INTRODUCERE

Importanţa şi actualitatea temei cercetate. Principiile reărezintă idei călăuzitoare, care stau la
baza tuturor ramurilor de drept, care stabilesc arhitectura dreptului şi aplicarea sa, reguli de
maximă generalitate, care sintetizează experienţa socială şi asigură echilibrul dintre respectarea
drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor. Principiile sunt elemente primordiale indispensabile, care
guvernează şi reglementează ctivitatea întrgii societăţi, şi datorită însemnătăţii lor ele ocupă
primul capitol din Constituţia RM. Un rol deosebit de important într-un stat de drept îi revine
principiilor procesual penale, care contribuie în mod substanţial la aflarea adevărului într-o
cauză penală, justa soluţionare a acesteia şi atragerea la răspundere penală a făptuitorului. O
importanţă vitală în cadrul principiilor procesual penale îl ocupă principiul inviolabilităţii
domiciliului şi secretul corespondenţei. Principoiul inviolabilităţii domiciliului conform căruia
nici o persoană nu poate fi lipsită de proăprietate decât doar în cazurile expres prevăzute de
lege. Sectretul corespondenţei constă în faptul că nici o persoană nu poate fi limitată în dreptul
la secretul scrisorilor, telegramelor cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Actualitatea temei rezultă că datorită respectării principiilor procesual penale se asigură

realizarea scopului procesului penal, se asigură respectarea drepturilor recunoscute prin lege
părţilor şi participanţilor la procesul penal, drepturi ce sunt consacrate în Constituţia RM şi CPP
al RM şi tratate internaţionale.

Scopul, sarcinile şi obiectul cercetării. Scopul de bază al lucrării cercetate este determinarea
naturii juridice a principiului inviolabilităţii domiciliului şi secretul corespondenţei şi a
importanţei acestora pentru societate.
În cadrul studiului, autorul şi-a stabilit obiective care au o imortanţă atât teoretică cât şi
7 5 5 5

practică:
A analiza reglememtările juridice şi doctrinare ale respectivei teme abordate;
A analiza principiile, care guvernează activitatea procesual penală;
A scoate în evidenţă rolul şi esenţa principiilor procesuale, inviolabilitatea domiciliului şi
secretul corespondenţei;
A studia şi cerceta problemele speciale legate respectarea acestor principii în activitatea

1
procesual penală;
Obiectul cercetării îl constituie evidenţierea importanţei principiului secretului
corespondenţei şi inviolabilităţii domiciliului în cadrul procesului penal, respectarea acestora de
către organele de drept, părţi şi ceilalţi participanţi.
Baza stiintifică-metodologică este determinată de analiza teoretică şi cercetarea
9 9 o 9

ştiinţifică privind problematica principiului secretului corespondenţei şi inviolabilitatea

domiciciliului. Sursele utilizate urmează a fi clasificate în acte normative naţionale,
internaţionale, manuale, monografii şi siteografie.
Structura si volumul lucrării. Lucrarea este structurată logic, fiind folo site atât procedee
teoritice cât şi practice. Teza este analizată în două capitole, care sunt prezentate în paragrafe,
în final fiind prezentate concluzia şi bibliografia.
Primul capitol este intitulat CONSIDERAŢIUNI GENERALE PRIVIND PRINCIPIILE
DREPTULUI şi urmează a evidenţia natura juridică, rolul şi esenţa principiilor în activitatea
procesuală.
Al doilea capitol este intitulat PRINCIPIUL INVIOLABILITĂŢII ŞI SECRETUL
CORESPONDENŢEI în care urmează a fi stabilită necesitatea, specificul fiecărui principiu şi
importanţa fiecăruia dintre acestea în realizarea procesului penal.

2
 CAPITOLUL I. CONSIDERATIUNI GENERALE PRIVIND PRINCIPIILE
9

DREPTULUI
1.1 Conceptul de principiu al dreptului
Principiile reprezintă idei călăuzitoare, care stau la baza tuturor ramurilor de drept, reguli de
maximă generalitate, care sintetizează experienţa socială şi asigură echilibrul dintre respectarea
drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor.

Din punct de vedere etimologic cuvîntul principiu provine de la latinescul principium, care în
traducere are sensul de început, obârşie sau element fundamental.

Orice principiu reprezintă un început pe plan ideatic, o sursa care catalizează procesul de
mişcare, o regulă ce necesită a fi respectată şi ocrotită [6, p.23].

Principiile constituie prescriptiile generatoare care stabilesc arhitectura dreptului şi aplicarea

sa, şi pot apărea sub formă de axiome, deducţii sau o generalizare a unor fapte concrete.
Principiile dreptului se clasifică în mai multe categorii şi anume în:
Principii generale- sunt ideile fundamentale ce stau la temelia dreptului şi pe care se
intemeiază toate ramurile de drept şi anume principiul libertăţii, principiul egalităţii, principiul
justiţiei, principiul umanismului.
Principii ramurale-sunt ideile, regulile, care stau la baza unei ramuri de drept, deosebim
principiile dreptului constituţional, principiile dreptului penal, principiile dreptului familiei.
Principiile dreptului familiei sunt: egalitate între soţ şi soţie (în drepturi),principiul
fidelităţii,principiul educării în comun a copiilor de către părinţi), principiile dreptului
constituţional sunt : principiul suveranităţii, egalităţii, demnităşii, legalităţii.

Principii interramurale-sunt ideile comune pentru două sau mai multe ramuri de drept. De
exemplu principiile interamurale de drept procesual civil şi drept civil.
Principiile instituţiilor juridice- sunt acele idei care stau la baza unei instituţii juridice
(ansamblu de norme juridice). [2.2, p.24-25].
Princiipiile expuse anterior, crează un sistem complex ce defineşte criteriile după care
societatea şi justiţia se conduce. Dacă să comparăm princiipile date, putem observa că au
aceeaşi menire şi anumed e a folosi balanţa conştiinţei şi de a face alegerea corectă în anumite
situaţii existenţiale.
5 5

Principiile au o valoare incontestabilă şi ocupă un rol esenţial în cadrul tuturor ramurilor de

drept, de asemenea ele sunt foarte importante şi în cadrul procesului penal, pentru că anume ele
fundamentează şi reglementează întregul procesul penal, determină regulile generale de
conduită ale părţilor şi tuturor participanţilor în cadrul procesului penal precum şi fazele
acestuia.
Prin sistem de principii fundamentale ale procesului penal se înţelege ansamblul organizat al
tuturor regulilor cu caracterul cel mai general care determină reglementarea şi desfăşurarea
procesului penal. În cadrul sistemului, principiile fundamentale sînt aşezate în ordine logică,
determinată de puterea lor de acţiune şi contribuţia pe care o au la realizarea scopului procesului
penal, fiind cuprinse într-un tot organizat datorita legăturii pe care o au între ele.
Desfăşurarea procesului penal în condiţii de maximă obiectivitate şi corectitudine presupune
existenţa unor reguli, care guvernează activitatea organelor judiciare şi care stau la baza
aplicării normelor juridice în cadrul procesului penal de către fiecare organ în parte. Principiile
procesual penale constituie idei fundamentale potrivit cărora este organizat sistemul judiciar în
interiorul acestora fiind cuprinse normele fundamentale pe care se bazează întreaga activitate
procesual penală, dar tot odata ele sunt şi idei genearale, care determină toate istituţiile
procesual penale şi fazele procesului penal [11, p.56-57].
Prin principii ale procesului penal se înţeleg reguli ce au caracter general manifestate prin
norme procesual penale concrete sau care derivă din interpretarea unui ansamblu de asemenea
norme. Principiile procesuale au ca esenţă asigurarea realizării sarcinilor procesului penal.
Fiecare principiu în mod individual caracterizează diferite laturi ale procesului penal. Ele fiind
aşezate in ordine logică în dependenţă de puterea lor de acţiune şi contribuţia pe care o au în
vederea atingerii scopului procesual penal, astfel ele sunt cuprinse într-o întreaga armonie
ordonată, prin o colaborare permanentă între ele.
Unele dintre aceste principii apar mai des în diferite faze ale procesului penal astfel conferind
participanţilor la proces o totalitate de drepturi, obliaţii şi garanţii. În aşa mod ele fiind protejate
prin lege şi încalcarea lor se permite doar în strictă comformitate cu ea, adică prin demersuri de
către procuror sau autorizarea de către judecătorul de instrucţie, deci în cadrul fazei de urmărire
penală fac parte principiile ce ţin de:
Inviolabilitatea persoanei - nici o persoană nu poate fi reţinută, decât în modurile şi cazurile
strict prevăzute şi admise prin lege (CPP al RM), astfel privarea de liberate, reţinerea, arestul
persoanei este permis numai prin o hotărâre motivată a judecătorului de instrucţie sau ân caz
flagrant, dar ân aşa mod reţinerea persoanei până la emiterea unui mandat de arest nu poate
depăşi 72 ore.
Inviolabilitatea domiciliului- domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate
pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
Limitarea secretului corespondentei-în cursul unui proces penal, nici o persoană nu poate fi
lipsită sau limitată în dreptul la secretul scrisorilor, al telegramelor, convorbiri telefonice şi alte
mijloace legale de comunicare, deoarece este asigurat de stat. Limitarea acestui drept se face în
baza unui mandat judiciar [12, p.76].
1.2 Principiile care guvernează activitatea procesuală penală
Desfăşurarea procesului penal are loc în strictă conformitate cu principiile şi normele
recunoscute ale dreptului internaţional, tratatelor internaţionale la care RM. este parte, cu
prevederile Constituţiei RM. şi a Codului de Procedură Penală. Dacă există neînţelegeri între
prevederile tratatelor internaţionale şi prevederile CPP al RM, prioritate vor avea cele
internaţionale. Dacă în procesul judecării unei cauze se constată că norma ce urmează a fi
aplicată contravine prevederilor Constituţiei şi este prevăzută de un act juridic care poate fi
supus controlului constituţionalităţii, atunci, judecarea se opreşte şi se informează Curtea
Supremă de Justiţie, care sesizează Curtea Constituţională. Dacă, la soluţionarea cauzei, norma
este prevăzută într-un act ce nu poate fi supus controlului, atunci se va aplica direct legea.
Dacă la soluţionarea unei cauze se stabileşte că norma juridică naţională ce urmează să fie
aplicată contravine tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale omului la care RM este parte, instanţa va aplica reglementările internaţionale în direct,
motivînd hotărîrea sa şi informînd despre aceasta Curtea Supremă de Justiţie.
Hotărîrile Curţii Constituţionale (interpretarea Constituţiei) sînt obligatorii pentru toate
instanţele de judecată din RM.
Un alt principiu de rezonanţă în acivitatea procesuală este principiul prezumţiei de
nevinovăţie, care presupune că persoana acuzată de săvîrşirea unei infracţiuni, este nevinovată
atît timp cît nu au fost aduse probe împotriva ei în cadrul unui proces judiciar, unde îi vor fi
asigurate toate garanţiile necesare privind apărarea [7, p.78].
Principiul prezumţiei de nevinovăţie reprezintă dreptul ce garantează protecţie persoanelor în
procesul penal împotriva arbitrariului precum şi în stabilirea şi atragerea la răspundere penală.
Pe de altă parte, acest principiu are menirea de a-l scuti pe inculpat de a-şi dovedi nevinovaţia,
stabilind sarcina de a proba vinovaţia acestuia acuzatorului prin utilizarea mijloacelor de probă
ce sunt reglementate de legislaţia în vigoare.
Un rol deosebit de important în cadrul procesului penal îi revine principiului egalităţii. Acest
principiu exclamă că toate persoanele sînt egale în faţa legii, a instanţei de judecată, a organului
de urmărire penală, fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, avere, origine naţională
sau socială, etc. Asupra persoanelor care beneficiază în baza legii de un anumit grad de
imunitate, urmărirea penală şi judecarea se face în baza unor condiţii speciale prevăzute de
Constituţie, tratate internaţionale, CPP al RM şi alte legi . [8, p.83]
Toate persoanele şi organele care participă la un proces penal, sînt obligate să respecte
drepturile, libertăţile şi demnitatea umană. Limitarea temporară de acestea, se efectuează doar
în cazurile prevăzute de lege (ex: arestul). În cadrul unui proces penal, nimeni nu poate fi supus
la tortură sau alte tratamente inumane. Însărcinarea privind neaplicarea torturii sau altor
pedepse crude, îi revine autorităţilor în a cărei grijă se află persoana privată de libertate.
În cadrul unui proces penal, la fel, orice persoană are dreptul să se apere prin toate mijloacele
care nu sînt interzise de lege, în scopul apărării drepturilor, libertăţii şi demnităţii sale. Dacă s-a
cauzat un prejudiciu prin încălcarea acestora, atunci prejudiciul se repară în modul stabilit de
lege. Dacă victima este persoană minoră sau este martor, atunci se va acţiona pentru respectarea
intereselor acestuia, indiferent de faza procesului [6, p. 67].
Conform principiului de libertăţii persoanei, nimeni nu poate fi reţinut şi arestat decît în
cazurile şi în modul stabilit de CPP al RM. Privarea de libertate, arestare şi astfel de acţiuni, se
permit în baza unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti motivate. Reţinerea
persoanei pînă la emiterea mandatului de arest, nu poate depăşi 72 ore. Persoana care a fost
reţinută este informată despre toate drepturile sale, motivul reţinerii sau arestării, încadrarea
juridică a acţiunii de săvîrşire a acţiunii de care este bănuită sau învinuită, în prezenţa unui
avocat ales de el sau un avocat de stat. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată
trebuie să elibereze imediat orice persoană care a fost deţinută ilegal sau dacă a trecut termenul
pentru reţinerii sau arestării. Percheziţia sau examinarea corporală pot fi efectuate asupra
persoanei, fără consimţămîntul acesteia, numai în condiţiile CPPal RM [4, p.91].
Datorită principiului de inviolabilitatea a domiciliului nici o persoană fizică sau juridică nu
poate fi lipsită de proprietate, decît doar din motive de utilitate publică, în baza condiţiilor CPP
al RM şi conform principiilor generale ale dreptului internaţional. Bunurile persoanei pot fi
sechestrate în baza hotărîrii judecătoreşti, care ulterior se descriu în procesul verbal şi persoanei
căreia i-au fost sechestrate bunurile respective, i se dă o copie a acestuia, cu referinţă la cazul
dat.
În cursul unui proces penal, nici o persoană nu poate fi lipsită sau limitată în dreptul la
secretul scrisorilor, al telegramelor, convorbiri telefonice şi alte mijloace legale de comunicare,
deoarece este acesta este asigurat de stat, şi principiul secretul corespondenţei este consemnat şi
în Constituţia RM. Limitarea acestui drept se face în baza unui mandat judiciar.
Orice persoană are dreptul la inviolabilitatea vieţii private, la confidenţialitatea intime,
familiale, la protejarea onoarei şi demnităţii personale. În cadrul procesului penal, nimeni nu are
dreptul să intervină nelegitim în viaţa intimă a altei persoane [7, p.72 ].
De obicei, informaţia privind viaţa privată nu poate să fie acumulată decît doar în cazurile
cînd această informaţie se administrează într-o cauză penală concretă. În cazul dat, persoana nu
poate refuza să dea o anumită informaţie despre viaţa sa privată, ci poate să ceară explicaţii
privind necesitatea obţinerii acesteia, explicaţia fiind inclusă în procesul verbal.
La desfăşurarea procesului penal se utilizează limba de stat. Persoana care nu cunoaşte limba
de stat are dreptul să ia cunoştinţă cu toate actele şi materialele dosarului şi să vorbească în faţa
organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată prin interpret. Persoanele care acceptă să
vorbească sau care posedă o altă limbă pot desfăşura procesul penal în limba acceptată, însă
hotărîrile procesuale vor fi întocmite în mod obligatoriu şi în limba de stat [5, p. 101].
 Principiul garantării dreptului la apărare în cursul procesului penal, organele judiciare sunt
obligate să asigure parţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevazute de
lege şi să administreze probele necesare în aparare [15].
La desfăşurarea procesului penal, părţile au dreptul să fie asistate sau după caz, reprezentate
de un apărător ales sau de un avocat de stat. Organul de urmărire penală şi instanţa sînt obligate
să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul de a avea un apărător ales de el sau un
avocat de stat, i se va oferi un avocat de către stat în cazul în care nu are suficiente resurse să-l
achite.
Desfăşurarea judecăţii este publică, private fiind doar cele prevăzute în condiţii CPP al RM
( secret de stat, comercial, bancar). Dacă în cadrul procesului penal, minorul este victima sau
martor, instanţa de judecată va asculta declaraţiile acestuia într-o şedinţă închisă. Accesul în
sala de judecată, poate fi interzis presei sau publicului prin încheiere motivată, pe parcursul
întregului proces sau a unei părţi din el, în interesul respectării moralităţii, ordinii publice sau
securităţii naţionale, etc [9, p121].
Orice persoană are dreptul la examinarea şi soluţionarea cauzei sale în mod echitabil, în
termen rezonabil, de către o instanţă de judecată independentă, imparţială, legal constituită.
Dacă se constată că organul de urmărire penală sau judecătorul sînt interesaţi în acest proces,
atunci ei nu pot participa nici direct, nici indirect la acesta.
Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se face în termene rezonabile. Criteriile de
apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sînt:
§ Complexitatea cazului;

§ Comportamentul participanţilor la proces;

§ Conduita organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată;

§ Importanţa procesului pentru cel interesat;

§ Vîrsta de pînă la 18 ani a victimei.

Respectarea acestui termen la urmărirea penală se asigură de către procuror, iar la judecare,
de către instanţa de judecată. Dacă la efectuarea urmării penale sau a judecării există
posibilitatea încălcării termenului rezonabil, participaţii la acest proces pot ca printr-o cerere să
se adreseze judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată să accelereze urmărirea penală
sau judecarea. Cererea dată va fi examinată în absenţa părţilor în termen de 5 zile lucrătoar [11,
p.24].
Nimeni nu poate fi obligat să dea mărturii împotriva sa sau a rudelor sale apropiate, a soţului,
soţiei, logodnicului, logodnicei sau să-şi recunoască vinovăţia [2].
Dacă organul de urmărire a propus unei persoane să facă declaraţii împotriva sa sau a altor
persoane menţionate mai sus, atunci acesta e în drept să refuze de a da asemenea declaraţii şi nu
poate fi tras la răspundere pentru aceasta, în acest mod beneficiind de dreptul său de a nu
mărturisi împotriva sa.
Conform principiului dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori, nimeni
nu poate fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeaşi faptă, excepţie fiind
cazurile cînd s-au constat anumite fapte sau vicii care s-au implicat în urmărirea penală şi au
afectat hotărîrea luată de instanţa de judecată [14].
Odată cu finisarea urmăririi penale şi stabilirea unei sentinţe judecătoreşti, împiedică reluarea
efectuării urmăririi penale şi stabilirii altei sentinţe, excepţie fiind cazurile cînd se descoperă
anumite vicii sau fapte care au afectat hotărîrea luată.
Pe lîngă victime, dispun de aceste drepturi şi persoanele care au fost condamnate, arestate
nelegitim sau lezate în drepturile lor prin alt mod. Victima care a fost lezată are dreptul să ceară
în baza CPP al RM, de a intenta o procedură penală, de a participa la proces în calitate de parte
vătămată, de a fi repusă în drepturile personale pierdute şi de a-i fi reparate prejudiciile morale,
fizice şi materiale. Astfel ea beneficiind de principiul asigurării drepturilor victimei în urma
infracţiunilor, abuzurilor de serviciu şi erorilor judiciare.
Părţile participante la un proces penal, au drepturi egale şi se află în raport de contradicţie,
adică pe de o parte este partea acuzării, iar pe de altă parte, cea a apărării. Părţile în procesul
penal, îşi aleg poziţia, modul şi mijloacele de susţinere a ei de sine stătător, fiind independente
de instanţă, de alte organe ori persoane.
Justiţia se efectuează în baza legii de către instanţele judecătoreşti legitim constituite.
Competenţa instanţei de judecată şi limitele jurisdicţiei ei, modul de desfăşurare a procesului
penal sînt la fel pentru toate persoanele şi pentru toate situaţiile. Hotărîrea luată de instanţa de
judecată este verificată de instanţele judecătoreşti superioare. Acest principiu ocupând un loc
proeminent în desfăşurarea procesului penal [8, p.75-76].
În cadrul înfăptuirii justiţiei, judecătorii ocupă un rol diriguitor, sînt independenţi şi se supun
numai legii. El judecă materialele şi cauzele penale conform legii şi propriei convingeri bazate
pe probele cercetate în procedura judiciară. Procurorul nu trebuie să accepte concluziile
organului de urmărire penală privind comiterea infracţiunii ce ar constitui obiectul învinuirii,
deci funcţia de bază a procurorului este de a reprezenta probele învinuirii. Persoana care emite
mandat de percheziţie sau arest, se numeşte judecător de instrucţie şi este independent de
celelalte organe de drept şi instanţe judecătoreşti.
Judecătorul şi persoana care efectuează urmărirea penală apreciază probele după cum
consideră de cuviinţă, bazîndu-se pe toate probele administrate şi prezentate. Nici o probă nu
are putere atît timp cît nu a fost cercetată şi administrată în folosul procesului penal şi cu
respectarea normelor prevăzute de legislaţie în vigoare.
Principiul oficialităţii este un principiu caracteristic doar procesului penal care statuiază
posibilitatea organelor judiciare de a se sesiza, din oficiu, cu privire la comiterea unei
infracţiuni [13].
Deasemenea oficialitatea prevede excluderea posibilităţii pentru părţi de a opri continuarea
procesului penal, întrucât stingerea unei cause penale intrând exclusiv în atribuţiile organului
judiciar. Procurorul şi organul de urmărire penală poartă obligaţia de a porni urmărirea penală
în cazul în care se constată că s-a săvîrşit o infracţiune. Pe lîngă acestea, ei trebuie să efectueze
toate acţiunile necesare pentru a constata fapta penală şi persoana vinovată de săvîrşirea ei şi
pentru a o a atrage la răspundere penală potrivit vinovăţiei sale. Instanţa de judecată efectuează
acţiunile procesuale din oficiu, în limitele competenţei sale, în afară de cazul cînd, prin lege, se
dispune efectuarea acestora la cererea părţilor.
Principiile reprezintă verigă de necesitate vitală a procesului penal, care contribuie la
desfăşurarea normală a acestuia, la aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei penale.
Principiile procesului penal reprezintă fundamentul pe care este construit întregul edificiu al
normelor procesual penale, şi ele se includ în categoria mecanismelor, care pun în funcţiune
toate activităţile şi acţiunile, care în integru alcătuiesc procesul penal. Şi anume ele sunt cele
care guvernează întreaga activitate procesuală în scopul identificării persoanelor, care comit
fapte prejudiciabile, atragerea acestora la răspundere penală, aflarea adevărului şi justa
soluţionare a cauzei penale.
 CAPITOLUL II. INVIOLABILITATEA DOMICILIULUI SI SECRETUL 9

CORESPONDENTEI 9

2.1 Inviolabilitatea domiciliului

Termenul de inviolabilitate înseamnă ceva ce nu poate fi violat, încălcat, atins, care se află în
mod legal la adăpost de orice urmărire, de orice atingere, încălcare sau pedeapsă. Inviolabilă
este persoana, domiciliul acesteia precum şi proprietatea şi aceste elemente distinctive sunt
apărăte atât de legislaţia naţională prin intermediulul Constituţiei RM, CPP al RM, precum şi
prin intermediul actelor internaţionale cum sunt: CEDO, DUDO, pacteleinternaţionale cu
priveire la drepturile politice, economice şi sociale.
Noţiunea de domiciliu este prevăzută în mod expres în art. 6 pct. 11 din Codul de procedură
penală care presupune- locuinţă sau construcţie destinată pentru locuirea permanentă sau
temporară a unei sau a mai multor persoane (casă, apartament, vilă, cameră la hotel, cabină pe o
navă maritimă sau fluvială), precum şi încăperile anexate nemijlocit la acestea, constituind o
parte indivizibilă (verandă, terasă, mansardă, balcon, beci, un alt loc de uz comun). Prin
noţiunea de domiciliu, în sensul prezentului cod, se înţelege şi orice teren privat, automobil,
navă maritimă şi fluvială privată, birou, iar sub aspectul art. 30 din Codul civil pe lângă
domiciliu este identificată şi reşedinţa persoanei fizice fiind definită ca locul unde îşi are
locuinţa temporară sau secundară [2].
Analizând aceste două aspecte observăm faptul că noţiunea dată de către Codul de procedură
penală omite noţiunea de reşedinţă, dar utilizează noţiunea de locuinţă temporară .
Noţiunea de domiciliu nu se confundă cu cea de proprietate, sau de proprietar. Pentru că în
dreptul public o locuinţă este domiciliul persoanei fizice, chiar dacă aceasta nu este şi
proprietarul, dar o ocupă în mod legal (cameră de hotel, cameră de cămin studenţesc, cameră
închiriată ). De altfel inviolabilitatea domiciliului se fundamentează mai mult pe respectul
personalităţii umane, decât pe dreptul de proprietate.
Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin prevederile art. 8 recunoaşte
dreptul persoanei de a-i fi respectat domiciliul. Nu se admite ingerinţa autorităţilor publice în
exercitarea dreptului inviolabilităţii domiciliului [4].
Ca şi excepţie acest amestec este admis când este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură
care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, securitatea publică,
bunăstarea economică a ţării, apărarea şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii a
valorilor morale sau pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Drepturile garantate prin prevederile art.8 a CEDO nu sunt drepturi absolute, astfel încât nu
orice ingerinţă a statului în exerciţiul acestor drepturi constituie o violare a art. 8 al Convenţiei.
Nu există o ingerinţă în exerciţiul vreunuia dintre drepturile prevăzute în art.8 atunci când actul
prejudiciabil a fost săvârşit cu acordul valabil al persoanei protejate, atunci când a fost produs
chiar de către persoana prejudiciată, sau atunci când acesta este consecinţa absolut normală a
unei situaţii date, de care persoana în cauză era conştientă. [1.4]
Prima condiţie impusă de art.8 al Convenţiei pentru justificarea unei ingerinţe este ca aceasta
să fie prevăzută de lege, respectiv să aibă o bază legală internă. Aceasta presupune ca norma să
fie cunoscută în condiţii rezonabile, a previzibilităţii şi a accesibilităţii.
A doua condiţie pentru ca ingerinţa să fie legitimă, este aceea ca acţiunea să vizeze unul
dintre scopurile prevăzute în art.8 CEDO.
A treia condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se considera că intruziunea autorităţilor este
licită, este aceea de a fi necesară într-o societate democratică şi proporţională scopului urmări
[4].
La nivel naţional Constituţia Republicii Moldova în art. 29 reglementează dreptul la
inviolabilitatea domiciliului astfel indentificându-l ca un drept fundamental al omului, în esenţa
sa acest drept este parte componentă dreptului la respectarea vieţii private şi de familie. În
aceeaşi măsură fiind un element esenţial al libertăţii persoanei şi al demnităţii omului. Art. 29
alin. 2, prevede faptul că de la dreptul la inviolabilitatea domiciliului există derogări admise de
lege ele fiind urmatoarele:
entru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti, derogările de la
norma constituţională sunt posibile însă doar în cazuri specifice. Ca şi articolele respective ale
Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului şi
Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, articolul cu privire la
inviolabilitatea domiciliului prevăzut în Constituiţa RM impune respectarea principiului
legalităţii acţiunilor, care au drept efect încălcarea inviolabilităţii domiciliului [1].
Încălcarea inviolabilităţii domiciliului trebuie să fie autorizată, în cazul înfăptuirii justiţiei
penale, de către instanţa judecătorească, prin mandat judiciar. Încălcarea inviolabilităţii
domiciliului pote fi efectuată fără autorizarea judecătorului de instrucţie în baza ordonanţei
procurorului în cazul infracţiunilor flagrante, precum şi în cazurile, care nu permit amânare.
Judecătorul de instrucţie trebuie informat despre efectuarea acestor acţiuni de urmărire penală în
termen de 24 ore. În cazul în care sunt suficiente te meiuri, judecătorul de instrucţie, prin
încheiere motivată, declară acţiunea de urmărire penală legală, sau după caz ilegală.
Obiectivul urmărit este interzicerea imixtiunilor arbitrare sau ilegale în viaţa particulară a
omului la domiciliul său. Astfel, organele de drept are dreptul să intre la orice oră a zilei în
locuinţe şi în alte încăperi ale cetăţenilor şi să le cerceteze în scopul curmării infracţiunilor sau
contravenţiilor, urmăririi persoanelor suspectate de comiterea infracţiunilor, a persoanelor care
se ascund de organele de urmărire penală şi de judecată, se eschivează de la executarea pedepsei
penale sau contravenţionale etc [7,p.143].
cazurile de forţă majoră si de extremă necesitate- incendiu, inundaţie, prevenirea unei
epidemii sau epizootii este firesc ca legea să admită în anumite situaţii pătrunderea neautorizată
în locuinţă, inclusiv în mod forţat şi fără consimţământul locatarilor, în primul rând, pătrunderea
în domiciliu se consideră legală în cazul stingerii incendiilor şi efectuării lucrărilor de deblocare
şi salvare. Astfel, colaboratorii serviciului de salvatori şi pompieri în timpul stingerii incendiilor
şi efectuării lucrărilor de deblocare şi salvare au dreptul să intre nestingherit la orice oră de zi
sau noapte în toate localurile unităţilor economice, precum şi în locuinţele şi construcţiile
auxiliare ale cetăţenilor, şi să forţeze, în caz de necesitate, uşile şi geamurile, elementele de
construcţie care le îngrădesc accesul, să demonteze şi să demoleze construcţii, să întreprindă
alte acţiuni în executarea acestor lucrări [5, p.45].
Pătrunderea în domiciliu se consideră legală şi în cazul în care evenimentele sau
circumstanţele pun în primejdie existenţa, integritatea cuiva sau a ceva cum ar fi în caz de
inundaţii, cutremure, anumite stări ale omului: foame, sete sau maladii. În cazurile de extremă
necesitate, legiuitorul admite sacrificarea unor valori mai puţin importante în favoarea unei
valori mai importante, cum este viaţa omului.
Din analiza art. 12 a Codului de procedură penală putem conchide două aspecte, în primul
rând e vorba de faptul că legea procesuala garantează acest dreptul la inviolabilitatea
domiciliului prin faptul că în cursul procesului penal nimeni nu este în drept să pătrundă în
domiciliu contrar voinţei persoanelor care locuiesc sau deţin sediu în ele, al doilea aspect îl
privim prin prisma excepţiei, care presupune că percheziţiile, cercetările domiciliului, precum şi
alte acţiuni de urmărire penală la domiciliu, pot fi ordonate şi efectuate în baza unui mandat
judiciar, iar la efectuarea acţiunilor fără mandat judecătoresc, organul abilitat imediat după
efectuare sau nu mai târziu de 24 de ore de la terminarea acţiunii să prezinte judecătorul de
instrucţie materialele, prin care acesta se va expune asupra legalităţii acestor acţiuni [2].
Observăm faptul că atât la nivel internaţional cât şi naţional inviolabilităţii domiciliului îi
este consacrată o protecţie reglementată de un şir de acte legislative prin care se încearcă
protejarea domiciliului persoanei care constituie un adăpost şi un loc în care personalitatea
umană se dezvoltă şi se simte în siguranţă, astfel asigurând dreptul la viaţa intimă, privată şi
familiară.
Pentru a asigura inviolabilitatea domiciliului la efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi
măsurilor speciale de investigaţii, organul care va efectua acţiunile menţionate mai sus se
conduce după princiipiile legale. Luând în considerare faptul că prin acţiune de urmărire penală
se înţeleg acele mijloace legale prin care se află adevărul într-o cauză penală, se atrage la
răspundere penală făptuitorul, urmărind realizarea scopului procesului penal.
Din examinarea art. 279 CPP se menţionează faptul că acţiunile de urmărire penală se
efectuează în strictă conformitate cu legislaţia procesual penală şi numai după înregistrarea
sesizării cu privire la infracţiune. Acţiunile de urmărire penală pentru efectuarea cărora este
necesară autorizarea judecătorului de instrucţie sunt pasibile de realizare doar după începerea
urmărirei penale.
Dacă ne referim la cercetarea la faţa locului, percheziţie, ridicarea de obiecte la domiciliul
persoanei atunci aceste acţiuni pot fi, efectuate doar cu consiţământul persoanei domiciliate,
adică proprietarului, posesorului şi în ultimul rând cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. Dar
totuşi nu putem să negăm faptul că există şi excepţii şi anume acele legale, din conţinutul art.
279 alin (4) desprindem faptul că în cazul infracţiunilor flagrante, precum şi în cazurile ce nu
suferă amânare, consimţământul sau autorizaţia judecătorului nu sunt necesare, însă despre
efectuarea acţiunilor trebuie de informat imediat, dar numai târziu de 24 de ore, procurorul sau
după caz judecătorul de instrucţie pentru a se expune aspru legalităţii acţiunii [2].
Pentru interepretarea corectă a cazul flagrant şi cazul ce nu suferă amânare vom apela la
ajutorul art. 6 pct. 6 şi 10 CPP RM prin care explică expresiile sus menţionate şi anume prin
caz ce nu suferă amânare înţelegem un pericol real, că se vor pierde sau distruge probele, că
bănuitul sau învinuitul se poate ascunde în încăperea suspectată ori că se vor comite alte
infracţiuni iar prin delict flagrant înţelegem infracţiune descoperită în momentul săvârşirei ei
sau înainte ca efectele ei să se fi consumat [2].
Pentru a decide autorizarea efectuării unei acţiuni procesuale ce implică imixtiunea organului
de urmărire în viaţa privată a persoanei, afectîndu-i anumite drepturi sau libertăţi fundamentale,
judecătorul de instrucţie verifică următoarele condiţii şi anume:
Dacă imixtiunea organului de urmărire penală este prevăzută de lege.
Dacă această imixtiune este necesară într-o societate democratică.
Dacă imixtiunea solicitată urmăreşte un scop legitim.
Dacă este respectat principiul proporţionalităţii între dreptul sau libertatea persoanei
garantate de lege şi necesitatea efectuării acţiunii procesuale solicitate.
Vom explica fiecare condiţie în parte pentru a face o claritate, în cazul primei condiţii se
consideră imixtiunea organului de urmărire penală prevăzută de lege în cazul în care aceasta
imixtiune este reglementată de lege, iar legea care autorizează imixtiunea este clară, accesibilă
şi previzibilă.
Claritatea legii se exprimă printr-un grad suficient de exactitate a prevederilor respective,
adică legea trebuie să conţină măsuri de protecţie contra acţiunilor arbitrare ale autorităţilor
publice. Accesibilitatea legii prezumă publicarea ei în Monitorul Oficial în condiţiile Legii
nr.173- XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale,
adică legea trebuie să fie accesibilă persoanelor la care se referă.
 Pentru a satisface exigenţa previzibilităţii prevederilor legale, legea trebuie să fie redactată în
termeni suficient de clari şi precişi, cu toate noţiunile bine definite, care permite corelarea
acţiunilor organului de urmărire penală cu exigenţele legii şi definesc în mod clar domeniul
conduitei interzise şi consecinţele nerespectării prevederilor respective. A doua condiţie
presupune că imixtiunea este considerată necesară într-o societate democratică atunci cînd ea
este compatibilă cu principiile democratice.
Caracterul unei societăţi democratice se exprimă prin supremaţia dreptului în societatea
democratică şi necesitatea de a se opune ingerinţelor arbitrare în drepturile şi libertăţile
persoanei garantate de legea naţională şi internaţională. Acţiunea necesară într-o societate
democratică se determină în raport cu echilibrul atins între drepturile individului şi interesul
public, fiind aplicat principiul proporţionalităţii.
A treia condiţie indică că scopul legitim trebuie să aibă o legătură interconexată cu
securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi
prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, protejarea drepturilor şi libertăţilor
altor persoane [4].
Ultima condiţie şi anume respectarea principiul proporţionalităţii între dreptul sau libertatea
persoanei garantate de lege şi necesitatea efectuării acţiunii procesuale solicitate recunoaşte că
drepturile omului nu sunt absolute şi exercitarea drepturilor unei persoane trebuie să fie
apreciată în raport cu interesul public mai larg. Pentru a exercita controlul, procurorul trebuie să
prezinte judecătorului de instrucţie materialele cauzei care au confirmat necesitatea efectuării
acţiunii procesuale respective fără autorizarea judecătorului de instrucţie. Materialul prezentat
judecătorului de instrucţie trebuie să conţină date, care argumentează necesitatea efectuării
acţiunii procesuale respective fără autorizarea judecătorului de instrucţie, adică date ce ar
confirma fie situaţia „cazului de urgenţă", fie a „cazului ce nu suferă amînare", sau că a fost
săvîrşită „infracţiune flagrantă". În urma controlului judiciar, dacă au existat temeiuri suficiente
pentru efectuarea acţiunii respective fără autorizarea judecătorului de instrucţie, acesta printr-o
încheiere motivată declară acţiunea de urmărire penală efectuată legală, în caz contrar acţiunea
de urmărire penală se declară ilegală.
 Încheierea judecătorului de instrucţie prin care a fost declarată legală sau ilegală acţiunea de
urmărire penală efectuată fără autorizarea judecătorului de instrucţie este irevocabilă şi nu poate
fi supusă nici unei căi de atac [6, p.92].
Dacă e să ne referim la acţiunile de urmărire penală care aduc la atingerea inviolabilităţi
domiciliului scoatem în evidenţă cercetarea la făţa locului acţiune reglementată de art. 118 CPP
RM. După autori autohtoni CFL este o activitate procedurală şi de tactică criminalistică al cărei
obiect îl constituie perceperea nemijlocită de către organul de urmărire penală a locului unde s-a
săvârşit fapta infracţională, având ca scop stabilirea naturii şi împrejurările comiterii faptei,
precum şi a datelor de identificare a făptuitorului [2].
Cercetare la faţa locului este un procedeu probatoriu, care constă în cercetarea amănunţită a
locului unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, cu scopul de a cunoaşte exact situaţia
locului săvârşirii infracţiuni, de a stabili poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă în
vederea stabilirii naturii şi împrejurărilor comiterii infracţiunii.
Ofiţerul de urmărire penală nu este în drept să efectueze Cercetare la faţa locului în lipsa
sesizării cu privire la infracţiune sau în scopul descoperirii infracţiunii.
Deci pentru a putea efectua Cercetarea la faţa locului trebuie să avem un temei legal, fără
acest temei noi încălcam dreptul la inviolabilitatea domiciliului. În faza de urmărire penală,
organul de urmărire penală efectuează personal cercetarea la faţa locului. În cursul judecăţii,
instanţa efectuează cercetarea la faţa locului cu participarea părţilor şi în prezenţa procurorului,
de asemenea, se asigură şi prezenţa apărătorului ales sau din oficiu.
În general cercetarea la faţa locului se efectuează de către organul de urmărire penală, iar în
cazul de infracţiune în flagrant delict cercetarea la faţa locului se efectuează imediat după
înştiinţarea organelor de urmărire penală, dar în timp de 24 de ore materialele acumulate se vor
trimite procurorului.
Având în vedere faptul că cercetarea la faţa locului poate avea loc la domiciliul şi în scopul
asigurării inviolabilităţii domiciliului, în cazul când cercetarea la faţa locului se efectuează la
domiciliu fără permisul persoanei căreia i se limitează dreptul, aceasta se efecutuează în baza
ordonanţei, dar cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.
 În unele cazuri cercetarea la faţa locului permite de a întreprinde anumite acţiuni pentru
reprimarea activităţii criminale sau pentru preîntâmpinarea comiterii altor infracţiuni din aceste
considerente Cercetarea la faţa locului trebuie să fie efectuată cât se poate de operativ. Legea
eliberează organului de urmărire penală obligaţia de a întocmi o ordonanţă în legătură cu
cercetarea la faţa locului. Doar în cazuri excepţionale, când este vorba de cercetarea la faţa
locului la domiciliu, este necesară ordonanţa organului de urmărire penală şi încheierea
judecătorului de instrucţie, dar şi în asemenea situaţii acţiunea procesuală poate fi efectuată fără
autorizaţia judecătorului de instrucţie în baza ordonanţei motivate a procurorului , fapt motivat
de caracterul flagrant al infracţiunii [12, p.165]
O altă acţiune de urmărire penală care limitează dreptul la inviolabilitatea domiciliul este
percheziţia. Percheziţia reprezintă activitatea de urmărire penală şi de tactică criminalistică, care
decinde în căutarea obiectelor, valorilor sau documentelor a căror existenţă sau deţinere este
tăgăduită, în scopul descoperirii şi administrării probelor necesare pentru justa soluţionare a
cauzei penale. Totodată această acţiune procesuală poate fi definită ca orice constrângere ce se
realizează fără consimţământul sau acordul proprietarului sau posesorului.
Scopul percheziţiei rezidă în descoperirea şi ridicarea anumitor obiecte, care au fost destinate
pentrui comiterea faptei prejudiciabile, pentru săvârşirea infracţiunii, precum şi în cazul în care
au fost dobândite în urma săvârşirii infracţiunii. Pe parcursul efectuării percheziţiei pot fi
descoperite şi ridicate anumite obiecte care nu sunt căutate, dar a căror circulaţie liberă este
interzisă. Luând în considerare că aceasta acţiune lezează dreptul la inviolabilitatea
domiciliului, percheziţia poate fii efectuată doar după pornirea urmărirei penale.
Efectuarea percheziţiei până la pornirei urmărirei se consideră o încalcare flagrantă a legii
procesual penale şi rezultatele obţinute nu pot avea valoare probantă. Un alt deziderent
important este faptul că percheziţia poate fii efectuată numai cu autorizaţia judecătorului de
instrucţie. Doar în cazuri excepţionale, când este un delict flagrant real, percheziţia poate fii
efectuată fără autorizaţie, însă în baza unei ordonanţe motivate. Judecătorul de instrucţie
urmează a fi informat imediat, dar nu mai târziu de 24 ore despre efectuarea acestei acţiuni
procesuale, prezentându-i-se toate materialile. În ordonanţă trebuie indicate obligatoriu
motivele efectuării percheziţiei fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. Examinănd
materialile prezentate, judecătorul de instrucţie se pronunţă asupra legalităţii sau ilegalităţii
percheziţiei, iar în caz de recunoaştere a percheziţiei ca ilegală, toate materialile acumulate nu
vor avea valoare probantă, fiind inadmisibile. [2.7, p.57]
Până la începerea percheziţiei, reprezentantul organului de urmărire penală este obligat să
înmâneze, sub semnătură, persoanei la care se face percheziţia sau ridicarea copia de pe
ordonanţa motivată. Toate obiectele şi documentele ridicate se prezintă tuturor persoanelor
prezente la efectuarea percheziţiei. Cu toate că la efectuarea percheziţiei persoana, care
efectuează urmărirea penală este în drept de a deschide încăperile şi depozitele care sunt
încuiate, doar dacă proprietarul refuză să le deschidă benevol, acesta în măsura posibilităţilor
trebuie să evite deteriorarea sau distrugerea nejustificată a bunurilor. În acelaşi timp organul de
urmărire penală este obligat să ia toate măsurile pentru ca circumstanţele privitoare la viaţa
intimă a persoanei, constatate în legătură cu efectuarea percheziţiei sau ridicării să nu fie date
publicităţii. Se interzice efectuarea percheziţiei în timpul nopţii, cu excepţia fiind cazulurile
flagrante.
Conform art.127 alin. (7) CPP RM se indică faptul că persoana la care se efectuează
percheziţia, poate solicita prezenţa apărătorului. În acest sens acţiunea procesuală se întrerupe
până la prezentarea apărătorului, dar nu mai mult decât pentru 2 ore. [1.2]
Dacă e să ne referim la efectuarea percheziţiei în localurile misiunilor diplomatice atunci
putem evidenţia că în localurile misiunilor diplomatice, inclusiv în cadrul localurile în care
locuiesc membrii misiunilor diplomatice şi familiile lor, percheziţia sau ridicarea se poate
efectua doar la cererea sau cu acordul statului străin, exprimate de şeful misiunii diplomatice.
Acest acord se solicită prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al
Republicii Moldova. La efectuarea percheziţiei sau ridicării în localurile menţionate mai sus
este obligatorie prezenţa procurorului şi a unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe
şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
Legislaţia naţională prevede condiţii speciale referitoare la inviolabilitatea domiciliului unor
categorii de persoane, activitatea cărora implică responsabilităţi deosebite cum ar fi de exemplu
deputaţii Parlamentului RM, conform legii nr. 39 din 07.04.1994 cu privire la statutul deputalui
în Parlament şi anume art. 9 şi 10 care reglementează că imunitatea parlamentară are ca scop
protejarea deputatului în Parlament împotriva urmărilor judiciare şi garantarea libertăţii lui de
gîndire şi de acţiune. Deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere juridică sub nici o
formă pentru opiniile politice sau voturile exprimate în exercitarea mandatului Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, 10. 09.1948, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în
vigoare septembrie 1953 [3].
Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat cu excepţia cazurilor de infracţiune
flagrantă, sau trimis în judecată pe cauză penală ori contravenţională.
Prncipiul inviolabilităţii este un principiu de valoare incontestabilă atât pentru părţile şi
participanţii la procesul penal precum şi pentru societate în general. El asigură respectarea unor
drepturi fundamentale şi anume el asigură respectarea dretului la proprietate, şi datorită lui
nimeni nu poate pătrunde în domiciliul altuia fără consimţământul proprietarului sau
posesorului şi în cazurile părevăzute de lege cu autorizarea procurorului şi după caz a
judecătorului de instrucţie.
Inviolabilitatea domiciliului poate fi încălcată sau mai bine zis limitată prin intermediul unor
măsuri speciale de investigaţie, cum ar fi cercetare domiciliului şi intalarea în el a aparatelor ce
asigură supravegherea şi înregistrarea audio/video fără înştiinţarea proprietarului, în scopul
descoperirii utmelor infracţiunii, persoanelor aflate în căutare şi pentru observarea
evenimentelor ce se produc în domiciliu.
Supravegherea domiciliului prin folosirea mijloacelor tehnice ce asigură înreistrarea se
efectuează fără înştiinţarea proprietarului, în cazul în care există suficiente temeiuri pentru a se
considera că acţiunile, evenimentele ce se produc în domiciliu pot conţine informaţii despre
fapta care s-a comis.
2.2 Secretul corespondenţei
Din cele mai vechi timpuri corespondenţa şi anume: scrisori, telegrame constituiau un mod
eficient de transmitere a informaţiilor în toate părţile lumii. Ea reprezenta, precum şi în prezent
reprezintă o formă de comunicare, de schimb de informaţii foarte care avea şi unele aspecte
negative şi anume că scrisorile, telegramele ajungeau într-un timp mai îndelungat, totodată
acestea puteau fi diteriorate sau distruse înainte de a ajunge la destinatar.
Dreptul la secretul corespondenţei este un drept exclusiv şi fundamental prevăzut în
Constituţia RM precum şi în acte, tratate naţionale şi internaţionale, anume statuare în cadrul
acestora scoate în evidenţă necesitatea şi vitalitatea acestui drept pentru întreaga societate.
Datorită însemnătăţii lui, acest principiu este prevăzut şi în CEDO în art. 8, care prevede că
orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său, şi a
corespondenţei sale. Totodată acest principiu este reglemantat şi în DUDO art. 8, care
stipulează că nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în
domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice
persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri [3].
Atât CEDO cât şi DUDO consfinţesc principiul sectretului corespondenţei, care decinde în
faptul că viaţa, proprietatea precum şi corespondenţa persoanei sunt intangibile,şi nu pot fi
supuse imixtiunii, decât în cazurile expres prevăzute de lege,
Dreptul la respectarea corespondenţei este defin ca facultatea de a comunica cu persoane terţe
fără a fi întrerupt şi fără cenzură.
Constituţia RM în art. 30 garantează secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri
poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace de comunicare. La fel în art. 30 alin
(2) permite în caz de necesitate, în scopul protejării securităţii naţionale, bunăstării economice a
ţării, ordinii publice şi pentru prevenirea infracţiunilor, limitprii acestui drept, cu respectarea
condiţiilor legale [1].
În cadrul unui proces penal necesitatea ascultării sau interceptării schimbului de informaţii
dintre persoane apare în legătură cu administrarea probelor în procesul urmăririi penale, astfel
scrisorile, telegramele, banderolele, radiogramele, coletele, containerele poştale, comunicările
prin fax şi prin poşta electronică pot fi utilizate la necesitate, prin intermediul unor măsuri
speciale de investigaţii, autorizate de către judecătorul de instrucţie.
Aceste măsuri speciale de investigaţie, care limitează dreptul la secretul corespondenţei sunt
prevăzute exhaustiv în CPP al RM art. 133-138. Dreptul la secretul corespondenţei poate fi
violat, dacă există temeiuri rezonabile de a presupune că trimiterile poştale primite sau
expediate de către bănuit, învinuit pot conţine informaţii, ce pot servi în calitate de probe în
cauza penală, pe una sau pe mai multe infracţiuni grave, deosebit de grave, precum şi
excepţional de grave. În cazul în care prin alte procedee probatorii nu pot fi obţinute aceste
probe, organul de urmărire penală are dreptul să reţină, să cerceteze, să predea, să
percheziţioneze sau să ridice trimiterile poştale ale bănuitului sau ale învinuitului.
În acest sens pot fi reţinute, predate, percheziţionate, deasemenea şi ridicate următoarele
trimiteri poştale: telegrame, mandate poştale şi scrisori de orice gen, acestă acţiune fiind
realizată în baza ordonanţei întocmite de către procurorul, care conduce, sau după caz,
efectuiază urmărirea penală [8, p.60].
Acestă ordonanţă este prezentată de către procuror judecătorului de instrucţie şi ea trebuie să
includă: motivele dispunerii reţinerii, cercetării, percheziţionării sau ridicării trimiterilor
poştale, numele/prenumele persoanei sau persoanelor ale căror trimiteri poştale trebuie să fie
reţinute, adresa exactă a respectivelor persoane, denumirea instutuţiei poştale asupra căreia se
pune obligaţia de a reţine, trimiterile poştale, genuri de trimiteri poştale, care se reţin, se
cercetează, se predau, se percheziţionează sau se ridică, deasemenea se indică în mod
obligatoriu durata de efectuare a acestei măsuri, durata de autorizare a măsurii poate fi
prelungită în condiţiile CPP al RM.
După ce a fost autorizată ordonanţa privind reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţionarea
ori ridicarea trimiterilor poştale, se transmite şefului instituţiei poştale. Pentru şeful instituţiei
poştale executarea acestei ordonanţe este obligatorie. Şeful instituţiei poştale, care a ridicat
trimiterile poştale, indicate în ordonanţă, comunică imediat despre acest fapt organului care a
emis respectivul act.
Reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţionarea sau ridicarea trimiterilor poştale poate fi
anulată de către organul de urmărire penală care a emis ordonanţa respectivă, de către
procurorul ierarhic superior sau de judecătorul de instrucţie, după ce a expirat termenul pentru
care a fost emisă acesată autorizaţie, însă nu mai târziu de terminarea urmăririi penale [7, p.45].
Organul de urmărire penală prezentându-se în instituţia poştală aduce la cunoştinţă şefului
acesteia, contra semnătură, ordonanţa cu privire la examinarea şi ridicarea trimiterilor poştale.
În baza acestei ordonanţe el deschide şi examinează trimiterile poştale. În cazul în care organul
de urmărire penală descoperă documente sau alte obiecte care au importanţă probatorie în cauza
penală, acesta le ridică sau face copii. Dacă asemenea documente sau obiecte lipsesc
reprezentantul organului de urmărire penală dispune înmânarea trimiterilor poştale, care au fost
examinate adresantului.
Despre fiecare examinare şi ridicare a trimiterilor poştale se întocmeşte un proces- verbal, cu
respectarea condiţiilor de întocmire a unui asemenea act, ce sunt prevăzute de CPP al RM. În
acest proces-verbal se va indica în particular, către cine, unde, când a fost examinată, ridicată
trimiterea poştală sau a fost dispusă înmânarea acesteia adresantului, genul trimjterii poştale,
deasemenea de pe ce trimiteri poştale au fost făcute copii, şi ce mijloace tehnice au fost
utilizate, deasemenea se indică şi ce a fost depistat în cadrul acestei măsuri. Toţi participanţii şi
cei prezenţi la acestă acţiune procesuală sunt preveniţi despre obligativitatea păstrării secretului
corespondenţei, nedivulgarea informaţiei cu privire la urmărirea penală, precum şi despre
răspunderea care o poartă conform art. 178, 315 din CP, acest fapt consemnându-se în proces-
verbal [12, p.30].
O altă măsură specială de investigaţie prin intermediul căreia are loc încălcarea dreptului la
secretul corespondenţei este monitorizarea comunicaţiilor telegrafice şi eletronice.
Prin comunicaţii electronice înţelegem transmiterea informaţiilor prin intermediul surselor
electronice, de ex: email, reţele de socializare ( facebook, ok.ru, instagram, etc.)
Iar prin cele telegrafice se înţelege transmiterea la distanţe mari de mesaje textuale sau
simbolice fără a fi nevoie de predarea fizică a obiectului purtător de mesaj (semaforul alfabetic,
alfabetul morse).
Monitorizarea conecţiunilor, comunicaţiilor telegrafice şi electronice, precum şi altor
comunicări, rezidă în accesul şi verificarea fără a fi înştiinţat expeditorul sau destinatarul
comunicărilor, care au fost transmise instituţiilor ce prestează servicii de livrare a
corespondenţei electronice, altor comunicări, inclusiv şi a apelurilor de primire şi ieşire a
abonatului.
 Monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice se dispune numai în
cazul în care există temeiuri verisomile şi reale de a se presupune că acestea conţin sau pot să
conţină informaţii referitoare la circumstanţele faptei ce urmează a fi probate.
Instituţiile care sunt abilitate cu prestarea serviciilor de livrare a corespondenţei electronice a
apelurilor de intrare şi ieşire, sau a altor comunicări informea zăorganul de urmărire penală sau
procurorul despre aflarea ăn posesia lui a comunicărilor, care urmează a fi supuse verificării.
Ofiţerul de urmărire penală, sau după caz procurorul iau cunoştinţă imediat, dar nu mai tîrziu
de 48h din momentul recepţionării informaţiei, de conţinutul acestei comunicări, şi adoptă o
decizie cu privire la ridicarea sau transmiterea ei pentru o livrare ulterioară, copiere, fotogafiere,
sau fixare prin intermediul altui mijloc tehnic [8, p.81].
Ridicarea conexiunilor electronice sau telegrafice se va efectua, dacă există temei pentru a se
considera că pentru acţiunea de administrare a probelor originalul va avea o importanţă mult
mai mare, decât o poate avea copia acestuia sau fixarea vizuală.
Intercepaterea şi înregistrare comunicărilor constau în folosirea unor mijloace speciale, prin
care se poate afla conţinutul unor convorbiri într două sau mai multe persoane. Prin procesul de
înregistrare a comunicării se înţelege stocarea informaţiilor care au fost obţinute în urma
interceptării pe un suport tehnic.
Interceptării şi înregistrării pot fi supuse comunicările bănuitului, învinuitului, dar şi a altor
persoane, inclusiv a persoanelor a căror identitate nu a putut fi stabilită şi despre, care există
date care contribuie în mod rezonabil la formarea concluziei, că ele contribuie, în orice mod, la
pregătirea, comiterea, favorizarea, fie la tăinuirea unei infracţiuni sau primesc şi transmit
informaţii care au o importanţă deosebită pentru cauza penală respectivă.
Deasemenea interceptării şi înregistrării pot fi supuse şi comunicările victimei, părţii
vătămate, ale rudelor acesteia, precum şi amembrilor familiilor lor, a martorului, în cazul în care
există un pericol iminent şi real pentru sănătatea, viaţa şi pentru alte drepturi funfamentale ale
acestuia. Comunicările acestor părţi şi participanţi ai procesului penal sunt interceptate în
scopul prevenirii comiterii unei infracţiuni, sau dacă există un risc real şi evident că pot fi
pierdute în mod iremedibil, sau pot fi denaturate probele [11, p85-86].
 Informaţia care a fost obţinută prin intermediul înregistrării şi interceptării comunicărilor se
transmite de către subdiviziunea tehnică, care a efectuat această măsură către ofiţerul de
urmărire penală sau procuror. Informaţia se transmite pe un purtător material de informaţie
împachetat, sigilat, cu ştampila subdiviziunii tehnice şi în mod obligatoriu cu indicare
numărului de ordine.
După expirarea termenului de autorizare a acestei măsuri, în termen de 24 ore organul de
urmărire penală sau procurorul întocmeşte un proces verbal, cu privire la interceptarea şi
înregistrarea comunicărilor. Acest proces-verbal trebuie să includă data, locul şi ora întocmirii,
funcţia persoanei care a efectuat măsura, datele de identitate şi identificare tehnică ale
subiectului ale cărui comunicări au fost supuse înregistrării sau interceptării, perioada în care s-
a efectuat această măsură, mijloacele tehnice ce au fost utilizate. Deasmenea el va include şi
alte informaţii importante ce au fost obţinute în urma interceptării comunicărilor cu privire la
identificarea, localizarea unor persoane, cantitatea, numărul de identificare a purtătorilor
materiali, pe care a fost înregistrată această informaţie şi numărul de comunicări stenografiate
[5, p.111] .
Acestă măsură poate fi încetată din momentul dispariţiei temeiului care a servit la autorizarea
acesteia sau în baza cererii exprese a persoanei în privinţa căreia a fost dispusă această măsură.
 CONCLUZII
Principiile ocupă un rol esenţial şi au o importanţă vitală pentru activitatea procesuală, dar şi
pentru societate în general.
Dacă ne referim la principiile procesual-penale acestea au rolul de a determina conduita şi
activitatea părţilor şi a altor participanţi în cadrul procesului penal, şi realizarea cu succes a
scopului acestuia.
Un loc însemnat le revine principiilor inviolabilităţii domiciliului şi secretului
corespondenţei, care constituie un mijloc de apărare, protecţie, repsectare a unor drepturi
fundamentale, precum viaţa personală, familială, proprietatea.
Cu toate că acestea reprezintă drepturi exclusive ce nu pot fi încălcate, totuşi în anumite
situaţii prevăzute de lege acestea pot fi supuse procedurii de mixtiune.
Aceste cazuri pot apărea în cazul în care, la efectuare unor acţiuni procesuale lipseşte
consimţământul proprietarului, posesorului, destinatarului, expeditorului, cu autorizarea
procurorului sau după caz a judecătorului de instrucţie.
În prezent avem un număr mare de încălcări a acestor principii, bazate pe nerespectare
prevederilor legislaţiei în vigoare în cadrul efectuării unor acţiuni procesuale precum,
cercetarea la faţa locului, percheziţia, ridicarea de documente sau obiecte, interceptarea
convorbirilor, ridicarea trimiterilor poştale. Aceste încălcări pot fi comise şi din cauza că
organul respectiv efectuează aceste acţiuni prin neglijenţă, din cauza volumului mare de lucru,
deasemenea din dorinţa de a reuşi să descopere, acumuleze probe şi pentru a evita pierderea
calităţii acestora.
Pentru a se evita comiterea acestor încălcări este necesară responsabilizarea organelor de
drept, respectare şi îndeplinire întocmai a prevederilor legale.
BIBLIOGRAFIE

Acte normative
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 10. 09.1948, ratificat de RM la data
de 28. 07.1990.
2. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în vigoare septembrie 1953, ratificat
de RM la data de 21. 08. 1999.
3. Constituţia Republicii Moldova din 29. 07. 1994, publicat: 18. 08. 1994 în
NR. 1 art. Nr. 1, în vigoare: 27. 08. 1994.
4. Codul de procedură penală al RM, publicat: 07.06.2003 în Monitorul Oficial
Nr.104-110 art Nr: 447 în vigoar: 12.06.2003.
Manuale, monografii şi lucrări didactice
5. Adrian Stefan Tulbure, Angela Maria Tatu, Drept procesual penal, ed. ALL BE,
Bucureşti 2001.
6. Alexandru Boroi, Stefania Georgeta Ungureanu, Nicu Jidavu, drept procesual
penal, ed. ALL BECK, Chişinău 2000.
7. Alexandru Pintea, drept procesual penal Partea Generală şi Partea Specială ,
ediţie revăzută şi adăugită, ed. LUMINA LEX, Bucureşti 2005.
8. Ion Neagu, Anastasia Grişu, Aurel Ciobanu, drept procesual penal, curs selectiv
pentru licenţă ed. ALL BECK,Chişinău 2001.
9. Igor Dolea, Dumitru Roman, Adrian Cerbu, drept procesual penal, ed. Cartier,
Chişinău 2005.
10. Mihai Poalelungi, Lilia Grimalschi, Stas Splavnic, Comentariu asupra hotărârilor
Curţii Europene a Drepturilor Omului versus Republica Moldova, Concluzii şi.
recomandări, ed LUMINA LEX, Bucureşti 2001.
11. Silvia Carmen Paraschiv, drept procesual penal ed. LUMINA LEX
12. Ruslan Popov, Anatolie Donciu, drept procesual penal partea generală( ciclu 1),
Bucureşti 2003.
Surse web
13. www.lex.justice.md, accesat la data 21.03. 2018.
14. https://dreptmd.wordpress.com, accesat la data de 12. 05. 2018.
15. www.usem.md., accesat la data de 12.03. 2018, ora 21:12.