul, la nivelul întregului stat. La nivelul statelor membre ale
Federației autoritățile se pot implica numai în interiorul frontierelor landului.
Bundestagul este organul reprezentativ al poporului ales prin vot universal, prin
utilizarea dublului buletin (un vot pentru reprezentantul din circumscripția electorală și un
altul care exprimă opțiunea pentru o listă a landului). 5 Bundestagul nu se poate autodizolva,
dar poate fi dizolvat. În principal îndeplinește funcția legislativă, dar are și alte funcții.
Guvernul Federal , alături de Bundestag, conduce statul, fiind format din Cancelarul
Federal și miniștrii federali. Cancelarul este ales de Bundestag la propunerea Președintelui
Federal și răspunde de stabilirea marilor orientări politice.
Președintele Federal nu are funcții de decizie, având un rol integrator în materie
politică și un rol de reprezentare în relațiile internaționale. Este ales de Convenția Federală și
poate îndeplini cel mult două mandate. Mandatul este de cinci ani. Unele hotărâri și ordine
trebuie contrasemnate de Cancelarul Federal sau de ministrul federal de resort.
Puterea judecătorească: Aceasta este exercitată de judecători, independenți și subordonați
numai legii. Jurisdicția este exercitată de Curtea Constituțională Federală; tribunalele federale;
tribunalele statelor. Puterea jurisdicțională este deci divizată într-o jurisdicție constituțională
și cinci jurisdicții independente, fiecare având în frunte o Curte Supremă a Federației.
Ungaria:Ungaria este o republică parlamentară în care puterea este exercitată de popor prin
intermediul organelor alese și doar excepțional în mod direct.
Puterea legislativă este reprezentată de Adunarea Națională care este formată dintr-o
singură Cameră, cu 199 de deputați aleși pentru un mandat de patru ani. Membrii Adunării
Naționale sunt aleși prin vot direct, egal, secret și universal, în cadrul unui scrutin mixt.
 Președintele Republicii poate dizolva Adunarea Națională, stabilind totodată noi
alegeri atunci când, mandatul Guvernului încheindu-se, Adunarea Națională nu alege
persoana propusă de Președinte pentru funcția de Prim-ministru în termen de 40 de zile de la
nominalizare sau când Adunarea Națională nu adoptă bugetul de stat pentru anul bugetar
respectiv până la 31 martie. În această din urmă situație, Președintele Republicii este obligat
să solicite atât avizul Prim-ministrului, cât și pe cel al Președintelui Adunării Naționale și al
șefilor grupurilor parlamentare.
Puterea judecătorească: Puterea judecătorească este exercitată de instanțele judecătorești.
Acestea sunt Curia (Curtea Supremă a Ungariei), curțile de apel regionale, instanțele
regionale, instanțele districtuale, instanțele administrative și instanțele de dreptul muncii.
Competența teritorială a instanțelor corespunde în general împărțirii teritorial administrative ,
numele instanței indicând locul în care aceasta își are sediul. Judecătorii sunt independenți, nu
pot fi membri ai niciunui partid politic și nu se pot implica în activități cu caracter politic. Ei
sunt numi ți în funcție de Președintele Republicii și pot fi revocați din funcție numai pentru
motivele și în conformitate cu procedurile prevăzute prin lege. Pot fi numiți în această funcție
doar persoanele care au împlinit vârsta de 30 de ani. Activitatea judecătorilor este
reglementată printr-o lege cardinală. Președintele Republicii îi numește în funcția de judecător
de profesie.
Italia este, din punctul de vedere al formei de guvernământ, o republică democrată
parlamentară fundamentată pe muncă, în care suveranitatea aparține poporului, acesta din
urmă exercitând-o în formele și limitele prevăzute de Constituție. Constituția Italiei consacră
cele trei puteri clasice în stat: legislativă, judiciară și executivă. Cea legislativă este exercitată
de Parlamentul bicameral ( Parlamento) format din Camera Deputaților ( La Camera dei
Deputati) și Senatul Republicii (Il Senato della Repubblica), cea executivă este exercitată de
organul colegial al Consiliului de Miniștri (Il Consiglio dei Ministri), în fruntea sa aflându-se
Președintele Consiliului de Miniștri ( Il Presidente del Consiglio dei Ministri), iar puterea
judiciară este exercitată, similar sistemului judecătoresc român, de către Curtea de Casație și
de restul instanțelor judecătorești stabilite de lege.
Cehia:În ceea ce privește raportul dintre principalele instituții ale statului, în analiza acestor
raporturi trebuie pornit de la forma republicană de guvernământ a statului în care atât
Parlamentul, cât și Președintele sunt instituții alese în mod direct de către popor. Parlamentul,
prin cele două Camere ale sale (Camera Deputaților și Senatul), îndeplinește funcția
legislativă, iar Președintele Republicii și Guvernul îndeplinesc funcția executivă. Parlamentul
are 281 de membri (200 de deputați și 81 de senatori), iar mandatul diferă pentru cele două
categorii de parlamentari. În timp ce deputații sunt aleși pentru un mandat de patru ani,
senatorii sunt aleși pentru un mandat de șase ani. În ceea ce privește raporturile dintre Guvern
și Parlament, Constituția prevede posibilitatea deținerii în același timp a mandatului de
parlamentar și a funcției de membru al Guvernului. De asemenea, Guvernul are inițiativă
legislativă la fel ca orice alt membru al Parlamentului. Mai mult, în materie bugetară,
inițiativa legislativă aparține în exclusivitate Guvernului.
Puterea judecătorească:În Republica Cehă, puterea judecătorească este alcătuită din
judecători. Judecătorul este considerat un funcționar al statului care contribuie la îndeplinirea
activităților sistemului judecătoresc.
Slovacia:Slovacia este o republică, condusă de un Președinte, ales prin vot direct și universal
la fiecare cinci ani. Conform Constituției, Republica Slovacă este un stat suveran și
democratic, guvernat de statul de drept. Statul nu este fondat pe nicio ideologie ori religie.
Puterea de stat emană de la popor, care o exercită prin intermediul reprezentanților săi aleși
sau în mod direct.
Puterea legislativă este reprezentată de Consiliul Național al Republicii Slovace, parlament
monocameral format din 150 de membri. Parlamentarii sunt aleși pentru un mandat de patru
ani, prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, pe baza reprezentării
proporționale. Poate fi ales membru al Parlamentului orice cetățean cu drept de vot, cu vârsta
de 21 de ani împliniți și cu domiciliul pe teritoriul Republicii Slovace. Un membru al
Parlamentului nu poate fi urmărit penal pentru modul în care a votat în Consiliul Național al
Republicii Slovace sau în organele acestuia ori pentru declarațiile făcute în Consiliul Național
al Republicii Slovace sau într-unul dintre organele acestuia în exercițiul funcției de membru al
Parlamentului.
Președintele este șeful statului, reprezintă Republica Slovacă atât în țară, cât și peste hotare și
asigură, prin deciziile sale, funcționarea corectă a organelor constituționale. Orice cetățean al
Republicii Slovace, eligibil în Consiliul Național al Republicii Slovace și cu vârsta de
minimum 40 de ani împliniți în ziua alegerilor, poate fi ales Președinte. Aceeași persoană
poate fi aleasă Președinte pentru cel mult două mandate consecutive.
Președintele poate fi revocat din funcție înainte de sfârșitul mandatului său prin intermediul
unui referendum. În ceea ce privește Guvernul, acesta este organul suprem al puterii
executive.
Guvernul este alcătuit din Prim-ministru, viceprim-miniștri și miniștri care răspund pentru
activitatea lor în fața Parlamentului. Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu
exercitarea mandatului de membru al Parlamentului. Prim-ministrul este desemnat și revocat
de către Președintele Republicii Slovace, iar, la propunerea Prim-ministrului, Președintele
Republicii Slovace numește și revocă alți membri ai Guvernului.
Guvernul răspunde pentru exercitarea funcțiilor sale în fața Consiliului Național al Republicii
Slovace, care poate adopta oricând o moțiune de cenzură împotriva sa.
Puterea judecătorească:Puterea judecătorească este reprezentată de către Curtea
Constituțională, instanțele judecătorești și Consiliul Judiciar al Republicii Slovace. Justiția
este exercitată de către instanțe judecătorești independente și imparțiale și la toate nivelurile,
este exercitată în mod separat față de celelalte organe ale statului. Sistemul judiciar cuprinde
Curtea Supremă a Republicii Slovace și celelalte instanțe judecătorești.
Estonia:În ceea ce privește raportul dintre Președinte și Parlament, Președintele statului este
ales de către Parlament prin vot secret sau de către un Colegiu Electoral. Dreptul de a propune
un candidat pentru funcția de Președinte revine unui număr de cel puțin o cincime din
membrii Parlamentului. Este declarat ales candidatul care obține voturile a două treimi din
membrii Parlamentului. În cazul în care niciun candidat nu obține numărul necesar de voturi,
se organizează un nou tur de scrutin în ziua următoare. Înaintea noului tur de scrutin, se
nominalizează noi candidați. În cazul în care niciun candidat nu obține numărul necesar de
voturi în cel de-al doilea tur de scrutin, se organizează un al treilea tur de scrutin în aceeași zi,
între cei doi candidați care au obținut cel mai mare număr de voturi în al doilea tur de scrutin.
În cazul în care Președintele nu este ales nici în cel de-al treilea tur de scrutin, Președintele
Parlamentului convoacă Colegiul Electoral în termen de o lună, în vederea alegerii
Președintelui. Colegiul Electoral se compune din membri ai Parlamentului și reprezentanți ai
consiliilor locale. Fiecare consiliu local alege cel puțin un reprezentant, care trebuie să fie
cetățean estonian, în Colegiul Electoral. Colegiul Electoral alege Președintele cu majoritatea
tuturor membrilor săi. Așadar, alegerea Președintelui de către Parlament îl face pe acesta să
nu beneficieze de aceeași legitimitate populară ca și a Parlamentului.
La rândul său, Parlamentul reprezintă puterea legislativă. El are 101 membri aleși prin
vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, conform principiului reprezentării
proporționale.
Puterea judecătorească:În Estonia, justiția este înfăptuită exclusiv de instanțele
judecătorești. Instanțele judecătorești sunt independente în îndeplinirea îndatoririlor care le
revin. Judecătorii sunt numiți pe viață și nu pot fi eliberați din funcție decât printr-o hotărâre
judecătorească. Sistemul judiciar este format din:
1. instanțe regionale, instanțe orășenești și instanțe de contencios
administrativ;
2. instanțe de circuit;
Austria:Austria are ca formă de guvernământ republica democrată, are un regim parlamentar
și este formată din nouă landuri, reunite în cadrul organizatoric specific unei federații.
Puterea legislativă a Federației este exercitată de către Consiliul Național ( Nationalrat)
împreună cu Consiliul Federal ( Bundesrat), cele două constituind camerele Adunării Federale
cu rol de Parlament al Austriei ( Bundesversammlung).Puterea executivă a Federației este
exercitată de Președintele Federal ( Bundespräsident) împreună cu Guvernul Federal
( Bundesregierung).
Puterea judecătorească este exercitată de către o instanță supremă, și anume Curtea Supremă,
precum și de restul instanțelor judecătorești stabilite de lege. Președintele este ales pentru un
mandat de șapte ani de către cetățenii austrieci cu drept de vot pentru Consiliul Național, prin
vot egal, direct, personal, liber și secret. La rândul său, Președintele Federal numește
Cancelarul Federal și, la propunerea acestuia din urmă, pe ceilalți membri ai Guvernului
Federal, având, de asemenea, dreptul de a revoca Cancelarul Federal și Guvernul Federal.
Finlandia:Potrivit primei dispoziții din textul constituțional, Finlanda este republică
suverană. De asemenea, din maniera de redactare a regulilor privind modul în care
interacționează principalele autorități statale, rezultă caracterul parlamentar al acestei
republici. De remarcat, faptul că, în istoria sa republicană, Finlanda a trecut de la statutul de
republică prezidențială la acela de republică parlamentară, apreciindu-se că aceasta din urmă
răspunde mult mai bine exigențelor democrației. Cele trei puteri clasice din statul finlandez
sunt delimitate expres de Constituție. Astfel, puterea legislativă este exercitată de
Parlamentul unicameral ce are puteri decizionale și în materie de finanțe ale statului.
Puterea executivă este exercitată de Președintele Republicii și de Guvernul ai cărui
membri beneficiază de încrederea acordată de Parlament. Puterea judecătorească este
exercitată de instanțe judecătorești independente, Curtea Supremă și Curtea Supremă
Administrativă fiind cele mai înalte instanțe.
Irlanda:Irlanda este republică parlamentară. Puterea legislativă este exercitată de un
Parlament bicameral, în colaborare cu Președintele statului. Art. 15 din Constituție prevede că
Parlamentul Irlandei este format din Președinte și cele două Camere: Camera Reprezentanților
și Senatul.
Președintele Republicii este ales prin vot direct și secret, Constituția acordându-i întâietate
față de toate celelalte persoane din stat (art. 12). Condițiile pentru alegerea Președintelui sunt
expres stipulate de Constituție, numai persoanele care au împlinit vârsta de 35 de ani, care au
îndeplinit această funcție sau care sunt nominalizați de cel puțin 20 de membri ai uneia dintre
Camerele Parlamentului ori de către consiliile a cel puțin patru districte administrative putând
candida pentru a ocupa această funcție. Președintele este ales pentru șapte ani și poate cumula
cel mult două mandate (art. 12). Preluarea funcției are loc prin pronunțarea și semnarea în
public, în prezența membrilor ambelor Camere ale Parlamentului, a judecătorilor Curții
Supreme și ai Instanței Supreme, precum și a altor persoane publice, a unei declarații similare
unui jurământ. Pe durata mandatului, Președintele nu poate părăsi statul decât cu acordul
Guvernului. În cazul în care el nu își poate exercita atribuțiile, pentru motivele arătate la art.
14 din Constituție, acestea sunt îndeplinite, după caz, fie de către o Comisie formată din
Președintele Curții Supreme, Președintele Camerei Reprezentanților și Președintele Senatului,
fie de către Consiliul de Stat. Funcția de Președinte al Republicii este incompatibilă cu funcția
de membru al Parlamentului sau cu altă funcție ori poziție pentru care primește o remunerație
(art. 12).
Guvernul este format din Prim-ministru și miniștri (numărul acestora fiind situat, conform
Constituției, între șapte și 15 membri). Guvernul Irlandei este condus de Prim-ministru, care
este numit de către Președinte în baza nominalizării făcute de Camera Reprezentanților (art.
13). Ceilalți membri ai Guvernului sunt numiți tot de Președinte, pe baza nominalizării făcute
de Prim-ministru și cu aprobarea prealabilă a Camerei Reprezentanților. Încetarea funcției
membrilor Guvernului intervine ca urmare a demisiei sau a eliberării din funcție, la
recomandarea Prim-ministrului, acceptată de către Președinte. Prim-ministrul, Viceprim-
ministrul și membrul Guvernului care este responsabil de Ministerul Finanțelor trebuie să fie
membri ai Camerei Reprezentanților, pe când ceilalți membri ai Guvernului trebuie să fie
membri ai Camerei Reprezentanților sau ai Senatului (nu pot fi membri ai Senatului mai mult
de doi). Guvernul răspunde în fața Camerei Reprezentanților în mod solidar și colectiv pentru
activitatea sa și a ministerelor (art. 28).
3. Puterea judecătorească:Puterea judecătorească este exercitată de către judecători, în
cadrul instanțelor judecătorești reglementate la nivel constituțional. Sistemul judiciar din
Irlanda este format din tribunale de primă instanță, curte de apel și curte de apel final.
Tribunalele de primă instanță includ instanțe judecătorești cu competență locală limitată,
pentru care dreptul la recurs este stabilit prin lege, precum și o Înaltă Curte învestită cu
competență generală și cu prerogativa de a tranșa litigii cu privire la toate chestiunile și
întrebările de drept sau de fapt, de natură civilă sau penală. Această instanță are și competența
de a decide cu privire la validitatea oricărei legi prin raportare la prevederile Constituției.
Curtea de apel final este Curtea Supremă și este competentă în faza de recurs cu privire la
deciziile Înaltei Curți și, de asemenea, cu privire la deciziile altor instanțe judecătorești
prevăzute prin lege (art. 34). Judecătorii sunt numiți de Președinte, la propunerea Guvernului,
și sunt independenți în exercitarea îndatoririlor lor judecătorești (art. 35). Un judecător al
Curții Supreme sau al Înaltei Curți nu poate fi eliberat din funcție decât ca urmare a unui
comportament necorespunzător sau a incapacității declarate și, în acest caz, numai pe baza
rezoluțiilor adoptate de Camera Reprezentanților și de Senat. Prim-ministrul trebuie să
notifice în mod corespunzător Președintele cu privire la aceste rezoluții adoptate de Camera
Reprezentanților și de Senat și să îi trimită o copie după rezoluția în cauză, certificată de
Președintele Camerei Parlamentului care a adoptat-o. Niciun judecător nu poate fi membru al
niciuneia dintre Camerele Parlamentului și nu poate ocupa nicio altă funcție sau poziție pentru
care primește remunerație.
Letonia:În ceea ce privește raportul dintre principalele instituții ale statului, ținând cont de
faptul că Letonia este o republică parlamentară, legitimitatea Președintelui și a Parlamentului
diferă. În timp ce membrii Parlamentului sunt aleși direct de către popor, Președintele este
ales de către Parlament. Acest lucru ilustrează și puterile diminuate ale Președintelui în raport
cu Parlamentul. Astfel, Parlamentul controlează activitatea Guvernului, având dreptul să
adreseze Prim-ministrului sau oricărui membru al Guvernului întrebări sau interpelări la care
aceștia au obligația să răspundă. Parlamentul este cel care încuviințează orice măsură a
Președintelui legată de declararea stării de război sau alte măsuri ce vizează apărarea țării. De
asemenea, Parlamentul îl poate revoca din funcție pe Președinte la propunerea a cel puțin
jumătate dintre membrii săi și cu votul a cel puțin două treimi din membrii prezenți.
La rândul său, Președintele are inițiativă legislativă și are dreptul să propună dizolvarea
Parlamentului. Ca urmare a acestei propuneri, se organizează un referendum național. În cazul
în care mai mult de jumătate din voturile exprimate în cadrul referendumului sunt în favoarea
dizolvării, Parlamentul este considerat dizolvat, organizându-se noi alegeri, care trebuie să
aibă loc în termen de cel mult două luni de la data dizolvării Parlamentului.
În cazul în care Parlamentul a fost dizolvat, membrii Parlamentului își continuă mandatul
până la întrunirea Parlamentului nou-ales, însă Parlamentul dizolvat își poate desfășura
ședințele doar la cererea Președintelui statului. În acest sens, Președintele stabilește ordinea de
zi a ședințelor Parlamentului. Noile alegeri au loc după aceea la cel puțin o lună, dar nu mai
mult de două luni de la revocarea Parlamentului.
În cazul în care mai mult de jumătate din voturile exprimate în cadrul referendumului sunt
împotriva dizolvării Parlamentului, Președintele este considerat revocat din funcție, iar
Parlamentul alege un nou Președinte care să funcționeze pe perioada rămasă din mandatul
Președintelui destituit.
În ceea ce privește raporturile Parlamentului și ale Președintelui cu Guvernul, Guvernul este
numit de Președinte pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Prim-ministrul este
numit de Președinte, iar miniștrii de Primministru. Întreg Guvernul răspunde politic în fața
Parlamentului. În cazul în care Parlamentul adoptă o moțiune de cenzură împotriva Prim-
ministrului, întregul Guvern este demis. De asemenea, în cazul în care se adoptă o moțiune de
cenzură împotriva unui ministru, acesta este demis, iar Prim-ministrul propune Președintelui o
altă persoană.
3. Puterea judecătorească
Letonia folosește un sistem judiciar cu trei niveluri: instanțe districtuale (municipale), instanțe
regionale și Curtea Supremă. În caz de război sau în situație de stare de urgență, sunt folosite,
de asemenea, instanțele militare. Instanțele districtuale (municipale) sunt Curți de primă
instanță pentru cauze civile, penale și administrative.
Instanțele regionale pot fi atât Curți de primă instanță, cât și Curți de apel. Instanța regională
constituie Curtea de primă instanță în cazurile în care normele procedurale stabilesc că o
anumită cauză trebuie judecată de către instanțele regionale în primă instanță. Această
prevedere se aplică unor cauze mai complexe sau cu un domeniu mai amplu de competență.
Instanțele regionale constituie Curți de apel pentru cauzele civile, penale sau administrative
care au fost judecate de către o instanță districtuală (municipală) sau de către un singur
judecător.
Curtea Supremă a Republicii Letonia este formată din Senat și două Camere: Camera pentru
cauze civile și Camera pentru cauze penale. Cele două Camere reprezintă Curți de apel pentru
cauzele judecate în primă instanță de către instanțele regionale. Senatul Curții Supreme
constituie Curtea de casație pentru toate cauzele judecate de către instanțele districtuale
(municipale) și regionale. Senatul judecă în primă instanță cauzele referitoare la deciziile
adoptate de către Curtea de Conturi și este format din patru departamente: departamentul
pentru cauze civile, departamentul pentru cauze penale, departamentul pentru cauze
administrative și departamentul pentru cauze disciplinare.
Judecătorii sunt funcționari de stat. Ei sunt independenți și se supun numai legii. Autoritățile
de stat, organizațiile publice și politice, precum și alte persoane fizice și juridice au datoria de
a respecta și de a păstra independența instanțelor și imunitatea judecătorilor. Nimeni nu are
dreptul să solicite declarații sau explicații din partea unui judecător cu privire la analiza unei
anumite cauze sau să intervină în administrarea justiției, indiferent de motivele sau pretextele
acestor solicitări. Un judecător beneficiază de imunitate în timpul îndeplinirii atribuțiilor care
îi revin pentru administrarea actului de justiție. Funcția de judecător este incompatibilă cu
afilierea la un partid politic sau la orice altă organizație politică. Procurorii sunt și ei
funcționari în cadrul sistemului juridic care participă la analizarea cauzelor în instanță și
îndeplinesc alte atribuții stabilite prin lege. Parchetul include următorii funcționari: Procurorul
General, Procurorul-șef, Procurorul-șef adjunct și alți procurori care își desfășoară activitatea
la toate nivelurile în cadrul Parchetului. Unui procuror i se acordă un grad în funcție de
cerințele postului, de cunoștințele profesionale, de calificări și de experiența de muncă.
Procurorii adoptă decizii în mod independent și exclusiv pe baza convingerilor acestora și a
legislației, ținând seama de egalitatea persoanelor în fața legii și a instanțelor, de prezumția de
nevinovăție și de interesul în aflarea adevărului. Procurorii își desfășoară activitatea
independent de influența altor funcționari și instituții administrative de stat și se supun numai
legii.
Malta
2. Raporturile dintre principalele autorități statale
Malta este o republică parlamentară condusă pe principiul separației și colaborării puterilor în
stat. Astfel, puterea legiuitoare este exercitată de Președintele Republicii și Parlamentul
monocameral, puterea executivă este exercitată de Președintele Republicii cu sprijinul
Cabinetului, iar puterea judecătorească este exercitată de instanțe judecătorești independente
de celelalte două puteri în stat.
Corpul legislativ al Maltei este unicameral, compus dintr-o Cameră a Reprezentanților aleasă
prin vot direct și universal și din Președintele Maltei. Acesta din urmă este învestit cu rolul de
a-și da sau nu acordul cu privire la proiectele de lege adoptate de Camera Reprezentanților,
anterior publicării acestora în Monitorul Oficial (art. 72), ceea ce transpune, în cadre
republicane, tradiționala sancțiune regală a legilor adoptate de Parlament.
Camera Reprezentanților este alcătuită dintr-un număr impar de membri, aleși pentru o
legislatură de cinci ani. De regulă, fiecare dintre cele 13 circumscripții electorale, al căror
număr poate fi modificat de Camera Reprezentanților, dar care trebuie să rămână impar și nu
poate fi mai mic decât nouă și nici mai mare decât 15, trimite cinci reprezentanți în Cameră,
cu mențiunea că numărul reprezentanților fiecărei circumscripții este stabilit de către adunarea
legislativă, și nu poate fi mai mic de cinci, dar nici mai mare de șapte. Acestora li se adaugă
membri suplimentari în situația în care partidul care a obținut majoritatea absolută a voturilor
nu obține majoritatea absolută a reprezentanților, sau atunci când au fost aleși candidați
propuși de numai două dintre partidele înscrise (art. 52), ceea ce de regulă se întâmplă, scena
politică fiind dominată de două mari partide, cel al conservatorilor naționaliști (NP) și cel al
laburiștilor (MLP).
Alegerea parlamentarilor are loc prin vot unic transferabil în baza unor prevederi
constituționale detaliate, care urmăresc, între altele, să împiedice manipularea votului prin
intermediul geografiei electorale. Camera Reprezentanților are competențe legislative și de
control asupra Executivului și poate chiar revizui Constituția în conformitate cu o procedură
distinctă de cea legislativă. Ea învestește Cabinetul și poate retrage încrederea acordată
acestuia. Dispune de autonomie regulamentară, procedurală, organizatorică și bugetară,
inclusiv de deplina libertate de a stabili limba în care vor fi înregistrate procedurile
parlamentare (art. 5). Funcționează în cadrul unor sesiuni anuale de așa natură încât să nu
intervină o perioadă de 12 luni între ultima ședință a Parlamentului dintr-o sesiune și prima
ședință din următoarea sesiune. Nu se pot iniția proceduri civile sau penale împotriva niciunui
membru al Camerei Reprezentanților pentru opiniile exprimate în cadrul lucrărilor Camerei
sau ale unui comitet al acesteia ori din cauza oricărui aspect prezentat de respectivul membru
printr-o petiție, proiect de lege, rezoluție, moțiune sau în alt mod.
Pe durata oricărei sesiuni, membrii Camerei Reprezentanților nu vor fi arestați pentru nicio
datorie civilă, cu excepția unei datorii a cărei contractare reprezintă o infracțiune [art. 65 alin.
(3) și (4)].
Președintele Republicii Malta este numit prin rezoluție a Camerei Reprezentanților pentru un
mandat de cinci ani. Prin aceeași procedură poate fi și revocat din funcție pe motivul
incapacității de a-și îndeplini îndatoririle, indiferent dacă aceasta rezultă dintr-o infirmitate
fizică sau mintală, din cauza unei abateri disciplinare sau din orice altă cauză (art. 48).
Exercitarea prerogativelor Președintelui are loc cu respectarea recomandărilor venite din
partea Prim-ministrului sau a ministrului competent, cu excepția prerogativelor legate de
dizolvarea Parlamentului, de desemnarea și revocarea Prim-ministrului, de îndeplinirea
îndatoririlor Prim-ministrului pe durata absenței, a concediului sau a stării de boală a acestuia,
de desemnarea și revocarea liderului opoziției [art. 85 alin. (1)].
Președintele Republicii poate dizolva Parlamentul prin proclamație [art. 76 alin. (1) și (5)],
numai pe baza recomandării Prim-ministrului și numai în situația în care Camera
Reprezentanților își retrage cu majoritate absolută încrederea plasată în Guvern, iar, în termen
de trei zile, Prim-ministrul nu demisionează din funcție ori Președintele nu preferă să revoce
Guvernul [art. 81 alin. (1)]. La fel poate proceda atunci când funcția de Prim-ministru este
vacantă și Președintele consideră că nu există nicio perspectivă să poată desemna în respectiva
funcție, într-o perioadă rezonabilă de timp, o persoană care să obțină sprijinul majorității
membrilor Camerei Reprezentanților.
Președintele Republicii exercită puterea executivă [art. 78 alin. (1)] cu sprijinul Prim-
ministrului numit de el și care a reușit să obțină votul de încredere al majorității membrilor
Camerei Reprezentanților (art. 80). Miniștrii sunt numiți de Președinte la recomandarea Prim-
ministrului. Cu toate acestea, Guvernul este răspunzător în solidar în fața Parlamentului [art.
79 alin. (2)], iar membrii Cabinetului trebuie să fie în același timp și membri ai Camerei
Reprezentanților și să își păstreze această calitate sub sancțiunea pierderii chiar a calității de
membru al Executivului.
Ori de câte ori Prim-ministrul lipsește din Malta sau este în concediu ori nu își poate îndeplini
îndatoririle pe motiv de boală, Președintele poate autoriza orice alt membru al Cabinetului să
îndeplinească respectivele funcții, iar acest membru poate îndeplini funcțiile până la revocarea
autorității sale de către Președinte. În măsura în care Prim-ministrul poate fi contactat,
Președintele trebuie să adopte o decizie conform recomandării acestuia (art. 83).
În organizarea politică malteză, există de asemenea poziția de lider al opoziției, ocupată de
persoana numită în acest scop de către Președinte [art. 90 alin. (1) ]. Președintele va desemna
în această calitate pe liderul partidului de opoziție cu cea mai mare pondere politică în Camera
Reprezentanților sau, dacă partidele de opoziție din Cameră se află în situație de egalitate
numerică ori nu există partid de opoziție, pe membrul Camerei Reprezentanților care, în
opinia Președintelui, se poate baza pe sprijinul celui mai mare grup de membri ai Camerei,
aflați în opoziție cu Guvernul [art. 90 alin. (2) ].
Alte autorități publice menționate în Constituție sunt Avocatul Poporului, instituție introdusă
în urma unei revizuiri constituționale din 2007, Procurorul General, instituție independentă cu
drept de a iniția, a desfășura și a suspenda proceduri penale, secretari permanenți și directori
de departamente, ca moștenire a administrației de tip britanic, și numeroase agenții și alte
autorități administrative independente ca expresie a unei administrații publice tot mai
elaborate, dar aflate sub control parlamentar.
3. Puterea judecătorească
Sistemul juridic maltez îmbină aspecte de drept englez cu instituții ale dreptului civil
(continental) și, în calitatea Maltei de membră a Uniunii Europene, suportă și influența
normelor europene pertinente. Textele Constituției malteze reflectă, de altfel, tehnica
redacțională specifică common law , în care alineate și paragrafe deosebit de complexe
încearcă să trateze exhaustiv toate dificultățile susceptibile să apară în aplicarea dispoziției
constituționale.
Sistemul judiciar se întemeiază pe o organizare ierarhică a instanțelor, care cuprinde Curți
superioare, conduse de judecători, și Curți inferioare, prezidate de magistrați. Curțile
superioare includ Curtea Supremă și Curtea Constituțională. Curțile inferioare au
competențele stabilite prin lege, iar hotărârile lor pot fi atacate la Curțile superioare.
În Malta există și un Consiliu al Magistraturii, format din Președintele Republicii, în calitate
de președinte ex officio, și alți nouă membri, după cum urmează: Președintele Curții Supreme,
care va fi Vicepreședinte al Consiliului și îl va prezida în absența Președintelui acestuia,
Procurorul General ex officio , Președintele Baroului ex officio , doi membri aleși din rândul
lor de către judecătorii instanței superioare pentru o perioadă de patru ani, doi membri aleși
din rândul lor de către magistrații instanțelor inferioare pentru o perioadă de patru ani și doi
membri numiți pentru o perioadă de patru ani, unul de către Prim-ministru, iar celălalt de către
liderul opoziției. Consiliul Magistraturii nu are atribuții disciplinare, ci doar de consiliere a
Executivului cu privire la buna administrare și gestionare a justiției și de adoptare de
standarde și ghiduri de etică profesională. Acest Consiliu al Magistraturii va avea oricând și o
secție pentru avocați și va elabora coduri etice și pentru această profesie.
O persoană nu este eligibilă spre a fi numită judecător la instanțele superioare decât dacă a
exercitat profesia de avocat în Malta sau a deținut funcția de magistrat în Malta, inclusiv ca
activitate parțială, pe o perioadă de sau pe perioade care totalizează cel puțin 12 ani [art. 96
alin. (2)]. Tot astfel, o persoană nu este eligibilă pentru a fi numită să exercite funcția de
magistrat la instanțele inferioare dacă nu a exercitat profesia de avocat în Malta pentru o
perioadă care totalizează cel puțin șapte ani [art. 100 alin. (2)]. Judecătorii și magistrații sunt
eliberați din funcție la împlinirea vârstei de 65 de ani.
Independența de care beneficiază judecătorii și magistrații maltezi se bazează pe o
îndelungată tradiție. Odată ce au fost numiți de Președinte, la recomandarea Prim-ministrului,
ei beneficiază de salarii fixe și nu trebuie reconfirmați în fiecare an. Judecătorii nu pot fi
revocați din funcție decât prin votul a două treimi din membrii Camerei Reprezentanților, pe
motivul incapacității de a-și exercita în mod adecvat funcția sau pentru abatere disciplinară
sancționată de Consiliul Magistraturii. Independența lor este de asemenea garantată de
obligația constituțională ca salariile acestora să fie plătite din bugetul consolidat, ceea ce
înseamnă că Guvernul nu le poate diminua sau modifica remunerația astfel încât să fie
afectate interesele judecătorilor.