Sunteți pe pagina 1din 3

Catedrala Notre-Dame din Paris (în română Catedrala Doamna Noastră, cu referire la

Fecioara Maria) este un monument al arhitecturii gotice timpurii din Franța, sediu al
Arhiepiscopiei Parisului. Catedrala se află pe Île de la Cité, în centrul Parisului.
Construcția a început în anul 1163, pe locul unui lăcaș de cult dedicat sfântului diacon
Ștefan. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar construcția catedralei a durat din
1163 până în 1345. Construcția clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe fațada
vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIV-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era
gata. Cu toate că desenele inițiale și strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru
prima oară soluții arhitecturale specifice stilului gotic.
Fațada dantelată și cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru.
Intrarea în catedrală se face prin trei porți bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului
târziu. Impresia spațială în interiorul bisericii este copleșitoare, zidurile ei se înalță pe trei rânduri
de coloane. De proporții impozante, 130 m lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime, unde încap
până la 10.000 de persoane. Nava principală este împodobită cu statui și picturi.
În timpul iacobinilor (1793-1794), catedrala a fost profanată devenind Templu al Rațiunii
și loc unde erau citite și dezbătute operele iluminiștilor în timp ce era venerată Ființa Supremă.
Catedrala a redevenit catolică în urma concordatului lui Napoleon I cu Papa Pius al VII-lea din
1801, Napoleon fiind încoronat aici împărat al Franței pe data de 2 decembrie 1804.
Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice,
dar, pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în
penumbra severă.
Catedrala Notre Dame din Paris este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual,
ceea ce înseamnă o medie zilnică de 30.000 de oameni. În zilele cu afluența ridicată, pricinuită
de sărbători sau evenimente importante, se poate ajunge chiar și la 50.000 de oameni. Vorbind
despre vitralii, trebuie să amintim de cele trei roze ale catedralei, care reprezintă una din marile
opere de artă ale creștinătății. Roza de sud, numită și La Rose du Midi, este un dar din partea
regelui Ludovic al IX-lea al Franței și este consacrată Noului Testament.

S-ar putea să vă placă și