FUNCȚIILE ȘI FORMELE EDUCAȚIEI

Asist. dr. Lorena Peculea

 Termeni și sintagme-cheie

∗ Educația
∗ Funcțiile educației
∗ Formele educației
∗ Educația formală
∗ Educația nonformală
∗ Educația informală
 Educația - conceptualizare

∗ (lat.) educo, educare = a alimenta, a crește, a îngriji

∗ (lat.) educo, educere = a duce, a conduce, a scoate

∗ Educația reprezintă un proces complex prin

care agenții specializați acționează asupra
individului, în raport cu cerințele impuse de
societate, acțiune care are ca scop
transformarea individului în personalitate
autonomă, creativă, capabilă să se
integreze în societate. (Bocoș, M., Jucan, D.,
2010)
 Educația – perspective conceptuale

∗ Perspectiva etimologică (educo-educare, educo-

educere)
∗ Perspectiva acțională (ansamblu de acțiuni desfășurate
deliberat în cadrul unei societăți)
∗ Perspectiva procesuală (transformarea pe 2 planuri:
coordonata psihologică și coordonata socială)
∗ Perspectiva relațională (relație de tip social și uman între
subiectul și obiectul educației)
 Educația –
obiect de studiu al pedagogiei
∗ educația ca proces
∗ acțiunea de transformare în sens pozitiv şi pe termen lung a
ființei umane, în perspectiva unor finalități explicit formulate.
∗ proces specific uman care urmăreşte valorizarea resurselor
interne ale personalității
∗ educația ca activitate
∗ ansamblul de acțiuni conştiente, sistematice pe care un subiect
educațional (educatorul) le exercită asupra unui obiect
educațional (educatul) în vederea realizării unui scop bine
determinat
∗ stadiul superior al educației şi umanizării - autoeducația
∗ educația ca produs
∗ cultura generală şi de specialitate, comportamentul, atitudinile,
valorile împărtăşite, deprinderile şi priceperile, motivația
 Funcțiile educației

∗ Sunt percepute diferențiat de către teoreticieni

Funcții în raport cu societatea Funcții în raport cu individul
Funcția de transmitere a Funcția de dezvoltare a
experienței sociale potențialului biopsihic al
individului
Funcția economico-socială Funcția de socializare
Funcția culturală Funcția de profesionalizare
Funcția axiologică
 Funcțiile educației

∗ 1. FUNCȚIILE ÎNDEPLINITE DE EDUCAȚIE ÎN RAPORT CU

SOCIETATEA
∗ 1. a. Transmiterea experienței sociale (operații de
selectare, prelucrare și transmitere a informațiilor și
valorilor de la societate la individ)
∗ 1.b. Funcția economico-socială (de pregătire și formare a
indivizilor pentru producția materială)
∗ 1.c. Funcția culturală şi axiologică (de valorizare şi
dezvoltare a potențialului de creație culturală)
 Exercițiu aplicativ

Dați exemple de situații educaționale relevante

(din experiența voastră de elevi sau de studenți)
pentru exercitarea funcției culturale şi a celei
axiologice a educației. Prezentați din
perspectiva unui viitor cadru didactic şi alte
tipuri de activități realizabile în şcoală, prin care
să valorificați cele două funcții.
 Funcțiile educației

∗ 2. FUNCȚIILE ÎNDEPLINITE DE EDUCAȚIE ÎN RAPORT CU

INDIVIDUL
∗ 2.a. Funcția de dezvoltare a potențialului biopsihic (zestrea
ereditară, care poate fi dezvoltată în condițiile unui mediu şi
a unui climat adecvat)
∗ 2.b. Funcția de socializare (integrarea socială a educaților)
∗ 2.c. Funcția de profesionalizare (priceperi, deprinderi,
abilități, capacități, competențe necesare exercitării unei
profesiuni social-utile)
 Exerciții aplicative

1. Argumentați importanța funcției de socializare a

educației şi precizați cum acționați în calitate de
cadru didactic sau cum veți acționa ca viitor
cadru didactic în vederea socializării elevilor.

2. Reflectați la importanța şi relevanța funcției de

profesionalizare a educației. Precizați cum se
realizează efectiv în şcoală românească această
funcție a educației.
 Funcțiile educației

∗ Educația are 2 mari scopuri:

∗ ,,Primul e să dăm copilului cunoștințe generale de care,
bineînțeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este
instrucția. Celălalt e să pregătim în copilul de azi pe omul de
mâine și aceasta este educația.” (Berger, G., 1973)
autonomie

∗ ,,Educația nu-l creează pe om; ea îl ajută să se creeze.”

(Dubesse, M., 1981)
∗ metacogniția (a gândi asupra gândirii) o nouă competență
 Formele educației

∗ După criteriul gradului de intenționalitate şi organizare:

 Educația formală

∗ lat. formalis = organizat, oficial

∗ Definiție - ansamblul acțiunilor educative
organizate intenționat, sistematice, desfăşurate în
instituții specializate în educație, prin intermediul
sistemului de învățământ, structurat şi ierarhizat pe
niveluri de studii (grădinițe, şcoli, universități,
centre de perfecționare), instituții care au finalități
educaționale explicite, formulate în documente
curriculare oficiale, elaborate la nivelul Ministerului
Educației Naționale
 Educația formală

Avantaje: îmbogățirea sistemului cognitiv al educaților,

dezvoltarea sistematică a abilităților şi competențelor,
precum şi oportunitatea de a realiza o evaluare
individualizată şi formativă a acestora etc.

Limite: centrarea ei pe anumite obiective educaționale şi

competențe prestabilite, restrângerea libertății de
exprimare şi de acțiune a educaților, apariția dezinteresului,
a monotoniei, a plictiselii şi neimplicarea lor în sarcinile de
învățare etc.

Soluții de depășire?
Educația neformală/ nonformală

∗ lat. nonformalis = în afara unor forme special/oficial

organizate
∗ Definiție - ansamblul acțiunilor organizate intenționat,
sistematice, desfăşurate în cadru instituționalizat, dar în
afara sistemului de învățământ, în instituții care nu au
destinație educațională explicită.
∗ 2 tipuri de activități: (M. Ionescu, V. Chiș, 2001)
∗ Activități parașcolare (medii socio-profesionale, de
perfecționare reciclare, recalificare, de formare civică sau
profesională)
∗ Activități perișcolare (medii socio-culturale, de autoeducație şi
de loisire, de refacere a echilibrului psihic şi fizic prin relaxare,
vizite la muzeu, excursii, cluburi, cercuri științifice, vizionări de
filme)
Educația neformală/ nonformală

∗ nonformal = neformativ ?
∗ Avantaje: oferă un spațiu de formare mai flexibil decât cel formal,
favorizează existența unei mai mari libertăți de exprimare şi de
acțiune a subiecților educației, personalizarea asimilării, fixării şi
valorificării noilor achiziții etc.
∗ Limite: superficialitatea în implicarea educaților în activitatea
educațională, în asimilarea/ achiziționarea noului, absența unui
feed-back continuu şi formativ, absența unor demersuri
evaluative sistematice etc.
Exemplificați în cadrul unei situații de învățare la disciplina de
specialitate cum se pot valorifica informațiile oferite de educația
neformală.
 Educația informală/ neintenționată/
difuză/ incidentală/ spontană

∗ lat. informis, informalis = spontan, neașteptat

∗ Definiție - reprezintă totalitatea influențelor educative
nesistematice, neorganizate, nesubordonate unor obiective
şi finalități explicite, care se exercită asupra individului
(ambianța familială, grupul de prieteni, mass-media, strada)
∗ este prezentă de-a lungul vieții, motiv pentru care se poate
spune că educația informală precede şi depăşeşte ca durată,
conținut şi modalități de realizare educația formală.
∗ integrează un conținut extrem de variat, rezultat din valorile,
activitățile sau preocupările mediului existențial al
individului.
Educația informală/ neintenționată/
difuză/ incidentală/ spontană

∗ influențele educației informale pot intra în contradicție cu

acțiunile promovate în zona educației formale
(infracționalitate, la consumul de droguri etc). În acest
context rolul şcolii este de a ghida, completa şi corecta
achizițiile obținute prin intermediul educației informale şi
nonformale. (Jinga, Istrate, 1998).

∗ Avantaje: individului îi poate reveni în totalitate inițiativa

învățării şi poate realiza astfel o învățare voluntară
∗ Limite: asupra lui se pot exercita influențe modelatoare
neprogramate, nesistematice, întâmplătoare
Interdependența formelor educației
∗ Fiecare formă a educației are rațiunea ei de a fi şi câmpul ei de
acțiune în procesul de educație.
∗ Educația formală şi cea nonformală au puncte comune în sistemul
organizat de societate, în scopul facilitării şi grăbirii achizițiilor
cunoaşterii, interiorizării valorilor culturii, modelării
comportamentelor, forme instituționalizate, diferențiate prin
cadrul şi modalitățile de realizare.
∗ Educația formală beneficiază de modalitățile educației spontane,
deoarece şcoala nu poate ignora bogăția de informație şi
experiențele inedite acumulate de elevi în timpul lor liber.
∗ Educația formală orientează, completează şi corectează achizițiile
obținute prin intermediul educației nonformale şi ocazionale;
exercită o funcție integrativă, de sinteză, a diferitelor experiențe
trăite.
Posibilități de integrare a celor trei forme ale
educației (din perspectiva educației formale)

∗ lecții organizate interdisciplinar cu echipe de profesori,

pregătite în legătură cu informații dobândite de elevi în
cadrul informal;
∗ activități educative care valorifică informațiile de tip
nonformal şi informal (ore de dirigenție, ore de consiliere şi
orientare);
∗ utilizarea la clasă a metodelor de învățare independentă;
∗ activități extradidactice şi/sau extraşcolare (cercuri
ştiințifice, excursii didactice).
Integrarea sau articularea celor trei forme ale educației
poate asigura creşterea potențialului pedagogic al
activităților de formare şi dezvoltare a personalității în
spațiul didactic şi extradidactic.
 Formele educației - concluzii

∗ Între cele trei forme ale educației există relații de

interdependență, de complementaritate şi de
compensare, iar articularea lor trebuie să țină
cont de finalitățile educației formale.
 Exerciții aplicative

1. Explicitați şi exemplificați rolul şi influența mass-mediei în

educația (informarea şi formarea) elevilor.

2. Cum vă explicați faptul că mass-media poate fi

considerată, în acelaşi timp, un factor de educație
neformală şi informală? Dați exemple de situații
educaționale corespunzătoare celor două ipostaze.

3. Analizați şi ilustrați rolul şi influența grupului de

prieteni în educația (informarea şi formarea) elevilor.
 Exerciții aplicative

4. Exemplificați o situație educațională în

care informațiile parvenite prin educația de tip
informal pot fi valorificate în context formal.

5. Cum poate şcoala diminua şi, eventual, anihila

eventualele influențe nefavorabile, nefaste ale
educației informale asupra elevilor?
 Bibliografie
∗ Bocoș, M., Jucan, D., (2008), Fundamentele pedagogiei. Teoria și
metodologia curriculumului. Repere și instrumente didactice pentru
formarea profesorilor, Editura Paralela 45, Pitești.
∗ Botkin, J., Elmandjra, M., Malita, M., (1981), Orizontul fără limite al învățării,
Ed. Politică, Bucureşti.
∗ Crețu, D., Nicu, A., Mara, D., (2005). Pedagogie. Formarea inițială a
profesorilor, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu.
∗ Cucoş, C. (1996), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi.
∗ Dave, R. H., (1991), Fundamente ale educației permanente, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti.
∗ Ionescu, M., Chiş, V. (coord.) (2001), Pedagogie. Suporturi pentru formarea
profesorilor, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
∗ Stan, C. (2001), Teoria educației. Actualitate şi perspective, Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
∗ Thomas, J., (1977), Marile probleme ale educației în lume, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
∗ Văideanu, G., Educația la frontiera dintre milenii, Editura Politicã, Bucureşti,
1988