IMPOZITUL PE DIVIDENDE

Atât în doctrina fiscală internă, cât şi în doctrina fiscală internaţională se manifestă un

interes deosebit pentru a se formula o definiţie cât mai cuprinzătoare noţiunii de
dividende.

În accepţiunea generală, dividendele sunt considerate ca fiind partea din profitul

net al unei societăţi comerciale care se distribuie titularului unei acţiuni, în funcţie de
valoarea nominal a acesteia. Concret, pe surse legislative, dividendele sunt definite astfel:

-Conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale , dividendele reprezintă

cota-parte din profitul obţinut de societăţile comerciale ce se plăteşte fiecărui acţionar sau
asociat, proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul
constitutiv nu se prevede altfel.
- Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal defineşte dividendul ca fiind o
distribuire de bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la
persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană
juridică.

Dividendele se încasează proporțional cu cota de participare la beneficii și la

pierderi, care este sau nu proporțională cu cota de participare la capitalul social.

Condițiile repartizării dividendelor:

Pentru ca să poată fi repartizate, beneficiile trebuie să îndeplinească următoarele
condiții stabilite de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale:
a) beneficiile sa fie reale: ceea ce înseamnă
că trebuie să se fi înregistrat un excedent al activului
asupra pasivului, după deducerea cheltuielilor
și a cotelor destinate fondului de rezervă și de
amortizare.
b) beneficiile sa fie utile: adică să reprezinte excedentul rămas după
întregirea
capitalului social, când acesta s-a micșorat în cursul
exercițiului financiar.

La societățile cu capital integral /majoritar de stat, dividendele ce urmează a fi

supuse impozitării se determină astfel: din profitul după plata impozitului pe profit se
deduce :
a) fondul de participare al salariaților la profit în cota de 10%;
b) cota de participare a managerului la profit;
c) sumele pentru constituirea resurselor proprii de finanțare.

Dacă capitalul social este integral/majoritar privat, dividendele se distribuie din

beneficiul net al întreprinderii.
 Subiectul impunerii în cazul impozitului pe dividende este beneficiarul
dividendelor, dar plătitorul nu este subiectul impunerii, ci o altă persoană.
Subiectul impozitului pe dividende îl reprezintă asociații sau acționarii cărora le-
au fost distribuite dividende din beneficiul net al întreprinderii în conformitate cu
prevederile din contractul de societate sau în lipsa de prevedere , în proporție cu cota de
participare la capitalul social.

Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deținerii

de titluri de participare la fondurile închise de investitți, se impun cu o cotă de 16% din
suma acestora.
Cota de impozit pe dividende este de 16% aplicată asupra dividendului brut. Dacă
respectiva persoană fizică este rezidentă a unei țări cu care România a încheiat o
convenție pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitul pe dividende, cota de
impozit care se aplică dividendelor brute obținute din România nu poate depăși cota de
impozit prevăzută în convenție.

Sancțiuni în caz de neplată a impozitului pe dividende

În cazul în care impozitul pe dividende nu este plătit la termen, persoana juridica
este obligată la plata majorărilor de întârziere începând cu ziua lucrătoare imediat
următoare expirării termenului de plată si cu data plății efective a impozitului, inclusiv.
Conform Codului de procedură fiscală, termenul de prescripție general – așadar,
și în cazul impozitului pe dividende – este de 5 ani.
Termenul de prescripție în materie fiscală (5 ani) este mai mare decât în dreptul
comun (3 ani –termen general). Rațiunea constă în faptul că trebuie protejat interesul
statului, care prin organele sale administrativ-financiare își valorifică politica fiscală, pe
de o parte, iar, pe de altă parte, este
generată de numărul mare de contribuabili posibil rău-platnici.
Termenul se calculează de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-ar împlini
de fapt prescripția.