Unitatea de învăţare nr.

2
ORGANIZAŢIA ŞI MEDIUL AMBIANT

CUPRINS

Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 2

2.1. Organizaţia - concept şi trăsături definitorii
2.2. Tipuri de organizaţii existente în România
2.3. Mediul organizaţiei
2.4. Răspunsuri la Testele de autoevaluare
2.5. Lucrare de verificare Unitatea 2
2.6. Bibliografie pentru Unitatea 2

Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 2

 Evidenţierea trăsăturilor definitorii ale organizaţiei;

 Delimitarea principalelor tipuri de organizaţii existente în România;
 Identificarea elementelor care definesc mediul intern al organizaţiei;
 Prezentarea factorilor care intră în componenţa mediului extern al
organizaţiei.

2.1. Organizaţia - concept şi trăsături definitorii

Organizaţia reuneşte un grup de persoane organizate potrivit anumitor

criterii juridice, economice, tehnice şi manageriale care desfăşoară un
complex de procese de muncă în vederea obţinerii unor bunuri
materiale şi servicii destinate pieţei.
Organizaţia, ca sistem, prezintă următoarele trăsături definitorii:
 sistem complex - reuneşte resurse umane, materiale,
financiare, informaţionale, tehnice, tehnologice etc. La aceste
categorii de resurse se adaugă cunoştinţele, care tind să
devină tot mai importante în creşterea competitivităţii
organizaţiei;
Trăsături definitorii
ale organizaţiei  sistem deschis - între organizaţie şi mediul ambiant există
abordate ca sistem schimburi permanente. Organizaţia preia din mediul ambiant
fluxuri materiale (materii prime, materiale semifabricate care
constituie intrări în procesele desfăşurate în organizaţie), fluxuri
de informaţii şi fluxuri de energie, le transformă şi le redă
mediului ambiant sub formă de bunuri materiale (produse) şi de
servicii;
 sistem dinamic - pentru a fi competitivă, o organizaţie trebuie
să se adapteze în permanenţă la schimbările produse în mediul
ambiant. În literatura de specialitate apare termenul de
 „organizaţie specializată în schimbare”, introdus de Rosabeth
Moss Kanter, profesor de management la Harvard Business
School.
 sistem sinergic - efectul produs de organizaţie, în ansamblul
său, este mai mare decât suma efectelor produse de
subsistemele care intră în alcătuirea acesteia.
Abordând organizaţia dintr-o altă perspectivă, delimităm trei trăsături
sau coordonate fundamentale ale acesteia, şi anume:
 tehnico-productivă - fiecare organizaţie dispune de factori de
producţie în anumite raporturi cantitative şi calitative, utilizaţi în
vederea obţinerii unor bunuri materiale şi servicii;
 organizatorico-administrativă - fiecare organizaţie are un sediu, o
denumire, un patrimoniu şi o conducere proprie. Din perspectiva
acestei trăsături, organizaţia decide asupra:
o produselor şi serviciilor oferite pieţei;
o metodelor şi tehnicilor manageriale utilizate;
o modului de repartizare a profitului.
 economico-socială - organizaţia funcţionează pe baza principiului
eficienţei economice şi sociale. În acest sens, este necesar ca
organizaţia să cunoască pieţele de desfacere, astfel încât să se
poată adapta la schimbările care survin în preferinţele manifestate
de purtătorii cererii. Organizaţia funcţionează având la bază
principiul autofinanţării.

Tema de reflecţie 2.1

Comentaţi în maximum 400 de cuvinte trăsăturile

definitorii ale organizaţiei abordate ca sistem.

2.2. Tipuri de organizaţii existente în România

În prezent, în România, există trei tipuri principale de organizaţii:

 organizaţii economice - au ca obiectiv principal obţinerea
profitului.
 organizaţii non-profit (fără scop lucrativ) - organizaţii
filantropice (organizaţii de cultură şi de artă, organizaţii de
cercetare, organizaţii de sănătate şi de asistenţă socială,
organizaţii religioase etc.); organizaţii orientate spre beneficiul
2
 reciproc (sindicate, asociaţii profesionale, fundaţii); organizaţii
non-profit orientate spre acţiuni politice (partidele politice,
grupurile de presiune ş.a.);
 organizaţii publice - au ca obiectiv principal furnizarea unor
servicii care să satisfacă nevoile sociale generale şi specifice ale
cetăţenilor (primării, prefecturi, consilii locale, consilii judeţene,
preşedinţie, guvern ş.a.).
Dezvoltarea sustenabilă a unei economii naţionale este influenţată în
mod determinant de existenţa unui sector microeconomic puternic. În
acest context, este imperios necesară crearea unui mediu de afaceri
stabil şi predictibil, care să favorizeze spiritul întreprenorial, respectiv
înfiinţarea de organizaţii economice (întreprinderi / firme).
Relaţia biunivocă Între dezvoltarea sectorului microeconomic şi mediul de afaceri există o
între dezvoltarea relaţie biunivocă. Pe de o parte, un mediu de afaceri stabil şi predictibil
sectorului favorizează manifestarea iniţiativei private, înfiinţarea de întreprinderi şi,
microeconomic prin urmare, dezvoltarea sectorului microeconomic. Pe de altă parte, o
şi consolidarea reţea puternică de întreprinderi constituie un factor important de
mediului de echilibru în plan economic şi social, determinând totodată intensificarea
afaceri competiţiei de pe piaţă, creşterea calităţii produselor şi a serviciilor
oferite purtătorilor cererii, precum şi diversificarea sortimentală a
acestei oferte.
Astfel, se creează premisele configurării şi, ulterior, ale consolidării unui
mediu de afaceri stimulativ şi dinamic, atractiv atât pentru investitorii din
ţară, cât şi pentru cei din străinătate.
Într-o economie cu piaţă concurenţială există o mare varietate de
întreprinderi. Principalele criterii de clasificare a întreprinderilor care
activează în sistemele economice concurenţiale sunt:
 forma de proprietate;
 numărul de proprietari şi modalităţile de constituire şi de
Criterii de
exploatare a patrimoniului;
clasificare a
întreprinderilor  ramura de activitate;
 gradul de continuitate al activităţii;
 dimensiunea;
 nivelul de specializare;
 apartenenţa naţională.
Forma de proprietate
 întreprinderi private - patrimoniul aparţine unei persoane sau
grup de persoane fizice care au avut iniţiativa creării lor;
 întreprinderi de stat - iniţiativa creării lor aparţine statului, care
este proprietarul întregului patrimoniu de care dispun;
 întreprinderi mixte - participaţiile la crearea şi exploatarea
patrimoniului aparţin atât statului, cât şi unor persoane fizice.
Numărul de proprietari şi modalităţile de constituire şi de
exploatare a patrimoniului
 întreprinderi private individuale - sunt proprietatea unei persoane
fizice, dispun de un personal sub 10 salariaţi, iar proprietarul este
3
 responsabil de patrimoniul întreprinderii şi participă la procesul
de producţie;
 întreprinderi unipersonale cu răspundere limitată - patrimoniul
întreprinderii este separat de cel al proprietarului,
responsabilitatea acestuia fiind limitată numai la patrimoniul
întreprinderii.
 întreprinderi societare - au personalitate juridică, capitalul
societăţii este repartizat între două sau mai multe persoane, fiind
divizat în titluri numite acţiuni sau părţi sociale, iar asociaţii
primesc dividende.
 întreprinderi cooperatiste - create prin participarea mai multor
persoane care au desfăşurat activităţi similare în perioada
anterioară înfiinţării întreprinderii, în calitate de mici proprietari;
 întreprinderi familiale - patrimoniul se află în proprietatea
membrilor unei familii, care, de cele mai multe ori, sunt şi
lucrători în cadrul întreprinderii.
În conformitate cu prevederile legislative aflate în vigoare,
întreprinderile din România se împart în două mari categorii:
 regii autonome;
 societăţi comerciale.
Regiile autonome sunt acele întreprinderi care se organizează şi
funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale (energetică,
exploatarea minelor şi gazelor naturale, transporturi feroviare, industria
de armament şi alte domenii stabilite de guvern). Astfel de întreprinderi
sunt persoane juridice care îşi desfăşoară potrivit principiilor gestiunii
proprii şi al autonomiei financiare.
Regiile autonome de interes naţional se înfiinţează prin hotărâri
guvernamentale, iar cele din perimetrul judeţean şi local în urma unor
decizii adoptate de către consiliile judeţene şi, respectiv, locale.
Regiile autonome trebuie să-şi acopere în totalitate cheltuielile (inclusiv
amortizarea investiţiilor şi rambursarea creditelor contractate) din
veniturile obţinute şi, totodată să-şi constituie un fond de rezervă şi un
fond de dezvoltare.
Societăţile comerciale sunt persoane juridice care desfăşoară
activităţi de producţie şi de prestări de servicii, în vederea obţinerii unui
profit. Microîntreprinderile şi întreprinderile mici care au acest statut
juridic sunt conduse, de regulă, de întreprinzători, iar firmele mijlocii şi
mari de către un manager general, în baza unui contract de
management încheiat de Adunarea Generală a Acţionarilor.
Organismele reprezentative de management participativ care se
regăsesc cel mai frecvent în societăţile comerciale mijlocii şi mari sunt
Consiliul de Administraţie şi Comitetul de Direcţie.
În România există în prezent următoarele tipuri de societăţi comerciale:
 societate în nume colectiv (SNC) - societate de persoane cu
număr redus de asociaţi, obligaţiile sociale fiind garantate de
către toţi asociaţii care răspund nelimitat şi solidar.
 societate în comandită simplă (SCS) - societate de persoane,
obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu
4
 răspunderea solidară şi nelimitată a asociaţilor comanditaţi
(comanditarii răspund numai în limita aportului lor);
 societate în comandită pe acţiuni (SCA) - societate de capitaluri,
capitalul este divizat în acţiuni, obligaţiile sociale sunt garantate
cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a
asociaţilor comanditaţi (comanditarii răspund numai în limita
aportului lor);
 societate pe acţiuni (SA) - societate de capitaluri, capitalul este
divizat în acţiuni, iar acţionarii sunt răspunzători numai în limita
aportului la capitalul social;
 societate cu răspundere limitată (SRL) - societate de capitaluri,
răspunderea este limitată la aportul social, aportul social este
format din părţi sociale, numărul de asociaţi nu poate fi mai mare
de 50.
Ramura de activitate
 întreprinderi industriale;
 întreprinderi agricole;
 întreprinderi de construcţii;
 întreprinderi de servicii (comerţ cu amănuntul, transporturi,
turism, servicii de piaţă prestate populaţiei etc.).
Gradul de continuitate al activităţii
 întreprinderi cu funcţionare continuă, pe tot parcursul anului;
 întreprinderi cu activitate sezonieră (întreprinderi de conserve, de
zahăr, de materiale de construcţii etc.).
Dimensiunea
 întreprinderi mari – peste 250 de salariaţi;
 întreprinderi mici şi mijlocii – 1-249 salariaţi
 microîntreprinderi – 1-9 salariaţi;
 întreprinderi mici – 10-49 salariaţi;
 întreprinderi mijlocii – 50-249 salariaţi.
Nivelul de specializare
 întreprinderi specializate - realizează produse finite sau
componente ale acestora (subansambluri, repere etc.) în cantităţi
mari, utilajele aflate în dotare sunt specializate în executarea
operaţiilor unor procese tehnologice omogene, iar forţa de
muncă posedă un nivel corespunzător de calificare;
 întreprinderi universale - au un nomenclator extins de produse,
care sunt fabricate în serii mici sau unicate, utilajele sunt
universale, iar personalul este policalificat;
 întreprinderi mixte - execută o mare varietate de produse, unele
dintre acestea fabricându-se în serii relativ mari, iar altele în serii
mici sau unicate.

Apartenenţa naţională
5
  întreprinderi naţionale – patrimoniul acestora se află integral în
proprietatea unei persoane fizice sau juridice dintr-o anumită
ţară;
 întreprinderi multinaţionale – sunt, de regulă, proprietatea unui
grup economic internaţional şi au filiale care îşi desfăşoară
activitatea în două sau în mai multe ţări;
 întreprinderi joint-venture – se creează prin participarea cu
capital în proporţii diferite a unor persoane fizice sau juridice din
două sau din mai multe ţări.

Tema de reflecţie 2.2

Comentaţi relaţia biunivocă dintre dezvoltarea sectorului

microeconomic şi consolidarea mediului de afaceri.

Test de autoevaluare 2.1

1. În funcţie de nivelul de specializare, întreprinderile sunt:

a. universale;
b. cu activitate sezonieră;
c. mixte;
d. cu funcţionare continuă.
A = a + b; B = a + c; A = b + d; A = c + d;
2. Întreprinderile universale au un nomenclator restrâns de
produse. (A/F)
3. Regiile autonome sunt acele întreprinderi care se
organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale
economiei naţionale. (A/F)
4. Întreprinderile multinaţionale au filiale care îşi desfăşoară
activitatea în două sau în mai multe ţări. (A/F)

2.3. Mediul organizaţiei

6
Mediul organizaţiei cuprinde ansamblul forţelor interne şi externe care
influenţează în mod direct şi indirect activitatea acesteia. Mediul
organizaţiei cuprinde mediul intern şi mediul extern.
Mediul intern reuneşte totalitatea factorilor care influenţează în mod
direct activitatea organizaţiei. Mediul intern al organizaţiei cuprinde:
o resursele organizaţiei;
o organizarea internă (structura organizatorică a firmei şi
subsistemul informaţional);
o managementul superior;
o mixul de marketing (piaţă, produs, promovare, preţ).
Mediul extern al organizaţiei cuprinde două mari componente, şi
anume: micromediul şi macromediul.
Micromediul cuprinde ansamblul forţelor externe cu care organizaţia
intră în relaţie directă. Principalele componente ale micromediului sunt:
 furnizorii;
 clienţii;
 intermediarii;
 firmele concurente;
 organismele financiare (bănci, fonduri de investiţii, firme de
asigurări);
 instituţii mass-media;
 comunitatea locală.
Macromediul reuneşte totalitatea forţelor externe care influenţează în
mod indirect activitatea organizaţiei, prin intermediul componentelor
micromediului. În esenţă, macromediul cuprinde următoarele categorii
de factori:
 factori economici - piaţa internă, piaţa externă, pârghiile
economico-financiare, sistemul bancar, bursa de valori, regimul
investiţiilor;
 factori de management - strategia economică naţională, sistemul
de organizare a economiei naţionale, mecanismele de control ale
suprasistemelor din care face parte organizaţia, calitatea
studiilor, a metodelor, a modelelor şi a tehnicilor oferite de ştiinţa
managementului etc.,
 factori tehnici şi tehnologici - nivelul tehnic al utilajelor şi al
echipamentelor, calitatea tehnologiilor, potenţialul creativ-inovativ
al organizaţiei, licenţele şi brevetele înregistrate, calitatea
studiilor şi a cercetărilor tehnice la care organizaţia are acces
etc.;
 factori demografici - populaţia totală, ponderea populaţiei
ocupate, populaţia activă, structura socio-profesională a
acesteia, rata natalităţii, rata mortalităţii, durata medie a vieţii
etc.;

7
  factori socio-culturali şi educaţionali - structura socială a
populaţiei, învăţământul, ştiinţa, cultura, ocrotirea sănătăţii,
mentalitatea etc.;
 factori politici - politica economică, politicile sociale, politica în
domeniul ştiinţei, politica în domeniul educaţiei, politica în
domeniul culturii, politica în domeniul sănătăţii, politica externă,
politica promovată de alte state etc.;
 factori ecologici (naturali) - resursele naturale, apa, solul, clima,
vegetaţia, fauna etc.
 factori juridici (reglementări legislative) - legi, decrete, hotărâri
guvernamentale, ordine ale miniştrilor, decizii ale prefecturilor şi
ale primăriilor, hotărâri ale consiliilor judeţene şi locale etc.
Există trei tipuri principale de medii, şi anume:
 mediu stabil - se caracterizează prin modificări produse la
intervale mari de timp, generate de evenimente previzibile. Într-
un astfel de mediu, organizaţiile se adaptează cu uşurinţă. Este
întâlnit în realitate pe intervale scurte de timp.
 mediu schimbător - se caracterizează prin modificări relativ
frecvente, însă generate de cauze previzibile, astfel încât
organizaţiile le pot anticipa şi îşi pot adapta strategiile
manageriale. Este tipul de mediu cel mai frecvent întâlnit în
realitatea economică.
 mediu turbulent - caracterizat prin schimbări mari, de regulă
imprevizibile, produse cu o frecvenţă ridicată. Acest tip de mediu
se întâlneşte pe intervale scurte de timp.

Tema de reflecţie 2.3

Prezentaţi succint principalele categorii de factori care

definesc macromediul organizaţiei.

8
Test de autoevaluare 2.2

1. Macromediul organizaţiei cuprinde:

a. mediul economic;
b. firmele concurente;
c. clienţii;
d. furnizorii.

2. Micromediul organizaţiei include:

a. mixul de marketing;
b. factorii tehnici şi tehnologici;
c. comunitatea locală;
d. resursele organizaţionale.

3. În mediul schimbător:
a. modificările se produc la intervale mari de timp;
b. îşi desfăşoară activitatea în prezent un număr redus
de organizaţii;
c. se pot prevedea, în general, modificările;
d. activează organizaţiile din ramurile de vârf.

2.4. Răspunsuri la testele de autoevaluare

Test de autoevaluare 2.1

1. B
2. F
3. A
4. A

Test de autoevaluare 2.2

1. a
2. c
3. c

2.5. Lucrare de verificare Unitatea 2

1. Delimitaţi principalele categorii de organizaţii.

2. Analizaţi factorii economici care influenţează
activitatea organizaţiilor.
3. Explicaţi conţinutul mix-ului de marketing.

9
2.6. Bibliografie pentru Unitatea 2

1. Burduş, E., Tratat de management, Ediţia a II-a, Editura

Pro Universitaria, Bucureşti, 2013.
2. Burduş, E., Popa, I., Management. Teste. Probleme.
Exerciţii. Studii de caz. Grile de evaluare, Editura Pro
Universitaria, Bucureşti, 2014.
3. Ionescu, V., Managementul producţiei şi serviciilor,
Editura Universitară, Bucureşti, 2010.
4. Kanter, R.M., Despre frontierele managementului,
Editura Meteor Press, Bucureşti, 2006.
5. Nicolescu, O., Verboncu, I., Fundamentele
managementului organizaţiei, Editura Universitară,
Bucureşti, 2008.

10
11