Asist. dr.

Lorena Peculea
Educaie permanentă
Educaia adulilor, educaia părinilor
Autoeducaie
Învăarea i educaia de-a lungul întregii viei
Autoînvăare
Autoinstruire
Autoinformare i autoformare educativă
Autonomie educativă
Educaie globală
,,un sistem educaional deschis compus din
obiective, coninuturi, forme i tehnici
educaionale care asigură întreinerea i
dezvoltarea continuă a potenialului cognitiv,
activ i acional al personalităii, al capacităilor i
deprinderilor de autoeducaie, formarea
personalităii independente i creative.’’ (Bonta,
I.,1994)

are caracter anticipativ bazându-se pe obinuina

de a învăa i pe ideea că într-o societate
democratică fiecare învaă de la fiecare.
(Văideanu, G., 1988)
,,fenomen complex, dinamic şi cuprinzător
pentru întreg planul socialului, o educaţie
pentru toţi, o dimensiune permanentă a vieţii
şi un motor al societăţii.’’ (Ionescu, M., 2007)

un concept integrator ce înglobează toate

dimensiunile actului educativ, atât în plan
temporal (toată durata vieţii, din copilărie
până la vârsta a treia), cât şi în plan spaţial,
articulând toate influenţele educaţionale
exercitate formal, non-formal sau informal
Caracteristici:
◦ Caracter continuu,
continuu, permanent
◦ Caracter formativ
◦ Caracter generalizat
◦ Caracter dinamic, evolutiv şi integrator
◦ Caracter flexibil

Factorii educaiei permanente:

◦ factorii institu
instituionali colari: coala de toate gradele trebuie
să asigure pregătirea pentru autoeducaie, pentru educaia
permanentă.
◦ factorii institu
instituionali peri i extra
extracolari (peri= în jurul, în
afara) mass-media, muzeele, cluburile, cenaclurile,
excursiile etc.
◦ factorii generali (obiectivi i subiectivi): progresul social,
revoluia tehnico -tiinifică, culturală, schimbările i
mutaiile produse în producie, servicii, profesii.
Obiectivele educaţiei permanente: (Ionescu, M.,
2007)
◦ transformarea calitativă şi modelarea integrală a întregii
personalităţi
◦ formarea şi dezvoltarea intereselor epistemologice
durabile, a interesului pentru învăţare continuă,
permanentă
◦ autoînvăţare, autoeducaţie, autoperfecţionare, autonomie
cognitivă şi educativă
◦ cultivarea disponibilităţii de a învăţa, de a parcurge
procese de calificare, policalificare, recalificare,
reconversie
◦ asigurarea unei educaţii pentru schimbare, cultivarea unei
atitudini deschise faţă de acceptarea, producerea şi
crearea noului
◦ cultivarea unei atitudini pozitive şi constructive,
dezvoltarea motivaţiei pentru educaţia permanentă
◦ cultivarea unei atitudini metacognitive în învăţare,
valorizarea autentică a sintagmelor "a învăţa să înveţi" şi
"a învăţa să devii"
◦ cultivarea unei atitudini reflexive - a reflecţiei personale,
a dialogului intern, a investigaţiilor reflexive
◦ promovarea evaluării şi a autoevaluării permanente, cât
mai obiective, a rezultatelor intervenţiilor şi acţiunilor
proprii şi ale celorlalţi
◦ cultivarea unei atitudini optimiste, dezvoltarea unor
sentimente de siguranţă, de securitate, de încredere în
sine
◦ promovarea unei atitudini prosociale, a respectului şi
toleranţei faţă de celălalt
◦ promovarea unei atitudini prospective, conştientizarea
faptului că educaţia şi autoeducaţia trebuie să ţină cont
de perspectivele şi provocările viitorului.
Identificaţi argumente în sprijinul aserţiunii:
"Educaţia reprezintă o dimensiune permanentă a
vieţii." Analizaţi critic reflectarea acestei aserţiuni
în societatea contemporană, referindu-vă la
elemente precum: mentalităţile, mecanismele
prin care societatea asigură educaţia indivizilor
săi, finalităţile acţiunilor umane, consistenţa
acţiunilor educaţionale la diferite vârste,
dinamica existentă între educaţia formală, cea
nonformală şi cea informală, influenţa formativă
a mass-mediei ş.a.
Principiu organizator,
organizator, integrator i
unificator al tuturor aspectelor
educaiei
concept subordonat în prezent celui de educaţie
permanentă

se referă la educaţia realizată în forme şi modalităţi

specifice cu toate categoriile sociale şi profesionale
de adulţi, în scopul dezvoltării culturii lor
profesionale şi generale şi al orientării autoinstruirii
şi autoeducaţiei lor. (Ionescu, M., 2007)

Vizează dimensiuni educaţionale variate, necesare a fi

acoperite (civică, de timp liber, cultură, pentru
grupurile marginalizate social sau intervenţii
educative specifice diferitelor grupuri de adulţi
bătrâni, femei casnice, şomeri, emigranţi, minoritari
etc.)
Prima şcoală pentru adulţi ia fiinţă în anul
1798, la Nottingham.

Formele de organizare a educaţiei adulţilor

includ:
◦ – cursuri de reciclare
◦ – cursuri de perfecţionare
◦ – universităţi populare
Funcţiile educative ale educaţiei adulţilor:

◦ înlocuieşte educaţia primară pentru adulţii care nu

au beneficiat de educaţia minimală (asigură procesul
de alfabetizare)
◦ completează educaţia pentru persoanele care nu au
nivel de pregătire corespunzător
◦ prelungeşte educaţia, ajutând indivizii să facă faţă
exigenţelor mediului
◦ perfecţionează educaţia celor cu nivel ridicat de
pregătire
◦ asigură educaţia minimală pentru cei care sunt
obligaţi să îşi schimbe profesia
◦ contribuie la modelarea şi dezvoltarea plenară a
personalităţii.
 Knowles, M. S., 1984,
The Art and Science of Helping Adults Learning
educaţia părinţilor - îşi propune să le
dezvolte actualilor şi viitorilor părinţi
priceperile parentale şi capacităţile de a-i
îngriji şi educa pe copii
educaţia parentală - se referă la pregătirea
tinerilor în vederea aplicării modelelor de
parenţialitate şi a adoptării atitudinilor
parentale
educaţia familială - se referă la pregătirea
pentru viaţa de familie şi îi vizează pe toţi
membrii acesteia.
Este o capacitate care nu apare spontan, ci este
produsul unei activităţi organizate în şcoală
sub conducerea profesorului şi de durată.

Activitate contientă i complexă a fiinei

umane desfăurată în scopul desăvâririi
propriei personalităi, prin care subiectul uman
îi stabilete, implicit sau explicit, propriile
scopuri i obiective educaionale, proces
desfăşurat prin sine.
sine (Ionescu, M., 2007)
Până la vârsta preadolescenei educaia ocupă
o pondere mai mare decât autoeducaia, în
timp acestea devin egale ca importană i
extensie, iar după adolescenă autoeducaia
deine treptat o pondere semnificativ mai
mare decât educaia, permanentizându-se în
timp.

„formarea conştiinţei de sine” – condiţie

esenţială pentru declanşarea proceselor de
autoeducaţie;
Formarea autonomiei cognitive prin dezvoltarea
unor strategii şi abilităţi de muncă intelectuală.
Cultivarea independenţei şi intereselor elevilor, în
acord cu aptitudinile şi aspiraţiile lor.
Educarea voinţei elevilor şi a capacităţii acestora
de a depune un efort constant pentru realizarea
sarcinilor impuse/autoimpuse.
Organizarea judicioasă a bugetului de timp.
Dezvoltarea capacităţii de autoevaluare şi
reflecţie personală, de estimare corectă atât a
posibilităţilor şi limitelor proprii, dar şi a
modalităţilor de surmontare a acestora.
(după Ilie, M. D., 2005)
Motivaţi din punct de vedere social conceptul
de educaţie permanentă; folosiţi exemple
concrete din realitatea socială contemporană.

Prezentaţi relaţia ce se regăseşte între

conceptele de educaţie permanentă şi
autoeducaţie.
"lifelong learning”
A învăţa este problema unei vieţi întregi, atât
ca durată, cât şi ca diversitate şi, mai mult, a
unei societăţi întregi.
4 tipuri fundamentale de învăţare: (J. Delors,
2000)
◦ a învăţa să ştii
◦ a învăţa să faci
◦ a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi
◦ a învăţa să fii
Autoînvăţarea (în greacă "autos" = "însuşi")
sau învăţarea independentă presupune din
partea subiectului care învaţă realizarea de
paşi importanţi în direcţia autodirecţionării
propriilor acţiuni intelectuale şi practice şi a
gestionării propriei învăţări.
reprezintă procesul conştient, voluntar,
intenţional, complex, de informare a indivizilor cu
cunoştinţe, de lărgire a orizontului de cunoaştere,
de formare a capacităţilor şi intereselor de
cunoaştere, proces desfăşurat prin sine, în mod
independent şi supus autocontrolului

A fi un autodidact autentic înseamnă:

◦ să realizeze unele schimbări interioare în scopul
asimilării anumitor cunoştinţe, al formării unor abilităţi,
competenţe, atitudini, comportamente etc.
◦ să lucreze în mod independent, fără ajutorul cuiva din
afară
◦ să îşi monitorizeze şi controleze activitatea
Autoinformarea şi autoformarea reprezintă
procese conştiente, voluntare, intenţionale şi
complexe, în cadrul cărora, cel care se
autoformează întreprinde acţiuni ce vizează
dezvoltarea propriei sale personalităţi, în plan
intelectual, moral, social, estetic, fizic etc.

autoinformarea - dimensiunea cantitativă,

achiziţionarea unui volum de informaţii şi
cunoştinţe
autoformarea - transformarea calitativă a întregii
personalităţi în toate planurile sale
un subiect (elev, student) este autonom atunci
când are imbolduri interioare în acest sens, îşi
asumă în mod voluntar, conştient şi responsabil
sarcini educaţionale şi poate continua să se
instruiască şi să se educe, în absenţa unui ajutor
venit din exterior

concept pedagogic complex, care se leagă de

libertatea de alegere, de capacitatea de a face
faţă schimbărilor, de luciditate, responsabilitate,
onestitate, atitudine reflexivă, atitudine critică,
socializare, cooperare, organizare, creativitate,
conştientizarea propriilor posibilităţi şi limite, a
abilităţilor şi strategiilor metacognitive ş.a.
este justificată în analizele globale ale unor
probleme generale ale educaţiei mondiale, care ţin
de problematica globală a omenirii şi care se
impun a fi abordate în viziune holistică şi
prospectivă, ce consideră fenomenele educaţionale
în globalitatea lor şi în perspectiva viitorului

a crescut semnificativ numărul forurilor

internaţionale, al organizaţiilor şi asociaţiilor etc.
care abordează problemele educative din
perspectiva întregului, a globalului (ONU, UNESCO
etc.)
Elaborai un cvintet cu titlul Educaia,
respectând următoarea structură:
I vers: 1 cuvânt care precizează subiectul;
al II-lea vers: 2 cuvinte care descriu subiectul;
al III-lea vers: 3 cuvinte care exprimă ac
aciuni;
al IV-lea vers: 1 propozi
propoziie, formată din patru
cuvinte care exprimă o idee, o defini
definiie sau
sentimente fafaă de subiect;
al V-lea vers: 1 cuvânt care exprimă esen
esena
subiectului.
Boco, M., Jucan, D., (2008), Fundamentele pedagogiei. Teoria i
metodologia curriculumului. Repere i instrumente didactice pentru
formarea profesorilor, Editura Paralela 45, Piteti.
Botkin, J., Elmandjra, M., Malita, M., (1981), Orizontul fără limite al
învăţării, Ed. Politică, Bucureşti.
Creţu, D., Nicu, A., Mara, D., (2005). Pedagogie. Formarea iniţială a
profesorilor, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu
Dave, R. H., (1991), Fundamente ale educaţiei permanente, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Ilie, M. D., (2005). Elemente de pedagogie generală, teoria curriculum-
ului şi teoria instruirii, Editura Mirton, Tmioara
Ionescu, M. (2003), Instrucţie şi educaţie. Paradigme, strategii, orientări,
modele, Garamond, Cluj-Napoca.
Stan, C., (2001), Teoria educaţiei. Actualitate şi perspective, Editura
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Thomas, J., (1977), Marile probleme ale educaţiei în lume, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Văideanu, G., (1988). Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politicã,
Bucureşti