SUBIECTE LA DISCIPLINA TEORIEI FUNCŢIEI

PUBLICE ŞI A ACTELOR
ADMINISTRATIVE

1. Noţiunea de sistem al APL.

2. Caracteristica sistemului APL.
3. Rolul sistemului APL.
4. Principiile Cartei Europene a autonomiei locale.
5. Principiile sistemului APL. a) Principii fundamentale ale administraţiei publice; b)
Principii organizatorice şi funcţionale ale administraţiei publice. Principiile fundamentale
ale administraţiei publice rezultă din prevederile Constituţiei Republicii Moldova. În
calitate de principii fundamentale se identifică: a) Principiul legalităţii (în cadrul
administraţiei publice); b) Principiul democratismului şi pluralismului politic (art. 5 din
Constituţie) c) Principiul egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor în procesul administrării
publice (art. 16 din Constituţie) 6 d) Principiul descentralizării serviciilor publice (în raport
cu principiul desconcentrării serviciilor publice) e) Principiul autonomiei locale Principiul
legalităţii în administraţia publică nu este expres prevăzută în Constituţie. Acest principiu
rezultă din conţinutul articolului 15 din Constituţia Republicii Moldova conform căruia
„cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin
Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea”. Conform acestui
principiu administraţia publică se organizează şi funcţionează în conformitate cu normele
de drept, care exprimă voinţa poporului, în conformitate cu legea. În conformitate cu
principiul legalităţii orice autoritate publică (factor de decizie), organizaţie sau persoană
este obligată să se supună legii (statul prin intermediul autorităţilor publice poartă
răspundere în faţa cetăţenilor, iar cetăţenii în faţa statului. Cele mai importante raporturi,
potrivit principiului legalităţii, care apar în cadrul administraţiei publice trebuie să fie
reglementate prin lege. Organele administraţiei publice au obligaţia de a executa întocmai
legea, inclusiv de a funcţiona şi emite acte administrative în limitele prevăzute de lege.
Principiul democratismului şi pluralismului politic în administraţia publică. Conform art. 5
din Constituţia Republicii Moldova „democraţia în Republica Moldova se exercită în
condiţiile pluralismului politic”. Principiul respectiv se manifestă în mod direct în cadrul
organizării şi funcţionării autorităţilor publice locale, şi indirect în procesul organizării şi
funcţionării administraţiei publice centrale. Principiul egalităţii în drepturi a tuturor
cetăţenilor în procesul administrării publice. Egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor este
un principiu general a dreptului care rezultă din prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţia
Republicii Moldova. În ceea ce priveşte administraţia publică, realizarea principiului
respectiv include anumite aspecte: - Autorităţile administraţiei publice sunt obligate să
respecte drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor şi altor persoane, conform legii,
indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă
politică, avere sau de origine socială. - Cetăţenii pot participa la organizarea (constituirea),
precum, şi funcţionarea (activitatea) organelor (autorităţilor) administraţiei publice în mod
egal. - În caz de încălcare a drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor acestea au
dreptul să depună petiţii organelor administrative ierarhic superioare, precum să
reacţioneze la fapte. Principiul descentralizării serviciilor publice. Pentru examinarea
acestui principiu este necesar a fi luate în consideraţie prevederile articolului 1 din
Constituţia Republicii Moldova, conform căruia, „Republica Moldova este un stat suveran
şi independent, unitar şi indivizibil”. Acest principiu rezultă din prevederile articolului 109
alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova şi este strâns legat cu principiul autonomiei
locale. Dacă descentralizarea serviciilor publice se referă la sistemul administraţiei publice
(la 7 raporturile dintre administraţia publică locală şi administraţia publică centrală),
autonomia locală se referă la dreptul colectivităţilor locale de a soluţiona în mod
independent o parte din treburile publice locale. Principiul autonomiei locale rezultă din
prevederile articolului 109 a Constituţiei Republicii Moldova. În literatura de specialitate
acest principiul este numit principiul autonomiei administrative. Prin autonomie locală se
înţelege dreptul autorităţilor publice locale de a dispune de toate măsurile pentru realizarea
la nivel local a intereselor generale ale locuitorilor din teritoriul respectiv. Principiile
organizatorice şi funcţionale ale administraţiei publice (sunt şi principii ale dreptului
administrativ). Sunt caracteristice exclusiv organizării şi funcționării (activității)
administraţiei publice, fiind principii ramurale a dreptului administrativ. În calitate de
asemenea principii pot fi menţionate următoarele: a) principiul diferenţierii şi fixării
funcţiilor şi atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice b) principiul îmbinării
conducerii colegiale cu conducerea unipersonală în procesul funcţionării administraţiei
publice. c) principiul îmbinării conducerii ramurale, interramurale şi teritoriale d)
principiul răspunderii în limitele competenţei Principiul diferenţierii şi fixării funcţiilor şi
atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice presupune delimitarea strictă a competenţei
fiecărei autorităţi administrative astfel ca acestea să nu se dubleze sau să contravină
competenţei administrative deja existente. Ulterior funcţiile şi competenţele respective
trebuie să fie fixate în lege sau conform legii. Realizând acest principiu se va şti de ce
funcţionari este nevoie pentru ca autoritatea administrativă respectivă să-şi exercite
funcţiile şi atribuţiile. Principiul îmbinării conducerii colegiale cu conducerea unipersonală
în procesul activităţii administraţiei publice. Conducerea colegială şi conducerea
unipersonală reprezintă 2 forme de organizare a activităţii oricărei autorităţi publice.
Conducerea colegială presupune că organul respectiv este format dintr-un colegiu sau în
fruntea autorităţii respective se află un grup de persoane. Conducerea unipersonală
presupune că în fruntea organului se află un conducător unic. În administraţia publică are
loc îmbinarea acestor forme de conducere, punându-se accent pe conducerea colegială.
Astfel, cele mai importante probleme din domeniul administraţiei publice sunt soluţionate
în mod colegial, iar problemele urgente şi operative sunt soluţionate în mod unipersonal.
Principiul îmbinării conducerii ramurale, interramurale şi teritoriale. Reieşind din faptul că
societatea reprezintă un organism integru şi diferitele probleme care apar în procesul
administraţiei publice trebuie să fie soluţionate ţinându-se cont de principiul respectiv.
Conducerea ramurală permite de a evidenţia toate particularităţile unui domeniu, însă nu
poate 8 funcţiona izolat şi urmează a fi luate în consideraţie legăturile cu alte domenii
conexe, precum şi specificul teritorial. Principiul răspunderii în limitele competenţei. Acest
principiu este foarte important în aspect de realizare practică a administraţiei publice. De
fiecare dată când este luată o decizie trebuie să fie destul de clar cine va purta răspundere
pentru eventualele consecinţe negative a deciziei respective. Conform prevederilor
Comisiei Consiliului Europei au fost elaborate un şir de principii de perspectivă cu caracter
material şi procedural în domeniul dreptului administrativ. Aceste principii poartă un
caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv Republica
Moldova. În afară de principiile legalităţii şi egalităţii în faţa legii sunt recomandate
următoarele principii cu caracter material: a) principiul proporţionalităţii; b) principiul
respectării scopului şi a obiectivelor trasate de lege; c) principiul obiectivităţii; d)
principiul imparţialităţii; e) principiul bunei credinţe; f) principiul transparenţei; g)
principiul emiterii deciziei în interesul persoanei private (regula de favorizare a persoanei
private). Principiile procedurale: a) principiul dreptului de a prezenta reclamaţii sau cereri
organelor administrative (dreptul la petiţionare); b) principiul de a fi reprezentat (asistat);
c) principiul operativităţii (promptitudinii) în executare; d) dreptul de a fi auzit; e)
principiul obligativităţii autorităţii administrative de a informa persoanele interesate despre
procedura administrativă şi dreptul lor de a fi ascultate sau auzite; f) principiul procedurii
colective; g) principiul accesului la informaţie; h) principiul obligativităţii de a lua o
decizie.
6. Noţiunea actului administrativ. Actul administrativ reprezintă forma juridică principală
de activitate a administraţiei publice care constă într-o manifestare de voinţă expresă,
unilaterală şi supusă unui regim de putere publică precum şi controlul de legalitate al
instanţelor judecătoreşti, care emană de la autorităţi administrative sau de la persoane
private autorizate de acestea, prin care se nasc, modifică sau sting drepturi şi obligaţii
corelative.
7. Organele AP.
8. Clasificarea organelor AP.
9. Trăsăturile caracteristice ale organelor AP.
10. Realizarea activităţii de AP.
11. Trăsăturile actului administrativ. Din definiţia dată actului administrativ, se pot
desprinde următoarele trăsături ale acestuia: 1) actul administrativ este forma juridică
principală de activitate a administraţiei publice; 2) actul administrativ reprezintă o
manifestare de voinţă expresă, unilaterală şi supusă unui regim de putere publică ; 3)
regimul de putere publică nu exclude exercitarea de către instanţele judecătoreşti a unui
control de legalitate; 4) actul administrativ poate emana de la autorităţi publice sau de la
persoane private autorizate de administraţie să presteze servicii publice; 5) prin actul
administrativ se produc efecte juridice ,care, pot consta în a da naştere, a modifica sau a
stinge drepturi şi obligaţii.
12. Clasificarea actelor administrative. Actele administrative pot fi clasificate după mai
multe criterii. După natura juridică 8 , actele administrative pot fi: • acte administrative de
autoritate (sau acte de putere publică) Aceste acte se adoptă sau se emit de o autoritate
publică – legislativă, executivă,judecătorească- în mod unilateral, pe baza şi în vederea
executării legii, în scopul naşterii , modificării sau stingerii unor raporturi de drept
administrativ; • acte administrative de gestiune Aceste acte se încheie de serviciile publice
administrative cu persoanele fizice şi juridice şi privesc buna gestionare a domeniului
public al statului sau al unităţilor administrativteritoriale (judeţ,
municipiu,oraş,comună).Aceste acte sunt acte bilaterale, cuprinzând două manifestări de
voinţă: a serviciului public administrativ şi a unei persoane fizice sau juridice; • acte
administrative jurisdicţionale Aceste acte se emit, în mod unilateral , de autorităţile de
jurisdicţie administrativă, anume abilitate de lege şi rezolvă conflicte apărute între servicii
publice şi particulari. După competenţa materială,pot exista: • acte administrative cu
caracter general Aceste acte se adoptă sau se emit de autorităţile administraţiei publice care
au competenţă materială generală.Din această categorie fac parte:decretele Preşedintelui
României, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, hotărârile consiliilor judeţene şi cele ale
consiliilor locale ,unele ordine ale prefecţilor şi unele dispoziţii ale primarilor; • acte
administrative de specialitate Aceste acte sunt emise de organele administraţiei publice
centrale de specialitate şi de autorităţile administraţiei publice locale de specialitate. Din
această categorie fac parte ordinele şi instrucţiunile emise de miniştri şi conducătorii
celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate , precum şi cele emise
de conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe
ale administraţiei publice centrale de specialitate. După competenţa teritorială, actele
administrative pot fi: • acte administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei
publice centrale Acestea sunt: decretele Preşedintelui României, hotărârile şi ordonanţele
Guvernului ,ordinele şi instrucţiunile miniştrilor şi ale conducătorilor celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale de specialitate.Aceste acte produc efecte pe întreg cuprinsul
ţării; • acte administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale
La această categorie pot fi enumerate: hotărârile consiliilor judeţene şi cele ale consiliilor
locale ,ordinele prefecţilor şi unele dispoziţii ale primarilor precum şi cele emise de
conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale de specialitate. Aceste acte produc efecte în limitele unităţii
administrativ-teritoriale, în care funcţionează autorităţile care le emit. După gradul de
întindere al efectelor juridice , actele administrative sunt: • acte administrative normative
Actele administrative normative sunt cele care cuprind reglementări de principiu aplicabile
la un număr nedeterminat de persoane9 .Acestea sunt: decretele Preşedintelui României,
hotărârile şi ordonanţele Guvernului, regulamente şi altele asemenea ale miniştrilor şi ale
conducătorilor celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate,
hotărârile 8 Mircea Preda, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004,p.76.
9 Rodica Narcisa Petrescu, op.cit., p.297. consiliilor judeţene şi cele ale consiliilor locale ,
unele ordine ale prefecţilor şi unele dispoziţii ale primarilor. • acte administrative
individuale Actele administrative individuale reprezintă manifestări de voinţă ale organului
competent care creează , modifică sau stinge drepturi subiective sau obligaţii pentru una
sau mai multe persoane determinate. Actele administrative se diferenţiază în funcţie de
organul de la care emană: a)Preşedintele Republicii emite decrete care pot fi normative sau
individuale; b)Guvernul emite ordonanţe, care au caracter normativ şi hotărâri, care pot fi
normative sau individuale; c)Miniştrii şi conducătorii altor organe de specialitate emit
instrucţiuni , care au caracter normativ, şi ordine, cu caracter normativ sau individual;
d)Consiliile judeţene şi locale adoptă hotărâri normative sau individuale; e)Preşedinţii
Consiliilor judeţene emit dispoziţii cu caracter individual; f) Prefecţii emit
ordine,normative sau individuale; g)Primarul emite dispoziţii , cu caracter normativ sau
individual. După natura efectelor juridice pe care le produc sunt: • acte administrative care
acordă drepturi ( impersonale şi generale sau individuale) • acte administrative care
constată existenţa unui drept După perioada de timp în care produc efecte juridice sunt: •
acte administrative permanente( produc efecte juridice de la intrarea în vigoare şi până la
abrogare); • acte administrative temporare( produc efecte juridice numai pentru o anumită
perioadă de timp), anume prevăzută în actul respectiv.
13. Regimul juridic al actelor administrative. Regimul juridic al actelor administrative
poate fi definit ca reprezentând ansamblul regulilor, de fond şi de formă, care tsabilesc
condiţiile de valabilitate, procedura emiterii sau de adoptare, executarea, formele
controlului de legalitate sau oportunitate, căile administrative şi judiciare de atac, efectele
(întinderea şi încetarea), sancţiunile aplicabile, care particularizează actele de drept
administrativ în raport cu celelalte acte juridice. Dimensiunile regimului juridic vizează: a.
condiţiile de validitate ale actului administrativ, respectiv condiţiile care privesc forma şi
fondul acestui tip de act juridic; b. procedura de emitere sau de adoptare a actului
administrativ; c. forţa juridică şi efectele juridice ale actului administrativ, începând cu
naşterea, efectele propriu-zise, până la încetarea producerii acestor efecte; d. controlul
exercitat asupra actului administrativ.
14. Condiţiile de legalitate ale actelor administrative. Dimensiunea esenţială a statului de
drept este legalitatea. O definiţie succintă şi clară a fost dată de Rudolf Wassermann,
potrivit căruia „statul de drept este statul a cărui activitate este determinată şi limitată prin
drept” 25 . Majoritatea autorilor de drept administrativ califică legalitatea drept elementul
central al regimului juridic al actelor administrative. Principiul legalităţii semnifică: -
supremaţia legii, toate subiectele de drept public sau privat trebuie să se încadreze în
limitele dreptului; - baza legală, în sensul că acţiunea acestor subiecte de drept trebuie să se
încadreze în limitele dreptului. Ca principiu de drept, legalitatea se află în strânsă corelaţie
cu alte principii precum: - egalitatea în conţinutul legii, în sensul că normele juridice
trebuie să fie generale şi impersonale şi să se aplice nediferenţiat pe persoane sau situaţii; -
egalitatea în faţa legii, care se referă la autoritatea care execută legea, deci administraţia,
care trebuie să fie impersonală şi să trateze de o manieră unitară cazurile deduse ei spre
soluţionare. Condiţiile realizării legalităţii actelor administrative sunt: a. actul adoptat
trebuie să fie adoptat/emis în baza şi executarea legii (a Constituţiei şi legilor statului); b.
actul administrativ trebuie să fie emis pe baza tuturor actelor autorităţilor de administraţie
publică superioare organului emitent; c. actul administrativ trebuie să fie emis în limitele
competenţei sale; d. actul administrativ trebuie să fie emis cu procedura şi în forma cerută
de lege; e. actul administrativ trebuie să corespundă scopului legii şi actelor normative ale
autorităţilor administraţiei publice superioare; f. actul administrativ trebuie să fie oportun.
Prin oportunitate înţelegem realizarea sarcinilor şi atribuţiilor legale în termen optim, cu
cheltuieli minime de resurse materiale şi spirituale, dar cu eficienţă cât mai mare, precum
şi alegerea celor mai potrivite mijloace pentru realizarea scopului legii. Criteriul
oportunităţii urmăreşte să respecte: - specificitatea condiţiilor de muncă şi de viaţă din zona
respectivă; - valorile cutumiare ale locului respectiv; - nevoile reale ale unităţii
administrativ-teritoriale.
15. Forma actelor administrative. Conceptul de formă desemnează structura internă şi
externă a unui conţinut, modul de organizare a elementelor din care se compune. Doctrina
a fost consecventă în a susţine necesitatea ca actul administrativ să îmbrace de regulă
forma scrisă. În ceea ce priveşte forma scrisă a actelor administrative, trebuie făcută
distincţia între actele administrative cu caracter individual, care pot îmbrîca şi forma orală
(de exemplu, avertismentul, care, potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 2/2001 privind regimul
contravenţiilor, poate îmbrăca atât forma scrisă, cât şi forma orală). Actele administrative
cu caracter normativ îmbracă numai forma scrisă, deoarece se prevede obligativitatea
publicării lor pentru a produce efecte juridice. Nepublicare în Monitorul Oficial al
României a hotărârilor şi ordonanţelor de Guvern atrage după sine inexistenţa actului.
Argumentele care legitimează forma scrisă a actului administrativ sunt:26 25 Verginia
vedinaş, op. cit., p. 85. 26 A. Iorgovan, op. cit., p. 50. - necesitatea cunoaşterii exacte şi
complete a conţinutului actului; - necesitatea executării şi respectării de către cei ce intră
sub incidenţa actului; - necesitatea de a constitui mijloc de probă în caz de litigiu; -
necesitatea verificării legalităţii lui în vederea sancţionării celor vinovaţi de eventualele
vicii de legalitate a actului sau a celor vinovaţi de nerespectarea actului legal emis; -
realizarea rolului educativ al actului administrativ respectiv. Forma scrisă a actului
administrativ reprezintă o condiţie de validitate a actului şi nu mijloc de probă, ea fiind
impusă ad validitatem şi nu ad probationem. De necesitatea formei scrise se leagă şi alte
condiţii de concretizare exterioară a actului: a. limba de redactare a actului. Potrivit art. 13
din Constituţia României, limba oficială este limba română, drept urmare actele emise de
autorităţile administraţiei publice vor fi emise în limba română. În cadrul unităţilor
administrativ-teritoriale unde ponderea minorităţilor naţionale este de cel puţin 20% din
numărul locuitorilor, actele administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale pot
fi comunicate sau publicate în limba respectivei minorităţi naţionale. b. motivarea actului
administrativ. Actele administrative cu caracter normativ se motivează printr-o notă de
fundamentare, expunere de motive, referat, plasat sub formă de prembul înaintea actului
propriu-zis. Ele au menirea de a concentra elementele de drept şi de fapt care legitimează
intervenţia actului juridic respectiv. Obligaţia motivării vizează şi unele acte cu caracter
individual (hotărârile de guvern cu caracter individual). Lipsa acestor condiţii exterioare
poate atrage, după caz, nulitatea sau anulabilitatea actelor administrative.
16. Condiţiile sau regulile procedurale anterioare. Formele procedurale prealabile
(anterioare) au o frecvenţă destul de mare în activitatea administraţiei. O relevanţă
importantă o au avizele şi acordurile. Avizele sunt cunoscute în literatura de specialitate
sub titulatura de acte pregătitoare şi reprezintă puncte de vedere pe care le solicită altui
organ autoritatea care urmează să emită/adopte un act. Într-o formă mai dezvoltată, ele sunt
definite ca opinii pe care un organ al administraţiei publice le solicită altui organ al
administraţiei publice, într-o problemă sau în mai multe probleme, pentru a se informa şi
pentru a decide în cunoştinţă de cauză 27. Cuvântul aviz poate avea trei accepţiuni:
înştiinţare scrisă cu caracter oficial, părere, apreciere competentă emisă de cineva din afară,
o autoritate externă, asupra unei probleme aflate în dezbatere şi rezoluţie a unei autorităţi
competente. Avizele sunt de trei categorii: a. Avize facultative în care organul emitent nu
este obligat nici să solicite avizul, nici să-l respecte dacă l-a solicitat şi obţinut. 27 Tudor
Drăganu, Actele de drept administrativ, op. cit., p. 121. b. Avize consultative pentru care
legea prevede obligativitatea obţinerii lor şi facultatea de a le respecta sau nu. Acest tip de
aviz are suport prevederea art. 95 din Constituţie. c. Avize conforme sunt acele avuze care
se caracterizează prin obligativitate, atât a cererii, cât şi a respectării lor. Organul
administrativ are obligaţia să ceară, să aştepte ca avizul să fie emis, să depună diligenţele
necesare emiterii lui şi, în final, să se conformeze acestuia. Acordul reprezintă
consimţământul pe care îl dă un organ public altui organ în vederea emiterii de către acesta
din urmă a unui anumit document justificativ. Este o manifestare de voinţă cu caracter
unilateral emisă de un organ administrativ prin care acesta îşi exprimă consimţământul. În
funcţie de momentul în care intervine poate fi: prealabil, concomitent sau ulterior emiterii
actului. Consecinţa acordului nu este obligarea organului administrativ mitent la emiterea
actului, condiţionează însă valabilitatea actului. Emis în absenţa sau cu încălcarea
acordului actul este nul.
17. Condiţiile procedurale concomitente. Formele procedurale concomitente
adoptării/emiterii actului administrativ se întâlnesc cu prioritate la organele colegiale şi
vizează funcţionarea legală şi adoptarea de acte juridice de către aceste autorităţi publice.
Formele procedurale concomitente sunt: - Cvorumul este majoritatea cerută de lege pentru
funcţionarea valabilă a organului colegial. Potrivit art. 67 din Constituţie, cele două camere
ale Parlamentului adoptă acte în prezenţa majorităţii membrilor lor. - Majoritatea cerută
pentru votarea actului. Se are în vedere numărul de voturi impus de lege pentru ca actul
colegial să poată fi adoptat. Există trei tipuri de majorităţi: majoritate simplă, majoritate
absolută şi majoritate calificată. - Regula semnării şi contrasemnării actului.
18. Condiţiile procedural posterioare. Formele procedurale ulterioare emiterii actului se
leagă de momentul producerii de efecte juridice de către actele administrative. Aceste
forme procedurale ulterioare sunt: comunicarea şi publicarea. Comunicarea este
operaţiunea procedurală care vizează actele administrative cu caracter individual, care
produc efecte juridice din momentul comunicării lor celor interesaţi. Publicarea vizează, de
regulă, actele administrative cu caracter normativ, dar şi unele acte cu caracter individual.
Este definită în doctrină ca reprezentând operaţiunea materială prin care un act
administrativ este adus la cunoştinţa cetăţenilor fie prin imprimare, fie prin afişare într-un
loc public sau prin alte acte de difuzare scrisă.
19. Forta juridica a actului administrativ

Actul administrativ ca oricare act juridic da nastere, modifica sau stinge drepturi si
obligatii. Forta lui juridica este conferita de cele 3 prezumtii, respectiv:

Prezumtia de legalitate – care evoca presupunerea ca actul corespunde legii in

acceptiune lato-sensu a termenului, incepand cu legea fundamentala, cu legile
eleaborate de Parlament si cu toate celelalte acte normative cu o forta superioara
lui;

Prezumtia de autenticitate – care semnifica presupunerea ca actul emana de la organul

care este exprimat prin forma lui exteriora; Prezumtia de veridicitate –
presupunerea ca actul corespunde adevarului.

Actul administrativ naste 2 categorii de obligatii:

Obligatia de respectare – care privesc oricare subiect de drept si este obligatia de a nu

face.

Obligatia de executare - care este obligatia de a face si care priveste destinatarii sau
titularii actului.

Forta juridica a unui act administrativ este mijlocita de mai mult factori cum ar fi:

Locul organului emitent in sistemul autoritatilor publice din sfera executivului,

respectiv, un act emis de o autoritate centrala sau locala.

Caracterul actului, dupa cum vor avea de a face cu un act administrativ cu caracter
individual sau normativ. Distinctia dintre cele 2 tipuri de acte se face in functie
intinderea efectelor unui act: - cele individuale produc efecte fata de un subiect
determinat de drept, iar cele normative fiind general obligatorii si avand o
opozabilitate erga omnes fata de terti.
 Natura organului si caracterul competentei acestuia, putand fi vorba despre un organ
cu competenta materiala generala: exemplu: Guvern, sau un organ cu o competenta
materiala de specialitate: exemplu: o autoritate centrala de specialitate a
administratie publice: un minister.

20. Momentul în care actul administrativ produce efecte juridice. Momentul în care actul
administrativ produce efecte juridice (intrarea în vigoare a actului administrativ) Este
reglementat diferit în funcţie de caracterul actului administrativ, de efectele juridice pe care
le produce, de autoritatea sau organul care le-a emis / adoptat sau de persoanele cărora li se
adresează. Astfel, pentru organul sau autoritatea emitentă actul administrativ produce
efecte juridice chiar din momentul emiterii sau adoptãrii sale, cu condiţia respectării
condiţiilor de valabilitate prevăzute de lege. Pentru celelalte persoane cãrora li se adresează
actul, el produce efecte juridice din momente diferite: - actele administrative individuale
produc efecte de la data comunicãrii lor cãtre cei interesaţi (prin excepţie, unele acte
administrative individuale produc efecte juridice de la data publicării lor în M.Of. al
României, de ex. decretele Preşedintelui României sau hotărârile de Guvern, care pot fi atât
normative, cât şi individuale) - actele administrative normative produc efecte din
momentul publicãrii lor. În principiu, actele administrative produc efecte juridice numai
pentru viitor, deci din momentul în care au fost aduse la cunoştinţă, ele neputând astfel
retroactiva. De la această regulă fac excepţie: - actele administrative declarative
(recognitive), care constată o situaţie juridică preexistentă, ele producând efecte juridice de
la o dată anterioară emiterii lor (ex: certificatele de stare civilă, deciziile de imputaţie,
actele administrative-jurisdicţionale, actele de aprobare sau de confirmare a altor acte). -
actele administrative care produc efecte juridice de la o dată ulterioară aducerii lor la
cunoştinţă
21. Modificarea şi revocarea actelor administrative. Revocarea

Este o operatiune juridica prin intermediul careia organului emitent sau organului
ierarhic superior desfiinteaza un act. Cand este dispusa de organul emitent, poarta
denumitea de retractare, iar cand este dispusa de organul ierarhic superior, poarta
denumirea de revocare propriu-zisa. Revocarea poate interveni atat petru motive de
nelegalitate, dar si pentru motive de oportunitatecare din punct de vedere al momentului in
care apar pot fi: 1.anterioare; 2.concomitente; 3.ulterioare – emiterii sau adoptarii unui act
administrativ.

Cand cauzele care o determina sunt anterioare sau concomitente, revocarea produce
efecte juridice, ex tunc (pentru trecut). Cand cauzele sunt ulterioare efectele revocarii
sunt ex nunc (pentru viitor).

Revocarea prezinta anumite particularitati care o deosebesc de alte dimensiuni ale

regimului juridic ale actelor administrative cu precadere de suspendare, dupa cum
urmeaza:

suspendarea este o exceptie a regimului juridic al actelor administrative, pe cand

revocarea este un act de principiu, existand un principiu al revocabilitatii actelor
administrative, de la care exista si anumite exceptii.

din punct de vedere al cauzelor suspendarea intervine atunci cand

exista dubii (indoieli) cu privire la legalitatea unui act administrativ, pe cand
 revocarea intervine atunci cand exista certitudine cu privire la nelegalitatea sau la
neoportunitatea acestuia.

22. Suspendarea actelor administrative. Suspendarea actului administrativ

Este o operatiune juridica prin care se intrerup  sau inceteaza vremelnic efectele unui
act administrativ sau exercitarii unei functii sau demnitati in stat atunci cand exista anumite
suspiciuni sau banuieli de nelegalitate. Suspendarea este o institutie de rand constitutional,
fiind prevazuta in art.123 alin(5) din Constiutie, care recunoaste dreptul prefectului de a
ataca in fata instantei de contencios administrativ un act emis sau adoptat de consiliul local,
consiliul judetean sau primar pe care il considera ilegal, ceea ce atrage suspendarea de
drept a actului astfel atacat.

Aceeasi dispozitie este prevazuta si de legea 554/2004 a contenciosului adminstrativ

atunci cand reglementeazza actiunea introdusa de prefect dar si de presedintele Agentiei
Nationale a Functionarilor Publici, ce poate ataca actele prin care se incalca legislatia
privind functionarii publici a caror ilegalitate o constata prin activitatea de control.
Constitutia reglementeaza si suspendarea ca sanctiune administrativ-disciplinara, in art.95,
consacrand suspendarea din functie a presedintelui Romaniei si in art.109, consacrand
raspunderea membrilor Guvernului. In cazul in care s-a cerult umarirea penala impotriva
unui membru al Guvernuluui, presedintele poate dispune suspendarea acestuia din
functie. Trimiterea in judecata atrage suspendarea de drept a membrului Guvernului care
face obiectul acestei masuri.

Suspendarea poate fi dispusa de mai multe categorii de autoritati si anume:

Suspendarea de organul emitent/ organul ierarhic superior

Suspendareaa care poate fi dispusa de instanta de judecata, reglementata de 554/2004 in 2

forme:

Suspendarea care poate fi ceruta odata cu formularea plangerii prealabile prin care cel
vatamat solicita organului emitent sau celui ierarhic superior sa revoce un act administrativ
pe care il considera ilegal, conditie obligatorie si anterioara formularii unei actiuni in
contencios adminsitrativ, cu anumite exceptii. Daca instanta dispune suspendarea, efectele
ei se produc pana la solutionarea in fond a cauzei, iar daca in fond actiunea se admite,
efectele suspendarii se prelungest pana la judecarea definitiva a cauzei.

 Suspendarea care poate fi ceruta odata cu actiunea principala si care daca se admite,
produce efecte pana la judecata definitiva a cauzei. In ambele situatii, suspendarea poate fi
solicitata si dispusa in cazuri bine justiicate si pentru prevenirea unor pagube iminente.

Suspendarea dispusa de legiuitor, sintagm prin care intelegem legiuitorul constituant sau
Parlamentul.

23. Anularea actului administrativ

Reprezinta operatiunea de desfiintarea, de regula cu efect retroactiv a unui act

administrativ. Atunci cand anularea intervine pentru motive de neoportunitate, se admite ca
efectele anularii sunt ex nunc (pentru viitor).
 Anularea este o institutie de rang constitutional, art.52 alin.(1), potrivit caruia persoana
vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act adminsitrativ sau prin
nesolutionare in termenul legal a unei cereri este indreptatita sa obtina recunoasterea
dreptului pretins sau interesului legitim, anularea actului si reparea pagubei.

In doctrina, sunt recunoscute 2 mari forme de anulare. Regimul juridic al acestora

avand in mare parte aplicatie in dreptul public, respectiv:

nulitatea absoluta, care intervine cand se incalca anumite conditii de fond prin care se
vatama un interes legitim;

nulitatea relativa (anulabilitatea), incalcarea unor conditii de forma de procedura.

Din punct de vedere al intinderii efectelor anularii, nulitatea poate fi totala (se

desfiinteaza in integralitatea lui un act) sau partiala (se desfiinteaza anumite clauze ale
actului).

Efectele anularii sunt guvernate de principiile de drept: quod nullum est, nullum

producit effectum, iar procedura anularii difera dupa cum este vorba despre o anulate
dispusa de organul superior ierarhic (care presupune un act cu aceeasi forta juridica prin
care sa se desfiinteze cel anterior), cand anularea o dispune instanta de judecata –
procedura judiciara, care este reglementata de legea 554/2004.

24. încetarea efectelor actelor administrative. Incetarea efectelor actului administrativ

Exista mai multe modalitati de incetare a efectelor unui act adminsitrativ si anume o
prima modalitate este anularea, care poate fi dispusa de regula, de organul ierarhic
superior, dreptul de a anula actul/actele emise de organul inferior ierarhic, fiind o
dimensiune a raportului de subordonare sau de institutia judecatoreasca, aceasta
fundamentandu-si dreptul de a anula un act administrativ pe prevederile art.52 si 126
alin(6) din Constitutie si pe legea contenciosului administrativ 554/2004.

A doua modalitate o reprezinta revocarea, care poate fi dispusa fie de organul emitent,

caz in care poarta denumirea de retractare, fie de organul ierarhic superior.

A treia modalitate este abrogarea, care este de regula o prerogativa a legiuitorului, dar

si altor categorii de autoritati publice de la care emana actele administrative, exemplu:
abrogarea de catre guvern a unei hotarari sau orgonante.

A patra modalitate – alte modalitati de incetare a efectelor. Exemplu : decesul unei

persoane titulare a actului administrativ.

25. Actul administrativ de gestiune(contractul administrativ). În activitatea pe care o

desfăşoară, autorităţile administraţiei publice locale adoptă acte juridice de autoritate şi
încheie acte juridice de gestiune.Potrivit Legii administraţiei publice locale nr.215/2001,
modificată şi completată prin Legea nr.286/2006,art.38 alin.(2), consiliul local hotărăşte
asupra concesionării sau închirierii bunurilor proprietate publică a comunei sau a oraşului,
precum şi a serviciilor publice de interes local, aceleaşi atribuţii fiind prevăzute şi pentru
consiliul judeţean. Cu privire la actele juridice de gestiune ale administraţiei
publice, în literatura juridică română s-a preferat noţiunea de contracte
administrative.Teoria contractelor administrative este opera jurisprudenţei franceze, fiind
preluată apoi de literatura juridică, care a îmbogăţit-o cu noi elaborări doctrinare16.
Categoria actelor administrative de gestiune ale administraţiei publice locale cuprinde
două categorii de acte: - acte de gestiune publică pe care administraţia le încheie în
calitatea sa de putere publică pentru satisfacerea intereselor publice; - acte de gestiune
privată care sunt acte de drept comun sau simple acte de gestiune , pe care administraţia le
încheie în calitate de persoană juridică civilă. Actele administrative de gestiune
ale administraţiei publice locale se caracterizează prin următoarele trăsături: 1) au la bază
un acord de voinţă între două sau mai multe părţi, din care cel puţin una este o autoritate a
administraţiei publice locale; 2) au ca obiect organizarea de servicii publice de interes
local, efectuarea de lucrări publice de interes local şi administrarea bunurilor din
patrimoniul public local; 3) cauza actelor administrative de gestiune constă în satisfacerea
intereselor publice ale colectivităţilor locale. Obiectul actelor administrative de gestiune
poate consta în : - concesionarea de servicii publice; - concesionarea bunurilor proprietate
publică; - participarea la societăţi comerciale sau asocierea cu agenţi economici; -
înstrăinarea bunurilor din domeniul privat; - achiziţiile de lucrări publice; - achiziţiile de
bunuri publice; - împrumutul public local; Potrivit acestor trăsături ale actului
administrativ de gestiune,actele de gestiune pot fi definite ca fiind acele acte juridice pe
care autorităţile administraţiei publice locale le încheie cu diverse persoane fizice sau
juridice, prin acordul de voinţă al părţilor ,în regim de drept public sau de drepr privat,
pentru administrarea domeniului public şi privat, în vederea satisfacerii intereselor
generale ale colectivităţilor locale17.

26. Actul de concesiune.

27. Actul administrativ jurisdicţional.
28. Operaţiunile şi faptele materiale ale autorităţilor de AP.
29. Definiţia şi trăsăturile serviciului public.
30. Clasificarea serviciilor publice.
31. Trăsăturile serviciilor publice care funcţionează sub forma organelor de AP.
32. Trăsăturile serviciilor publice care funcţionează sub forma instituţiilor publice.
33. Trăsăturile serviciilor publice care funcţionează sub forma regiilor autonome de interes
public.
34. Definiţia şi trăsăturile serviciilor de utilitate publică.
35. Trăsăturile specifice funcţiei publice.
36. Clasificarea funcţionarilor publici.
37. Clasificarea funcţiei publice.
38. Statutul funcţionarului public.
39. Raportul de serviciu(raportul de funcţie publică).
40. Condiţiile de acces într-o funcţie publică.
4L Raporturile dintre funcţionarul public superior şi cel subordonat.
42. Regimul juridic al actului de numire într-o funcţie publică.
43. Natura juridică a serviciului public.
44. Trăsăturile funcţionarului public.
45. Raporturile juridice şi nejuridice în procesul realizării funcţiei publice.
46. Retribuirea muncii şi garanţiile sociale ale funcţionarului public.
47. Regimul juridic al funcţiei publice.
48. Originea serviciului public.
49. Principiile în activitatea serviciului public.
50. Regimul aprecierii şi promovării funcţionarului public.
51. Modificarea şi încetarea raporturilor de funcţie publică.
52. Organele APC de specialitate.
53. Deosebirea dintre actul administrativ şi alte acte juridice.