Contextul emiterii Decretului 410/28 octombrie 1959

Până la jumătatea deceniului al şaselea al secolului XX majoritatea sectoarelor în care Biserica

reprezenta o forţă au fost anihilate de puterea comunistă şi doar monahismul românesc rămăsese
singurul sector neatins încă atât de puternic, fiind privit ca o oază în marele deşert al loviturilor
primite de Biserică. Astfel, mănăstirile au intrat în atenţia Securităţii în principal din două
motive: pericolul care îl puteau reprezenta din punct de vedere politic (sprijinirea mişcării de
rezistenţă anticomunistă, adăpostirea de persoane ostile regimului) şi cel spiritual, mănăstirile
constiuind adevărate centre de menţinere a credinţei autentice, fapt care nu putea fi acceptat de
către un regim politic ateu. Din acest motiv, documentele Securităţii vorbesc cu dispreţ de
„armata neagră a călugărilor şi călugăriţelor“ care trebuia combătută prin toate mijloacele.